ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2858/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare, reclamanta SC S.T. SA a chemat în judecată pârâta SC I.L. SA, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 409.274,89 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Sânnicolau Mare, județul Timiș, constând în suprafața de teren de 3251 mp, înscris în CF Sânnicolau Mare, cât și obligarea pârâtei la plata sumei de 109.130 RON, reprezentând valoarea neamortizată a construcțiilor de organizarea șantierului, existente pe respectivul teren. Prin Sentința civilă nr. 629 din 3 iunie 2009 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sânnicolau Mare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin Sentința civilă nr. 758 din 18 martie 2011, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I.L. SA, a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC S.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC I.L. SA să plătească reclamantei suma de 30.854 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului și dobânda legală aferentă perioadei 1 aprilie 2006 - 31 iulie 2008, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 109.130 RON reprezentând contravaloarea neamortizată a construcțiilor, a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Orașul Sânnicolau Mare, a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta SC I.L.

SA în contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 7.373,26 RON, respingând în rest cererea, a respins cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Primăria Sânnicolau Mare și Consiliul Local al orașului Sânnicolau Mare, a obligat reclamanta să plătească expertului M.L. suma de 528,81 RON contravaloare onorariu de expertiză neachitat și pe pârâta SC I.L. SA la plata sumei de 53,19 RON către același expert, a obligat pârâta SC I.L. SA să plătească reclamantei suma de 718,77 RON cheltuieli de judecată, a obligat chemata în garanție Orașul Sânnicolau Mare să plătească pârâtei SC I.L. SA suma de 718,77 RON cheltuieli de judecată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 17.544,30 RON cheltuieli de judecată, a compensat cheltuielile de judecată de plată între reclamantă și pârâtă în limita sumei de 718,77 RON, în final reclamanta urmând să plătească pârâtei suma de 16.825,53 RON.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timiș a reținut în esență următoarele: Potrivit Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamanta este proprietara suprafeței de 97.491 mp de teren, identificată prin Anexa 2 și planurile topografice cuprinse în Anexele 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. x/1995. Expertul judiciar a identificat parcela de 3251 mp a cărei folosință stă la baza litigiului, stabilind că este intabulată în cartea funciară Sânnicolau Mare, în suprafață totală de 4209 mp. Contractul de concesiune încheiat de către pârâtă nu poate fi opus reclamantei. Temeiul de drept al cererii reclamantei este dat de dispozițiile art. 480 C. civ., iar pârâta SC I.L.

SA este cea care a adus efectiv atingere acestei prerogative, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind neîntemeiată. Cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Orașul Sânnicolau Mare despre care nu s-a dovedit că ar fi exercitat, la rândul său acte de folosință a imobilului, este nefondată. Referitor la evaluarea pagubei suferite, instanța a reținut concluziile expertizei de specialitate, iar pentru perioada 1 iulie 2005 - 1 aprilie 2006 s-a conchis că a intervenit prescripția dreptului la acțiune. Suma datorată pentru perioada 1 aprilie 2006 - 31 iulie 2008 este de 30.854 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință. Pentru folosirea imobilului în considerarea contractului de concesiune pe care l-a încheiat cu chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, pârâta căzută în pretenții a plătit redevențe în cuantumul prevăzut în contract, astfel că a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare.

Față de dispozițiile Legii nr. 215/2001, s-a apreciat că cererile de chemare în garanție în contradictoriu cu Primăria Orașului Sânnicolau Mare și Consiliul Local Sânnicolau Mare sunt neîntemeiate. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. s-au stabilit cheltuielile de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC S.T. SA Timișoara, pârâta SC I.L. SA și chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 224 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta SC S.T. SA, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a acordat dobânzile aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la data plății efective a sumei de 30.854 RON de către pârâta SC I.L.

SA, a menținut în rest dispozițiile hotărârii apelate; a respins cererea reclamantei-apelante SC S.T. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel; a respins apelurile declarate de pârâta SC I.L. SA și de chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Față de dispozițiile O.G. nr. 9/2000 modificată și republicată, se impune obligarea pârâtei - intimate la plata dobânzii legale aferente contravalorii lipsei de folosință a terenului, calculate până la data plății efective a debitului. În cauză nu s-a dovedit existența pe terenul în discuție a unor construcții, proprietatea apelantei - reclamante și nici nu s-a dovedit că pârâta ar fi desființat aceste construcții.

Celelalte motive de apel au fost considerate ca fiind neîntemeiate. Apelul declarat de pârâta SC I.L. SA a fost respins reținându-se că aceasta a utilizat terenul aflat în proprietatea reclamantei SC S.T. SA în baza contractului de concesiune încheiat între cele două părți apelante în anul 2002, moment în care prevederile Legii nr. 7/1996 erau deja aplicabile situațiilor de carte funciară. În mod legal prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, respingând cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Primăria Sânnicolau Mare și Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare. Apelul declarat de chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare a fost respins reținându-se că acesta este cel care a conferit pârâtei aparența unui titlu în temeiul căruia a exercitat folosința.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 13 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de lămurire a înțelesului și a întinderii dispozitivului Deciziei civile nr. 224 din 28 noiembrie 2012 și a lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului acestei decizii în sensul că: "Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I.L. SA, în contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare, reprezentat prin Primar. Obligă chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, reprezentat prin Primar să plătească pârâtei SC I.L. SA atât suma de 30.854 RON, reprezentând debit principal, cât și dobânzile aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, începând cu 1 aprilie 2006 și până la data plății efective a sumei de 30.854 RON de către pârâta SC I.L.

SA. Menține în rest dispozițiile dispozitivului deciziei civile a cărei lămurire s-a cerut de către pârâtă". Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele art. 281 1 C. proc. civ. Împotriva încheierii din 13 martie 2013 a declarat recurs Orașul Sânnicolau Mare, criticând-o sub următoarele motive: Recurenta consideră că atât cererea de chemare în garanție cât și cererea principală sunt neîntemeiate. Terenul înscris în cartea funciară în suprafață de 4209 mp a fost concesionat de către Primăria Orașului Sânnicolau Mare către pârâtă în anul 2002 conform contractului de concesiune din 9 aprilie 2002 și actului adițional din 28 octombrie 2004. Terenul a fost folosit de către pârâtă fără titlu până la momentul concesionării, iar bunurile existente pe acest teren nu sunt cunoscute de către recurentă.

Prin cererea de lămurire a dispozitivului s-a solicitat de fapt o rezolvare de fond a problemei în litigiu, iar prin încheiere s-a făcut o nouă judecare a fondului. În opinia recurentei, cererea de lămurire a dispozitivului trebuia respinsă ca inadmisibilă. Împotriva Deciziei civile nr. 224 din 28 noiembrie 2012 au formulat recurs reclamanta SC S.T. SA și pârâta SC I.L. SA. Reclamanta critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Prin soluția recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) față de motivul de apel referitor la obligarea pârâtelor conform acțiunii principale, astfel cum a fost formulată această acțiune și ulterior, precizată.

S-a reținut în mod greșit că nu s-a dovedit existența pe terenul în discuție a unor construcții, proprietatea apelantei reclamante și nici nu s-a dovedit că pârâta ar fi desființat aceste construcții. În realitate, la data preluării terenului în cauză de către pârâta SC I.L. SA, pe acesta se regăseau mai multe construcții care erau în proprietatea reclamantei recurente. Aceste aspecte rezultă atât din cuprinsul Referatului privind avizarea documentației în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, a societății comerciale SC S.T. SA emis de către Consiliul Județean Timiș. De asemenea, existența acestor construcții, precum și valoarea lor, rezultă din Procesul-verbal nr. 2935 din 22 august 2008, încheiat între apelantă și A.N.I.F.

și din declarația martorului G.V. Prin soluția recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și referitor la respingerea cererii de chemare în garanție și, în consecință, admiterea acțiunii și împotriva pârâtei Primăria Orașului Sânnicolau Mare. Situația de fapt existentă în prezenta cauză, se datorează exclusiv pârâtei intimate Orașul Sânnicolau Mare, care în mod abuziv a încheiat contractul de concesiune din 9 aprilie 2002, cu nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei și cu încălcarea principiului nemo dat quod non habet. Nu se poate reține că Orașul Sânnicolau Mare nu s-ar afla în culpă, doar datorită faptului că nu a exercitat o posesie în sine asupra imobilului în litigiu.

În mod nejustificat s-a apreciat că se impune admiterea cererii de chemare în garanție și respectiv respingerea cererii reclamantei cu privire la obligarea în solidar a pârâtei intimate Orașul Sânnicolau Mare împreună cu pârâta intimată SC I.L. SA. Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului reclamantei. Pârâta SC I.L. SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte. Nu se poate pune semnul echivalenței între o stare de fapt existentă în anul 1994 și o stare de fapt existentă în anul 2002, când recurenta pârâtă a încheiat contractul de concesiune pe baza extraselor CF la zi, care probau proprietatea.

Recurenta arată că nu a avut cunoștință de litigiul având ca obiect rectificare CF purtat între reclamantă și Consiliul Local Sânnicolau Mare finalizat prin Sentința civilă nr. 254 din 14 martie 2008 care dispunea în legătură cu proprietatea asupra suprafeței de 3251 mp. În mod greșit instanța de apel a menținut obligarea pârâtei la plata sumei de 30.854 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului. În mod eronat a considerat instanța de apel că legea aplicabilă dreptului de proprietate al reclamantei ca fiind Legea nr. 7/1996, modificată și nu Decretul-Lege nr. 115/1938.

Instanța de apel stabilește legea aplicabilă regimului de carte funciară prin raportare eronată la legea în vigoare la momentul încheierii contractului de concesiune (2002) și nu la momentul dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate (1994). Sunt invocate de către recurentă dispozițiile art. 304 pct. 7, respectiv "hotărârea cuprinde motive contradictorii" și a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Legea nr. 7/1996 a intrat în vigoare la 2 ani de la data dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate și nu poate produce efecte juridice retroactive, pentru situații născute anterior intrării sale în vigoare. Instanța de apel nu a analizat conform legii și probatoriului administrat raporturile dintre părțile din litigiu.

Astfel în speța dedusă judecății nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuală, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția. Reclamanta este în culpă pentru neînscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate și pentru atitudinea sa de pasivitate în ceea ce privește exercitarea atributelor dreptului său de proprietate. În mod greșit instanța de apel a menținut obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului. În speță, nu există o datorie principală, certă, lichidă și exigibilă al cărei termen de plată să fi fost depășit. Pârâta consideră ca fiind un abuz de drept atitudinea reclamantei de a aștepta în pasivitate trecerea unei perioade considerabile de timp, fără exercitarea unui atribut al dreptului de proprietate, iar apoi solicitarea dobânzii legale în sumă de 182.384,68 RON de la un terț de bună-credință.

În mod nelegal, instanța de apel nu a admis în totalitate cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare pentru întreaga sumă cu care pârâta a căzut în pretenții față de reclamantă. Decizia recurată este nelegală și prin prisma respingerii acțiunii reclamantei față de Orașul Sânnicolau Mare. În măsura în care Orașul Sânnicolau Mare nu ar fi concesionat terenul în calitate de proprietar tabular al terenului în cauză, reclamanta nu ar fi fost privată de niciunul din atributele dreptului său de proprietate. Decizia recurată este nelegală și în ceea ce privește admiterea în parte a apelului declarat de reclamantă privind majorarea perioadei pentru care pârâta a fost obligată la plata dobânzilor.

Prin obligarea la plata dobânzilor după data eliberării terenului, recurenta pârâtă apreciază că s-a făcut o greșită apreciere a situației de fapt și s-a aplicat greșit legea. SC S.T. SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului formulat de Orașul Sânnicolau Mare prin Primar împotriva încheierii pronunțate la 13 martie 2013. SC I.L. SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor declarate de SC S.T. SA și Orașul Sânnicolau Mare prin Primar. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta SC S.T.

SA, Înalta Curte reține: Societatea pârâtă SC I.L. SA a deținut începând cu 9 aprilie 2002, în calitate de concesionar terenul în suprafață de 13.761 mp, conform contractului de concesiune din 9 aprilie 2002 încheiat cu Primăria Orașului Sânnicolau Mare. În conformitate cu clauzele acestui contract, societatea SC I.L. SA a utilizat terenul în cauză și a achitat anual redevența aferentă. Așa fiind, susținerea în sensul că societatea pârâtă a utilizat terenul fără titlu este nefondată. Suprafața de 3251 mp care este proprietatea recurentei reclamante SC S.T. SA era inclusă în suprafața totală de 13.761 mp, care a fost concesionată de Primăria Sânnicolau Mare. În cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că pârâta SC I.L.

SA a avut cunoștință de faptul că parcela respectivă era proprietatea recurentei reclamante. De altfel, potrivit contractului de concesiune încheiat de Primăria Sânnicolau Mare "terenul nu este grevat de sarcini, servicii sau alte pretenții din partea unor persoane fizice sau juridice care să intre în conflict cu dreptul de concesionare" - art. 5.1. din contractul de concesionare. Prin Sentința civilă nr. 254 din 14 martie 2008 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, care dispune în legătură cu proprietatea asupra suprafeței de 3251 mp s-a reținut că, în cadrul procedurilor de unificare, substituire, rectificare și dezmembrare avizată de O.J.G.C.

Timiș, din eroare parcela proprietatea reclamantei a fost înglobată în parcela cu nr. top x. În mod corect a reținut curtea de apel că pentru folosirea imobilului în discuție și în considerarea contractului de concesiune pe care l-a încheiat cu chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, pârâta căzută în pretenții a plătit redevențe în cuantumul prevăzut în contract. Întrucât chematul în garanție este cel care a conferit pârâtei aparența unui titlu în temeiul căruia a exercitat folosința și și-a însușit veniturile generate de contract, în mod corect a fost apreciată a fi întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și s-a respins cererea privind obligarea în solidar a pârâtei intimate Orașul Sânnicolau Mare împreună cu pârâta SC I.L.

SA. Cu privire la pretențiile recurentei reclamante în sumă de 109.130 RON, reprezentând valoarea neamortizată a construcțiilor de organizare a șantierului, în mod corect s-a reținut că nu au fost dovedite aceste pretenții nici în ceea ce privește existența acestor construcții și nici în ceea ce privește eventuala distrugere a acestora de către societatea pârâtă. Recurenta reclamantă avea obligația de a ține evidența proprietăților sale constând în respectivele construcții și de a achita impozitul aferent acestora. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel cum susține recurenta-reclamantă și pe cale de consecință, recursul acesteia va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC I.L. SA, Înalta Curte reține următoarele: Hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților, astfel că aceasta corespunde exigențelor dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, instanța de apel procedând la o analiză complexă a situației de fapt. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, aceasta presupune existența unei identități între pârât și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății. Legitimitatea procesual pasivă a pârâtei SC I.L. SA rezultă din faptul că aceasta este cea care a utilizat terenul este proprietatea reclamantei.

Astfel, societatea pârâtă a concesionat o suprafață de teren care o include și pe cea a recurentei reclamante, situație de fapt recunoscută atât de SC I.L. SA, cât și de Orașul Sânnicolau Mare. Inexistența unui raport juridic între pârâta SC I.L. SA și reclamanta SC S.T. SA precum și faptul că recurenta nu a fost parte în litigiul având ca obiect rectificare CF ce a făcut obiectul Dosarului nr. 692/295/2007 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, nu sunt de natură a contrazice faptul că pârâta recurentă SC I.L. SA a utilizat terenul proprietatea recurentei reclamante în perioada 2002 - 2008. Contractul de concesiune în temeiul căruia pârâta SC I.L. SA a utilizat terenul proprietatea SC S.T. SA a fost încheiat în anul 2002, moment în care prevederile Legii nr. 7/1996 erau aplicabile situațiile de carte funciară.

Critica cu privire la întrunirea în speță a elementelor răspunderii civile delictuale, nu a fost invocată prin motivele de apel, fiind invocate pentru prima dată în recurs. De altfel, în recurs, Înalta Curte analizează motivele de nelegalitate care atrag modificarea sau casarea deciziei și în niciun caz temeinicia acesteia sau interpretarea probelor administrate în cauză. În mod legal, a fost obligată societatea pârâtă la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului proprietatea reclamantei. Cu privire la dobânzile aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, s-au aplicat dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cererea de chemare în garanție, acesta apare ca nefondat și mai mult chiar ca lipsit de obiect în contextul în care prin încheierea din data de 13 martie 2013 s-a dispus completarea dispozitivului deciziei recurate în sensul că "obligă chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, reprezentat prin Primar să plătească pârâtei SC I.L. SA atât suma de 30.854 RON, reprezentând debit principal, cât și dobânzile aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la data plății efective a sumei de 30.854 RON de către pârâta SC I.L. SA. S-a reținut în mod legal faptul că Orașul Sânnicolau Mare are calitate de chemat în garanție, astfel că nu trebuie obligat în solidar cu pârâta SC I.L.

SA la plata despăgubirilor. Criticile privind greșita apreciere a situației de fapt exced cadrului procesual limitat al căii extraordinare și nedevolutive de atac a recursului. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. astfel cum susține recurenta pârâtă SC I.L. SA și pe cale de consecință, recursul acesteia va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare împotriva încheierii din 13 martie 2013, Înalta Curte retine următoarele: În esență, chematul în garanție susține că prin respectiva încheiere s-ar fi realizat o nouă judecare a fondului deși instanța de apel a procedat în conformitate cu prevederile art. 281 1 C. proc.

civ. Această critică nu poate fi reținută, instanța de apel reținând în mod legal faptul că "dobânzile legale reprezintă accesorii ale debitului principal, iar soarta accesoriului o urmează pe cea a principalului, astfel că, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I.L. SA se impune a fi admisă pentru aceeași sumă pentru care pârâta a căzut în pretenții față de reclamantă". În acest context, Curtea de Apel a pronunțat o încheiere prin care a admis cererea de lămurire a dispozitivului, circumscrisă dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 60 C. proc. civ. Astfel, cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui ce a căzut în pretenții posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul.

În speță, Orașul Sânnicolau Mare este cel care a conferit pârâtei aparența unui titlu în temeiul căruia a exercitat folosința. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să determine modificarea sau casarea deciziei și încheierii recurate și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile declarate împotriva Deciziei nr. 224 din 28 noiembrie 2012, cât și împotriva încheierii din 13 martie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC S.T. SA Timișoara și de pârâta SC I.L. SA Sânnicolau Mare împotriva Deciziei civile nr. 224 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare prin primar împotriva încheierii din camera de consiliu de la 13 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 426/295/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013. Procesat de GGC - CL