ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2858/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2858/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sânnicolau Mare, reclamanta SC S.T. SA a chemat în judecată pârâta

SC I.L. SA, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei

de 409.274,89 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului

situat în Sânnicolau Mare, județul Timiș, constând în suprafața de teren de

3251 mp, înscris în CF Sânnicolau Mare, cât și obligarea pârâtei la plata sumei

de 109.130 RON, reprezentând valoarea neamortizată a construcțiilor de organizarea

șantierului, existente pe respectivul teren.

Prin Sentința civilă

nr. 629 din 3 iunie 2009 a fost admisă excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Sânnicolau Mare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin Sentința civilă

nr. 758 din 18 martie 2011, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC I.L. SA, a admis în parte cererea

principală formulată de reclamanta SC S.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC

I.L. SA să plătească reclamantei suma de 30.854 RON reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a terenului și dobânda legală aferentă perioadei 1 aprilie

2006 - 31 iulie 2008, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la

plata sumei de 109.130 RON reprezentând contravaloarea neamortizată a

construcțiilor, a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Orașul

Sânnicolau Mare, a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de

către pârâta SC I.L. SA în contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare, a obligat

chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 7.373,26 RON, respingând în

rest cererea, a respins cererea de chemare în garanție formulată în

contradictoriu cu Primăria Sânnicolau Mare și Consiliul Local al orașului

Sânnicolau Mare, a obligat reclamanta să plătească expertului M.L. suma de

528,81 RON contravaloare onorariu de expertiză neachitat și pe pârâta SC I.L.

SA la plata sumei de 53,19 RON către același expert, a obligat pârâta SC I.L.

SA să plătească reclamantei suma de 718,77 RON cheltuieli de judecată, a

obligat chemata în garanție Orașul Sânnicolau Mare să plătească pârâtei SC I.L.

SA suma de 718,77 RON cheltuieli de judecată, a obligat reclamanta să plătească

pârâtei suma de 17.544,30 RON cheltuieli de judecată, a compensat cheltuielile

de judecată de plată între reclamantă și pârâtă în limita sumei de 718,77 RON,

în final reclamanta urmând să plătească pârâtei suma de 16.825,53 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Timiș a reținut în esență următoarele:

Potrivit Certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamanta este

proprietara suprafeței de 97.491 mp de teren, identificată prin Anexa 2 și

planurile topografice cuprinse în Anexele 4 și 5 din documentația de stabilire

și evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. x/1995.

Expertul judiciar a

identificat parcela de 3251 mp a cărei folosință stă la baza litigiului,

stabilind că este intabulată în cartea funciară Sânnicolau Mare, în suprafață

totală de 4209 mp.

Contractul de

concesiune încheiat de către pârâtă nu poate fi opus reclamantei.

Temeiul de drept al

cererii reclamantei este dat de dispozițiile art. 480 C. civ., iar pârâta SC

I.L. SA este cea care a adus efectiv atingere acestei prerogative, excepția

lipsei calității procesuale pasive fiind neîntemeiată.

Cererea formulată în

contradictoriu cu pârâtul Orașul Sânnicolau Mare despre care nu s-a dovedit că

ar fi exercitat, la rândul său acte de folosință a imobilului, este nefondată.

Referitor la

evaluarea pagubei suferite, instanța a reținut concluziile expertizei de

specialitate, iar pentru perioada 1 iulie 2005 - 1 aprilie 2006 s-a conchis că

a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Suma datorată pentru

perioada 1 aprilie 2006 - 31 iulie 2008 este de 30.854 RON, reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință.

Pentru folosirea

imobilului în considerarea contractului de concesiune pe care l-a încheiat cu

chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, pârâta căzută în pretenții a

plătit redevențe în cuantumul prevăzut în contract, astfel că a fost admisă

cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Orașul Sânnicolau

Mare.

Față de dispozițiile

Legii nr. 215/2001, s-a apreciat că cererile de chemare în garanție în

contradictoriu cu Primăria Orașului Sânnicolau Mare și Consiliul Local

Sânnicolau Mare sunt neîntemeiate.

Față de dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. s-au stabilit cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta SC S.T. SA Timișoara, pârâta SC I.L. SA și

chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 224 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a

admis apelul declarat de reclamanta SC S.T. SA, a schimbat în parte hotărârea

apelată în sensul că a acordat dobânzile aferente despăgubirilor pentru lipsa

de folosință a terenului, începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la data

plății efective a sumei de 30.854 RON de către pârâta SC I.L. SA, a menținut în

rest dispozițiile hotărârii apelate; a respins cererea reclamantei-apelante SC

S.T. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel; a respins

apelurile declarate de pârâta SC I.L. SA și de chematul în garanție Orașul

Sânnicolau Mare.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Față de dispozițiile

O.G. nr. 9/2000 modificată și republicată, se impune obligarea pârâtei -

intimate la plata dobânzii legale aferente contravalorii lipsei de folosință a

terenului, calculate până la data plății efective a debitului.

În cauză nu s-a

dovedit existența pe terenul în discuție a unor construcții, proprietatea

apelantei - reclamante și nici nu s-a dovedit că pârâta ar fi desființat aceste

construcții.

Celelalte motive de

apel au fost considerate ca fiind neîntemeiate.

Apelul declarat de

pârâta SC I.L. SA a fost respins reținându-se că aceasta a utilizat terenul

aflat în proprietatea reclamantei SC S.T. SA în baza contractului de concesiune

încheiat între cele două părți apelante în anul 2002, moment în care

prevederile Legii nr. 7/1996 erau deja aplicabile situațiilor de carte

funciară.

În mod legal prima

instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 215/2001, respingând cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu

cu Primăria Sânnicolau Mare și Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare.

Apelul declarat de

chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare a fost respins reținându-se că

acesta este cel care a conferit pârâtei aparența unui titlu în temeiul căruia a

exercitat folosința.

Prin încheierea din

Camera de Consiliu de la 13 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a admis

cererea de lămurire a înțelesului și a întinderii dispozitivului Deciziei

civile nr. 224 din 28 noiembrie 2012 și a lămurit înțelesul și întinderea

dispozitivului acestei decizii în sensul că:

"Admite în parte

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I.L. SA, în

contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare, reprezentat prin Primar.

Obligă chematul în

garanție Orașul Sânnicolau Mare, reprezentat prin Primar să plătească pârâtei

SC I.L. SA atât suma de 30.854 RON, reprezentând debit principal, cât și

dobânzile aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului,

începând cu 1 aprilie 2006 și până la data plății efective a sumei de 30.854

RON de către pârâta SC I.L. SA.

Menține în rest

dispozițiile dispozitivului deciziei civile a cărei lămurire s-a cerut de către

pârâtă".

Pentru a pronunța

această încheiere, Curtea de Apel a reținut că în cauză sunt întrunite

cerințele art. 281

1

C. proc. civ.

Împotriva

încheierii din 13 martie 2013 a declarat recurs Orașul Sânnicolau Mare,

criticând-o sub următoarele motive:

Recurenta consideră

că atât cererea de chemare în garanție cât și cererea principală sunt

neîntemeiate.

Terenul înscris în

cartea funciară în suprafață de 4209 mp a fost concesionat de către Primăria

Orașului Sânnicolau Mare către pârâtă în anul 2002 conform contractului de

concesiune din 9 aprilie 2002 și actului adițional din 28 octombrie 2004.

Terenul a fost

folosit de către pârâtă fără titlu până la momentul concesionării, iar bunurile

existente pe acest teren nu sunt cunoscute de către recurentă.

Prin cererea de

lămurire a dispozitivului s-a solicitat de fapt o rezolvare de fond a problemei

în litigiu, iar prin încheiere s-a făcut o nouă judecare a fondului.

În opinia recurentei,

cererea de lămurire a dispozitivului trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva Deciziei

civile nr. 224 din 28 noiembrie 2012 au formulat recurs reclamanta SC S.T. SA

și pârâta SC I.L. SA.

Reclamanta critică

decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Prin soluția

recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) față

de motivul de apel referitor la obligarea pârâtelor conform acțiunii

principale, astfel cum a fost formulată această acțiune și ulterior, precizată.

S-a reținut în mod

greșit că nu s-a dovedit existența pe terenul în discuție a unor construcții,

proprietatea apelantei reclamante și nici nu s-a dovedit că pârâta ar fi

desființat aceste construcții.

În realitate, la data

preluării terenului în cauză de către pârâta SC I.L. SA, pe acesta se regăseau

mai multe construcții care erau în proprietatea reclamantei recurente.

Aceste aspecte

rezultă atât din cuprinsul Referatului privind avizarea documentației în

vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului, a societății comerciale SC S.T. SA emis de către Consiliul Județean

Timiș. De asemenea, existența acestor construcții, precum și valoarea lor,

rezultă din Procesul-verbal nr. 2935 din 22 august 2008, încheiat între

apelantă și A.N.I.F. și din declarația martorului G.V.

Prin soluția

recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii și referitor la respingerea cererii de

chemare în garanție și, în consecință, admiterea acțiunii și împotriva pârâtei

Primăria Orașului Sânnicolau Mare.

Situația de fapt

existentă în prezenta cauză, se datorează exclusiv pârâtei intimate Orașul

Sânnicolau Mare, care în mod abuziv a încheiat contractul de concesiune din 9

aprilie 2002, cu nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei și cu

încălcarea principiului nemo dat quod non habet.

Nu se poate reține că

Orașul Sânnicolau Mare nu s-ar afla în culpă, doar datorită faptului că nu a

exercitat o posesie în sine asupra imobilului în litigiu.

În mod nejustificat

s-a apreciat că se impune admiterea cererii de chemare în garanție și respectiv

respingerea cererii reclamantei cu privire la obligarea în solidar a pârâtei

intimate Orașul Sânnicolau Mare împreună cu pârâta intimată SC I.L. SA.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în totalitate

a apelului reclamantei.

Pârâta SC I.L. SA

critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte. Nu se

poate pune semnul echivalenței între o stare de fapt existentă în anul 1994 și

o stare de fapt existentă în anul 2002, când recurenta pârâtă a încheiat

contractul de concesiune pe baza extraselor CF la zi, care probau proprietatea.

Recurenta arată că nu

a avut cunoștință de litigiul având ca obiect rectificare CF purtat între

reclamantă și Consiliul Local Sânnicolau Mare finalizat prin Sentința civilă

nr. 254 din 14 martie 2008 care dispunea în legătură cu proprietatea asupra

suprafeței de 3251 mp.

În mod greșit

instanța de apel a menținut obligarea pârâtei la plata sumei de 30.854 RON

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului.

În mod eronat a

considerat instanța de apel că legea aplicabilă dreptului de proprietate al

reclamantei ca fiind Legea nr. 7/1996, modificată și nu Decretul-Lege nr.

115/1938.

Instanța de apel

stabilește legea aplicabilă regimului de carte funciară prin raportare eronată

la legea în vigoare la momentul încheierii contractului de concesiune (2002) și

nu la momentul dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate

(1994).

Sunt invocate de

către recurentă dispozițiile art. 304 pct. 7, respectiv "hotărârea

cuprinde motive contradictorii" și a art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Legea nr. 7/1996 a

intrat în vigoare la 2 ani de la data dobândirii de către reclamantă a

dreptului de proprietate și nu poate produce efecte juridice retroactive,

pentru situații născute anterior intrării sale în vigoare.

Instanța de apel nu a

analizat conform legii și probatoriului administrat raporturile dintre părțile

din litigiu. Astfel în speța dedusă judecății nu sunt întrunite elementele

răspunderii civile delictuală, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, raportul

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.

Reclamanta este în

culpă pentru neînscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate și

pentru atitudinea sa de pasivitate în ceea ce privește exercitarea atributelor

dreptului său de proprietate.

În mod greșit

instanța de apel a menținut obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente

despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului. În speță, nu există o

datorie principală, certă, lichidă și exigibilă al cărei termen de plată să fi

fost depășit.

Pârâta consideră ca

fiind un abuz de drept atitudinea reclamantei de a aștepta în pasivitate

trecerea unei perioade considerabile de timp, fără exercitarea unui atribut al

dreptului de proprietate, iar apoi solicitarea dobânzii legale în sumă de

182.384,68 RON de la un terț de bună-credință.

În mod nelegal,

instanța de apel nu a admis în totalitate cererea de chemare în garanție în

contradictoriu cu Orașul Sânnicolau Mare pentru întreaga sumă cu care pârâta a

căzut în pretenții față de reclamantă.

Decizia recurată este

nelegală și prin prisma respingerii acțiunii reclamantei față de Orașul

Sânnicolau Mare.

În măsura în care

Orașul Sânnicolau Mare nu ar fi concesionat terenul în calitate de proprietar

tabular al terenului în cauză, reclamanta nu ar fi fost privată de niciunul din

atributele dreptului său de proprietate.

Decizia recurată este

nelegală și în ceea ce privește admiterea în parte a apelului declarat de

reclamantă privind majorarea perioadei pentru care pârâta a fost obligată la

plata dobânzilor.

Prin obligarea la

plata dobânzilor după data eliberării terenului, recurenta pârâtă apreciază că

s-a făcut o greșită apreciere a situației de fapt și s-a aplicat greșit legea.

SC S.T. SA a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului formulat de Orașul Sânnicolau

Mare prin Primar împotriva încheierii pronunțate la 13 martie 2013.

SC I.L. SA a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor declarate de SC S.T. SA și

Orașul Sânnicolau Mare prin Primar.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea

sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamanta SC S.T. SA, Înalta Curte reține:

Societatea pârâtă SC

I.L. SA a deținut începând cu 9 aprilie 2002, în calitate de concesionar terenul

în suprafață de 13.761 mp, conform contractului de concesiune din 9 aprilie

2002 încheiat cu Primăria Orașului Sânnicolau Mare.

În conformitate cu

clauzele acestui contract, societatea SC I.L. SA a utilizat terenul în cauză și

a achitat anual redevența aferentă. Așa fiind, susținerea în sensul că

societatea pârâtă a utilizat terenul fără titlu este nefondată.

Suprafața de 3251 mp

care este proprietatea recurentei reclamante SC S.T. SA era inclusă în

suprafața totală de 13.761 mp, care a fost concesionată de Primăria Sânnicolau

Mare.

În cauză,

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că pârâta SC I.L. SA a avut cunoștință

de faptul că parcela respectivă era proprietatea recurentei reclamante.

De altfel, potrivit

contractului de concesiune încheiat de Primăria Sânnicolau Mare "terenul

nu este grevat de sarcini, servicii sau alte pretenții din partea unor persoane

fizice sau juridice care să intre în conflict cu dreptul de concesionare"

- art. 5.1. din contractul de concesionare.

Prin Sentința civilă

nr. 254 din 14 martie 2008 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, care dispune în

legătură cu proprietatea asupra suprafeței de 3251 mp s-a reținut că, în cadrul

procedurilor de unificare, substituire, rectificare și dezmembrare avizată de

O.J.G.C. Timiș, din eroare parcela proprietatea reclamantei a fost înglobată în

parcela cu nr. top x.

În mod corect a

reținut curtea de apel că pentru folosirea imobilului în discuție și în

considerarea contractului de concesiune pe care l-a încheiat cu chematul în

garanție Orașul Sânnicolau Mare, pârâta căzută în pretenții a plătit redevențe

în cuantumul prevăzut în contract.

Întrucât chematul în

garanție este cel care a conferit pârâtei aparența unui titlu în temeiul căruia

a exercitat folosința și și-a însușit veniturile generate de contract, în mod

corect a fost apreciată a fi întemeiată cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă și s-a respins cererea privind obligarea în solidar a

pârâtei intimate Orașul Sânnicolau Mare împreună cu pârâta SC I.L. SA.

Cu privire la

pretențiile recurentei reclamante în sumă de 109.130 RON, reprezentând valoarea

neamortizată a construcțiilor de organizare a șantierului, în mod corect s-a

reținut că nu au fost dovedite aceste pretenții nici în ceea ce privește

existența acestor construcții și nici în ceea ce privește eventuala distrugere

a acestora de către societatea pârâtă.

Recurenta reclamantă

avea obligația de a ține evidența proprietăților sale constând în respectivele

construcții și de a achita impozitul aferent acestora.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ. astfel cum susține recurenta-reclamantă și pe cale de consecință,

recursul acesteia va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâta SC I.L. SA, Înalta Curte reține următoarele:

Hotărârea recurată

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâților, astfel că aceasta

corespunde exigențelor dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea nu cuprinde

motive contradictorii, instanța de apel procedând la o analiză complexă a

situației de fapt.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă, aceasta presupune existența unei identități între

pârât și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății.

Legitimitatea

procesual pasivă a pârâtei SC I.L. SA rezultă din faptul că aceasta este cea

care a utilizat terenul este proprietatea reclamantei. Astfel, societatea

pârâtă a concesionat o suprafață de teren care o include și pe cea a recurentei

reclamante, situație de fapt recunoscută atât de SC I.L. SA, cât și de Orașul

Sânnicolau Mare.

Inexistența unui

raport juridic între pârâta SC I.L. SA și reclamanta SC S.T. SA precum și

faptul că recurenta nu a fost parte în litigiul având ca obiect rectificare CF

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 692/295/2007 al Judecătoriei Sânnicolau Mare,

nu sunt de natură a contrazice faptul că pârâta recurentă SC I.L. SA a utilizat

terenul proprietatea recurentei reclamante în perioada 2002 - 2008.

Contractul de

concesiune în temeiul căruia pârâta SC I.L. SA a utilizat terenul proprietatea

SC S.T. SA a fost încheiat în anul 2002, moment în care prevederile Legii nr.

7/1996 erau aplicabile situațiile de carte funciară.

Critica cu privire la

întrunirea în speță a elementelor răspunderii civile delictuale, nu a fost

invocată prin motivele de apel, fiind invocate pentru prima dată în recurs. De

altfel, în recurs, Înalta Curte analizează motivele de nelegalitate care atrag

modificarea sau casarea deciziei și în niciun caz temeinicia acesteia sau

interpretarea probelor administrate în cauză.

În mod legal, a fost

obligată societatea pârâtă la plata contravalorii lipsei de folosință a

imobilului proprietatea reclamantei.

Cu privire la dobânzile

aferente despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, s-au aplicat

dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000.

În ceea ce privește

motivul de recurs referitor la cererea de chemare în garanție, acesta apare ca

nefondat și mai mult chiar ca lipsit de obiect în contextul în care prin

încheierea din data de 13 martie 2013 s-a dispus completarea dispozitivului

deciziei recurate în sensul că "obligă chematul în garanție Orașul

Sânnicolau Mare, reprezentat prin Primar să plătească pârâtei SC I.L. SA atât

suma de 30.854 RON, reprezentând debit principal, cât și dobânzile aferente

despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, începând cu data de 1

aprilie 2006 și până la data plății efective a sumei de 30.854 RON de către

pârâta SC I.L. SA.

S-a reținut în mod

legal faptul că Orașul Sânnicolau Mare are calitate de chemat în garanție,

astfel că nu trebuie obligat în solidar cu pârâta SC I.L. SA la plata

despăgubirilor.

Criticile privind

greșita apreciere a situației de fapt exced cadrului procesual limitat al căii

extraordinare și nedevolutive de atac a recursului.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. astfel cum susține recurenta pârâtă SC

I.L. SA și pe cale de consecință, recursul acesteia va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește

recursul declarat de chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare împotriva

încheierii din 13 martie 2013, Înalta Curte retine următoarele:

În esență, chematul

în garanție susține că prin respectiva încheiere s-ar fi realizat o nouă

judecare a fondului deși instanța de apel a procedat în conformitate cu

prevederile art. 281

1

C. proc. civ.

Această

critică nu poate fi reținută, instanța de apel reținând în mod legal faptul că

"dobânzile legale reprezintă accesorii ale debitului principal, iar soarta

accesoriului o urmează pe cea a principalului, astfel că, cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta SC I.L. SA se impune a fi admisă pentru aceeași

sumă pentru care pârâta a căzut în pretenții față de reclamantă".

În acest context,

Curtea de Apel a pronunțat o încheiere prin care a admis cererea de lămurire a

dispozitivului, circumscrisă dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ.

coroborate cu prevederile art. 60 C. proc. civ.

Astfel, cererea de

chemare în garanție are ca scop să asigure celui ce a căzut în pretenții

posibilitatea de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul.

În speță, Orașul

Sânnicolau Mare este cel care a conferit pârâtei aparența unui titlu în temeiul

căruia a exercitat folosința.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de

nelegalitate care să determine modificarea sau casarea deciziei și încheierii

recurate și pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursurile declarate împotriva Deciziei nr. 224 din 28 noiembrie

2012, cât și împotriva încheierii din 13 martie 2013, pronunțate de Curtea de

Apel Timișoara vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC S.T. SA Timișoara și de pârâta SC I.L.

SA Sânnicolau Mare împotriva Deciziei civile nr. 224 din 28 noiembrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de chematul în garanție Orașul Sânnicolau Mare prin primar

împotriva încheierii din camera de consiliu de la 13 martie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 426/295/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2013.

Procesat de GGC - CL