ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 92/2013

Asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare sub nr. 1016/295/2008,

reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F. SRL și SC A. SRL a

solicitat instanței să dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat

la BNP - C.M., să se restabilească situația anterioară de CF, cu cheltuieli de

judecată.

Reclamanta

a arătat că este creditoarea garantată a pârâtei SC F. SRL și are instituit

asupra imobilului obiect al contractului de vânzare - cumpărare un sechestru

asigurător. A mai susținut că actul a fost încheiat ca urmare a fraudei pârâtei

SC F. SRL, care a cunoscut că își creează sau agravează insolvabilitatea,

situație cunoscută și de pârâta de ordin 2.

În

drept, a indicat art. 975, 1004, 1005, 1015 C. civ.

Prin

sentința civilă nr. 607 din 29 mai 2009 a fost admisă acțiunea reclamantei

astfel cum a fost formulată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A. SRL.

Prin

decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010, Tribunalul Timiș, recalificând calea de

atac, a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul

a fost reînregistrat sub nr. 1016.1/295/2008, iar la termenul de judecată din

14 septembrie 2012, pârâta SC A. SRL a invocat excepțiile de necompetență

materială și teritorială, raportat la valoarea litigiului.

Excepția

de necompetență materială a fost invocată la același termen și de pârâta SC F.

SRL, în faliment, prin lichidator judiciar S.C.P.E.I. - Filiala Timiș SPRL.

Prin

sentința civilă nr. 1151 din 14 septembrie 2012, Judecătoria Sânnicolau Mare a

declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Alba, în raport de

prevederile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (1) pct. 1

lit. a) din același cod.

Pe

rolul Tribunalului Alba cauza a fost înregistrată la data de 04 octombrie 2012

sub nr. 10161/295/2008.

Prin

sentința civilă nr. 150/2012 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Alba, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de

necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, a constatat că Tribunalul

Alba nu este instanța competentă material să soluționeze cererea având ca

obiect acțiune pauliană, formulată de reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu

pârâtele SC F. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar S.C.P.E.I. - Filiala

Timiș SPRL și SC A. SRL, competența aparținând Judecătoriei Sânnicolau Mare; a

constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat de drept judecarea

cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru soluționarea acestuia.

Instanța

a constatat că valoarea litigiului, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 119/2007 la BNP – C.M. (fila 7) este

de 129.500 lei, precum și faptul că prin decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010

a Tribunalului Timiș nu a fost pusă în discuție ori criticată competența de

judecată a primei instanțe, astfel că aceasta a rămas câștigată de Judecătoria

Sânnicolau Mare.

S-a

reținut că instanța competentă să soluționeze cauza este stabilită de art. 219

din Legea nr. 71/2011 (care a abrogat expres art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., pragul valoric de determinare a competenței fiind potrivit art. 2 pct. 1 lit.

b) de 500.000 lei) și de art. 2 C. proc. civ., în vigoare la data reînvestirii

instanței de fond prin decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010 a Tribunalului

Timiș.

Dosarul

a fost înregistrat sub nr. 10700 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția a ll-a civilă, la data de 3 decembrie 2012.

La

data de 16 ianuarie 2013, pârâta SC A. SRL a depus o cerere prin care a

solicitat instanței să stabilească competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Alba, în temeiul dispozițiilor art. 5 și 7 alin. (1) C.

proc. civ. întrucât pârâta SC F. SRL are sediul în municipiul Alba - Iulia,

jud. Alba, anexând copia certificatului emis de oficiul Național al Registrului

Comerțului privind sediul acesteia.

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că

Judecătoria Sânnicolau Mare este competentă să soluționeze cererea, pentru următoarele

considerente:

Pentru

emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că, în speță, se

pune în discuție competența materială, reglementată de dispoziții de ordine

publică, cu caracter absolut, astfel că părțile nu o pot modifica prin

convenție și deci nu o pot dobândi nici prin judecată.

Prin

urmare, dispozițiile art. 5 și 7 alin. (1) C. proc. civ. invocate de pârâta SC

A. SRL nu sunt aplicabile în speță întrucât vizează competența teritorială a

instanței, reglementată de norme cu caracter privat.

La

stabilirea competenței materiale după valoare, în cadrul procesual al

acțiunilor în revocarea unui contract de vânzare-cumpărare, trebuie avut în

vedere prețul consemnat la încheierea acestuia, deoarece, cât timp nu este

contestat, prețul constituie singurul element de apreciere de natură obiectivă.

În

caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi judecată conform normelor legale

în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere, în speța de

față fiind vorba de data de 9 mai 2012, dată la care dispozițiile art. 2 pct. 1

lit. a) C. proc. civ., relative la competența în materia proceselor și

cererilor formulate în materie comercială, erau abrogate de dispozițiile art. 219

pct. 1 din Legea nr. 71/2011, de imediată aplicare.

Pe

cale de consecință, se constată că, în speță, pricina are ca obiect revocarea

unui contract de vânzare - cumpărare cu o valoare sub 500.000 lei, litigiul

fiind evaluabil în bani, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 C.

proc. civ., competența de soluționare a cauzei revenind în primă instanță

judecătoriei.

Natura

juridică a litigiului fiind una comercială, în ceea ce privește competența

teritorială, pe lângă dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 5 C. proc.

civ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 C. proc. civ. care

reglementează competența teritorială alternativă.

Potrivit

art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe

deopotrivă competente, în speță reclamanta SC D. SA alegând Judecătoria Sânnicolau

Mare.

Interesul

ocrotit prin normele de competență teritorială alternativă aparține

reclamantului, astfel încât el este cel care decide care va fi instanța

sesizată cu rezolvarea litigiului, dintre două sau mai multe instanțe

deopotrivă competente.

Cum

alegerea făcută de reclamant este irevocabilă, odată învestită una dintre

instanțele competente teritorial, acesteia îi revine competența în soluționarea

cauzei, altfel s-ar încălca principiul disponibilității.

Mai

mult, așa cum în mod corect a statuat și tribunalul, prin decizia nr. 67/ R din

2 februarie 2010 a Tribunalului Timiș nu a fost pusă în discuție ori criticată

competența de judecată a primei instanțe.

În

raport de cele arătate, constatând că între Judecătoria Sânnicolau Mare și

Tribunalul Alba s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul

reglementat de art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., această

instanță va stabili în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC D. SA.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.