ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 92/2013

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare sub nr. 1016/295/2008, reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F. SRL și SC A. SRL a solicitat instanței să dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la BNP - C.M., să se restabilească situația anterioară de CF, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a arătat că este creditoarea garantată a pârâtei SC F. SRL și are instituit asupra imobilului obiect al contractului de vânzare - cumpărare un sechestru asigurător. A mai susținut că actul a fost încheiat ca urmare a fraudei pârâtei SC F. SRL, care a cunoscut că își creează sau agravează insolvabilitatea, situație cunoscută și de pârâta de ordin 2. În drept, a indicat art. 975, 1004, 1005, 1015 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 607 din 29 mai 2009 a fost admisă acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A. SRL. Prin decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010, Tribunalul Timiș, recalificând calea de atac, a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Dosarul a fost reînregistrat sub nr. 1016.1/295/2008, iar la termenul de judecată din 14 septembrie 2012, pârâta SC A. SRL a invocat excepțiile de necompetență materială și teritorială, raportat la valoarea litigiului. Excepția de necompetență materială a fost invocată la același termen și de pârâta SC F. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar S.C.P.E.I.

- Filiala Timiș SPRL. Prin sentința civilă nr. 1151 din 14 septembrie 2012, Judecătoria Sânnicolau Mare a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Alba, în raport de prevederile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) din același cod. Pe rolul Tribunalului Alba cauza a fost înregistrată la data de 04 octombrie 2012 sub nr. 10161/295/2008. Prin sentința civilă nr. 150/2012 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Alba, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, a constatat că Tribunalul Alba nu este instanța competentă material să soluționeze cererea având ca obiect acțiune pauliană, formulată de reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar S.C.P.E.I.

- Filiala Timiș SPRL și SC A. SRL, competența aparținând Judecătoriei Sânnicolau Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat de drept judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Instanța a constatat că valoarea litigiului, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 119/2007 la BNP – C.M. (fila 7) este de 129.500 lei, precum și faptul că prin decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010 a Tribunalului Timiș nu a fost pusă în discuție ori criticată competența de judecată a primei instanțe, astfel că aceasta a rămas câștigată de Judecătoria Sânnicolau Mare. S-a reținut că instanța competentă să soluționeze cauza este stabilită de art. 219 din Legea nr. 71/2011 (care a abrogat expres art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., pragul valoric de determinare a competenței fiind potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) de 500.000 lei) și de art. 2 C. proc. civ., în vigoare la data reînvestirii instanței de fond prin decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010 a Tribunalului Timiș. Dosarul a fost înregistrat sub nr. 10700 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, la data de 3 decembrie 2012. La data de 16 ianuarie 2013, pârâta SC A. SRL a depus o cerere prin care a solicitat instanței să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, în temeiul dispozițiilor art. 5 și 7 alin. (1) C. proc. civ. întrucât pârâta SC F. SRL are sediul în municipiul Alba - Iulia, jud. Alba, anexând copia certificatului emis de oficiul Național al Registrului Comerțului privind sediul acesteia.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Sânnicolau Mare este competentă să soluționeze cererea, pentru următoarele considerente: Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că, în speță, se pune în discuție competența materială, reglementată de dispoziții de ordine publică, cu caracter absolut, astfel că părțile nu o pot modifica prin convenție și deci nu o pot dobândi nici prin judecată. Prin urmare, dispozițiile art. 5 și 7 alin. (1) C. proc. civ. invocate de pârâta SC A. SRL nu sunt aplicabile în speță întrucât vizează competența teritorială a instanței, reglementată de norme cu caracter privat.

La stabilirea competenței materiale după valoare, în cadrul procesual al acțiunilor în revocarea unui contract de vânzare-cumpărare, trebuie avut în vedere prețul consemnat la încheierea acestuia, deoarece, cât timp nu este contestat, prețul constituie singurul element de apreciere de natură obiectivă. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi judecată conform normelor legale în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere, în speța de față fiind vorba de data de 9 mai 2012, dată la care dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., relative la competența în materia proceselor și cererilor formulate în materie comercială, erau abrogate de dispozițiile art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011, de imediată aplicare.

Pe cale de consecință, se constată că, în speță, pricina are ca obiect revocarea unui contract de vânzare - cumpărare cu o valoare sub 500.000 lei, litigiul fiind evaluabil în bani, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revenind în primă instanță judecătoriei. Natura juridică a litigiului fiind una comercială, în ceea ce privește competența teritorială, pe lângă dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 5 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 C. proc. civ. care reglementează competența teritorială alternativă. Potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în speță reclamanta SC D. SA alegând Judecătoria Sânnicolau Mare.

Interesul ocrotit prin normele de competență teritorială alternativă aparține reclamantului, astfel încât el este cel care decide care va fi instanța sesizată cu rezolvarea litigiului, dintre două sau mai multe instanțe deopotrivă competente. Cum alegerea făcută de reclamant este irevocabilă, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, acesteia îi revine competența în soluționarea cauzei, altfel s-ar încălca principiul disponibilității. Mai mult, așa cum în mod corect a statuat și tribunalul, prin decizia nr. 67/ R din 2 februarie 2010 a Tribunalului Timiș nu a fost pusă în discuție ori criticată competența de judecată a primei instanțe. În raport de cele arătate, constatând că între Judecătoria Sânnicolau Mare și Tribunalul Alba s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul reglementat de art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., această instanță va stabili în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC D. SA. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.