ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2930/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2930/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

728/PI/COM din 28 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 5109.1/30/2008,

Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC D.

SRL și a respins acțiunea formulată de reclamantul V.V.J.M.I., în

contradictoriu cu pârâta SC D. SRL ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuala pasivă.

Totodată, instanța a

admis în parte acțiunea promovată de reclamantul V.V.J.M.I., obligând pârâții O.A.A.

și O.P.O. la plata către reclamant a sumei de 193.962 mărci germane, în

echivalentul în lei, la data plății efective, sub condiția acceptării

succesiunii sub beneficiu de inventar, precum și la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 9.155 lei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sânnicolau Mare sub nr. 516/295/2006, reclamantul V.V.J.M.I. a chemat în

judecată pe pârâții O.P.O. și O.A.A. și SC D. SRL, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să fie obligați aceștia la plata sumei de 191.424

euro cu titlu de pretenții, sau contravaloarea în lei, la data pronunțării

sentinței, în condițiile acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar.

Prin sentința civilă nr.

499 din 8 iunie 2007, Judecătoria Sânnicolau Mare a respins această excepție ca

neîntemeiată, motivat de împrejurarea că împrumutul a fost contractat de o

persoană fizică, în nume propriu, fiind folosit ulterior pentru achitarea unui

debit al societății comerciale.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a apreciat că acțiunea introdusă de reclamant este întemeiată

doar în parte, motiv pentru care a obligat pârâții O.P.O. și O.A.A. în solidar,

în limita activului succesoral, la plata către reclamantul V.V.J.M.I. a sumei

de 99.177 euro cu titlu de pretenții, reprezentând contravaloarea sumei de

193.962 mărci germane sau echivalentul în lei la data executării obligației,

precum și a dobânzilor legale începând cu data punerii în întârziere și până la

achitarea debitului.

Prin decizia civilă nr.

60/A din 1 februarie 2008, Tribunalul Timiș a constatat necompetența materială

a Judecătoriei Sânnicolau Mare de a judeca litigiul în primă instanță și în

temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ. a admis apelul formulat de către

pârâții O.P.O. și O.A.A., prin reprezentant legal O.S., a anulat hotărârea

atacată și a trimis pricina spre competentă soluționare în primă instanță, secției

comerciale a aceluiași Tribunal Timiș.

Prin sentința civilă nr.

728/PI/COM din 28 iunie 2010, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC D. SRL

și a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu această pârâtă, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost

admisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții O.A.A. și O.P.O. și

au fost obligați pârâții la plata sumei de 193.962 mărci germane, în

echivalentul în lei de la data plății efective, sub condiția acceptării

succesiunii sub beneficiu de inventar.

În argumentarea

soluției pronunțate, s-a reținut că la data de 8 iunie 2001, s-a încheiat de

către reclamant cu autorul pârâților, un contract de împrumut, sub formă de

înscris sub semnătură privată, prin care se împrumuta suma de 193.962 mărci

germane, dobânda fiind de 15 % pe an, plătibilă trimestrial, termenul de scadență

fiind 8 iunie 2005.

La data de 6

noiembrie 2004, a decedat numitul O.D., succesiunea fiind acceptată de către

pârâții O.A.A. și O.P.O., sub beneficiu de inventar, conform certificatului de

moștenitor autentificat sub nr. 917 din 16 noiembrie 2004 de către B.N.P. D.A.

Din probele

administrate în cauză, a rezultat că suma pretinsă ar fi fost plătită autorului

pârâților, iar acesta ar fi utilizat-o la achitarea unui alt împrumut pe care

l-ar fi avut contractat în interesul societății comerciale SC D. SRL Periam.

Între această

societate comercială, care are personalitate juridică distinctă de cea a

administratorului și asociaților săi și reclamant, nu au existat raporturi

juridice, aceasta nefiind parte la încheierea contractului de împrumut în

speță, în consecință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei SC D. SRL, neavând nici o relevanță scopul în care ar fi fost folosită

suma de bani împrumutată.

Conform principiului

consensualismului actului juridic, contractul de împrumut se încheie în mod

valabil, prin consimțământul neviciat al părților, fiind necesară întocmirea

unui înscris, drept condiție ad probationem, avându-se în vedere dispozițiile art.

1191 alin. (1) C. civ. S-a apreciat că înscrisul depus la dosar nu îndeplinește

condițiile unui înscris sub semnătură privată, conform art. 1180 C. civ., însă

acesta poate fi considerat un început de dovadă scrisă ce se completează cu

declarațiile martorilor audiați în cauză, probe care fac dovadă că între părți

a intervenit un contract de împrumut, neîndeplinirea obligației de plată a

sumei împrumutate la scadență, dă naștere răspunderii civile contractule a

moștenitorilor defunctului, în măsura în care nu se încalcă principiul

acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar.

În baza art. 1073 C.

civ., s-a admis în parte acțiunea, deoarece s-a acordat suma de bani pretinsă

în mărci germane, echivalent în lei, la data plății efective și nu suma

calculată de către reclamant în euro, în condițiile acceptării moștenirii sub

beneficiu de inventar.

Împotriva sentinței

civile nr. 728/PI/COM din 28 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș au

declarat apel pârâții O.P.O. și O.A.A., prin reprezentant legal O.S.A., iar

prin decizia civilă nr. 40 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială a respins ca nefondat apelul.

În argumentarea

soluției pronunțate, instanța de apel a reținut referitor la primul motiv de

apel invocat de pârâți, în sensul că prima instanță nu le-ar fi soluționat

cererea privind verificarea scriptului privat invocat de reclamant în

susținerea cererii de chemare în judecată, că prin încheierea ședinței publice

din data de 16 februarie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. c) din

Legea nr. 51/1995, cât și a prevederilor art. 183 C. proc. civ., în mod corect

s-a respins cererea de suspendare a cauzei, având în vedere că reprezentantul

pârâților nu a indicat pe autorul sau complicele falsului pretins.

Referitor la

susținerea pârâților apelanți în sensul că instanța de fond ar fi acordat

reclamantului prin sentința apelată suma de 193.962 mărci germane, cerere la

care reclamantul ar fi renunțat implicit prin precizarea de acțiune formulată

la termenul de judecată din 9 februarie 2010, s-a reținut că în ședința publică

din 28 iunie 2010, cu ocazia acordării cuvântului în fond, reprezentanta

reclamantului a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată în

scris, cu cheltuieli de judecată. De altfel la termenul de judecată din data de

9 februarie 2010, mandatara reclamanților a arătat că înțelege să solicite

obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei al

acestei sume, revenind în ședința publică din 28 iunie 2010 cu ocazia acordării

cuvântului în fond și solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată.

În ceea ce privește

critica adusă de pârâți hotărârii primei instanțe, care în opinia acestora ar

fi soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 969 și 977 C. civ.,

susținând că intenția autorului lor a fost clară, ca obligația de restituire a

împrumutului să nu se transmită succesiunii acestuia în caz de deces, ci

soției, în persoana numitei O.S.A., instanța de apel a reținut că potrivit

Certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Timiș, pârâții O.P.O. și O.A.A. au calitatea de asociați ai pârâtei

SC D. SRL, iar banii împrumutați au fost folosiți pentru achitarea unor debite

restante ale SC D. SRL Periam.

Față de cele

reținute, raportat la, înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract de

împrumut" din data de 8 iunie 2010, încheiat cu respectarea dispozițiilor art.

3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, cât și la declarațiile martorilor

audiați în cauză, probe care fac dovada faptului că între autorul pârâților

minori și reclamantul intimat a intervenit un contract de împrumut pentru suma

de 4.000.000 franci belgieni, echivalent la data încheierii contractului a

193.962 mărci germane în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., instanța a

respins apelul declarat de pârâții O.P.O. și O.A.A.

Împotriva deciziei

sus menționate, au declarat recurs pârâții O.A.A. și O.P.O., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au

solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare. în subsidiar, au solicitat modificarea în

tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea în parte a

sentinței primei instanțe și respingerea acțiunii reclamantului îndreptată

împotriva acestora.

În argumentarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenții au reiterat istoricul cauzei și

motivele invocate în apel, după care au susținut, în esență, că decizia atacată

este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. și cu nesocotirea

dispozițiilor art. 177 alin. (2) și art. 179 același cod, prin respingerea

cererii de verificare a scriptului privat.

Au mai susținut

recurenții că reținerea instanței de apel cu privire la obligarea acestora la plata

sumei în monedă germană nu are legătură cu respectarea principiului

disponibilității părților, principiu în virtutea căruia reclamantul a precizat

câtimea obiectului cererii deduse judecății ca fiind 410.000 lei. Chiar și în

situația în care mandatara reclamantului a solicitat la termenul din 28 iunie 2010,

cu ocazia acordării cuvântului pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată, soluția instanței este nelegală, având în vedere că la data de 20

octombrie 2006, în fața Judecătoriei Sânnicolau Mare, reclamantul a precizat

cererea solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 3.460.595.000 ROL

reprezentând echivalentul sumei de 99.157 euro și la plata diferenței de până

la 5 miliarde ROL, cu titlu de dobânzi.

În continuare, au

solicitat să se constate că prin critica formulată în apel referitoare la

convenția încheiată între autorul lor și reclamant, s-a stipulat că în cazul

decesului împrumutatului, împrumutul va fi restituit de soția acestuia, astfel

încât soluția de obligare a recurenților la restituirea împrumutului este

contrară cu ceea ce s-a convenit prin contractul de împrumut. Instanța de apel

avea obligația să analizeze această critică, să o rețină sau să o respingă

motivat, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Recursul pârâților este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prealabil analizării

motivelor de nelegalitate formulate, se impune a fi făcută precizarea că deși

au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C.

proc. civ., recurenții nu s-au conformat exigențelor art. 304, în sensul că

motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de

nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Din această

perspectivă rezultă că în speță sunt incidente doar dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., prevederile art. 304 pct. 7 și 8 fiind doar invocate, tară o

dezvoltare corespunzătoare a motivelor.

Așa fiind, în raport

de aceste precizări prealabile, analizând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate, se constată că instanța de apel, examinând hotărârea

primei instanțe, a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 177 alin. (2)

și art. 179 C. proc. civ., cu referire la art. 183 același cod. Astfel, în mod

corect s-a reținut că prin încheierea de; ședință din 16 februarie 2007, s-a

respins cererea de suspendare a judecății cauzei, având în vedere atât

dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995, cât și prevederile art. 183 C.

proc. civ., potrivit cărora instanța poate suspenda judecata cauzei, dacă

partea care defăima înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului,

situație ce nu se regăsește în speță.

În ceea ce privește

susținerea referitoare la faptul că instanța ar fi acordat reclamantului suma

solicitată în mărci germane și nu în euro, astfel cum acesta a precizat la

termenul din 9 februarie 2010, se constată de asemenea a fi nefondată,

motivarea primei instanțe întemeiată pe dispozițiile art. 1073 C. civ. fiind

însușită în mod corect de către instanța de apel, în condițiile acceptării

moștenirii sub beneficiu de inventar.

Referitor la cea din

urmă critică prin care s-a arătat că instanța de apel nu ar fi analizat

susținerea potrivit căreia în mod greșit s-a dispus obligarea pârâților la

restituirea împrumutului, în condițiile în care prin convenția încheiată s-a

stipulat că în cazul decesului împrumutatului, împrumutul va fi restituit de

soția acestuia, se constată a fi nefondată, cu motivarea că din analiza

considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța a examinat acest aspect.

în această privință, instanța de apel a concluzionat că potrivit certificatului

constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului și celelalte probe

administrate în cauză, cei doi pârâți au calitatea de asociați ai SC D. SRL,

iar suma împrumutată a fost folosită pentru achitarea debitelor societății. În ceea

ce privește examinarea probatoriului administrat și a modalității de

interpretare a acestuia, sunt aspecte ce nu pot face obiectul analizei

instanței de recurs, vizând critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a

deciziei atacate.

Pe cale de

consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta O.A.A. prin reprezentant legal O.S. și pârâtul O.P.O.

prin reprezentant legal O.S. împotriva deciziei civile nr. 40 din 8 februarie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2011.