ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2202/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 385/PI din 23 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Sânnicolau Mare, în contradictoriu cu pârâții I.Ș. și I.G., având ca obiect obligația de a face și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvenționali, s-a constatat ca fiind reziliat, la data de 16 martie 2009, contractul de închiriere intervenit între părți și înregistrat la D.F.P sub nr. X din 19 iunie 2008. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC D. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții I.Ș.

și I.G., să se dispună reintegrarea ei în imobilul închiriat, pe care l-a ocupat până la data de 29 martie 2009 și obligarea pârâților la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, cu titlu de despăgubiri. Prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâții-reclamanți au solicitat instanței de judecată să constate că a intervenit rezilierea Contractului de închiriere cu nr. X din 19 iunie 2009. S-a mai reținut că pârâții au închiriat reclamantei imobilul cu destinația moară de grâu și depozit de grâu, situat în com. S.M. și intabulat în CF nr. A, jud. Timiș, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 mai 2008, în schimbul unei chirii lunare de 1.850 RON pe lună.

S-a mai convenit că pentru perioada 1 mai 2008 - 25 mai 2008 nu se datorează chirie, chiriașul având, în schimb, obligația de a „efectua lucrări de punere în funcțiune la standarde noi ale spațiului". În ceea ce privește termenul de plată a chiriei, părțile au stabilit ca această operațiune să se efectueze în perioada 1 - 5 a fiecărei luni, din ziua a șasea datorându-se penalități de întârziere în cuantum de 10% pentru fiecare zi de întârziere. În Cap. VII pct. 2 din contract, părțile au stabilit că neplata chiriei în termenul stabilit, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, are drept efect rezilierea de drept a contractului de închiriere, fără punerea în întârziere și fără vreo altă formalitate, clauză căreia părțile i-au conferit valoare de pact comisoriu expres de cel mai înalt grad.

În perioada derulării contractului, reclamanta-pârâtă reconvențională a achitat toate sumele reprezentând chiria lunară cu întârziere, astfel încât s-a constatat că atât prin efectul legii, cât mai ales prin convenția părților, potrivit art. 969 C. civ., solicitarea pârâților-reclamanți de a constata că a intervenit rezilierea de drept a contractului de închiriere este întemeiată, începând cu data de 16 martie 2009. Deși din acel moment locatara nu mai avea dreptul de a întrebuința bunul, prima instanță a constatat că potrivit punctului 3 al Cap. VII din contract, aceasta a mai avut o perioadă de 5 zile în care trebuia să elibereze imobilul. Așa fiind, începând cu data de 22 martie 2009, reclamanta nu mai avea niciun drept de folosință asupra bunului, motiv pentru care cererea acesteia de obligare a pârâților de a-i pune la dispoziție spațiul s-a constatat a fi neîntemeiată și a fost respinsă.

Și cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâților la plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a imposibilității de desfășurare a activității comerciale s-a constatat a fi neîntemeiată, având în vedere că începând cu data de 16 martie 2009, pârâții nu mai aveau această obligație. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D. SRL Sânnicolau Mare, iar prin Decizia civilă nr. 195/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâții la plata valorii mărfurilor reclamantei rămase în imobilul închiriat, respectiv 5.480 RON produse finite și 13.378,53 RON stoc grâu; s-a respins în rest acțiunea precizată a reclamantei și s-au menținut dispozițiile sentinței primei instanțe în ce privește cererea reconvențională.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a achitat chiria datorată, chiar dacă cu întârziere, astfel încât pârâții nu au niciun temei pentru refuzul restituirii bunurilor proprietatea reclamantei și având în vedere perisabilitatea acestora și timpul scurs de la data încetării contractului, s-a constatat întemeiată cererea privind plata contravalorii mărfurilor, rămase în imobilul închiriat. Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs pârâții I.Ș. și I.G., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul înlocuirii dispoziției privind obligarea acestora la plata sumei de 5.480 RON și 13.378,53 RON reprezentând contravaloare mărfuri, cu dispoziția de obligare la restituirea bunurilor consemnate în procesul-verbal din data de 29 aprilie 2009. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenții au reluat istoricul cauzei și au susținut, în esență, că instanța a constatat în mod greșit ca dovedită existența în imobil a produselor sus-menționate, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal din 29 aprilie 2009 rezultă inventarierea altor cantități de bunuri. Au mai susținut recurenții că și reținerea instanței de apel potrivit căreia aceștia au refuzat predarea bunurilor este lipsită de suport probator, întrucât nu s-a dovedit această presupusă atitudine a acestora.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezii depusă la dosarul cauzei. Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâții I.Ș. și I.G.: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici de nelegalitate privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Deși recurenții-pârâți au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceștia nu l-au dezvoltat conform cerințelor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reiterând aspecte ce vizează fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. În realitate, motivele invocate vizează modul de interpretare a probelor administrate, respectiv netemeinicia deciziei recurate, exclusă însă a fi cenzurată din perspectiva temeiului de drept invocat și a specificului acestei căi de atac.

Cum esența recursului constă în faptul că acesta privește exclusiv ipoteza nelegalității soluției pronunțate de către instanța de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere criticile generic formulate, ce vizează fondul cauzei, urmează să aplice acestei cereri de recurs sancțiunea nulității în absența motivelor de ordine publică care să poată fi invocate conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimata-reclamantă SC D. SRL Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de pârâții I.Ș. și I.G. împotriva Deciziei civile nr. 195/A din 11 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenții-pârâți, în solidar, să-i achite reclamantei-intimate SC D. SRL Sânnicolau Mare suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.