ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2202/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 385/PI din 23 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Sânnicolau Mare, în

contradictoriu cu pârâții I.Ș. și I.G., având ca obiect obligația de a face și

s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți

reconvenționali, s-a constatat ca fiind reziliat, la data de 16 martie 2009,

contractul de închiriere intervenit între părți și înregistrat la D.F.P sub nr.

X din 19 iunie 2008.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut

că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC D. SRL a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâții I.Ș. și I.G., să se dispună reintegrarea ei în

imobilul închiriat, pe care l-a ocupat până la data de 29 martie 2009 și

obligarea pârâților la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, cu titlu de

despăgubiri.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză,

pârâții-reclamanți au solicitat instanței de judecată să constate că a

intervenit rezilierea Contractului de închiriere cu nr. X din 19 iunie 2009.

S-a mai reținut că pârâții au închiriat reclamantei imobilul

cu destinația moară de grâu și depozit de grâu, situat în com. S.M. și

intabulat în CF nr. A, jud. Timiș, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data

de 1 mai 2008, în schimbul unei chirii lunare de 1.850 RON pe lună. S-a mai

convenit că pentru perioada 1 mai 2008 - 25 mai 2008 nu se datorează chirie,

chiriașul având, în schimb, obligația de a „efectua lucrări de punere în

funcțiune la standarde noi ale spațiului".

În ceea ce privește termenul de plată a chiriei, părțile au

stabilit ca această operațiune să se efectueze în perioada 1 - 5 a fiecărei

luni, din ziua a șasea datorându-se penalități de întârziere în cuantum de 10%

pentru fiecare zi de întârziere.

În Cap. VII pct. 2 din contract, părțile au stabilit că

neplata chiriei în termenul stabilit, pentru o perioadă mai mare de 10 zile,

are drept efect rezilierea de drept a contractului de închiriere, fără punerea

în întârziere și fără vreo altă formalitate, clauză căreia părțile i-au

conferit valoare de pact comisoriu expres de cel mai înalt grad.

În perioada derulării contractului, reclamanta-pârâtă

reconvențională a achitat toate sumele reprezentând chiria lunară cu

întârziere, astfel încât s-a constatat că atât prin efectul legii, cât mai ales

prin convenția părților, potrivit art. 969 C. civ., solicitarea

pârâților-reclamanți de a constata că a intervenit rezilierea de drept a

contractului de închiriere este întemeiată, începând cu data de 16 martie 2009.

Deși din acel moment locatara nu mai avea dreptul de a

întrebuința bunul, prima instanță a constatat că potrivit punctului 3 al Cap.

VII din contract, aceasta a mai avut o perioadă de 5 zile în care trebuia să

elibereze imobilul. Așa fiind, începând cu data de 22 martie 2009, reclamanta

nu mai avea niciun drept de folosință asupra bunului, motiv pentru care cererea

acesteia de obligare a pârâților de a-i pune la dispoziție spațiul s-a

constatat a fi neîntemeiată și a fost respinsă. Și cererea reclamantei-pârâte

de obligare a pârâților la plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciul

suferit ca urmare a imposibilității de desfășurare a activității comerciale s-a

constatat a fi neîntemeiată, având în vedere că începând cu data de 16 martie

2009, pârâții nu mai aveau această obligație.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D.

SRL Sânnicolau Mare, iar prin Decizia civilă nr. 195/A din 11 noiembrie 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul, a schimbat în

parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a

obligat pârâții la plata valorii mărfurilor reclamantei rămase în imobilul

închiriat, respectiv 5.480 RON produse finite și 13.378,53 RON stoc grâu; s-a

respins în rest acțiunea precizată a reclamantei și s-au menținut dispozițiile

sentinței primei instanțe în ce privește cererea reconvențională.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a

reținut, în esență, că reclamanta a achitat chiria datorată, chiar dacă cu

întârziere, astfel încât pârâții nu au niciun temei pentru refuzul restituirii

bunurilor proprietatea reclamantei și având în vedere perisabilitatea acestora

și timpul scurs de la data încetării contractului, s-a constatat întemeiată

cererea privind plata contravalorii mărfurilor, rămase în imobilul închiriat.

Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs pârâții

I.Ș. și I.G., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul

cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

atacate, în sensul înlocuirii dispoziției privind obligarea acestora la plata

sumei de 5.480 RON și 13.378,53 RON reprezentând contravaloare mărfuri, cu

dispoziția de obligare la restituirea bunurilor consemnate în procesul-verbal

din data de 29 aprilie 2009.

În argumentarea motivului de nelegalitate invocat,

recurenții au reluat istoricul cauzei și au susținut, în esență, că instanța a

constatat în mod greșit ca dovedită existența în imobil a produselor

sus-menționate, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal din 29

aprilie 2009 rezultă inventarierea altor cantități de bunuri.

Au mai susținut recurenții că și reținerea instanței de apel

potrivit căreia aceștia au refuzat predarea bunurilor este lipsită de suport

probator, întrucât nu s-a dovedit această presupusă atitudine a acestora.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata

cheltuielilor de judecată, potrivit dovezii depusă la dosarul cauzei.

Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată

nulitatea cererii de recurs formulată de pârâții I.Ș. și I.G.:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de

nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau

după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar

potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea

motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici de nelegalitate privind judecata instanței care a

pronunțat hotărârea recurată.

Deși recurenții-pârâți au invocat motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., aceștia nu l-au dezvoltat conform cerințelor art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reiterând aspecte ce vizează fondul cauzei,

fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

În realitate, motivele invocate vizează modul de

interpretare a probelor administrate, respectiv netemeinicia deciziei recurate,

exclusă însă a fi cenzurată din perspectiva temeiului de drept invocat și a

specificului acestei căi de atac.

Cum esența recursului constă în faptul că acesta privește

exclusiv ipoteza nelegalității soluției pronunțate de către instanța de apel,

astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte, având în vedere criticile generic formulate, ce vizează

fondul cauzei, urmează să aplice acestei cereri de recurs sancțiunea nulității

în absența motivelor de ordine publică care să poată fi invocate conform art.

306 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenții

vor fi obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimata-reclamantă SC D. SRL

Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâții I.Ș. și

I.G. împotriva Deciziei civile nr. 195/A din 11 noiembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Obligă recurenții-pârâți, în solidar, să-i achite

reclamantei-intimate SC D. SRL Sânnicolau Mare suma de 1.000 RON, cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.