ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4416/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4416/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la 28 iunie 2006, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul

Local al Orașului Sânnicolau Mare și Orașul Sânnicolau Mare prin primar,

solicitând obligarea acestora la emiterea dispoziției motivate pentru

soluționarea notificării nr. 675 din 14 noiembrie 2001, prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 1328 Sânnicolau Mare, teren

în suprafață de 1485 mp și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

construcțiile înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 304/P1 din 13

februarie 2007, Tribunalul Timiș a admis în parte cererea reclamantei, astfel

cum a fost precizată și a obligat pe pârâtul Primarul Orașului Sânnicolau Mare

să emită dispoziție motivată pentru soluționarea notificării reclamantei nr. 675

din 14 noiembrie 2001, cu privire la imobilul în litigiu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că refuzul pârâtului de a emite dispoziție motivată, nu este

nejustificat, în raport cu împrejurarea că reclamanta nu a depus acte

doveditoare până la termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Petitul vizând constatarea calității

de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului a fost respins

ca prematur, dat fiind că procedura de soluționare a notificărilor are caracter

preponderent administrativ, revenind entității investite atributul de a analiza

îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta invocând greșita soluționare a excepției prematurității

acțiunii,a modului de apreciere a înscrisurilor doveditoare depuse la dosar cât

și a incidenței dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., relativ la cererea sa de

suspendare a judecății până la soluționarea excepției de nelegalitate invocate

în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia nr. 262 din 19 noiembrie 2008, a admis apelul reclamantei M.E. și a

desființat sentința civilă nr. 304/PI din 13 februarie 2007 pronunțată de

Tribunalul Timiș cu trimitere spre rejudecare în fond la același tribunal, reținând

în esență, că deși a apreciat prematuritatea cererii reclamantei, în raport cu

nefinalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001,

instanța de fond a administrat probe cu înscrisuri și a făcut aprecieri asupra

acestora, arătând că acestea nu confirmă calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii, aceste aprecieri exprimând o adevărată judecată, care se

impunea a fi valorificată prin soluționarea cauzei pe fondul său, cu atât mai

mult cu cât Legea nr. 10/2001 prevede controlul instanței, inclusiv împotriva

refuzului entității administrative de a soluționa notificările prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. 992.1/30/2006.

Pârâtul Primarul Orașului Sânnicolau

Mare a invocat prin întâmpinare excepția tardivității contestației, pentru

depășirea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării, efectuate la 5

martie 2008.

Reclamanta și-a modificat acțiunea

inițială într-o contestație îndreptată împotriva dispoziției nr. 695 din 4

martie 2008, solicitând în același timp repunerea în termenul de constatare, în

temeiul art. 103 C. proc. civ.

În susținerea cererii de repunere în

termen, reclamanta a învederat că dispoziția nu i-a fost comunicată personal și

nici la domiciliul persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, C.V.

Prin sentința civilă nr. 1261/PI din

29 aprilie 2009, Tribunalul Timiș a admis excepția tardivității introducerii

contestației, excepția invocată de pârâtul Primarul Orașului Sânnicolau Mare și

a respins ca tardivă contestația reclamantei împotriva dispoziției nr. 695 din 4

martie 2008.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut că dispoziția menționată a fost comunicată la 5 martie 2008 persoanei

însărcinate chiar de reclamantă cu primirea actelor de procedură, prin

notificarea remisă pârâtului, aceasta nedovedind că, pe parcurs, a revocat

mandatul acordat numitului C.V. și că ar fi adus la cunoștință (pârâtului)

acest aspect, sau împrejurarea că a schimbat persoana însărcinată cu primirea

tuturor actelor legate de cererea sa de restituire.

S-a considerat că, întrucât Legea nr.

10/2001 nu conține prevederi speciale în ceea ce privește comunicarea

dispozițiilor, se aplică dreptul comun, context în care comunicarea făcută de

pârât face dovadă, până la înscrierea în fals, cu privire la datele ce le

conține, aplicându-se prin similitudine art. 100 alin. ultim C. proc. civ.

Tribunalul a mai apreciat că

instituția repunerii în termen nu este incidentă în speță și că excepția

tardivității introducerii contestației este întemeiată conform dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta M.E., susținând că dispoziția contestată nu i-a fost

comunicată, aflând despre existența acestuia în timpul procesului având ca

obiect obligarea pârâtului la soluționarea notificării.

S-a invocat reaua credință a

pârâtului în soluționarea notificării, față de faptul că la dosar au fost

depuse înscrisurile ce atestă calitatea sa de persoană îndreptățită și s-a

arătat că, în ceea ce privește comunicarea dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001,

sunt incidente dispozițiile art. 91, art. 92 și art. 93 C. proc. civ., față de

care soluția primei instanțe apare a fi nelegală.

S-a învederat că dispoziția nu a

fost comunicată nici persoanei desemnate în acest sens, C.V. și nici avocatului

reclamantei, nefiind depusă nici la dosar, iar formularea cererii de repunere

în termen nu poate echivala cu recunoașterea comunicării dispoziției, atâta

timp cât această comunicare s-a făcut cu încălcarea legii.

La termenul de judecată din 10

noiembrie 2009, instanța, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 295 alin. (1)

și art. 132 C. proc. civ., a pus în discuția părților excepția tardivității

modificării acțiunii de către reclamantă.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 255 din 10 noiembrie 2009, a respins apelul

reclamantei, reținând că aceasta a depus cererea intitulată „modificare a

acțiunii introductive” la data de 1 aprilie 2009, cu mult timp după prima zi de

înfățișare, respectiv 19 septembrie 2006, în primul ciclu procesual la tribunal

și după desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

S-a considerat că, în cauză,

reclamanta, în rejudecare, a schimbat cu totul petitul acțiunii inițiale,

modificare ce nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 132 alin. (2) C.

proc. civ., când cererea nu se socotește modificată.

De asemenea, instanța de apel a

motivat decizia în sensul că reclamanta nu este prejudiciată prin soluția

pronunțată cu atât mai mult cu cât a promovat și separat o cerere de chemare în

judecată cu același obiect ca și cel al modificării de acțiune, înregistrată pe

rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar 1680/30/2009, în cadrul căreia se va

putea analiza tardivitatea contestației formulate împotriva dispoziției nr. 695

din 4 martie 2008, respectiv legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin

aceasta.

Curtea de apel a constatat că se impune

rejudecarea acțiunii formulate inițial de reclamantă, având ca obiect obligarea

pârâtului la emiterea dispoziției de soluționare a notificării nr. 675 din 14

noiembrie 2001 cu privire la imobilul înscris în C.F. 1328 Sânnicolau Mare,

compus deci din casă, curte și grădină în suprafață de 1485 mp, situate pe str.

1 nr. 2, prin prisma rămânerii fără obiect a pricinii.

Față de prioritatea celor două

excepții reținute ca întemeiate, instanța de apel a considerat că nu se mai

impune analiza excepției tardivității formulării contestației împotriva

dispoziției emise de primar și nici a fondului cauzei.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termenul legal reclamanta M.E., criticând-o ca nelegală

pentru greșita respingere a apelului, având ca efect menținerea soluției primei

instanțe, deși s-a admis excepția invocată din oficiu de curtea de apel,

respectiv excepția tardivității modificării acțiunii care ar fi determinat

rămânerea fără obiect a pricinii, deci o modificare fără echivoc a sentinței.

Recurenta a criticat soluțiile

ambelor instanțe pe considerentul că dispoziția fiind emisă pe parcursul

derulării procesului, modificarea de acțiune determinată de această

împrejurare, respectiv transformarea acesteia într-o contestație fundamentată

pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a avut loc la data de

1 aprilie 2009, care din punct de vedere procedural a reprezentat prima zi de

înfățișare.

O altă critică formulată prin motivele

de recurs a vizat faptul că, întrucât normele din art. 132 C. proc. civ. are

caracter dispozitiv, iar pârâtul nu s-a opus precizării de acțiune, aceasta

putea fi modificată și după prima zi de înfățișare.

În finalul motivelor de recurs,

reclamanta recurentă a precizat că a renunțat la judecata dosarului de

contestație nr. 1680/30/2009, în condițiile în care și-a precizat acțiunea în

prezentul dosar, fiind incidente prevederile art. 163 alin. (1) C. proc. civ.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Din fișa ECRIS depusă la dosar

rezultă că în dosarul nr. 1680/30/2009 al Tribunalului Timiș reclamanta M.E. a

renunțat la judecata cererii, renunțare de care instanța a luat act prin

încheiere, la 21 aprilie 2009.

Examinând criticile invocate de recurenta

reclamantă raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9,

căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este fondat

pentru considerentele ce succed:

Critica formulată prin primul motiv

de recurs este întemeiată.

Într-adevăr, în condițiile în care

instanța de apel a admis excepția invocată din oficiu, a tardivității

modificării acțiunii și a reținut că se impune rejudecarea cererii inițiale a

reclamantei prin prisma rămânerii fără obiect a pricinii, a modificat implicit

soluția primei instanțe.

Or, această modificare fără echivoc

a sentinței nu se poate face decât dacă se admitea apelul, ceea ce nu s-a

întâmplat, apelul reclamantei fiind respins.

Curtea va constata că soluția

admiterii excepției tardivității modificării acțiunii, excepție invocată din

oficiu, este nelegală.

Acțiunea introductivă, înregistrată la Tribunalul Timiș, secția civilă, la 28 iunie 2006, a avut ca obiect obligarea pârâților

Consiliul Local al Orașului Sânnicolau Mare și Orașul Sânnicolau Mare prin Primar

la emiterea dispoziției privind soluționarea notificării nr. 675 din 14

noiembrie 2001 și constatarea calității reclamantei M.E. de persoană

îndreptățită la restituire, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 republicată.

S-a solicitat, totodată, obligarea

pârâților la restituirea în natură a terenului liber de construcții înscris în C.F.

1328 Sânnicolau Mare și în echivalent pentru construcțiile înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995.

Dispoziția de respingere a notificării

nr. 695 din 4 martie 2008, emisă de Primarul Orașului Sânnicolau Mare (fila 15

dosar 992.11/30/2006 al Tribunalului Timiș) s-a depus la dosar odată cu

întâmpinarea Primăriei Orașului Sânnicolau Mare, înregistrată la 20 februarie 2009,

ulterior desființării sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Timiș, ca urmare a admiterii apelului reclamantei

împotriva sentinței civile nr. 304/PI din 13 februarie 2007, prin decizia

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, nr. 262 din 19 noiembrie 2008.

Modificarea acțiunii de către

reclamantă a fost depusă la 1 aprilie 2009 (fila 34) la termenul imediat

următor formulării întâmpinării și depunerii dispoziției Primarului Orașului

Sânnicolau Mare. Această modificare în sensul transformării acțiunii inițiale

într-o contestație fundamentată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, transformare determinată de emiterea dispoziției în timpul procesului,

a avut loc cu respectarea dispozițiilor procedurale, respectiv a art. 132 alin.

(1) C. proc. civ.

Termenul de judecată din 4 martie 2009

a reprezentat, din punct de vedere procedural, prima zi de înfățișare.

Într-adevăr, urmare a desființării

cu trimitere spre rejudecare, judecata se desfășoară în limite precis

stabilite, în sensul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi

depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii, care nu

exista la data soluționării primului apel.

În cauză, însă, modificarea acțiunii

introductive a intervenit ca urmare a atitudinii procesuale a pârâtului, care a

emis dispoziția pe parcursul procesului, anterior promovării deciziei de

desființare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, (19 noiembrie 2008),

însă fără a aduce la cunoștință completului de judecată această împrejurare.

În consecință, nu poate fi

sancționată reclamanta pentru această atitudine procesuală a pârâtului prin

admiterea excepției tardivității modificării acțiunii ca o contestație

îndreptată împotriva dispoziției de respingere a notificării, modificare ce a

intervenit tocmai ca urmare a situației juridice nou create, în cadrul

procesual existent.

Ca atare, Curtea va reține că au

fost interpretate eronat dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. de către

instanța de apel, decizia recurată fiind nelegală sub acest aspect.

Critica formulată prin ultimul motiv

de recurs este, de asemenea, întemeiată.

Normele instituite prin art. 132 C.

proc. civ. nu au caracter imperativ, ci dispozitiv, astfel că o cerere

modificatoare a acțiunii, chiar formulată peste termenul prevăzut de lege,

poate fi soluționată, cu acordului pârâtului, care poate accepta expres sau

tacit o precizare ulterioară primei zile de înfățișare.

Așa cum rezultă din actele și

lucrările dosarului, pârâtul intimat nu s-a opus precizării acțiunii, formulate

de reclamantă, acest fapt echivalând cu o acceptare tacită din partea acestuia.

Astfel, nesocotirea dispozițiilor

art. 132 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter dispozitiv, nu putea fi

invocată de instanța de apel din oficiu.

Se va reține totodată că în mod

eronat și în lipsa unor minime verificări, instanța de apel a considerat că

reclamanta nu este prejudiciată prin soluția pronunțată, în condițiile în care

a promovat și separat o cerere de chemare în judecată a aceluiași pârât,

cererea având același obiect – respectiv contestație împotriva dispoziției 695

din 4 martie 2008.

Așa cum a rezultat din fișa ECRIS

depusă la dosar, reclamanta M.E. a renunțat la judecata acelui proces, la data

de 21 aprilie 2009, deci anterior pronunțării deciziei recurate, în condițiile

în care și-a precizat acțiunea din prezentul dosar, fiind incidente prevederile

art. 163 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea va constata că se impune ca

prima instanță să rejudece acțiunea astfel cum a fost modificată, având în

vedere că Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură specială a comunicării

dispoziției sau deciziei unității deținătoare, situație în care sunt

aplicabile, prin analogie, dispozițiile generale ale art. 86 alin. (3) C. proc.

civ. privind comunicarea actelor de procedură.

Se va analiza legalitatea

comunicării actului emis în faze administrativă, în contextul aplicabilității

dispozițiilor Codului de procedură civilă și în procedura administrativă

prealabilă, fapt ce rezultă și din art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

care prevede o astfel de procedură atunci când stabilește în sarcina entității

notificate obligația de a comunica persoanei îndreptățite cine este unitatea

deținătoare.

Se va reține că această exigență

trebuie respectată atunci când este în discuție comunicarea soluției adoptate,

sarcina probei respectării unei proceduri capabile să asigure transmiterea și

primirea comunicării aparținând emitentului actului, iar lipsa unei asemenea

probei profitând reclamantului.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea va constata că recursul este fondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (3) C. proc. civ., reținând că s-a soluționat procesul fără a se intra în

cercetarea fondului, acesta va fi admis, urmând a fi casate decizia atacată

precum și sentința nr. 1261/P din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Timiș, secția

civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta M.E.

împotriva deciziei nr. 255 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată precum și sentința

civilă nr. 1261/P din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Timiș, secția civilă, și

trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

septembrie 2010.