ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2819/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 8 decembrie 2008, reclamantul T.N. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând anularea dispoziției din 19 iunie 2008 prin care cel de-al doilea pârât a dispus mutarea sa la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, precum și reintegrarea în funcție, cu plata de daune morale. Ulterior, reclamantul, renunțând la judecată față de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 259/2007 și a decretului prezidențial nr. AA/2006, emise de Primul Ministru și respectiv, de Președintele României, privind numirea lui P.G.

ca Inspector General la Inspectoratul General al Poliției Române și respectiv, acordarea gradului de chestor aceleiași persoane. Cauza a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1583 din 30 martie 2010 prin care a respins ca inadmisibile excepțiile de nelegalitate și totodată, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că soluționarea fondului litigiului nu depinde de actele administrative în privința cărora s-a invocat excepția de nelegalitate. Referitor la petitul principal, instanța a constatat că dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, respectiv a art. 46 lit. b) din Legea nr. 360/2002, mutarea reclamantului dispunându-se urmare a cererii exprese a acestuia, susținerile privind constrângerea psihică neavând suport probator.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul T.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 5607 din 15 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.N. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o condiție prealabilă obligatorie pentru admisibilitatea excepției de nelegalitate este ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție. În cauză, instanța de fond a constatat în mod întemeiat că între fondul pricinii și actele administrative invocate de reclamant ca fiind nelegale nu există legătură juridică pentru a face necesară cenzurarea legalității lor în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Cu privire la fondul litigiului, s-a apreciat ca fiind nefondate criticile formulate, dispoziția contestată depunându-se la dosarul cauzei, fiind nejustificată și astfel corect respinsă, solicitarea de a se prezenta toate înscrisurile aflate la dosarul de personal al reclamantului. Referitor la legalitatea și temeinicia dispoziției din 19 iunie 2008, Înalta Curte a constatat că soluția instanței de fond este corectă, actul administrativ contestat fiind emis cu respectarea prevederilor art. 46 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire T.N., invocând ca temei de drept dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, precum și pe cele ale art. 322-328 C. proc.

civ. Prin motivarea cererii de revizuire, revizuentul nu a înțeles să dezvolte temeiurile de drept ale cererii de revizuire, astfel cum au fost menționate în cererea declaratoare a revizuirii, arătând că prin decizia atacată i-a fost îngrădit dreptul la apărare și dreptul la un recurs efectiv. Analizând conținutul cererii de revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanța de recurs, casând sentința instanței de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanță. În speța de față, prin decizia nr. 5607 din 15 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul declarat de reclamantul T.N., împotriva sentinței civile nr. 1583 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, l-a respins ca nefondat, menținând dispozițiile acesteia ca fiind temeinice și legale.

În această situație, este evident că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei. Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivelor de revizuire invocate de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de T.N., împotriva deciziei nr. 5607 din 15 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2011 .