ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2819/2011

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 8 decembrie 2008, reclamantul T.N. a chemat în

judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al

Poliției Române, solicitând anularea dispoziției din 19 iunie 2008 prin care

cel de-al doilea pârât a dispus mutarea sa la Inspectoratul General pentru

Situații de Urgență, precum și

reintegrarea în funcție, cu plata de daune morale.

Ulterior, reclamantul, renunțând la

judecată față de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a invocat

excepția de nelegalitate a deciziei nr. 259/2007 și a decretului prezidențial

nr. AA/2006, emise de Primul Ministru și respectiv, de Președintele României,

privind numirea lui P.G. ca Inspector General la Inspectoratul General al

Poliției Române și respectiv, acordarea gradului de chestor aceleiași persoane.

Cauza a fost soluționată de Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.

1583 din 30 martie 2010 prin care a respins ca inadmisibile excepțiile de

nelegalitate și totodată, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că soluționarea fondului litigiului nu depinde de actele

administrative în privința cărora s-a invocat excepția de nelegalitate.

Referitor la petitul principal,

instanța a constatat că dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea

prevederilor legale, respectiv a art. 46 lit. b) din Legea nr. 360/2002,

mutarea reclamantului dispunându-se urmare a cererii exprese a acestuia,

susținerile privind constrângerea psihică neavând suport probator.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamantul T.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 5607 din 15 decembrie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.N.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o

condiție prealabilă obligatorie pentru admisibilitatea excepției de nelegalitate

este ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea

actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție.

În

cauză, instanța de fond a constatat în mod întemeiat că

între fondul pricinii și actele administrative invocate de reclamant ca fiind

nelegale nu există legătură juridică pentru a face necesară cenzurarea

legalității lor în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea

contenciosului administrativ.

Cu privire la fondul litigiului, s-a

apreciat ca fiind nefondate criticile formulate, dispoziția contestată

depunându-se la dosarul

cauzei,

fiind nejustificată și astfel corect respinsă, solicitarea de a se prezenta

toate înscrisurile aflate la dosarul de personal al reclamantului.

Referitor la legalitatea și temeinicia

dispoziției din 19 iunie 2008, Înalta Curte a constatat că soluția instanței de

fond este corectă, actul administrativ contestat fiind emis cu respectarea

prevederilor art. 46 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului.

Împotriva acestei sentințe a formulat

cerere de revizuire T.N., invocând ca temei de drept dispozițiile art. 21 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, precum și pe cele ale art. 322-328 C. proc.

civ.

Prin motivarea cererii de revizuire,

revizuentul nu a înțeles să dezvolte temeiurile de drept ale cererii de

revizuire, astfel cum au fost menționate în cererea declaratoare a revizuirii,

arătând că prin decizia atacată i-a fost îngrădit dreptul la apărare și dreptul

la un recurs efectiv.

Analizând conținutul cererii de

revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte

constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile art.

322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de

o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Din interpretarea acestui text de lege

rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi

extraordinare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs este ca prin aceasta

să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanța de recurs,

casând sentința instanței de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în

cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate

de către instanță.

În speța de față, prin decizia nr.

5607 din 15 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând

recursul declarat de reclamantul T.N., împotriva sentinței civile nr. 1583 din

30 martie 2010 a Curții de Apel București, l-a respins ca nefondat, menținând

dispozițiile acesteia ca fiind temeinice și legale.

În această situație, este evident că

instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza

probelor

administrate în

fața primei instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au

aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei.

Având în vedere argumentele expuse, cu

referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de

revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivelor de

revizuire invocate de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de T.N., împotriva deciziei nr. 5607 din 15

decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 17 mai

2011

.