ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1527/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială

nr. 2764/1285/2007, Secția comercială a Tribunalului Comercial Cluj a admis

cererea formulată de reclamantul C.L.M. Cluj, astfel cum a fost precizată, și,

în consecință, a constatat încetat contractul de închiriere nr. 1937 din 12

ianuarie 2000 la data de 29 noiembrie 2004, prin expirarea termenului

contractual; a constatat tacita relocațiune intervenită între părți la data de

29 noiembrie 2004 cu privire la spațiul comercial, situat în Cluj Napoca, Calea

Moților; a constatat denunțat unilateral contractul de închiriere reînnoit; a

dispus evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 21,81 mp, situat la adresa

menționată; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 33.666,88 lei, reprezentând

chiria neachitată, actualizată cu rata inflației, dobânzi și penalități pe

perioada noiembrie 2002 – 31 decembrie 2006, precum și dobânda legală calculată

la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., începând cu data pronunțării

hotărârii și până la plata integrală a debitului restant.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, după împlinirea termenului stabilit prin

contractul de închiriere nr. 1937 din 12 ianuarie 2000, pârâta a rămas în

folosința spațiului ce a făcut obiectul acestui contract în suprafață de 21,81

m.p., situat în Cluj Napoca Calea Moților, locațiunea fiind tacit reînnoită în

sensul art. 1437 C. civ.; că ulterior pârâtei i s-a notificat concediul, iar

înscrisurile administrate în probațiune atestă că pe perioada noiembrie 2002 –

31 decembrie 2006 există debite restante în sumă de 33.666,88 lei, reprezentând

chiria neachitată, actualizată cu rata inflației, dobânzi și penalități de

întârziere calculate în baza unor H.C.L. și a unor acte normative incidente,

referitoare la contractul în discuție.

Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj a admis apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în

parte, în sensul înlăturării obligației de plată a dobânzii legale calculată la

nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., menținând restul

dispozițiilor acestei hotărâri, cu motivarea că, din conținutul contractului,

nu rezultă că părțile au convenit asupra anatocismului la momentul încheierii acestuia,

astfel încât, capitalizarea debitelor, respectiv a chiriei, a majorărilor și

penalităților și solicitarea unei dobânzi egală cu rata scontului, este

nelegală.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs intimatul reclamant, prin primar, invocând, în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului s-a arătat, în esență că decizia atacată este pronunțată cu greșita

aplicare a dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 9/2000 care se referă la

contractele de împrumut nu la cele de locațiune, iar prin acțiunea introductivă

s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de

33.666,88 lei care reprezintă o datorie comercială, lichidă și plătibilă în

bani, în temeiul art. 43 C. com. și art. 3 din O.G. nr. 9/2000.

Recursul este

nefondat.

Astfel, textul art. 8

din O.G. nr. 9/2000 care reglementează anatocismul, chiar dacă se referă la

suma „împrumutată”, se poate aplica nu numai în împrumutul cu dobândă ci la

orice datorie, în sensul de sumă efectiv datorată, fără alte demersuri, cu

consecința îndeplinirii condițiilor restrictive pe care precitatul text le

impune.

În lipsa acestei dovezi,

instanța de apel a reținut, cu justețe, inaplicabilitatea în speță a acestui

text legal, așa încât critica greșitei sale aplicări nu se justifică.

Este de observat că,

prin soluția pronunțată, instanța de apel nu a adus atingere dispozițiilor art.

43 C. com. și art. 3 din O.G. nr. 9/2000, ce constituie cauza cererii prin care

s-au solicitat dobânzi, întrucât acestea se regăsesc în conținutul sumei totale

la plata căreia pârâta a fost obligată către reclamantă, menționată de către

instanța de apel.

Așa fiind, constatând

că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența

în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de intimatul reclamant, prin reprezentantul său

legal, împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.L.M. Cluj – Napoca, împotriva deciziei nr. 259 din 22

noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.