ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2003

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2527 din 22 decembrie 2000 Tribunalul Cluj a respins

acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Dej împotriva pârâtei B.A. București

S.A., sucursala județeană Cluj, pentru plata sumei de 132.610.594 lei

reprezentând chirie pentru anii 1998, 1999 și 2000.

Împotriva

acestei sentințe reclamanta a declarat apel.

Prin

decizia civilă nr. 831 din 12 iulie 2001 Curtea de Apel Cluj, secția comercială

și contencios administrativ, a admis apelul reclamantei și a modificat sentința

în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 132.610.594

lei reprezentând chirie restantă plus suma de 11.152.000 lei cheltuieli de

judecată.

Intimata

a fost obligată la plata sumei de 4.850.818 lei cheltuieli de judecată în apel.

În

motivarea deciziei s-a reținut că în mod greșit instanța de fond a respins

acțiunea reclamantei, întrucât din probele dosarului rezultă că pârâta a

deținut spațiul închiriat anterior încheierii contractului, a efectuat plăți

parțiale în contul chiriei și a refuzat nejustificat diferența pretinsă

stabilită la începutul fiecărui an, în raport cu rata inflației.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a declarat recurs susținând că în mod eronat s-a

apreciat că folosința spațiului a fost anterioară contractului de închiriere.

Precizează că în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2000 nu a mai folosit spațiul

în cauză.

Recurenta

mai susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 969

C. civ. în ce privește obligarea la plata chiriei solicitate cu titlu de chirie

restantă. Consideră că stabilirea unui alt cuantum al chiriei se putea face

numai prin încheierea unui act adițional și susține că și-a achitat obligațiile

contractuale.

Recursul

este neîntemeiat.

Referitor

la folosința spațiului, critica recurentei nu este întemeiată întrucât

împrejurarea că pârâta folosea spațiul în discuție anterior datei de 4 iunie

1998 când s-a încheiat procesul verbal de predare-primire, rezultă din actele

dosarului respectiv din adresa pârâtei prin care solicita acordul reclamantei

pentru efectuarea unor lucrări de recompartimentare a spațiului.

Susținerea

recurentei privind nefolosirea spațiului în primele 2 luni ale anului 2000 nu

poate fi reținută în lipsa dovezilor din care să rezulte că a predat

reclamantei spațiul la finele anului 1999.

Critica

recurentei referitoare la stabilirea cuantumului chiriei prin încheierea unui

act adițional la contract nu poate fi reținută deoarece conform art. 5 din

contractul de închiriere la finele fiecărui an de închiriere chiria se

renegociază în funcție de rata inflației, situație care s-a întâmplat în speță,

reclamanta aplicând indicele de inflație, iar pârâta a achitat această chirie

pe o perioadă de 6 luni, ceea ce presupune existența acordului de voință pentru

cuantumul majorat, iar ulterior a refuzat plata.

În

consecință, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.B. Cluj

împotriva deciziei nr. 831 din 12 iulie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2003.