ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1808 din 13 februarie 2007

a fost anulată, ca insuficient timbrată, acțiunea formulată de D.G. îndreptată

împotriva SC D.A. SRL prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea

sumei de 126.344,55 lei împrumutată de reclamant și la actualizarea acestei

sume cu indicele de inflație.

Soluția a avut în vedere dispozițiile art. 20

din Legea nr. 146/1997, 112 pct. 3 și 720

3

C. proc. civ. În esență,

s-a reținut că nu a fost determinată suma pentru capătul doi de acțiune prin

care s-a solicitat actualizarea conform indicelui de inflație a sumei

împrumutată, în vederea timbrării cererii. Prima instanță a înlăturat

prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 pe considerentul că nu se

află în situația majorării câtimii pe parcursul judecării litigiului.

Sentința tribunalului a fost desființată de

Curtea de Apel București care, prin decizia nr. 311 din 13 iunie 2007, a admis

apelul reclamantului și ca urmare a trimis cauza pentru rejudecare.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a

reținut că instanța de fond a rămas în pronunțare la primul termen și că la acel

termen se cunoștea cuantumul pretenției cuprinse în capătul doi de cerere

situație în care instanța trebuia să respecte dispozițiile art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 146/1997 și să încunoștiințeze partea despre obligația de plată a

diferenței de taxă. Curtea a mai reținut și nerespectarea în cauză a prevederilor

art. 20 alin. (3) și (4) din legea mai sus menționată, constatare care a dus la

desființarea sentinței criticate și la trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Împotriva soluției pronunțată în apel a

declarat recurs pârâta SC D.A. SRL prin care în temeiul motivelor prevăzute de art.

304 alin. (1) pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței

primei instanțe.

Fără să argumenteze fiecare motiv de recurs,

recurenta a susținut că în cauză nu erau aplicabile prevederile art. 20 alin.

(4) din Legea nr. 146/1997, că prima instanță i-a pus în vedere reclamantului

la primirea acțiunii cât și prin încheierea din 9 ianuarie 2007 să precizeze

cuantumul sumei solicitate și să timbreze la valoare. A mai susținut că

apelantul a fost asistat de apărător ales care avea obligația să se conformeze

dispoziției instanței de fond și să achite taxa de timbru. În sprijinul

greșitei aplicări a legii s-au mai invocat prevederile art. 720

3

C.

proc. civ., care statuează obligația reclamantului de a determina obiectul și

valoarea cererii precum și modalitatea de calcul. În fine, autoarea recursului

a considerat că motivarea instanței de apel este străină de natura pricinii

întrucât a reținut că reclamantul ar fi solicitat acordarea unui termen pentru

achitarea diferenței de taxă după ce și-a precizat cuantumul pretențiilor, deși

din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat o astfel de cerere.

Recursul este nefondat.

proc. civ.:

Modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii”.

Argumentul recurentei pentru care a invocat această

critică deși avea obligația să motiveze și să dezvolte în fapt și în drept fiecare

motiv în parte conform cerințelor impuse de art. 302

1

alin. (c) C.

proc. civ., care poate fi reținut de instanță este exprimat de teza ultimă a pct.

(7), „motive străine de natura pricinii”.

Critica întemeiată pe această teză este nefondată

întrucât din cuprinsul practicalei în care au fost consemnate dezbaterile

rezultă că a fost formulată o astfel de cerere în vederea achitării diferenței

de taxă. Prin urmare afirmația recurentei nu are acoperire și având în vedere

că demersul pe această problemă făcut în recurs nu a fost exercitat în conformitate

cu actele dosarului nu va fi reținut.

interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Acest motiv nu a fost argumentat astfel că nu

poate fi examinat. În plus este de reținut că soluția fondului s-a oprit asupra

unei excepții așa încât neintrând în cercetarea fondului nu se poate reține că nu

s-a analizat actul juridic dedus judecății. Această problemă se pune cu atât

mai puțin în apel care a examinat doar criticile care vizau insuficienta

timbrare.

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii”.

Prin prisma acestui motiv se constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

reținând din text referirile la „elementele care determină o valoare” mai mare

raportată la obiectul litigiului în unitatea lui precum și în particularitatea fiecărui

capăt de cerere. Din acest punct de vedere s-a reținut corect că primul capăt

de cerere era determinat și timbrat legal, ceea ce nu îndreptățea instanța să

anuleze în totalitate acțiunea ca insuficient timbrată.

Tot corect au fost citate și dispozițiile art.

20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora s-a constatat că un capăt de

cerere era taxat corespunzător obiectului său inițial așa cum era determinat și

că, deci, greșit nu s-a procedat la judecarea acestuia anulându-se acțiunea în întregul

său.

Susținerea că textul nu ar fi aplicabil

pentru că nu este o modificare ulterioară a cererii nu va fi reținută pentru

motivul că recurenta dă o interpretare restrictivă art. 20 alin. (4) din Legea nr.

146/1997. În concret precizarea de acțiune viza tocmai o modificare ulterioară

dacă avem în vedere că raportarea la obiectul cererii poate privi obiectul

litigiului în unitatea lui și „precizare” al capătului doi de acțiune dacă

acesta este privit distinct.

Așadar, dispozițiile legale au fost corect

interpretate și tot corect s-au reținut posibilitățile de soluționare redate ca

alternative în considerentele deciziei de desființare.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC D.A. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 311 din 13 iunie

2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

ianuarie 2008.