ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3287 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC N.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. – A.P.I.A., prin care solicita anularea înștiințării de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006 emisă de pârât, de obligare a reclamantei la restituirea sumei de 20753,82 lei, primită în baza Legii nr. 20/2006. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepții, reclamanta a solicitat anularea înștiințării de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006 iar împotriva acestui act a formulat plângere prealabilă, respectiv contestația depusa la parata la 13 februarie 2007, căreia pârâta i-a răspuns prin adresa din 13 martie 2007. Prin urmare, nu se poate reține că nu a fost efectuată procedura prealabilă, faptul ca înștiințarea este sau nu actul administrativ prin care s-a dispus măsura restituirii fiind o problema de fond și nu de admisibilitate. De asemenea, arată instanța de fond, din moment ce se retine că se contestă înștiințarea de plată din decembrie 2007, nu se poate aprecia nici că acțiunea ar fi tardivă față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Tot astfel, se arată în considerentele hotărârii recurate, avându-se în vedere că actul contestat este emis de pârâtă, nu se poate reține că aceasta nu are calitate procesuală pasivă deoarece, când se solicită anularea unui act, pârât este emitentul actului respectiv, neavând relevanță cu privire la calitatea procesuală pasivă cine suportă sau cine acoperă daunele cauzate prin faptul că o parte din cultura înființata nu a răsărit. Pe fondul cauzei, prin cererea sa, reclamanta a solicitat anularea unei înștiințări de plată emisă de pârâtă sub nr. 31 din 20 decembrie 2006, aceasta nefiind actul administrativ prin care a fost stabilită obligația de plată a sumei de 20753,82 lei, ci un act de executare care poate fi atacat în condițiile art. 172 și următoarele din O.G.

nr. 92/2003. În mod corect pârâta a invocat că actul administrativ, cel prin care se stabilește obligația de plată, este procesul verbal de recepție și restituire și nicidecum înștiințarea de plată. Reclamanta, însă, nu a atacat prin prezenta acțiune acest act, susținând până la final că actul vătămător este înștiințarea de plată. Înștiințarea de plată, reține instanța de fond, este doar un act de informare și, prin urmare, acesta nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ în baza Legii nr. 554/2004. Chiar dacă s-ar considera înștiințarea de plată un act administrativ, se arată în considerentele sentinței recurate, solicitarea reclamantei de anulare a acesteia tot nu este întemeiată deoarece, din moment ce în O.U.G.

nr. 20/2006 sunt incluse forma procesului-verbal de recepție si restituire, precum și rubrica privind suma de restituit, este cert că legiuitorul a înțeles că, în cazul în care nu se realizează recolte pe întreaga suprafața, să se restituie sumele primite cu titlu de sprijin pentru anumite culturi. Aceasta este și rațiunea pentru care, prin actul normativ susmenționat (art. 4), s-a impus, pentru a se acorda sprijinul, condiția ca solicitanții să aibă culturile asigurate, rolul asigurării fiind tocmai acela de a acoperi daunele cauzate de calamități naturale etc. De asemenea, condiția privind utilizarea semințelor certificate, vine să acopere situația în care semințele nu au fost corespunzătoare.

Mai mult, se arată în considerentele hotărârii atacate, se reține că reclamanta a semnat procesul verbal de recepție și restituire fără să facă nici o obiecțiune la acest act și fără sa-l conteste. Prin urmare, concluzionează instanța de fond, obligarea reclamantei la restituirea sumei cuprinse în procesul verbal de recepție și, ulterior, în înștiințarea de plată este și legală și temeinică. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală. În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată. În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a calificat greșit actul atacat ca fiind un act de informare, nesusceptibil de a fi atacat pe calea Legii nr. 554/2004.

Recurenta susține că înștiințarea de plată îndeplinește condițiile pentru a fi considerat act administrativ iar instanța de fond trebuia să examineze legalitatea acestuia, în condițiile în care îndeplinise procedura prealabilă. Într-o critică distinctă recurenta afirmă că soluția curții de apel este criticabilă și din punctul de vedere al încălcării normelor de competență, întrucât dacă a precizat că actul vătămător este procesul - verbal de recepție/ restituire din 28 iunie 2006 era obligată să-și decline competența în favoarea Tribunalului Teleorman. Prin întâmpinarea formulată, intimata A.P.I.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând considerentul primei instanțe referitor la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru considerarea înștiințării de plată atacate ca fiind act administrativ.

Susține că acesta este un act de executare care poate fi atacat în condițiile prevăzute de art. 172 și următoarele din O.G. nr. 92/2003. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi potrivit art. 305 C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă SC N.I. SRL a beneficiat de sprijin financiar pentru cultura de coriandru pentru o suprafață de 50 ha., în cuantum de 900 lei/ ha, în condițiile stabilite prin O.G. nr. 20/2006 privind acordarea de facilități producătorilor agricoli și crescătorilor de animale, în perioada de preaderare la U.E., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 156/2006.

Prin procesul - verbal de recepție și restituire din 28 iunie 2006 întocmit de Sucursala Județeană Teleorman a intimatei A.P.I.A. România s-a constatat că din întreaga suprafață de 50 de ha pentru care recurenta a beneficiat de sprijin financiar, cultura de coriandru s-a realizat numai pe 2 ha, calculându-se o diferență de restituit de 20.700 lei. Ulterior, prin înștiințarea de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006, intimata A.P.I.A. România a comunicat recurentei că are o obligație bugetară de plată restantă în cuantum de 20.753,82 lei care urmează să fie achitată în termen de 15 zile de la primire. Acest act este, contrar celor reținute de curtea de apel, un act administrativ fiscal, susceptibil de a fi supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 41 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Denumirea actului, precum și indicarea dispozițiilor art. 174 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., referitoare la judecarea contestației la executarea silită, sunt nerelevante, calificarea actului făcându-se în raport de conținutul și efectele sale, iar nu în funcție de textele de lege indicate de emitent. Pe de altă parte nu există nici un temei pentru a considera că procesul - verbal de recepție și restituire din data de 28 iunie 2006 întocmit de sucursala județeană Teleorman a intimatei este un act administrativ fiscal, întrucât, deși emană de la o autoritate administrativă, nu produce efecte juridice de - sine - stătătoare, ci are doar rolul de a constata și comunica societății beneficiare a ajutorului financiar situația „cultivării/exploatării suprafețelor pe culturi” și a eventualelor diferențe de încasat sau de restituit, urmând ca intimata, după noi verificări, să emită înștiințarea de plată.

Caracterul preparatoriu al acestui proces - verbal a fost confirmat indirect chiar de către intimată, care, prin adresa din 2 martie 2007 (fila 9, dosar fond) a dispus restituirea actului la emitent (sucursala Teleorman a agenției), „deoarece calculația referitoare la suma de restituit este greșită” și, în aceste condiții, nu poate derula procedura de recuperare a sumelor. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) - alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a intra în cercetarea fondului. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a avut în vedere împrejurarea că, deși formal, potrivit dispozitivului sentinței recurate, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, totuși, din considerentele sentinței nu rezultă că s-a examinat legalitatea actului administrativ fiscal din perspectiva art. 4 lit. c) al O.G.

nr. 20/2006, în condițiile în care recurenta - reclamantă a invocat îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice și lipsa oricărei culpe pentru faptul că, în pofida utilizării unor semințe de cantitate și calitate corespunzătoare (atestată prin certificatul de calitate din 17 aprilie 2006 eliberat de S.C.D.A. Drăgănești Vlasca) plantele nu au răsărit pe întreaga suprafață cultivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC N.I. SRL împotriva sentinței nr. 3287 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.