ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3287 din

12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta SC N.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. – A.P.I.A., prin

care solicita anularea înștiințării de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006 emisă

de pârât, de obligare a reclamantei la restituirea sumei de 20753,82 lei,

primită în baza Legii nr. 20/2006.

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins, ca neîntemeiate,

excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive,

invocate de pârât.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu

privire la excepții,

reclamanta a solicitat anularea înștiințării de plată nr. 31 din 20

decembrie 2006 iar împotriva acestui act a formulat plângere prealabilă,

respectiv contestația depusa la parata la 13 februarie 2007, căreia pârâta i-a

răspuns prin adresa din 13 martie 2007.

Prin urmare, nu se poate reține că nu a fost efectuată procedura

prealabilă, faptul ca înștiințarea este sau nu

actul administrativ prin care s-a dispus măsura restituirii fiind o problema de

fond și nu de admisibilitate.

De asemenea, arată instanța de fond, din moment ce se

retine că se

contestă

înștiințarea de plată din decembrie 2007, nu se poate aprecia nici că acțiunea

ar fi tardivă față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Tot astfel, se arată în considerentele hotărârii

recurate, avându-se în

vedere că actul contestat este emis de pârâtă, nu se poate reține că

aceasta nu are calitate procesuală pasivă deoarece, când se solicită anularea

unui

act, pârât este emitentul actului

respectiv, neavând relevanță cu privire la

calitatea procesuală pasivă

cine suportă sau cine acoperă daunele cauzate prin faptul că o parte din

cultura înființata nu a răsărit.

Pe fondul cauzei,

prin cererea sa, reclamanta a solicitat anularea unei

înștiințări de plată emisă de pârâtă sub nr. 31 din 20 decembrie 2006, aceasta

nefiind actul administrativ prin care a fost stabilită obligația de plată a

sumei de

20753,82 lei, ci un act de

executare care poate fi atacat în condițiile art. 172

și următoarele din

O.G. nr. 92/2003.

În mod corect pârâta a invocat că actul administrativ,

cel prin care se

stabilește obligația de plată, este procesul verbal de

recepție și restituire și

nicidecum înștiințarea de plată.

Reclamanta,

însă, nu a atacat prin prezenta acțiune acest act,

susținând până la final că actul vătămător este înștiințarea de plată.

Înștiințarea

de plată, reține instanța de fond, este doar un act de

informare și, prin urmare, acesta nu poate fi atacat pe calea

contenciosului

administrativ în baza Legii nr. 554/2004.

Chiar dacă s-ar considera înștiințarea de plată un act

administrativ, se

arată în considerentele sentinței recurate, solicitarea reclamantei de

anulare a acesteia tot nu este întemeiată deoarece, din moment ce în O.U.G.

nr. 20/2006 sunt incluse forma procesului-verbal

de recepție si restituire, precum și rubrica privind suma de restituit, este

cert că legiuitorul a înțeles

că, în cazul în care nu se realizează

recolte pe întreaga suprafața, să se restituie sumele primite cu titlu de

sprijin pentru anumite culturi.

Aceasta este și rațiunea pentru care, prin actul normativ susmenționat

(art. 4), s-a impus, pentru

a se acorda sprijinul, condiția ca solicitanții să aibă culturile asigurate,

rolul asigurării fiind tocmai acela de a acoperi daunele cauzate de calamități

naturale etc.

De asemenea, condiția

privind utilizarea semințelor certificate, vine să acopere situația în care

semințele nu au fost corespunzătoare.

Mai mult, se arată în considerentele hotărârii atacate,

se reține că

reclamanta

a semnat procesul verbal de recepție și restituire fără să facă nici o obiecțiune

la acest act și fără sa-l conteste.

Prin urmare, concluzionează instanța de fond, obligarea reclamantei

la restituirea sumei cuprinse în procesul verbal

de recepție și, ulterior, în

înștiințarea de plată este și legală și

temeinică.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta,

considerând-o netemeinică și nelegală.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C.

proc. civ., precum și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.

În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a calificat greșit

actul atacat ca fiind un act de informare, nesusceptibil de a fi atacat pe

calea Legii nr. 554/2004.

Recurenta susține că înștiințarea de plată îndeplinește condițiile

pentru a fi considerat act administrativ iar instanța de fond trebuia să

examineze legalitatea acestuia, în condițiile în care îndeplinise procedura

prealabilă.

Într-o critică distinctă recurenta afirmă că soluția curții de apel este

criticabilă și din punctul de vedere al încălcării normelor de competență,

întrucât dacă a precizat că actul vătămător este procesul - verbal de recepție/

restituire din 28 iunie 2006 era obligată să-și decline competența în favoarea

Tribunalului Teleorman.

Prin întâmpinarea formulată, intimata A.P.I.A. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, reluând considerentul primei instanțe referitor la

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru considerarea

înștiințării de plată atacate ca fiind act administrativ. Susține că acesta

este un act de executare care poate fi atacat în condițiile prevăzute de art. 172

și următoarele din O.G. nr. 92/2003.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi potrivit art. 305 C. proc.

civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de

recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă

SC N.I. SRL a beneficiat de sprijin financiar pentru cultura

de coriandru pentru o suprafață de 50 ha., în cuantum de 900 lei/ ha, în condițiile stabilite prin O.G. nr. 20/2006 privind acordarea de facilități

producătorilor agricoli și crescătorilor de animale, în perioada de preaderare la U.E., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 156/2006.

Prin procesul - verbal de recepție și restituire din 28 iunie 2006 întocmit

de Sucursala Județeană Teleorman a intimatei A.P.I.A. România s-a constatat că

din întreaga suprafață de 50 de ha pentru care recurenta a beneficiat de

sprijin financiar, cultura de coriandru s-a realizat numai pe 2 ha, calculându-se o diferență de restituit de 20.700 lei.

Ulterior, prin înștiințarea de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006,

intimata A.P.I.A. România a comunicat recurentei că are o obligație bugetară de

plată restantă în cuantum de 20.753,82 lei care urmează să fie achitată în

termen de 15 zile de la primire.

Acest act este, contrar celor reținute de curtea de apel, un act

administrativ fiscal, susceptibil de a fi supus controlului de legalitate al

instanței de contencios administrativ, îndeplinind toate condițiile prevăzute

de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului

administrativ coroborat cu art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală.

Denumirea actului, precum și indicarea dispozițiilor art. 174 din O.G. nr.

92/2003 privind C. proc. fisc., referitoare la judecarea contestației la

executarea silită, sunt nerelevante, calificarea actului făcându-se în raport

de conținutul și efectele sale, iar nu în funcție de textele de lege indicate

de emitent.

Pe de altă parte nu există nici un temei pentru a considera că procesul -

verbal de recepție și restituire din data de 28 iunie 2006 întocmit de sucursala

județeană Teleorman a intimatei este un act administrativ fiscal, întrucât,

deși emană de la o autoritate administrativă, nu produce efecte juridice de - sine

- stătătoare, ci are doar rolul de a constata și comunica societății

beneficiare a ajutorului financiar situația „cultivării/exploatării

suprafețelor pe culturi” și a eventualelor diferențe de încasat sau de

restituit, urmând ca intimata, după noi verificări, să emită înștiințarea de

plată.

Caracterul preparatoriu al acestui proces - verbal a fost confirmat

indirect chiar de către intimată, care, prin adresa din 2 martie 2007 (fila 9,

dosar fond) a dispus restituirea actului la emitent (sucursala Teleorman a agenției),

„deoarece calculația referitoare la suma de restituit este greșită” și, în

aceste condiții, nu poate derula procedura de recuperare a sumelor.

Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) - alin. (3) și alin. (5) C.

proc. civ., se va admite recursul cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță pentru a intra în cercetarea fondului.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a avut în vedere

împrejurarea că, deși formal, potrivit dispozitivului sentinței recurate,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, totuși, din considerentele sentinței

nu rezultă că s-a examinat legalitatea actului administrativ fiscal din

perspectiva art. 4 lit. c) al O.G. nr. 20/2006, în condițiile în care recurenta

- reclamantă a invocat îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice și lipsa

oricărei culpe pentru faptul că, în pofida utilizării unor semințe de cantitate

și calitate corespunzătoare (atestată prin certificatul de calitate din 17

aprilie 2006 eliberat de S.C.D.A. Drăgănești Vlasca) plantele nu au răsărit pe

întreaga suprafață cultivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC N.I. SRL împotriva sentinței nr. 3287 din 12 decembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 noiembrie 2008.