ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la 18 mai 2007, reclamanta SC N.I.

SRL a formulat plângere împotriva Înștiințării de plată nr. 31 din 20 decembrie

2006, emisă de către M.A.D.R., prin A.P.I.A., prin care a fost obligată să

restituie suma de 20.753,82 lei primită în baza O.U.G. nr. 20/2006.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2006, a înființat o cultură de 50 ha de coriandru, pentru care a primit ajutor din partea S.R., în

temeiul O.U.G. nr. 20/2006 privind sprijinul direct acordat producătorilor

agricoli din sectorul vegetal, însă, în urma recepției făcute de către

reprezentanții M.A.D.R., s-a constatat că din suprafața totală de 50 ha de coriandru au răsărit doar 2 ha, motiv pentru care s-a emis actul de imputare contestat.

Reclamanta a susținut

că măsura contestată este nelegală întrucât O.U.G. nr. 20/2006 nu condiționează

acordarea ajutorului de răsărirea culturilor, iar, pe de altă parte, faptul că

această cultură nu a răsărit în totalitate nu-i este imputabil, în condițiile

în care reclamanta a respectat tehnologia înființării unei asemenea culturi,

folosind și sămânță certificată.

Prin sentința nr. 3287

din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta SC N.I. SRL.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că înștiințarea de plată supusă

controlului instanței de contencios administrativ este doar un act de

informare și, prin urmare, acesta nu poate fi

atacat pe calea contenciosului

administrativ în baza Legii nr. 554/2004.

În plus, a mai apreciat Curtea, chiar dacă s-ar considera

înștiințarea de plată un act administrativ,

solicitarea reclamantei de anulare a acesteia

nu este întemeiată deoarece, din formularea O.U.G.

nr. 20/2006, este cert că legiuitorul a înțeles

că, în cazul în

care nu se realizează recolte pe întreaga suprafața, să se restituie sumele

primite cu titlu de sprijin pentru anumite culturi, iar, prin semnarea

procesului-verbal de recepție și restituire fără nici o obiecțiune, obligarea

reclamantei

la restituirea sumei cuprinse

în acest proces-verbal și, ulterior, în

înștiințarea de plată, este și

legală și temeinică.

2.

Hotărârea primei instanțe de recurs

Prin Decizia nr. 4255

din 21 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei SC N.I. SRL

împotriva sentinței nr. 3287 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În

motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că

înștiințarea de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006 este, contrar celor reținute

de curtea de apel, un act administrativ fiscal, susceptibil de a fi supus

controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, îndeplinind

toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, calificarea actului făcându-se în raport de conținutul și

efectele sale, iar procesul verbal de recepție și restituire nr. 1 din data de

28 iunie 2006 are caracter preparatoriu.

A

mai arătat Înalta Curte că, deși potrivit dispozitivului sentinței recurate,

acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, totuși, din considerentele sentinței

nu rezultă că s-a examinat legalitatea actului administrativ fiscal din

perspectiva art. 4 lit. c) al O.G. nr. 20/2006, în condițiile în care

recurenta-reclamantă a invocat îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice și

lipsa oricărei culpe pentru faptul că, în pofida utilizării unor semințe de

cantitate și calitate corespunzătoare (atestată prin certificatul de calitate nr.

TR0007934 din 17 aprilie 2006 eliberat de SCD.A. Drăgănești-Vlașca) plantele nu

au răsărit pe întreaga suprafață cultivată.

3.

Hotărârea instanței de fond la rejudecare

În

rejudecare, pârâta A.P.I.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat

inadmisibilitatea acțiunii pentru tardivitatea contestației administrative,

excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției, și a formulat cererea

de chemare în garanție a societății de asigurare SC A.R.A. SA - Agenția

Zimnicea

Prin

sentința civilă nr. 964 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta SC N.I. SRL, precum și cererea de chemare în garanție a

SC A.R.A. SA - Agenția Zimnicea.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond, trecând în revistă dispozițiile O.U.G. nr. 20/2006,

a apreciat că, deși în dispozițiile legale sus menționate nu se stipulează

expres că acordarea ajutorului este condiționată de răsărirea culturilor,

această condiție rezultă din interpretarea sistematică a legii, având în vedere

activitățile reglementate la art. 8 și 9 din acest act normativ.

A

mai arătat prima instanță că reclamanta și-a asumat la momentul formulării

cererii de acordare a sprijinului obligația de a participa la recepționarea

lucrărilor și de a restitui sumele primite în condițiile în care nu realizează

suprafața cultivată/exploatată - cererea nr. 1 din 26 mai 2006.

Culturile

pot fi compromise după însămânțare din cauze ce exced voinței producătorului,

situație în care intervine răspunderea asiguratorului, însă în speță nu s-a

făcut dovada și nici nu s-a susținut producerea și notificarea vreunui risc

asigurat din cele prevăzute în contractul de asigurare: grindină, incendiu,

furtună, ploaie torențială cu efecte directe, alunecare/prăbușire de teren

cultivat.

Curtea a

respins excepțiile invocate de către pârâtă, cu motivarea că termenul de

formulare a contestației se calculează de la momentul comunicării înștiințării

de plată și nu de la semnarea procesului verbal de recepție și restituire, iar,

în ce privește calitatea procesuală pasivă, actul administrativ supus judecății,

înștiințarea de plată, este emis de A.P.I.A., care are astfel calitate

procesuală pasivă în cauză.

4.

Recursul declarat de către SC N.I. SRL

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC N.I. SRL, în termenul legal, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța

de fond a interpretat greșit prevederile O.G. nr. 20/2006, considerentul

referitor la condiționarea acordării ajutorului de răsărirea culturilor neavând

suport în actul normativ.

De asemenea,

recurenta a mai invocat și ignorarea deciziei instanței de control judiciar

care, în opinia sa, stabilise că s-a dovedit lipsa oricărei culpe pentru faptul

că plantele nu au răsărit pe întreaga suprafață cultivată.

formulate de intimați

Atât intimata-pârâtă

A.P.I.A., cât și intimata-chemată în garanție SC A.R.A. SA, Agenția Zimnicea,

au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata A.P.I.A. a

arătat că în urma verificărilor pe teren s-a constatat că situația reală din

teren nu corespunde cu cea declarată de beneficiar întrucât societatea comercială

a realizat efectiv doar 2 ha cultură din totalul de 50 ha pentru care a solicitat și încasat sprijin financiar.

Ca urmare, au devenit

incidente prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 20/2006 și s-a întocmit în

prezența beneficiarului procesul verbal de recepție și restituire, recurentei

reținându-i-se obligații bugetare în cuantum de 20753,82 lei, sumă pe care a

plătit-o prin Ordinul de plată nr. 105 din 1 octombrie 2007.

Intimata SC A.R.A. SA,

Agenția Zimnicea, a insistat asupra lipsei oricărui raport juridic cu A.P.I.A.,

precum și asupra faptului că niciunul din riscurile asigurate nu s-a produs și,

deci, nu a plătit nicio despăgubire recurentei.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinări,

precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

SC N.I. SRL a supus controlului de legalitate înștiințarea de plată nr. 31 din 20

decembrie 2006 prin care intimata-pârâtă i-a comunicat că are o obligație bugetară

de plată restantă de 20.753,82 lei susținând, în esență, că nu are nicio culpă

pentru faptul că nu a răsărit coriandrul pe întreaga suprafață cultivată de 50 ha, ci numai pe 2 ha.

Recurenta

beneficiase de sprijin financiar în cuantum de 900 lei/ha în condițiile

stabilite de O.U.G. nr. 20/2006 privind sprijinul direct al statului acordat producătorilor

agricoli din sectorul vegetal în anul 2006, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 264/2006 iar debitul în discuție a fost calculat

proporțional cu suprafața realizată (înființată/exploatată).

Necontestat,

recurenta a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) – (3) din actul

normativ în baza căruia a primit sprijinul direct:

„(1)

Sprijinul direct se

acordă producătorilor agricoli prevăzuți la art. 1, care au calitatea de:

proprietari, arendași, concesionari, asociați în participațiune, societăți

agricole constituite în baza Legii

nr. 36/1991 privind societățile agricole și

alte forme de asociere în agricultură, societăți comerciale constituite în baza

Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, cooperative agricole

constituite în baza Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările ulterioare,

unități de învățământ agricol și/sau silvic, institute și stațiuni de cercetare

și producție agricolă, societăți naționale, unități de cult și penitenciare.

- (2)

Pentru a beneficia

de sprijin direct, producătorii agricoli prevăzuți la alin. (1) trebuie să

îndeplinească următoarele condiții:

- a)

fac dovada

utilizării seminței certificate ca sămânță prebază, bază, certificată,

comercială sau standard, în funcție de specie, conform legislației în vigoare;

- b)

au culturile asigurate,

conform legislației în vigoare.

- (3)

Proprietarii fac

dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în Registrul

agricol/Registrul fermelor/alte evidențe funciare.”

Problema

în dispută vizează o situație ivită după acordarea sprijinului direct,

consemnată în procesul verbal de recepție și restituire întocmit, la data de 28

iunie 2006, în baza art. 8 alin. (1), respectiv identificarea unei suprafețe realizate

de numai 2 ha, în condițiile în care, potrivit susținerilor recurentei, a fost cultivată

cu coriandru întreaga suprafață de 50 ha dar, fără culpa sa, planta nu a

răsărit.

Din

întreaga economie a O.U.G. nr. 20/2006 rezultă că acordarea sprijinului direct

este condiționată de înființarea și/sau exploatarea culturilor prevăzute în anexa

nr. 1, iar art. 8 alin. (1) indică expres că:

„Reprezentanții teritoriali ai

sucursalelor județene și a municipiului București ale A., ai O.N.D.O.V.P.V. și

ai fabricii de zahăr contractante, după caz, verifică suprafețele

înființate/exploatate, pentru care s-a acordat sprijinul direct, conform celor

declarate în cererea întocmită de beneficiar, și întocmesc în prezența

beneficiarului «Procesul-verbal de recepție și restituire», al cărui model este

prevăzut în anexa nr.

9”

.

Prin

urmare, ceea ce trebuia să demonstreze recurenta era că a „înființat și/sau

exploatat” cultura de coriandru pe întreaga suprafață de 50 de ha pentru care a

primit sprijin direct.

Or,

teza recurentei că a cultivat coriandru conform obligațiilor asumate dar acesta

nu a răsărit decât pe 2 ha din motive care exclud culpa sa, nu are suport

probator.

Astfel,

cu excepția dovezilor că a achiziționat semințe de coriandru pentru care a pretins

furnizorului certificat de calitate, (ceea ce constituia și o condiție pentru primirea

sprijinului) și a unei adrese, nr. 1774 din 30 mai 2006 emise de Primăria

Comunei Năsturelu, prin care „se adeverește” că recurenta „este înscrisă în

registrul agricol”, între altele, cu „o cultură de coriandru de 50 ha”, la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că recurenta a însămânțat întreaga suprafață în

discuție.

În

condițiile în care, potrivit anexei 1b la cererea de acordare a sprijinului direct

și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 20/2006, recurenta a primit, în prima

etapă, 50 % din sprijinul direct sub formă de bonuri valorice nu rezultă, cu

excepția cheltuielilor cu semințele, care a fost destinația acestora. De

asemenea, nu s-a prezentat nicio dovadă referitoare la modul de cheltuire a sumelor

de bani primite în etapa a doua a acordării sprijinului, conform art. 2 alin. (1)

lit. b) din ordonanța de urgență.

Conchizând,

în privința primului motiv de recurs, Înalta Curte reține că legiuitorul nu a

condiționat acordarea sprijinului direct de răsărirea culturilor, ci de

„înființarea și/sau exploatarea” lor „pe unitate de suprafață” [conform art. 1 alin.

(1)] dar, din probele administrate, nu rezultă că societatea comercială

beneficiară și-a îndeplinit obligația asumată.

În

consecință, actul administrativ atacat, prin care a fost obligată să restituie

sprijinul acordat, proporțional cu suprafața neînființată/necultivată este

legal iar soluția fondului este corectă.

De

altfel, la momentul primirii sprijinului în discuție reprezentantul recurentei

s-a obligat „să particip la recepționarea lucrărilor conform prevederilor

O.U.G. nr. 20/2006 și să restitui sumele primite în condițiile în care nu

realizez suprafața cultivată/exploatată pentru care am primit sprijinul

direct”.

Cât

privește cel de-al doilea motiv de recurs, acesta este vădit nefondat.

Potrivit

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.:

„În

caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.”

Nicăieri în cuprinsul

Deciziei nr. 4255 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu s-a reținut lipsa oricărei

culpe a recurentei pentru faptul că plantele nu au răsărit.

Instanța de control

judiciar s-a mărginit la a constata caracterul de act administrativ fiscal al înștiințării

de plată nr. 31 din 20 decembrie 2006, casând sentința atacată pentru a se verifica

pe fond legalitatea acesteia, „în condițiile în care recurenta-reclamantă a

invocat îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice și lipsa oricărei culpe pentru

faptul că, în pofida utilizării unor semințe de cantitate și calitate

corespunzătoare (atestată prin certificatul de calitate nr. TR0007934 din 17

aprilie 2006 eliberat de S.C.D.A. Drăgănești-Vlașca) plantele nu au răsărit pe

întreaga suprafață cultivată”.

instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art.

312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge examinare

recursul formulat de către SC N.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 964 din

23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2011.