ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4732/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4732/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

de instanță, reclamanta SC F.V. SRL Botoșani a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și D.A.D.R. Botoșani, solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata sumelor

de 281.691 RON despăgubiri și 300.000 RON daune produse prin neacordarea despăgubirilor

până la finele anului 2006, actualizate cu rata inflației.

În motivarea acțiunii

reclamanta arătă că în anul 2006 a cultivat cu sfeclă de zahăr o suprafață de 150

ha. teren, cultură pentru care a efectuat toate lucrările agricole specifice și

pe care a asigurat-o la SC O. SA Suceava prin contractul de asigurare din 31

mai 2006. Susține reclamanta că din cauza ploilor abundente din perioada 2-5

iunie 2006, întreaga cultura de sfeclă însămânțată în Tarlaua „C.” a fost calamitată,

în proporție de 100%.

În acest context mai arată

reclamanta că deși Comisia V., sesizată la data de 5 iunie 2006 conform prevederilor

art. 9 din Legea nr. 381/2002, a întocmit procesele-verbale de constatare și evaluare

a pagubelor din 5 iunie 2006, din 21 august 2006 și din 28 noiembrie 2006, despăgubirile

nu i-au fost acordate.

Reclamanta a mai precizat

că pentru situațiile arătate a înregistrat un dosar cu documentele necesare la D.A.D.R.

Botoșani care, însă, prin adresa din 24 februarie 2007 i-a comunicat că nu se află

în situația de a fi despăgubit, deoarece nu a respectat termenul de 5 zile prevăzut

de art. 14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, pentru adresarea

unei solicitări către autoritatea agricolă județeană.

Mai arată reclamanta că

prin H.G. nr. 1006 din 2 august 2006, a fost declarată stare de calamitate în Județul

Botoșani, stabilindu-se în același timp și acordarea de despăgubiri cultivatorilor,

între care și pentru cultura de sfeclă de zahăr.

Cu referire la sumele

solicitate reclamanta a precizat că suma de 281.691 RON reprezintă despăgubiri pentru

distrugerea totală a recoltei, iar suma de 300.000 RON reprezintă contravaloarea

daunelor cauzate de neacordarea până la finele anului a acestor despăgubiri, din

care ar fi putut însămânța o nouă cultură în anul agricol următor.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 381/2002, H.G.

nr. 1006/2006.

de recurs, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prin decizia nr. 1331

din 11 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta SC F.V. SRL Botoșani împotriva

sentinței nr. 72 din 19 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de recurs a constatat că în mod greșit instanța de fond a respins

acțiunea ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii administrative prealabile speciale

de acordare a despăgubirilor, în loc de a soluționa cauza pe fond, în sensul de

a verifica existența sau inexistența dreptului reclamantei de a fi despăgubită în

condițiile Legii nr. 381/2002.

în fond de instanța de rejudecare

Prin sentința nr. 33 din

5 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiuni, a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC F.V. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și D.A.D.R. BOTOȘANI, a dispus obligarea pârâtelor în solidar,

la plata către reclamantă, cu titlu de pretenții, a sumei de 511.019,64 RON, din

care 100.485,68 RON reprezintă actualizarea, la 22 ianuarie 2010, a sumei de 84.683,7

RON despăgubiri pentru anul 2006 iar suma de 410.533,96 RON reprezintă actualizarea,

la aceiași dată, a sumei de 362.721 RON daune, profit nerealizat, pentru anul 2007,

sume actualizate în continuare cu indicele de inflație, de la data plății lor efective;

și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Excepția inadmisibilității

acțiunii, motivată de pârât pe lipsa emiterii H.G. care să ateste producerea unor

calamități naturale, a fost respinsă ca nefondată prin raportare la H.G. nr. 1006

din 02 august 2006 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură

pentru culturile însămânțate în toamna anului 2005 și primăvara anului 2006, ca

urmare a fenomenelor meteorologice din perioada ianuarie - 1 iulie 2006 înregistrate

în unele zone geografice, precum și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate

fi acordată ca despăgubiri.

Astfel, instanța de fond

a reținut că prin art. 1 lit. b) și 2 alin. (1) lit. g) din acest act normativ,

a fost stabilită stare de calamitate naturală în zonele în care au fost înființate

între alte culturi și cultura de sfeclă de zahăr, suma maximă stabilită ca despăgubiri

fiind de 750 RON/ha, conform prevederilor Legii nr. 381/2002; de asemenea, au fost

menționate prevederile art. 16 din Legea nr. 381/2002 conform cărora de plata despăgubirilor

beneficiază producătorii agricoli, respectiv persoane fizice și juridice care au

în administrare sau exploatare teren agricol, situație în care se afla și reclamanta.

Totodată, instanța de

fond a conchis în sensul că procedura de urmat în vederea stabilirii despăgubirilor,

a fost apreciată ca realizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 1331 din 11 martie 2009, obligatorie conform art. 315 C. proc. civ.,

astfel că nu a mai procedat la o astfel de analiză în respectivul cadru procesual.

Pe fondul cauzei, față

de prevederile art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 și în raport de concluziile

rapoartelor de expertiză tehnică și contabilă astfel cum acestea au fost completate

de aceeași experți ce le-au efectuat în primul ciclu procesual, instanța de fond

a reținut următoarele:

Reclamanta în primăvara

anului 2006, a însămânțat cu sfeclă de zahăr 150 de ha. teren în Tarlaua „C.”, a

efectuat toate lucrările agricole, etapă cu etapă, conform prevederilor art. 10-13

din Legea nr. 381/2002 și a întocmit, în acest sens, procese-verbale de constatare

a respectivelor lucrări, semnate de Comisia legal constituită prin Ordin al prefectului

din 6 iunie 2006; singura lucrare neefectuată de reclamantă, în legătură cu cultura

însămânțată, a fost rărirea plantelor, etapă ne-necesară conform adresei din 11

noiembrie 2009, a Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltarea

Rurală București, motivat de faptul că sămânța monogermă folosită de reclamant,

a dus la răsărirea unei singure plante din fiecare glomerulă, iar aceasta însămânțată

la distanța tehnologică, a asigurat densitatea normală a culturii.

Cultura, astfel, înființată

a fost compromisă însă în tot, ca urmare a ploilor abundente din perioada 2-5 iunie

2006, respectiv august 2006, ceea ce a și determinat emiterea H.G. nr. 1006 din

2 august 2006 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură.

Expertiza contabilă efectuată

în cauză în primul ciclu procesual a stabilit că de pe cele 150 ha. reclamanta ar

fi putut realiza un profit de 281.691 RON, din care conform art. 8 lit. a) din Legea

nr. 381/2002, poate fi despăgubită numai în proporție de 70% și cu scăderea sprijinului

în valoare de 112.560 RON primit de la A.P.I.A. Botoșani, conform O.U.G. nr. 20/2006

- rezultând o sumă finală de 84.683,7 RON, în decembrie 2006, actualizată la 100.485,68

RON de același expert în al doilea ciclu procesual.

Pagubele suferite de reclamantă

prin neplata acestei sume la timp, ceea ce i-ar fi permis reînființarea culturii

și obținerea de profit, au fost stabilite la valoarea de 368.721 RON, în decembrie

2006 de către prima expertiză și au fost actualizate la valoarea de 410.533,96 RON

de același expert în prezentul dosar.

Prin urmare, instanța

de fond, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1006/2006 art. 1 lit. b), art.

2 alin. (1) lit. g), Legea nr. 381/2002 a admis cererea reclamantei.

Cererea reconvențională,

având ca obiect solicitarea de anulare a celor trei procese-verbale de constatare

și evaluare a pagubelor din 5 iunie 2006, din 21 august 2006 și din 28

noiembrie 2006, motivată pe componența pretins eronată a comisiei prevăzute de lege,

a fost respinsă prin raportare la decizia nr. 1331 din 11 martie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție apreciindu-se că respectivele procese-verbale fac parte

din procedura prealabilă legală pe care instanța supremă a constatat-o îndeplinită

de către reclamantă.

Împotriva sentinței civile

nr. 33 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții D.A.D.R. și Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile

art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ.

4.1 Printr-un prim motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ambii recurenți-pârâți

susțin că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea formelor

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

în condițiile în care a procedat la soluționarea cauzei fără a comunica părților

pârâte completarea la raportul de expertiză depuse de expert pentru termenul de

judecată din data de 1 februarie 2010, ceea ce este de natură a încălca principiul

contradictorialității, principiul dreptului la apărare și implicit dreptul la un

proces echitabil al părților litigante; mai mult chiar susține recurentul-pârât

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale că nici anterior casării și nici în

rejudecare nu i-au fost comunicate cele două rapoarte de expertiză depuse la dosarul

cauzei în primul ciclu procesual.

4.2 Printr-un al doilea

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenții-pârâți

susțin, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii în condițiile în care intimata-reclamantă nu a demonstrat

la data producerii fenomenului natural, 2-5 iunie 2006, care se încadrează în H.G.

nr. 1006/2006, calamitarea culturii de sfeclă de zahăr într-un procent care să depășească

30%, nu a făcut dovada întocmirii unei documentații corecte de constatare și evaluare,

potrivit dispozițiilor Legii nr. 381/2002 și nici a respectării termenelor, metodologiei

de lucru și prevederilor Legii nr. 381/2002 și a Normelor metodologice de aplicare

prevăzute de Ordinul nr. 419/2002 și pe cale de consecință, reclamanta nu avea dreptul

de a beneficia de despăgubiri pentru calamități în agricultură în baza Legii

nr. 381/2002.

Totodată, recurentul-pârât

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține că atâta timp cât legea nu

impune vreun termen de plată ori posibilitatea acordării de despăgubiri cu titlu

de beneficiu nerealizat și nici facultatea ministerului de a plăti direct despăgubiri

producătorilor este nelegală obligarea sa, în solidar cu cealaltă recurentă-pârâtă,

la plata de despăgubiri către intimata-reclamantă.

Mai susțin recurenții-pârâți

că în mod greșit instanța de fond a apreciat că se impune plata unor despăgubiri

reprezentând beneficiul nerealizat în condițiile în care în raport cu dispozițiile

art. 1084 C. civ. reclamanta ar fi putut beneficia doar de acordarea dobânzii legale,

ca expresie a indicelui de inflație și nicidecum de acoperirea beneficiului nerealizat,

cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Se mai arată că în mod

nejustificat s-a procedat la actualizarea unei sume reprezentând profitul nerealizat

pentru anul 2007, fără a se lua în considerare admiterea obiecțiunilor formulate

și prin care s-a concluzionat de către expert că nu există profit.

O altă critică, circumscrisă

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează soluționarea

cauzei, de către instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 și art.

129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, se susține de

către ambii recurenți-pârâți că instanța de fond trebuia să se conformeze dispozițiilor

instanței de recurs, în sensul de a stabili dacă reclamanta avea dreptul la despăgubiri

pentru calamități naturale în agricultură în temeiul Legii nr. 381/2002, ceea ce

implica analiza întregii documentații prevăzute de legea indicată precum și de Ordinul

nr. 419/2002 privind Normele metodologice de aplicare, verificarea respectării termenelor

și a metodologiei de lucru prevăzute de respectivele acte normative, aspecte care

nu vizează doar „înștiințarea” scrisă, chestiune asupra căreia Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 1331/2009.

Ori, susțin recurenții-pârâți

că instanța de fond nu a analizat toate aceste aspecte, nu a expus în hotărârea

pronunțată motivele pentru care a respins toate susținerile în sensul inexistenței

dreptului la despăgubiri al reclamantei, reținând în mod eronat că procedura administrativă

specială pentru acordarea despăgubirilor a fost apreciată ca fiind realizată de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1331/2009 așa încât nu a mai

efectuat și alte verificări referitoare la îndeplinirea celorlalte condiții impuse

de art. 6, 7, 9, 11, 12 și 14, care sunt ulterioare art. 10 din lege.

Printr-o altă critică

care vizează respingerea excepției inadmisibilității se susține că în mod greșit

instanța de fond a reținut H.G. nr. 1006/2006, drept temei legal pentru atestarea

dreptului subiectiv al reclamantei, în condițiile în care respectivul act normativ

a declarat stare de calamitate naturală în zonele în care culturile au fost afectate

de fenomene naturale produse în perioada martie - 1 iulie 2006 iar despăgubirile

acordate producătorilor agricoli s-au acordat numai pentru daune ce depășesc 30%

din producție, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză. Astfel, susțin recurenții

că procesele-verbale nr. A și nr. B fiind încheiate la data de 21 august 2006, respectiv

data de 28 noiembrie 2006, exced voinței legiuitorului care nu a reglementat acordarea

despăgubirilor pentru culturile afectate ulterior datei de 1 iulie 2006 iar procesul-verbal

din 5 iunie 2006 consemnează faptul că procentul de dăunare este de doar 30%.

În concluzie susțin recurenții-pârâți

că în mod greșit, instanța a admis acțiunea în temeiul art. 1 lit. b) din H.G.

nr. 1006/2006 în condițiile în care acest act normativ prevede starea de calamitate

naturală pentru perioada martie - 1 iunie 2006. ori reclamanta a precizat în susținerea

acțiunii un singur proces-verbal de calamitate încheiat în acea perioadă, la 05

iunie 2006, proces-verbal prin care nu se demonstrează dreptul reclamantei de a

beneficia de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile legale.

Printr-o ultimă critică

formulată recurenții pârâți susțin că potrivit principiului primordialității normei

comunitare, instanța de fond ar fi trebuit să înlăture aplicarea Legii nr. 381/2002

prin raportare la Regulamentul nr. 1857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat

și de modificare a R. CE nr. 70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind

ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier.

Cu privire la modul de

soluționare a cererii reconvenționale susțin recurenții-pârâți că în mod greșit

instanța de fond a constatat că prin decizia nr. 1331/2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca instanță de recurs s-a pronunțat asupra proceselor-verbale de constatare

și evaluare a pagubelor la culturile agricole în sensul că acestea au fost semnate

de comisia legal constituită în loc să aprecieze asupra indiciilor serioase cu privire

la legalitatea acestora.

de recurs

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de

probele administrate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată,

în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentele-pârâte se rezumă,

cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, prin

întâmpinările și cererile precizatoare depusă la dosarul cauzei, cărora li s-a răspuns

în mod punctual, detaliat și corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât

își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

5.1 În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că acesta nu poate fi primit, reținând în acest sens că hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale privitoare

la desfășurarea procesului civil, așa încât dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ, nu sunt incidente în cauză cum în mod greșit susțin recurenții-pârâți.

Astfel, Înalta Curte,

văzând obiectul precizărilor solicitate expertului contabil și față de dispozițiile

art. 129 alin. (1) C. proc. civ., constată că necomunicarea suplimentului la raportul

de expertiză contabilă, depus la dosar cu respectarea termenului prevăzut de

art. 209 C. proc. civ., nu a produs recurenților-pârâți o vătămare procesuală de

natură a afecta legalitatea procedurii judiciare în sensul invocat de către ambii

recurenți.

De asemenea, dat fiind

faptul că vătămarea procesuală, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu se

rezumă numai la prejudicierea drepturilor și intereselor legitime ale părților ci

vizează și transgresarea celorlalte reguli privitoare la soluționarea litigiului,

Înalta Curte văzând și obligațiile ce revin părților litigante, potrivit art. 129

alin. (1) C. proc. civ., va înlătura și susținerile referitoare la afectarea legalității

procedurii judiciare prin necomunicarea, de către instanța de fond, a raportului

de expertiză contabilă și a raportului de expertiză tehnică judiciară depuse la

dosarul primului ciclu procesual.

5.2 Înalta Curte urmează

a înlătura și criticile referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate

de Curtea de Apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în considerarea celor ce urmează:

Astfel, nu vor fi primite

criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., reținându-se

în acest sens că în mod corect instanța de fond, în rejudecare, a purces la soluționarea

cauzei pe fond, ținând, astfel cont de considerentele deciziei instanței de recurs

prin care s-a conchis irevocabil asupra parcurgerii de către reclamantă a procedurii

administrative prealabile speciale, prevăzute de Legea nr. 381/2002 privind acordarea

despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și de Ordinul nr. 419/2002

al Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.

Astfel, interpretarea

restrictivă dată de recurenți deciziei nr. 1331 din 11 martie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu poate fi primită, în condițiile în care din lecturarea

considerentelor respectivei decizii rezultă fără echivoc că instanța de recurs a

apreciat asupra parcurgerii de către reclamantă a întregii proceduri administrative

speciale, atunci când a constatat că recurenta și-a îndeplinit obligațiile ce-i

reveneau în temeiul art. 19 alin. (1) lit. c) și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 381/2002 ceea ce a determinat deplasarea în teren a comisiei competente și încheierea

procesului-verbal de constatare în forma prevăzută de norme.

Așadar, verificarea existenței

sau inexistenței dreptului reclamantului de a fi despăgubit presupune fără îndoială,

în viziunea instanței de recurs, parcurgerea, în prealabil a procedurii administrative

speciale privind sesizarea și constatarea pagubelor produse de calamități naturale.

Prin urmare toate criticile

referitoare la parcurgerea de către intimată a etapei procedurii prealabile speciale

pentru acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură nu

pot fi primite în raport de considerentele deciziei nr. 1331 din 11 martie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceleași considerente nu vor fi primite nici criticile referitoare la modul

de soluționare a cererii reconvenționale, constatând că în mod corect judecătorul

fondului a apreciat că legalitatea celor trei procese-verbale de constatare și evaluare

a pagubelor la culturile agricole nu mai poate fi analizată în condițiile în care

acestea fac parte din procedura prealabilă legală pe care instanța de casare a constatat-o

ca îndeplinită de către reclamantă.

Nu pot fi primite nici

criticile referitoare la netemeinicia hotărârii recurate prin încălcarea principiului

adevărului reglementat art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În condițiile în care din

analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără echivoc că instanța de fond

a stabilit toate împrejurările de fapt ale cauzei cu respectarea normelor destinate

a garanta posibilitatea stabilirii adevărului judiciar în cauza dedusă judecății.

Faptul că instanța de fond, în rejudecare, s-a conformat, potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ., dispozițiilor instanței de recurs într-un sens contestat

de ambii recurenți-pârâți nu poate fi calificat drept o încălcare a obligațiilor

impuse de respectarea principiului adevărului cum în mod greșit se susține prin

cererea de recurs.

Înalta Curte va înlătura

și criticile referitoare la modul de soluționare al excepției de inadmisibilitate

constatând că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea excepției

de inadmisibilitate prin raportare la H.G. nr. 1006 din 2 august 2008 în condițiile

în care daunele la care se face referire în procesul-verbal din 5 iunie 2006, cauzate

de fenomenele naturale din perioada 2 - 5 iunie 2006, au fost evaluate definitiv

potrivit art. 12 alin. (3) din Ordinul nr. 419/2002 abia la sfârșitul ciclului de

producție, prin procesul-verbal din 28 noiembrie 2006. Prin urmare în mod eronat

susțin recurenții-pârâți că daunele pretinse de reclamant au în vedere fenomenele

naturale produse în luna august 2006, perioadă ce excede ariei de acoperire a H.G.

nr. 1006/2006.

Dat fiind faptul că în

procesului verbal din 5 iunie 2006 s-a prevăzut că „nu se poate evalua dauna înainte

de recoltare” iar prin procesul-verbal din 28 noiembrie 2006 s-a stabilit un grad

de dăunare a culturii de sfeclă de zahăr de 100% în mod greșit susțin recurenții-pârâți

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) lit.

a) din Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 419 din 17

septembrie 2002 și art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002.

Nu vor fi primite nici

criticile referitoare la inexistența dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri

în condițiile în care Înalta Curte constată că pe baza probelor administrate în

cauză prima instanță a apreciat în mod judicios că intimata-reclamantă, în calitate

de producător agricol, care și-a asigurat cultura de sfeclă de zahăr și și-a îndeplinit

integral obligațiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 381/2002 este îndreptățită,

potrivit art. 4 și 5 din același act normativ, la încasarea unor despăgubiri pentru

pagubele suferite ca urmare a ploilor abundente și de durată din luna iunie 2006

care au afectat cultura de sfeclă de zahăr însămânțată pe cele 150 ha. teren situat

în Tarlaua „C.”, comuna V., județul Botoșani; de asemenea în mod corect judecătorul

fondului a constatat că acțiunea promovată de reclamantă își are temeiul juridic

în neîndeplinirea, fără temei legal, de către recurenții-pârâți a obligațiilor prevăzute

în Legea nr. 381/2002, în vederea plății despăgubirilor solicitate.

Referitor la cuantumul

despăgubirilor în raport cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 381/2002, în mod

corect instanța de fond a apreciat asupra cuantumului despăgubirilor acordate prin

raportare la beneficiul nerealizat prin neînceperea unui nou ciclu de producție

ca efect al neacordării despăgubirilor până la finele anului 2006.

Vor fi înlăturate și criticile

referitoare la inexistența obligației de despăgubire a intimatei-reclamante, ca

și producăt agricol, în sarcina recurentului-pârât Ministerul Agriculturii, Alimentației

și Pădurilor în condițiile în care potrivit art. 13 din Legea nr. 381 din 13 iunie

2002, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură,

după verificarea documentelor de calamități Ministerul Agriculturii, Alimentației

și Pădurilor aprobă sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli,

individualizate pe județe iar potrivit art. 18 alin. (2) din Ordinul nr. 419/2002

plata despăgubirilor acordate producătorilor agricoli se face de Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor prin direcțiile generale pentru agricultură și industrie

alimentară județene.

Ori este evident că recurentului-pârât

îi incumba obligația de a lua măsurile necesare pentru despăgubirea efectivă a producătorilor

agricoli în anul în care s-au produs efectele negative ale calamității naturale,

în vederea asigurării finanțării începerii unui nou ciclu de producție, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 381/2002.

Înalta Curte, având în

vedere că simplu fapt al existenței unui regulament nu atrage pentru toate prevederile

sale atributul de a avea efect direct, în sensul art. 249 alin. (2) din TCE și constatând

că regulamentul invocat de recurentul-pârât nu conține prevederi clare, precise

și necondiționate, pentru a se putea aprecia asupra eventualei incompatibilități

cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 va înlăturate și criticile referitoare la lipsa

de temei legal a hotărârii recurate prin aplicarea principiului priorității dreptului

comunitar.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare

a dispozițiilor legale incidente în cauză așa încât soluția de admitere a cererii

reclamantei pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru

care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentele-pârâte.

În consecință, față de

considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de D.A.D.R. Botoșani și Ministerul AgriculturiiI și  DezvoltăriiI Rurale împotriva

sentinței nr. 33 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.