ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1233/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 580/CA din 19 iunie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de SC A.M. SRL, în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. și Guvernul României, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 381/2002 si a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciile suferite la cultura de coriandru, ca urmare a secetei excesive din vara anului 2007; obligarea M.A.D.R.

să îndeplinească formalitățile administrative legale si să înainteze Guvernului României situația calamităților culturilor de coriandru din județul Tulcea în vederea acordării despăgubirilor; obligarea Guvernului României să emită o hotărâre prin care să stabilească condițiile si limitele despăgubirilor pentru culturile de coriandru distruse în urma secetei excesive din vara anului 2007. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Constanta a admis excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a nerespectării procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție invocată de pârâtul M.A.D.R. prin întâmpinare. Instanța a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 381/2002, caracterizarea si încadrarea în categoria de calamitate naturală se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentației si Pădurilor si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pentru a beneficia însă de despăgubirile prevăzute în această lege, este necesară respectarea anumitor etape si termene, aceasta atât de către producătorul agricol solicitant, cât și de către autoritățile însărcinate cu derularea procedurilor stabilite în vederea realizării scopului urmărit de legiuitor. Instanța a constatat că reclamanta s-a adresat D.A.D.R. Tulcea la 30 iulie 2007 și la 16 august 2007 pentru constatarea pagubelor, pagube ce au fost constatate prin procesele verbale atașate la dosar.

A mai reținut instanța că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a întocmit două înștiințări având același obiect, la data de 24 iulie 2007 și 10 august 2007, urmare a cărora a fost convocată comisia competentă si au fost făcute constatările al căror rezultat este consemnat în procesele-verbale nr. 4181 din 24 iulie 2007 si 4487 din 10 august 2007. Documentele au fost înaintate Direcției județene Tulcea la data de 30 iulie 2007, ca urmare a primei înștiințări, si la 16 august 2007, ca urmare a celei de a doua înștiințări, în vederea verificării si centralizării, potrivit legii. în consecință Guvernul României a declarat prin hotărârea nr. 636 din 20 iunie 2007, starea de calamitate naturală în 34 de județe pentru culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică și rapiță, fără a analiza si documentele depuse de reclamantă, aceasta pentru simplul fapt că documentația depusă de aceasta a ajuns ulterior apariției actului normativ.

Ulterior, Guvernul României fiind sesizat de M.A.D.R. pentru declararea altor calamități, a modificat și completat hotărârea inițial adoptată, prin intermediul H.G. nr. 1202 din 4 octombrie 2007, declarând starea de calamitate în agricultură, în 23 de județe, pentru culturile de porumb boabe și floarea soarelui, fără a include și culturile de coriandru vizate de reclamantă. Reclamanta a trimis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale adresa înregistrată cu nr. 279444 din 30 octombrie 2007 prin care, potrivit constatărilor făcute de instanța de fond, reclamanta a urmărit obținerea de explicații pentru faptul că nu a fost inclusă și cultura de coriandru pe lista culturilor care primesc despăgubiri.

Față de informațiile primite, reclamanta a trimis o altă adresă Ministerului Agriculturii prin care a solicitat informații despre modul în care pot fi obținute despăgubiri, la care ministerul a răspuns prin adresa nr. 122052 din 18 februarie 2008, comunicându-i reclamantei că în temeiul H.G. nr. 1202 din 4 octombrie 2007 a fost declarată starea de calamitate doar pentru culturile de porumb boabe și floarea soarelui. Față de toate acestea, curtea de apel a concluzionat că reclamanta a omis să se conformeze cerințelor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, considerând că așa cum a fost stabilit pe temeiul acestui text de lege prin jurisprudența anterioară, nu orice corespondență purtată cu autoritatea obligată să efectueze o anumită operațiune administrativă, reprezintă o plângere prealabilă.

A constatat instanța că din conținutul celor două adrese înaintate de reclamantă ministerului nu rezultă caracterul de „plângeri prealabile” prin acestea urmărindu-se doar obținerea de informații, iar cea de a doua adresă din care rezultă respingerea cererii, nu a fost urmată de o plângere prealabilă, reclamanta adresându-se direct instanței. De asemenea, în ceea ce privește pârâtul Guvernul României, a reținut instanța că reclamanta nu a făcut dovada înaintării unei plângeri prealabile determinată de neincluderea în H.G. nr. 1202/2007 a culturii de coriandru. În termen legal împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A.M. SRL a declarat recurs. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299-316 C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că la pronunțarea soluției criticate instanța de fond a ignorat cele două adrese înaintate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (nr. 288027 din 20 noiembrie 2007 și nr. 122052 din 18 februarie 2007) care fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În opinia recurentei, acțiunea a fost analizată în mod superficial, instanța însușindu-și doar argumentele aduse de cei doi pârâți. Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat în principal excepția nulității recursului pentru neindicarea și dezvoltarea de către societatea recurentă a motivelor de nelegalitate ce au determinat-o să atace hotărârea Curții de Apel Constanța, iar în subsidiar a solicitat menținerea ca legală și temeinică a acestei hotărâri.

Și intimatul M.A.D.R. (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) a apreciat prin întâmpinarea formulată că sentința recurată este temeinică și legală și că se impune menținerea ei. Examinând cauza prin prisma criticii enunțate în cererea de recurs, a probatoriului existent și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține: Excepția nulității recursului invocată de intimatul Guvernul României este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, întrucât chiar dată nu a indicat unul din motivele de nelegalitate stipulate în art. 304 (pct. 1-9) C. proc. civ., recurenta a precizat că în opinia sa obligația de a formula plângerea prealabilă cerută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost îndeplinită prin cele două adrese înaintate M.A.D.R.

De altfel, în materia contenciosului administrativ instanța de control judiciar este datoare a examina pricina, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica adusă de recurentă soluției pronunțate de instanța Curții de Apel Constanța, aceasta făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. În materia contenciosului administrativ, în mod expres [art. 7 alin. (1)] legiuitorul condiționează declanșarea procedurii judiciare/sesizarea instanței/de solicitarea, în prealabil, a autorității administrative de a-și revoca actul pretins vătămător sau de a emite actul la care este obligată din punct de vedere legal.

Fiind vorba, deci, de o condiție de exercițiu a acțiunii, în mod corect și în temeiul legii judecătorul fondului a admis excepția inadmisibilității motivată de lipsa plângerii administrativ prealabile. Așa cum rezultă din considerentele sentinței, cât și din verificarea conținutului celor două acte la care se face trimitere expresă în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a cerut M.A.D.R. niște precizări/informații privind neincluderea culturii de coriandru pe lista culturilor pentru care se primesc despăgubiri ca urmare a secetei excesive din anul 2007, invocând Legea nr. 381/2002. Verificând obiectul acțiunii, respectiv cele trei capete de cerere formulate de SC A.M. SRL în contradictoriu cu M.A.D.R.

și Guvernul României, și obiectul memoriilor adresate primului pârât, Înalta Curte constată că acestea din urmă nu pot fi considerate plângeri prealabile. Așadar, aserțiunea cuprinsă în considerentele sentinței în sensul că cele două acte reprezintă o simplă corespondență purtată, de altfel doar cu una dintre autoritățile administrative pârâte, este una pertinentă. Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.M. SRL județul Tulcea împotriva sentinței civile nr. 580/CA din 19 iunie 2008 a Curții de Apel Constanta, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.