ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 mai 2008, reclamanta Asociația Familială R.I. - comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și M.A.P.D.R., solicitând obligarea acestora să-i recunoască dreptul de a beneficia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, de despăgubiri pentru prejudiciile materiale suferite ca urmare a secetei din primăvara - vara anului 2007, iar M.A.P.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia, porumb și livadă din anul 2007 în județul Vaslui și să îndeplinească formalitățile administrative legale în vederea acordării despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în anul agricol 2007 a cultivat 19 ha de soia în localitatea Vulturești, județul Vaslui și alte 35 ha de soia în localitatea Ștefan cel Mare, județul Vaslui și că a îndeplinit procedura legală pentru obținerea despăgubirilor pentru calamitățile naturale, însă pârâtul nu a îndeplinit obligația precizată de lege de a verifica documentele și de a aproba sumele necesare despăgubirile producătorilor agricoli. Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale deoarece reclamanta nu a formulat împotriva lui nici o pretenție, excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile și a solicitat, în subsidiar respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La rândul său, pârâtul M.A.P.D.R., prin întâmpinarea formulată, a formulat excepția lipsei calității procesuale pasive față de primul capăt de cerere și teza finală al celui de-al doilea capăt de cerere, excepția inadmisibilității și pe cea a tardivității acțiunii, în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) și ale art. 11 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la fondul cauzei, acest pârât a susținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât nu erau întrunite condițiile prevăzute în Legea nr. 381/2002 pentru acordarea despăgubirilor pretinse nefiind urmată procedura prevăzută de acest act normativ și de Normele sale de aplicare. Prin încheierea pronunțată la termenul din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și tardivității acțiunii și a unit cu fondul celelalte excepții.

Aceeași instanță, prin sentința nr. 3/ CA din 12 ianuarie 2009, - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului și a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; - a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002 pentru prejudiciile suferite ca urmare a secetei excesive din primăvara – vara anului 2007 și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil; - a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul M.A.P.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor de porumb pentru livadă din anul 2007, în județul Vaslui să îndeplinească formalitățile administrativ legale în vederea acordării despăgubirilor pentru porumb și livadă și să-i plătească reclamantei suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, instanța a reținut că soluția se impune în raport cu prevederile art. 1, art. 14 și art. 13 din Legea nr. 381/2002 și cu faptul că în sarcina acestei autorități nu se poate stabili vreo obligație rezultată dintr-un raport de drept material, care să-i atragă angajarea răspunderii. Referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, prima instanță a calificat această cerere ca fiind în constatare și a apreciat că, potrivit art. 111 C. proc. civ. o astfel de cerere nu poate fi primită, dacă putea cere realizarea dreptului.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a precizat că reclamanta a respectat dispozițiile legale în materie, privind informarea factorilor abilitați să verifice și să dispună măsurile necesare pentru rezolvarea favorabilă a cererii sale, făcând dovada că producția de soia a fost calamitată și că a întocmit documentația necesară, de constatare și evaluare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 381/2002. S-a mai menționat că reclamanta a dovedit respectarea condițiilor tehnologice pentru a cultiva soia, nefiind necesar să realizeze această cultură în sistem irigat, din cauza lipsei precipitațiilor. Privind culturile de porumb și livadă s-a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile legale privind înregistrarea și asigurarea lor.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R. susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia din anul 2007, în județul Iași. În dezvoltarea motivului de recurs recurentul arată că legea menționată prevede două etape pentru acordarea despăgubirilor pentru calamități în agricultură, respectiv etapa de emitere a hotărârii de guvern pentru recunoașterea stării de calamitate și etapa acordării efective a despăgubirilor pentru calamitățile suferite. Rezultă astfel că legiuitorul condiționează acordarea despăgubirilor nu numai de existența temeiului legal (hotărârea de guvern), ci și de existența dovezii îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de legea specială și de Ordinul nr. 419/2002.

Se precizează că nu a fost îndeplinită condiția de „areal extins” impusă de legiuitor pentru etapa care vizează sesizarea Guvernului. Totodată, se susține că nu s-a făcut dovada respectării tehnologiei, potrivit devizelor – cadru și tehnologiilor specifice pentru fiecare cultură agricolă, elaborate de Institutul de Economie Agrară”, astfel cum prevăd art. 19 lit. b) din lege și art. 6, 7, 9 și 10 din normele metodologice de aplicare. De asemenea, nu a fost efectuată înștiințarea primăriei, în termenul de 48 de ore de la data producerii evenimentului, conform art. 19 și 20 din lege coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 M.A.P.D.R. elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură în baza informațiilor primite de la A.N.M. privind aria de răspândire și intensitatea formelor naturale care au provocat calamitarea culturilor și a informațiilor primite de D.A.D.R. județene. În acest sens, în anul 2007 a fost adoptată H.G. nr. 636/2007 prin care s-a declarat stare de calamitate naturală pentru culturile de secară, triticale, orz, orzoaică, rapiță, porumb boabe și floarea soarelui, iar în cauză nu a fost administrată nici o probă din care să reiasă că fenomenul seceta excesivă a afectat cultura de soia pe areal extins (pe zone largi de răspândire) astfel cum condiționează legea.

Totodată, la emiterea hotărârii s-a avut în vedere faptul că „soia” din punct de vedere tehnologic, se înființează doar dacă terenul este amenajat la irigat – condiție ce rezultă din art. 19 lit. b) din Legea nr. 381/2002, care se referă la respectarea tehnologiei. Așadar, întrucât nu s-a făcut dovada existenței sesizării A.N.M. privind existența arealului extins al calamității de secetă excesivă pentru cultura de soia și nici dovada respectării tehnologiei, rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală prin obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului.

De asemenea, potrivit art. 19 și 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002, pentru a putea beneficia de despăgubiri, printre altele, producătorul agricol afectat are obligația, în prealabil, de a depune o înștiințare, în scris, cel mai târziu în 48 de ore de la data evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole, la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat în anexa 1 la Ordinul nr. 419/2002. Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a îndeplinit această condiție legală, deoarece a transmis înștiințarea la Primăria Vulturești la data de 27 iulie 2007, însă nu în forma cerută de lege pentru a se putea verifica dacă a fost respectat termenul imperativ de 48 de ore prevăzut de lege; înștiințarea depusă nu arată data la care s-au produs calamitățile.

De asemenea, nu s-a făcut constatarea definitivă a pretinselor pagube, conform art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002 și art. 7 din Ordinul nr. 419/2002. În consecință, în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a considerat admisibil capătul de cerere privind obligarea M.A.P.D.R. la efectuarea demersurilor pentru plata despăgubirilor către reclamantă. Pentru considerentele menționate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul M.A.P.D.R. împotriva încheierii de ședință de la 13 octombrie 2008 și a sentinței civile nr. 3/ CA din 12 ianuarie 2009 ale Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu M.A.P.D.R., ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale instanței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.