ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 mai 2008,
reclamanta Asociația Familială R.I. - comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui a
solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și M.A.P.D.R.,
solicitând obligarea acestora să-i recunoască dreptul de a beneficia, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, de despăgubiri pentru
prejudiciile materiale suferite ca urmare a secetei din primăvara - vara anului
2007, iar M.A.P.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art.
14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor de
soia, porumb și livadă din anul 2007 în județul Vaslui și să îndeplinească
formalitățile administrative legale în vederea acordării despăgubirilor, cu
cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, în anul agricol 2007 a cultivat 19 ha de soia în localitatea Vulturești, județul Vaslui și alte 35 ha de soia în localitatea Ștefan cel Mare, județul Vaslui și că a îndeplinit procedura legală pentru obținerea
despăgubirilor pentru calamitățile naturale, însă pârâtul nu a îndeplinit obligația
precizată de lege de a verifica documentele și de a aproba sumele necesare
despăgubirile producătorilor agricoli.
Pârâtul Guvernul României a
depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale
deoarece reclamanta nu a formulat împotriva lui nici o pretenție, excepția
inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii administrative
prealabile și a solicitat, în subsidiar respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La rândul său, pârâtul M.A.P.D.R.,
prin întâmpinarea formulată, a formulat excepția lipsei calității procesuale
pasive față de primul capăt de cerere și teza finală al celui de-al doilea
capăt de cerere, excepția inadmisibilității și pe cea a tardivității acțiunii,
în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) și ale art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei,
acest pârât a susținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât nu erau
întrunite condițiile prevăzute în Legea nr. 381/2002 pentru acordarea
despăgubirilor pretinse nefiind urmată procedura prevăzută de acest act
normativ și de Normele sale de aplicare.
Prin încheierea pronunțată
la termenul din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ
și fiscal a respins excepția inadmisibilității și tardivității acțiunii și a
unit cu fondul celelalte excepții.
Aceeași instanță, prin sentința
nr. 3/ CA din 12 ianuarie 2009, - a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a Guvernului și a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind îndreptată
împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; - a admis
excepția inadmisibilității capătului de cerere privind recunoașterea dreptului
reclamantei de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 381/2002 pentru prejudiciile suferite ca urmare a secetei excesive din
primăvara – vara anului 2007 și a respins acest capăt de cerere, ca
inadmisibil;
- a admis în parte acțiunea
și a obligat pârâtul M.A.P.D.R. să sesizeze Guvernul României cu privire la
starea de calamitate a culturilor de porumb pentru livadă din anul 2007, în
județul Vaslui să îndeplinească formalitățile administrativ legale în vederea
acordării despăgubirilor pentru porumb și livadă și să-i plătească reclamantei
suma de 4,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția
lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, instanța a reținut că
soluția se impune în raport cu prevederile art. 1, art. 14 și art. 13 din Legea
nr. 381/2002 și cu faptul că în sarcina acestei autorități nu se poate stabili
vreo obligație rezultată dintr-un raport de drept material, care să-i atragă
angajarea răspunderii.
Referitor la excepția
inadmisibilității capătului de cerere privind recunoașterea dreptului reclamantei
de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, prima instanță a
calificat această cerere ca fiind în constatare și a apreciat că, potrivit art.
111 C. proc. civ. o astfel de cerere nu poate fi primită, dacă putea cere realizarea
dreptului.
În ceea ce privește fondul
cauzei, s-a precizat că reclamanta a respectat dispozițiile legale în materie,
privind informarea factorilor abilitați să verifice și să dispună măsurile
necesare pentru rezolvarea favorabilă a cererii sale, făcând dovada că
producția de soia a fost calamitată și că a întocmit documentația necesară, de
constatare și evaluare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 381/2002.
S-a mai menționat că
reclamanta a dovedit respectarea condițiilor tehnologice pentru a cultiva soia,
nefiind necesar să realizeze această cultură în sistem irigat, din cauza lipsei
precipitațiilor.
Privind culturile de porumb
și livadă s-a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile legale privind
înregistrarea și asigurarea lor.
Împotriva sus menționatei
sentințe a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R. susținând că hotărârea atacată
este nelegală și netemeinică întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii
condițiilor prevăzute de Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate
a culturilor de soia din anul 2007, în județul Iași.
În dezvoltarea motivului de
recurs recurentul arată că legea menționată prevede două etape pentru acordarea
despăgubirilor pentru calamități în agricultură, respectiv etapa de emitere a
hotărârii de guvern pentru recunoașterea stării de calamitate și etapa
acordării efective a despăgubirilor pentru calamitățile suferite. Rezultă
astfel că legiuitorul condiționează acordarea despăgubirilor nu numai de
existența temeiului legal (hotărârea de guvern), ci și de existența dovezii
îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de legea specială și de Ordinul
nr. 419/2002.
Se precizează că nu a fost
îndeplinită condiția de „areal extins” impusă de legiuitor pentru etapa care
vizează sesizarea Guvernului.
Totodată, se susține că nu
s-a făcut dovada respectării tehnologiei, potrivit devizelor – cadru și
tehnologiilor specifice pentru fiecare cultură agricolă, elaborate de
Institutul de Economie Agrară”, astfel cum prevăd art. 19 lit. b) din lege și art.
6, 7, 9 și 10 din normele metodologice de aplicare. De asemenea, nu a fost
efectuată înștiințarea primăriei, în termenul de 48 de ore de la data
producerii evenimentului, conform art. 19 și 20 din lege coroborate cu art. 10
din Ordinul nr. 419/2002.
Analizând actele și
lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, ce se
încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. (1) și
(2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 M.A.P.D.R. elaborează
proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură în
baza informațiilor primite de la A.N.M. privind aria de răspândire și
intensitatea formelor naturale care au provocat calamitarea culturilor și a
informațiilor primite de D.A.D.R. județene. În acest sens, în anul 2007 a fost adoptată H.G. nr. 636/2007 prin care s-a declarat stare de calamitate naturală pentru
culturile de secară, triticale, orz, orzoaică, rapiță, porumb boabe și floarea
soarelui, iar în cauză nu a fost administrată nici o probă din care să reiasă
că fenomenul seceta excesivă a afectat cultura de soia pe areal extins (pe zone
largi de răspândire) astfel cum condiționează legea. Totodată, la emiterea hotărârii
s-a avut în vedere faptul că „soia” din punct de vedere tehnologic, se înființează
doar dacă terenul este amenajat la irigat – condiție ce rezultă din art. 19 lit.
b) din Legea nr. 381/2002, care se referă la respectarea tehnologiei.
Așadar, întrucât nu s-a
făcut dovada existenței sesizării A.N.M. privind existența arealului extins al
calamității de secetă excesivă pentru cultura de soia și nici dovada
respectării tehnologiei, rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință
netemeinică și nelegală prin obligarea M.A.D.R. la sesizarea Guvernului.
De asemenea, potrivit art. 19
și 20 din Legea nr. 381/2002, coroborate cu art. 10 din Ordinul nr. 419/2002,
pentru a putea beneficia de despăgubiri, printre altele, producătorul agricol
afectat are obligația, în prealabil, de a depune o înștiințare, în scris, cel
mai târziu în 48 de ore de la data evenimentului, în cazul vătămării culturilor
agricole, la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform
modelului prezentat în anexa 1 la Ordinul nr. 419/2002. Potrivit înscrisurilor
aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a îndeplinit această
condiție legală, deoarece a transmis înștiințarea la Primăria Vulturești la data de 27 iulie 2007, însă nu în forma cerută de lege pentru a se
putea verifica dacă a fost respectat termenul imperativ de 48 de ore prevăzut
de lege; înștiințarea depusă nu arată data la care s-au produs calamitățile. De
asemenea, nu s-a făcut constatarea definitivă a pretinselor pagube, conform art.
8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002 și art. 7 din Ordinul nr. 419/2002.
În consecință, în mod
netemeinic și nelegal instanța de fond a considerat admisibil capătul de cerere
privind obligarea M.A.P.D.R. la efectuarea demersurilor pentru plata
despăgubirilor către reclamantă.
Pentru considerentele
menționate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite
recursul, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca
neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.P.D.R. împotriva
încheierii de ședință de la 13 octombrie 2008 și a sentinței civile nr. 3/ CA
din 12 ianuarie 2009 ale Curții de Apel Iași, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința
atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă, în
contradictoriu cu M.A.P.D.R., ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții
ale instanței.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 21 octombrie 2009.