ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamanta SC M. SRL a solicitat să se

constate refuzul

nejustificat

al pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI de a modifica și completa H.G. nr.

1202/2007, în sensul includerii culturilor de soia

cartofi și lucerna între culturile însămânțate în toamna

anului 2006 și

primăvara anului 2007, calamitate natural

,precum și vătămarea suferită de reclamantă ca urmare

a acestui refuz, cu recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.

De asemenea, s-a solicitat obligarea

pârâtului la plata către

reclamantă de despăgubiri bănești, în

sumă de 187.272 lei.

Motivându-și cererea ,reclamanta a

arătat că în cursul anului

2007 a cultivat 102 ha cu soia, 30 ha cu lucerna

și 15 ha cu cartofi,

culturi

calamitate în proporție de 100%, cu o valoare a pagubelor de

187.272 lei dar, solicitării de acordare de

despăgubiri formulate i s-a

răspuns că, deși

județul Călărași a fost declarat ca tăcând parte din

zona calamitată, culturile respective nu au fost menționate pentru

acordarea de despăgubiri.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtului

intervenientul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale .

Prin sentința civilă nr. 671 din 18 februarie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a

admis

cererea de intervenție în interesul pârâtului și a respins

acțiunea

reclamantei, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța fondului a

reținut că, potrivit Legii nr. 381/2002,

este stabilită o procedură administrativă prealabilă de a

cărei îndeplinire este condiționată

emiterea hotărârii de Guvern de constatare a stării de

calamitate.

Această procedură cuprinde

obligativitatea depunerii unei înștiințări scrise, la

primărie, cel mai târziu în 48 de ore de la data

producerii evenimentului de

distrugere ori vătămare a culturilor agricole.

Instanța de fond a mai

reținut că starea de calamitate legată de

seceta excesivă din perioada

2006-2007 fusese declarată prin H.G.

nr.

636 din 20 iunie 2007, înainte de data depunerii de către reclamantă

a înștiințărilor referitoare la cele trei culturi, motiv pentru

care aceste

culturi nu sunt menționate în hotărâre.

Curtea de Apel București a

concluzionat că reclamanta nu a

urmat procedura administrativă cerută de

lege, nedepunând înștiințarea în termen de 48 de ore de la producerea

evenimentului

pentru a se putea întocmi

actul administrativ de declarare a stării de

calamitate

naturală și pentru acordarea despăgubirilor aferente .

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat

recurs reclamanta SC M. SRL Oltenița.           În motivarea recursului,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ

este justificată de prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și este condiționată de

îndeplinirea procedurii prealabile, procedură îndeplinită conform

înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, cu nr. 47 din 2

iunie 2008 și nr. 15A.3081/CA/2008.

Contrar prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), alin. (2) și

prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 556/2004, răspunsul pârâtului

Guvernul României a fost calificat de instanța de judecată ca având

caracter justificat.

Instanța de fond avea obligația să-și

motiveze hotărârea pe baza Notei de fundamentare, document ce exprimă

poziția Guvernului cu privire la H.G. nr. 1202/2007, însă aceasta nu

a luat în considerare nota respectivă, ci în mod neîntemeiat și-a

însușit argumentele pârâtului din întâmpinare, argumente care nu au

însă nici un fundament deoarece în notă nu se precizează de ce

cheltuielile de soia, lucernă și cartofi nu sunt de

importanță națională.

Prima instanță a admis cererea de intervenție

în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, însă acest minister a avut o poziție

contrară pârâtului cu ocazia întocmirii documentației în calitate de

inițiator al H.G. nr. 1202/2007, când a propus includerea culturii de soia

ca și cultură calamitată, poziție de care pârâtul nu a ținut

cont, acest fapt demonstrând caracterul nejustificat al răspunsului

Guvernului la plângerea prealabilă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004.

Prin refuzul nejustificat al Guvernului, de modificare

și completare a H.G. nr. 1202/2007, în sensul includerii culturii de soia

în categoria culturilor calamitate, i s-a produs o vătămare a

drepturilor conferite de Legea nr. 381/2002, precum și un prejudiciu

material ca urmare a imposibilității acoperirii pierderilor suferite din

cauza calamităților naturale (secetă excesivă).

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de

recurentă, precum și din perspectiva art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu sunt motive pentru casarea/modificarea

sentinței recurate.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins

pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Cererea reclamantei SC M.O. SRL de a modifica și

completa H.G. nr. 1202/2007 în sensul includerii culturilor de soia, cartofi si

lucernă, ca și culturi calamitate natural, precum și obligarea

aceluiași pârât la plata către reclamantă a sumei de 187.272 lei

cu titlu de despăgubiri bănești, consecință a

refuzului Guvernului de a proceda în sensul solicitat de reclamantă, este

inadmisibilă. Practic, prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta solicită instanței de judecată să

se substituie autorității executive și să stabilească

ea însăși că anumite culturi au fost calamitate natural, ceea ce

este însă atributul Guvernului României pe care îl exercita suveran în

baza competențelor legale cu care a fost învestit în temeiul prevederilor

Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de

calamități naturale în agricultură. A obliga pârâtul să

modifice un act normativ în sensul solicitat de reclamantă

echivalează cu imixtiunea autorității judecătorești în

activitatea autorităților executive, ceea ce este inadmisibil prin

raportare la principiul constituțional al separației puterilor în

stat consacrat în art. 1 alin. (4) din legea fundamentală română.

Singura procedură legală aflată la

dispoziția reclamantei de a determina Guvernul să procedeze la

includerea în categoria culturilor calamitate și a altor culturi decât

cele care se găsesc menționate în H.G. 1202/2007 este cea

reglementată de Legea nr. 381/2002, pe care însă, în speță,

reclamanta nu a urmat-o, așa cum a reținut în mod corect și

judecătorul fondului.

Față de cele ce preced, sunt irelevante

susținerile reclamantei recurente la caracterul pretins nejustificat al

refuzului Guvernului de a proceda în sensul solicitat de reclamantă, cum

irelevante sunt și criticile referitoare la modul în care pârâtul

și-a motivat sau nu hotărârea de Guvern pe baza notei de fundamentare,

precum și susținerile referitoare la poziția pe care a avut-o

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, ca inițiator al

actului normativ în discuție ( H.G. nr. 1202/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC M. SRL Oltenița împotriva sentinței civile

nr. 671 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 martie2010.