ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC M. SRL a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI de a modifica și completa H.G. nr. 1202/2007, în sensul includerii culturilor de soia cartofi și lucerna între culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara anului 2007, calamitate natural ,precum și vătămarea suferită de reclamantă ca urmare a acestui refuz, cu recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 381/2002. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamantă de despăgubiri bănești, în sumă de 187.272 lei.

Motivându-și cererea ,reclamanta a arătat că în cursul anului 2007 a cultivat 102 ha cu soia, 30 ha cu lucerna și 15 ha cu cartofi, culturi calamitate în proporție de 100%, cu o valoare a pagubelor de 187.272 lei dar, solicitării de acordare de despăgubiri formulate i s-a răspuns că, deși județul Călărași a fost declarat ca tăcând parte din zona calamitată, culturile respective nu au fost menționate pentru acordarea de despăgubiri. În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale . Prin sentința civilă nr. 671 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului și a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța fondului a reținut că, potrivit Legii nr. 381/2002, este stabilită o procedură administrativă prealabilă de a cărei îndeplinire este condiționată emiterea hotărârii de Guvern de constatare a stării de calamitate. Această procedură cuprinde obligativitatea depunerii unei înștiințări scrise, la primărie, cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii evenimentului de distrugere ori vătămare a culturilor agricole. Instanța de fond a mai reținut că starea de calamitate legată de seceta excesivă din perioada 2006-2007 fusese declarată prin H.G. nr. 636 din 20 iunie 2007, înainte de data depunerii de către reclamantă a înștiințărilor referitoare la cele trei culturi, motiv pentru care aceste culturi nu sunt menționate în hotărâre.

Curtea de Apel București a concluzionat că reclamanta nu a urmat procedura administrativă cerută de lege, nedepunând înștiințarea în termen de 48 de ore de la producerea evenimentului pentru a se putea întocmi actul administrativ de declarare a stării de calamitate naturală și pentru acordarea despăgubirilor aferente . Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC M. SRL Oltenița. În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este justificată de prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și este condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile, procedură îndeplinită conform înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, cu nr. 47 din 2 iunie 2008 și nr. 15A.3081/CA/2008.

Contrar prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), alin. (2) și prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 556/2004, răspunsul pârâtului Guvernul României a fost calificat de instanța de judecată ca având caracter justificat. Instanța de fond avea obligația să-și motiveze hotărârea pe baza Notei de fundamentare, document ce exprimă poziția Guvernului cu privire la H.G. nr. 1202/2007, însă aceasta nu a luat în considerare nota respectivă, ci în mod neîntemeiat și-a însușit argumentele pârâtului din întâmpinare, argumente care nu au însă nici un fundament deoarece în notă nu se precizează de ce cheltuielile de soia, lucernă și cartofi nu sunt de importanță națională. Prima instanță a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, însă acest minister a avut o poziție contrară pârâtului cu ocazia întocmirii documentației în calitate de inițiator al H.G.

nr. 1202/2007, când a propus includerea culturii de soia ca și cultură calamitată, poziție de care pârâtul nu a ținut cont, acest fapt demonstrând caracterul nejustificat al răspunsului Guvernului la plângerea prealabilă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Prin refuzul nejustificat al Guvernului, de modificare și completare a H.G. nr. 1202/2007, în sensul includerii culturii de soia în categoria culturilor calamitate, i s-a produs o vătămare a drepturilor conferite de Legea nr. 381/2002, precum și un prejudiciu material ca urmare a imposibilității acoperirii pierderilor suferite din cauza calamităților naturale (secetă excesivă). Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și din perspectiva art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu sunt motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Cererea reclamantei SC M.O. SRL de a modifica și completa H.G. nr. 1202/2007 în sensul includerii culturilor de soia, cartofi si lucernă, ca și culturi calamitate natural, precum și obligarea aceluiași pârât la plata către reclamantă a sumei de 187.272 lei cu titlu de despăgubiri bănești, consecință a refuzului Guvernului de a proceda în sensul solicitat de reclamantă, este inadmisibilă.

Practic, prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta solicită instanței de judecată să se substituie autorității executive și să stabilească ea însăși că anumite culturi au fost calamitate natural, ceea ce este însă atributul Guvernului României pe care îl exercita suveran în baza competențelor legale cu care a fost învestit în temeiul prevederilor Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură. A obliga pârâtul să modifice un act normativ în sensul solicitat de reclamantă echivalează cu imixtiunea autorității judecătorești în activitatea autorităților executive, ceea ce este inadmisibil prin raportare la principiul constituțional al separației puterilor în stat consacrat în art. 1 alin. (4) din legea fundamentală română.

Singura procedură legală aflată la dispoziția reclamantei de a determina Guvernul să procedeze la includerea în categoria culturilor calamitate și a altor culturi decât cele care se găsesc menționate în H.G. 1202/2007 este cea reglementată de Legea nr. 381/2002, pe care însă, în speță, reclamanta nu a urmat-o, așa cum a reținut în mod corect și judecătorul fondului. Față de cele ce preced, sunt irelevante susținerile reclamantei recurente la caracterul pretins nejustificat al refuzului Guvernului de a proceda în sensul solicitat de reclamantă, cum irelevante sunt și criticile referitoare la modul în care pârâtul și-a motivat sau nu hotărârea de Guvern pe baza notei de fundamentare, precum și susținerile referitoare la poziția pe care a avut-o Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, ca inițiator al actului normativ în discuție ( H.G.

nr. 1202/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SRL Oltenița împotriva sentinței civile nr. 671 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie2010.