ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5083/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1397 din 18 martie 2010, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice și a respins acțiunea față de acesta, respingând totodată, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL Slatina, în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor

Publice, având ca obiect modificarea H.G. nr. 1202 din 4 octombrie 2007 în sensul

acordării de despăgubiri pentru cultura de soia.

În acest sens instanța

a apreciat că, faptul că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a figurat printre

ministerele inițiatoare ale actului normativ ce face obiectul litigiului, nu atrage

existența calității procesuale pasive a acestuia, deoarece pârâtul Guvernul României

are calitatea de emitent al acestui act.

Pe fondul pricinii instanța

a reținut că încadrarea în categoria de calamități naturale a zonelor care au suferit

datorită unor fenomene meteorologice violente, în conformitate cu Legea nr. 381/2002,

se realizează de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și se aprobă

prin hotărârea Guvernului, iar constatarea și evaluarea pagubei se realizează conform

procedurii prevăzute în capitolul 3 din lege, respectiv din Normele metodologice

aprobate prin Ordinul nr. 419/2002.

A mai reținut instanța

de fond că rațiunea pentru care, dispozițiile legale mai sus menționate prevăd o

constatare preliminară și numai ulterior, la sfârșitul ciclului de producție, o

constatare definitivă, este aceea că unele plate afectate inițial își revin în timp,

influențând astfel întinderea pagubei, în primul rând, iar în al doilea rând, aceasta

nu are un drept recunoscut de lege, vătămat prin neincluderea în H.G. nr. 1202/2007

a culturii de soia și prin urmare nu are dreptul la despăgubiri, avându-se în vedere

împrejurarea că în anul 2007 s-a acordat prioritate culturilor agricole calamitate

în funcție de importanța lor strategică, în sfârșit, în al treilea rând cultura

de soia nu a fost declarată ca fiind calamitată, în condițiile în care este competența

exclusivă a autorității emitente de a aprecia impunerea unei anumite situații speciale

în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a

fost dată cu greșita aplicare a legii.

Se apreciază în motivele

de recurs că hotărârea judecătorească în litigiu nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, prima instanță neindicând probatoriile de care s-a folosit pentru pronunțarea

ei.

Recurenta precizează că

H.G. nr. 1202/2007 ar fi trebuit să cuprindă toate culturile însămânțate în perioada

afectată de secetă, inclusiv pe cea din soia, care îndeplinește condițiile prevăzute

de lege pentru a fi considerată cultură calamitată.

Aprecierea instanței de

fond că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 art. 1 este

deasemenea criticată, întrucât recurenta consideră că are dreptul recunoscut de

lege de a i se acorda despăgubiri în condițiile Legii nr. 381/2002.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin sentința atacată,

Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul

Finanțelor Publice și pe fond a respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată,

în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recurenta-reclamantă a

solicitat completarea H.G. nr. 1202/2007, în sensul de a fi cuprinsă și cultura

de soia ca o cultură calamitată pentru a primi despăgubirile aferente.

Din ansamblul probator

administrat, rezultă fără putință de tăgadă că H.G. nr. 1202/2007 a fost legal emisă

în raport de prevederile Legii nr. 381/2002.

Această lege reglementează

procedura de constituire a sumei destinate producătorilor agricoli, de constatare

a pagubelor produse de calamitățile naturale și acordare a despăgubirilor.

Încadrarea în categoria

de calamitate naturală a anumitor zone se face de Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale și se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

Legea nr. 381/2002 prevede

o anume procedură, o constatare preliminară a pagubelor și apoi constatarea lor

definitivă pentru a se acorda despăgubirile.

Corect Curtea de Apel

București a apreciat că recurenta-reclamantă nu are un drept recunoscut de lege

conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin neincluderea culturii de soia în H.G.

nr. 1202/2007, întrucât în raport de situația generală și de fondurile bugetare

limitate, s-a acordat prioritate culturilor calamitate în funcție de importanța

strategică.

Fenomenul de secetă a

fost pe aproape tot teritoriul României, în H.G. nr. 1202/2007 fiind trecute culturile

considerate calamitate pentru acordarea de despăgubiri, cultura de soia nefiind

declarată astfel în raport de prevederile Legii nr. 381/2002.

Rațiunea pentru care Legea

nr. 381/2002 prevede etape de constatare a pagubelor, este aceea că unele plante

își revin, fapt care desigur se răsfrânge și asupra despăgubirilor.

Recurenta-reclamantă,

nu a făcut în nici un fel dovada că ar fi respectat tehnologia culturii de soia,

care se putea înființa doar dacă terenul era amenajat și irigat.

Faptul că această cultură

a fost afectată de secetă este o culpă a recurentei, întrucât nu a respectat dispozițiile

Legii nr. 381/2002 și tehnologia, pentru a putea beneficia de despăgubiri.

Potrivit tehnologiei culturii

de soia - Norme elaborate de ASAS, cultivarea acesteia necesită cantități mari de

apă, care se asigură de producătorul agricol prin irigarea terenului, fapt care

nu s-a întâmplat și prin urmare, recurenta și-a asumat riscul nerentabilității acestei

culturi.

Legea nr. 381/2002 descrie

calamitatea naturală referindu-se la seceta excesivă care afectează terenuri neirigate

pentru culturi care necesită cantități normale de apă.

Cultura de soia are nevoie

de mari cantități de apă și terenul trebuie irigat de către producătorul agricol,

fapt care nu s-a întâmplat în situația de fapt dedusă judecății.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Finanțe, corect Curtea de Apel

a admis-o pentru că într-adevăr faptul că acest minister a figurat printre ministerele

inițiatoare pentru H.G. nr. 1202/2007, nu atrage calitatea procesuală pasivă, întrucât

Guvernul României are calitatea de emitent al actului administrativ atacat.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC E. SRL Slatina,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC E. SRL Slatina împotriva sentinței civile nr. 1397 din 18 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.