ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5082/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 18/CA din 25 ianuarie 2010 a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de SC M. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României. Instanța a constatat că Legea nr. 381/2002 nu conține norme de procedură privitoare la raportul juridic născut din faptul apariției unor fenomene naturale și boli care generează calamități naturale și nici cu privire la soluționarea eventualelor litigii născute din aplicarea prevederilor actului normativ evocat și ca atare litigiului de față îi sunt aplicabile regulile generale din sfera contenciosului administrativ, consacrate prin Legea nr. 554/2004.

În acest context s-a reținut că simplul fapt al înștiințării privind pierderile produse culturilor agricole, în urma calamităților naturale, nu dă naștere automat și deplin drept la obligarea autorităților administrative pârâte de a plăti în mod individual, direct și nemijlocit, fiecărui producător agricol în parte, suma estimată ca fiind cuvenită, o atare cerere excedând, în mod vădit, limitelor și procedurilor consacrate prin Legea nr. 381/2002, tratarea acestora urmând a se face prin prisma procedurilor de drept comun aplicabile în contencios administrativ, printre care se regăsește și cea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecință instanța, observând că simpla depunere a înștiințării prevăzute de Legea nr. 381/2002 nu dă naștere unui raport obligațional între producător și autoritățile decidente care să susțină afirmația existenței unui refuz de soluționare în termen legal a cererii, a reținut că reclamanta era obligată ca pentru cererile nereglementate expres de Legea nr. 381/2002 să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, neparcurgerea acestei proceduri constituind în materia contenciosului administrativ un fine de neprimire a acțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M. SRL.

În esență, prin cererea de recurs a fost criticată soluția primei instanțe pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care este vorba de un refuz nejustificat al intimaților-pârâți de a emite un act administrativ, iar excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a fost invocată de Guvernul României doar referitor la capătul 3 din cererea de chemare în judecată, precum și pentru interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 381/2002 care impun doar norma generală prin care se statuează că intimații trebuie să despăgubească producătorii agricoli într-un termen cât mai scurt pentru a le asigura continuitatea ciclului agricol.

Prin întâmpinările depuse, intimații Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.) au răspuns punctual aspectelor enunțate de recurentă, susținând că în speță obiectul cauzei nu vizează refuzul nejustificat al celor două autorități, ci obligarea acestora să efectueze o anumită operațiune administrativă (M.A.D.R.) și să emită un act administrativ (Guvernul României), situație în care este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile instituite prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași este temeinică și legală. Examinând cauza prin prisma criticilor recurentei, din perspectiva obiectului acțiunii, a probatoriului administrat și a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

În mod corect, judecătorul fondului a stabilit că nu se află în prezența unui refuz nejustificat de a soluționa în termenul legal o cerere - în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 - înlăturând apărările societății reclamante față de excepția lipsei plângerii administrative prealabile invocată de ambii pârâți prin întâmpinările formulate. Principala pretenție dedusă judecății o reprezintă, conform cererii de chemare în judecată, obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate naturală în vederea acordării efective a despăgubirilor și să inițieze proiectul hotărârii de guvern în acest sens, precum și obligarea Guvernului României să adopte hotărârea în conformitate cu art. 14 din actul normativ menționat.

Așa cum rezultă în mod clar din cuprinsul art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării de calamitate naturală revine în competența celor două autorități pârâte, așa încât cererea reclamantei de constatare a dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciile materiale înregistrate în urma secetei excesive din anul agricol 2008/2009 la culturile de toamnă (grâu și rapiță) are caracter subsecvent cererii de obligare la efectuarea operațiunii administrative și la emiterea actului administrativ în discuție. În acest context, în mod corect instanța s-a raportat la pretenția principală a reclamantei și a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ.

Atât doctrina cât și jurisprudența în materie au stabilit, fără dubiu, caracterul obligatoriu al procedurii administrative instituie de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care se parcurge anterior sesizării instanței. Dezlegarea dată de instanța fondului excepției de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile este cea corectă și legală. Reclamanta nu a dovedit că a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 față de niciunul din pârâți și neîndeplinirea acestei proceduri a fost sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Înștiințarea producătorului agricol SC M. SRL Vaslui în sensul art. 19 lit. c) și art. 20 din Legea nr. 381/2002 nu dă naștere unui raport juridic direct între această societate și autoritățile implicate în procedura de constatare și acordare a despăgubirilor și nu poate fi asimilată unei proceduri de natura celei la care face trimitere legiuitorul prin art. 7 alin. (1). De altfel, Legea nr. 381/2002 nu conține norme de procedură privitoare la soluționarea litigiilor născute din aplicarea prevederilor acestui act normativ și de aceea judecătorul este obligat a se raporta la normele generale aplicabile în contenciosul administrativ ce au fost consacrate prin Legea nr. 554/2004.

Răspunzându-se astfel criticilor aduse de recurentă, instanța de control judiciar concluzionează la rândul ei că neîndeplinirea condiției speciale/suplimentare introduse prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea unei acțiuni în contencios administrativ nu poate avea ca efect decât respingerea ca inadmisibilă a acțiunii. Văzând dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SRL Vaslui împotriva sentinței civile nr. 18/CA din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.