ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5632/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2020/2009 pronunțată la data de 14 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC E. SRL Slatina, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și cu Ministerul Finanțelor Publice, ca tardiv formulată, obiectul acesteia constând în modificarea H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 în sensul acordării de despăgubiri și pentru cultura de soia. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect anularea H.G.

nr. 1202 din 04 octombrie 2007 publicată în M. Of. nr. 686/09.10.2007, care a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, privind declararea stării de calamitate în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara anului 2007, precum și pentru stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire pentru culturile de porumb și floarea soarelui, reglementând și termenul pentru depunerea situațiilor centralizatoare, această hotărâre de Guvern având caracteristicile unui act administrativ individual, astfel încât acțiunea trebuia depusă în termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cum acțiunea a fot introdusă la data de 30 ianuarie 2009, deci cu depășirea termenului de un an, care este un termen de decădere, reține instanța de fond, este tardiv formulată, astfel încât excepția tardivității formulării acțiunii este întemeiată, termenul până la care trebuia depusă fiind împlinit la 15 noiembrie 2008, calculat în funcție de data comunicării către reclamantă a adresei din 15 noiembrie 2007. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța de fond a considerat în mod eronat că actul administrativ atacat are caracteristicile unui act administrativ individual, calificarea pe care instanța trebuia să o dea în mod corect H.G.

nr. 1202 din 04 octombrie 2007 care a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, fiind aceea de act administrativ unilateral cu caracter normativ. Aceasta, susține recurenta-reclamantă, deoarece actul administrativ atacat face referire și se aplică tuturor producătorilor agricoli din zonele geografice enumerate care au avut culturi însămânțate în perioada afectată de secetă excesivă. Totodată, susține recurenta-reclamantă, actul administrativ atacat cuprinde reglementări de principiu aplicabil unui număr nedeterminat de persoane și produce efecte juridice cu caracter general și impersonal, în speță H.G. nr. 838 din 20 iunie 2007 fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitate naturală în agricultură, art. 30 alin. (4) și 5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006.

Intimatul Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este fondat și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare: Într-adevăr, actul administrativ atacat a fost calificat greșit de instanța de fond ca fiind un act administrativ individual. Prin H.G. nr. 636/2007 a fost declarată starea de calamitate naturală în zonele în care anumite culturi au fost afectate de seceta excesivă din iarna anului 2006-2007 și primăvara anului 2007, prin art. 2 alin. (1) stabilindu-se culturile agricole afectate pentru care se acordă despăgubiri și sumele maxime ce se acordă cu acest titlu pe unitatea de suprafață, precizându-se prin alin. (2) că nivelul maxim astfel stabilit reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului și se acordă numai pentru daune ce depășesc 30% din producție.

Același act normativ prevede, prin art. 3, că procedura de calcul și de acordare a despăgubirilor aferente calamităților naturale, astfel declarate, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările ulterioare, precum și Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi. H.G. nr. 1202/2007, ce face obiectul prezentei acțiuni în anulare, a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, referindu-se la culturile și zonele calamitate, stabilindu-se sumele maxime ce se acordă pe unitatea de suprafață și pentru culturile de porumb boabe și floarea soarelui, precum și termenul limită (30 noiembrie 2007) de depunere a situației centralizatoare. Atât H.G.

nr. 636/2007, cât și H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 privesc declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara anului 2007, precum și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire. Faptul că H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007, care a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, precizează în concret culturile pentru care se stabilesc despăgubiri, într-un anumit cuantum, respectiv culturile de porumb și floarea soarelui, precum și cuantumul despăgubirilor pe ha. și termenul pentru depunerea situațiilor centralizatoare, nu schimbă cu nimic caracterul acesteia de act normativ. Aducând practic niște precizări la modul de aplicare al H.G.

nr. 636/2007, actul administrativ atacat cuprinde reglementări de principiu, aplicabile unui număr de persoane nedeterminat, efectele sale având caracter general și impersonal, e drept cu trimitere la zonele geografice declarate calamitate natural de secetă, pentru culturile de grâu, secară, orz, orzoaică și rapiță, prevăzute în Anexă. Trebuie precizat însă și faptul că prin cele două hotărâri de Guvern – nr. 637/2007 și nr. 1202/2007, au fost preluate dispoziții din Legea nr. 381/2002, legea cadru ce reglementează acordarea în caz de calamități naturale în agricultură (art. 8 din lege), practic aceste hotărâri de Guvern asigurând punerea în executare a acestei legi, care fără îndoială este un act administrativ cu caracter normativ.

În plus, așa cum corect precizează și recurenta-reclamantă, H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007, obiect al acțiunii în anulare, a fost dată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și în executarea Legii nr. 381/2002 – art. 14 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură. De altfel, chiar pârâtul în nota de fundamentare pe care o atașează întâmpinării, face referire la H.G. nr. 1202/2007 ca la un act normativ (titlul proiectului de act normativ). Nu în ultimul rând, trebuia menționat faptul că art. 2 din H.G. nr. 636/2007 și art. 1 pct. 2 din H.G.

nr. 1202/2007, au făcut obiectul unei excepții de nelegalitate, în raport de dispoziția art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002, excepție respinsă prin decizia nr. 3007 din 23 septembrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, admițându-se recursurile, s-a modificat sentința instanței de fond, pe parcursul procesului nefiind contestat de către părți caracterul de act normativ al celor două hotărâri de Guvern. Rezultă astfel că în mod cu totul eronat instanța de fond a calificat actul administrativ în discuție ca fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual. Pentru toate acestea, constatând că într-adevăr prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, hotărârea de Guvern atacată, având caracterul unui act administrativ normativ, care potrivit art. 7 alin. (1 1 ) și (2) poate fi atacat oricând, urmează ca, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat de reclamantă să fie admis, iar sentința atacată casată, cu consecința trimiterii spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Slatina, jud. Olt, împotriva sentinței civile nr. 2020 din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2009.