ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5632/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2020/2009 pronunțată

la data de 14 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta

SC E. SRL Slatina, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și cu Ministerul Finanțelor

Publice, ca tardiv formulată, obiectul acesteia constând în modificarea H.G. nr.

1202 din 04 octombrie 2007 în sensul acordării de despăgubiri și pentru cultura

de soia.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect

anularea H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 publicată în M. Of. nr. 686/09.10.2007,

care a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, privind declararea stării de calamitate

în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara anului

2007, precum și pentru stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată

ca despăgubire pentru culturile de porumb și floarea soarelui, reglementând și termenul

pentru depunerea situațiilor centralizatoare, această hotărâre de Guvern având caracteristicile

unui act administrativ individual, astfel încât acțiunea trebuia depusă în termenul

de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cum acțiunea a fot introdusă

la data de 30 ianuarie 2009, deci cu depășirea termenului de un an, care este un

termen de decădere, reține instanța de fond, este tardiv formulată, astfel încât

excepția tardivității formulării acțiunii este întemeiată, termenul până la care

trebuia depusă fiind împlinit la 15 noiembrie 2008, calculat în funcție de data

comunicării către reclamantă a adresei din 15 noiembrie 2007.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând

în esență că instanța de fond a considerat în mod eronat că actul administrativ

atacat are caracteristicile unui act administrativ individual, calificarea pe care

instanța trebuia să o dea în mod corect H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 care

a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, fiind aceea de act administrativ unilateral

cu caracter normativ.

Aceasta, susține recurenta-reclamantă,

deoarece actul administrativ atacat face referire și se aplică tuturor producătorilor

agricoli din zonele geografice enumerate care au avut culturi însămânțate în perioada

afectată de secetă excesivă.

Totodată, susține recurenta-reclamantă,

actul administrativ atacat cuprinde reglementări de principiu aplicabil unui număr

nedeterminat de persoane și produce efecte juridice cu caracter general și impersonal,

în speță H.G. nr. 838 din 20 iunie 2007 fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția

României, republicată, și al art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor

în caz de calamitate naturală în agricultură, art. 30 alin. (4) și 5) din Legea

nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 11 lit. b) din Legea bugetului de

stat pe anul 2007 nr. 486/2006.

Intimatul Guvernul României

a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Într-adevăr, actul administrativ

atacat a fost calificat greșit de instanța de fond ca fiind un act administrativ

individual.

Prin H.G. nr. 636/2007

a fost declarată starea de calamitate naturală în zonele în care anumite culturi

au fost afectate de seceta excesivă din iarna anului 2006-2007 și primăvara anului

2007, prin art. 2 alin. (1) stabilindu-se culturile agricole afectate pentru care

se acordă despăgubiri și sumele maxime ce se acordă cu acest titlu pe unitatea de

suprafață, precizându-se prin alin. (2) că nivelul maxim astfel stabilit reprezintă

70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului și se acordă

numai pentru daune ce depășesc 30% din producție.

Același act normativ prevede,

prin art. 3, că procedura de calcul și de acordare a despăgubirilor aferente calamităților

naturale, astfel declarate, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările

ulterioare, precum și Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a acestei legi.

H.G. nr. 1202/2007, ce

face obiectul prezentei acțiuni în anulare, a modificat și completat H.G. nr. 636/2007,

referindu-se la culturile și zonele calamitate, stabilindu-se sumele maxime ce se

acordă pe unitatea de suprafață și pentru culturile de porumb boabe și floarea soarelui,

precum și termenul limită (30 noiembrie 2007) de depunere a situației centralizatoare.

Atât H.G. nr. 636/2007,

cât și H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 privesc declararea stării de calamitate

naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara

anului 2007, precum și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată

ca despăgubire.

Faptul că H.G. nr. 1202

din 04 octombrie 2007, care a modificat și completat H.G. nr. 636/2007, precizează

în concret culturile pentru care se stabilesc despăgubiri, într-un anumit cuantum,

respectiv culturile de porumb și floarea soarelui, precum și cuantumul despăgubirilor

pe ha. și termenul pentru depunerea situațiilor centralizatoare, nu schimbă cu nimic

caracterul acesteia de act normativ.

Aducând practic niște

precizări la modul de aplicare al H.G. nr. 636/2007, actul administrativ atacat

cuprinde reglementări de principiu, aplicabile unui număr de persoane nedeterminat,

efectele sale având caracter general și impersonal, e drept cu trimitere la zonele

geografice declarate calamitate natural de secetă, pentru culturile de grâu, secară,

orz, orzoaică și rapiță, prevăzute în Anexă.

Trebuie precizat însă

și faptul că prin cele două hotărâri de Guvern – nr. 637/2007 și nr. 1202/2007,

au fost preluate dispoziții din Legea nr. 381/2002, legea cadru ce reglementează

acordarea în caz de calamități naturale în agricultură (art. 8 din lege), practic

aceste hotărâri de Guvern asigurând punerea în executare a acestei legi, care fără

îndoială este un act administrativ cu caracter normativ.

În plus, așa cum corect

precizează și recurenta-reclamantă, H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007, obiect

al acțiunii în anulare, a fost dată în temeiul art. 108 din Constituția României,

republicată, precum și în executarea Legii nr. 381/2002 – art. 14 privind acordarea

despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură.

De altfel, chiar pârâtul

în nota de fundamentare pe care o atașează întâmpinării, face referire la H.G.

nr. 1202/2007 ca la un act normativ (titlul proiectului de act normativ).

Nu în ultimul rând, trebuia

menționat faptul că art. 2 din H.G. nr. 636/2007 și art. 1 pct. 2 din H.G. nr. 1202/2007,

au făcut obiectul unei excepții de nelegalitate, în raport de dispoziția art. 8

lit. a) din Legea nr. 381/2002, excepție respinsă prin decizia nr. 3007 din 23 septembrie

2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, admițându-se recursurile,

s-a modificat sentința instanței de fond, pe parcursul procesului nefiind contestat

de către părți caracterul de act normativ al celor două hotărâri de Guvern. Rezultă

astfel că în mod cu totul eronat instanța de fond a calificat actul administrativ

în discuție ca fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual.

Pentru toate acestea,

constatând că într-adevăr prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită

a legii, hotărârea de Guvern atacată, având caracterul unui act administrativ normativ,

care potrivit art. 7 alin. (1

1

) și (2) poate fi atacat oricând, urmează

ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă să fie admis,

iar sentința atacată casată, cu consecința trimiterii spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC E. SRL Slatina, jud. Olt, împotriva sentinței civile nr. 2020 din

14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2009.