ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2492/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 8.V.2008,

reclamanta SC A. SRL comuna Ștefan cel Mare a solicitat obligarea Guvernului

României și a M.A.P.D.R. să-i recunoască dreptul de a beneficia de despăgubiri

în conformitate cu Legea nr. 381/2002, pentru prejudiciile materiale

înregistrate în urma secetei excesive din primăvara – vara anului 2007; M.A.P.D.R.

să fie obligat să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate

a culturilor de soia, porumb și livadă din anul 2007 în județul Iași și să

îndeplinească formalitățile necesare pentru acordarea despăgubirilor, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat: că în anul agricol 2006 - 2007 reclamanta a cultivat 18,5 ha soia, 2,5

ha porumb și 23,47 ha floarea soarelui în localitatea Vulturești, șes Buhăești;

că a îndeplinit procedura legală pentru obținerea despăgubirilor însă M.A.P.D.R.

nu a îndeplinit obligația prevăzută de lege de a verifica documentele și de a

aproba sumele necesare despăgubirii.

Prin sentința civilă nr. 209

din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea a fost admisă în parte, numai față de M.A.P.D.R., care a

fost obligat să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a

culturilor de soia din anul 2007 și să îndeplinească formalitățile

administrative legale în vederea acordării despăgubirilor pentru culturile de

soia, cu 4,30 lei cheltuieli de judecată. Celelalte capete de cerere au fost

respinse.

Instanța a reținut că, deși

reclamanta a întocmit documentația privind existența și întinderea pagubelor

cauzate de secetă pentru cultura de soia, M.A.P.D.R. nu a sesizat Guvernul

României cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia din anul 2007,

ministerul răspunzând reclamantei că trebuia să cultive soia în sistem irigat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen M.A.P.D.R.

În motivarea recursului s-a

arătat în esență: că instanța a pronunțat o soluție contradictorie, pentru că a

reținut că reclamanta nu poate pretinde să i se recunoască dreptul, deoarece

are deschisă calea acțiunii în realizare și în baza aceluiași raționament, a

obligat ministerul să îndeplinească formalitățile administrative în vederea

acordării despăgubirilor pentru cultura de soia, totodată instanța nepronunțându-se

asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului; că,

potrivit Legii nr. 381/2001 și Ordinului nr. 419/2002, elaborarea hotărârii de

guvern privind declararea stării de calamitate presupune parcurgerea unor

proceduri; în urma respectării normelor legale, în acest sens, prin H.G. nr. 636/2007

s-a declarat stare de calamitate naturală pentru culturile: secară, triticale,

orz, orzoaică, rapiță, porumb boabe și floarea soarelui, nu și pentru soia,

deoarece nu s-a dovedit că seceta excesivă a afectat cultura de soia pe areal

extins; că soia, din punct de vedere tehnologic, se înființează doar dacă

terenul este amenajat la irigat, situație nerealizată în cauză; că reclamanta

nu a făcut dovada în ce privește cultura de soia că a întocmit toată

documentația cerută de actele normative în materie; că reclamanta nu a

respectat condițiile tehnologice pentru cultivare de soia; că reclamanta nu a

respectat procedura prealabilă specială obligatorie prevăzută de lege (art. 19,

art. 20, art. 9, art. 7 din Legea nr. 381/2002).

Recurentul a mai precizat că

nu are calitate procesuală pasivă; că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu

s-a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004;

că acțiunea este tardivă deoarece reclamanta a solicitat încasarea

despăgubirilor la data de 20.VII.2007 și a introdus acțiunea la data de 8 mai 2008.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului Înalta Curte reține următoare:

Sentința nu cuprinde o

soluție contradictorie. Reclamanta a formulat două capete de cerere. Primul

capăt de cerere a fost apreciat ca fiind întemeiat pe dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., acțiunea în constatare neputând fi primită dacă partea poate cere

realizarea dreptului. Or, prin al doilea capăt de cerere, reclamanta a

solicitat realizarea dreptului său apreciind că Ministerul Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale a refuzat nejustificat îndeplinirea

formalităților de sesizare a Guvernului României pentru declararea stării de

calamitate pentru anumite culturi.

Evident că, în cuprinsul

analizării celui de al doilea capăt de cerere, instanța, în urma probelor

administrate, a constatat o stare de fapt în baza căreia a admis în parte

acțiunea. Or, această constatare reprezintă considerentele pentru admiterea în

parte a acțiunii și nicidecum o soluție contradictorie, astfel cum susține

eronat recurentul.

Referitor la lipsa calității

procesuale pasive a M.A.P.D.R., se constată că nici acest motiv de recurs nu

este fondat, având în vedere că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 381/2002 și

ale Ordinului nr. 419/2002, M.A.P.D.R. are atribuții în ce privește

formalitățile pentru emiterea hotărârii de guvern privind declararea stării de

calamitate.

În ce privește procedura

prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta poate fi

apreciată ca fiind congruentă cu procedura specială prevăzută de cap. III din

Legea nr. 381/2002 și de Ordonanța nr. 419/2002. De altfel, în cauză fiind

vorba de un refuz al autorității, apreciat ca fiind nejustificat de către

reclamantă, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este

necesar a fi îndeplinită. Obligatorie este însă parcurgerea procedurii speciale

legale conformă dispozițiilor Legii nr. 381/2002, în vederea recunoașterii

dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în

agricultură.

Având în vedere cele mai sus

expuse, acțiunea nu poate fi apreciată ca tardiv introdusă, întrucât

neaplicându-se dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nu

au aplicabilitate nici dispozițiile art. 11 din aceeași lege.

Referitor la procedura

specială prealabilă emiterii hotărârii de guvern pentru declararea stării de

calamitate naturală în agricultură, Înalta Curte constată că a fost îndeplinită

în conformitate cu dispozițiile cap. III din Legea nr. 381/2002, procedură în

urma căreia a fost emisă H.G. nr. 636/2007 (filele 5-11,53-62 dosar fond).

Prin H.G. nr. 636/2007 a

fost declarată stare de calamitate naturală numai pentru anumite culturi

agricole, nu și pentru soia (art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 636/2007).

Reclamanta a primit

despăgubiri în baza acestei hotărâri de guvern pentru alte culturi, mai puțin

pentru soia, întrucât, astfel cum a comunicat și Ministerul Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin adresa nr. 122222/10.III.2008, reclamanta trebuia

să respecte tehnologia de cultivare a culturii de soia, în conformitate cu

dispozițiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 381/2001 și dispozițiile art. 10 din

Ordinul nr. 419/2002.

Potrivit tehnologiei

culturii de soia – Norme elaborate de ASAS – fostul Institut de Economie Agrară

- cultivarea acesteia necesită apă în cantități mari, prevăzute în mod expres

de Norme, cantități care trebuie asigurate de producătorul agricol prin

asigurarea irigării terenului pe care cultivă soia.

Neprocedând în acest mod,

producătorul agricol, deși cunoștea încă din lunile noiembrie-decembrie 2006 că

există deficit mare de apă în sol, și-a asumat riscul nerentabilității acestei

culturi, care necesită cantități deosebite de apă.

Or, potrivit art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 381/2002, calamitatea naturală – seceta excesivă persistentă

în timp, trebuie să afecteze terenuri neirigate pentru culturi care necesită

cantități normale de apă. Cum cultura de soia are nevoie de cantități mari de

apă în vederea dezvoltării, terenul se impune a fi irigat prin grija

producătorului agricol.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi admis, sentința se va modifica și acțiunea va fi respinsă ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.A.P.D.R împotriva

sentinței civile nr. 209/CA din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, Ștefan cel Mare, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 8 mai 2009.