ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de Instanță, înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.M., solicitând Instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să recunoască apa I.I., din județul Mehedinți, ca apă minerală plată, în caz contrar să o despăgubească pe reclamantă cu suma de 300.000 RON, sumă ce a fost investită pentru îmbutelierea apei plate din acest izvor. În motivarea acțiunii se arată că prin Ordinul 11/2000 privind concursul public de oferte pentru concesionarea unor activități de exploatare, emis de Președintele A.P.R.M., reclamantul a obținut licența de concesiune pentru exploatare, momentul începerii derulării licenței fiind 11 aprilie 2001. Se mai arată că prin adresa din 20 iulie 2004, A.N.M.R.

i-a comunicat reclamantei că apa provenită din acest izvor nu întrunește condițiile cerute de Normele tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin H.G. nr. 760/2001 pentru a fi atestată ca apă minerală și îi oprește activitatea. Prin întâmpinare, pârâta a ridicat excepția necompetenței materiale a Instanței, față de prevederile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 11 din Legea 554/2004 și totodată a invocat și lipsa efectuării procedurii prealabile. Prin sentința civilă nr. 715 din 18 ianuarie 2007 Tribunalul București, secția VI-a comercială, s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale în sensul admiterii ei și a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1410 din 28 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate a efectuării procedurii prealabile ca și excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile de către reclamantă, dar a admis excepția de tardivitate a formulării acțiunii reclamantei, respinsă așadar pe acest aspect procedural. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut următoarele: Privitor la excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile, Instanța a constatat că din conținutul înscrisului din 27 iulie 2004 reiese că reclamanta a manifestat interes fată de răspunsul primit și a solicitat pârâtei, cu raportare expresă la adresa din 20 iulie 2004, să reexamineze situația, astfel că excepția este neîntemeiată.

Excepția de tardivitate a efectuării procedurii prealabile, a fost apreciată neîntemeiată, față de considerentele expuse în precedent și cu raportare la art. 7 din Legea nr. 554/2004, Instanța de Fond constatând că reclamanta a solicitat pârâtei, ca autoritate publică emitentă a actului administrativ atacat, revocarea acestuia, în termen de 30 de zile de la data emiterii (respectiv la 27 iulie 2004, fața de 20 iulie 2004 data emiterii actului atacat). Cu privire la excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, Instanța s-a pronunțat în sensul admiterii acesteia, constatând că actul administrativ atacat, respectiv adresa din 20 iulie 2004, a fost emis în anul 2004, iar acțiunea reclamantei a fost promovată la 14 iulie 2006, cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, care este un termen de decădere, în sensul prevăzut la alin. (5) al aceluiași articol.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că în mod greșit a considerat Instanța de Fond că acțiunea este tardiv introdusă, încălcând astfel prevederile O.G. nr. 27/2003 privind aprobarea tacită. Se arată că societatea reclamantă a făcut dovada că a avut din partea pârâtei aprobarea tacită de exploatare, până la data de 31 ianuarie 2006, moment în raport de care acțiunea apare ca fiind formulată în termen. Mai susține că a plătit redevențe miniere pentru anii 2005 și 2006, urmând ca pârâta să publice societatea reclamantă pe lista societăților cu drept de exploatare tacită. Intimata A.N.R.M.

a formulat în cauză întâmpinare față de recursul reclamantei - recurente, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Intimata pârâtă a arătat că față de prevederile art. 7 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei, introdusă la data de 14 iulie 2006, în mod corect a fost apreciată ca fiind tardivă întrucât a fost depășit termenul de 1 an de la data emiterii actului contestat, din 20 iulie 2007. A mai susținut intimata - pârâtă că în cauza de față nu este incidență procedura aprobării tacite, pentru încheierea actului juridic la care tinde reclamanta, fiind prevăzută o procedură specială în Legea minelor nr. 85/2003. Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., de criticile recurentei dar și de apărările intimate, reține că nu este incident în cauză nici un motiv legal de casare sau de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Rezultă cu evidentă din actele dosarului că actul administrativ atacat de recurenta - reclamantă, prin acțiunea de față, este din 20 iulie 2004 (fila 26 Dosar nr. 25241/3/2006) emisă de intimata A.N.R.M., prin care se comunică reclamantei că apa provenită din P.I. nu întrunește condițiile cerute de Normele tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin H.G. nr. 760/2001, pentru a fi atestată ca apă minerală naturală, fiind totodată expres arătate care condiții sunt neîndeplinite.

În raport de data acestei adrese, generatoare de efecte juridice pentru reclamantă, corespondența expediată intimatei - pârâte la data de 26 iulie 2004, prin care se și solicita revenirea asupra celor contestate, argumentat punctual cu privire la fiecare din condițiile apreciate ca nefiind îndeplinite, în mod corect a apreciat Instanța de Fond că s-a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția intimatei pe acest aspect fiind legal respinsă. Înalta Curte retine că nu sunt întemeiate criticile recurentei - reclamante vizând introducerea în termenul legal a acțiunii de chemare în judecată.

Potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, sau după caz, data comunicării refuzului, sau de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără însă a depăși termenul de 1 an prevăzut de art. 2 alin. (11) din același act normativ.

În acest din urmă text de lege se stipulează că pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ, cererea poate fi introdusă peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului, acest termen fiind definit de lege ca fiind un termen de decădere (art. 2 alin. (5)). Potrivit principiilor generale de drept, termenul de decădere, potrivit cu care i se impune titularului unui drept subiectiv, printr-o dispoziție legală imperativă, să își exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii acestuia, nu poate fi, de regulă, nici suspendat, nici întrerupt, fiind deci incompatibil și cu repunerea în termen. În raport cu cele arătate, rezultă că în mod corect Instanța de Fond a stabilit că este tardivă acțiunea recurentei introdusă la data de 14 iulie 2006, prin care se contestă adresa din 20 iulie 2004, act administrativ unilateral, prin care, practic, a fost oprită activitatea reclamantei - recurente.

Față de prevederile legale invocate și de natura legală imperativă a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că nu pot fi primite argumentele recurentei, prezentate sub forma motivelor de recurs, în sensul că achitarea redevenței miniere efectuată pe anii 2004 și 2005 semnifică că au fost autorizați tacit pentru exploatarea izvorului, în baza procedurii aprobării tacite, prevăzută de O.U.G.

nr. 27/2003 art. 1 pct. 2 lit. c). Această prevedere legală, la care recurenta - reclamantă face referire, privind procedura de reautorizare ca urmare a expirării termenului de suspendare a autorizațiilor sau a îndeplinirii măsurilor stabilite de organele de control competente, nu este incidență în cauză, întrucât, în cazul concret al reclamantei - recurente, în raport de specificul activității desfășurate, a fost eliberată o licență de exploatare, în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003 ce prevede o procedură specială, fiind încheiat și contractul de concesiune a activității miniere de exploatare, act juridic ce presupune o procedură aparte, expres prevăzută în legea specială și care nu face parte din categoria celor ce se înscriu în sfera de aplicare a O.U.G.

nr. 27/2003, privind procedura aprobării tacite. De altfel, din actele depuse la dosar cu ocazia soluționării recursului, rezultă că licența de exploatare a recurentei, a expirat la 11 aprilie 2004, aceasta nesolicitând prelungirea ei. În plus, chiar din perioada validității acesteia, intimata a comunicat societății reclamante că este interzisă îmbutelierea și comercializarea apei ca „apă minerală naturală". În fine, irelevantă pentru modalitatea în care a fost soluționată excepția de tardivitate a introducerii acțiunii recurentei - reclamante este și împrejurarea că această societate a plătit redevența minieră pentru anii 2004 - 2005, câtă vreme plătitorii de taxe se înregistrează la direcțiile financiare.

Mai mult, după cum chiar intimata i-a comunicat reclamantei, prin avizul din 29 iulie 2002 s-a interzis acesteia îmbutelierea și comercializarea apei ca apă minerală necarbogazoasă. Față de aspectele mai sus arătate, în raport de prevederile legale imperative prezentate, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., reținând că este tardivă acțiunea în anularea actului administrativ individual, introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, impunerea unui termen de decădere nefiind de natură a aduce atingere accesului liber la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție și nici dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, împotriva sentinței civile nr. 1410 din 28 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.