ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de Instanță, înregistrată

pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.I. SRL

a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.M., solicitând Instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța să fie obligată pârâta să recunoască apa I.I., din județul

Mehedinți, ca apă minerală plată, în caz contrar să o despăgubească pe

reclamantă cu suma de 300.000 RON, sumă ce a fost investită pentru îmbutelierea

apei plate din acest izvor.

În motivarea acțiunii

se arată că prin Ordinul 11/2000 privind concursul public de oferte pentru

concesionarea unor activități de exploatare, emis de Președintele A.P.R.M.,

reclamantul a obținut licența de concesiune pentru exploatare, momentul

începerii derulării licenței fiind 11 aprilie 2001. Se mai arată că prin adresa

din 20 iulie 2004, A.N.M.R. i-a comunicat reclamantei că apa provenită din

acest izvor nu întrunește condițiile cerute de Normele tehnice de exploatare și

comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin H.G. nr. 760/2001

pentru a fi atestată ca apă minerală și îi oprește activitatea.

Prin întâmpinare, pârâta a

ridicat excepția necompetenței materiale a Instanței, față de prevederile art.

3 alin. (1) C. proc. civ., excepția prescripției dreptului la acțiune, în

temeiul art. 11 din Legea 554/2004 și totodată a invocat și lipsa efectuării

procedurii prealabile.

Prin sentința civilă nr. 715 din

18 ianuarie 2007 Tribunalul București, secția VI-a comercială, s-a pronunțat

asupra excepției necompetenței materiale în sensul admiterii ei și a declinat

competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1410

din 28 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de tardivitate a efectuării procedurii prealabile

ca și excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile de către reclamantă,

dar a admis excepția de tardivitate a formulării acțiunii reclamantei, respinsă

așadar pe acest aspect procedural.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

de Fond a reținut următoarele:

Privitor la excepția de

neîndeplinire a procedurii prealabile, Instanța a constatat că din conținutul

înscrisului din 27 iulie 2004 reiese că reclamanta a manifestat interes fată de

răspunsul primit și a solicitat pârâtei, cu raportare expresă la adresa din 20

iulie 2004, să reexamineze situația, astfel că excepția este neîntemeiată.

Excepția de tardivitate a

efectuării procedurii prealabile, a fost apreciată neîntemeiată, față de

considerentele expuse în precedent și cu raportare la art. 7 din Legea nr.

554/2004, Instanța de Fond constatând că reclamanta a solicitat pârâtei, ca

autoritate publică emitentă a actului administrativ atacat, revocarea acestuia,

în termen de 30 de zile de la data emiterii (respectiv la 27 iulie 2004, fața

de 20 iulie 2004 data emiterii actului atacat).

Cu privire la excepția de

tardivitate a introducerii acțiunii, Instanța s-a pronunțat în sensul admiterii

acesteia, constatând că actul administrativ atacat, respectiv adresa din 20

iulie 2004, a fost emis în anul 2004, iar acțiunea reclamantei a fost promovată

la 14 iulie 2006, cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2)

din Legea 554/2004, care este un termen de decădere, în sensul prevăzut la

alin. (5) al aceluiași articol.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că în mod greșit a

considerat Instanța de Fond că acțiunea este tardiv introdusă, încălcând astfel

prevederile O.G. nr. 27/2003 privind aprobarea tacită. Se arată că societatea

reclamantă a făcut dovada că a avut din partea pârâtei aprobarea tacită de

exploatare, până la data de 31 ianuarie 2006, moment în raport de care acțiunea

apare ca fiind formulată în termen. Mai susține că a plătit redevențe miniere

pentru anii 2005 și 2006, urmând ca pârâta să publice societatea reclamantă pe

lista societăților cu drept de exploatare tacită.

Intimata A.N.R.M. a formulat în

cauză întâmpinare față de recursul reclamantei - recurente, solicitând

respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata pârâtă a arătat că față

de prevederile art. 7 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei, introdusă

la data de 14 iulie 2006, în mod corect a fost apreciată ca fiind tardivă

întrucât a fost depășit termenul de 1 an de la data emiterii actului contestat,

din 20 iulie 2007.

A mai susținut

intimata - pârâtă că în cauza de față nu este incidență procedura aprobării

tacite, pentru încheierea actului juridic la care tinde reclamanta, fiind

prevăzută o procedură specială în Legea minelor nr. 85/2003. Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte examinând actele și

lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art.

304

1

C. proc. civ., de criticile recurentei dar și de apărările

intimate, reține că nu este incident în cauză nici un motiv legal de casare sau

de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Rezultă cu evidentă

din actele dosarului că actul administrativ atacat de recurenta - reclamantă,

prin acțiunea de față, este din 20 iulie 2004 (fila 26 Dosar nr. 25241/3/2006)

emisă de intimata A.N.R.M., prin care se comunică reclamantei că apa provenită

din P.I. nu întrunește condițiile cerute de Normele tehnice de exploatare și

comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin H.G. nr. 760/2001,

pentru a fi atestată ca apă minerală naturală, fiind totodată expres arătate

care condiții sunt neîndeplinite.

În raport de data acestei

adrese, generatoare de efecte juridice pentru reclamantă, corespondența

expediată intimatei - pârâte la data de 26 iulie 2004, prin care se și solicita

revenirea asupra celor contestate, argumentat punctual cu privire la fiecare din

condițiile apreciate ca nefiind îndeplinite, în mod corect a apreciat Instanța

de Fond că s-a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu

prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția intimatei pe acest aspect

fiind legal respinsă.

Înalta Curte retine că nu sunt

întemeiate criticile recurentei - reclamante vizând introducerea în termenul

legal a acțiunii de chemare în judecată.

Potrivit art. 2 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea

pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii

răspunsului la plângerea prealabilă, sau după caz, data comunicării refuzului,

sau de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără însă a

depăși termenul de 1 an prevăzut de art. 2 alin. (11) din același act normativ.

În acest din urmă text de lege

se stipulează că pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ,

cererea poate fi introdusă peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an

de la data emiterii actului, acest termen fiind definit de lege ca fiind un

termen de decădere (art. 2 alin. (5)).

Potrivit principiilor

generale de drept, termenul de decădere, potrivit cu care i se impune

titularului unui drept subiectiv, printr-o dispoziție legală imperativă, să își

exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii acestuia, nu poate fi, de regulă,

nici suspendat, nici întrerupt, fiind deci incompatibil și cu repunerea în termen.

În raport cu cele arătate,

rezultă că în mod corect Instanța de Fond a stabilit că este tardivă acțiunea

recurentei introdusă la data de 14 iulie 2006, prin care se contestă adresa din

20 iulie 2004, act administrativ unilateral, prin care, practic, a fost oprită

activitatea reclamantei - recurente.

Față de prevederile legale

invocate și de natura legală imperativă a termenelor prevăzute de Legea nr.

554/2004, Înalta Curte reține că nu pot fi primite argumentele recurentei,

prezentate sub forma motivelor de recurs, în sensul că achitarea redevenței

miniere efectuată pe anii 2004 și 2005 semnifică că au fost autorizați tacit

pentru exploatarea izvorului, în baza procedurii aprobării tacite, prevăzută de

O.U.G. nr. 27/2003 art. 1 pct. 2 lit. c).

Această prevedere legală, la

care recurenta - reclamantă face referire, privind procedura de reautorizare ca

urmare a expirării termenului de suspendare a autorizațiilor sau a îndeplinirii

măsurilor stabilite de organele de control competente, nu este incidență în cauză,

întrucât, în cazul concret al reclamantei - recurente, în raport de specificul

activității desfășurate, a fost eliberată o licență de exploatare, în

conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003 ce prevede o procedură specială,

fiind încheiat și contractul de concesiune a activității miniere de exploatare,

act juridic ce presupune o procedură aparte, expres prevăzută în legea specială

și care nu face parte din categoria celor ce se înscriu în sfera de aplicare a

O.U.G. nr. 27/2003, privind procedura aprobării tacite.

De altfel, din actele depuse la

dosar cu ocazia soluționării recursului, rezultă că licența de exploatare a

recurentei, a expirat la 11 aprilie 2004, aceasta nesolicitând prelungirea ei. În

plus, chiar din perioada validității acesteia, intimata a comunicat societății

reclamante că este interzisă îmbutelierea și comercializarea apei ca „apă

minerală naturală".

În fine, irelevantă

pentru modalitatea în care a fost soluționată excepția de tardivitate a

introducerii acțiunii recurentei - reclamante este și împrejurarea că această

societate a plătit redevența minieră pentru anii 2004 - 2005, câtă vreme

plătitorii de taxe se înregistrează la direcțiile financiare. Mai mult, după

cum chiar intimata i-a comunicat reclamantei, prin avizul din 29 iulie 2002 s-a

interzis acesteia îmbutelierea și comercializarea apei ca apă minerală

necarbogazoasă.

Față de aspectele mai

sus arătate, în raport de prevederile legale imperative prezentate, Înalta

Curte va respinge recursul de față ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.,

reținând că este tardivă acțiunea în anularea actului administrativ individual,

introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) cu referire

la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, impunerea unui termen de decădere nefiind

de natură a aduce atingere accesului liber la justiție, consfințit de art. 21

din Constituție și nici dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

A.I. SRL Drobeta Turnu - Severin, împotriva sentinței civile nr. 1410 din 28

mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 1 aprilie 2008.