ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3442/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7252 din 20 mai 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA COBADIN, pentru pretenții. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, la plata sumei de 14.247.377.391 lei din care 8.482.310.135 lei reprezentând redevența neachitată, 541.630.025 lei T.V.A. și 5.523.437.227 lei penalități de întârziere calculate până la data de 27 noiembrie 2002 și contravaloarea redevenței de 596,9 tone grâu, cu termen scadent la 12 mai 2004, precum și la plata penalităților prevăzute de art. 5.2 din contract, până la achitarea debitului.

Ulterior, cererea de obligare la penalități s-a majorat, solicitându-se obligarea pârâtei la 6.140.674.734 lei, calculate până la 3 septembrie 2004 în dovedirea cererii, s-au depus înscrisuri justificative. Analizând probatoriul administrat, Tribunalul, prin sentința comercială nr. 2828 din 14 iunie 2005, a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâta la 1.656.060.640 lei, redevență pentru anul 2000 - 2001 și plata penalităților de întârziere de 2.661.068.022 lei, aferente redevenței datorate pe anul 2000 și 1.808.834.910 lei redevență datorată pentru anul 2001, cât și la plata penalităților pentru suma datorată cu titlu de redevență, până la plata efectivă. Pentru redevență și penalitățile aferente anului 2000, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pentru a pronunța această sentință, în fapt, instanța a reținut: Părțile au încheiat la 27 aprilie 2000, contractul de concesiune nr. 402, prin care pârâta a primit pentru exploatare, pe perioada de la 1 martie 2000 până la privatizare, suprafață de 2.658 ha situată în localitățile Cobadin și Mereni din Județul Constanța, obligându-se să plătească anual, o redevență de 520 Kg grâu STAS/ha/an, pentru terenul arabil și 515 Kg grâu STAS/ha/an pentru pășuni, la prețul stabilit după cotația bursieră de la Bursa Română de Mărfuri sau cotația bursieră de la Londra la momentul plății: Plata redevenței, s-a stabilit a fi făcută în tranșe trimestriale, în funcție de procentele stabilite la capitolul 5 din contract, iar pentru neplata acesteia în termen de 30 de zile de la scadență s-a prevăzut o clauză contractuală, de reziliere de drept a contractului.

În sarcina pârâtei s-a mai prevăzut, obligații, de reziliere a unui program de irigare a culturilor și de asigurare a acestora. Pentru neplata la termen a redevenței, părțile au convenit să se perceapă penalități de întârziere conform O.U.G. nr. l 1/1996. Pentru același teren, la 15 noiembrie 2000, reclamanta a încheiat cu SC G.L. SRL, contractul de concesionare nr. 70, stabilindu-se ca redevență aferentă anului agricol 2000 - 2001 să fie achitată de către pârâtă, iar cea aferentă anului 2001 - 2002 să fie achitată de această societate.

Față de clauzele contractuale, care cuprinde durata concesiunii, instanța de fond a reținut că, la data încheierii contractului nr. 70 din 15 noiembrie 2000, a încetat contractul nr. 402 din 27 aprilie 2000 și în consecință pârâta datorează redevență doar pentru anul agricol 2000 - 2001. S-a apreciat astfel, că nu are relevanță împrejurarea că pârâta a folosit în continuare terenul, obligația de plată a redevenței pentru anul 2001 - 2002, revenea concesionarului din contractul nr. 70 din 15 noiembrie 2000, pârâta și SC G.L. SRL oricând posibilitatea să-și reglementeze modul de recuperare a prejudiciului cauzat prin nepredarea terenului. Tribunalul a mai apreciat, ca neîntemeiate, apărările pârâtei care a invocat forța majoră pe considerentul că redevență s-a stabilit pentru folosința terenului, neavând nici-o legătură cu producția agricolă obținută, iar în ceea ce privește stabilirea redevenței, acestea s-a calculat în raport de clauzele contractuale.

Excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru redevență datorată pentru anul 2000 s-a respins în raport de prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, apreciindu-se că plățile evidențiate în raportul de expertiză, au întrerupt cursul prescripției, chiar dacă plata s-a făcut prin compensarea cu sumele ce trebuiau încasate ca și ajutor de stat pentru terenul lucrat. Cum asemenea compensării s-au făcut în anii 2000 – 2002 - 2003, cursul prescripției a reînceput după fiecare plată prin compensare, așa încât la data sesizării instanței, la 20 mai 2004, dreptul la acțiune pentru obligațiile de plată aferente anului 2000 nu era prescris.

Față de clauzele contractuale care menționează expres durata contractului dintre reclamantă și pârâtă și față de adresa emisă de reclamantă, instanța de fond a reținut că la data încheierii contractului cu nr. 70 din 15 noiembrie 2000 a încetat contractul nr. 402 din 27 aprilie 2000 și în consecință pârâta datorează redevență doar pentru anul agricol 2000 - 2001. S-a apreciat că nu are relevanță împrejurarea că pârâta a folosit în continuare terenul, obligația de plată a redevenței pentru anul agricol 2001 - 2002 revenea concesionarului din contractul nr. 70 din 15 noiembrie 2000, pârâta și SC G.L. SRL având posibilitatea să reglementeze modul de recuperare a prejudiciului cauzat, pentru neplata terenului, în lipsa unui act adițional încheiat între reclamantă și pârâtă, care să fie apt să reglementeze raporturile dintre ele, ulterior încheierii contractului nr. 70 din 15 noiembrie 2000, cu privire la aceeași suprafață de teren.

Instanța a stabilit că în cazul în care clauzele contractuale din contractul nr. 70/2000 nu îi permite reclamantei să ceară plata redevenței de la concesionarul din acest contract, pentru perioada în care pârâta a folosit terenul în afara duratei menționate în contract, reclamantei i se cuvine cu titlu de despăgubiri, contravaloarea lipsei de folosință, dar nu redevență. Cum reclamanta nu a solicitat sumele cu acest titlu, cererea acesteia a fost admisă numai în parte, pârâta fiind obligată doar la plata redevenței aferente perioadei din contract cât și la plata penalităților compensatoare acestei sume.

Tribunalul a apreciat, ca neîntemeiate, apărările pârâtei, referitoare la cazul de forță majoră, față de obligațiile cei reveneau acesteia prin contract, și pentru că obligația de plată nu era condiționată de abținerea producției în anul agricol respectiv, ci aceasta era o sumă datorată pentru utilizarea terenului din patrimoniul statului, indiferent de producție realizată de pârâtă pe terenul respectiv. S-a mai apreciat că nu sunt relevante nici susținerile referitoare la cotația bursieră avută în vedere de reclamantă și nici cele referitoare la suprafața de teren cu privire la care se calculează redevență, deoarece pârâta nu a dovedit că în perioada respectivă, la B.R. M., s-a tranzacționat grâu, iar calculul s-a făcut pentru o suprafață de 2.658 ha și nu pentru 2.708 ha cum susține aceasta.

Cum redevență, a fost stabilită prin contractul semnat de ambele părți, pârâta nu se poate apăra, susținând că redevență este prea mare și că A.D.S., a stabilit redevente mai mici în alte contracte, deoarece contractul este legea părților, conform art. 969 C. civ. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel părțile, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea apelului SC C. SA se critică sentința, pentru respingerea nelegală a excepției prescripției dreptului la acțiune, susținându-se că plățile și compensările efectuate în perioada 2001 - 2003 nu au întrerupt cursul prescripției, întrucât între părți nu au existat raporturi juridice, ca urmare a încetări contractului de concesiune nr. 402/2000, ca efect al privatizării SC C. SA COBADIN, compensări făcute fără acordul pârâtei.

În atare situație, apelanta a susținut că pentru redevența aferentă anului 2000, termenul de prescripție era împlinit la data introducerii acțiunii. O altă critică a apelantei a vizat nereținerea forței majore, constatată printr-un înscris din care rezultă faptul că în perioada anului 2000, a existat fenomenul de secetă excesivă, situație în care erau aplicabile dispozițiile art. 32 și 35 din Legea nr. 219/1998. Apelanta a invocat și obligarea nelegală a pârâtei la plata redeventei pentru luna ianuarie - februarie 2000, atâta timp cât contractul de concesiune a intrat în vigoare la 1 martie 2000 și la plata redeventei după 15 noiembrie 2000 atâta timp cât instanța a constatat că contractul de concesiune a încetat de drept la această dată.

S-a apreciat ca fiind greșită și obligarea pârâtei la plata redeventei aferente anului 2001, atâta timp cât reclamanta a încheiat un alt contract de concesiune. De asemenea, s-a criticat analogarea expertizei sub aspectul cotației stabilite la bursă și reținerea unei suprafețe mai mici ca fiind calamitate. Reclamanta A.D.S. a formulat cerere de aderare la apel, în condițiile art. 293 C. proc. civ., apel prin care critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că apelanta-pârâtă, datorează redevența și pentru anul 2002, deoarece chiar pârâta recunoaște că a folosit terenul până în anul 2002, iar contractul dintre părți s-a prelungit prin acordul părților. În susținerea și respectiv combaterea apelurilor, s-au administrat probe cu înscrisuri.

Analizând sentința apelantă, prin prisma criticilor formulate Curtea prin decizia comercială nr. 502 din 11 octombrie 2006, a admis apelurile, ca nefondate, și schimbând în tot sentința, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: - 59.493,01 lei redevența pentru anul 2001; - 465.959 lei - redevența pentru anul 2001; - 59.493,01 lei - redevența pentru anul 2002; - 8.362,25 lei - reprezentând T.V.A. aferent; - 448.506,37 lei - penalități calculate până în luna iulie 2002. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut: La data de 27 aprilie 2000 părțile au încheiat contractul de concesiune nr. 402, având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafață de 2.658 ha, situat în localitățile Cobadin și Mereni din județul Constanta.

Potrivit art. 3 din acest contract, convenția își produce efecte de la data de 1 martie 2000 și încetează la data privatizării SC C. SA, riscul contractului urmând a fi suportat de concesionar. În baza acestui contract, apelanta-pârâtă a folosit terenul concesionat, începând cu data de 1 martie 2000 până la data de 18 iulie 2002, când terenul a fost predat în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 către Primăria Cobadin și Fureni. Apelanta-pârâtă a recunoscut că O.P. nr. 70 din 16 iulie 2002 reprezintă redevență an agricol 2001 - 2002; O.P. nr. 130 din 25 noiembrie 2002, reprezintă rest de plată conform sancțiunii nr. 414677/2002 și rest de plată T.V.A.

Ca urmare, instanța de apel a reținut că, efectele contractului s-au produs până la data predării efective a terenurilor, respectiv luna iulie 2002 și ca urmare apelanta-pârâtă datorează redevență, începând cu luna martie 2000 și nu începând cu luna ianuarie 2000, cum greșit a reținut instanța de fond, astfel că pentru anul 2000 datorează suma de 59.493,01 lei, pentru anul 2001, 465.559 lei și pentru trimestrul 1 și 2 ale anului 2002, redevență în sumă de 59.493,01 lei, având în vedere că în luna iulie 2002 apelanta-pârâtă a predat terenul.

Instanța a apreciat, că din raport de expertiză efectuat în cauză, rezultă că din totalul redeventei datorate de SC C. SA pentru perioada 2000, 2001 - 2002, s-a achitat suma de 179.019,217 lei, rămânând de plată redevență de 81.759,26 lei pentru anul 2000, dar având în vedere că apelanta-pârâtă a folosit terenul din luna martie 2000 s-a scăzut din această sumă, redevență pe trimestrul 1, în cuantum de 23.523,27 lei, rămânând de plată suma de 59.493,01 lei. S-a mai reținut că pentru anul 2001, apelanta-pârâtă, datorează contravaloarea redeventei calculate conform art. 4 din contract, în cuantum de 469.959 lei iar pentru anul 2002, datorează redevență numai pentru trimestrul 1 și 2 în cuantum de 59.493,01 lei întrucât începând din luna iulie 2002, a fost deposedată de terenul ce a tăcut obiectul concesiunii.

Având în vedere clauza penală s-a stabilit că apelanta pârâtă datorează penalități în cuantum de 448.506,37 lei și că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta să plătească penalități până la data achitării integrală a debitului, întrucât contractul a încetat la data de 18 iulie 2002 iar de la această dată se datorează dobânda legală conform art. 43 C. com. S-a mai apreciat că instanța de fond, în mod greșit a reținut că, la data încheierii contractului nr. 70 din 15 noiembrie 2000 dintre A.D.S. și SC G.L. SRL a încetat contractul de concesiune nr. 402 din 27 aprilie 2000, întrucât contractul nr. 70/2000 nu a fost pus în aplicare, termenul ce a făcut obiectul contractului nr. 402/2000 a fost folosit exclusiv de apelanta-pârâtă, cu acordul apelantei-reclamante, până la data de 18 iulie 2002, fapt ce rezultă din probatoriu administrat în cauză.

Faptul că apelanta-pârâtă a folosit terenul până la data de 18 iulie 2002 rezultă și din procesul-verbal de conciliere, încheiat la 12 mai 2004, act semnat și de însăși pârâta. Că acest contract a fost în derulare până în toamna anului 2002, rezultă fără echivoc și din fapt că a fost plătită parțial redevența, prin ordinele de plată din 2001 și 2002. Instanța de apel, a apreciat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă justificat, prescripția fiind întreruptă de compensările și părțile efectuate. S-a considerat că în mod justificat, pârâta apelantă nu a fost exonerată, de obligațiile contractuale, pentru forță majoră, deoarece, seceta putea fi evitată prin programul de irigații, care trebuia să-l realizeze.

În ceea ce privește cotația bursieră și suprafața de termen, pentru care s-a calculat redevența, întrucât la efectuarea expertizei s-a avut în vedere clauzele contractului și hotărârea nr. 53/2002 a A.D.S., iar apelanta-pârâtă nu a produs dovezi din care să rezulte că în perioada respectivă la B.R.M., s-a tranzacționat grâu, iar calculul s-a făcut pentru o suprafață de 2.658 ha și nu pentru 2.708 ha. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI și pârâta SC C. SA COBADIN. Reclamanta critică decizia, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal fiind pronunțată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

În esență, recurenta apreciază că instanța de apel, a confirmat greșit sentința sub aspectul duratei achitării penalităților, pentru debitul restant, care în raport de interpretarea și aplicarea art. 4 alin. (l) și (3) din Legea nr. 469/2002 trebuia stabilită până la achitarea efectivă a acestuia. Pârâta recurentă critică decizia prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea acestor motive, recurenta apreciază că actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de concesiune nr. 402/2000, a fost interpretat greșit, în afara obligațiilor contractuale convenite de părți prin art. 3 al acestuia potrivit cărora la data privatizării SC C. SA, contractul încetează de drept, stabilindu-se nejustificat că s-a efectuat o prelungire convențională a acestuia.

Recurenta invocă aplicarea străină de cauză a dispozițiilor art. 1143 C. civ., deoarece compensarea s-a făcut unilaterat de A.D.S., fără consimțământul său, stabilirea eronată a cotației bursiere și neluarea în calcul a fenomenului de secetă excesivă, care a calamitat producția agricolă. Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Instanța de apel, în stabilirea penalităților a avut în vedere cauza penală prevăzută de părți în contract. Din considerentele deciziei rezultă modul de calcul și perioada pentru care s-au stabilit aceste penalități. Critica recurentei este nefondată, deoarece penalitățile s-au calculat până la data încetării contractului și anume până la data de 18 iulie 2002. Pentru debitul restant neachitat de la această dată, recurenta-reclamantă, în baza art. 43 C. com.

și art. 1073 C. civ., putea să acorde plata dobânzii legale, cerere pe care nu a facut-o în cauza de față. Așadar, nu se poate reține că instanța de apel a aplecat greșit dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 469/2002, aceste dispoziții fiind avute în vedere la stabilirea penalităților, până la data încetății contractului. Așa fiind, urmează a se reține că decizia nu este afectată de motivul de nelegalitate invocat. În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte, se va aprecia că acestea nu se poate întemeia pe dispozițiile legale menționate. Astfel, așa cum rezultă din motivarea deciziei, instanța nu s-a substituit voinței părților, interpretând contractul de concesiune nr. 402/2000, în sensul în care acestea au convenit.

Instanța de apel, a respectat prevederea inclusă în art. 3, în raport de care contractul a încetat de drept, dar, cum recurenta, a continuat să folosească suprafața de teren și după privatizare beneficiind de ajutor din partea statului și plătind o parte din redevență, în mod legal a fost obligată și la plata redevenței restante, în baza relațiilor comerciale care s-a derulat prin acordul părților chiar dacă nu s-a încheiat o convenție în formă scrisă. Așadar critica nu se poate fundamenta pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Nici celelalte critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 nu sunt fondate. Compensările s-au tăcut prin voința părților, efectuat acestora fiind relevant pentru întreruperea prescripției.

Chestiunea legată de calculul redevenței, contestat în recurs, este legată de lămurirea unei stări de fapt și anume valoarea stabilită la cotația bursieră invocând o cotație mai puțin avantajoasă și suprafața pentru care s-a calculat. Or, acest efect s-a clarificat în apel, unde instanța a stabilit că valoarea redevenței s-a făcut prin expertiză, că redevență a fost stabilită prin contract și că în apel, pârâta nu a produs alte probe în clarificarea acestui aspect. În ceea ce privește nereținerea forței majore, instanța de apel, în mod judicios, a argumentat că seceta invocată pentru nerealizarea producției, nu o poate exonera de obligațiile asumate, redevență nefiind stabilită în raport de cuantumul producției obținute.

Așa fiind pentru cele ce preced în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge recursurilor declarate de reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI și de pârâta SC C. SA COBADIN împotriva deciziei comerciale nr. 502 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a Vl-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.