ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3290/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3290/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 733 din 30 mai

2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Alba, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția

lipsei de obiect a petitelor 2 și 3 și s-a admis în parte

acțiunea formulată și precizată de reclamanta Asociația

P. Brașov împotriva pârâtului N.I. și în consecință s-a

dispus anularea declarației înscrise de pârâtul N.I. în R.A. SC P.R. SA

privind transferul dreptului de proprietate de la P. Brașov  la N.I. asupra

unui pachet de 33.002 acțiuni și radierea din R.A. și din R.C.

de pe lângă Tribunalul Brașov a mențiunii privind calitatea de

acționar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA. Totodată s-a respins

petitul privind anularea contractului de împrumut încheiat fără

dată pentru suma de 165.000 ron între reclamantă și pârât

și a contractului accesoriu de garanție reală mobiliară

inserat în contractul de împrumut.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în

esență că, prin acțiunea înregistrată la data de 5

iulie 2004 pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, reclamanta Asociația P. Brașov a

solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul N.I. și SC P.R. SA Brașov

și pentru opozabilitate cu pârâtul O.R.C. Brașov să se constate

că este titulara dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002

acțiuni emise de SC P.R. SA Brașov, reprezentând 80% din capitalul

societății, în subsidiar să se dispună anularea

contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de

1.650.080.000 rol încheiat cu pârâtul N.I., iar în subsidiar dacă nu se va

admite nici primul și nici al doilea petit să se constate nulitatea

absolută ca și contract de gaj și titlu executoriu a clauzei

cuprinse în art. 3 al contractului de împrumut și de asemenea să se

dispună radierea din R.C. Brașov și R.A. a mențiunilor

ilegal făcute în privința calității de acționar al

pârâtului N.I. la SC P.R. SA.

În motivarea primului

capăt de cerere reclamanta arată că este o societate

comercială cu regim special înființată în baza O.U.G. 115/2003

și a H.G. 24/2004 având ca obiect principal de acțiune administrarea

Parcului Industrial Roman în condițiile legii speciale, respectiv O.G.

65/2001.

Aceste acte normative au

stabilit și structura acționariatului, în sensul că reclamanta

avea o cotă de contribuție de 80% din capitalul social al SC P.R. SA.

În consecință, în

lipsa unui act juridic cu o forță echivalentă și în

condițiile în care pârâtul N.I. și-a arogat ilegal și abuziv

calitatea de acționar majoritar, este justificat interesul promovării

acțiunii în constatare, potrivit art. 111 C. proc. civ., cu atât mai mult

cu cât în speță nu există niciun fel de act de cesiune, conform art.

98 al.1 din Legea 31/1990, nefiind făcută nicio declarație

scrisă de cedent și cesionar în R.A.. Pe de altă parte, art. 10 pct.

1 din actul constitutiv prevede că încuviințarea cesiunii este

posibilă doar în baza unei hotărâri A.G.E.A., condiție, care, de

asemenea nu este îndeplinită în speță.

Nu în ultimul rând,

arată reclamanta, constatând că i-a fost avansată o sumă de

bani fără titlu valabil, a restituit-o pârâtului la data de 30

aprilie 2004, astfel încât, dacă prin absurd contractul de împrumut ar fi

considerat valabil, se impune a se constata că garanția reală

mobiliară aferentă a rămas fără obiect.

În privința

capătului doi de cerere, formulat în subsidiar, reclamanta precizează

că, contractul de împrumut este anulabil deoarece a fost semnat din partea

Asociației P. Brașov de o persoană care nu putea să o

reprezinte, respectiv T.F., în calitate de vicepreședinte, deși

conform art. 51 din Statutul asociației numai președintele avea

puteri de reprezentare.

Prin urmare, contractul de

împrumut este lovit de nulitate relativă în sensul art. 948 C. civ., fiind

încheiat în lipsa unui consimțământ dat prin intermediul persoanelor

fizice abilitate să reprezinte în mod legal asociația, care nu

înțelege să ratifice actul încheiat de un reprezentant aparent.

Un alt motiv de anulare a

contractului rezultă din încălcarea prevederilor art. 1180 C. civ.,

respectiv lipsa formulei „bun și aprobat” pentru suma de 1.650.080.000

rol.

Referitor la capătul

trei de cerere, formulat de reclamantă, în subsidiar, pentru ipoteza în

care nu se va admite nici al doilea petit - formulat de asemenea în subsidiar –

se invocă în motivare faptul că, clauza înscrisă la art. 3 din

contract este lovită de nulitate absolută deoarece încalcă

prevederile imperative ale O.U.G. 115/2003 întrucât tinde la modificarea

structurii acționariatului printr-un alt act decât cel legal

prevăzut.

De asemenea, apreciază

reclamanta, această clauză este lovită de nulitate absolută

ca și titlu executoriu pentru că nu este datată, nu conține

mențiunea „bun și aprobat” și nu poate fi pusă în aplicare

deoarece bunurile afectate garanției nu sunt susceptibile de o

eventuală luare în posesie întrucât acțiunile nominative emise în

formă dematerializată nu sunt asimilabile bunurilor mobile corporale.

Ulterior, prin precizarea

formulată la data de 15 septembrie 2004, reclamanta deși a

arătat că înțelege să precizeze primul capăt de

cerere, în realitate acesta a fost păstrat, motivarea fiind însă

reformulată în sensul că solicită a se constata că este

titulara dreptului de proprietate asupra acțiunilor din litigiu deoarece a

restituit la termenul contractual, adică la data de 30 aprilie 2004,

întreaga sumă împrumutată de pârâtul N.I., a cărei rambursare a

fost garantată cu un număr de 33.002 acțiuni emise de SC P.R. SA

și pentru că între reclamantă și pârât nu a intervenit

niciun act de cesiune sau alt act care să transfere valabil proprietatea

asupra acestor acțiuni în sensul art. 98 din Legea 31/1990 și cap.V –

Titlul VI al Legii 99/1999 privind executarea garanțiilor reale mobiliare.

Totodată, arată

reclamanta, că solicită și completarea acțiunii cu un nou

petit având ca obiect constatarea nulității absolute a

mențiunilor înscrise de pârâtul N.I. în R.A. pârâtei SC P.R. SA privind

transferul dreptului de proprietate de la P. Brașov la N.I. asupra

pachetului de 33.002 acțiuni, fără a fi însă precizate

motivele acestui nou petit.

Prin ultima precizare de acțiune,

formulată la data de 6 octombrie 2004 reclamanta arată că

înțelege să restrângă și să precizeze acțiunea

atât în ceea ce privește atât obiectul cât și părțile

cauzei, în sensul că renunță la judecată față de

pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov și față

de pârâta SC P.R. SA.

De asemenea, în

privința obiectului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost

precizat, reclamanta arată că renunță la petitul 1 al

acțiunii privind constatarea dreptului de proprietate asupra unui pachet

de 33.002 acțiuni emise de SC P.R. SA – care de altfel, a fost precizat la

data de 15 septembrie 2004 precum și la petitul 3 al acțiunii având

ca obiect constatarea nulității absolute ca și contractul de gaj

și titlu executoriu a clauzei conținute de art. 3 din contractul de

împrumut fără dată, care se reformulează în cadrul

petitului 1, toate celelalte capete de cerere ale acțiunii fiind

reformulate și restrânse.

În consecință,

susține reclamanta, obiectul acțiunii constă în solicitarea de a

se dispune anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru

suma de 1.650.080.000 rol, între reclamantă și pârâtul N.I. precum

și a contractului accesoriu de garanție reală mobiliară

inserat în contractul de împrumut, anularea declarației înscrise de

pârâtul N.I. în R.A. pârâtei SC P.R. SA privind transferul dreptului de

proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni, precum și radierea

din R.A. și din R.C. Brașov a mențiunii ilegal făcute

privind calitatea de acționar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei ultime

precizări, reclamanta menționează referitor la primul capăt

de cerere că solicită declararea respectiv pronunțarea

nulității contractului de împrumut și a celui accesoriu de garanție

reală mobiliară deoarece aceste acte au fost încheiate cu

încălcarea regulilor și limitelor de competență ale

Asociației P. Brașov în privința actelor care angajează

patrimonial asociația.

De asemenea, arată

reclamanta, admiterea petitului doi este o consecință legală

și logică a declarării nulității contractului de

împrumut și a celui de garanție, a lipsei acordului de

voință al părților și a neîndeplinirii condiției

nerambursării în termen a împrumutului și nu în ultimul rând, pentru

că declarația de înscriere nu reprezintă rezultatul unei

proceduri de executare derulate în condițiile legii.

Pârâtul N.I., prin

întâmpinarea depusă la 10 septembrie 2004, completată ulterior, a

invocat excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare,

a lipsei calității de reprezentant a reclamantei, a lipsei

calității procesuale active și a prematurității

acțiunii pentru încălcarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ.

precum și excepția insuficientei timbrări a acțiunii,

aceste excepții fiind soluționate în sensul respingerii lor conform

încheierii din 13 octombrie 2004 și respectiv a constatării

rămânerii fără obiect a excepției

inadmisibilității acțiunii.

În privința

apărărilor de fond ale pârâtului s-a reținut că acesta a

solicitat respingerea acțiunii în considerarea faptului că,

contractul de împrumut este legal încheiat prin semnarea acestuia de

vicepreședintele asociației, ulterior aprobării de către C.D.

a contractării unui împrumut pentru constituirea aportului social la SC P.R.

SA, iar contractul de garanție a fost încheiat cu respectarea prevederilor

Legii 99/1999 care se aplică tuturor bunurilor mobile corporale sau

necorporale.

Cererea de intervenție

în interes propriu a intervenientei SC P.R. SA Brașov, formulată la

data de 14 octombrie 2004 – ulterior încheierii din 13 octombrie 2004 prin care

instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata

față de pârâta SC P.R. SA, a fost respinsă prin încheierea din

23 martie 2005.

Ca urmare a admiterii

cererii de strămutare formulată în cauză, dosarul a fost

înregistrat la Tribunalul Alba, instanță care la data de 9 noiembrie

2005 a dispus în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea

judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a

dosarului Judecătoriei Brașov având ca obiect cererea de dizolvare a

Asociației P. Brașov, iar, ca efect al admiterii recursului, cauza a

fost repusă pe rol și reînregistrată sub nr. 3447/57/2006.

Anterior analizării

fondului, în condițiile art. 137 C. proc. civ., tribunalul a respins

excepția invocată de pârât privind lipsa de obiect a petitelor 2

și 3 ale acțiunii precizate de reclamantă, cu motivarea că

susținerea pârâtului conform căruia în momentul

soluționării litigiului calitatea de acționar se dobândește

prin tradițiunea acțiunilor la purtător și nu prin

efectuarea mențiunilor respective în Registrul acționarilor, este

lipsită de relevanță.

Astfel, executarea

hotărârii A.G.E.A. a SC P.R. SA din 7 iunie 2006, prin care a fost

aprobată transformarea acțiunilor nominative dematerializate în

acțiuni la purtător a fost suspendată prin decizia civilă nr.

575/17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov până la

soluționarea dosarului la rândul lui suspendat, iar pe de altă parte

chiar dacă acele hotărâri s-ar fi aplicat, reclamanta are interesul

actual de a solicita ca mențiunile existente în R.A. și în R.C.

să reflecte situația reală a acționariatului în

condițiile în care pârâtul figurează în aceste registre în calitate

de acționar. În privința fondului, prima instanță a reținut

că la data constituirii SC P.R. SA Brașov, acționarul majoritar,

respectiv reclamanta nu deținea fondurile financiare necesare pentru a

subscrie acțiunile ce îi reveneau din capitalul social, motiv pentru care

a contractat un împrumut de la președintele din acel moment, adică

pârâtul N.I..

În consecință, la

data de 9 februarie 2004 C.D.A. a aprobat contractarea împrumutului din

litigiu, deși conform art. 55 din Statut o atare operațiune trebuia

aprobată de A.G.A., C.D., neavând competența prin Statut sau prin

delegare, fiind prin urmare încălcate prevederile art. 948 C. civ. în

sensul inexistenței unui consimțământ valabil exprimat al

debitorului, ceea ce constituie o cauză de nulitate a actului încheiat în

aceste condiții.

Cu toate acestea, arată

tribunalul, dat fiind faptul că suma respectivă a fost

vărsată ca aport al Asociației la capitalul social al SC P.R.

SA, că în raportul de activitate al acesteia pe anul 2004 se

precizează că asociația, cu acordul C.D., a luat decizia de a

contracta un împrumut de la pârât, iar în procesul-verbal al A.G.A. din 15

iunie 2004 s-a precizat că reclamanta a efectuat plata în termenii

contractuali în 30 aprilie 2004, rezultă că aceasta a asanat prin

actele și faptele juridice ulterioare încheierii contractului toate

posibilele cauze de nulitate relativă pe care le-ar fi putut invoca, fie

prin confirmare tacită neechivocă, fie prin executarea voluntară

a obligației.

În privința clauzei

cuprinse în art. 3 din contract, prima instanță a reținut

că nu era necesară aprobarea prealabilă a A.G.E.A., deoarece

reclamanta și-a asumat doar o obligație de a face constând în

încheierea unui act de cesiune pentru ipoteza în care nu-și executa

obligația de restituire a sumei împrumutate. Doar în această

ipoteză era obligatorie, conform art. 10 pct. 1 din actul constitutiv

aprobarea prealabilă a acestei operațiuni de către A.G.E.A.,

urmată de încheierea cesiunii în condițiile prevăzute de art. 98

din Legea 31/1990, iar eventualul refuz al reclamantei de a încheia actul de

cesiune putea fi suplinit, la cererea pârâtului, printr-o hotărâre

judecătorească.

Referitor la capătul

doi al cererii, prima instanță a constatat că reclamanta

și-a executat benevol obligația de restituire a împrumutului, la data

de 30 aprilie 2004, adică anterior scadenței stabilite pentru 1 mai

2004, astfel cum rezultă din documentele de plată și adresele

emise de B.C.R. Brașov. În acest sens s-a menționat că deși

la 5 mai 2004 pârâtul a dispus returnarea sumei ca fiind necuvenită

deoarece contul din documentul de plată nu corespundea cu simbolul

contului său deschis la B.C.R. Brașov, în aceeași zi, reclamanta

a reinițiat plata în contul corect al acestuia, ca urmare a unei noi

restituiri a inițiat și procedura ofertei reale de plată

finalizată la data de 30 iulie 2004.

În aceste condiții,

arată tribunalul reaua-credință a pârâtului este evidentă

și dezvăluie intenția acestuia de a obține prin abuz

proprietatea acțiunilor reclamantei, deși obligația de

plată fiind executată au devenit incidente prevederile art. 27 din

Legea 99/1999 în sensul că garanția reală asupra pachetului de

80% din acțiunile SC P.R. SA s-a stins.

În consecință,

pârâtul a efectuat în mod nelegal, în registrul acțiunilor mențiunea

privind dobândirea calității de acționar majoritar.

De asemenea, prin decizia nr.

415/12 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă, s-a

respins cererea pârâtului de înscriere în R.C. a mențiunii referitoare la

cesiunea acțiunilor, motiv pentru care acțiunea precizată a

reclamantei a fost admisă în parte în sensul anulării

declarației înscrise de pârât în R.A. al SC P.R. SA, privind transferul dreptului

de proprietate asupra acțiunilor, precum și radierea acestor

mențiuni din R.A. și R.C. Brașov.

Apelurile declarate de

reclamantă și pârât au fost respinse ca nefondate prin decizia

comercială nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială.

Instanța de control

judiciar a înlăturat criticile formulate de reclamantă în

privința respingerii capătului de cerere privind anularea

contractului de împrumut și de garanție reală mobiliară

încheiat între părți, reținând în plus față de

considerentele avute în vedere de tribunal, faptul că hotărârea C.D.

din 9 februarie 2004, în temeiul căreia a fost acordat împrumutul, se

bucură de prezumția de valabilitate în condițiile în care

reclamanta, deși avea posibilitatea, nu a solicitat anularea acesteia în

conformitate cu dispozițiile art. 23 și 25 din O.G. 26/2000.

În consecință,

susținerea apelantei în sensul inexistenței unui contract de împrumut

valabil încheiat, este contrazisă de propria conduită,

ulterioară datei acordării împrumutului, având în vedere că la

10 februarie 2004 a utilizat această sumă pentru a vărsa cota sa

de capital, deși, dacă ar fi constatat că suma ar fi intrat din

eroare în contul său, ar fi trebuit să o restituie în acel moment

și nu doar la data de 30 aprilie 2004. Pe de altă parte garantarea

împrumutului cu un număr de 33.002 acțiuni rezultă și din

efectuarea acestei mențiuni în arhiva electronică de garanții

reale mobiliare la avizarea C.C.I. Brașov.

În privința apelului

declarat de pârât, curtea de apel a arătat că este nefondată

critica potrivit căreia instanța de fond a dat mai mult decât s-a

cerut deoarece în motivare a reținut valabilitatea plății

deși reclamanta a renunțat în mod expres la acest petit.

Astfel, precizarea

succesivă a acțiunii de către reclamantă, precum și

renunțarea acesteia la capătul de cerere privind constatarea

dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni în litigiu, nu

împiedică instanța să verifice susținerea referitoare la

restituirea împrumutului mai ales că aceasta a fost invocată și

ca temei al capătului de cerere privind anularea declarației înscrise

de pârât în R.A. pârâtei SC P.R. SA Brașov.

Tribunalul era obligat

să procedeze la analizarea acestor aspecte pentru că mențiunea

transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor s-a făcut în

temeiul contractului de garanție reală mobiliară și art. 17

din Legea 99/1999.

De altfel, arată

instanța de apel, prin această critică, pârâtul face confuzie

între petitul cererii la care s-a renunțat și motivul invocat în

cerere, care în mod legal a fost verificat având legătură cu

soluționarea capătului doi al cererii.

Totodată au fost

respinse criticile referitoare la modul de soluționare a excepțiilor

insuficientei timbrări și a celei privind neîndeplinirea procedurii

concilierii directe cu motivarea că litigiul nu este evaluabil în bani

pentru că prin anularea mențiunilor din R.A. și din R.C.,

pârâtul nu intră automat în posesia acțiunilor sale care între timp

au fost transformate în acțiuni la purtător, astfel încât nu se

impunea achitarea unei taxe judiciare de timbru la valoarea acțiunilor

și nici îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

În privința

valabilității plății, corect s-a reținut că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1096 și 1584 C. civ.,

situație în care a încetat și existența garanției reale

mobiliare, astfel încât potrivit art. 27 din Legea 99/1999 aceasta nu mai putea

fi executată.

Prin urmare, arată

instanța de apel, dat fiind faptul că executarea garanției are o

existență de sine stătătoare, dar având în vedere că

temeiul pentru care pârâtul a operat transferul dreptului de proprietate asupra

acțiunilor, nu mai subzistă, justificat s-a dispus anularea

declarației pârâtului precum și radierea mențiunilor din cele

două registre, fiind lipsit de relevanță faptul că pe

parcursul soluționării litigiului a avut loc transformarea

acțiunilor din nominative în acțiuni la purtător.

De asemenea, s-a respins ca

nefondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 105 C. proc.

civ., în considerarea faptului că necomunicarea de către

instanța de fond a copiilor actelor depuse de reclamantă după

închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării nu sunt acte

noi. De altfel, decizia nr. 575/2006 a Curții de Apel Brașov,

invocată de reclamantă, a fost anulată în temeiul art. 40 alin.(5)

C. proc. civ. ca urmare a admiterii cererii de strămutare, iar în

fața Curții de Apel Pitești, reclamanta C.C.I.A. Brașov a

arătat că renunță la drept, situație în care nu mai

subzistă suspendarea executării hotărârii A.G.E.A. din 7 iunie

2006 a SC P.R. SA. În plus, reține instanța de apel, această

decizie nu este menționată în cuprinsul sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambele părți.

Reclamanta Asociația P.

Brașov critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând că instanța

de apel a făcut o interpretare greșită a actelor deduse

judecății și a aplicat eronat dispozițiile legale

privitoare la modul de formare a voinței în cazul persoanelor juridice

și solicită admiterea recursului, modificarea parțială a

deciziei recurate în sensul admiterii petitelor nr. 2 și 3 din

acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea criticilor,

recurenta invocă faptul că în mod greșit instanța de apel a

reținut că la încheierea contractului a fost reprezentată de C.D.,

în condițiile în care, din conținutul convenției, rezultă

că aceasta a fost semnată de vicepreședintele asociației T.F.,

deși conform art. 5.1 din Statut, pentru valabilitate un atare act trebuia

semnat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre

primvicepreședinți desemnat de președinte, precum și de

directorul executiv sau în lipsa acestuia de către un director desemnat

conform contractului.

În consecință,

doar prin semnătura unui vicepreședinte, asociația nu putea fi

angajată legal într-un raport juridic cu pârâtul N.I..

De asemenea, contrar celor

reținute de instanța de apel, este lipsită de

relevanță împrejurarea că hotărârea C.D. privind acordarea

împrumutului nu a fost atacată în condițiile prevăzute de O.G.

26/2000, deoarece potrivit principiului liberului acces la justiție

există posibilitatea de a solicita instanțelor de drept comun

anularea actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor norme imperative, în

speță, art. 948 C. civ.

Totodată, este

greșit argumentul instanței potrivit căruia împrumutul nu

trebuia aprobat în mod necesar de adunarea generală a asociaților,

deși art. 55 din Statut prevede contrariul, cu atât mai mult cu cât

numărul membrilor acestei adunări este cu mult mai mare decât

numărul membrilor C.D..

Ultimul motiv vizează

faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor

referitoare la pretinsa asanare a nulității relative prin

îndeplinirea unor acte ulterioare încheierii contractului de împrumut, în

condițiile în care nu s-a demonstrat existența unei voințe ferme

și neechivoce a Asociației de a acoperi o atare nulitate.

În concret, recurenta

arată că potrivit art. 35 al.1 și 2 din Decretul 31/1954 și

art. 55 din Statut, doar printr-o hotărâre a Adunării Generale se

putea forma în mod valabil voința asociației, C.D. neavând

atribuții și nici o delegare a competenței în acest sens, ceea

ce conduce la concluzia că atât contractul de împrumut cât și cel de

garanție sunt acte ilicite și lovite de nulitate relativă.

Pârâtul N.I., prin recursul

declarat, critică decizia instanței de apel pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

solicitând ca efect al admiterii recursului, modificarea deciziei și

sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei.

În privința primului

motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul

invocă faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel,

confirmând sentința, s-au pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au

cerut, respectiv au dat mai mult decât s-a cerut, pentru că, deși

formal au fost admise petitele 2 și 3 ale cererii de chemare în

judecată, s-a motivat această soluție pe o cerere de constatare

a valabilității plății, la care reclamanta a renunțat

în mod expres prin precizările făcute ulterior.

Astfel, după

prezentarea modificărilor succesive ale acțiunii reclamantei,

recurentul arată că raportat la ultima precizare a acțiunii

formulată de aceasta pentru termenul din 6 octombrie 2004, cadrul

procesual a fost stabilit ca fiind o cerere de chemare în judecată având

un petit principal – anularea contractului de împrumut și a celui

accesoriu de garanție mobiliară și celelalte accesorii

referitoare la anularea declarației de înscriere a calității de

acționar a pârâtului și radierea acestei mențiuni din R.A. și

R.C., calificare ce rezultă chiar din susținerea reclamantei conform

căreia, anularea declarației reprezintă consecința

legală a declarării contractului de împrumut și de

garanție.

În aceste condiții,

susține recurentul, deși reclamanta a renunțat în mod expres la

capătul de cerere referitor la constatarea valabilității

plății, greșit ambele instanțe au examinat și motivele

care nu mai aveau relevanță întrucât priveau petitele la a căror

soluționare reclamanta a renunțat.

De asemenea, în lipsa unei

legale investiri instanțele au analizat și valabilitatea

operațiunilor de executare silită realizată de pârât în temeiul

Legii 99/1999, fiind ignorată și împrejurarea că au expirat

toate termenele stabilite de lege pentru contestarea acestei proceduri.

O altă critică

întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează

aplicarea greșită a prevederilor art. 98 și 99 raportat la art. 59

din Legea 31/1990, în sensul că nu s-a avut în vedere împrejurarea că

în conformitate cu hotărârile adoptate de acționarii SC P.R. SA,

acțiunile acestei societăți au fost transformate din

acțiuni nominative dematerializate în acțiuni la purtător.

În acest mod, dat fiind

faptul că potrivit art. 99 din lege, dreptul de proprietate asupra

acțiunilor la purtător se transferă prin simpla tradițiune

a acestora, rezultă că petitele referitoare la anularea

declarației înscrise de pârât privind transferul dreptului de proprietate

asupra acțiunilor din litigiu, precum și mențiunile

corespunzătoare efectuate în registrele anterior menționate, au

rămas fără obiect.

În acest context,

instanța de apel, încălcând și dreptul la apărare al

pârâtului, bazându-și soluția pe înscrisuri care nu au fost puse în

discuția părților a reținut eronat că hotărârea A.G.A.

din 7 iunie 2006, prin care s-a decis transformarea acțiunilor din

nominative la purtător ar fi încă suspendată prin efectul

deciziei nr. 575/2006 a Curții de Apel Brașov până la soluționarea

acțiunii din dosar, de asemenea suspendat, deși acest dosar a fost

soluționat irevocabil prin constatarea renunțării la drept a

reclamantei C.C.I. care a solicitat anularea hotărârii A.G.A. anterior

menționate.

Totodată, este

nejustificată concluzia instanței de apel în sensul că plata

efectuată la 30 aprilie 2004 ar fi valabilă, în condițiile în

care, entitatea bancară a dispus din oficiu, la aceeași dată

returnarea sumei către reclamantă, constatând inexistența

contului bancar indicat de pârât. Ca urmare a inițierii unei noi

plăți, la solicitarea pârâtului din 5 mai 2004 s-a dispus din nou

restituirea, motivat de faptul că la data de 3 mai 2004 acesta a efectuat

înscrierea sa în R.A. societății SC P.R. SA, fiind deja executate

silit acțiunile afectate garanției.

Prin urmare, susține

recurentul, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1096

și 1584 C. civ., precum și art. 27 titlul VI din Legea 99/1999,

deoarece plata nu s-a făcut valabil, la scadență, ceea ce de

altfel, nici nu era posibil din lipsa resurselor financiare, împrejurare care

rezultă din încercările ulterioare de a efectua plata precum și

din contractarea unui nou împrumut, de la un terț, a cărei restituire

a fost garantată cu aceleași acțiuni.

Prin ultima critică

recurentul invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 20 din

Legea 146/1997 și respectiv art. 7201-7206 C. proc. civ.

Sub acest aspect, arată

recurentul, dată fiind natura comercială și evaluabilă în

bani a petitelor 2 și 3 ale acțiunii se impunea achitarea unei taxe

judiciare de timbru la valoarea acțiunilor din litigiu, deoarece, în

realitate, prin aceste cereri se solicită repunerea în situația

anterioară, adică redobândirea proprietății asupra

acțiunilor, motiv pentru care, în lipsa legalei timbrări a

acțiunii, greșit instanța a respins excepția invocată

în acest sens.

Consecința stabilirii

caracterului evaluabil al litigiului era aceea a obligativității

urmării procedurii concilierii directe, condiție, de asemenea

neîndeplinită în speță, situație în care și

excepția prematurității a fost nelegal respinsă.

Analizând recursurile

declarate prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 6,8

și 9 C. proc. civ., curtea constată că sunt întemeiate

admițându-le ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în

continuare expuse:

Astfel, în privința

recursului reclamantei, se va reține ca fiind întemeiată critica

acesteia în sensul că instanța de apel nu a examinat cauza și

prin prisma motivelor întemeiate pe dispozițiile art. 35 al.1 și 2

din Decretul 31/1954 coroborat cu art. 55 din Statut, la care nu face nicio

referire.

Sub acest aspect, luând în

considerare poziția procesuală a reclamantei conform precizării

de acțiune din data de 6 octombrie 2004, prin care aceasta a contestat

însăși realizarea acordului de voință la încheierea

contractelor a căror anulare a solicitat-o, adică nașterea

raportului juridic generator de drepturi și obligații, se impunea

analizarea criticilor formulate în acest sens întrucât au constituit un motiv

de apel, și nu doar prezentarea modului, de altfel relevant, în care

reclamanta a înțeles să procedeze ulterior datei de 9 februarie 2004.

În lipsa unui răspuns

neechivoc nu se poate stabili dacă instanța de apel a apreciat

că, contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale

anterior menționate, și prin urmare este valabil sau dacă,

dimpotrivă, era afectat de o nulitate relativă, înlăturată

ulterior de reclamantă prin executarea convenției.

În consecință,

recursul reclamantei este întemeiat și va fi admis ca atare.

Referitor la recursul

pârâtului, Curtea reține că instanța de apel a respins

justificat criticile referitoare la modul de soluționare a excepției

insuficientei timbrări a acțiunii și a prematurității

în considerarea faptului că solicitarea de anulare a declarației din

Registrul acționarilor și a radierii mențiunilor din acest

registru precum și de la O.R.C. Brașov, în privința

calității de acționar al pârâtului nu are caracterul unei cereri

evaluabile în bani, în sensul art. 7201 C. proc. civ.

Anularea mențiunilor

anterior arătate nu are semnificația restituirii unor prestații

exprimate în echivalent bănesc, motiv pentru care nefiind incidente

dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., nu se impunea îndeplinirea

procedurii concilierii directe și nici obligația achitării unei

taxe judiciare de timbru în condițiile art. 2 din Legea 146/1997.

În privința criticilor

de fond, curtea constată că și recursul pârâtului este

întemeiat, în sensul că instanța de apel era datoare să

analizeze cauza exclusiv prin prisma motivelor legate de petitele cererii de

chemare în judecată, conform ultimei precizări din 6 octombrie 2004,

deși este real, că reformulările și precizările

succesive ale acestora și ale motivelor acțiunii au fost de

natură a crea dificultăți.

Din această

perspectivă, rezultă că valabilitatea contractului de împrumut

și a celui de garanție, respectiv critica referitoare la modul de soluționare

a acestui petit trebuia analizată prin prisma motivelor arătate de

reclamantă, respectiv încheierea cu încălcarea regulilor și

limitelor de competență pentru valabila realizare a acordului de

voință în sensul art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul 31/1954,

după cum rezultă din precizarea acțiunii.

Prin urmare, în acest cadru

examinarea valabilității plății excede motivelor invocate

de reclamanta care a contestat însăși nașterea raportului

juridic, adică încheierea valabilă a contractului de împrumut și

a celui de garanție, motiv pentru care în aceste limite nu era

posibilă examinarea valabilității plății, adică a

executării contractului.

De asemenea, petitului doi

având ca obiect anularea declarației înscrise de pârât privind transferul

dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni urma a fi

examinat ca fiind – conform precizărilor reclamantei – o

consecință legală și logică a declarării

nulității contractului de împrumut și a celui de garanție,

a lipsei acordului de voință al părților, a neîndeplinirii

condiției nerambursării la termen a împrumutului și pentru

că nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare silită

derulată în condițiile legii.

În această ordine de

idei, rezultă că deși reclamanta neagă încheierea

valabilă a contractului de împrumut, susține totodată că nu

s-a îndeplinit condiția nerestituirii la scadență, și prin

urmare trebuie anulată și declarația înscrierii

calității de acționar al pârâtului dobândită prin

executarea silită nelegală a garanției.

Sub acest aspect,

reținând că a fost păstrat motivul referitor la efectuarea

plății la scadență, era necesar a se verifica în ce

măsură anularea declarației era posibilă în condițiile

în care nu s-a solicitat și anularea executării silite a contractului

de garanție mobiliară.

Astfel, deși

instanța de apel reține că executarea garanției are o

existență de sine stătătoare, fiind reglementată prin

titlul VI al Legii 99/1999, constată că având în vedere că plata

a fost valabil făcută, garanția nu se mai putea executa, dar pe

de altă parte nu analizează cererea prin prisma efectelor produse ca

urmare a executării acestei garanții și în lipsa unei cereri

exprese de anulare a executării, deoarece înscrierea declarației este

doar rezultatul executării silite potrivit mențiunii din contract, în

sensul că în caz de neexecutare creditorul poate folosi mijloace proprii

pentru luarea în posesie a bunului afectat garanției.

În acest context, luând în

considerare și hotărârile judecătorești conform

cărora, pe parcursul soluționării litigiului acțiunile SC P.R.

SA Brașov au fost transformate din acțiuni nominative în acțiuni

la purtător, cu consecința că potrivit art. 99 din Legea 31/1990

dreptul de proprietate se transferă prin tradițiunea titlului era

imperios necesar a se verifica situația reală și actuală a

acțiunilor, cu atât mai mult cu cât s-a dispus și radierea

mențiunilor corespunzătoare din R.A. și respectiv din R.C..

În această

privință, s-a reținut că prin decizia nr. 415/R/12

octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov s-a admis recursul

Asociației P. Brașov împotriva încheierii din 4 mai 2004 a

judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov

și s-a respins cererea formulată de N.I. la data de 3 mai 2004

și radierea înscrierii în R.C..Or, această cerere avea ca obiect

tocmai înscrierea mențiunii referitoare la cesiunea acțiunilor

realizată în temeiul contractului de garanție.

Prin urmare, argumentul

instanței de apel în sensul că reclamanta are interesul să

solicite radierea mențiunilor din R.A. și de la O.R.C., și că

o atare cerere nu este lipsită de obiect, nu se bazează și pe o

verificare în concret a situației reale, în condițiile în care nu s-a

examinat dacă decizia nr. 415/12 octombrie 2004 a fost

menționată sau nu la O.R.C. conform art. 6 din Legea 26/1990 și

pe cale de consecință, dacă interesul reclamantei mai este

actual, respectiv dacă o atare cerere mai are obiect.

Cu alte cuvinte, în lipsa

documentelor care să ateste situația acțiunilor din litigiu

precum și a mențiunilor existente în registrele anterior menționate,

rezultă că sunt incidente și dispozițiile art. 312 alin.(3)

și (5) raportat la art. 314 C. proc. civ., în sensul că

împrejurările de fapt nefiind deplin stabilite se impune admiterea ambelor

recursuri și pentru o soluționare unitară a cauzei, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În rejudecare, vor fi avute

în vedere doar criticile și apărările formulate în

legătură cu obiectul litigiului astfel cum a fost acesta stabilit,

conform ultimei precizări de acțiune, urmând a fi verificate și

înregistrările efectuate în R.A. și O.R.C., în vederea justei

soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta Asociația P. Brașov și pârâtul N.I. împotriva deciziei

nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.