ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3290/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 733 din 30 mai 2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Alba, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția lipsei de obiect a petitelor 2 și 3 și s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Asociația P. Brașov împotriva pârâtului N.I. și în consecință s-a dispus anularea declarației înscrise de pârâtul N.I. în R.A. SC P.R. SA privind transferul dreptului de proprietate de la P. Brașov la N.I. asupra unui pachet de 33.002 acțiuni și radierea din R.A. și din R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov a mențiunii privind calitatea de acționar al pârâtului N.I.

la SC P.R. SA. Totodată s-a respins petitul privind anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de 165.000 ron între reclamantă și pârât și a contractului accesoriu de garanție reală mobiliară inserat în contractul de împrumut. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că, prin acțiunea înregistrată la data de 5 iulie 2004 pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta Asociația P. Brașov a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul N.I. și SC P.R. SA Brașov și pentru opozabilitate cu pârâtul O.R.C. Brașov să se constate că este titulara dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni emise de SC P.R.

SA Brașov, reprezentând 80% din capitalul societății, în subsidiar să se dispună anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de 1.650.080.000 rol încheiat cu pârâtul N.I., iar în subsidiar dacă nu se va admite nici primul și nici al doilea petit să se constate nulitatea absolută ca și contract de gaj și titlu executoriu a clauzei cuprinse în art. 3 al contractului de împrumut și de asemenea să se dispună radierea din R.C. Brașov și R.A. a mențiunilor ilegal făcute în privința calității de acționar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA. În motivarea primului capăt de cerere reclamanta arată că este o societate comercială cu regim special înființată în baza O.U.G. 115/2003 și a H.G.

24/2004 având ca obiect principal de acțiune administrarea Parcului Industrial Roman în condițiile legii speciale, respectiv O.G. 65/2001. Aceste acte normative au stabilit și structura acționariatului, în sensul că reclamanta avea o cotă de contribuție de 80% din capitalul social al SC P.R. SA. În consecință, în lipsa unui act juridic cu o forță echivalentă și în condițiile în care pârâtul N.I. și-a arogat ilegal și abuziv calitatea de acționar majoritar, este justificat interesul promovării acțiunii în constatare, potrivit art. 111 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în speță nu există niciun fel de act de cesiune, conform art. 98 al.1 din Legea 31/1990, nefiind făcută nicio declarație scrisă de cedent și cesionar în R.A..

Pe de altă parte, art. 10 pct. 1 din actul constitutiv prevede că încuviințarea cesiunii este posibilă doar în baza unei hotărâri A.G.E.A., condiție, care, de asemenea nu este îndeplinită în speță. Nu în ultimul rând, arată reclamanta, constatând că i-a fost avansată o sumă de bani fără titlu valabil, a restituit-o pârâtului la data de 30 aprilie 2004, astfel încât, dacă prin absurd contractul de împrumut ar fi considerat valabil, se impune a se constata că garanția reală mobiliară aferentă a rămas fără obiect. În privința capătului doi de cerere, formulat în subsidiar, reclamanta precizează că, contractul de împrumut este anulabil deoarece a fost semnat din partea Asociației P. Brașov de o persoană care nu putea să o reprezinte, respectiv T.F., în calitate de vicepreședinte, deși conform art. 51 din Statutul asociației numai președintele avea puteri de reprezentare.

Prin urmare, contractul de împrumut este lovit de nulitate relativă în sensul art. 948 C. civ., fiind încheiat în lipsa unui consimțământ dat prin intermediul persoanelor fizice abilitate să reprezinte în mod legal asociația, care nu înțelege să ratifice actul încheiat de un reprezentant aparent. Un alt motiv de anulare a contractului rezultă din încălcarea prevederilor art. 1180 C. civ., respectiv lipsa formulei „bun și aprobat” pentru suma de 1.650.080.000 rol. Referitor la capătul trei de cerere, formulat de reclamantă, în subsidiar, pentru ipoteza în care nu se va admite nici al doilea petit - formulat de asemenea în subsidiar – se invocă în motivare faptul că, clauza înscrisă la art. 3 din contract este lovită de nulitate absolută deoarece încalcă prevederile imperative ale O.U.G.

115/2003 întrucât tinde la modificarea structurii acționariatului printr-un alt act decât cel legal prevăzut. De asemenea, apreciază reclamanta, această clauză este lovită de nulitate absolută ca și titlu executoriu pentru că nu este datată, nu conține mențiunea „bun și aprobat” și nu poate fi pusă în aplicare deoarece bunurile afectate garanției nu sunt susceptibile de o eventuală luare în posesie întrucât acțiunile nominative emise în formă dematerializată nu sunt asimilabile bunurilor mobile corporale.

Ulterior, prin precizarea formulată la data de 15 septembrie 2004, reclamanta deși a arătat că înțelege să precizeze primul capăt de cerere, în realitate acesta a fost păstrat, motivarea fiind însă reformulată în sensul că solicită a se constata că este titulara dreptului de proprietate asupra acțiunilor din litigiu deoarece a restituit la termenul contractual, adică la data de 30 aprilie 2004, întreaga sumă împrumutată de pârâtul N.I., a cărei rambursare a fost garantată cu un număr de 33.002 acțiuni emise de SC P.R. SA și pentru că între reclamantă și pârât nu a intervenit niciun act de cesiune sau alt act care să transfere valabil proprietatea asupra acestor acțiuni în sensul art. 98 din Legea 31/1990 și cap.V – Titlul VI al Legii 99/1999 privind executarea garanțiilor reale mobiliare.

Totodată, arată reclamanta, că solicită și completarea acțiunii cu un nou petit având ca obiect constatarea nulității absolute a mențiunilor înscrise de pârâtul N.I. în R.A. pârâtei SC P.R. SA privind transferul dreptului de proprietate de la P. Brașov la N.I. asupra pachetului de 33.002 acțiuni, fără a fi însă precizate motivele acestui nou petit. Prin ultima precizare de acțiune, formulată la data de 6 octombrie 2004 reclamanta arată că înțelege să restrângă și să precizeze acțiunea atât în ceea ce privește atât obiectul cât și părțile cauzei, în sensul că renunță la judecată față de pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov și față de pârâta SC P.R. SA. De asemenea, în privința obiectului cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat, reclamanta arată că renunță la petitul 1 al acțiunii privind constatarea dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni emise de SC P.R.

SA – care de altfel, a fost precizat la data de 15 septembrie 2004 precum și la petitul 3 al acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute ca și contractul de gaj și titlu executoriu a clauzei conținute de art. 3 din contractul de împrumut fără dată, care se reformulează în cadrul petitului 1, toate celelalte capete de cerere ale acțiunii fiind reformulate și restrânse. În consecință, susține reclamanta, obiectul acțiunii constă în solicitarea de a se dispune anularea contractului de împrumut încheiat fără dată pentru suma de 1.650.080.000 rol, între reclamantă și pârâtul N.I. precum și a contractului accesoriu de garanție reală mobiliară inserat în contractul de împrumut, anularea declarației înscrise de pârâtul N.I.

în R.A. pârâtei SC P.R. SA privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni, precum și radierea din R.A. și din R.C. Brașov a mențiunii ilegal făcute privind calitatea de acționar al pârâtului N.I. la SC P.R. SA, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acestei ultime precizări, reclamanta menționează referitor la primul capăt de cerere că solicită declararea respectiv pronunțarea nulității contractului de împrumut și a celui accesoriu de garanție reală mobiliară deoarece aceste acte au fost încheiate cu încălcarea regulilor și limitelor de competență ale Asociației P. Brașov în privința actelor care angajează patrimonial asociația.

De asemenea, arată reclamanta, admiterea petitului doi este o consecință legală și logică a declarării nulității contractului de împrumut și a celui de garanție, a lipsei acordului de voință al părților și a neîndeplinirii condiției nerambursării în termen a împrumutului și nu în ultimul rând, pentru că declarația de înscriere nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare derulate în condițiile legii. Pârâtul N.I., prin întâmpinarea depusă la 10 septembrie 2004, completată ulterior, a invocat excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare, a lipsei calității de reprezentant a reclamantei, a lipsei calității procesuale active și a prematurității acțiunii pentru încălcarea prevederilor art. 7201 C. proc.

civ. precum și excepția insuficientei timbrări a acțiunii, aceste excepții fiind soluționate în sensul respingerii lor conform încheierii din 13 octombrie 2004 și respectiv a constatării rămânerii fără obiect a excepției inadmisibilității acțiunii. În privința apărărilor de fond ale pârâtului s-a reținut că acesta a solicitat respingerea acțiunii în considerarea faptului că, contractul de împrumut este legal încheiat prin semnarea acestuia de vicepreședintele asociației, ulterior aprobării de către C.D. a contractării unui împrumut pentru constituirea aportului social la SC P.R. SA, iar contractul de garanție a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii 99/1999 care se aplică tuturor bunurilor mobile corporale sau necorporale.

Cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei SC P.R. SA Brașov, formulată la data de 14 octombrie 2004 – ulterior încheierii din 13 octombrie 2004 prin care instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata față de pârâta SC P.R. SA, a fost respinsă prin încheierea din 23 martie 2005. Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată în cauză, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba, instanță care la data de 9 noiembrie 2005 a dispus în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului Judecătoriei Brașov având ca obiect cererea de dizolvare a Asociației P. Brașov, iar, ca efect al admiterii recursului, cauza a fost repusă pe rol și reînregistrată sub nr. 3447/57/2006.

Anterior analizării fondului, în condițiile art. 137 C. proc. civ., tribunalul a respins excepția invocată de pârât privind lipsa de obiect a petitelor 2 și 3 ale acțiunii precizate de reclamantă, cu motivarea că susținerea pârâtului conform căruia în momentul soluționării litigiului calitatea de acționar se dobândește prin tradițiunea acțiunilor la purtător și nu prin efectuarea mențiunilor respective în Registrul acționarilor, este lipsită de relevanță. Astfel, executarea hotărârii A.G.E.A. a SC P.R. SA din 7 iunie 2006, prin care a fost aprobată transformarea acțiunilor nominative dematerializate în acțiuni la purtător a fost suspendată prin decizia civilă nr. 575/17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov până la soluționarea dosarului la rândul lui suspendat, iar pe de altă parte chiar dacă acele hotărâri s-ar fi aplicat, reclamanta are interesul actual de a solicita ca mențiunile existente în R.A.

și în R.C. să reflecte situația reală a acționariatului în condițiile în care pârâtul figurează în aceste registre în calitate de acționar. În privința fondului, prima instanță a reținut că la data constituirii SC P.R. SA Brașov, acționarul majoritar, respectiv reclamanta nu deținea fondurile financiare necesare pentru a subscrie acțiunile ce îi reveneau din capitalul social, motiv pentru care a contractat un împrumut de la președintele din acel moment, adică pârâtul N.I.. În consecință, la data de 9 februarie 2004 C.D.A. a aprobat contractarea împrumutului din litigiu, deși conform art. 55 din Statut o atare operațiune trebuia aprobată de A.G.A., C.D., neavând competența prin Statut sau prin delegare, fiind prin urmare încălcate prevederile art. 948 C. civ.

în sensul inexistenței unui consimțământ valabil exprimat al debitorului, ceea ce constituie o cauză de nulitate a actului încheiat în aceste condiții. Cu toate acestea, arată tribunalul, dat fiind faptul că suma respectivă a fost vărsată ca aport al Asociației la capitalul social al SC P.R. SA, că în raportul de activitate al acesteia pe anul 2004 se precizează că asociația, cu acordul C.D., a luat decizia de a contracta un împrumut de la pârât, iar în procesul-verbal al A.G.A. din 15 iunie 2004 s-a precizat că reclamanta a efectuat plata în termenii contractuali în 30 aprilie 2004, rezultă că aceasta a asanat prin actele și faptele juridice ulterioare încheierii contractului toate posibilele cauze de nulitate relativă pe care le-ar fi putut invoca, fie prin confirmare tacită neechivocă, fie prin executarea voluntară a obligației.

În privința clauzei cuprinse în art. 3 din contract, prima instanță a reținut că nu era necesară aprobarea prealabilă a A.G.E.A., deoarece reclamanta și-a asumat doar o obligație de a face constând în încheierea unui act de cesiune pentru ipoteza în care nu-și executa obligația de restituire a sumei împrumutate. Doar în această ipoteză era obligatorie, conform art. 10 pct. 1 din actul constitutiv aprobarea prealabilă a acestei operațiuni de către A.G.E.A., urmată de încheierea cesiunii în condițiile prevăzute de art. 98 din Legea 31/1990, iar eventualul refuz al reclamantei de a încheia actul de cesiune putea fi suplinit, la cererea pârâtului, printr-o hotărâre judecătorească. Referitor la capătul doi al cererii, prima instanță a constatat că reclamanta și-a executat benevol obligația de restituire a împrumutului, la data de 30 aprilie 2004, adică anterior scadenței stabilite pentru 1 mai 2004, astfel cum rezultă din documentele de plată și adresele emise de B.C.R.

Brașov. În acest sens s-a menționat că deși la 5 mai 2004 pârâtul a dispus returnarea sumei ca fiind necuvenită deoarece contul din documentul de plată nu corespundea cu simbolul contului său deschis la B.C.R. Brașov, în aceeași zi, reclamanta a reinițiat plata în contul corect al acestuia, ca urmare a unei noi restituiri a inițiat și procedura ofertei reale de plată finalizată la data de 30 iulie 2004. În aceste condiții, arată tribunalul reaua-credință a pârâtului este evidentă și dezvăluie intenția acestuia de a obține prin abuz proprietatea acțiunilor reclamantei, deși obligația de plată fiind executată au devenit incidente prevederile art. 27 din Legea 99/1999 în sensul că garanția reală asupra pachetului de 80% din acțiunile SC P.R.

SA s-a stins. În consecință, pârâtul a efectuat în mod nelegal, în registrul acțiunilor mențiunea privind dobândirea calității de acționar majoritar. De asemenea, prin decizia nr. 415/12 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă, s-a respins cererea pârâtului de înscriere în R.C. a mențiunii referitoare la cesiunea acțiunilor, motiv pentru care acțiunea precizată a reclamantei a fost admisă în parte în sensul anulării declarației înscrise de pârât în R.A. al SC P.R. SA, privind transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, precum și radierea acestor mențiuni din R.A. și R.C. Brașov. Apelurile declarate de reclamantă și pârât au fost respinse ca nefondate prin decizia comercială nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Instanța de control judiciar a înlăturat criticile formulate de reclamantă în privința respingerii capătului de cerere privind anularea contractului de împrumut și de garanție reală mobiliară încheiat între părți, reținând în plus față de considerentele avute în vedere de tribunal, faptul că hotărârea C.D. din 9 februarie 2004, în temeiul căreia a fost acordat împrumutul, se bucură de prezumția de valabilitate în condițiile în care reclamanta, deși avea posibilitatea, nu a solicitat anularea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 23 și 25 din O.G. 26/2000.

În consecință, susținerea apelantei în sensul inexistenței unui contract de împrumut valabil încheiat, este contrazisă de propria conduită, ulterioară datei acordării împrumutului, având în vedere că la 10 februarie 2004 a utilizat această sumă pentru a vărsa cota sa de capital, deși, dacă ar fi constatat că suma ar fi intrat din eroare în contul său, ar fi trebuit să o restituie în acel moment și nu doar la data de 30 aprilie 2004. Pe de altă parte garantarea împrumutului cu un număr de 33.002 acțiuni rezultă și din efectuarea acestei mențiuni în arhiva electronică de garanții reale mobiliare la avizarea C.C.I. Brașov. În privința apelului declarat de pârât, curtea de apel a arătat că este nefondată critica potrivit căreia instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut deoarece în motivare a reținut valabilitatea plății deși reclamanta a renunțat în mod expres la acest petit.

Astfel, precizarea succesivă a acțiunii de către reclamantă, precum și renunțarea acesteia la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni în litigiu, nu împiedică instanța să verifice susținerea referitoare la restituirea împrumutului mai ales că aceasta a fost invocată și ca temei al capătului de cerere privind anularea declarației înscrise de pârât în R.A. pârâtei SC P.R. SA Brașov. Tribunalul era obligat să procedeze la analizarea acestor aspecte pentru că mențiunea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor s-a făcut în temeiul contractului de garanție reală mobiliară și art. 17 din Legea 99/1999. De altfel, arată instanța de apel, prin această critică, pârâtul face confuzie între petitul cererii la care s-a renunțat și motivul invocat în cerere, care în mod legal a fost verificat având legătură cu soluționarea capătului doi al cererii.

Totodată au fost respinse criticile referitoare la modul de soluționare a excepțiilor insuficientei timbrări și a celei privind neîndeplinirea procedurii concilierii directe cu motivarea că litigiul nu este evaluabil în bani pentru că prin anularea mențiunilor din R.A. și din R.C., pârâtul nu intră automat în posesia acțiunilor sale care între timp au fost transformate în acțiuni la purtător, astfel încât nu se impunea achitarea unei taxe judiciare de timbru la valoarea acțiunilor și nici îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. În privința valabilității plății, corect s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1096 și 1584 C. civ., situație în care a încetat și existența garanției reale mobiliare, astfel încât potrivit art. 27 din Legea 99/1999 aceasta nu mai putea fi executată.

Prin urmare, arată instanța de apel, dat fiind faptul că executarea garanției are o existență de sine stătătoare, dar având în vedere că temeiul pentru care pârâtul a operat transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, nu mai subzistă, justificat s-a dispus anularea declarației pârâtului precum și radierea mențiunilor din cele două registre, fiind lipsit de relevanță faptul că pe parcursul soluționării litigiului a avut loc transformarea acțiunilor din nominative în acțiuni la purtător. De asemenea, s-a respins ca nefondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 105 C. proc. civ., în considerarea faptului că necomunicarea de către instanța de fond a copiilor actelor depuse de reclamantă după închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării nu sunt acte noi.

De altfel, decizia nr. 575/2006 a Curții de Apel Brașov, invocată de reclamantă, a fost anulată în temeiul art. 40 alin.(5) C. proc. civ. ca urmare a admiterii cererii de strămutare, iar în fața Curții de Apel Pitești, reclamanta C.C.I.A. Brașov a arătat că renunță la drept, situație în care nu mai subzistă suspendarea executării hotărârii A.G.E.A. din 7 iunie 2006 a SC P.R. SA. În plus, reține instanța de apel, această decizie nu este menționată în cuprinsul sentinței atacate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Reclamanta Asociația P. Brașov critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

arătând că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a actelor deduse judecății și a aplicat eronat dispozițiile legale privitoare la modul de formare a voinței în cazul persoanelor juridice și solicită admiterea recursului, modificarea parțială a deciziei recurate în sensul admiterii petitelor nr. 2 și 3 din acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată. În dezvoltarea criticilor, recurenta invocă faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut că la încheierea contractului a fost reprezentată de C.D., în condițiile în care, din conținutul convenției, rezultă că aceasta a fost semnată de vicepreședintele asociației T.F., deși conform art. 5.1 din Statut, pentru valabilitate un atare act trebuia semnat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre primvicepreședinți desemnat de președinte, precum și de directorul executiv sau în lipsa acestuia de către un director desemnat conform contractului.

În consecință, doar prin semnătura unui vicepreședinte, asociația nu putea fi angajată legal într-un raport juridic cu pârâtul N.I.. De asemenea, contrar celor reținute de instanța de apel, este lipsită de relevanță împrejurarea că hotărârea C.D. privind acordarea împrumutului nu a fost atacată în condițiile prevăzute de O.G. 26/2000, deoarece potrivit principiului liberului acces la justiție există posibilitatea de a solicita instanțelor de drept comun anularea actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor norme imperative, în speță, art. 948 C. civ. Totodată, este greșit argumentul instanței potrivit căruia împrumutul nu trebuia aprobat în mod necesar de adunarea generală a asociaților, deși art. 55 din Statut prevede contrariul, cu atât mai mult cu cât numărul membrilor acestei adunări este cu mult mai mare decât numărul membrilor C.D..

Ultimul motiv vizează faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor referitoare la pretinsa asanare a nulității relative prin îndeplinirea unor acte ulterioare încheierii contractului de împrumut, în condițiile în care nu s-a demonstrat existența unei voințe ferme și neechivoce a Asociației de a acoperi o atare nulitate. În concret, recurenta arată că potrivit art. 35 al.1 și 2 din Decretul 31/1954 și art. 55 din Statut, doar printr-o hotărâre a Adunării Generale se putea forma în mod valabil voința asociației, C.D. neavând atribuții și nici o delegare a competenței în acest sens, ceea ce conduce la concluzia că atât contractul de împrumut cât și cel de garanție sunt acte ilicite și lovite de nulitate relativă.

Pârâtul N.I., prin recursul declarat, critică decizia instanței de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., solicitând ca efect al admiterii recursului, modificarea deciziei și sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei. În privința primului motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul invocă faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel, confirmând sentința, s-au pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv au dat mai mult decât s-a cerut, pentru că, deși formal au fost admise petitele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, s-a motivat această soluție pe o cerere de constatare a valabilității plății, la care reclamanta a renunțat în mod expres prin precizările făcute ulterior.

Astfel, după prezentarea modificărilor succesive ale acțiunii reclamantei, recurentul arată că raportat la ultima precizare a acțiunii formulată de aceasta pentru termenul din 6 octombrie 2004, cadrul procesual a fost stabilit ca fiind o cerere de chemare în judecată având un petit principal – anularea contractului de împrumut și a celui accesoriu de garanție mobiliară și celelalte accesorii referitoare la anularea declarației de înscriere a calității de acționar a pârâtului și radierea acestei mențiuni din R.A. și R.C., calificare ce rezultă chiar din susținerea reclamantei conform căreia, anularea declarației reprezintă consecința legală a declarării contractului de împrumut și de garanție.

În aceste condiții, susține recurentul, deși reclamanta a renunțat în mod expres la capătul de cerere referitor la constatarea valabilității plății, greșit ambele instanțe au examinat și motivele care nu mai aveau relevanță întrucât priveau petitele la a căror soluționare reclamanta a renunțat. De asemenea, în lipsa unei legale investiri instanțele au analizat și valabilitatea operațiunilor de executare silită realizată de pârât în temeiul Legii 99/1999, fiind ignorată și împrejurarea că au expirat toate termenele stabilite de lege pentru contestarea acestei proceduri. O altă critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 98 și 99 raportat la art. 59 din Legea 31/1990, în sensul că nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conformitate cu hotărârile adoptate de acționarii SC P.R.

SA, acțiunile acestei societăți au fost transformate din acțiuni nominative dematerializate în acțiuni la purtător. În acest mod, dat fiind faptul că potrivit art. 99 din lege, dreptul de proprietate asupra acțiunilor la purtător se transferă prin simpla tradițiune a acestora, rezultă că petitele referitoare la anularea declarației înscrise de pârât privind transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor din litigiu, precum și mențiunile corespunzătoare efectuate în registrele anterior menționate, au rămas fără obiect. În acest context, instanța de apel, încălcând și dreptul la apărare al pârâtului, bazându-și soluția pe înscrisuri care nu au fost puse în discuția părților a reținut eronat că hotărârea A.G.A.

din 7 iunie 2006, prin care s-a decis transformarea acțiunilor din nominative la purtător ar fi încă suspendată prin efectul deciziei nr. 575/2006 a Curții de Apel Brașov până la soluționarea acțiunii din dosar, de asemenea suspendat, deși acest dosar a fost soluționat irevocabil prin constatarea renunțării la drept a reclamantei C.C.I. care a solicitat anularea hotărârii A.G.A. anterior menționate. Totodată, este nejustificată concluzia instanței de apel în sensul că plata efectuată la 30 aprilie 2004 ar fi valabilă, în condițiile în care, entitatea bancară a dispus din oficiu, la aceeași dată returnarea sumei către reclamantă, constatând inexistența contului bancar indicat de pârât. Ca urmare a inițierii unei noi plăți, la solicitarea pârâtului din 5 mai 2004 s-a dispus din nou restituirea, motivat de faptul că la data de 3 mai 2004 acesta a efectuat înscrierea sa în R.A.

societății SC P.R. SA, fiind deja executate silit acțiunile afectate garanției. Prin urmare, susține recurentul, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1096 și 1584 C. civ., precum și art. 27 titlul VI din Legea 99/1999, deoarece plata nu s-a făcut valabil, la scadență, ceea ce de altfel, nici nu era posibil din lipsa resurselor financiare, împrejurare care rezultă din încercările ulterioare de a efectua plata precum și din contractarea unui nou împrumut, de la un terț, a cărei restituire a fost garantată cu aceleași acțiuni. Prin ultima critică recurentul invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 20 din Legea 146/1997 și respectiv art. 7201-7206 C. proc. civ.

Sub acest aspect, arată recurentul, dată fiind natura comercială și evaluabilă în bani a petitelor 2 și 3 ale acțiunii se impunea achitarea unei taxe judiciare de timbru la valoarea acțiunilor din litigiu, deoarece, în realitate, prin aceste cereri se solicită repunerea în situația anterioară, adică redobândirea proprietății asupra acțiunilor, motiv pentru care, în lipsa legalei timbrări a acțiunii, greșit instanța a respins excepția invocată în acest sens. Consecința stabilirii caracterului evaluabil al litigiului era aceea a obligativității urmării procedurii concilierii directe, condiție, de asemenea neîndeplinită în speță, situație în care și excepția prematurității a fost nelegal respinsă.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 6,8 și 9 C. proc. civ., curtea constată că sunt întemeiate admițându-le ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse: Astfel, în privința recursului reclamantei, se va reține ca fiind întemeiată critica acesteia în sensul că instanța de apel nu a examinat cauza și prin prisma motivelor întemeiate pe dispozițiile art. 35 al.1 și 2 din Decretul 31/1954 coroborat cu art. 55 din Statut, la care nu face nicio referire.

Sub acest aspect, luând în considerare poziția procesuală a reclamantei conform precizării de acțiune din data de 6 octombrie 2004, prin care aceasta a contestat însăși realizarea acordului de voință la încheierea contractelor a căror anulare a solicitat-o, adică nașterea raportului juridic generator de drepturi și obligații, se impunea analizarea criticilor formulate în acest sens întrucât au constituit un motiv de apel, și nu doar prezentarea modului, de altfel relevant, în care reclamanta a înțeles să procedeze ulterior datei de 9 februarie 2004. În lipsa unui răspuns neechivoc nu se poate stabili dacă instanța de apel a apreciat că, contractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, și prin urmare este valabil sau dacă, dimpotrivă, era afectat de o nulitate relativă, înlăturată ulterior de reclamantă prin executarea convenției.

În consecință, recursul reclamantei este întemeiat și va fi admis ca atare. Referitor la recursul pârâtului, Curtea reține că instanța de apel a respins justificat criticile referitoare la modul de soluționare a excepției insuficientei timbrări a acțiunii și a prematurității în considerarea faptului că solicitarea de anulare a declarației din Registrul acționarilor și a radierii mențiunilor din acest registru precum și de la O.R.C. Brașov, în privința calității de acționar al pârâtului nu are caracterul unei cereri evaluabile în bani, în sensul art. 7201 C. proc. civ. Anularea mențiunilor anterior arătate nu are semnificația restituirii unor prestații exprimate în echivalent bănesc, motiv pentru care nefiind incidente dispozițiile art. 7201 C. proc.

civ., nu se impunea îndeplinirea procedurii concilierii directe și nici obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în condițiile art. 2 din Legea 146/1997. În privința criticilor de fond, curtea constată că și recursul pârâtului este întemeiat, în sensul că instanța de apel era datoare să analizeze cauza exclusiv prin prisma motivelor legate de petitele cererii de chemare în judecată, conform ultimei precizări din 6 octombrie 2004, deși este real, că reformulările și precizările succesive ale acestora și ale motivelor acțiunii au fost de natură a crea dificultăți.

Din această perspectivă, rezultă că valabilitatea contractului de împrumut și a celui de garanție, respectiv critica referitoare la modul de soluționare a acestui petit trebuia analizată prin prisma motivelor arătate de reclamantă, respectiv încheierea cu încălcarea regulilor și limitelor de competență pentru valabila realizare a acordului de voință în sensul art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul 31/1954, după cum rezultă din precizarea acțiunii. Prin urmare, în acest cadru examinarea valabilității plății excede motivelor invocate de reclamanta care a contestat însăși nașterea raportului juridic, adică încheierea valabilă a contractului de împrumut și a celui de garanție, motiv pentru care în aceste limite nu era posibilă examinarea valabilității plății, adică a executării contractului.

De asemenea, petitului doi având ca obiect anularea declarației înscrise de pârât privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni urma a fi examinat ca fiind – conform precizărilor reclamantei – o consecință legală și logică a declarării nulității contractului de împrumut și a celui de garanție, a lipsei acordului de voință al părților, a neîndeplinirii condiției nerambursării la termen a împrumutului și pentru că nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare silită derulată în condițiile legii. În această ordine de idei, rezultă că deși reclamanta neagă încheierea valabilă a contractului de împrumut, susține totodată că nu s-a îndeplinit condiția nerestituirii la scadență, și prin urmare trebuie anulată și declarația înscrierii calității de acționar al pârâtului dobândită prin executarea silită nelegală a garanției.

Sub acest aspect, reținând că a fost păstrat motivul referitor la efectuarea plății la scadență, era necesar a se verifica în ce măsură anularea declarației era posibilă în condițiile în care nu s-a solicitat și anularea executării silite a contractului de garanție mobiliară. Astfel, deși instanța de apel reține că executarea garanției are o existență de sine stătătoare, fiind reglementată prin titlul VI al Legii 99/1999, constată că având în vedere că plata a fost valabil făcută, garanția nu se mai putea executa, dar pe de altă parte nu analizează cererea prin prisma efectelor produse ca urmare a executării acestei garanții și în lipsa unei cereri exprese de anulare a executării, deoarece înscrierea declarației este doar rezultatul executării silite potrivit mențiunii din contract, în sensul că în caz de neexecutare creditorul poate folosi mijloace proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanției.

În acest context, luând în considerare și hotărârile judecătorești conform cărora, pe parcursul soluționării litigiului acțiunile SC P.R. SA Brașov au fost transformate din acțiuni nominative în acțiuni la purtător, cu consecința că potrivit art. 99 din Legea 31/1990 dreptul de proprietate se transferă prin tradițiunea titlului era imperios necesar a se verifica situația reală și actuală a acțiunilor, cu atât mai mult cu cât s-a dispus și radierea mențiunilor corespunzătoare din R.A. și respectiv din R.C.. În această privință, s-a reținut că prin decizia nr. 415/R/12 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov s-a admis recursul Asociației P. Brașov împotriva încheierii din 4 mai 2004 a judecătorului delegat la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Brașov și s-a respins cererea formulată de N.I. la data de 3 mai 2004 și radierea înscrierii în R.C..Or, această cerere avea ca obiect tocmai înscrierea mențiunii referitoare la cesiunea acțiunilor realizată în temeiul contractului de garanție. Prin urmare, argumentul instanței de apel în sensul că reclamanta are interesul să solicite radierea mențiunilor din R.A. și de la O.R.C., și că o atare cerere nu este lipsită de obiect, nu se bazează și pe o verificare în concret a situației reale, în condițiile în care nu s-a examinat dacă decizia nr. 415/12 octombrie 2004 a fost menționată sau nu la O.R.C. conform art. 6 din Legea 26/1990 și pe cale de consecință, dacă interesul reclamantei mai este actual, respectiv dacă o atare cerere mai are obiect.

Cu alte cuvinte, în lipsa documentelor care să ateste situația acțiunilor din litigiu precum și a mențiunilor existente în registrele anterior menționate, rezultă că sunt incidente și dispozițiile art. 312 alin.(3) și (5) raportat la art. 314 C. proc. civ., în sensul că împrejurările de fapt nefiind deplin stabilite se impune admiterea ambelor recursuri și pentru o soluționare unitară a cauzei, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, vor fi avute în vedere doar criticile și apărările formulate în legătură cu obiectul litigiului astfel cum a fost acesta stabilit, conform ultimei precizări de acțiune, urmând a fi verificate și înregistrările efectuate în R.A.

și O.R.C., în vederea justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta Asociația P. Brașov și pârâtul N.I. împotriva deciziei nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.