ÎCCJ, decizie (scj.ro #130763)

Revocarea din funcție a administratorului societății. Efecte asupra actelor încheiate de acesta în numele societății, anterior revocării

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților

Index alfabetic : acțiune în constatare

nulitate absolută

consimțământ

reprezentant legal

Legea nr. 31/1990, art. 72, art. 73, art. 144

2

, art. 155, art. 155

1

C. civ. din 1864, art. 948

Faptul că, ulterior încheierii unor contracte, reprezentanții legali ai societății semnatare au fost revocați din funcție, în urma unor hotărâri judecătorești, nu poate conduce la concluzia vicierii consimțământului societății, exprimat anterior, la data încheierii contractelor.

Prin urmare, această situație nu poate justifica constatarea nulității absolute a acestor contracte pentru lipsa consimțământului, ci dă doar dreptul la o eventuală acțiune în răspundere contra administratorilor, în condițiile art. 155, respectiv art. 155

1

din Legea nr. 31/1990.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1463 din 22 septembrie 2016

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/62/2012, reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA) a solicitat să se dispună constatarea nulității absolute a:

- Contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și a actului adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA și SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA);

- Contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 și a actului adițional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA;

- Protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC F. SA;

- Contractului de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent, și SC B. SA, în calitate de debitor cedat;

- Contractului de garanție reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC B. SA.

Prin sentința civilă nr. 477/C din 6 octombrie 2014 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC C. SA.

A admis cererea formulată și precizată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA).

A constatat nulitatea absolută a:

- Contractului de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și a actului adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA și SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA;

- Contractului de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA);

- Contractului de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 și a actului adițional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA;

- Protocolului din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC F. SA;

- Contractului de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent, și SC B. SA, în calitate de debitor cedat;

- Contractului de garanție reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC B. SA;

A obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 100.653,14 lei reprezentând: 74.803,14 lei taxă judiciară de timbru, 3.100 lei onorariu avocațial și 22.750 lei onorariu expert.

A obligat pârâtele să plătească la bugetul local al UAT Municipiul Brașov suma de 74.793,14 lei, facilitate acordată de instanță reclamantei cu privire la plata taxei judiciare de timbru.

A obligat reclamanta să plătească la Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Brașov, în contul expertei G., suma de 21.750 lei cu titlu de onorariu expert pentru întocmirea Raportului de expertiză tehnică contabilă nr. 692048 din 20 ianuarie 2014.

A respins cererea reclamantei de reducere a onorariului de expert.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Între pârâtele SC B. SA, SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA) s-au încheiat actele în litigiu, respectiv: Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și actul adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011 la Contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 încheiate între pârâtele SC C. SA și SC B. SA; Contractul de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA; Contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA); Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 și actul adițional nr. 1 din 10 mai 2004 la Contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC B. SA; Protocolul din 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA (fostă SC E. SA) și SC F. SA; Contractul de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat între pârâtele SC C. SA, în calitate de cesionar, SC D. SA (fostă SC E. SA), în calitate de cedent, și SC B. SA, în calitate de debitor cedat și Contractul de garanție reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC B. SA.

Reclamanta a invocat două motive de nulitate absolută a actelor juridice civile în litigiu: lipsa calității de reprezentant la încheiere și cauza ilicită pe care se fondează aceste acte.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută, instanța a reținut că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse de către reclamantă la dosar, între reclamantă, pe de o parte, și numitul H., pe de altă parte, au existat o serie de litigii, care au avut ca obiect contestarea de către reclamantă a calității de acționar majoritar în SC B. SA a numitului H. și stabilirea acestei calități în favoarea Asociației A., respectiv acționar majoritar în cadrul SC B. SA, cu o cotă de 80%.

Stabilirea acestor chestiuni era importantă deoarece SC B. SA are calitatea de acționar majoritar al SC F. SA - 91,86% din capitalul social, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosar, iar SC F. SA are calitatea de administrator în cadrul filialelor de pe platforma B.

Astfel, prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004 a fost constituită SC B. SA Brașov, având un capital social de 4.125.200.000 lei ROL, respectiv 412.520 lei RON, prin denominare și modificarea structurii acționariatului, cu cotele de participare la capitalul social astfel: Asociația A. - 80%, I. (SDM) BHD. UGIR -10%, Universitatea J. - 2%, Uniunea Generală K. - 3% și Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5%.

Ulterior, prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, a fost admisă cererea de înscriere în registrul comerțului a dispozițiilor contractului de împrumut și garanție reală imobiliară încheiat anterior între numitul H. și Asociația A., ca acționar nou al SC B. SA cu un procent de 80% din capitalul social, fiind menționat în registrul comerțului că intră în societate numitul H., fiind menționată ieșirea din societate a Asociației A. ce deținea respectivul procent de 80% din capitalul social.

Împotriva acestei încheieri a judecătorului delegat, Asociația A. a promovat recurs, iar la data de 5 iulie 2004 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul H., și anularea contractului de împrumut de mai sus, a declarației de înscriere a pârâtului în registrul comerțului ca acționar al SC B. SA și radierea acestuia din registrul acționarilor și registrul comerțului, formându-se dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Brașov, strămutat la Tribunalul Alba sub nr. de dosar x/57/2006, care a fost soluționat prin sentința nr. 753/CA/2007, prin care a fost admisă, în parte, acțiunea Asociației A., fiind anulată declarația lui H. din registrul acționarilor SC F. SA privind transferul dreptului de proprietate de la A. asupra unui pachet de 33.002 acțiuni și s-a dispus radierea calității sale de acționar la SC B. SA din registrul comerțului, sentință executorie, ce a fost menținută și în căile de atac exercitate (decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ).

Anterior litigiului sus-indicat, prin decizia nr. 415/R din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, dosar nr.x/R/2004, a fost admis recursul Asociației A., dispunându-se, în mod irevocabil, respingerea cererii de înscriere de mențiuni nr. 26969 din 3 mai 2004 formulată de H. și radierea înscrierii din registrul comerțului efectuată în baza acestei încheieri, această decizie fiind menționată în registrul comerțului prin încheierea nr. 9230 din 5 aprilie 2005, în urma cererii nr. 13149 din 31 martie 2005.

Apoi, prin sentințele civile nr. 17/CC din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 4/CC din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 14/CC din 2 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 52/C din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2005, nr. 23/CC din 10 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006 au fost anulate mai multe hotărâri AGEA ale SC B. SA, prin care H. era desemnat în Consiliul de Administrație al SC B. SA, adunările fiind convocate la cererea lui H., reținându-se că la adoptarea acestei hotărâri AGEA a participat doar H. fără ca acesta să fie acționar al societății pârâte, cele 80% din acțiunile pretinse a fi obținute de H. nefiind dobândite cu respectarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, neexistând o declarație în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar pentru a se putea dobândi în mod valabil acțiunile.

Deși existau hotărârile judecătorești sus-indicate, numitul H., la data de 18 mai 2006, prin cererea cu nr. 20014 a solicitat înscrierea în registrul comerțului a următoarei structuri a acționariatului SC B. SA: H. - 80% în capitalul social, I. - 10% din capitalul social, Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5% din capitalul social, Uniunea Generală K. - 3% și Universitatea J. - 2% din capitalul social, cerere ce a fost admisă prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 6975 din 5 iunie 2006, menționându-se modificarea structurii acționariatului în sensul că în societate intra H., cu un numar de 33.0002 acțiuni și 80% din capitalul social și iese din soeietate Asociația A. ce deținea același număr de acțiuni, reprezentând aceeași cotă din capitalul social, restul acționariatului rămânând neschimbat.

Instanța a mai reținut că prin sentința nr. 31 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Brașov s-a reținut că în urma anulării operațiunii frauduloase prin care numitul H. s-a înscris ca acționar în registrul acționarilor SC B. SA, anulare dispusă prin sentința civilă nr. 753/CA din 30 mai 2007 a Tribunalului Alba, menținută irevocabil prin decizia nr.1106 din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a radierii din registrul acționarilor și din registrul comerțului a calității de acționar a lui H. la SC B. SA, radiere dispusă prin aceleași hotărâri judecătorești, a fost confirmată, cu efect declarativ, și nu constitutiv, calitatea de acționar a Asociației A. la SC B. SA.

Totodată, s-a mai reținut că radierea din registrul acționarilor SC B. SA a așa-zisului transfer de acțiuni era revenirea la situația anterioară, respectiv la structura acționariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004, sentința sus-indicată a intrat în puterea lucrului judecat, devenind irevocabilă prin decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respins recursul SC B. SA.

În aceste condiții, sunt nule absolut hotărârile adoptate de SC B. SA, prin adunarea generală ori consiliul de administrație, fiind luate cu votul majoritar al unei persoane, d-l H. ce nu este acționar al SC B. SA și cu neparticiparea reprezentanților acționariatului majoritar Asociația A., al cărui consimțământ a lipsit. Inclusiv în decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova s-a reținut că radierea mențiunii privind calitatea de acționar a numitului H. din registrul comerțului și registrul acționarilor, radiere dispusă prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a condus la revenirea societății la structura acționariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004.

Situația litigioasă dintre Asociația A. și H. nu-i era străină nici pârâtelor SC B. SA, SC C. SA și SC D. SA (fostă SC E. SA), acestea fiind societăți deținute de același H.

Astfel, motivul de nulitate absolută ce vizează lipsa calității de reprezentant influențează consimțământul pârâtei SC B. SA la încheierea contractelor și a protocolului supus analizei instanței (fără Contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat pentru pârâtele SC C. SA și SC D. SA).

Voința juridică reprezintă o componentă esențială a oricărui act juridic de dispoziție. Ea are un caracter complex, deoarece reunește două elemente: consimțâmântul și cauza (scopul).

Potrivit art. 948 C. civ., consimțământul este o condiție de fond a actului juridic care constă în exteriorizarea voinței unei persoane de a încheia un act juridic. Deoarece contractul se încheie prin acordul de voință dintre părți, existența consimțământului este indispensabilă pentru perfectarea vânzării.

În cazul de față, fiind confirmată cu efect declarativ calitatea de acționar a Asociației A. la SC B. SA, pârâta SC B. SA și-a exprimat consimțământul prin H., L., M. sau N., care, însă, nu aveau nici calitatea de acționar majoritar al SC B. SA (în cazul d-lui H.) și nici pe aceea de președinți ai Consiliului de Administrație. În aceste condiții, voința pârâtei SC B. SA a lipsit la încheierea actelor în litigiu, iar lipsa totală a consimțământului determină nulitatea absolută a actelor în litigiu (fără Contractul de împrumut nr. 10390 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC C. SA și SC D. SA).

În privința motivului de nulitate absolută care privește cauza ilicită, instanța a reținut ca întemeiat și acest motiv.

Astfel, la art. 966 și art. 958 C. civ. vechi (act normativ aplicabil în cauză la data nașterii raporturilor juridice civile în litigiu), obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită nu poate avea nici un efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Prin cauză sau scop se înțelege acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, respectiv acel element de natură psihologică care răspunde la întrebarea pentru care s-a încheiat actul juridic. Împreună cu consimțământul, cauza formează voința juridică, aceasta din urmă cuprinzând și scopul urmărit de parte atunci când și-a dat consimțământul la încheierea actului juridic, obligația pe care și-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv.

Ca structură, cauza actului juridic cuprinde: scopul imediat și scopul mediat (motivul determinant al încheierii actului juridic).

Reclamanta, prin invocarea caracterului ilicit al cauzei, are în vedere scopul imediat al convențiilor, care nu era de a primi prețul/împrumutul/creanța, ci de a scoate din societatea B. SA o parte din patrimoniul acesteia.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta Asociația A., cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-pârâtă SC C. SA a criticat luarea în considerare de prima instanță și menționarea în cuprinsul considerentelor sentinței a litigiilor derulate între părți, respectiv între persoane fizice și juridice referitoare la patrimoniul SC B. SA, apreciind că hotărârile irevocabile pronunțate în aceste litigii nu ar avea nicio relevanță cu privire la cauza dedusă judecății.

Prin decizia nr. 834/R din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 477/C/6 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

A fost obligată apelanta-pârâtă SC C. SA Brașov la plata către intimata-reclamantă Asociația A. a sumei de 4.960 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată în apel în cuantum de 896.369 lei și de 2.270.647,2 lei în primă instanță, reprezentând reducere taxă judiciară de timbru, s-a dispus să rămână în sarcina Statului.

A fost obligată apelanta-pârâtă SC C. SA Brașov la plata către intimata-reclamantă Asociația A. a sumei de 567.661 lei, reprezentând diferență taxă judiciară de timbru în primă instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

S-au făcut precizări cu privire la limitele devoluțiunii în apel.

Pârâta SC C. SA a fost chemată în judecată pentru constatarea nulității absolute a contractelor în care a avut calitatea de parte contractantă (1. contractul de împrumut nr. 5404 din 25 iulie 2007 și actul adițional nr. 1 din 3 ianuarie 2011, încheiate cu pârâta SC B. SA; 2. contractul de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat cu pârâta SC D. SA, fostă SC E. SA; 3. contractul de cesiune de creanță nr. 3762 din 4 septembrie 2009 încheiat cu pârâta SC D. SA, fostă SC E. SA, în calitate de cedent, și pârâta SC B. SA, în calitate de debitor cedat; 4. contractul de garanție reală nr. 5472 din 27 iulie 2007 încheiat cu pârâta SC B. SA) în cadrul unei acțiuni cu un obiect complex, care include constatarea nulității absolute și a altor contracte încheiate de alte societăți comerciale, pârâte în prezenta cauză.

Fiecare pârâtă a fost chemată în judecată pentru constatarea nulității absolute a contractelor la încheierea cărora a participat, fără a exista un raport de solidaritate, respectiv o coparticipare procesuală pasivă.

Ca urmare, motivele de apel formulate de pârâta SC C. SA pot privi doar soluția primei instanțe cu privire la contractele la încheierea cărora a participat.

Hotărârea primei instanțe privind constatarea nulității absolute a celorlalte contracte (contractul de împrumut nr. 10391 din 15 decembrie 2008 încheiat între pârâtele SC D. SA, fostă SC E. SA și SC B. SA, contractul de antrepriză nr. 3153/A din 27 martie 2004 cu actul adițional nr. 1 din 10 mai 2004 încheiate între pârâtele SC D. SA și SC B. SA și Protocolul din data de 16 aprilie 2004 încheiat între pârâtele SC D. SA și SC F. SA), indicate în cererea de chemare în judecată, în care apelanta-pârâtă SC C. SA nu a avut calitatea de parte, nu a fost atacată de părțile care le-au încheiat, pârâte în cauză, astfel că hotărârea primei instanțe cu privire la aceste contracte a trecut în puterea lucrului judecat, iar instanța de apel nu a putut modifica aceste aspecte în apelul altei pârâte, SC C. SA.

Motivele de nulitate absolută a actelor juridice civile invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată sunt: lipsa totală a consimțământului pârâtei SC B. SA în angajarea societății la încheierea contractelor și cauza ilicită.

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută instanța de apel a reținut că voința juridică care stă la baza oricărui act juridic de dispoziție reunește în structura sa două elemente: consimțământul și cauza (scopul).

Art. 948 C. civ. reglementează consimțământul ca o condiție de fond, esențială și generală a actului juridic, care reprezintă voința exteriorizată a părților actului juridic bilateral sau multilateral.

Esențial în stabilirea voinței juridice a SC B. SA la încheierea contractelor mai sus menționate este existența consimțământului societății exprimat prin persoanele legal mandatate în acest sens și indicarea acționariatului societății la data încheierii lor.

Structura acționariatului SC B. SA a fost stabilită prin H.G. nr. 24 din 15 ianuarie 2004 prin care a fost constituită această societate, respectiv: Asociația A. - 80%, I. - 10%, Universitatea J. - 2%, Uniunea Generală K. - 3% și Camera de Comerț și Industrie Brașov - 5%.

Înscrierea în registrul comerțului prin încheierea nr. 26969 din 3 mai 2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispozițiilor contractului de împrumut și garanție imobiliară încheiat între H. și Asociația A., ca acționar nou la SC B. SA cu un procent de 80% din capitalul social a determinat numeroase litigii cu privire la structura acționariatului SC B. SA și calitatea de reprezentant a acestei societăți. Astfel, au fost pronunțate numeroase hotărâri irevocabile, aflate la dosarul de fond, care se bucură de prezumția puterii de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 753/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Brașov, strămutat la Tribunalul Alba  sub nr. de dosar x/57/2006, a fost admisă în parte acțiunea Asociației A., fiind anulată declarația lui H. din registrul acționarilor SC F. SA privind transferul dreptului de proprietate de la A. asupra unui pachet de 33.002 acțiuni și s-a dispus radierea calității sale de acționar la SC B. SA din registrul comerțului, sentință executorie ce a fost menținută și în căile de atac exercitate (decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Prin decizia nr. 415/R din 12 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/R/C2004 a fost admis recursul Asociației A., dispunându-se în mod irevocabil respingerea cererii de înscriere de mențiuni nr. 26969 din 3 mai 2004 formulată de H. și radierea  înscrierii din registrul comerțului efectuată în baza acestei încheieri, această decizie fiind menționată în registrul comerțului prin încheierea nr. 9230 din 5 aprilie 2005, în urma cererii nr. 13149 din 31 martie 2005.

Apoi, prin sentințele civile nr. 17/CC din 15 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 4/CC din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 14/CC din 2 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2004, nr. 52/C din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2005, nr. 23/CC din 10 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006 au fost anulate mai multe hotărâri AGEA ale SC B. SA prin care H. era desemnat în Consiliul de Administrație al SC B. SA, adunările fiind convocate la cererea lui H., reținându-se că la adoptarea acestei hotărâri AGEA a participat doar H. fără ca acesta să fie acționar al societății pârâte, cele 80% din acțiunile pretinse a fi obținute de H. nefiind dobândite cu respectarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, neexistând o declarație în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar pentru a se putea dobândi în mod valabil acțiunile.

După pronunțarea deciziei nr. 1106 din 17 martie 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care sentința civilă nr. 753/CA/2007 a Tribunalului Alba a rămas irevocabilă, s-a menționat radierea calității de acționar a lui H. și s-a înscris structura acționariatului și capitalului inițial al SC B. SA.

Inclusiv în decizia nr. 2252 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova s-a reținut că radierea mențiunii privind calitatea de acționar a numitului H. din registrul comerțului și registrul acționarilor, radiere dispusă prin hotărâre definitivă și irevocabilă a condus la revenirea societății la structura acționariatului consacrată de H.G. nr. 24/2004.

Cu privire la calitatea de reprezentanți ai societății a altor persoane decât numitul H., respectiv a numiților L., M., O. și N., instanța de apel a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 71/R din 30 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/64/2012, Curtea de Apel Brașov a stabilit irevocabil cu privire la Actul adițional la contractul de împrumut nr. 5404/2007, care face și obiectul prezentei cauze că „a fost încheiat de o persoană care nu avea legal calitatea de reprezentant al SC B. SA, dat fiind că decizia curții de apel din 29 octombrie 2008, prin care această persoană a fost numită în funcția de Director General Executiv, a fost anulată irevocabil prin sentința civilă nr. 1542/2013 a Tribunalului Maramureș, hotărâre prin care s-a dispus și radierea mențiunilor corespunzătoare din registrul comerțului, or nulitatea absolută, astfel constatată judecătorește, produce efecte retroactive și, deci, pretinsa debitoare nu a putut fi angajată legal la perfectarea actului adițional. (…) Ca atare, actul adițional semnifică un abuz de drept.”

Sentința civilă nr. 54/C din 30 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/62/2011 de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit, irevocabil, că „restabilirea legalității încălcate prin înscrierea declarației numitului H. ca acționar în registrul acționarilor SC B. SA implică luarea în considerare tocmai a perioadei care începe cu acest moment al înregistrării

,

astfel încât se impune desființarea tuturor actelor subsecvente acestei operațiuni de înregistrare, pentru ca părțile să ajungă în situația în care s-ar fi aflat dacă respectivul act nu s-ar fi încheiat, fiind aplicabil principiul „

resoluto iure

dantis, resolvitur ius accipientis

”, nemaifiind necesar ca printr-o hotărâre judecătorească să se constate că Asociația A. are calitatea de acționar majoritar. (…) Este de principiu că nu poate fi admis a se perpetua o asemenea stare de nelegalitate prin faptul nerespectării hotărârilor irevocabile ale instanțelor judecătorești de către cei care au pierdut respectivele litigii ori de către interpușii acestora, căci s-ar ajunge la un șir interminabil de procese care să vizeze anularea hotărârilor adoptate în mod repetat și nelegal de către respectivele persoane, cu consecința refuzului de a se recunoaște drepturile adevăratului acționar, Asociația A., în condițiile în care aceasta din urmă invocă înstrăinări importante de active ale SC B. SA către societățile aparținând numitului H. (…)

Sentința civilă nr. 54/C din 30 ianuarie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/62/2011 de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis lipsa calității de reprezentant al lui M. pentru SC B. SA Brașov, reținând că acesta nu poate avea calitatea de reprezentant al societății, deoarece mandatul i-a fost dat de persoane care nu au calitatea de acționari ai acestei societăți.

Cu privire la calitatea persoanelor numite de H. de a angaja în mod legal SC B. SA s-a dispus prin numeroase hotărâri judecătorești, respectiv: sentința civilă nr. 63/C din 1 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2011, sentința civilă nr. 118/C din 29 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2012, sentința civilă nr. 171/C din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2010, sentința civilă nr. 173/C din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2012, sentința civilă nr. 174/C din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2012, sentința civilă nr. 50/C din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/62/2010 (privind pe O.).

În consecință, instanța de apel a reținut că nu a existat consimțământul SC B. SA la încheierea contractelor cu pârâta SC C. SA, mai sus menționate, neexistând o exteriorizare a voinței juridice a societății prin persoane mandatate în mod legal în acest sens.

În privința motivului de nulitate absolută care privește cauza ilicită, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice (art. 966, art. 968 C. civ.).

În structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul imediat și scopul mediat. Scopul imediat - cauza proxima - numit și scopul obligației, în cazul contractului de vânzare constă în prefigurarea de către vânzător a prețului bunului vândut, precum și în prefigurarea de către cumpărător a obținerii dreptului de proprietate asupra bunului ce formează obiectul contractului. Scopul mediat - cauza remota - numit și scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul (mobilul) determinant al încheierii actului juridic, motiv care se referă, fie la însușirile contraprestației, fie la însușirile celeilalte părți și care, spre deosebire de scopul imediat - care este abstract, obiectiv și invariabil în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, se caracterizează prin aceea că este un element (al cauzei) subiectiv și variabil de la o categorie de acte la altă categorie și, chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.

Deși s-a încercat a se crea o aparență de legalitate a actelor juridice încheiate, prin invocarea Contractului de Privatizare nr. 33 din 26 septembrie 2003 a SC F. SA încheiat între Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului și I., a Condițiilor impuse prin Convenția de Monitorizare a Programului de Restructurare a SC F. SA și a raportului de expertiză întocmit la fond, scopul imediat al contractelor a fost de a scoate din SC B. SA o parte din patrimoniul acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și din toate hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate cu privire la patrimoniul acestei societăți, aflate la dosarul de fond.

Luarea în considerare a tuturor acestor hotărâri judecătorești irevocabile și menționarea lor în cuprinsul considerentelor hotărârii este justificată de prezumția puterii de lucru judecat, potrivit cu care soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Considerentele hotărârii dobândesc același efect, explicând dispozitivul și reflectându-se în soluția pronunțată.

Prima instanță nu a încălcat principiul disponibilității și nu a depășit limitele învestirii instanței, întrucât prin dispozitivul sentinței s-a pronunțat, exclusiv, asupra capetelor de cerere cu soluționarea cărora a fost învestită. Redarea în cuprinsul considerentelor a argumentelor reținute în considerentele hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate cu privire la calitatea de reprezentant al societății nu reprezintă o depășire a principiilor menționate, ci respectarea puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.

Nu se reține existența unei confuzii a primei instanțe între calitatea de administrator și cea de acționar, astfel cum se critică prin motivele de apel, fiind evident că prima instanță a reținut lipsa calității de reprezentant și nu numai pe aceea de acționar a numitului H. și a persoanelor numite de acesta în calitate de reprezentanți ai societății.

Prin motivele de apel s-a criticat administrarea probei cu expertiză tehnică în condițiile nevalorificării concluziilor acesteia. Prima instanță a încuviințat în mod legal probele propuse în apărare de părți și le-a apreciat prin raportare la ansamblul probatoriului administrat. Administrarea unei probe solicitate de parte nu reprezintă automat valorificarea acesteia, în condițiile în care nu se coroborează cu restul probatoriului.

Prima instanță a realizat o verificare obiectivă a îndeplinirii condițiilor nulității prin prisma motivelor invocate de reclamantă, reținând în mod corect nulitatea absolută a contractelor încheiate de pârâta SC C. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenta-reclamantă

Asociația A., cât și recurenta-pârâtă SC C. SA.

I. Recurenta-reclamantă Asociația A. a declarat recurs atât împotriva deciziei nr. 834/R din 25 iunie 2015, cât și a încheierii din data de 4 iunie 2016, precum și a rezoluției din 5 mai 2015, formulând următoarele critici:

S-a apreciat că doar prima instanță a fost cea care a stabilit în mod corect cuantumul taxei judiciare de timbru, iar instanța de apel a stabilit în mod greșit cuantumul acesteia la suma de 2.838.309 lei.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a avut în vedere contractul de garanție reală mobiliară nr. 5472 din 27 iulie 2007, însă acesta este un act juridic accesoriu și subsecvent contractului de împrumut.

Chiar și în situația în care acest contract ar fi fost apreciat ca unul independent, și nu accesoriu, taxa judiciară de timbru ar fi trebuit stabilită prin raportare la valoarea certă și exactă a împrumutului a cărui restituire s-a garantat.

II. În recursul său recurenta-pârâtă SC C. SA a adus următoarele critici deciziei recurate :

Astfel, structura acționariatului acestei societăți la un moment dat nu poate influența voința juridică a persoanei juridice la momentul încheierii unui anumit contract, deoarece importantă este calitatea de reprezentant legal al acesteia la momentul semnării contractului, iar nu structura acționariatului.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 31/1990, societatea este reprezentată prin administrator, iar potrivit art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică este reprezentată prin organele de conducere.

Conform art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, actele săvârșite de către persoana juridică prin reprezentații săi legali, sunt actele persoanei juridice însăși, aceasta însemnând că actele juridice încheiate de reprezentanții legali ai societății obligă însăși societatea, indiferent de cine sunt acționarii acesteia.

Eventualele acte ilicite săvârșite de administrator sau eventuala depășire a mandatului pot atrage răspunderea organelor de conducere, fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954.

Sub acest aspect trebuia să se constate doar faptul că la data încheierii contractelor calitatea de reprezentanți legali o aveau persoanele înscrise în Registrul Comerțului, iar faptul că, ulterior încheierii actelor juridice de către reprezentanții legali aceștia și-au pierdut această calitate prin hotărâri judecătorești, nu poate afecta valabilitatea contractelor sub aspectul consimțământului.

Recurenta-pârâta a invocat și practica judiciară a Înaltei Curți, indicând decizia nr. 1386/2014 pronunțată în dosarul nr. x/62/2011.

În speța de față s-a reținut că printr-o hotărâre judecătorească s-a anulat hotărârea AGA prin care au fost desemnați ca administratori semnatarii contractelor în litigiu, însă o astfel de hotărâre reprezintă un act modificator al actelor constitutive, prin urmare, o astfel de hotărâre AGA, de înlocuire a administratorilor, își va produce efectele sale depline de la data adoptării și până la data anulării sale de către instanța de judecată, hotărârea de anulare producând efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut.

Sub acest aspect s-a relevat faptul că însăși reclamanta a invocat faptul că societatea B. SA a fost reprezentată, la momentul încheierii contractelor, de persoane care nu mai aveau calitatea de reprezentant legal al societății, dat fiind că hotărârea de desemnare a acestora a fost anulată cu efect retroactiv.

Lipsa calității de reprezentant nu poate constitui în nicio circumstanță motiv de nulitate absolută, ci doar de nulitate relativă. Fiind vorba despre o nulitate relativă, aceasta nu putea atrage nulitatea contractelor, deoarece nu se poate dovedi existența unui prejudiciu, mai ales că toate contractele în discuție au fost benefice pentru societate, care și-a îndeplinit, în acest fel, obligațiile asumate prin contractul de privatizare.

În plus, nulitatea relativă nu poate fi invocată decât în termenul de prescripție de trei ani, termen care a fost cu mult depășit.

Și sub acest aspect a fost invocată jurisprudența Înaltei Curți, indicându-se decizia nr. 3411/2014 pronunțată în dosarul nr. x/62/2011.

Astfel, faptul că există hotărâri judecătorești în care s-a anulat calitatea de acționar a lui H. nu poate conduce la concluzia că nu ar fi existat consimțământul societății B. SA la încheierea contractelor C. SA, pe motiv că nu ar fi existat o exteriorizare a voinței juridice a societății prin persoanele mandatate în mod legal în acest sens.

De altfel, decizia nr. 71/2014 se întemeiază pe sentința civilă nr. 1542/2013 a Tribunalului Maramureș, prin care a fost anulată hotărârea CA din 29 octombrie 2008, prin care a fost desemnat ca director general executiv semnatarul actului adițional în discuție, or, acest act adițional a fost încheiat în anul 2011, adică anterior pronunțării respectivei sentințe civile, aceasta însemnând că actul adițional trebuie să-și producă pe deplin efectele, deoarece reprezentantul legal ce a semnat acest act adițional și-a pierdut calitatea de reprezentant legal după semnarea acestuia, iar nu anterior semnării.

O astfel de ipoteză poate deschide calea unei acțiuni în daune formulată de societate, însă nu va putea afecta valabilitatea actelor juridice încheiate înainte de pronunțarea hotărârii prin care reprezentantul legal și-a pierdut această calitate.

Astfel, instanța de apel se referă la

cauza proxima

prin referire exclusivă la un contract de vânzare-cumpărare, or în prezentul dosar avem doar contracte de împrumut și un contract de antrepriză.

Mai mult, instanța de apel nu a motivat în nici un fel pe specificul celor două contracte ce fac obiectul prezentului dosar aspectele concrete legate de pretinsul caracter ilicit al cauzei.

De asemenea, referirea instanței de apel la

cauza remota

este străină speței de față, deoarece se pleacă de la definirea teoretică a acesteia fără o referire concretă la contractele ce au făcut obiectul litigiului de față, vorbindu-se despre scoaterea unei părți din patrimoniul SC B. SA, fără a se observa că în speța de față nu poate fi vorba de o astfel de situație.

Totodată, s-a mai susținut că hotărârea instanței de apel este nemotivată sub aspectul concluziei că ar fi fost dovedit caracterul ilicit al cauzei de probele administrate în cauză și de hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la patrimoniul acestei societăți, fără să se precizeze în ce fel s-a ajuns la această concluzie, recurenta-pârâtă a învederat faptul că, în realitate, contractele de împrumut au fost încheiate cu scopul de a îndeplini condițiile impuse în Contractul de Privatizare nr. 33 din 26 noiembrie 2013 încheiat între APAPS și I. și, respectiv, a condițiilor impuse prin Convenția de Monitorizare a Programului de Restructurare al SC F. SA.

S-a învederat faptul că neîndeplinirea obligațiilor investiționale ar fi fost extrem de gravă atât pentru SC B. SA, cât și pentru întregul proces de privatizare al SC F. SA.

Așa după cum rezultă din raportul întocmit de expertul G. toate împrumuturile au fost acordate prin transferuri bancare, iar toate lucrările executate în baza contractului de antrepriză au putut fi identificate.

Instanța de apel nu a cenzurat în nici un fel concluzia primei instanțe prin care aceasta a înlăturat din materialul probator respectiva expertiză.

În mod nelegal a fost avută în vedere opinia separată a expertului consilier al reclamantei, aceasta fiind depusă după ce instanța a rămas în pronunțare, expertul asistent neparticipând la efectuarea expertizei alături de expertul judiciar, după cum chiar acesta a recunoscut.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

I. În ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociația A., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de trei zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

În același sens este și decizia nr. 7/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent cu soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2014.

Cum recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recursul său nu este fondat, pe care, de altfel, nici nu l-a mai susținut.

II. În ce privește recursul declarat de către recurenta-pârâtă Societatea C. SA Brașov, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Valabilitatea contractului nu are legătură cu structura acționariatului de la un moment dat, ceea ce interesează este dacă la momentul semnării contractului societatea B. SA a fost legal reprezentată.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 31/1990, societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori (în acest ultim caz ei se constituie în Consiliu de administrație), iar potrivit art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică este reprezentată prin organele sale de conducere, iar conform art. 35 alin. (2) din același decret, actele săvârșite de către persoana juridică prin reprezentanții săi legali sunt actele persoanei juridice însăși.

Potrivit art. 143

2

din Legea nr. 31/1990, Consiliul de Administrație (sau administratorul unic) reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție.

Faptele ilicite săvârșite de administrator și eventuala depășire a mandatului pot atrage răspunderea acestuia, dar fără a afecta valabilitatea actului juridic, astfel după cum prevăd dispozițiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954.

De altfel, administratorii răspund în condițiile art. 144

2

raportat la art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990, societatea având la îndemână o acțiune în răspundere contra administratorilor în măsura în care aceștia, prin activitățile desfășurate în această calitate, au produs pagube societății.

Prin urmare, cât timp, la data încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului de față, societatea B. SA a fost legal reprezentată, înseamnă că la acea dată a existat consimțământul valabil exprimat al acestei societăți.

Faptul că ulterior încheierii acestor contracte reprezentanții legali ai acestei societăți au fost revocați din funcție, în urma unor hotărâri judecătorești, nu poate conduce la concluzia vicierii consimțământului societății, anterior, la data încheierii contractelor, ci dă doar dreptul la o eventuală acțiune în răspundere contra administratorilor, în condițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 155

1

din aceeași lege.

Aceasta este practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa după cum rezultă din mai multe decizii pronunțate, precum decizia nr. 1386/2014 - dosar nr. x/62/2011, decizia nr. 3411/2014 - dosar nr. x/62/2011, decizia nr. 610/2016 - dosar nr. x/62/2011*, unele decizii privind chiar părțile din acest dosar.

Chiar și scurta motivare este străină de obiectul cauzei, deoarece contractele ce au făcut obiectul litigiului de față sunt contracte de împrumut, respectiv antrepriză, iar nu de vânzare-cumpărare.

De altfel, instanța de apel, atunci când face analiza scopului mediat și a celui imediat, pornește de la definirea teoretică, fără să facă o referire concretă la contractele ce au făcut obiectul litigiului, vorbindu-se despre scoaterea unei părți din patrimoniul societății B. SA, dar fără a arăta, în mod concret, cum s-a petrecut o astfel de faptă.

În altă ordine de idei, instanța de apel nu a făcut nicio referire la scopul încheierii contractelor de împrumut și, respectiv, de antrepriză, raportat la obligațiile ce reveneau societății B. SA, legat de procesul de privatizare al societății F. SA.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a lămurit pe deplin starea de fapt și nu a aplicat corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt, astfel că, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC C. SA Brașov, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.