ÎCCJ, decizie (scj.ro #82940)

Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 20 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului Galați, astfel cum a fost precizată, reclamantele SC S.M. SA București și B.D. SRL București au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC G. SRL Galați, SC A.C.I. SRL și SC A.P.D. SRL București să se constate nulitatea absolută a următoarelor contracte: antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152 din 31 ianuarie 2006 și actul adițional la această autentificare, sub nr. 1340 din 23 martie 2006; contractul de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 ca act subsecvent primelor două contracte numai în ceea ce privește terenul în suprafață de 493,54 mp situat în Galați, Str. D. nr. 158. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că la data de 31 ianuarie 2000 între SC B.D. SRL București, SC G. SRL Galați și SC G. SA în calitate de promitente-vânzătoare și SC A.C.I. SRL, promitenta-cumpărătoare, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152, iar la 23 martie 2006 actul adițional autentificat sub nr. 1340 din 23 martie 2006 prin care se obligau să vândă cumpărătoarei suprafața de teren de 25.192,07 mp situată în Galați, Str. D. nr. 158, din care SC B.D. SRL deținea suprafața de 493,54 mp în indiviziune. Ulterior, respectiv la 28 aprilie 2006 s-a încheiat între reclamanta SC B.D. SRL și pârâta SC G. SRL contractul de schimb autorizat sub nr. 1944, prin care co-schimbata SC G. SRL transmitea reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 782,16 mp reprezentând drum de acces D2 situat în Galați, Str. D. nr. 158, primind în schimb dreptul de proprietate asupra suprafeței de 493,54 mp din terenul având destinația de drum acces D1 situat la aceeași adresă. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 la același Birou Notarial, SC G. SRL vinde pârâtei SC A.P.D. SRL terenul în suprafață de 493,54 mp dobândit prin contractul de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006. Potrivit reclamantelor, atât antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152 și actul adițional la acesta, cât și contractul de schimb autorizat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006 sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului SC B.D. SRL la încheierea lor, deoarece au fost semnate de un singur administrator, dl. B.A., în condițiile în care, societatea SC B.D. SRL avea doi administratori care potrivit actului constitutiv, art. 12.2, luau decizii în comun pe principiul dublei semnături. Au apreciat reclamantele că încheierea actelor de către un singur administrator, cu încălcarea limitelor mandatului său, semnifică lipsa consimțământului societății la încheierea lor sancționată de dispozițiile art. 948 C. civ. cu nulitatea absolută și, pe cale de consecință, se impune și desființarea actelor subsecvente prin care SC G. SRL vinde terenul de 493,54 mp către SC B.D. SRL. În drept, reclamantele s-au întemeiat pe dispozițiile art. 948, 953, 975, 1200 C. civ., Legea nr. 31/1990 republicată, art. 56 C. com.

Astfel învestit, Tribunalul Galați, examinând contractele a căror nulitate absolută s-a solicitat, în raport de susținerile și apărările părților, prin sentința comercială nr. 181 pronunțată la 28 februarie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamante. Tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cauzei de nulitate absolută invocate, contractele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor art. 948 C. civ. În opinia instanței, contractul de schimb încheiat de reclamanta SC B.D. SRL și pârâta SC G. SRL a fost semnat de administratorul societății în baza împuternicirii date de A.G.A. prin hotărârea din 20 aprilie 2006 semnată de cei doi asociați SC P.I. SRL și dl. B.A. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL care instituie obligația dublei semnături a administratorilor, tribunalul a apreciat că formularea utilizată prin folosirea sintagmei ,,după caz” impune concluzia angajării societății și de către un singur administrator. În ceea ce privește temeiul invocat de reclamanta SC S.M. SA, respectiv dispozițiile art. 975 C. civ., în calitatea sa de creditoare a SC B.D. SRL, prima instanță a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru promovarea unei acțiuni revocatorii deoarece prin contractul de schimb încheiat de SC B.D. SRL cu pârâta SC G. SRL societatea debitoare a primit o suprafață de teren mai mare respectiv 782,16 mp față de cei 493,54 mp cedată.

Cererea de completare a sentinței fondului nr. 181 din 28 februarie 2007 a Tribunalului Galați, formulată de pârâtele SC G. SRL, SC A.P.D. SRL și SC A.C.I. SRL. Utilizând procedura reglementată de dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. pârâtele susmenționate au solicitat completarea sentinței nr. 181/2002 cu privire la cererea accesorie de obligare a reclamantelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, asupra căreia instanța fondului a omis să se pronunțe. Tribunalul Galați, prin sentința comercială nr. 1689 pronunțată la 2 iulie 2007, a respins ca nefondată excepția tardivității formulării cererilor de completare invocată de reclamante în cadrul acestei proceduri, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantelor de compensare a cheltuielilor de judecată datorate cu parte din creanța pe care SC B.D. SRL o deține față de SC G. SRL în bază antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1945/2006 și a sentinței comerciale nr. 2480/2006 a Tribunalului Galați și a admis cererile conexe formulate de cele trei pârâte dispunând în conformitate cu art. 281 2 C. proc. civ. completarea sentinței nr. 181/2007 în sensul obligării reclamantelor SC S.M. SA și SC B.D. SRL, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 250.000 către SC G. SRL, suma de 23.241,98 lei către SC A.P.D. SRL și suma de 20.954,12 lei către SC A.C.I. SRL.

Apelul . Decizia nr. 65 din 7 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția comercială, maritimă și fluvială. Împotriva sentinței fondului nr. 181/2007 și a sentinței nr. 1689/2007 au declarat apel reclamantele pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârilor și, pe fond, admiterea acțiunii introductive precizată. În esență, reclamantele-apelante au reiterat susținerile formulate în fața primei instanțe, arătând că cele două convenții, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2006 și contractul de schimb din 28 aprilie 2006 au fost încheiate fără să existe consimțământul asociatului majoritar SC P.I. SRL și fără semnătura celui de-al doilea administrator, condiție impusă prin actul constitutiv, ceea ce impune concluzia absenței consimțământului societății la încheierea actelor. Totodată, reclamantele au susținut că cele două hotărâri AGA, din 31 ianuarie 2006 și respectiv 20 aprilie 2006 prin care a fost împuternicit dl. B.A. să reprezinte societatea la încheierea actelor de vânzare-cumpărare și schimb, în realitate nu au existat, nu au fost adoptate de adunarea generală a asociaților SC B.D. SRL, fiind false semnăturile de la poziția asociatului majoritar SC P.I. SRL nefiind efectuate de niciunul dintre asociații, persoane fizice, ale acestei entități juridice, așa cum atestă expertiza extrajudiciară grafologică efectuate la cererea societății. Potrivit reclamantelor, înscrisul datat ,,20 aprilie 2006” prin care asociatul majoritar SC P.I. SRL își exprimă poziția fermă cu privire la un eventual schimb de terenuri, poziție care nu concordă cu contractul de schimb încheiat la 28 aprilie 2006 dovedește lipsa consimțământului societății la încheierea celor două acte. În această fază procesuală au formulat cereri de intervenție accesorie în condițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. în interesul reclamantelor E.A., în calitate de acționar la SC S.M. SA și asociat la SC P.I. SRL, SC P.I. SRL – acționarul majoritar al SC B.D. SRL, cereri admise în principiu de instanță prin încheierea din 24 martie 2008. În interesul pârâtelor a formulat cerere de intervenție accesorie B.N.P. H.C. și H.C.H. care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1959/2006 și contractul de schimb nr. 944/2006, cerere de intervenție admisă în principiu de instanță prin Încheierea din 9 ianuarie 2008. La data de 8 februarie 2011, instanța a luat act de schimbarea denumirii reclamantei SC B.D. SRL. Judecata apelului a fost suspendată de instanța de control judiciar în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea din data de 11 aprilie 2008 până la soluționarea acțiunii în anularea hotărârilor AGA din 31ianuarie 2006 și 20 aprilie 2006 promovată de SC P.I. SRL în calitate de asociat la SC B.D. SRL. Cauza a fost repusă pe rol la data de 27 mai 2011 urmare cererii formulate de reclamante. Prin decizia comercială nr. 65 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Galați, Secția comercială, maritimă și fluvială, a admis apelul declarat de reclamantele SC S.M. SA și SC B.D. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 181/2007 completată prin sentința civilă nr. 1689/2007 a Tribunalului Galați și, în consecință, și cererile de intervenție accesorie în favoarea apelantelor formulate de E.A. și SC P.I. SRL, cu privire la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță în sarcina reclamantelor, în sensul diminuării acestora, respectiv reclamantele au fost obligate în solidar la plata sumei de 30.000 lei către pârâta SC G. SRL. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar cererea de intervenție în interesul pârâtelor, formulată de BNP Asociați H.C.și H.C.H. a fost respinsă ca nefondată. Examinând contractele a căror nulitate absolută se invocă, cu privire la suprafața de 493,54 mp teren în indiviziune, instanța de control judiciar a reținut următoarele: La autentificarea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 31 ianuarie 2006 și a contractului de schimb din 28 aprilie 2006 reclamanta SC B.D. SRL a fost reprezentată de administratorul B.A. în baza Hotărârilor AGA din 31 ianuarie 2006 și respectiv 20 aprilie 2006, hotărâri care ulterior au fost constatate nule prin sentința civilă nr. 11332 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului București. Semnarea contractelor de către un singur administrator nu impune concluzia lipsei voinței asociaților și, pe cale de consecință, a lipsei consimțământului reclamantei la încheierea actelor, în opinia instanței, deoarece, potrivit art. 35 și urm. din Decretul nr. 31/1954 și art. 71 din Legea nr. 31/1990, persoana juridică își exercită drepturile prin organele sale, administratorii fiind cei care reprezintă societatea comercială, iar la societățile cu răspundere limitată dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator. Referitor la clauza prevăzută în art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL, care stipulează că, în ipoteza în care societatea este administrată de doi sau mai mulți administratori, deciziile se iau de comun acord, potrivit principiului dublei semnături, instanța a apreciat că această prevedere nu constituie un motiv de anulare a actului încheiat cu depășirea mandatului, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990 L.S.C., în raporturile cu terții societatea este angajată prin organele sale, chiar dacă acestea depășesc obiectul de activitate, clauzele actului constitutiv care limitează puterile conferite de lege acestor organe fiind inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate. În ceea ce privește susținerea reclamantelor în sensul că reprezentantul legal al pârâtei SC G. SRL cunoștea încălcarea limitelor mandatului de către administrator, instanța de apel a constatat că, deși este dovedit că la momentul schimbului au existat discuții telefonice între reprezentanții părților implicate și reprezentantul SC P.I. SRL, nu rezultă că acesta a adus la cunoștința pârâtei co-schimbare eventualele limite ale mandatului administratorului. Cu această motivare, care a substituit în parte motivarea tribunalului, instanța de apel a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamantelor în constatarea nulității celor trei contracte și, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a dispus reducerea onorariului de avocat solicitat de pârâta SC G. SRL cu titlu de cheltuieli de judecată, obligând reclamantele în solidar la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC G. SRL.

Soluționarea cererilor de îndreptare a erorilor materiale strecurate în decizia comercială nr. 65/2011, precum și în Încheierea din 29 iunie 2011, în care s-au consemnat dezbaterile asupra apelurilor și s-a dispus amânarea pronunțării la data de 7 iulie 2011, formulate de reclamantele SC S.M. SA și SC B.D. SRL și intervenienta SC P.I. SRL în temeiul art. 281 C. proc. civ. Prin Încheierea din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați a admis în parte cererile de îndreptare a erorilor materiale formulate de cele trei părți, în sensul îndreptărilor erorilor materiale strecurate atât în cuprinsul Încheierii din 29 iunie 2011, cât și în Decizia nr. 65/2011, cu privire la numărul corect al sentinței apelate, adresa intimatelor SC A.C.I. SRL și SC P.R.E. România SRL, numărul de autentificare al contractului de schimb, al antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 152. Au fost respinse ca nefondate cererile de îndreptare a erorilor materiale referitoare la reprezentarea de către consilierul juridic R.M. a intervenientei SC P.I. SRL și susținerile apelantei SC S.M. SA în ședința din 29 iunie 2011.

Recursul împotriva deciziei civile nr. 65/2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați. Reclamantele SC B.D. SRL București și SC S.M. SA și intervenienta accesorie SC P.I. SRL au declarat în termen legal recurs împotriva deciziei nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați, formulând cereri de recurs distincte înregistrate la data de 9 august 2011, respectiv 10 august 2011. 6.1. Recurenta-reclamantă SC B.D. SRL, reprezentată de administrator statutar C.M. și de Administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței deschisă împotriva sa prin Încheierea din 21 iunie 2001 a Tribunalului București, și-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5,7 și 9 C. proc. civ. Potrivit recurentei, hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În argumentarea acestei susțineri, recurenta a arătat că instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 fără ca acest articol să fie invocat de vreuna din părți și fără să fi fost pus în discuție contradictorie a părților. În opinia recurentei, motivarea soluției adoptate în apel pe dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 este străină de circumstanțele cauzei având ca obiect nulitatea unor contracte de vânzare-cumpărare. Sub un alt aspect, recurenta a susținut că dispozițiile art. 55 conferă protecția actelor juridice încheiate cu depășirea obiectului de activitate al societății, ipoteză care nu a fost invocată în cauză. Referitor la motivul de recurs vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 75 din Legea nr. 31/1990 care prevăd că dreptul de a administra societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulația contrară în actul constitutiv, or în actul constitutiv al societății, art. 12.2, se prevede expres că, în cazul existenței mai multor administratori, deciziile se iau de comun acord, potrivit principiului dublei semnături. În cauză, semnarea contractelor numai de către dl. B.A. nu poate angaja în mod valabil societatea. Sub un ultim aspect subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Hotărârile AGA din 31 ianuarie 2006 și 20 aprilie 2006 în temeiul cărora au fost încheiate contractele au fost declarate nule prin hotărâri irevocabile, sancțiunea nulității urmând a se aplica și celor două contracte, ca acte subsecvente. Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. 6.2. Recurenta-reclamantă SC S.M. SA și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. indicate generic la finele cererii de recurs. În esență, criticile recurentei au vizat aceleași aspecte ca cele invocate de recurenta SC B.D. SRL referitoare la restricția impusă de art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL și obligativitatea semnăturilor conjugate ale celor doi administratori, potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, care numai împreună pot angaja societatea. A susținut recurenta că dispozițiile art. 55 din L.S.C. nu derogă de la prevederile art. 70, 72 și 76 așa cum reține instanța, deoarece dispozițiile din această lege specială sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar în cazul incidentelor de la constituirea societăților comerciale, nu și la cele de la funcționarea acestora, aplicarea lor neputând fi făcută prin analogie. Potrivit recurentei, instanța, prin interpretarea dată art. 55, extinde câmpul de aplicare al normei la alte ipoteze decât aceea prevăzută în corpul său, respectiv situația depășirii obiectului de activitate. Cu privire la nesocotirea efectelor hotărârii judecătorești prin care cele două AGA din SC B.D. SRL au fost constatate nule, recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a principiului quod nullum est nullum producit effectum, efectele nulității operând nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, ceea ce impunea concluzia inexistenței consimțământului societății la momentul încheierii contractelor. Sub un ultim aspect, recurenta a susținut, contrar dezlegării instanței, obligativitatea formei autentice a mandatului în raport de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 și art. 1535-1536 C. civ., în vigoare la data întocmirii actelor de vânzare-cumpărare și respectiv de schimb. 6.3. Recurenta-intervenientă accesorie SC P.I. SRL prin cererea de recurs reiterează criticile formulate de recurenta-reclamantă SC B.D. SRL în interesul căreia a intervenit, arătând, în sinteză, că prin decizia pronunțată instanța de apel încalcă dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. întemeindu-și întregul raționament pe prevederile art. 55 din LSC, temei juridic care nu a fost pus în discuția părților și nu a fost invocat pe cale de acțiune sau excepție. În egală măsură, a arătat recurenta, instanța nu dă eficiență juridică hotărârii (s.c. nr. 261/2010 a Tribunalului București) de constatare a nulității absolute a celor două AGA care reprezentau actul juridic ce atestă consimțământul societății la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare și contractului de schimb. Or, a susținut recurenta, fiind tranșat irevocabil aspectul lipsei consimțământului SC B.D. SRL la încheierea actelor juridice, o aplicare corectă a prevederilor art. 948 C. civ. impuneau soluția nulității absolute a actelor încheiate.

La data de 21 octombrie 2011, reclamantele SC B.D. SRL, în insolvență, și SC S.M. SA au declarat recurs și împotriva Încheierii din 12 septembrie 2011 de îndreptare eroare materială, pronunțată de Curtea de Apel Galați, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii de îndreptare. Recurentele socotesc ca nefondată soluția instanței de apel care a respins celelalte solicitări de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierea din 29 iunie 2011 și Decizia nr. 5/2011 cu motivarea că ,,din verificarea caietului grefierului nu rezultă contrariul”, deoarece instanța era datoare, potrivit art. 261 pct. 3 C. proc. civ., să consemneze ca atare susținerile părților. Cererea de recurs a fost înregistrată sub nr. 2486/121/2006 p. 1, iar prin Încheierea din data de 29 mai 2012 s-a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea acestui dosar la dosarul de recurs nr. xx86/121/2006 având ca obiect Decizia nr. 65/2011.

Asupra recursurilor. Înalta Curte, examinând în cadrul controlului de legalitate Decizia nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați și Încheierea de îndreptare eroare materială din 29 mai 2012 pronunțată de aceeași instanță, în raport de criticile formulate, a constatat că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: 8.1. Cu privire la Decizia nr. 65/2011, motivele de recurs, deși expuse de cele trei recurente prin cereri de recurs distincte, vizează aceleași aspecte care în opinia recurentelor atrag nelegalitatea deciziei, așa încât ele au fost analizate împreună. Motivul reglementat de art. 304 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. Argumentele recurentelor subsumate celor două ipoteze prevăzute de art. 304 pct. 5 și 6 se referă la încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității de către instanța de apel care era datoare să pună în discuția părților dispozițiile art. 5.5 din Legea nr. 31/1990 reținute în considerentele deciziei. Art. 304 pct. 6 vizează situațiile de plus petita și ultra petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ipoteză care nu se regăsește în cauză față de soluția pronunțată prin Decizia nr. 65/2011. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care sancționează, alături de încălcări ale formelor de procedură, și nesocotirea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, susținerile recurentelor nu impun concluzia încălcării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Reclamantele-recurente și-au întemeiat în drept acțiunea introductivă și pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale art. 56 din Decretul nr. 31/1954, întreaga construcție juridică fiind circumscrisă drepturilor și obligațiilor administratorilor ca organe ale societății care reprezintă persoana juridică în limitele puterilor conferite și restricțiilor impuse prin actul constitutiv, aspecte reiterate prin motivul de apel. Răspunzând criticilor formulate de apelante cu privire la nesocotirea restricției impuse prin actul constitutiv administratorilor, instanța de apel se întemeiază pe dispoziții legale din Legea societăților comerciale, indicată ca temei de drept de reclamantele-apelante. Numai în ipoteza schimbării temeiului de drept al cererii instanța este datoare să pună în discuția părților noul temei, ceea ce în cauză nu se confirmă. Curtea amintește, totodată, că dispozițiile art. 129-130, care consacră rolul activ al judecătorului, trebuie înțelese în sensul că intervenția sa în desfășurarea procesului se limitează numai la a da îndrumări părților cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin în măsura în care nu sunt asistate sau reprezentate de profesioniști, și aceasta deoarece procesul civil este, în primul rând, un proces al intereselor private în care părțile au obligația legală să-și probeze pretențiile și apărările. Punerea în discuția părților a unor împrejurări de fapt sau de drept constituie nu o obligație, ci este statuată ca un drept al judecătorului care trebuie înțeles în strânsă legătură cu realizarea cerinței de imparțialitate. 8.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 din LSC și a celor care reglementează obligațiile și răspunderea administratorilor (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.). Preliminar, Curtea notează că, potrivit actului constitutiv al societății SC B.D. SRL (art. 12.1), administratorul reprezintă și angajează societatea în relațiile cu terții, având printre alte atribuții și înstrăinarea activelor societății, dobândirea, transmiterea, ipotecarea de terenuri sau alte drepturi reale (art. 13); iar potrivit art. 12.2, în cazul pluralității de administratori, deciziile se iau de comun acord, pe principiul dublei semnături. O primă concluzie pe care o impune examinarea acestor dispoziții statutare este calitatea de reprezentant legal conferită expres administratorului prin actul constitutiv al societății, care poate angaja societatea în raporturile cu terții având dreptul de a exprima și executa voința juridică a societății, angajând responsabilitatea acesteia în raporturile cu terții. După art. 72 din LSC, funcția de administrator se grevează pe un raport juridic de mandat, conținutul acestui mandat nu este exclusiv contractual, fiind completat de dispoziții speciale, prevăzute în LSC, referitoare la obligațiile legale imperative stabilite în sarcina administratorului și la limitele mandatului acestuia. În sfârșit, după art. 70 din LSC, administratorul poate face orice operațiune necesară pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile arătate în actul constitutiv referitoare la limitele puterilor conferite. Regimul juridic de drept comun al depășirii limitelor mandatului instituit de art. 1546 potrivit căruia actele juridice încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirii sunt inopozabile mandantului are aplicație și în ce privește depășirea limitelor împuternicirii, respectiv atribuțiilor administratorului unei societăți comerciale cu derogările și restrângerile prevăzute de LSC, impuse de specificul societăților comerciale și al funcției administratorului ale cărui drepturi și obligații sunt complexe. În acest sens, prin derogare de la principiile mandatului, în vederea protejării intereselor terților și a securității juridice, art. 55 din LSC prevede în alin. (1) că în raporturile juridice cu terții societatea este angajată prin organele sale chiar dacă acestea depășesc obiectul de activitate, cu o excepție, când societatea dovedește că terții cunoșteau, în împrejurările date, depășirea obiectului de activitate. În alin. (2) al art. 55 LSC stabilește, tot pentru protecția terților, că societatea nu poate opune terților clauzele actului constitutiv care limitează puterile conferite de lege acestor organe, chiar dacă au fost publicate. Această ultimă ipoteză a art. 55 din LSC este aplicabilă în cauză și a fost corect reținută de instanța de apel, ca o derogare de la regula generală potrivit căreia clauzele actului constitutiv sunt opozabile terților dacă au fost publicate în condițiile legii. Prezumția instituită de dispozițiile susmenționate în favoarea terților de bună-credință nu a fost răsturnată, așa cum susțin, fără temei, recurentele, afirmând că, în condițiile în care existau doi administratori, o minimă diligență impunea să se efectueze verificări cu privire la puterile stabilite prin actul constitutiv, deoarece, față de conținutul dispoziției derogatorii, aparența de mandat general al administratorului este mai puternică la societățile de persoane avute în vedere în alin. (1) al art. 55. Ar fi inoportun și chiar excesiv, așa cum pretind recurentele, ca terțul care face afaceri cu o societate să verifice de fiecare dată puterea mandatului social, aceasta fiind rațiunea după care, potrivit art. 55 alin. (2), societatea va fi angajată prin actele făcute de administratori chiar dacă au fost făcute cu încălcarea limitelor puterilor ce le-au fost conferite, în măsura în care puterile conferite prin actul constitutiv sunt mai restrictive decât cele prevăzute de lege. Curtea notează, totodată, că după art. 75 din LSC, aplicabil și societăților cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator , iar dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună în ipoteza pluralității de administrare decizia acestora trebuie luată în unanimitate. Legea nu impune însă cerința ca exprimarea voinței acestora să se facă simultan, în sensul semnării actelor juridice de către toți administratorii desemnați și aceasta întrucât, așa cum s-a arătat în precedent, alin. (1) art. 75 prevede expres că dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator care poate încheia în numele societății orice act în limitele legii și ale obiectului de activitate. Sub acest aspect, Curtea constată că în actul constitutiv al societății B.D. nu există nicio limitare a drepturilor administratorului de a încheia acte de dispoziție de natura celor ce fac obiectul prezentului litigiu. În alte cuvinte, principiul dublei semnături pe actele încheiate de administratori cu terții reprezintă o încălcare a puterilor conferite de lege administratorului care atrage incidența art. 55 alin. (2) din LSC cu consecința angajării societății pentru actele făcute de reprezentanții săi legali. Distinct de acestea, în cauză, circumstanțele de fapt pe care le relevă actele dosarului, respectiv negocierile anterioare încheierii actelor purtate între părțile semnatare, impun concluzia că faptele aduse la cunoștința societății SC B.D. SRL de cocontractant erau adresate celor doi administratori, iar eventuala necunoaștere a lor din partea unuia dintre administratori nu poate fi invocată ca viciu de consimțământ al voinței colective deoarece terțul contractant ar fi pus într-o situație inechitabilă, de a suporta neglijența unora dintre administratori. În același sens, Curtea notează că neregularitățile privind modul cum au fost luate deciziile de administratori nu pot fi opuse terțului care nu poate fi obligat să facă, de fiecare dată, o analiză a regulilor de funcționare internă ale cocontractantului. Totodată, Curtea are în vedere și corespondența purtată cu cel de-al doilea asociat al societății, persoană juridică, care își exprimă acordul, în anumite condiții, pentru încheierea contractelor, corespondența urmată de împuternicirea unuia dintre administratori cu încheierea actelor prin cele două hotărâri ale adunării generale a asociaților. Prin urmare, voința juridică exprimată de organul statutar – adunarea generală, ca o dublare a voinței consiliului de administrație sau o confirmare a acesteia, a fost de natură, pentru terțul contractant, să-i întărească convingerea de mandat general valabil al administratorului împuternicit să semneze actele. Împrejurarea că cele două hotărâri AGA au fost ulterior anulate, respectiv la doi ani după încheierea celor două contracte, pentru neregularități de convocare, nu poate fi opusă terților, deoarece ilegalitatea mandatului astfel acordat reprezintă o chestiune care privește numai raporturile interne dintre societate și administratorii săi, ce pot fi făcuți răspunzători de aceste neregularități. Numai în măsura în care s-ar fi dovedit o înțelegere frauduloasă între administratorul împuternicit de societate și terțul contractant se impunea anularea contractelor, ori asemenea dovezi nu au fost făcute în cauză. 8.3 Cu privire la obligativitatea formei autentice a mandatului, dispozițiile art. 1596 din vechiul cod civil invocate de recurent se refereau la necesitatea unui mandat special în sensul de mandat pentru o anumită afacere, respectiv înstrăinare, ipotecare, cerința formei autentice nefiind prevăzută expres. Pe de altă parte, în raporturile dintre administrator și o societate comercială, conținutul mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, unele obligații ale mandatarului-administrator, din rațiuni de ordine publică, sunt reglementate de lege, administratorii nefiind simpli mandatari ai societății, ci organe prin care societatea stabilește raporturi cu terții. O dublare a acestor obligații legale printr-o procură specială în sensul art. 1536 C. civ. apărea excesivă, aceasta fiind rațiunea introducerii art. 70 1 din LSC prin O.U.G. nr. 52/2008, dispoziții care nu modifică regimul juridic anterior cu privire la conținutul mandatului dat administratorului, cerința formei autentice nefiind necesară nici anterior clarificării aduse prin art. 70 1 din LSC. 8.4. Referitor la recursul declarat împotriva Încheierii din 12 septembrie 2011 de îndreptare a erorilor materiale strecurate în decizia nr. 65/2011 și în cuprinsul încheierii de dezbateri a apelului, criticile recurentelor nu relevă aspecte de nelegalitate, în sensul încălcării art. 281 C. proc. civ. Verificând temeinicia susținerilor cu privire la erorile materiale strecurate, instanța de apel a dispus verificarea caietului de ședință al grefierului care este dator, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, să consemneze în caietul de ședință prezența părților și mersul dezbaterilor, realitatea lor fiind atestată prin semnarea de către grefier a încheierilor de ședință și a hotărârii. Potrivit regulamentului de ordine interioară, caietul de ședință este numerotat și sigilat și se depune la arhiva instanței unde se va păstra timp de trei ani de la data ultimelor note. Așa fiind, cele consemnate în caietul de ședință constituie o probă pentru eventualele erori, omisiuni și greșeli materiale strecurate în redactarea hotărârii sau încheierii, în raport cu care soluția pronunțată de instanța de apel prin Încheierea de îndreptare din 12 septembrie 2011 nu este susceptibilă de critică. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză.