ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3990/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3990/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de

Tribunalul Galați ca primă instanță.

introductivă de instanță înregistrată la data de 20 septembrie 2006 pe rolul

Tribunalului Galați, astfel cum a fost precizată, reclamantele SC S.M. SA

București și B.D. SRL București au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC

G. SRL Galați, SC A.C.I. SRL și SC A.P.D. SRL București să se constate

nulitatea absolută a următoarelor contracte: Antecontractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152 din 31 ianuarie 2006 și actul

adițional la această autentificare, sub nr. 1340 din 23 martie 2006; Contractul

de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28 aprilie 2006 și Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 ca act

subsecvent primelor două contracte numai în ceea ce privește terenul în

suprafață de 493,54 mp situat în Galați, Str. D. nr. X.

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că la data de 31 ianuarie 2000 între SC B.D. SRL

București, SC G. SRL Galați și SC G. SA în calitate de promitente vânzători și

SC A.C.I. SRL, promitenta cumpărătoare s-a încheiat Antecontractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 152, iar la 23 martie 2006, Actul

adițional autentificat sub nr. 1340 din 23 martie 2006 prin care se obligau să

vândă cumpărătoarei suprafața de teren de 25.192,07 m situată în Galați, Str.

D. nr. X, din care SC B.D. SRL deținea suprafața de 493,54 mp în indiviziune.

Ulterior, respectiv

la 28 aprilie 2006 s-a încheiat între reclamanta SC B.D. SRL și pârâta SC G.S

SRL, contractul de schimb autorizat sub nr. 1944, prin care coschimbata SC G.S

SRL transmitea reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de

782,16 mp reprezentând drum de acces D2 situat în Galați, Str. D. nr. X,

primind în schimb dreptul de proprietate asupra suprafeței de 493,54 mp din

terenul având destinația de drum acces D1 situat la aceiași adresă.

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1959 din 28 aprilie 2006 la același

Birou Notarial, SC G. SRL vinde pârâtei SC A.P.D. SRL terenul în suprafață de

493,54 mp dobândit prin Contractul de schimb autentificat sub nr. 1944 din 28

aprilie 2006.

Potrivit

reclamantelor, atât Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

152 și Actul adițional la acesta, cât și Contractul de schimb autorizat sub nr.

1944 din 28 aprilie 2006 sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa

consimțământului SC B.D. SRL la încheierea lor, deoarece au fost semnate de un

singur administrator, dl. B.A., în condițiile în care, societatea SC B.D. SRL,

avea doi administratori care potrivit actului constitutiv, art. 12.2 luau

decizii în comun, pe principiul dublei semnături.

Apreciază

reclamantele că încheierea actelor de către un singur administrator cu

încălcarea limitelor mandatului său semnifică, lipsa consimțământului

societății la încheierea lor sancționată de dispozițiile art. 948 C. civ. cu

nulitatea absolută și pe cale de consecință se impune și desființarea actelor

subsecvente prin care SC G. SRL vinde terenul de 493,54 mp către SC B.D. SRL.

În drept reclamantele

s-au întemeiat pe dispozițiile art. 948, 953, 975, 1200 C. civ., Legea nr.

31/1990 republicată, art. 56 C. com.

Tribunalul Galați, examinând contractele a căror nulitate absolută s-a

solicitat, în raport de susținerile și apărările părților, prin Sentința

comercială nr. 181 pronunțată la 28 februarie 2007 a respins ca neîntemeiată

acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamante. Tribunalul a

apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cauzei de nulitate

absolută invocate, contractele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor

art. 948 C. civ.

În opinia instanței,

contractul de schimb încheiat de reclamanta SC B.D. SRL și pârâta SC G. SRL a

fost semnat de administratorul societății în baza împuternicirii date de

Adunarea Generală a Asociaților prin Hotărârea din 20 aprilie 2006 semnată de

cei doi asociați SC P.I. SRL și dl. B.A. Referitor la încălcarea dispozițiilor

art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL care instituie obligația dublei

semnături a administratorilor, tribunalul apreciază, că formularea utilizată

prin folosirea sintagmei „după caz" impune concluzia angajării societății

și de către un singur administrator.

În aceea ce privește

temeiul invocat de reclamanta SC S.M. SA, respectiv dispozițiile art. 975 C.

civ., în calitatea sa de creditoare a SC B.D. SRL, prima instanță reține că în

cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru promovarea unei

acțiuni revocatorii deoarece prin contractul de schimb încheiat de SC B.D. SRL

cu pârâta SC G.S SRL societatea debitoare a primit o suprafață de teren mai

mare respectiv 782,16 mp față de cei 493,54 mp cedată.

completare a sentinței fondului nr. 181 din 28 februarie 2007 a Tribunalului

Galați, formulată de pârâtele SC G. SRL, SC A.P.D. SRL și SC A.C.I. SRL.

Utilizând procedura

reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. pârâtele sus-menționate au

solicitat completarea Sentinței nr. 181/2002 cu privire la cererea accesorie de

obligare a reclamantelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, asupra

căreia instanța fondului a omis să se pronunțe.

Tribunalul Galați,

prin Sentința comercială nr. 1689 pronunțată la 2 iulie 2007, a respins ca

nefondată excepția tardivității formulării cererilor de completare invocată de

reclamante în cadrul acestei proceduri, a respins ca inadmisibilă cererea

reclamantelor de compensare a cheltuielilor de judecată datorate cu parte din

creanța pe care SC B.D. SRL o deține față de SC G.S SRL în baza

Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1945/2006 și a

Sentinței comerciale nr. 2480/2006 a Tribunalului Galați și a admis cererile

conexe formulate de cele trei pârâte dispunând în conformitate cu art. 281 C.

proc. civ. completarea Sentinței nr. 181/2007 în sensul obligării reclamantelor

SC S.M. SA și SC B.D. SRL, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată

respectiv suma de 250.000 către SC G.S SRL, suma de 23.241,98 RON către SC

A.P.D. SRL și suma de 20.954,12 RON către SC A.C.I. SRL.

nr. 65 din 7 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială.

Împotriva Sentinței

fondului nr. 181/2007 și a Sentinței nr. 1689/2007 au declarat apel

reclamantele pentru motive de nelegalitate și netemeinicie solicitând desființarea

hotărârilor și pe fond admiterea acțiunii introductive precizată.

În esență,

reclamantele apelante au reiterat susținerile formulate în fața primei

instanțe, arătând că cele două convenții, respectiv Antecontractul de

vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2006 și Contractul de schimb din 28 aprilie

2006, au fost încheiate fără să existe consimțământul asociatului majoritar SC

P.I. SRL și fără semnătura celui de-al doilea administrator, condiție impusă

prin actul constitutiv, ceea ce impune concluzia, absenței consimțământului

societății la încheierea actelor.

Totodată reclamantele

au susținut că cele două hotărâri AGA, din 31 ianuarie 2006 și respectiv 20

aprilie 2006 prin care a fost împuternicit dl. B.A. să reprezinte societatea la

încheierea actelor de vânzare-cumpărare și schimb, în realitate nu au existat,

nu au fost adoptate de adunarea generală a asociaților SC B.D. SRL, fiind

false, semnăturile de la poziția asociatului majoritar SC P.I. SRL nefiind

efectuate de niciunul dintre asociații, persoane fizice, ale acestei entități

juridice, așa cum atestă expertiza extrajudiciară grafologică efectuate la

cererea societății.

Potrivit

reclamantelor, înscrisul datat „20 aprilie 2006" prin care asociatul

majoritar SC P.I. SRL își exprimă poziția fermă cu privire la un eventual

schimb de terenuri, poziție care nu concordă cu contractul de schimb încheiat

la 28 aprilie 2006 dovedește lipsa consimțământului societății la încheierea

celor două acte.

În această fază

procesuală, au formulat cereri de intervenție accesorie în condițiile art. 49

alin. (3) C. proc. civ. în interesul reclamantelor E.A. în calitate de acționar

la SC S.M. SA și asociat la SC P.I. SRL, SC P.I. SRL acționarul majoritar al SC

B.D. SRL, cererii admise în principiu de instanță prin Încheierea din 24 martie

2008.

În interesul

pârâtelor a formulat cerere de intervenție accesorie Biroul Notarului Public

H.C. și H.C.H. care a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr.

1959/2006 și contractul de schimb nr. 944/2006 cererea de intervenție admisă în

principiu de instanță prin Încheierea din 9 ianuarie 2008.

La data de 8

februarie 2011 instanța a luat act de schimbarea denumirii reclamantei SC B.D.

SRL.

Judecata apelului a

fost suspendată de instanța de control judiciar în temeiul art. 244 alin. (1)

C. proc. civ. prin Încheierea din data de 11 aprilie 2008 până la soluționarea

acțiunii în anularea hotărârilor AGA din 31 ianuarie 2006 și 20 aprilie 2006

promovată de SC P.I. SRL în calitate de asociat la SC B.D. SRL.

Cauza a fost repusă

pe rol la data de 27 mai 2011 urmare cererii formulate de reclamante.

Prin Decizia

comercială nr. 65 din 7 iulie 2011 Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială a admis apelul declarat de reclamantele SC S.M. SA și SC

B.D. SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 181/2007 completată prin Sentința

civilă nr. 1689/2007 a Tribunalului Galați și în consecință și cererile de

intervenție accesorie în favoarea apelantelor, formulate de E.A. și SC P.I.

SRL, cu privire la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță în

sarcina reclamantelor în sensul diminuării acestora, respectiv reclamantele au

fost obligate în solidar la plata sumei de 30.000 RON către pârâta SC G.S SRL.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar cererea de intervenție în

interesul pârâtelor, formulate de BNP Asociați H.C. și H.C.H. a fost respinsă

ca nefondată.

Examinând contractele

a căror nulitate absolută se invocă, cu privire la suprafața de 493,54 mp teren

în indiviziune, instanța de control judiciar reține următoarele:

La autentificarea

Antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 31 ianuarie 2006 și a

Contractului de schimb din 28 aprilie 2006 reclamanta SC B.D. SRL a fost

reprezentată de administratorul B.A. în baza Hotărârilor AGA din 31 ianuarie

2006 și respectiv 20 aprilie 2006, hotărâri care ulterior au fost constatate

nule prin Sentința civilă nr. 11332 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului

București.

Semnarea contractelor

de către un singur administrator nu impune concluzia lipsei voinței asociaților

și pe cale de consecință a lipsei consimțământului reclamantei la încheierea

actelor, în opinia instanței, deoarece potrivit art. 35 și următoarele din

Decretul nr. 31/1954 și art. 71 din Legea nr. 31/1990 persoana juridică își

exercită drepturile prin organele sale, administratorii fiind cei care

reprezintă societatea comercială, iar la societățile cu răspundere limitată

dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărei administratori.

Referitor la clauza

prevăzută în art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D. SRL, care stipulează că

în ipoteza în care societatea este administrată de doi sau mai mulți

administratori, deciziile se iau de comun acord, potrivit principiului dublei

semnături, instanța apreciază că această prevedere nu constituie un motiv de

anulare a actului încheiat cu depășirea mandatului întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990 Legea Societăților Comerciale, în

raporturile cu terții societatea este angajată prin organele sale, chiar dacă

acestea depășesc obiectul de activitate, clauzele actului constitutiv care

limitează puterile conferite de lege acestor organe fiind inopozabile terților,

chiar dacă au fost publicate.

În ceea ce privește

susținerea reclamantelor în sensul că reprezentantul legal al pârâtei SC G.S SRL

cunoștea încălcarea limitelor mandatului de către administrator, instanța de

apel constată că, deși este dovedit că la momentul schimbului au existat

discuții telefonice între reprezentanții părților implicate și reprezentantul

SC P.I. SRL, nu rezultă că acesta a adus la cunoștința pârâtei coschimbare,

eventualele limite ale mandatului administratorului.

Cu această motivare,

care a substituit în parte motivarea tribunalului, instanța de apel a menținut

soluția de respingere a acțiunii reclamantelor în constatarea nulității celor

trei contracte și în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a dispus

reducerea onorariului de avocat solicitat de pârâta SC G. SRL cu titlu de

cheltuieli de judecată, obligând reclamantele în solidar la plata sumei de

30.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC G.S SRL.

cererilor de îndreptare a erorilor materiale strecurate în Decizia comercială

nr. 65/2011 precum și în Încheierea din 29 iunie 2011, în care s-au consemnat

dezbaterile asupra apelurilor și s-a dispus amânarea pronunțării la data de 7

iulie 2011, formulate de reclamantele SC S.M. SA și SC B.D. SRL și

intervenienta SC P.I. SRL în temeiul art. 281 C. proc. civ.

Prin Încheierea din

12 septembrie 2011 Curtea de Apel Galați, a admis în parte cererile de

îndreptare a erorilor materiale formulate de cele trei părți, în sensul

îndreptărilor erorilor materiale strecurate atât în cuprinsul Încheierii din 29

iunie 2011 cât și în Decizia nr. 65/2011 cu privire la numărul corect al

sentinței apelate, adresa intimatelor SC A.C.I. SRL și SC P.R.E.R. SRL, numărul

de autentificare al Contractului de schimb de antecontractul de

vânzare-cumpărare nr. 152.

Au fost respinse ca

nefondate cererile de îndreptare a erorilor materiale referitoare la

reprezentarea de către consilierul juridic R.M. a intervenientei SC P.I. SRL și

susținerile apelantei SC S.M. SA în ședința din 29 iunie 2011.

Deciziei civile nr. 65/2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

Reclamantele SC B.D.

SRL București și SC S.M. SA și intervenienta accesorie SC P.I. SRL, au declarat

în termen legal recurs împotriva Deciziei nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați,

formulând cererii de recurs distincte înregistrată la data de 9 august 2011

respectiv 10 august 2001.

6.1. Recurenta-reclamantă

SC B.D. SRL reprezentată de administrator statutar C.M. și de Administratorul

judiciar desemnat în procedura insolvenței deschisă împotriva sa prin

Încheierea din 21 iunie 2001 a Tribunalului București și-a întemeiat în drept

recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ.

Potrivit recurentei

hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare și a

principiului contradictorialității ceea ce atrage incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea

acestei susțineri, recurenta arată că instanța de apel a aplicat dispozițiile

art. 55 din Legea nr. 31/1990 fără ca acest articol să fie invocat de vreuna

din părți și fără să-și fost pus în discuție contradictorie a părților.

În opinia recurentei,

motivarea soluției adoptate în apel, pe dispozițiile art. 55 din Legea nr.

31/1990 este străină de circumstanțele cauzei având ca obiect nulitatea unor

contracte de vânzare-cumpărare.

Sub un alt aspect

recurenta susține că dispozițiile art. 55 conferă protecția actelor juridice

încheiate cu depășirea obiectului de activitate al societății, ipoteză care nu

a fost invocată în cauză.

Referitor la motivul

de recurs vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.) recurenta arată că au fost încălcate dispozițiile art. 75

din Legea nr. 31/1990 care prevăd că dreptul de a administra societatea

aparține fiecărui administrator, afară de stipulația contrară în actul

constitutiv, or, în actul constitutiv al societății art. 12.2 se prevede expres

ca în cazul existenței mai multor administratori deciziile se iau de comun

acord potrivit principiului dublei semnături.

În cauză semnarea

contractelor numai de către dl. B.A. nu poate angaja în mod valabil societatea.

Sub un ultim aspect

subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta arată că

Hotărârile AGA din 31 ianuarie 2006 și 20 aprilie 2006 în temeiul cărora au

fost încheiate contractele au fost declarate nule prin hotărâri irevocabile,

sancțiunea nulității urmând a se aplica și celor două contracte ca acte

subsecvente.

Concluzionând

recurenta solicită admiterea recursului și în principal casarea hotărârii cu

trimitere spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar modificarea

hotărârii în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței

tribunalului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum

a fost precizată.

6.2. Recurenta

reclamantă SC S.M. SA și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. indicate generic la

finele cererii de recurs.

În esență, criticile

recurentei au vizat aceleași aspecte ca cele invocate de recurenta SC B.D. SRL

referitoare la restricția impusă de art. 12.2 din actul constitutiv al SC B.D.

SRL și obligativitatea semnăturilor conjugate ale celor doi administratori

potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990 care numai împreună pot angaja

societatea.

Susține recurenta că

dispozițiile art. 55 din Legea societăților comerciale nu derogă de la

prevederile art. 70, 72 și 76 așa cum reține instanța, deoarece dispozițiile

din această lege specială sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar

în cazul incidentelor de la constituirea societăților comerciale nu și la cele

de la funcționarea acestora, aplicarea lor neputând fi făcută prin analogie.

Potrivit recurentei

instanța prin interpretarea dată art. 55 extinde câmpul de aplicare al normei

la alte ipoteze decât aceea prevăzută în corpul său respectiv situația

depășirii obiectului de activitate.

Cu privire la

nesocotirea efectelor hotărârii judecătorești prin care cele două AGA din SC

B.D. SRL au fost constatate nule, recurenta invocă încălcarea de către instanța

de apel a principiului quod nullum est nullum producit effectum efectele

nulității operând nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, ceea ce impunea

concluzia inexistenței consimțământului societății la momentul încheierii

contractelor.

Sub un ultim aspect

recurenta susține contrar dezlegării instanței, obligativitatea formei

autentice a mandatului în raport de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990

și art. 1535 - 1536 C. civ., în vigoare la data întocmirii actelor de

vânzare-cumpărare și respectiv de schimb.

6.3. Recurenta

intervenientă accesorie SC P.I. SRL prin cererea de recurs, reiterează

criticile formulate de recurenta reclamantă SC B.D. SRL în interesul căreia a

intervenit, arătând, în sinteză că prin decizia pronunțată instanța de apel

încalcă dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. întemeindu-și întregul

raționament pe prevederile art. 55 din LSC temei juridic care nu a fost pus în

discuția părților și nu a fost invocat pe cale de acțiune sau excepție.

În egală măsură,

arată recurenta, instanța nu dă eficiența juridică hotărârii (s.c. nr. 261/2010

a Tribunalului București) de constatare a nulității absolute a celor două AGA

care reprezentau actul juridic ce atestă consimțământul societății la data

semnării antecontractului de vânzare-cumpărare și contractului de schimb.

Or, susține recurenta,

fiind tranșat irevocabil aspectul lipsei consimțământului SC B.D. SRL la

încheierea actelor juridice, o aplicare corectă a prevederilor art. 948 C. civ.

impuneau soluția nulității absolute a actelor încheiate.

octombrie 2011 reclamantele SC B.D. SRL, în insolvență și SC S.M. SA de

îndreptare eroare materială au declarat recurs și împotriva Încheierii din 12

septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați, solicitând admiterea

recursului, modificarea în parte a încheierii recurate în sensul admiterii în

totalitate a cererii de îndreptare.

Recurentele socotesc

ca nefondată soluția instanței de apel care a respins celelalte solicitări de

îndreptare a erorilor materiale strecurate în Încheierea din 29 iunie 2011 și

Decizia nr. 5/2011 cu motivarea că „din verificarea caietului grefierului nu

rezultă contrariul" deoarece instanța era datoare potrivit art. 261 pct. 3

C. proc. civ. să consemneze ca atare susținerile părților.

Cererea de recurs a

fost înregistrată sub nr. 2486/121/2006 p.l, iar prin Încheierea din data de 29

mai 2012 s-a dispus, în temeiul art. 164 C. proc. civ. conexarea acestui dosar

la dosarul de recurs nr. 2486/121/2006 având ca obiect Decizia nr. 65/2011.

recursurilor.

Înalta Curte

examinând în cadrul controlului de legalitate Decizia nr. 65/2011 a Curții de

Apel Galați și încheierea de îndreptare eroare materială din 29 mai 2012

pronunțată de aceiași instanță, în raport de criticile formulate, constată că

recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

8.1. Cu privire la

Decizia nr. 65/2011, motivele de recurs deși expuse de cele trei recurente prin

cereri de recurs distincte, vizează aceleași aspecte care în opinia

recurentelor atrag nelegalitatea deciziei, așa încât ele urmează a fi analizate

împreună.

Motivul reglementat

de art. 304 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele

recurentelor subsumate celor două ipoteze prevăzute de art. 304 pct. 5 și 6 se

referă la încălcarea dreptului la apărare și a principiului

contradictorialității de către instanța de apel care era datoare să pună în

discuția părților dispozițiile art. 5.5 din Legea nr. 31/1990 reținute în

considerentele deciziei.

Art. 304 pct. 6

vizează situațiile de plus petita și ultra petita când instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ipoteză care nu se regăsește în

cauză față de soluția pronunțată prin Decizia nr. 65/2011.

În ceea ce privește

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care sancționează alături de

încălcări ale formelor de procedură și nesocotirea principiilor care guvernează

desfășurarea procesului civil, susținerile recurentelor nu impun concluzia

încălcării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Reclamantele

recurente și-au întemeiat în drept acțiunea introductivă și pe dispozițiile

Legii nr. 31/1990 și ale art. 56 din Decretul nr. 31/1954, întreaga construcție

juridică fiind circumscrisă drepturilor și obligațiilor administratorilor ca

organe ale societății care reprezintă persoana juridică în limitele puterilor conferite

și restricțiilor impuse prin actul constitutiv, aspecte reiterate prin motivul

de apel.

Răspunzând criticilor

formulate de apelante cu privire la nesocotirea restricției impuse prin actul

constitutiv administratorilor, instanța de apel se întemeiază pe dispoziții

legale din Legea societăților comerciale, indicată ca temei de drept de

reclamantele-apelante.

Numai în ipoteza

schimbării temeiului de drept al cererii instanța este datoare să pună în

discuția părților noul temei, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Curtea amintește

totodată că dispozițiile art. 129 - 130 care consacră rolul activ al

judecătorului trebuie înțelese în sensul că intervenția sa în desfășurarea

procesului se limitează numai la a da îndrumări părților cu privire la

drepturile și obligațiilor ce le revin în măsura în care nu sunt asistate sau

reprezentate de profesioniști și aceasta deoarece procesul civil este în primul

rând un proces al intereselor private în care părțile au obligația legală să-și

probeze pretențiile și apărările.

Punerea în discuția

părților a unor împrejurări de fapt sau de drept constituie nu o obligație ci

este statuată ca un drept al judecătorului care trebuie înțeles în strânsă

legătură cu realizarea cerinței de imparțialitate.

8.2. Cu privire la

motivul de nelegalitate vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 din

LSC și a celor care reglementează obligațiile și răspunderea administratorilor

(art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.).

Preliminar Curtea

notează că potrivit actului constitutiv al societății SC B.D. SRL (art. 12.1)

administratorul reprezintă și angajează societatea în relațiile cu terții,

având printre alte atribuții și înstrăinarea activelor societății, dobândirea,

transmiterea, ipotecarea de terenuri sau alte drepturi reale (art. 13); iar potrivit

art. 12.2, în cazul pluralității de administratori, deciziile se iau de comun

acord, pe principiul dublei semnături.

O primă concluzie pe

care o impune examinarea acestor dispoziții statutare este calitatea de

reprezentant legal, conferită expres administratorului prin actul constitutiv

al societății, care poate angaja societatea în raporturile cu terții având

dreptul de a exprima și executa voința juridică a societății, angajând

responsabilitatea acesteia în raporturile cu terții.

După art. 72 din LSC

funcția de administrator se grevează pe un raport juridic de mandat, conținutul

acestui mandat nu este exclusiv contractual fiind completat de dispoziții

speciale, prevăzute în LSC referitoare la obligațiile legale imperative

stabilite în sarcina administratorului și la limitele mandatului acestuia.

În sfârșit, după art.

70 din LSC administratorul poate face orice operațiune necesară pentru aducerea

la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, afară de restricțiile

arătate în actul constitutiv referitoare la limitele puterilor conferite.

Regimul juridic de

drept comun al depășirii limitelor mandatului instituit de art. 1546 potrivit

căruia actele juridice încheiate de mandatar cu depășirea împuternicirii sunt

inopozabile mandantului are aplicație și în ce privește depășirea limitelor

împuternicirii, respectiv atribuțiilor administratorului unei societății

comerciale cu derogările și restrângerile prevăzute de LSC impuse de specificul

societăților comerciale și al funcției administratorului ale cărui drepturi și

obligații sunt complexe.

În acest sens, prin

derogare de la principiile mandatului, în vederea protejării intereselor

terților și a securității juridice, art. 55 din LSC prevede în alin. (1) că în

raporturile juridice cu terții societatea este angajată prin organele sale

chiar dacă acestea depășesc obiectul de activitate cu o excepție, când

societatea dovedește că terții cunoșteau, în împrejurările date, depășirea

obiectului de activitate.

În alin. 2 al art.

55, LSC, stabilește tot pentru protecția terților că societatea nu poate opune

terților, clauzele actului constitutiv care limitează puterile conferite de

lege acestor organe, chiar dacă au fost publicate.

Această ultimă

ipoteză a art. 55 din LSC este aplicabilă în cauză și a fost corect reținută de

instanța de apel, ca o derogare de la regula generală potrivit căreia clauzele

actului constitutiv sunt opozabile terților dacă au fost publicate în

condițiile legii.

Prezumția instituită

de dispozițiile sus-menționate în favoarea terților de bună-credință nu a fost

răsturnată, așa cum susțin, fără temei, recurentele, afirmând că în condițiile

în care existau doi administratori, o minimă diligentă impunea să se efectueze

verificări cu privire la puterile stabilite prin actul constitutiv, deoarece

față de conținutul dispoziției derogatorii, aparența de mandat general al

administratorului este mai puternică la societățile de persoane avute în vedere

în alin. (1) al art. 55. Ar fi inoportun și chiar excesiv așa cum pretind

recurentele ca terțul care face afaceri cu o societate să verifice de fiecare

dată puterea mandatului social aceasta fiind rațiunea după care potrivit art.

55 alin. (2) societatea va fi angajată prin actele făcute de administratori

chiar dacă au fost făcute cu încălcare limitelor puterilor ce le-au fost

conferite, în măsura în care puterile conferite prin actul constitutiv sunt mai

restrictive decât cele prevăzute de lege.

Curtea notează

totodată că după art. 75 din LSC, aplicabil și societăților cu răspundere

limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator,

iar dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună în

ipoteza pluralității de administrare decizia acestora trebuie luată în

unanimitate.

Legea nu impune însă

cerința ca exprimarea voinței acestora să se facă simultan, în sensul semnării

actelor juridice de către toți administratorii desemnați și aceasta întrucât

așa cum s-a arătat în precedent alin. (1) art. 75 prevede expres că dreptul de

a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, care poate încheia în

numele societății orice act în limitele legii și ale obiectului de activitate.

Sub acest aspect, Curtea constată că în actul constitutiv al societății B. nu

există nicio limitare a drepturilor administratorului de a încheia acte de

dispoziție de natura celor ce fac obiectul prezentului litigiu.

În alte cuvinte,

principiul dublei semnături pe actele încheiate de administratori cu terții

reprezintă o încălcare a puterilor conferite de lege administratorului care

trage incidența art. 55 alin. (2) din LSC cu consecința angajării societății

pentru actele făcute de reprezentanții săi legali.

Distinct de acestea

în cauză, circumstanțele de fapt pe care le relevă actele dosarului, respectiv

negocierile anterioare încheierii actelor, purtate între părțile semnatare,

impun concluzia că faptele aduse la cunoștința societății SC B.D. SRL de

cocontractant erau adresate celor doi administratori, iar eventuala

necunoaștere a lor din partea unuia dintre administratori nu poate fi, invocată

ca viciu de consimțământ al voinței colective deoarece terțul contractant ar fi

pus într-o situație inechitabilă de a suporta neglijența unora dintre

administratori. În același sens Curtea notează că neregularitățile privind

modul cum au fost luate deciziile de administratori, nu pot fi opuse terțului

care nu poate fi obligat să facă, de fiecare dată, o analiză a regulilor de

funcționare internă a cocontractantului.

Totodată, Curtea are

în vedere și corespondența purtată cu cel de al doilea asociat al societății,

persoană juridică care își exprima acordul, în anumite condiții pentru

încheierea contractelor, corespondența urmată de împuternicirea unuia dintre

administratori cu încheierea actelor prin cele două hotărâri ale adunării

generale a asociaților.

Prin urmare, voința

juridică exprimată de organul statutar - adunarea generală, ca o dublare a

voinței consiliului de administrație sau o confirmare a acesteia, a fost de

natură, pentru terțul contractant să-i întărească convingerea de mandat general

valabil al administratorului împuternicit să semneze actele.

Împrejurarea că cele

două hotărâri AGA au fost ulterior anulate, respectiv la doi ani după

încheierea celor două contracte, pentru neregularități de convocare, nu poate

fi opusă terților, deoarece ilegalitatea mandatului astfel acordat reprezintă o

chestiune care privește numai raporturile interne dintre societate și

administratorii săi, ce pot fi făcuți răspunzători de aceste neregularități.

Numai în măsura în

care s-ar fi dovedit o înțelegere frauduloasă între administratorul

împuternicit de societate și terțul contractant se impunea anularea

contractelor ori asemenea dovezi nu au fost făcute în cauză.

8.3 Cu privire la

obligativitatea formei autentice a mandatului, dispozițiile art. 1596 din vechiul

C. civ. invocate de recurent, se referea la necesitatea unui mandat special în

sensul de mandat pentru o anumită afacere, respectiv înstrăinare, ipotecare,

cerința formei autentice nefiind prevăzută expres.

Pe de altă parte, în

raporturile dintre administrator și o societate comercială, conținutul

mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, unele obligații

ale mandatarului - administrator, din rațiuni de ordine publică, sunt

reglementate de lege, administratorii nefiind simpli mandatari ai societății,

ci organe prin care societate stabilește raporturi cu terții. O dublare a

acestor obligații legale printr-o procură specială în sensul art. 1536 C. civ.

apărea excesivă, aceasta fiind rațiunea introducerii art. 70 din LSC prin

O.U.G. nr. 52/2008, dispoziții care nu modifică regimul juridic anterior cu

privire la conținutul mandatului dat administratorului, cerința formei

autentice nefiind necesară nici anterior clarificării aduse prin art. 701 din

LSC.

8.4. Referitor la

recursul declarat împotriva Încheierii din 12 septembrie 2011 de îndreptare a

erorilor materiale strecurate în Decizia nr. 65/2011 și în cuprinsul încheierii

de dezbateri a apelului, criticile recurentelor, nu relevă aspecte de

nelegalitate, în sensul încălcării art. 281 C. proc. civ.

Verificând temeinicia

susținerilor cu privire la erorile materiale strecurate, instanța de apel a

dispus verificarea caietului de ședință al grefierului care este dator potrivit

Regulamentului de ordine interioară a instanțelor, să consemneze în caietul de

ședință prezența părților și mersul dezbaterilor, realitatea lor fiind atestată

prin semnarea de către grefier a încheierilor de ședință și a hotărârii.

Potrivit

regulamentului de ordine interioară, caietul de ședință este numerotat și

sigilat și se depune la arhiva instanței unde se va păstra timp de trei ani de

la data ultimelor note.

Așa fiind, cele

consemnate în caietul de ședință, constituie o probă pentru eventualele erori,

omisiuni și greșeli materiale strecurate în redactarea hotărârii sau

încheierii, în raport cu care, soluția pronunțată de instanța de apel prin

încheierea de îndreptare din 12 septembrie 2011 nu este susceptibilă de

critică.

Pentru rațiunile mai

sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

ca nefondat recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta B.D. SRL București prin

administrator judiciar A.L. IPURL București și de reclamanta SC S.M. SA

București împotriva Deciziei comerciale nr. 65/2011 din 7 iulie 2011 pronunțate

de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și împotriva

Încheierii de ședință din data de 12 septembrie 2011 pronunțată de aceeași

instanță, în Dosarul nr. 2486/121/2006, conexat la prezentul dosar.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienta în interesul reclamantelor SC P.I.

SRL București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM