ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 344/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 344/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

16 noiembrie 2006, sub nr. 38247/299/2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1

București, reclamanții I.C. și I.M. au chemat în judecată pe pârâtul N.D.,

solicitând obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie terenul în suprafață de 176,04 m.p. situat în București, str. Pechea,

înscris în cartea funciară nr. 47430 a M.B., cu număr cadastral 18627, precum

și grănițuirea proprietăților părților.

Pârâtul a invocat excepția lipsei

calității procesule pasive, arătând că terenul în litigiu este proprietatea SC Q.C.I.

SRL În dovedirea acestei susțineri a depus la dosar contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între vânzătorii M.N. și M.M. și cumpărătoarea SC Q.C.I.

SRL

La data de 17 ianuarie 2007

reclamanții au depus cerere precizatoare în sensul că pârâta chemată în

judecată este SC Q.C.I. SRL

Pârâta SC Q.C.I. SRL a formulat cerere

de chemare în garanție în contradictoriu cu vânzătorii M.N. și M.M. solicitând

ca, în cazul admiterii acțiuni principale, chemații în garanție să fie obligați

la restituirea părții din prețul achitat, corespunzător suprafeței de teren

revendicate. La rândul lor, vânzătorii M.N. și M.M. au formulat cerere de

chemare în garanție în contradictoriu cu T.R.M.Y.E., de la care au cumpărat

imobilul.

Pe baza raportului de expertiză efectuat

în cauză, instanța a reținut că imobilul revendicat are valoarea de 337.997

euro, echivalent a 1.443.247 lei, astfel încât, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ., prin sentința nr. 7165 din 28 mai 2009 a Judecătoriei Sectorului

1 București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1680 din 3

noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea

precizată, formulată de reclamanții I.C. și I.M., a obligată pârâta SC Q.C.I. SRL

să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de

176,04 m.p. situat în București, str. Pechea; s-a dispus grănițuirea

proprietăților pe linia coordonatelor 1 – 2 – 17 conform anexei a VIII-a a

raportului de expertiză întocmit de expert ing. P.O.; s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului N.D. și, în consecință, s-a respins

cererea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă; a fost admisă cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta SC Q.C.I. SRL împotriva chemaților în garanție M.N. și M.M.;

au fost obligați chemații în garanție M.N. și M.M. la plata către pârâtă a

sumei de 100.000 lei cu titlu de preț al terenului în suprafață de 176,04 m.p.;

s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în garanție a numitei

T.R.M.I.E.; s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată

de M.M. în contradictoriu cu T.R.M.I.E.; a fost obligată pârâta la 39.293 lei cheltuieli

de judecată către reclamanți; a obligat chemații în garanție M.N. și M.M. la

3611 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a avut în vedere înscrisurile depuse de părți în fața

Judecătoriei Sectorului 1 București, precum și raportul de expertiză topografică

efectuat de expert ing. O.P. prin care au fost identificate terenurile

proprietatea părților și s-a constatat o suprapunere parțială de 176,04 m.p. a

terenului proprietatea pârâtei situat în str. Pechea peste terenul proprietatea

reclamanților situat în str. Pechea.

Instanța a reținut că reclamanții au

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 717,44 m.p.

care include și suprafața de teren revendicată, prin vânzare, conform

contractului autentificat sub nr. 2130 din 11 octombrie 2004 de B.N.P. Z.A.R.,

vânzătorii fiind T.V.V. și T.L.I., drept de proprietate înscris în cartea

funciară 47430, cu număr cadastral 18627.

La data eliberării titlului de

proprietate al autoarei pârâtei, terenul în litigiu era înscris în cartea

funciară în favoarea reclamanților, astfel că, în mod greșit Comisia de

aplicare a Legii nr. 18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate al autoarei

pârâtei pe un teren aflat în proprietatea reclamanților.

Tribunalul a apreciat ca nefondate

susținerile pârâtei referitoare la edificarea unei artere stradale la nivelul

anilor 1955 care ar fi redus din suprafața terenului ce a aparținut autoarei

reclamantei. Instanța a reținut că la întocmirea documentației cadastrale s-a

avut în vedere această sistematizare, fără a fi afectată suprafața terenului,

conform avizului tehnic nr. 924/2004, fiind înscrisă în cartea funciară

întreaga suprafață de teren ce a aparținut autoarei reclamanților, anterior

emiterii titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

De asemenea, tribunalul a apreciat

nefondată susținerea pârâtei referitoare la nevalabilitatea titlului

reclamanților pentru lipsa consimțământului soției vânzătorului T.V.V. la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, din relațiile comunicate de B.N.P.

O.A.R. sub nr. 1068 din 05 august 2008 rezultând că numita T.L.I. l-a mandatat

pe soțul său T.V.V. să procedeze la înstrăinare (procura specială autentificată

sub nr. 2054 din 25 septembrie 2003).

Așa fiind, tribunalul a apreciat că

dreptul de proprietate al autoarei reclamanților este preferabil dreptului de

proprietate al autoarei pârâtei, situație în care, în baza art. 480 C. civ., a

admis acțiunea în revendicare și a fost obligată pârâta să lase reclamanților

în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 176,04 m.p. situat

în str. Pechea.

În baza art. 584 C. civ., instanța a

dispus grănițuirea celor două proprietăți pe linia coordonatelor 1-2-17 conform

anexei VIII a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P.O., astfel

încât zona de suprapunere în suprafață de 176,04 m.p. să revină în proprietatea

reclamanților pentru considerentele reținute la analiza celor două titluri de

proprietate.

Având în vedere că dreptul de

proprietate asupra terenului situat în str. Pechea aparține pârâtei societate

comercială, iar nu pârâtului N.D., iar calitatea procesuală pasivă presupune

existența identității între persoana pârâtului și cel ce urmează a fi obligat

în raportul juridic dedus judecății, tribunalul a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului N.D. și, în consecință, a respins

cererea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

În baza art. 60 alin. (1) C. proc. civ.,

tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și văzând

dispozițiile art. 1336 pct. 1 C. civ., care reglementează obligația de garanție

a vânzătorului contra evicțiunii, tribunalul a dispus obligarea vânzătorilor

chemați în garanție M.N. și M.M. la plata către pârâtă a sumei de 100.000 lei

cu titlu de preț al terenului în suprafață de 176,04 m.p. asupra căruia pârâta

a pierdut dreptul de proprietate în urma admiterii acțiunii în revendicare

promovată de către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta SC Q.C.I. SRL. Apelanta a invocat necompetența funcțională a primei

instanțe, arătând că litigiul are natură comercială, ceea ce atrage competența

secției comerciale a tribunalului.

Pe fondul cauzei apelanta a arătat că

soluția este nelegală. În realitate, terenul în litigiu este parte integranta

din suprafața de 2480,49 m.p. situata în str. Pechea, București, care îi

aparține conform contractului de vânzare - cumpărare dintre societate și

numiții M.N. și M.M., autentificat sub nr. 1462 de B.N.P. I.L.M.

Titlul reclamanților, decurgând într-o

decizie din urma cu 41 de ani a A.F.C.P.M.B. (organism desființat și făcând

parte dintr-o alta organizare statala), nu poate fi preferabil titlului apelantei,

care se întemeiază pe o decizie emisă de S.R. în baza Legii nr. 18/1991 și

având la bază analiza și partajarea făcute de o comisie acreditata în baza

legislației actuale.

În plus, este de notorietate faptul ca

organizarea cadastrala a Municipiului București a fost supusă de-a lungul

timpului la numeroase reorganizări, cea mai recenta datând ulterior anului

2000, așa încât este evident faptul ca titlul lor, având la baza o organizare

cadastrala recenta și fiind emis în urma analizei efectuate de către o comisie,

funcționând în subordinea S.R., este net preferabil titlului reclamanților.

O alta situație de fapt care a fost

omisă de către instanța de fond este aceea a existentei unui drum de acces,

construit după anul 1990, care a încălcat o porțiune din terenul reclamanților.

Astfel, la repartizarea loturilor în baza Legii nr. 18/1991, comisia de

aplicare a legii a avut în vedere acest aspect și a repartizat autorilor lor

terenul actual în cunoștința de cauza. Reclamanții, având la baza titlului de

proprietate planul cadastral din anul 1955 (plan cadastral care nu respecta

nici suprafața, nici dimensiunile proprietății, conform răspunsului la obiecțiuni,

formulat de expert), au considerat normal să își extindă proprietatea asupra

terenului în litigiu pentru a nu pierde din suprafața inițială. Pe acest fond,

instanța a decis în mod abuziv și ilogic faptul ca reclamanții au titlu mai

preferabil. Pentru a-și reîntregi suprafața de teren, apelanta sugerează

reclamanților să formuleze o acțiune împotriva S.R., prin C.N.D.A., nicidecum

împotriva lor, proprietari de buna-credința, în baza unui titlu perfect valabil.

Apelanta a mai susținut că instanța de

fond nu a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, în vederea

obținerii unei opinii avizate, ci a judecat cauza în lipsa tuturor elementelor

necesare ajungerii la o decizie echitabila. În cazul în care s-ar fi efectuat o

expertiza topografică incluzând acest obiectiv, s-ar fi ajuns la adevăratul

motiv al suprapunerii, și anume, că drumul construit după anul 1990 a sacrificat o porțiune din terenul reclamanților, aceștia mutând pur și simplu gardul pe

proprietatea apelantei-pârâte, în vederea satisfacerii suprafeței de teren din

titlul de proprietate. Acest aspect este evident și din raportul de expertiza,

care menționează nereguli între suprafața terenului din titlul de proprietate

al reclamanților și suprafața măsurată la fața locului de către expert.

S-a mai susținut de către apelantă că

judecătorul fondului nu a stabilit cu claritate identitatea între D.M. și M.N.D.R.

și nu a motivat în niciun fel soluția la care a ajuns. Instanța de fond a

ignorat în totalitate adresa nr. D 1003 din 18 martie 2008, emisă de C.G.M. București,

potrivit căreia din evidențele acestei autorități nu rezultă legătura numitei D.M.

(decedată, act de deces nr. 646/12/02/1981, înregistrat la Primăria Sectorului 2) cu numele R. Judecătorul fondului nu a făcut o verificare atentă a

actului de partaj voluntar încheiat în 1939 și nu a verificat dacă este vorba

de una și aceeași persoană, M.N.D.R. atât în ceea ce privește atribuirea

lotului 1, cel în legătură cu cauza, cât și în ceea ce privește celelalte

loturi, unde aceeași persoană ar apărea împreună cu (eventualul) soț N.D.R.

În plus, se susține că instanța de

fond trebuia să motiveze de ce un act declarativ drepturi, cum este actul de

partaj voluntar din 1939, este preferabil, în compararea titlurilor, în

condițiile art. 480 C. civ., unui act constitutiv de drepturi, cum este titlul

pe care îl deține apelanta.

Un alt motiv pentru care se critică

sentința apelată este acela că s-a dispus obligarea chemaților în garanție M.N.

și M.M. la plata sumei de 100.000 de lei cu titlul de preț al terenului în

suprafața de 176,04 m.p., sumă de bani care se dorește a reprezenta repararea

evicțiunii create în patrimoniul apelantei. În realitate aceasta suma este una

derizorie și nu poate reprezenta în niciun fel repararea prejudiciului adus

societății.

Prin cererea de chemare în garanție

s-a solicitat într-adevăr instanței să oblige chemații în garanție la plata

sumei de 100.000 de lei către apelantă, însă este vorba în mod evident de o

eroare materiala, suma pe care doreau să o solicite încă de la început fiind de

100.000 euro, în raport de prețul plătit conform contractului de

vânzare-cumpărare. Instanța de fond ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu și

să îndrepte aceasta eroare, în baza rolului activ.

Se mai invocă în sprijinul aceleiași

critici dispozițiile art. 1336 pct. 1, pct. 2 și art. 1337 C. civ. și

îmbogățirea fără justă cauză a chemaților în garanție.

Apelanta a criticat și soluția privind

obligarea sa la plata sumei de 39.293 lei cheltuieli de judecata către reclamanți,

susținând că măsura este nelegală, data fiind, pe de o parte, nevinovăția sa,

iar pe de altă parte, cuantumul exagerat al cheltuielilor în raport cu un proces

care nu a părăsit etapa de fond.

Prin decizia nr. 132/ A din 23 martie 2012,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat în

parte sentința civilă apelată și a respins acțiunea precizată. Totodată, a respins

cererea de chemare în garanție formulată de SC Q.C.I. SRL, ca rămasă fără

obiect, a înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea privind admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a numitului N.D. și respingerii

acțiunii față de acesta ca formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă, a respins cererea reclamanților I.C. și I.M. de obligare a

pârâtei SC Q.C.I. SRL, respectiv a chemaților în garanție M.M. și M.N. la plata

cheltuielilor de judecată și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței prin

care s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în garanție

formulată de M.M. și M.N. împotriva numitei T.R.M.Y.E.

În considerentele acestei decizii

instanța de apel a reținut următoarele:

În privința primului motiv de apel invocat

de apelanta pârâtă în sensul că instanța de fond a soluționat cauza cu

încălcarea competenței funcționale, Curtea a constatat că acesta nu a mai fost

susținut în concluziile orale.

Curtea a apreciat, ca fondate,

criticile referitoare la fondul cauzei. S-a reținut că reclamanții I.C. și I.M.

au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de

717,44 m.p. situat în București, str. Pechea, înregistrat în C.F. sub nr. 47430

cu nr. cadastral 18627 de la vânzătorii T.V.V. și T.L.I. conform contractului

de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2130 din 11 octombrie 2004 la B.N.P.

Z.A.R.

T.V.V. și T.L.I. au dobândit terenul

de la C.R. conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4042

din 6 octombrie 2004 la B.N.P. M.G.O. și A.A.J.

În contractele menționate s-a precizat

că M.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin moștenire de la

D.M. (zisă și I.I.M., zisă și R.M., conform certificatului suplimentar de

moștenitor nr. 114 din 29 august 204 eliberat de notarul public A.G. în dosarul

succesoral nr. 129/2004, iar D.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului prin moștenire de la I.I.M. și în baza actului de partaj voluntar

autentificat sub nr. 29695 din 7 august 1939 de Tribunalul Ilfov, secția notariat.

Aceste mențiuni din cele două

contracte de vânzare – cumpărare încheiate la 06 octombrie 2006 și la 11

octombrie 2004 nu sunt confirmate de probele administrate în cauză. Astfel,

certificatul de calitate de moștenitor nr. 2 din 11 ianuarie 2001 eliberat de B.N.P.

M.G.O. și A.A.J. a fost întocmit de pe urma defunctei D.M., zisă și I.I.M. zisă

și R.M. decedată la 11 februarie 1981 conform actele depuse la dosar apel în

dosarul nr. 2/2001 preluat de B.N.P.R. și A.

În acest dosar nu s-a emis certificat

de moștenitor, astfel încât în mod nelegal a fost întocmit actul intitulat,

certificat suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004 a cărei copie

xerox a fost depusă la dosar fond 38247/299/2006 vol. I al Judecătoriei

Sectorului 1 București.

Certificatul suplimentar de moștenitor

poate fi eliberat doar pentru completarea mențiunilor cuprinse într-un

certificat de moștenitor, în vederea completării încheierii finale cu bunurile

omise din masa succesorală.

Certificatul suplimentar de moștenitor

nr. 114 din 29 august 2004 conține mențiunile că a fost emis în dosarul nr. 129/2004

conexat cu 2/2001 B.N.P. M.A. de către B.N.P. A.G.

La masa succesorală este menționat

imobilul din str. Pechea situat în intravilanul Municipiul București, cu o

suprafață de 717 m.p., deși numărul provizoriu pentru acest teren a fost

atribuit o lună mai târziu, conform certificatului nr. 411368/11724 din 27

septembrie 2004 emis de Primăria Municipiului București.

În apel, B.N.P. A.G. și A.R.M. a

comunicat instanței prin adresele nr. 1299 din 6 octombrie 2011 și nr. 1431 din

3 noiembrie 2011 că în urma verificărilor făcute în arhivă, în cursul anului

2004 nu a fost eliberat niciun certificat de moștenitor sau certificat de

moștenitor suplimentar care să aibă nr. 114 din 29 august 2004.

Originalul certificatului suplimentar

de moștenitor nu a fost prezentat nici de către reclamanți, astfel încât

rezultă că titlul reclamanților cuprinde mențiuni privind succesiunea

transmiterii dreptului de proprietate către aceștia bazate pe un înscris care

nu există, certificat suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004.

Apelanta – reclamantă nu s-a înscris

în fals împotriva acestui înscris sau împotriva contractului de vânzare –

cumpărare ce reprezintă titlul reclamanților, ci doar împotriva testamentului

întocmit de M.R.D. în favoarea nepoatei sale C.M.

Față de aceste aspecte rezultate din

probele noi administrate în apel, Curtea a apreciat că în mod greșit instanța

de fond, analizând titlurile părților în cadrul acțiunii în revendicare a dat

prioritate titlului reclamanților privind suprafața de teren de 176,04 m.p.

situat în București, str. Pechea.

În cadrul acțiunii în revendicare

există trei aspecte care interesează: proba dreptului de proprietate,

imprescriptibilitatea și efectele revendicării.

Dovada dreptului de proprietate revine

reclamanților conform art. 1169 C. civ. Dovada proprietății presupune că

reclamanții au dobândit bunul de la adevăratul proprietar, iar acesta din urmă

a dobândit de la o altă persoană care era proprietar și așa mai departe pe

scara tuturor transmițătorilor succesivi. Înscrisul prezentat pentru dovadă

trebuie completat cu dovada că toți autorii care au înstrăinat anterior

terenul, au fost ei înșiși adevărații proprietari, deoarece numai în acest fel

ultimul act de dobândire poate fi considerat pe deplin valabil. În privința

reclamanților, vânzătorii de la care au cumpărat, familia T., au dobândit

terenul de la numita C.M. în baza unui certificat suplimentar de moștenitor

care nu exista în realitate.

În cazul în care titlurile părților

provin de la autori diferiți, ceea ce este cazul, în speță, se compară între

ale drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri și are câștig de

cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, în

condițiile menționate anterior.

În privința titlului de proprietate al

apelantei pârâte SC Q.C.I. SRL, Curtea a constatat că acesta este reprezentat

de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1462 din 1 septembrie 2005

la B.N.P. I.L.M. și încheiat între M.N. și M.M. în calitate de vânzători și SC Q.C.I.

SRL, în calitate de cumpărătoare pentru o suprafață de teren de 2480,11 m.p.,

din măsurile cadastrale 2480,99 m.p., din București, str. Pechea.

În cuprinsul acestui contract se

menționează că acestui teren i-a fost atribuit numărul poștal actual conform

certificatului nr. 466352/8908 din 20 iulie 2004 eliberat de Primăria

Municipiului București D.E.I.C. – S.N.U., că este în intravilan și a fost

dobândit de vânzători prin cumpărare de la T.R.M. – Y.E. conform contractului

de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2494 din 16 august 2005 de B.N.P. A.A.J.

La rândul său T.R.M. – Y.E. a dobândit imobilul prin reconstituirea dreptului

de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr. 100356

din 23 iunie 2005 eliberat de C.J.S.D.P.A.T.M. București și procesului – verbal

de punere în posesie nr. 51 din 29 iunie 2005 încheiat cu Primăria Sectorului 1

București, în baza sentinței civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 8115/1995 prin care C.M.B. de

aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul P. București a fost obligată în baza

Legii nr. 18/1991 republicată, a Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000 la

reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Prin încheierea nr.

15793 din 5 septembrie 2005 s-a admis radierea intabulării dreptului de

proprietate asupra imobilului situat în str. Pechea cu nr. cadastral 20141

înscrisă în C.F. cu nr. 54455 București, sector 1, în favoarea M.N. căsătorit

cu M.M. și s-a admis intabularea dreptului de proprietate asupra aceluiași

imobilul în favoarea SC Q.C.I. SRL.

În dispozitivul sentinței civile nr. 412

din 18 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București pronunțată în

dosarul nr. 8115/1995 a fost obligată C.M.B. și S.A.I. de aplicare a Legii nr. 18/1991

din cadrul Prefecturii București la reconstituirea dreptului de proprietate în

suprafață de 2,5670 ha teren pe raza teritoriului sectorului 1 București.

Din cuprinsul adresei nr. 3415 din 06

mai 2005 emisă de C.L.S. 1 – Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar,

rezultă că în baza cererii nr. 3415/2005 T.R.M. - Y.E. a depus cereri în

termenul prevăzut de Legea Fondului Funciar la Subcomisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Sectorului 1 București

înregistrată sub nr. 9505/1994 și la Comisia Locală – Otopeni înregistrată sub nr. 381 din 16 martie 1998. În baza cererii nr. 3415/2005 petenta a solicitat în

echivalența terenului în suprafață de 2,5670 ha, terenul în suprafață de 2360,66 m.p. în str. Ebonitei și terenul în suprafață de 2480 m.p. situat în str. Pechea

fără număr, sector 1, identificat conform expertizelor în intravilanul

Municipiului București.

Asupra terenului de 2480,11 m.p.

situat în str. Pechea, T.R.M. – Y.E. a fost pusă în posesie la 29 iunie 2005

conform procesului-verbal nr. 51 întocmit de Primăria Sectorului 1 București .

Prin contractul de mandat autentificat

sub nr. 47 din 9 ianuarie 2004 la B.N.P. M.G.O. și A.A.J. numita T.R.M. – Y.E. l-a

împuternicit pe T.V.V., căsătorit cu T.L.I., ca după obținerea titlului de

proprietate să vândă cui crede de cuviință și la prețul considerat avantajos

terenul în suprafață de 25.670 m.p. cu privire la care C.M.B. de aplicare a

Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii București a fost obligată la

reconstituire pe numele său conform sentinței civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996

privind dosarul nr. 8115/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Conform declarației autentificate sub nr.

16218 din 18 august 2005 la B.N.P. M.G. și A.A.J. anexată la concluziile

scrise, depuse la dosarul Tribunalul București, secția a III-a civilă nr. 30880/3/2009

și depusă din nou în apel, T.R.M. - Y.E. a declarat că a primit de la T.V.V. la

data semnării declarației, 18 august 2005, suma de 40.000 euro reprezentând

restul de preț al vânzării terenului situat pe raza sectorului 1 al

Municipiului București cu suprafața de 25.670 m.p. atribuiți prin sentința

civilă nr. 42 din 18 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sectorului 1 București

conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 45 din 9

ianuarie 2004 de notarul public A.A.J. și actului adițional de acesta

autentificat sub nr. 2505 din 17 august 2005 de același notar.

În aceeași declarație vânzătoarea

precizează că, întrucât în antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat între

ea și T.V.V. nu a fost precizat un termen pentru obținerea titlului de

proprietate, iar pe parcursul celor aproape 20 de luni scurse de la data

încheierii antecontractului și până la data de 18 august 2005 nu a avut

cunoștință despre demersurile întreprinse de dl. T.V.V., se delimitează de

orice act sau fapt juridic încheiat, respectiv întreprins de promitentul

cumpărător cu încălcarea dispozițiilor legale, acesta din urmă fiind singurul

răspunzător de consecințele civile și penale ale actelor și faptelor juridice

pe care le-a realizat.

La data primirii prețului, fusese deja

emis titlul de proprietate pe numele T.R.M. – Y.E. sub nr. 100356 la data de 23

iunie 2005, dar nu pentru suprafața de 25.670 m.p. teren așa cum credea

vânzătoarea, ci pentru două suprafețe de teren solicitate în echivalent

printr-o cerere care nu a fost făcută de T.R.M. – Y.E. , dintre care unul este

cel în litigiu.

Nici pârâta SC Q.C.I. SRL și nici

chemați în garanție nu au depus la dosar copia contractului de vânzare –

cumpărare autentificat sub nr. 2494 din 16 august 2005 la B.N.P. A.D.J. prin

care T.R.M. – Y.E. a vândut terenul de 2480,11 m.p. din str. Pechea către

familia M. pentru a se verifica dacă contractul a fost încheiat personal de

vânzătoare sau prin mandatarul acesteia, T.V.V. în baza mandatului dat la 9

ianuarie 2004.

Rezultă astfel că T.R.M. – Y.E. a

încheiat la același birou notarial la două zile diferență două acte notariale:

un contract de vânzare – cumpărare cu familia M. la 16 august 2005 pentru

terenul din str. Pechea în baza unui titlu de proprietate de a cărei existență

și conținut nu avea cunoștință, iar la 18 august 2005 a dat o declarație prin

care primea prețul pentru vânzarea către T.V.V. a suprafeței de 25.670 m.p.

atribuit conform sentinței civile nr. 412 din 18 ianuarie 1996 și în

echivalentul căruia îi fuseseră atribuite două terenuri prin titlul de

proprietate din 23 iunie 2005 și și-a declinat orice răspundere față de actele

și faptele mandatarului său T.V.V. Antecontractul de vânzare – cumpărare nr. 45

din 9 ianuarie 2004 și actul adițional la acesta autentificat sub nr. 2505 din 17

august 2005 la B.N.P. A.D.J. nu au fost prezentate și depuse la dosar.

Din concluziile expertizelor efectuate

la fond rezultă că documentele cadastrale depuse pentru intabularea dreptului

de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL cuprinde greșeli de delimitare a

terenurilor celor două părți prin coordonate, expertul stabilind în același

timp și dimensiunile pentru strada propusă la nord de imobilul din str. Pechea.

În continuare, greșeala a aparținut Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991

care nu a verificat pe plan suprapunerea din coordonate și apoi pe teren la

punerea în posesie faptul că terenul este ocupat parțial de o altă proprietate

care era intabulată. O.C.P.I. a avizat favorabil cadastrul pentru imobilul din

str. Pechea pentru nr. 20141, după ce anterior avizase favorabil cadastrul din

str. Pechea căruia îi acordase nr. cadastral 18.627, fără a semnala

suprapunerea lor pe o suprafață de 176,04 m.p.

În raport de aceste aspecte, instanța

de apel a apreciat că soluția instanței de fond este nelegală, iar Curtea ca

urmare a admiterii apelului, a schimbat în parte sentința civilă apelată și a

respins, ca nefondată, acțiunea precizată formulată de reclamanții, I.C. și I.M.

în contradictoriu cu pârâta SC Q.C.I. SRL având ca prim capăt de cerere

revendicarea suprafeței de teren de 176,04 m.p. din București, str. Pechea

conform art. 480 C. civ., raportat la art. 1169 C. civ., având în vedere că

reclamanții nu au dovedit succesiunea legată a înstrăinărilor privind terenul

din str. Pechea în suprafață de 717 m.p. din care face parte și suprafața

revendicată, față de inexistența certificatului suplimentar de moștenitor nr. 114/2004.

În privința capătului de cerere

privind grănițuirea, acesta a fost de asemenea respins, deoarece, neputându-se

compara titlurile părților și stabilirea exactă a întinderii dreptului de

proprietate al fiecăreia, având în vedere și aspectele menționate anterior

privind titlul de proprietate al pârâtei, nu se poate stabili granița în baza

actelor de proprietate prezentate, conform art. 548 C. civil.

Având în vedere soluția de respingere

a acțiunii principale precizate, Curtea a respins ca rămasă fără obiect cererea

de chemare în garanție formulată de SC Q.C.I. SRL în contradictoriu cu

intimații chemați în garanție M.M. și M.N. Curtea a înlăturat din cuprinsul

dispozitivului sentinței apelate mențiunea privind admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a numitului N.D. și a respingerii acțiunii față de

acesta, reținând că reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că pârâta este

în cauză SC Q.C.I. SRL.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții I.C. și I.M., invocând următoarele motive de recurs:

întrucât au fost depășite limitele cererii de apel. Instanța de apel a

soluționat cauza în afara motivelor de apel invocate de apelanta pârâtă,

încălcând astfel dispozițiile art. 295 C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)

În speță, la pronunțarea deciziei

recurate instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.,

care reglementează principiul quantum appellatum, tantum devolutum, în sensul

că instanța învestită cu soluționarea apelului, trebuie să se pronunțe asupra

speței numai în limita motivelor de netemeinicie și de nelegalitate invocate de

către partea care a formulat apelul.

Deși fusese sesizată de apelantă, în

cadrul motivelor de apel, cu verificarea identității între M.N.D.R. și D.M.,

autoarea reclamanților, instanța de apel nu a răspuns acestui motiv de apel, în

schimb a procedat la verificarea altor aspecte nepuse în discuție de apelantă

și necontestate, respectiv succesiunea transmisiunilor succesive ale dreptului.

În acest fel, instanța de apel a

reținut că nu s-ar fi făcut dovada calității de moștenitoare a d-nei. C.M. de

pe urma defunctei M.N.D.R., zisă și D.M., zisă și I.I.M., întrucât Certificatul

suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. pare

a nu corespunde realității. Deși a procedat la verificarea actelor de

succesiune, deși nu fusese sesizată cu un motiv de apel în acest sens, instanța

de apel înlătură din lanțul actelor de transmisiune a dreptului de proprietate

respectivul certificat suplimentar de moștenitor, cu toate că reține că

apelanta însăși nu a solicitat acest lucru și nu a înțeles să se înscrie în

fals împotriva respectivului certificat și nici împotriva contractului de

vânzare - cumpărare ce reprezintă titlul reclamantei.

martie 2012 este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii (motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În privința titlului reclamanților,

instanța de apel a reținut că certificatul suplimentar de moștenitor nr. 114

din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. nu ar exista în realitate,

bazându-și concluzia exclusiv pe adresa trimisă de notarul public în dosar, în

care se menționa că acesta nu ar fi eliberat un certificat de moștenitor cu

referințele menționate și nici nu ar fi dezbătut succesiunea defunctei R.N.D.M.

Așa fiind, instanța de apel a

înlăturat din materialul probator acest act succesoral, constatând totodată că

apelanta nu înțelege să se înscrie în fals nici împotriva acestui certificat

suplimentar de moștenitor, și nici împotriva contractului de vânzare -

cumpărare nr. 4042 din 6 octombrie 2004 de B.N.P. M.G.O. și J.A.A., prin care C.M.,

în calitate de succesoare a defunctei R.N.D.M., zisă și D.M., zisă și I.I.M. a

vândut terenul litigios către T.V.V. și T.L.I., care, la rândul lor, au vândut

respectivul teren reclamanților I.C. și I.M.

Instanța de apel a apreciat că această

împrejurare face titlul reclamanților mai puțin preferabil celui exhibat de

către apelanta pârâtă, în condițiile în care cu privire titlul pârâților au

fost constatate nenumărate și grave nereguli.

Astfel, în considerentele deciziei nr.

132/ A din 23 martie 2012 instanța de apel a reținut că din expertizele

efectuate la fond se constată existența unor greșeli de delimitare a

terenurilor celor două părți litigante prin coordonate, expertul stabilind în

același timp și dimensiunile pentru strada propusă la nord de imobilul din str.

Pechea.

Instanța de apel a mai reținut în

decizia recurată și faptul că în mod greșit Comisia locală de aplicare a Legii nr.

18/1991 nu a verificat atunci când a eliberat chematei în garanție T.R.M. - Y.E.

titlul de proprietate nr. 100356 din 23 iunie 2005 suprapunerea coordonatelor

de plan cu terenul de la al străzii Pechea și că această eroare s-a perpetuat

și pe teren, la momentul punerii în posesie a autoarei pârâtei, când nu s-a

observat că terenul cu privire la care s-a dispus împroprietărirea era ocupat

parțial de o altă proprietate care era și intabulată.

A mai constatat instanța de apel că în

mod greșit O.C.P. 1 a avizat favorabil cadastrul pârâtei pentru imobilul din

str. Pechea pentru nr. cadastral 20141, după ce anterior avizase favorabil

cadastrul din str. Pechea, căruia îi acordase nr. cadastral 18627, fără a

semnala suprapunerea lor pe o suprafață de 1776,04 m.p.

Așa fiind, considerentele deciziei nr.

132/ A din 23 martie 2012 confirmă practic susținerile reclamanților

referitoare la existența unei suprapuneri a terenului proprietatea pârâtei pe

terenul proprietatea reclamanților, fiind necesar ca această suprapunere de

drept să fie tranșată în favoarea reclamanților, ca proprietari cu prioritate de

înscriere în cartea funciară.

Dincolo de aceste erori de intabulare

determinate de neobservarea coordonatelor din documentația cadastrală, instanța

de apel a constatat nereguli grave și în privința actelor de proprietate ale

pârâtei, cu atât mai mult cu cât nici pârâta și nici chemații în garanție nu au

depus la dosar nici în original și nici în copie contractul de vânzare -

cumpărare nr. 2494 din 16 august 2004 autentificat de B.N.P. J.A.A., prin care

chemata în garanție T.R.M. – Y.E. a înstrăinat terenul litigios chemaților în

garanție M.N. și M., de la care a dobândit pârâta SC Q.C.I. SRL terenul în

cauză.

Pentru identitate de rațiune, instanța

de apel ar fi trebuit sa aplice o soluție identică celei pe care a adoptat-o în

cazul certificatului suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004 și ar

fi trebuit să înlăture din materialul probator al pârâtei acest înscris, cu

consecința preferării titlului reclamanților.

În pofida faptului că din

considerentele deciziei nr. 132/ A din 23 martie 2012 rezultă preferabilitatea

netă a titlului reclamanților care, în primul rând se bucurau de prioritate de

înscriere a dreptului lor de proprietate în cartea funciară, în mod

surprinzător în dispozitivul deciziei atacate instanța a admis apelul și a

respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

În consecință, sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Soluția instanței de apel nu

cuprinde doar o contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă

netemeinicia acțiunii, iar din altele că acțiunea este întemeiată, dar și o

contradicție între considerente și dispozitiv, întrucât din motivare rezultă cu

precădere că acțiunea este întemeiată, în vreme ce prin dispozitiv acțiunea

este respinsă ca nefondată.

martie 2012 este nelegală, fiind pronunțată cu greșita aplicare a legii

(motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În mod greșit instanța de apel a

conferit certificatului suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004

eliberat de B.N.P. A.G. semnificația juridică a unui titlu de proprietate, în

condițiile în care este unanimă opinia că actele succesorale și actele de stare

civilă nu constituie titluri translative de proprietate. Titlul de proprietate

al reclamanților îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 2130 din 11 octombrie 2004, contract valabil și producător de efecte

juridice chiar potrivit concluziei instanței de apel.

În al doilea rând, instanța s-a

limitat să rețină că, întrucât la interpelarea instanței B.N.P. A.G. a

comunicat că în cursul anului 2004 nu a fost eliberat niciun certificat de

moștenitor sau certificat suplimentar de moștenitor care să aibă nr. 114 din 29

august 2004, înseamnă că acest certificat de moștenitor nu există, cu

consecința neverificării transmisiunilor succesive a dreptului de proprietate

asupra terenului situat în București, sector 1, str. Pechea.

În al treilea rând, chiar și în

ipoteza înlăturării certificatului suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29

august 2004 din materialul probator, transmisiunea dreptului de proprietate

asupra acestui teren și preferabilitatea titlului de proprietate al

reclamanților rezultă cu evidență din următoarele înscrisuri: contractele de

vânzare - cumpărare încheiate ulterior eliberării acestui act succesoral (și

care nu au fost contestate de pârâtă), precum și înscrierile acestui drept în cartea

funciară nr. 47430 din localitatea București, sectorul 1, unde terenul a primit

nr. cadastral 18627.

În al patrulea rând, instanța de apel

a nesocotit principiul prior tempore, potior jure, înțeles în sensul că

proprietarul cu titlul cel mai vechi este preferat într-o acțiune în compararea

titlurilor. Or, astfel cum s-a demonstrat în cadrul cercetării judecătorești,

atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, titlul

reclamanților are data certă cea mai veche, fiind reprezentat de actul de

partaj voluntar autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat la data 7

august 1939.

Titlul pârâtei este mult mai recent,

respectiv ulterior titlului reclamanților, fiind emis abia în anul 2005 de

Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, care, așa cum a reținut chiar instanța

de apel, a eliberat titlul de proprietate nr. 100356 din 23 iunie 2005 fără a

verifica, pe schița plan, suprapunerea de coordonate, și fără a constata în

teren, la momentul punerii în posesie, că terenul este ocupat parțial de o altă

proprietate, care era și intabulată.

Instanța de apel nu a ținut cont la

momentul comparării titlurilor de proprietate de preferabilitatea conferită

dreptului înscris în mod prioritar în cartea funciară, conform art. 30 și 31

din Legea nr. 7/1996.

Reclamanții I.M. și I.C. au dobândit

cu bună-credință dreptul de proprietate asupra terenului în discuție astfel cum

acesta era înscris în cartea funciară. Ei au dobândit imobilul de la un

proprietar tabular, cu un drept de proprietate înscris în cartea funciară în

mod prioritar, la data de 7 octombrie 2004, dată la care titlul autoarei

pârâților nici nu fusese emis, titlul lor de proprietate fiind așadar

preferabil celui exhibat de pârâtă.

De altfel, dreptul de proprietate al

autoarei pârâtei a fost înscris în Cartea funciară abia la data de 5 septembrie

2005, fiind notată chiar de la momentul înscrierii suprapunerea cu imobilul

identificat cu nr. cadastral 20141 înscris în CF 54456, în baza Referatului de

suprapunere nr. 1373 emis de O.C.P.I. București.

Așadar, susținerile reclamanților

afirmate prin acțiunea în revendicare sunt confirmate chiar de înscrierile din

cartea funciară, aspect de natură a conduce în mod indubitabil la admiterea

acțiunii.

Rezultă deci că reclamanții

beneficiază de efectul publicității materiale a cărții funciare, dreptul lor de

proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară devenind opozabil

pârâtei.

Recurenții mai susțin că instanța de

apel a încălcat principiul error communis facit jus. La dobândirea imobilului,

reclamanții au fost mai mult decât un simplu dobânditor de bună-credință.

Reclamanții au fost într-o eroare comună și invincibilă cu privire la

valabilitatea titlului de proprietate al vânzătorilor T., fiind vorba de un

contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică prin care aceștia la

rândul lor au dobândit imobilul de la C.M.

În cauză, alături de buna-credință a

reclamanților în autenticitatea tuturor actelor de proprietate, existența unei

astfel de erori, comună și invincibilă, este evidentă, având în vedere că

aceștia au depus toate diligentele în sensul cunoașterii, anterior perfectării

contractului de vânzare-cumpărare, a situației juridice a imobilului. Aceste

afirmații sunt susținute de demersurile pe care le-au făcut, consultând

înscrierile în cartea funciară și bazându-se pe înscrisurile autentice emanând

de la funcționari ai statului, autenticitate și veridicitate care nu ar fi

putut fi puse la îndoială decât pe baza unor documente noi, pe calea procedurii

înscrierii în fals, ceea ce, până la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare nu s-a întâmplat.

Prin urmare, nici un alt membru al

comunității care s-ar fi aflat în situația reclamanților, nu ar fi avut

posibilitatea de a presupune că Certificatul suplimentar de moștenitor nr. 114

din 29 august 2004 nu corespunde realității, atât timp cât acesta prezenta

toate semnele exterioare ale unui înscris autentic, emanând de la un notar

public învestit cu autoritate de stat, act supus unor verificări succesive și a

cărui valabilitate a fost confirmat cu ocazia înscrierii în cartea funciară a

dreptului de proprietate a cărui transmisiune succesorală o constată.

Chiar în cazul în care s-ar consideră

că certificatul suplimentar de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004 nu

justifică transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului de la R.M.,

zisă și D.M., zisă și I.l.M., teoria aparenței, a cărei incidență este

dovedită, presupune o prezumție absolută a dreptului de proprietate. Pe cale de

consecință, nu se poate face dovada contrară a unei asemenea prezumții, fiind

indubitabilă calitatea de proprietar a reclamanților.

La data de 28 mai 2012, înăuntrul

termenului de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., reclamanții au depus completare la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocând și încălcarea art. 584 C. civ., în vigoare la momentul introducerii acțiunii și care constituie temeiul juridic al cererii

de grănițuire.

În argumentarea acestei critici

reclamanții susțin că grănițuirea reprezintă operațiunea de delimitare prin

semne exterioare a două proprietăți vecine, ce aparțin unor proprietari

diferiți. În cadrul acțiunii în grănițuire obiectul probațiunii constă în

stabilirea traseului pe care urmează să fie fixate semnele de hotar dintre

fondurile învecinate. Nu face obiectul acțiunii în grănițuire dovada existenței

dreptului de proprietate.

Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu

are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate (în întregul său),

ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate (în partea

din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului

despărțitor, determinată prin semne vizibile.

Operațiunile judiciare ale grănițuirii

circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea

semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de

hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și

martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare și cercetarea la

fața locului

În mod corect instanța de fond a

dispus grănițuirea proprietății în litigiu pe linia coordonatelor 1-2-17

conform anexei a VII-a a raportului de expertiză întocmit de expert ing. P.O. Potrivit

acestui raport de expertiză au fost identificate terenurile proprietatea

părților și s-a constatat o suprapunere parțială de 176,04 m.p. a terenului

proprietatea pârâtei situat în str. Pechea peste terenul proprietatea

reclamanților situat în str. Pechea.

Pârâta a formulat obiecțiuni cu

privire la această expertiză, expertul răspunzând obiecțiunilor la 28 aprilie 2009

în sensul că își menține punctul de vedere exprimat în raportul de expertiză cu

privire la suprapunerea celor două terenuri.

În apel nu s-a dispus efectuarea unei

alte expertize tocmai pentru că instanța s-a considerat lămurită prin proba

administrată în fața instanței de fond.

Cu toate acestea, în mod nelegal

instanța de apel a ignorat cu desăvârșire acest aspect, respingând în

totalitate acțiunea, încălcând astfel dispozițiile art. 584 C. civ.

În concluziile formulate oral, prin

apărător, iar apoi depuse în scris, intimata pârâtă SC Q.C.I. SRL a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, reluând în esență argumentele instanței de

apel și motivele de apel.

Examinând decizia recurată în raport

cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

La pct. 1 din motivarea recursului recurenții

susțin nelegalitatea deciziei recurate pe motiv că instanța de apel a

soluționat cauza cu încălcarea dispozițiile art. 295 C. proc. civ., datorită faptului că, deși fusese sesizată de apelantă, în cadrul motivelor de

apel, cu verificarea identității între M.N.D.R. și D.M., autoarea reclamanților,

instanța de apel a procedat la verificarea altor aspecte nepuse în discuție de

apelantă și necontestate, respectiv succesiunea transmisiunilor succesive ale

dreptului.

Înalta Curte găsește, nefundat, acest

motiv de recurs, având în vedere că apelanta a atacat sentința primei instanțe

invocând greșita soluționare a acțiunii în revendicare prin comparare de

titluri, susținând că în mod greșit s-a stabilit că autoarea reclamanților ar

fi fost adevărata proprietară a imobilului. Apelanta a învestit instanța de

apel cu solicitarea de schimbare în tot a sentinței atacate, criticând

modalitatea în care prima instanță a înțeles să valorifice titlurile prezentate

de părți, ceea ce a determinat o devoluțiune completă a pricinii. Împrejurarea

că apelanta a insistat în susținerea acestei critici pe lipsa de identitate

între M.N.D.R. și D.M. nu împiedica instanța de apel să reanalizeze comparativ

titlurile părților și să determine care dintre acestea au un drept preferabil.

În speță, titlul reclamanților și,

respectiv, titlul pârâtei emană de la autori diferiți, astfel încât procedeul

utilizat în determinarea dreptului preferabil este acela al comparării

drepturilor autorilor părților.

Pe baza probatoriului administrat în

faza procesuală a apelului instanța a reținut că titlul în temeiul căruia s-a

susținut că autoarea reclamanților C.M. ar fi dobândit imobilul, respectiv

certificatul de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat de BN.P. A.G.,

nu există, împrejurare care a condus instanța de apel la concluzia că reclamanții

nu și-au dovedit dreptul de proprietate.

Nu se poate susține că problema

inexistenței certificatului de moștenitor nr. 114 din 29 august 2004 eliberat

de B.N.P. A.G. și, implicit, consecințele acestei situații, nu ar fi fost puse

în discuția părților. Din examinarea dosarului de apel reiese că, la mai multe

termene de judecată, instanța de apel a făcut demersuri în vederea obținerii

acestui înscris de la biroul notarial, din adresa nr. 1431 din 03 noiembrie 2011

emisă de B.N.A. A.G. și A.R.M. a rezultat că acest birou notarial nu a eliberat

un certificat de moștenitor sau certificat de moștenitor suplimentar care să

aibă nr. 114 din 29 august 2004, iar cu ocazia concluziilor orale în apel

apelanta pârâtă a invocat și această împrejurare ca argument în respingerea

acțiunii în revendicare.

Înalta Curte constată însă fondate în

parte criticile de nelegalitate dezvoltate de recurenți la pct. 2 și 3 din

motivarea recursului, în limita considerentelor ce urmează:

Instanța de apel a respins capătul de

cerere având ca obiect revendicarea, cu motivarea că reclamanții trebuiau să

facă dovada dobândirii bunului de la adevăratul proprietar, care la rândul său

a dobândit de la o altă persoană care era proprietar și așa mai departe pe

scara tuturor transmițătorilor succesivi. S-a mai reținut că ultimul act de

dobândire (în speță, titlul de proprietate al reclamanților, reprezentat de

contractul de vânzare cumpărare nr. 2130 din 11 octombrie 2004 încheiat de

aceștia cu soții T.) poate fi considerat valabil doar dacă se face dovada

dobândirii succesive de la adevărații proprietari, ceea ce nu ar fi cazul în

speță, deoarece soții T., de la care au cumpărat reclamanții, au dobândit de la

numita C.M., care, la rândul său, dobândise terenul în baza unui certificat de

moștenitor care nu există în realitate.

Înalta Curte constată că în mod greșit

instanța de apel a conferit certificatului suplimentar de moștenitor nr. 114

din 29 august 2004 eliberat de B.N.P. A.G. semnificația juridică a unui titlu

de proprietate. În realitate, transmisiunea activului și pasivului succesoral

operează de drept, de la data decesului, iar certificatul de moștenitor nu face

decât să constate calitatea de moștenitor dobândită în temeiul legii sau a

testamentului, fără a constitui prin el însuși un titlu de proprietate.

De aceea, constatarea inexistenței

certificatului de moștenitor suplimentar nr. 114 din 29 august 2004 nu înlătură

de plano dobândirea de către C.M. a imobilului, ca bun succesoral.

În speță s-a invocat existența unui

testament în favoarea acesteia, lăsat de defuncta M.D.R., situație în care

titlul de dobândire ar fi legatul. Deși înscrisul original cuprinzând

testamentul a fost depus în păstrare la grefa instanței de către C.M., în

cursul judecății apelului, instanța de apel nu a examinat semnificația acestui

act juridic în ceea ce privește transmiterea dreptului de proprietate prin

moștenire testamentară în favoarea legatarei C.M. și nici nu a dat curs

solicitării apelantei intimate referitoare la înscrierea în fals împotriva acestui

testament, apreciind fără temei că actul juridic respectiv nu ar avea relevanță

în soluționarea cauzei.

În concluzie, Înalta Curte constată

că, urmare a greșitei calificări a certificatului de moștenitor nr. 114 din 29

august 2004 ca fiind titlu de proprietate, instanța de apel nu a lămurit

situația de fapt cu privire la transmiterea dreptului de proprietate prin

moștenire testamentară în favoarea numitei C.M.

În plus, se mai constată că instanța

de apel nu a făcut o comparare a titlurilor, ci a pretins reclamanților să facă

probatio diabolica, adică să dovedească faptul că și autorul, care le-a

transmis proprietatea, poseda în virtutea unui titlu valabil, pe care-l

dobândise de la un autor anterior care la rândul său dobândise în virtutea unui

titlu valabil de la un autor anterior, și așa mai departe, urcând din autor în

autor. Or, tocmai dificultatea acestui sistem de probațiune s-a încercat a fi

înlăturată prin procedeul comparării titlurilor, în situația de față

impunându-se compararea titluril