ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1454/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1454/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestațiilor
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
286/1 la 16 ianuarie
2013,
SC
B.D. SRL a formulat
contestație în anulare a Deciziei
civile
nr.
3990 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
a II-a civilă, solicitând admiterea
contestației, anularea deciziei
și rejudecarea recursului declarat de contestatoare împotriva Deciziei comerciale
nr. 65/2011
pronunțată de Curtea de Apel Galați.
După prezentarea
istoricului litigiului,
contestatoarea motivează cererea astfel:
În calea
de atac a recursului au fost invocate mai multe critici de nelegalitate,
printre care și inaplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. 55 din Legea nr.
31/1990 republicată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din
compararea motivelor de recurs cu considerentele deciziei
nr. 3990 din 16
octombrie 2012, rezultă că instanța de recurs nu a examinat acest motiv de
recurs.
Temeiul
contestației
în anulare este art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.
Contestatoarea
arată că a criticat soluția instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304
pct. 7 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a reținut greșit
aplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990,
deoarece acestea sunt incidente exclusiv în materia constituirii societăților
comerciale, nefiind aplicabile în materia funcționării societăților comerciale.
Legiuitorul
protejează terții prin art. 55 din Legea nr. 31/1990 în perioada constituirii
societății comerciale, când aceștia nu au posibilitatea să ia cunoștință dacă
actele juridice pe care le încheie cu organele de reprezentare ale societății
în curs de constituire, se circumscriu obiectului de activitate al acesteia și
pentru a nu lovi cu nulitatea însăși societatea, astfel că terții, în atare
ipoteză, să rămână neîndestulați. Doar din acest considerent, legiuitorul a
ales ca între interesele societății care a fost reprezentată peste obiectul său
de activitate în perioada de constituire a societății și interesele terților,
să primeze acestea din urmă. Din această perspectivă, la speță, prevederile art.
55 din legea societăților comerciale nu sunt aplicabile, ele neputând fi
extinse și în materia funcționării societăților comerciale.
Rezolvarea
acestui motiv de recurs se impune atâta vreme cât instanța de apel a soluționat
cauza în principal în raport de acest text, iar instanța a preluat pur și
simplu concluziile instanței inferioare pe acest aspect.
Prin
decizia contestată, Înalta Curte nu a răspuns acestui motiv, dar nici nu l-a
rezolvat împreună cu celelalte motive, ignorându-l cu desăvârșire.
Prin
cererea
înregistrată
sub nr. 311/1 la 16 ianuarie 2013,
SC S.M. SA a formulat
contestație
în anulare
împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție.
În motivarea
contestației sunt invocate dispozițiile art. 318 C. proc.
civ. și se arată că în considerentele hotărârii contestate sunt invocate
dispozițiile Legii nr. 31/1990 și cu referire concretă și în mod special la
dispozițiile art. 55, 70, 72, 75.
Curtea
reține că administratorul reprezintă și
angajează societatea în relațiile cu terții,
iar în cazul pluralității de administrator, deciziile se iau de comun acord,
ceea ce, în esență, substituie dispozițiile legale în materie de
societăți
comerciale, art. 70 și următoarele din Legea nr. 31/1990, pentru ca ulterior să
concluzioneze că din aceste dispoziții izvorăște calitatea de reprezentant
legal a
administratorului.
Greșeala materială a
instanței de recurs este că observă ca fiind în vigoare la data încheierii actelor
a căror constatare a nulității absolute a fost solicitată la 20 aprilie 2006,
forma modificată a art. 55
din Legea nr. 31/1990 modificare care însă a
fost realizată la 1 decembrie 2006 potrivit Legii nr. 441/2006.
Forma
modificată a
art.
55
din Legea nr. 31/1990 din 1 decembrie 2006 instituie o a doua
ipoteză, care nu operează și pentru trecut.
Forma în
vigoare a legii la data încheierii actului nul absolut pentru lipsa
consimțământului sancționează actul și reclamă imperativ și absolut constatarea
nulității acestuia.
De
asemenea, atrage incidența dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ.,
hotărârea din recurs, atunci când Curtea a notat că „după
art. 75 din Legea S.C.
aplicabil și
societăților comerciale cu răspundere limitată,
dreptul de a reprezenta
societatea aparține fiecărui administrator”, pentru că în realitate textul
prevede în continuare „afară de stipulație contrară în actul constitutiv”.
Așa fiind, un singur
administrator nu poate să reprezinte societatea și evident să o angajeze.
Prin cererea
înregistrată la 17
ianuarie 2013,
SC P.I. SRL a
formulat
contestație în anulare
împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie
2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând admiterea acesteia,
desființarea deciziei contestate și rejudecând recursul admiterea cererii de
recurs, casarea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați și
trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În subsidiar, se
solicită modificarea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați,
admiterea apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 181 din 28
februarie 2007 a Tribunalului Galați și admiterea cererii de chemare în
judecată.
În motivarea
contestației se arată că Înalta Curte nu a analizat
legalitatea hotărârii recurate prin raportare la dispozițiile art. 295 alin.
(1) C. proc. civ., deși nesocotirea acestora a constituit o critică de
nelegalitate a deciziei pronunțate în apel.
Deși
instanța de recurs, în motivarea hotărârii pronunțate, prezintă în detaliu
teoria mandatului aparent, aceasta omite să răspundă punctual la două motive de
nelegalitate a Deciziei civile
nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați.
Dispozițiile art. 55
din Legea nr. 31/1990 în forma avută în vedere de Curtea de
Apel Galați în motivarea soluției recurate nu erau în vigoare la data
încheierii contractelor a căror nulitate face obiectul acțiunii introductive de
instanță.
Față de
constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.A. prin sentința
comercială nr. 261/2010
a Tribunalului București, SC B. SRL este lipsită de consimțământ la momentul
semnării antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 31 ianuarie
2006 de B.N.P. C.P. și al contractului de schimb autentificat din 28 aprilie
2006.
Niciunul dintre
motivele de nelegalitate din precedent la care instanța de recurs a omis să se
raporteze în pronunțarea deciziei contestate nu reprezintă un simplu argument
circumscris unui motiv de recurs.
Refuzul instanței de
apel de a se pronunța cu privire la inexistența consimțământului SC B. SRL, la
momentul semnării
contractelor a căror nulitate
formează obiectul prezentului dosar a fost amplu criticată în cadrul recursului
declarat împotriva Deciziei civile nr. 65/2011 a
Curții de Apel Galați.
Cu toate acestea,
Înalta Curte a omis să se pronunțe cu privire la acest motiv de recurs.
Lipsa
consimțământului SC B. SRL determinată de anularea hotărârilor A.G.A. nu este
suplinită de semnătura administratorului B.A. întrucât, în această situație,
devine incidentă regula dublei semnături prevăzută în mod expres de
dispozițiile art. 12.2. ale actului constitutiv.
Niciunul dintre
motivele astfel invocate nu au format obiect de analiză în cadrul Deciziei nr. 3990
din 16 octombrie 2012.
Pentru a putea
confirma legalitatea
Deciziei comerciale
nr. 65/2011
a Curții de Apel Galați, Înalta Curte ignoră cu desăvârșire că ilicitul
săvârșit în cauză prin dispunerea de bunurile societății fără drept nu a fost
constatat doar prin sancționarea cu nulitatea absolută a celor două hotărâri
ale adunării generale a asociaților ce consacrau consimțământul SC B. SRL la
momentul semnării contractului de schimb dar și prin acte procedurale penale.
Prin sentința penală nr.
278 din 9 martie 2012, Judecătoria sectorului 1 București constată existența
unor indicii ale săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, de contrafacere a scrierii, subscrierii sau alterarea lor, de uz de
fals, dispunând astfel, începerea urmăririi penale.
Nici principiile de
drept comunitar nu au format obiectul analizei instanței de recurs deși
nesocotirea acestora a constituit motiv al recursului.
Se arată că a fost
nesocotit în mod grav dreptul fundamental la un proces echitabil garantat de
dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ședința de la 24 octombrie
2013, Înalta Curte a conexat Dosarul nr. 311/1/2013 privind
contestația în anulare formulată de
SC S.M. SA și Dosarul
nr. 315/1/2013 privind
contestația formulată de
SC P.I. SRL la Dosarul nr. 286/1/2013, potrivit dispozițiilor art. 164 C. proc.
civ.
În cauză, SC P.R.E.R.
SRL și SC A.C.I. SRL au formulat de întâmpinare la
contestația
în anulare formulată de
SC B.D. SRL solicitând respingerea acesteia ca
nefondată.
Aceleași societăți au
formulat întâmpinări și la
contestațiile formulate de
SC S.M. SA și SC P.I. SRL solicitând respingerea acestora.
SC S.M. SA a invocat
pe cale de excepție neconstituționalitatea art. 55
din
Legea nr. 31/1990 prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. (2) din
Constituția României, însă la 27 martie 2014 a renunțat la cererea de sesizare
a Curții Constituționale.
Analizând
contestațiile în anulare formulate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt
întrunite cerințele art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință
acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Art. 318 C.
proc. civ. privește nepronunțarea asupra unui motiv de casare sau modificare.
Drept urmare, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui
motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în bloc, nu pot fi
invocate în calea extraordinară de atac.
În
considerentele deciziei contestate, Înalta Curte arată că „motivele de recurs
ale celor trei recurente
vizează aceleași aspecte, (...) așa încât ele urmează a fi analizate împreună”.
Contestatoarele
susțin că instanța
de recurs a omis să examineze motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 65 din 7
iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați potrivit căruia dispozițiile art.
55 din
Legea nr. 31/1990 în forma avută în vedere de instanța de recurs
în motivarea soluției nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a
căror nulitate forma obiectul acțiunii introductive de instanță.
În
realitate, în considerentele deciziei contestate la pct. 8.2 și respectiv
pag.12, 13 și 14, Înalta Curte face aprecieri cu privire la motivul de
nelegalitate vizând
aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 din Legea S.C. și a celor care
reglementează obligațiile și răspunderea administratorilor.
Se reține astfel:
„În acest sens, prin
derogare de la
principiile
mandatului, în vederea protejării intereselor terților și a securității
juridice, art. 55 din Legea S.C. prevede în alin. (1) că în raporturile
juridice cu terții societatea este angajată prin organele sale chiar dacă
acestea depășesc obiectul de activitate cu o excepție, când societatea
dovedește că terții cunoșteau, în împrejurările date, depășirea obiectului de
activitate.
În alin. (2) al art. 55,
Legea S.C. stabilește tot pentru protecția terților că societatea nu poate
opune terților, clauzele actului constitutiv care limitează puterile conferite
de lege acestor organe, chiar dacă au fost publicate.
Această ultimă
ipoteză a art. 55 din Legea S.C. este aplicabilă în cauză și a fost corect
reținută de instanța de apel, ca o derogare de la regula generală potrivit căreia
clauzele actului constitutiv sunt opozabile terților dacă au fost publicate în
condițiile legii”.
În aceste condiții nu
sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte cercetând toate
motivele de nelegalitate invocate.
Pe de altă parte,
instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și
de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze
global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur
aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument
sau o afirmație a recurentului nu deschide calea
contestației în anulare.
Reținând
că în cauză, instanța de recurs nu a omis din greșeală să cerceteze vreunul din
motivele de recurs, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc.
civ., Înalta Curte urmează să respingă contestațiile în anulare.
În ceea ce privesc
contestațiile
în anulare formulate în contradictoriu cu SC G. SA prin administrator judiciar Salina
Sprl Galați, față de faptul că această intimată și-a încetat existența, fiind
radiată din Registrul Comerțului, respectivele contestații în anulare vor fi
respinse ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de
folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
contestațiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.D. SRL București
prin administrator Judiciar activ lichidator Ipurl București, SC S.M. SA București
și SC P.I. SRL București împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul
nr. 2486/121/2006, în contradictoriu cu intimații SC A.C.I. SRL București, SC P.R.E.R.
SRL București, A.E. și B.N.P. H. și Asociații Galați.
Respinge
contestațiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.D. SRL București
prin administrator Judiciar activ lichidator Ipurl București, SC S.M. SA București
și SC P.I. SRL București împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu SC G.
SA prin administrator Judiciar Salina Sprl Galați, ca fiind formulate în
contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi
10
aprilie 2014
.