ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1454/2014

Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 286/1 la 16 ianuarie 2013, SC B.D. SRL a formulat contestație în anulare a Deciziei civile nr. 3990 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea recursului declarat de contestatoare împotriva Deciziei comerciale nr. 65/2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați. După prezentarea istoricului litigiului, contestatoarea motivează cererea astfel: În calea de atac a recursului au fost invocate mai multe critici de nelegalitate, printre care și inaplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990 republicată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Din compararea motivelor de recurs cu considerentele deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012, rezultă că instanța de recurs nu a examinat acest motiv de recurs. Temeiul contestației în anulare este art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. Contestatoarea arată că a criticat soluția instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a reținut greșit aplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, deoarece acestea sunt incidente exclusiv în materia constituirii societăților comerciale, nefiind aplicabile în materia funcționării societăților comerciale.

Legiuitorul protejează terții prin art. 55 din Legea nr. 31/1990 în perioada constituirii societății comerciale, când aceștia nu au posibilitatea să ia cunoștință dacă actele juridice pe care le încheie cu organele de reprezentare ale societății în curs de constituire, se circumscriu obiectului de activitate al acesteia și pentru a nu lovi cu nulitatea însăși societatea, astfel că terții, în atare ipoteză, să rămână neîndestulați. Doar din acest considerent, legiuitorul a ales ca între interesele societății care a fost reprezentată peste obiectul său de activitate în perioada de constituire a societății și interesele terților, să primeze acestea din urmă. Din această perspectivă, la speță, prevederile art. 55 din legea societăților comerciale nu sunt aplicabile, ele neputând fi extinse și în materia funcționării societăților comerciale.

Rezolvarea acestui motiv de recurs se impune atâta vreme cât instanța de apel a soluționat cauza în principal în raport de acest text, iar instanța a preluat pur și simplu concluziile instanței inferioare pe acest aspect. Prin decizia contestată, Înalta Curte nu a răspuns acestui motiv, dar nici nu l-a rezolvat împreună cu celelalte motive, ignorându-l cu desăvârșire. Prin cererea înregistrată sub nr. 311/1 la 16 ianuarie 2013, SC S.M. SA a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea contestației sunt invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

și se arată că în considerentele hotărârii contestate sunt invocate dispozițiile Legii nr. 31/1990 și cu referire concretă și în mod special la dispozițiile art. 55, 70, 72, 75. Curtea reține că administratorul reprezintă și angajează societatea în relațiile cu terții, iar în cazul pluralității de administrator, deciziile se iau de comun acord, ceea ce, în esență, substituie dispozițiile legale în materie de societăți comerciale, art. 70 și următoarele din Legea nr. 31/1990, pentru ca ulterior să concluzioneze că din aceste dispoziții izvorăște calitatea de reprezentant legal a administratorului. Greșeala materială a instanței de recurs este că observă ca fiind în vigoare la data încheierii actelor a căror constatare a nulității absolute a fost solicitată la 20 aprilie 2006, forma modificată a art. 55 din Legea nr. 31/1990 modificare care însă a fost realizată la 1 decembrie 2006 potrivit Legii nr. 441/2006.

Forma modificată a art. 55 din Legea nr. 31/1990 din 1 decembrie 2006 instituie o a doua ipoteză, care nu operează și pentru trecut. Forma în vigoare a legii la data încheierii actului nul absolut pentru lipsa consimțământului sancționează actul și reclamă imperativ și absolut constatarea nulității acestuia. De asemenea, atrage incidența dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârea din recurs, atunci când Curtea a notat că „după art. 75 din Legea S.C. aplicabil și societăților comerciale cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator”, pentru că în realitate textul prevede în continuare „afară de stipulație contrară în actul constitutiv”.

Așa fiind, un singur administrator nu poate să reprezinte societatea și evident să o angajeze. Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2013, SC P.I. SRL a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând admiterea acesteia, desființarea deciziei contestate și rejudecând recursul admiterea cererii de recurs, casarea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În subsidiar, se solicită modificarea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați, admiterea apelului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 181 din 28 februarie 2007 a Tribunalului Galați și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea contestației se arată că Înalta Curte nu a analizat legalitatea hotărârii recurate prin raportare la dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., deși nesocotirea acestora a constituit o critică de nelegalitate a deciziei pronunțate în apel. Deși instanța de recurs, în motivarea hotărârii pronunțate, prezintă în detaliu teoria mandatului aparent, aceasta omite să răspundă punctual la două motive de nelegalitate a Deciziei civile nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați. Dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 în forma avută în vedere de Curtea de Apel Galați în motivarea soluției recurate nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate face obiectul acțiunii introductive de instanță.

Față de constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.A. prin sentința comercială nr. 261/2010 a Tribunalului București, SC B. SRL este lipsită de consimțământ la momentul semnării antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 31 ianuarie 2006 de B.N.P. C.P. și al contractului de schimb autentificat din 28 aprilie 2006. Niciunul dintre motivele de nelegalitate din precedent la care instanța de recurs a omis să se raporteze în pronunțarea deciziei contestate nu reprezintă un simplu argument circumscris unui motiv de recurs. Refuzul instanței de apel de a se pronunța cu privire la inexistența consimțământului SC B. SRL, la momentul semnării contractelor a căror nulitate formează obiectul prezentului dosar a fost amplu criticată în cadrul recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați.

Cu toate acestea, Înalta Curte a omis să se pronunțe cu privire la acest motiv de recurs. Lipsa consimțământului SC B. SRL determinată de anularea hotărârilor A.G.A. nu este suplinită de semnătura administratorului B.A. întrucât, în această situație, devine incidentă regula dublei semnături prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 12.2. ale actului constitutiv. Niciunul dintre motivele astfel invocate nu au format obiect de analiză în cadrul Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012. Pentru a putea confirma legalitatea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curții de Apel Galați, Înalta Curte ignoră cu desăvârșire că ilicitul săvârșit în cauză prin dispunerea de bunurile societății fără drept nu a fost constatat doar prin sancționarea cu nulitatea absolută a celor două hotărâri ale adunării generale a asociaților ce consacrau consimțământul SC B. SRL la momentul semnării contractului de schimb dar și prin acte procedurale penale.

Prin sentința penală nr. 278 din 9 martie 2012, Judecătoria sectorului 1 București constată existența unor indicii ale săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, de contrafacere a scrierii, subscrierii sau alterarea lor, de uz de fals, dispunând astfel, începerea urmăririi penale. Nici principiile de drept comunitar nu au format obiectul analizei instanței de recurs deși nesocotirea acestora a constituit motiv al recursului. Se arată că a fost nesocotit în mod grav dreptul fundamental la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ședința de la 24 octombrie 2013, Înalta Curte a conexat Dosarul nr. 311/1/2013 privind contestația în anulare formulată de SC S.M.

SA și Dosarul nr. 315/1/2013 privind contestația formulată de SC P.I. SRL la Dosarul nr. 286/1/2013, potrivit dispozițiilor art. 164 C. proc. civ. În cauză, SC P.R.E.R. SRL și SC A.C.I. SRL au formulat de întâmpinare la contestația în anulare formulată de SC B.D. SRL solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Aceleași societăți au formulat întâmpinări și la contestațiile formulate de SC S.M. SA și SC P.I. SRL solicitând respingerea acestora. SC S.M. SA a invocat pe cale de excepție neconstituționalitatea art. 55 din Legea nr. 31/1990 prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituția României, însă la 27 martie 2014 a renunțat la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând contestațiile în anulare formulate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: Art. 318 C. proc. civ. privește nepronunțarea asupra unui motiv de casare sau modificare. Drept urmare, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în bloc, nu pot fi invocate în calea extraordinară de atac. În considerentele deciziei contestate, Înalta Curte arată că „motivele de recurs ale celor trei recurente vizează aceleași aspecte, (...) așa încât ele urmează a fi analizate împreună”.

Contestatoarele susțin că instanța de recurs a omis să examineze motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 65 din 7 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați potrivit căruia dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 în forma avută în vedere de instanța de recurs în motivarea soluției nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate forma obiectul acțiunii introductive de instanță. În realitate, în considerentele deciziei contestate la pct. 8.2 și respectiv pag.12, 13 și 14, Înalta Curte face aprecieri cu privire la motivul de nelegalitate vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 55 din Legea S.C. și a celor care reglementează obligațiile și răspunderea administratorilor.

Se reține astfel: „În acest sens, prin derogare de la principiile mandatului, în vederea protejării intereselor terților și a securității juridice, art. 55 din Legea S.C. prevede în alin. (1) că în raporturile juridice cu terții societatea este angajată prin organele sale chiar dacă acestea depășesc obiectul de activitate cu o excepție, când societatea dovedește că terții cunoșteau, în împrejurările date, depășirea obiectului de activitate. În alin. (2) al art. 55, Legea S.C. stabilește tot pentru protecția terților că societatea nu poate opune terților, clauzele actului constitutiv care limitează puterile conferite de lege acestor organe, chiar dacă au fost publicate. Această ultimă ipoteză a art. 55 din Legea S.C.

este aplicabilă în cauză și a fost corect reținută de instanța de apel, ca o derogare de la regula generală potrivit căreia clauzele actului constitutiv sunt opozabile terților dacă au fost publicate în condițiile legii”. În aceste condiții nu sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte cercetând toate motivele de nelegalitate invocate. Pe de altă parte, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

Reținând că în cauză, instanța de recurs nu a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă contestațiile în anulare. În ceea ce privesc contestațiile în anulare formulate în contradictoriu cu SC G. SA prin administrator judiciar Salina Sprl Galați, față de faptul că această intimată și-a încetat existența, fiind radiată din Registrul Comerțului, respectivele contestații în anulare vor fi respinse ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.D. SRL București prin administrator Judiciar activ lichidator Ipurl București, SC S.M. SA București și SC P.I. SRL București împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 2486/121/2006, în contradictoriu cu intimații SC A.C.I. SRL București, SC P.R.E.R. SRL București, A.E. și B.N.P. H. și Asociații Galați. Respinge contestațiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.D. SRL București prin administrator Judiciar activ lichidator Ipurl București, SC S.M. SA București și SC P.I. SRL București împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu SC G. SA prin administrator Judiciar Salina Sprl Galați, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014 .