ÎCCJ, decizie (scj.ro #205559)

Semnarea hotărârii judecătorești cu încălcarea dispozițiilor art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Sancțiunea aplicabilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Hotărârile judecătorești

Index alfabetic: Hotărâre judecătorească

Semnarea hotărârii

Principiul continuității

C. proc. civ., art. 425 alin. (3), art. 426 alin. (3)-(4)

În conformitate cu art. 426 alin. (4) C. proc. civ., „Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea”.

Reglementând o situație de excepție și garantând respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, continuitatea, art. 426 alin. (4) C.proc.civ. stabilește că președintele completului este cel care poate semna hotărârea în locul judecătorului indisponibil; numai în cazul în care acesta este, el însuși, indisponibil - aspect care trebuie să rezulte din cuprinsul hotărârii -, semnarea se realizează de președintele instanței.

Sancțiunea nulității este aplicabilă necondiționat, atunci când hotărârea nu este semnată de judecătorul care a soluționat procesul și nici, în locul său, de președintele completului, fără ca acesta să se afle într-un caz de împiedicare. Astfel, nulitatea este incidentă dacă hotărârea are numărul legal de semnături, dar acestea nu aparțin judecătorilor care au pronunțat hotărârea și nici judecătorului învestit cu această atribuție, în temeiul art. 426 alin. (4) C.proc.civ., să semneze în numele primilor.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1140 din 10 mai 2023

Prin cererea înregistrată la 28.05.2013 sub nr. x/121/2012/a1 pe rolul Tribunalului Galați, Secția a II-a civilă, complet judecător-sindic, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâții C., D., E. și F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a înscrisului încheiat în 23.02.2011 intitulat „act adițional” la actul constitutiv al reclamantei și a actelor subsecvente încheiate în baza acestuia - act constitutiv din 23.11.2011, rezoluția nr. 2024/24.02.2011 pronunțată de directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați (în continuare, „O.R.C.”) -, a înscrisului încheiat în 20.09.2011 intitulat „act adițional” la actul constitutiv al reclamantei și a actelor subsecvente încheiate în baza acestuia - act constitutiv din 20.09.2011, rezoluția nr. 11104/21.09.2011 pronunțată de directorul O.R.C. -, a deciziei din 12.04.2021 a asociatului unic al reclamantei și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 923/12.04.2011 de notarul public G. din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați H., cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actelor sus-menționate. De asemenea, a solicitat instanței să dispună evacuarea pârâților E. și I. din imobilul obiect al contractului de vânzare menționat.

Prin încheierea din 19.09.2013, la solicitarea pârâților, prima instanță l-a introdus în cauză pe J., în calitate de pârât, iar, prin încheierea din 21.01.2014, a dispus, din oficiu, citarea în cauză a Oficiului Registrului Comerțului (O.R.C).

Prin încheierea din 03.02.2014, Tribunalul Galați, Secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a judecătorului-sindic, a disjuns și declinat în favoarea instanței civile capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a înscrisurilor intitulate act adițional din 23.02.2011 și 20.09.2011, a deciziei asociatului unic din 12.04.2011 și a actelor subsecvente acestora.

Acțiunea a fost reînregistrată după disjungere sub nr. x/121/2014.

Prin încheierea din 11.04.2014, Tribunalul a dispus introducerea în cauză în calitate de pârați a O.R.C. și a lui J., iar prin încheierea din 06.06.2014, a dispus ca pârâții E. I. și D. să fie scoși din citativ, pentru că au calitate procesuală pasivă doar în dosarul din care acesta a fost disjuns.

Prin sentința civilă nr. 189/12.06.2015, Tribunalul Galați, Secția a II-a civilă a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a actului adițional încheiat la 23.02.2011 la actul constitutiv al reclamantei și a actelor subsecvente - respectiv, actul constitutiv din 23.11.2011, rezoluția directorului O.R.C. și contractul de cesiune din 23.02.2011 -, a actului adițional din 15.02.2011 și a actelor subsecvente - actul adițional și actul constitutiv din 20.09.2011, ca și rezoluția O.R.C. nr. 11104/21.09.2011.

Împotriva sentinței civile au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., și C., apelurile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Galați, Secția I civilă, iar ca urmare a încheierii acesteia din 25.11.2015, transpuse la Secția a II-a civilă a aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 06.04.2016, Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarelor penale nr. x/P/2015 și nr. y/P/2015, înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Cauza a fost repusă pe rol în temeiul art. 415 C. proc. civ., la 08.06.2022.

Prin decizia nr. 225/14.06.2022, Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar K. S.P.R.L., și ca neîntemeiat, pe cel declarat de pârâtul C.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul C., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de apel, spre rejudecarea apelului, iar, în subsidiar, reținerea spre rejudecare, admiterea acestuia, cu consecința desființării hotărârii primei instanțe și a respingerii acțiunii.

După expunerea circumstanțelor și a parcursului procesual al cauzei, recurentul a enunțat un prim set de critici, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În primul rând, autorul recursului a invocat că instanța de prim control judiciar a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de procedură, aplicând Codul de procedură civilă 1865, prin raportare la data deschiderii procedurii de insolvență împotriva societății reclamante, 17.09.2012, ignorând noua lege de drept substanțial și procesual, aplicabilă față de 28.05.2013, data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În al doilea rând, a criticat aplicarea art. 413 C. proc. civ., evocând că, deși instanța de apel a suspendat judecata căii de atac pentru soluționarea dosarelor penale - apreciindu-le, deci, relevante pentru hotărârea ce urma să o pronunțe -, prin decizia recurată a respins susținerile recurentului întemeiate chiar pe hotărârile pronunțate în cele două dosare penale, ca fiind formulate cu depășirea termenului de motivare a apelului.

În viziunea autorului căii de atac, această soluție este în vădită contradicție atât cu rațiunea suspendării, cât și cu prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanței de apel să completeze probele administrate și să administreze probe noi, propuse potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Al doilea caz de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a dedus încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii finale de cameră preliminară nr. 28/12.01.2022, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/233/2020, calificată drept hotărâre definitivă în sensul art. 28 alin. (1) C. proc. pen., învestită cu autoritate de lucru judecat în fața instanței civile. A afirmat că starea de fapt conturată de considerentele din dosarul penal nu fusese descoperită la pronunțarea sentinței civile apelate, aceasta reflectând că fostul administrator al S.C. A. S.R.L., J., a conceput un plan prin care să iasă din societate și să nege, ulterior, această intenție.

Totodată, a evidențiat că autoritatea de lucru judecat trebuia recunoscută considerentelor prin care instanța penală a exclus viciul de consimțământ în privința lui J., stabilind că semnăturile de pe actele atacate au fost executate de soția sa, L., dar în baza unei delegații/împuterniciri primite de la pârât.

Autorul recursului a afirmat că atașarea puterii de lucru judecat exclusiv dispozitivului hotărârii penale contravine art. 28 alin. (1) C. proc. pen. și că, în raport cu caracterul definitiv al încheierii prin care s-au respins plângerile împotriva ordonanțelor procurorului, reglementat de art. 340 și 341 alin. (8) C. proc. pen, invocarea deciziei Curții Constituționale nr. 419/2020 de către instanța de apel a fost nelegală.

Recurentul a invocat și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică subsumată acestui motiv s-a referit la încălcarea normelor ce reglementează probațiunea, cu indicarea art. 1.169 C. civ. 1864.

A solicitat să se constate că a indicat prin apel o probă nouă, respectiv încheierea finală de cameră preliminară nr. 28/12.01.2022, subliniind că există îndoieli serioase cu privire la concluziile raportului extraprocesual de expertiză criminalistică și, deși solicitase efectuarea unei noi expertize în apel, utilitatea acestei probe a dispărut, ca urmare a aspectelor clarificate în dosarul penal.

Autorul recursului a conchis că instanța de prim control judiciar a nesocotit art. 264 C. proc. civ., atunci când a statuat că este nerelevantă identitatea persoanei care a falsificat semnătura intimatului J. de pe actele societare și a ajuns la o concluzie contrară instanței penale, respectiv că beneficiarul acestor acte a fost recurentul.

O a doua critică a vizat încălcarea normelor de drept privind condițiile de validitate a actelor juridice, reglementate de art. 1.179 C. civ.

A învederat că elementul fundamental (constitutiv) al actului juridic este voința juridică, în construcția căreia intră două elemente, consimțământul și cauza. Or, statuând că lipsa consimțământului intimatului a atras nulitatea absolută a celor două acte, care s-a extins și asupra actelor subsecvente, instanța de apel a contrazis statuările instanței penale. Cum actele societare ce fac obiectul litigiului îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege sub aspectul validității, autorul căii de atac a apreciat că nesemnarea lor de către primul administrator al societății nu era suficientă pentru a conchide că lipsește consimțământul acestuia la încheierea actelor societare, din moment ce voința juridică reală a lui J. a fost aceea de a contracta, respectiv de a îl coopta în calitate de asociat pe recurent.

Autorul căii de atac a subliniat că dobândirea calității de asociat a fost licită și realizată din dispoziția expresă a intimatului J., care nu mai putea conduce societatea, în urma dobândirii calității de consilier județean.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în 13.10.2022, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat; prin concluziile scrise din 25.10.2022, intimatul-pârât J. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Stabilind relevanța procesuală a datei la care litigiul a fost demarat, conform art. 24 C. proc. civ., prin încheierea din 26.10.2022, Înalta Curte a dispus efectuarea procedurii de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., raportul fiind întocmit și comunicat părților potrivit încheierii din 14.12.2022, fără ca acestea să depună puncte de vedere.

Prin încheierea din 08.03.2023, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât J. și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată pentru astăzi, 10.05.2023.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a corectat cadrul procesual subiectiv, stabilind că acesta nu îi mai include pe intimații-pârâți D., I. și E. și a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., observând că decizia recurată a fost semnată de președintele instanței, în locul unuia dintre judecătorii care au pronunțat-o, împrejurare care trebuie analizată în raport cu art. 426 alin. (4) C. proc. civ., incident în cauză.

Analizând recursul în raport cu actele dosarului, criticile și apărările formulate și cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Premergător, reamintește că, prin încheierea din 26.10.2022, a dispus că, raportat la inițierea demersului judiciar la 28.05.2013, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 310/2018; această statuare se întemeiază pe dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 și pe art. 24, coroborat cu art. 192 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția acestui conflict de drept intertemporal constituie premisa analizei motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 425 alin. (3) C. proc. civ., „

În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. (…)

”, iar potrivit art. 426 alin. (4) din același act normativ, „

Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea

”.

Reglementând o situație de excepție și garantând respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, continuitatea, art. 426 alin. (4) C. proc. civ. stabilește că președintele completului este cel care poate semna hotărârea în locul judecătorului indisponibil; numai în cazul în care acesta este, el însuși, indisponibil - aspect care trebuie să rezulte din cuprinsul hotărârii-, semnarea se realizează de președintele instanței. Această normă legală înlătură ipoteza unei neregularități derivate din nesemnarea hotărârii de către judecătorii aflați în imposibilitate de a semna, impunând, totodată, menționarea în hotărâre a cauzei care determină împiedicarea, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și  Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în decizia nr. 26/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 755 din 17.09.2019.

Procedura reglementată de dispoziția evocată se impune a fi respectată întocmai, importanța sa fiind reliefată în jurisprudența Curții Constituționale care, în cuprinsul deciziei nr. 48/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 197 din 09.03.2023, a statuat că „

Din coroborarea textelor legale se desprinde concluzia că semnarea hotărârii nu are numai rolul de însușire a acesteia, ci și de garantare a autorității sale. Prin urmare, semnarea hotărârii în condițiile art. 426 alin. (4) din C. proc. civ. -în ipoteza în care după pronunțare și după semnarea minutei unul dintre judecători este în imposibilitatea de a semna -are rolul de a autentifica faptul că actul jurisdicțional este un act al puterii judecătorești, cu regimul juridic aferent

”.

Așadar, sancțiunea nulității este aplicabilă necondiționat, atunci când hotărârea nu este semnată de judecătorul care a soluționat procesul și nici, în locul său, de președintele completului, fără ca acesta să se afle într-un caz de împiedicare. Altfel spus, nulitatea este incidentă dacă hotărârea are numărul legal de semnături, dar acestea nu aparțin judecătorilor care au pronunțat hotărârea și nici judecătorului învestit cu această atribuție, în temeiul art. 426 alin. (4) C. proc. civ., să semneze în numele primilor.

Analizând decizia recurată, instanța supremă observă că aceasta este semnată, în numele unuia dintre membrii completului de judecată de președintele Curții de Apel Galați, făcându-se mențiunea că „

Pentru judecător M. aflată în concediu de odihnă semnează, conform art. 261 alin. (8) Cod proc. civ. 1865 Președintele Curții de Apel Galați, judecător N.

”

Or, dând eficiență considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că nu președintele instanței, ci președintele completului de judecată avea competența de a semna decizia nr. 225/14.06.2022 în locul doamnei judecător M., care a fost împiedicată să semneze hotărârea.

În consecință, reținând încălcarea art. 426 alin. (4) C. proc. civ., instanța supremă va constata nulitatea deciziei recurate, urmând a dispune casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, care va soluționa apelurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., și de pârâtul C.

În continuare, instanța supremă va lua în examinare criticile subsumate de recurent art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, distinct de soluția expusă anterior în privința motivului de ordine publică, decizia recurată urma a fi casată și pentru încălcarea normelor de procedură ce reglementează judecata apelului.

Criticile autorului căii de atac privind încălcarea art. 478 alin. (2), 479 alin. (2) C. proc. civ. sunt fondate, întrucât instanțele devolutive nu au stabilit deplin situația de fapt a cauzei, nu au dat actelor și faptelor deduse judecății calificarea juridică și nu s-au prevalat de pârghiile recunoscute de lege pentru a lămuri sau sancționa construcția echivocă a acțiunii civile dedusă judecății.

Într-un prim considerent, Înalta Curte stabilește ca, la reluarea judecății apelului, cadrul procesual obiectiv să fie corectat, pornind de la următoarele repere.

Pe de o parte, deși din actele dosarului nu rezultă că reclamanta ar fi învestit instanțele cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune din 23.02.2011 și nici a actului adițional din 15.02.2011 la actul constitutiv al S.C. A. S.R.L., anularea acestor acte a fost dispusă de instanța de fond.

Pe de altă parte, ca urmare a disjungerii dispuse de instanța de fond, ca și a limitelor devoluțiunii fixate de apelurile declarate, obiectul acțiunii în nulitate absolută nu va mai include nici contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 923/12.04.2011 (păstrat în obiectul dosarului inițial) și nici decizia asociatului unic al S.C. A. S.R.L. din 12.04.2011, asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat.

Consecutiv eliminării incongruențelor regăsite și a fixării obiectului acțiunii, instanța de apel va examina în ce măsură demersul procesual al reclamantei întrunește condițiile reglementate de art. 32 C. proc. civ., în corelație cu finalitatea declinată de aceasta - anularea contractului de vânzare încheiat între reclamanta vânzătoare S.C. A. S.R.L și pârâții cumpărători E. și I. -, și cu decizia nr. 145/14.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă în dosarul cu nr. x/121/2012/a1, prin care această cerere a fost, definitiv, respinsă.

Din perspectiva cauzei acțiunii, cu referire la actul adițional din 20.09.2011 încheiat între D. și pârâtul C., se impune lămurirea motivelor care se pretinde că ar atrage nulitatea sa absolută, care nu sunt individualizate nici în acțiunea introductivă și nici în hotărârea instanței de fond; se va avea în vedere că acest act nu este subsecvent celorlalte acte juridice atacate prin acțiune.

Criticile prin care recurentul contestă calificarea drept motive noi în apel a concluziilor scrise formulate la 14.06.2022 sunt fondate.

În examinarea Înaltei Curți, argumentele în litigiu nu depășesc cadrul procesual configurat în fața primei instanțe și nu puteau fi înlăturate în temeiul art. 478 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce, atât prin întâmpinare în etapa fondului, cât și prin memoriul de apel, pârâtul C. a susținut că pârâtul J. a consimțit la operațiunile juridice prin care el a fost cooptat ca asociat al reclamantei și, ulterior, a dobândit calitatea de asociat unic al acesteia.

Ambele părți au evocat că actele juridice a căror nulitate absolută s-a cerut a fi constatată reflectă săvârșirea unor infracțiuni, de fals sau înșelăciune, și au adus la cunoștința instanțelor de fond că s-au prevalat de dreptul de a sesiza instanțele penale.

Actele dosarului reflectă că pârâtul J. a formulat plângere penală împotriva numiților E., I. și C., care a fost clasată în dosarul penal nr. z/P/2013, soluția fiind menținută prin încheierea nr. 428/07.03.2017 a Judecătoriei Galați în dosarul nr. x/233/2016. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a adus la cunoștința primei instanțe că a formulat, la 26.03.2015, plângere penală împotriva acelorași persoane, tribunalul apreciind, însă, că nu se impune suspendarea cauzei.

În apel, la solicitarea pârâtului C., instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarelor penale nr. y/P/2015 și nr. x/P/2015, al căror obiect identic consta în cercetarea infracțiunilor prevăzute de art. 244 alin. (1), 322 alin. (1) și 323 alin. (1) C. pen., în legătură cu actele constitutive ale S.C. A. S.R.L. și cu actele adiționale la acestea încheiate la 15.02.2011 și 23.02.2011. Cele două dosare penale au fost întrunite, prin conexare, în dosarul nr. x/P/2015.

Curtea de apel a dispus reluarea judecății numai când ordonanța de clasare dispusă în dosarul penal nr. x/P/2015 a rămas definitivă. În dosarul nr. x/233/2021, plângerea pârâtului C. a fost respinsă ca tardivă, iar în dosarul nr. x/233/2020, plângerea pârâtului J. a fost respinsă ca nefondată, soluție ce s-a întemeiat inclusiv pe incidența principiului

ne bis in idem

, dat fiind că cercetarea faptelor imputate lui C. se realizase deja în dosarul penal nr. z/P/2013.

În această configurație procesuală, criticile recurentului privind modul în care instanța de apel a condus cercetarea judecătorească în apel, ulterior reluării judecății, trebuie să primească un răspuns adecvat în rejudecarea litigiului.

Din moment ce recurentul-pârât își conservase la nivel procesual dreptul de a deduce instanței de apel apărarea prin care susținea că pârâtul J. consimțise la nașterea celor două raporturi juridice care îi legau - la 15.02.2011, majorarea capitalului social, operațiune prin care C. a devenit asociat al S.C. A. S.R.L. și, la 23.02.2011, înstrăinarea integrală a participației sale -, instanța de apel nu o putea paraliza, prin respingerea ca tardive a motivelor ce o valorificau.

Complementar, instanța de control judiciar era ținută de a cerceta solicitarea de a cenzura hotărârea primei instanțe prin raportare la stabilirea situației de fapt, fiind chemată să administreze nemijlocit probe care să adreseze inclusiv constatările ce reieșeau din dosarele penale și care nu puteau fi ignorate, din moment ce opuneau aceleași părți și vizau o chestiune fundamentală pentru dezlegarea cauzei civile.

Considerentele expuse reliefează încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 22 alin. (2), a art. 254 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 479 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 28/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 772 din 16.10.2015.

În consecință, se va dispune rejudecarea apelului pârâtului C., urmând a fi analizat integral memoriul de apel, dar și susținerile formulate de acesta pe parcursul etapei apelului, în corelație cu dezlegările instanței supreme.

În măsura în care probatoriul administrat în rejudecare va confirma existența consimțământului lui J. la dobândirea calității de asociat de către C. în S.C. A. S.R.L., instanța de apel va stabili în ce măsura mai este incidentă nulitatea absolută, în raport cu natura consensuală a actelor juridice și cu semnarea lor de un împuternicit, soția pârâtului cedent.

Criticile recurentului care tind la recunoașterea autorității de lucru judecat a încheierilor din dosarele penale, expuse în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., sunt nefondate și vor fi înlăturate.

Instanța supremă subliniază că analiza oportunității măsurii suspendării judecății se face din perspectiva rațiunii art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., adică pentru a asigura cadrul ca anumite chestiuni prejudiciale, cercetate în dosarul penal, să poată fi valorificate în procesul civil, dacă vor întruni condițiile lucrului judecat.

Măsura suspendării judecății apelului nu obliga instanța de prim control judiciar să accepte soluția instanței penale decât dacă în cauza penală se pronunța o hotărâre definitivă, singura învestită cu autoritate de lucru judecat, în sensul art. 28 alin. (1) C. proc. pen., ipoteză care - contrar susținerilor recurentului - nu se verifică în cauză.

Așadar, pentru considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte a decis, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului și, potrivit art. 497 C. proc. civ, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care va rejudeca apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâtul C., în concordanță cu aspectele dezlegate prin prezenta decizie, urmând a examina și criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chiar dacă, formal, întinderea casării pare a fi totală, această măsură nu este determinată decât de natura motivului de ordine publică invocat de instanța supremă; cu toate acestea, este necesar a se indica instanței de rejudecare că cererile asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat și cu privire la care nu s-a cerut completarea hotărârii, nu vor fi reanalizate în recurs.