Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83246)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83246) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Protejarea intereselor terților în raporturile cu societatea comercială Limitele mandatului acordat administratorilor Dispoziții legale incidente Scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită prin art.55 din Legea nr.31/1990 modificată (LSC) a fost acela de a proteja interesele terților în raporturile cu societatea comercială, împotriva unor limitări hotărâte de societate în privința puterilor conferite reprezentanților societății. În acest sens, conform art.55(2) din lege, „clauzele actului constitutiv….care limitează puterile conferite de lege organelor statutare ale societății sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate”. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1279 din 27 martie 2008) Prin acțiunea introductivă adresată Tribunalului Cluj la data de 7 februarie 2007, astfel cum a fost precizată reclamanta, SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.P.

SA, să se constate nulitatea absolută a actului de reziliere nr.8.2 din 25 mai 2006 cât și a antecontractului de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr.8.1. din 25 mai 2006 și pe cale de consecință să se constate valabilitatea antecontractului de construire și contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr.8 din 20 iulie 2005. În motivare, reclamanta a susținut că la data de 20 iulie 2005 a încheiat cu pârâta, în calitate de promitentă-vânzător antencontractul cu nr.8 prin care a dobândit un număr de 2 apartamente situate în imobilul ce urma să se construiască în Cluj Napoca, Str.Hameiului nr.6.

Că , la data de 25 mai 2006 părțile au încheiat cele două înscrisuri, denumite – act de reziliere și antecontract de construcție și contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor, acte lovite de nulitate absolută, întrucât administratorul reclamantei și-a depășit atribuțiile sale, astfel cum au fost limitate prin actul adițional la actul constitutiv al SC I. SRL cu nr.10 din 20 martie 2006. Prin sentința comercială nr.2842 din data de 22 mai 2007 Tribunalul Comercial Cluj investit cu soluționarea cauzei, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, apreciind că motivele invocate nu întrunesc condițiile nulității absolute, deoarece depășirea puterii administratorului nu este un motiv de nulitate absolută, în sensul unei vătămări grave ce nu se poate înlătura decât prin nulitatea actului.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului a fost respins ca nefondat de instanța de control judiciar, Curtea de Apel Cluj Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.174 din data de 12 septembrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut din examinarea probatoriilor administrate în cauză și având în vedere motivele de apel formulate, motive care vizau aspecte de netemeinicie și nelegalitate, că la data semnării convențiilor a căror nulitate se solicită, administratorul reclamantului M.S. era numit în funcție, limitele puterii sale nefiind menționate în registrul de publicitate.

În acest context, instanța a apreciat că, contractul de reziliere 8.2/2006 și contractul de vânzare cumpărare nr.8.1/2006 semnate de administratorul M.S., persoană îndreptățită să reprezinte societatea în raporturile cu terții și purtând și ștampila societății sunt pe deplin valabile, reclamanta neputând invoca propria culpă constând în neaducerea la cunoștința terților a limitelor mandatului acordat administratorului prin actul adițional la actul constitutiv nr.10 din 20 martie 2006. În drept, instanța și-a fundamentat punctul de vedere pe dispozițiile art.55 alin.2 din Legea nr.31/1990 potrivit cărora clauzele actului constitutiv care limitează puterile prevăzute de lege pentru organul executiv, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I. SRL a declarat recurs, la data de 12 noiembrie 2007, în termen legal, solicitând casarea deciziei curții de apel și a sentinței fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Tribunalului Comercial Cluj în vederea administrării întregului probator necesar.

În dezvoltarea motivelor de critică, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurenta a susținut, în esență următoarele: - în raport de prevederile actului adițional care stabilește că administratorii nu pot hotărî separat în situația contractării de credite, vânzării de active cu valoare de peste 20.000 Euro și cumpărării de imobile, utilaje, cu valoare de 10.000 Euro inclusiv, actele încheiate cu privire la reziliere și antecontractul de vânzare-cumpărare de peste 20.000 Euro fiecare, se înscriu în limitările actului adițional; - pentru încheierea antecontractului nu există hotărârea adunării generale sau a celor doi administratori, iar vătămările aduse societății sunt grave și nu pot fi înlăturați decât prin anularea actelor.

Înalta Curte examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă este nefondat. Scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită prin art.55 din Legea nr.31/1990 modificată (LSC) a fost acela de a proteja interesele terților în raporturile cu societatea comercială, împotriva unor limitări hotărâte de societate în privința puterilor conferite reprezentanților societății. În acest sens, conform art.55(2) din lege, „clauzele actului constitutiv….care limitează puterile conferite de lege organelor statutare ale societății sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate”.

Prin urmare, limitarea puterilor administratorilor de către societatea reclamantă prin actul adițional nr.10 din 20 martie 2006, act înregistrat la ORC, este inopozabil societății pârâte chiar dacă ar fi fost publicat în Monitorul Oficial – astfel încât actele încheiate de administratorul societății cu societatea pârâtă, acte care se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor (art.70, 72, 75 din LSC) sunt valide și angajează societatea reclamantă în raport de clauzele convenite . Absența unei hotărâri a adunării generale a asociaților societății reclamante sau a celor doi administratori în legătură cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de față , constituie o chestiune care privește administrarea internă a societății și raporturile dintre administratori cu societatea și asociații și nu are nici o semnificație în raporturile cu terții , raporturi în care administratorul desemnat a acționat în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate .

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă adresată Tribunalului Cluj la data de 7 februarie 2007, astfel cum a fost precizată reclamanta, SC I. SRL a solicitat, în contr
ÎCCJ 2011-05-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1854/2011
M.G. SRL la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, prin suplinirea consimțământului în acest sens. Nici critica potrivit căreia administratorul societății pârâte s-ar fi obligat în nume personal iar obligațiil
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83260)
Răspunderea administratorului. Introducerea acțiunii după încetarea mandatului Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, reglementând și răspunderea administratorilor își propune să protejeze interesele asociaților și implicit ale societă
ÎCCJ 2008-02-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 502/2008
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința comercială nr. 782 din 02 martie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclam
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #136838)
rea unei hotărâri care să țină loc de contract translativ de proprietate, prin aceea că, reținându-se în motivarea deciziei din apel că, dată fiind starea de insolvență în care se găsește pârâta, ar fi imposibilă încheierea și finalizarea a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă