ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1279/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introductivă adresată

Tribunalului Cluj la data de 7 februarie 2007, astfel cum a fost precizată

reclamanta, SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA, să

se constate nulitatea absolută a actului de reziliere nr. 8.2 din 25 mai 2006 cât

și a antecontractului de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr. 8.1. din 25

mai 2006 și pe cale de consecință să se constate valabilitatea antecontractului

de construire și contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr. 8 din

20 iulie 2005.

În motivare, reclamanta a susținut că, la data

de 20 iulie 2005, a încheiat cu pârâta, în calitate de promitentă-vânzător

antencontractul cu nr. 8 prin care a dobândit un număr de 2 apartamente situate

în imobilul ce urma să se construiască în Cluj Napoca. Că, la data de 25 mai

2006, părțile au încheiat cele două înscrisuri, denumite, act de reziliere și

antecontract de construcție și contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor,

acte lovite de nulitate absolută, întrucât administratorul reclamantei și-a

depășit atribuțiile sale, astfel cum au fost limitate prin actul adițional la

actul constitutiv al SC I. SRL cu nr. 10 din 20 martie 2006.

Prin sentința comercială nr. 2842 din data de

22 mai 2007, Tribunalul Comercial Cluj investit cu soluționarea cauzei, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, apreciind că motivele

invocate nu întrunesc condițiile nulității absolute, deoarece depășirea puterii

administratorului nu este un motiv de nulitate absolută, în sensul unei

vătămări grave ce nu se poate înlătura decât prin nulitatea actului.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței fondului a fost respins, ca nefondat, de instanța de control

judiciar, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 174 din data de 12 septembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a

reținut din examinarea probatoriilor administrate în cauză și având în vedere

motivele de apel formulate, motive care vizau aspecte de netemeinicie și

nelegalitate, că la data semnării convențiilor a căror nulitate se solicită,

administratorul reclamantului M.S. era numit în funcție, limitele puterii sale

nefiind menționate în registrul de publicitate.

În acest context, instanța a apreciat că, contractul

de reziliere 8.2/2006 și contractul de vânzare cumpărare nr. 8.1/2006 semnate

de administratorul M.S., persoană îndreptățită să reprezinte societatea în

raporturile cu terții și purtând și ștampila societății sunt pe deplin

valabile, reclamanta neputând invoca propria culpă constând în neaducerea la

cunoștința terților a limitelor mandatului acordat administratorului prin actul

adițional la actul constitutiv nr. 10 din 20 martie 2006.

În drept, instanța și-a fundamentat punctul

de vedere pe dispozițiile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora

clauzele actului constitutiv care limitează puterile prevăzute de lege pentru organul

executiv, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I.

SRL a declarat recurs, la data de 12 noiembrie 2007, în termen legal,

solicitând casarea deciziei curții de apel și a sentinței fondului cu

trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Tribunalului Comercial Cluj în

vederea administrării întregului probator necesar.

În dezvoltarea motivelor de critică,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

susținut, în esență următoarele:

- în cauză nu au fost administrate suficiente

probe care să reflecte starea de fapt la momentul încheierii actelor, astfel că

se impunea luarea interogatoriului pârâtei și audierea administratorului care a

semnat actele;

- actul adițional prin care au fost stabilite

limitele competenței administratorilor a fost înregistrat la O.R.C. Cluj prin

încheierea nr. 3647 din 27 martie 2006, astfel că susținerea instanței în

sensul că limitele atribuțiilor administratorilor nu erau cunoscute, este

neîntemeiată;

- în raport de prevederile actului adițional

care stabilește că administratorii nu pot hotărî separat în situația contractării

de credite, vânzării de active cu valoare de peste 20.000 Euro și cumpărării de

imobile, utilaje, cu valoare de 10.000 Euro inclusiv, actele încheiate cu

privire la reziliere și antecontractul de vânzare-cumpărare de peste 20.000

Euro fiecare, se înscriu în limitările actului adițional;

- pentru încheierea antecontractului nu

există hotărârea adunării generale sau a celor doi administratori, iar

vătămările aduse societății sunt grave și nu pot fi înlăturați decât prin

anularea actelor.

Intimata-pârâtă SC E.P. SRL a formulat, la

data de 21 martie 2003, întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea

recursului și menținerea ca legale a deciziei și sentinței pronunțate în cauză.

Asupra recursului.

Înalta Curte, examinând decizia atacată în

contextul criticilor formulate, constată că recursul promovat de

recurenta-pârâtă este nefondat pentru considerentele ce urmează:

actualul context legislativ privind reglementarea recursului, modificarea sau

casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, expres

și limitativ prevăzute de textul de lege (art. 304 C. proc. civ.).

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia nelegalitatea vizează lipsa de

temei legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

perspectiva ipotezei textului de lege, Curtea constată că susținerile

recurentei sunt nefondate.

necesitatea administrării unor noi probe cu martori și interogatorii,

constituie o chestiune de netemeinicie și recurenta nu a explicitat în ce

măsură aceasta se convertește într-o nelegalitate a hotărârii pentru motivul

invocat (304 pct. 9 C. proc. civ.).

Distinct de acestea, deși recurenta a

formulat această critică și în apel, nu a solicitat prin cererea de apel, și

nici în cursul dezbaterilor din apel, administrarea de noi probe pe care le

consideră utile și pertinente cauzei.

Or, litigiul comercial de față este un

litigiu izvorât din interese private, guvernat de principiul disponibilității

părților, litigiu în care instanța, în virtutea rolului activ, este ținută să

vegheze la respectarea drepturilor și obligațiilor procesuale ale părților,

fără a se substitui în apărătorii uneia sau alteia dintre părți.

Astfel spus, recurenta nu poate să invoce,

sub motiv de nelegalitate, necesitatea administrării de noi probe, în recurs,

în condițiile în care nu a solicitat administrarea acestora, în apel, în

condițiile art. 287 C. proc. civ.

caracterului devolutiv al acesteia, a statuat asupra situației de fapt în

cauză, considerentele deciziei pe acest aspect fiind clare și explicite prin

referire la înscrisurile invocate de reclamantă, situație de fapt care a primit

o dezlegare în drept corectă și legală.

reglementarea instituită prin art. 55 din Legea nr. 31/1990 modificată (L.S.C.)

a fost acela de a proteja interesele terților în raporturile cu societatea

comercială, împotriva unor limitări hotărâte de societate în privința puterilor

conferite reprezentanților societății.

În acest sens, conform art. 55 alin. (2) din aceeași

lege, „clauzele actului constitutiv …. care limitează puterile conferite de lege

organelor statutare ale societății sunt inopozabile terților, chiar dacă au

fost publicate”.

Prin urmare, limitarea puterilor

administratorilor de către societatea reclamantă prin actul adițional nr. 10

din 20 martie 2006, act înregistrat la O.R.C., este inopozabil societății

pârâte chiar dacă ar fi fost publicat în M. Of., astfel încât actele încheiate

de administratorul societății cu societatea pârâtă, acte care se înscriu în

puterile pe care legea le conferă administratorilor (art. 70, 72, 75 din L.S.C.)

sunt valide și angajează societatea reclamantă în raport de clauzele convenite.

a asociaților societății reclamante sau a celor doi administratori în legătură

cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de față, constituie o

chestiune care privește administrarea internă a societății și raporturile

dintre administratori cu societatea și asociații și nu are nici o semnificație

în raporturile cu terții, raporturi în care administratorul desemnat a acționat

în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC I. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 174 din 12

septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2008.