ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1106/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1106/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță

înregistrată la data de 5 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Brașov,

astfel cum a fost precizată prin cererile formulate la data de 15

septembrie 2004 și 6 octombrie 2004, reclamanta Asociația P.B. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.N., să se dispună

următoarele: anularea contractului de împrumut nedatat, încheiat cu

pârâtul pentru suma de 1.650.080.000 lei precum și a contractului

accesoriu de garanție reală mobiliară înserat în cuprinsul

contractului de împrumut; anularea declarației înscrise de pârât în R.A.

SC P.B. SA privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de

33.002 acțiuni, radierea din R.A. și din Registrul Comerțului

Brașov a mențiunilor ilegal făcute privind calitatea de

acționar a pârâtului I.N. la SC P.B. SA.

Potrivit reclamantei, sancțiunea

nulității contractului de împrumut și a celui accesoriu de

garanție reală mobiliară se impune ca urmare a încălcării

regulilor și limitelor de competență ale Asociației P.B. în

privința actelor care angajează patrimoniul asociației.

Cu privire la petitul doi din cerere

reclamanta a susținut că admiterea sa este consecința

legală și logică a declarării nulității

contractului de împrumut și a celui de garanție mobiliară, a

lipsei acordului de voință al părților, a neîndeplinirii

condiției rambursării în termen a împrumutului și a faptului că

declarația de înscriere a pârâtului în R.A. nu reprezintă rezultatul

unei proceduri de executare derulate în condițiile legii.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10

septembrie 2004 și completată ulterior, pârâtul, a susținut, în

esență, că cele două contracte sunt încheiate cu respectarea

dispozițiilor legale și convenționale incidente.

Cu privire la contractul de împrumut pârâtul a

arătat că în temeiul dispozițiilor adoptate de organul executiv

și de reprezentare al asociației cuprinse în procesul verbal al

Consiliului director din 9 februarie 2004, un vicepreședinte al

asociației a semnat contractul de împrumut încheiat cu pârâtul, iar

contractul de garanție a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.

99/1999.

În cauză s-a formulat cerere de

strămutare ce a fost admisă de Înalta Curte de Casație și

Justiție, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6250/2005.

Prin sentința civilă nr. 753/CA din

30 mai 2007 Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția lipsei de obiect a petitelor a admis în

parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și în

consecință a dispus anularea declarației înscrise de pârât în R.A.

SC P.B. SA privind transferul dreptului de proprietate de la reclamanta la pârât

cu privire la pachetul de 33.002 acțiuni și radierea din R.A. și

Registrul Comerțului Brașov a mențiunii privind calitatea de

acționar al pârâtului la SC P.B. SA; a respins petitul privind anularea contractului

de împrumut încheiat fără dată, pentru suma de 165.008 ron între

reclamantă și pârât și a contractului accesoriu de

garanție, reală mobiliară înserat în contractul de împrumut.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

Cu privire la excepția lipsei de obiect

a petitelor 2 și 3 motivată de pârât pe împrejurarea că urmare transformării

acțiunilor emise de SC P.B. SA din acțiuni nominative dematerializate

în acțiuni la purtător, calitatea de acționar nu se

dobândește prin efectuarea mențiunilor în R.A., ci prin

tradițiunea acțiunilor la purtător, tribunalul a apreciat

că această modificare nu determină lipsirea de obiect a

capetelor de cerere respective deoarece executarea hotărârii A.G.E.A. din

7 iunie 2006 prin care a fost aprobată transformarea acțiunilor a

fost suspendată prin decizia nr. 575 din 17 noiembrie 2006 a Curții

de Apel Brașov până la soluționarea acțiunii în anularea

hotărârii, iar sub un alt aspect chiar și în ipoteza în care

hotărârea și-ar produce efecte, interesul reclamantei ca

mențiunile existente în registrele publice să reflecte structura

reală a acționariatului, în condițiile în care pârâtul

figurează ca acționar majoritar, este actual și legitim.

Pe fondul cauzei tribunalul reține

că la data constituirii SC P.B. SA, acționarul majoritar, Asociația

P.B., nu deținea fonduri financiare suficiente pentru a subscrie

acțiunile ce îi reveneau din capitalul social, context în care a apelat la

contractarea unui împrumut de la președintele de la acel moment, pârâtul I.N.,

împrumut aprobat de Consiliul director al Asociației la data de 9

februarie 2004, urmat de vărsarea sumei respective ca aport al asociației

la capitalul social al Asociației P.B.

Reține tribunalul totodată că,

potrivit art. 55 din Statutul asociației, contractarea de împrumuturi este

de competența adunării generale, consiliul director neavând

atribuții proprii în acest sens, iar adunarea generală nu i-a delegat

astfel de competente, situație în care contractele încheiate urmare

aprobării Consiliului director din 9 februarie 2004 în lipsa

consimțământului valabil exprimat al persoanei care se obligă

sunt sancționate cu nulitatea.

Însă, evenimentele ulterioare încheierii

contractelor demonstrează asanarea nulității contractelor, prin confirmarea

tacită neechivocă și prin executarea voluntară de

către reclamantă a obligației de restituire a sumei împrumutate

așa cum rezultă din ordinul de plată emis de asociație la

data de 30 aprilie 2004 și ulterior, din oferta reală de plată

urmată de consemnațiune.

Referitor la contractul de garanție

reală mobiliară ce face obiectul cauzei înscrise la art. 3 din

contractul de împrumut, tribunalul apreciază că reclamanta și-a

asumat obligația de a încheia un act de dispoziție juridică,

respectiv de cesiune, în cazul în care nu-și execută obligația

de restituire a sumei împrumutate, cu alte cuvinte o obligație de a face

și nu o obligație de a da, pentru care nu era necesară aprobarea

A.G.E.A. a SC P.B. SA, contractul de garanție astfel încheiat nefiind afectat

de vreun motiv de nulitate.

Față de executarea la

scadență a obligației de restituire a sumei împrumutate, Tribunalul

constată în temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 99/1999 -

Titlul VI că dreptul de garanție reală asupra pachetului de 80% din

acțiunile SC P.R. SA s-a stins, context în care pârâtul a efectuat în mod

nelegal, în R.A., mențiunea privind dobândirea calității de

acționar majoritar.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți.

Reclamanta a criticat soluția prin care,

capetele de cerere privind nulitatea contractului de împrumut și a celei de

garanție mobiliară au fost respinse, arătând că în lipsa

consimțământului său la încheierea contractelor, sancțiunea

nulității se impunea, iar restituirea sumei de 165.008 lei nu poate

fi calificată ca o restituire a împrumutului ci o restituire a unei sume

avansate de pârât în lipsa unui titlu valabil.

Pârâtul a susținut prin cererea de apel

că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-a cerut,

respectiv a dat mai mult decât s-a cerut cu referire la capetele 2 și 3

din acțiune. Arată pârâtul totodată că, în privința

capetelor de cerere admise, ele erau rămase fără obiect întrucât

acțiunile emise de societate s-au transformat în acțiuni la

purtător.

Cu privire la plata făcută de

către reclamantă reținută de instanță ca o

plată valabilă liberatorie, pârâtul susține că suma a fost

virată într-un cont greșit din culpa acesteia.

Referitor la excepția netimbrării,

invocată la fond, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantei are

caracter evaluabil în bani și se impunea a fi timbrată și

totodată să se realizeze procedura prealabilă a concilierii

prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. pentru capetele 2 și 3 de

cerere.

Prin decizia nr. 14 din 1 februarie 2008 Curtea

de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins ca nefondate

apelurile declarate de părți.

Decizia Curții de apel a fost

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008,

care soluționând recursurile declarate de părți împotriva

acestei decizii și găsindu-le întemeiate a statuat că se impune casarea

hotărârii cu următoarele indicații obligatorii pentru

instanța de trimitere:

-examinarea apelului reclamantei și prin

prisma motivelor întemeiate pe art. 35 alin. (1) și 2 din Decretul nr. 31/1954

coroborate cu dispozițiile art. 55 din Statutul Asociației;

-referitor la criticile pârâtului

instanța supremă a constatat că anularea declarației din R.A.

și radierea mențiunilor din acest registru și de la O.R.C.

Brașov în privința calității de acționar al pârâtului

nu au caracterul unor cereri evaluabile în bani, dispozițiile art. 7201 C.

proc. civ. nefiind incidente;

-analizarea pe fond a cererii trebuie

făcută exclusiv prin prisma motivelor subsumate petitelor formulate

conform ultimei precizări din 6 octombrie 2004, fiind necesar să se

verifice în ce măsură anularea declarației era posibilă în

condițiile în care nu s-a solicitat și anularea executării

silite a contractului de garanție;

-în raport de hotărârile

judecătorești conform cărora pe parcursul litigiului

acțiunile societății au fost transformate în acțiuni la

purtător se impunea verificarea situației reale actuale a

acțiunilor și a mențiunilor existente în R.A. și în O.R.C.

În rejudecare Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, prin decizia comercială nr. 34/A din data de 16 aprilie

2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și

pârât.

Examinând motivele de apel formulate de cele

două părți în raport de actele dosarului și de dezlegările

și indicațiile statuate prin decizia de casare nr. 3290 din 6

noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție instanța de control devolutiv a reținut în sinteză

următoarele:

Cu privire la încheierea valabilă a

contractului de împrumut și a celui de garanție, față de

dispozițiile art. 55 din Statutul Asociației care prevăd că

doar A.G.A. poate hotărî asupra contractării de împrumuturi, și

de prevederile art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora

faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă

însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu

prilejul exercitării funcției lor, instanța apreciază

că, în speță, chiar dacă Consiliul director al

asociației și-a depășit competențele statutare prin

procesul verbal din 9 februarie 2004, nu se poate reține o lipsă

totală a consimțământului în sensul art. 948 pct. 2 C. proc.

civ. de natură să împiedice nașterea raportului juridic. Sub un

alt aspect, instanța observă că reclamanta nu a făcut

dovada anulării hotărârii Consiliului director din 9 februarie 2004,

iar potrivit dispozițiilor art. 1546 alin. (2) C. civ. privitoare la

mandat, dispoziții care guvernează raporturile juridice dintre

asociație și Consiliul director, mandantul, asociația, este îndatorat

pentru actele pe care mandatarul le face cu depășirea împuternicirii

sale, dacă ulterior le ratifică în mod expres sau tacit.

Or, actele dosarului relevă o ratificare

tacită a contractului de împrumut de către reclamanta prin aceea

că suma împrumutată a fost vărsată la data de 10 februarie

2004 în contul de capital social al SC P.B. SA Brașov, iar garanția a

fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare

la 12 februarie 2004.

Raportat la aceste considerente,

instanța constată că apelul reclamantei este nefondat.

Cu privire la criticile formulate de pârâtul I.N.,

vizând nevalabilitatea plății efectuate de reclamanta la 30 aprilie

2004, din culpa exclusivă a acesteia și neaplicarea prevederilor pct.

8.3 din regulamentul B.N.R. din 1994 privind ordinul de plată,

instanța constată că restituirea sumei de către bancă

din dispoziția pârâtului la data de 5 mai 2004 nu este de natură

să înlăture efectul liberator al plății efectuată de

reclamantă.

Și motivul de apel privind lipsa de

obiect a petitelor 2 și 3 din acțiune ca urmare a transformării

acțiunilor nominative în acțiune la purtător, a fost apreciat de

instanță ca nefondat cu motivarea că această

operațiune nu poate avea efecte asupra unei înscrieri nelegale de

mențiuni în R.A.

Cu privire la lipsa de interes a reclamantei în

formularea petitului nr. 3 instanța constată că interesul

acesteia subzistă față de neînregistrarea la Registrul

Comerțului a transferului proprietății asupra acțiunilor la

purtător, întrucât, prin sentința atacată, s-a dispus anularea din

Registrul Comerțului a mențiunii privind calitatea de acționar a

pârâtului I.N. la SC P.B. SA, fără să se dispună asupra

înregistrărilor privind acțiunile la purtător.

Critica pârâtului potrivit căreia în

baza art. 63 alin. (1) raportat la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 a

fost executată garanția de creditare, a fost înlăturată de

instanță cu motivarea că luarea în posesie a bunului afectat

garanției, nu echivalează cu o adjudecare a bunului, față

de dispoziția din art. 73 – Titlul VI din Legea nr. 99/1999.

În sfârșit, instanța apreciază

că anularea înscrierii calității de acționar a pârâtului

este admisibilă chiar dacă nu s-a solicitat anularea executării

silite a contractului de garanție mobiliară, în condițiile în

care nu a existat o executare silită, ci doar mențiunea în R.A.

Împotriva acestei decizii pronunțate de

instanța de apel în rejudecare, au declarat recurs, în termen legal, atât

reclamanta Asociația P.B. cât și pârâtul I.N.

Recurenta reclamantă a solicitat prin

cererea de recurs modificarea parțială a deciziei recurate în sensul

admiterii apelului promovat de asociație cu consecința admiterii integrale

a cererii introductive precizate, respectiv și a petitului 1 din cerere,

și menținerea deciziei în ce privește respingerea integrală

a apelului formulat de pârât.

Recurenta reclamantă și-a întemeiat

recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o

interpretare vădit greșită a actelor deduse judecății

(art. 304 pct. 8) și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale

privitoare la modul de formare a voinței în cazul persoanelor juridice.

În argumentarea criticilor invocate recurenta

a arătat că nu corespunde realității faptul că asociația

a fost reprezentată de Consiliul director la încheierea contractului de

împrumut cu garanție reală mobiliară, contract care a fost

semnat în mod nestatutar de dl F.T., vicepreședinte al asociației,

deși potrivit statutului (art. 5.1) pentru încheierea valabilă a actelor

care angajează asociația se cere semnătura simultană a

două persoane, directorul executiv și președintele sau în locul acestuia

din urmă un primvicepreședinte, context în care instanța a

făcut o greșită aplicare a normelor incidente în speță

(art. 948 și art. 953 C. civ.) când a conchis că, în speță,

consimțământul asociației nu lipsește cu

desăvârșire și nu a fost afectat de vicii.

Susține recurenta în sprijinul criticii

sale că necontestarea în justiție a hotărârii Comitetului

director din 9 februarie 2004 nu echivalează în niciun caz, cu o

ratificare a contractului nul relativ.

Sub un alt aspect, recurenta arată

că modul fraudulos în care s-a aprobat contractul de împrumut în Comitetul

director rezultă și din maniera ocultă în care a fost executat contractul,

pârâtul nevirând suma în contul asociației ci depunând-o în numerar ca

aport al asociației la capitalul social al SC P.B. SA.

Potrivit recurentei, instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra criticilor din apel referitoare la pretinsa asanare a

nulității relative prin încheierea unor acte ulterioare încheierii

contractului acte lovite ale initio de nulitate.

Recurentul pârât I.N. a solicitat prin

recursul său modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul

admiterii apelului său și pe fond respingerea în totalitate a cererii

de chemare în judecată promovată de Asociația P.B., ca

neîntemeiată.

Recurentul pârât a invocat în susținerea

recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

Decizia instanței de apel cuprinde motivele

de drept străine de natura pricinii dispozițiile art. 104 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 99/1999 pe care instanța și-a fundamentat

hotărârea sunt străine de cauză, deoarece dispozițiile

Legii nr. 242/1947 la care face trimitere art. 104 lit. b) din Legea nr. 99/1999

nu au fost invocate și nu sunt incidente, contest în care motivarea

instanței cu referire la capătul 2 de cerere, atrage modificarea

hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7.

Sub un al doilea motiv (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.) recurentul invocă aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 63 din Legea nr. 99/1999. Susține recurentul că instanța

face o gravă confuzie între intrarea pașnică în posesia bunurilor

afectate de garanție

[

art. 63 alin. (1) – (4)] și executarea

silită a bunurilor afectate de garanție [art. 70 alin. (2) și art.

73

]

din Legea nr. 99/1999 noțiuni juridice cu

reglementări și efecte diferite.

În acest sens, recurentul arată că

a intrat în posesia celor 33.002 acțiuni prin executarea silită a

pachetului de acțiuni și nu prin posesia acestora, executare ce a

avut loc în temeiul art. 70 alin. (2) din Legea nr. 99/1999.

Referitor la interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 recurentul susține

că textul de lege instituie o adjudecare directă săvârșite

de creditor fără obligația de notificare, așa încât

instanța nu putea reține că adjudecarea bunurilor în cauză

s-a făcut fără ca în prealabil să se dea posibilitatea terților

de a participa la vânzare.

Totodată recurentul subliniază

subsumat acestei critici că deși prin decizia de casare s-a dispus și

o verificare de către instanța investită cu rejudecarea apelului

a posibilității radierii înscrierii în R.A. și în Registrul

Comerțului a mențiunii privind dobândirea de către pârât a

calității de acționar câtă vreme asociația nu a solicitat

anularea actului de adjudecare, instanța ignoră argumentele evocate

de pârât pe acest aspect și își canalizează analiza pe fapte ce

nu au produs efecte juridice.

Sub un ultim aspect recurentul pârât critică

decizia instanței de apel cu privire la aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 8 din regulamentul B.N.R. din 1994, arătând că

decizia de neexecutarea ordinului de plată emis de asociație a fost

luată exclusiv de către B.C.R., banca destinatoare, care a constatat neconcordanța

dintre înregistrarea contabilă a băncii și documentul care a

stat la baza operațiunii și a returnat suma în contul plătitorului,

potrivit art. 7 pct. 7.2 și 7.3 din regulamentul din 1994, ceea ce impune concluzia

că nu a avut loc o creditare efectivă a contului pârâtului cu suma

transferată de asociație.

În cauză ambele recurente au formulat întâmpinări

cu privire la recursul formulat de cealaltă parte.

Recurenta intimată Asociația P.B. a

solicitat prin întâmpinarea depusă la data de 9 noiembrie 2009 respingerea

ca nefondat a recursului declarat de pârât.

Recurentul intimat I.N. a invocat prin

întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2009, în temeiul art. 306 alin. (3) C.

proc. civ. excepția nulității recursului declarat de recurenta

reclamantă susținând că toate argumentele recurentei nu se

circumscriu exigențelor impuse de ipoteza motivelor de nelegalitate pe

care le invocă respectiv art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În subsidiar recurentul intimat a solicitat

respingerea recursului reclamantei ca nefondat față de caracterul

formal al motivului întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și de lipsa

de relevanță a argumentelor aduse care reprezintă o critică

total paralelă față de aspectele de fapt și de drept la

care s-a raportat instanța de apel.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului

de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate,

constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta

reclamantă Asociația P.B.

Excepția nulității recursului

invocată de intimatul pârât nu subzistă.

Dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. sancționează cu nulitatea, recursul care nu a fost motivat în

termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

Cerința motivării recursului prin

însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs

printr-un memoriu separat trebuie examinată și din perspectiva

dispozițiilor art. 3021 C. proc. civ. cuprinse tot în secțiunea I – capitolul

I din actuala reglementare a recursului, secțiune, care vizează, „termenul

și formele recursului”, dispoziții prin care se

sancționează cu nulitatea cererea de recurs care nu cuprinde motivele

de nelegalitate și dezvoltarea lor sau mențiunea că vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Prin urmare, legiuitorul a condiționat

exercitarea acestei căi extraordinare de atac de respectarea unor

condiții de formă pe care trebuie să le îndeplinească

cererea de recurs și sub aspectul motivării în sensul indicării

și dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază.

În cauză, cererea de recurs

formulată de recurenta reclamantă îndeplinește cerințele

formale sub aspectul indicării motivelor de recurs și dezvoltării

lor, iar măsura în care argumentele recurentei impun concluzia

existenței sau inexistența nelegalității invocate, este o

chestiune ce ține de judecata și analiza pe fond a recursului și

nu semnifică o nemotivare de natură să atragă

sancțiunea nulității recursului din punctul de vedere al

respectării formelor prevăzute de lege pentru admisibilitatea

căii de atac.

Examinând criticile de nelegalitate invocate Curtea

constată că susținerile recurentului sunt nefondate.

În esență, argumentele recurentei

vizează modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale

privitoare la consimțământul persoanei juridice, al asociației,

la încheierea contractului de împrumut și de garanție reală

mobiliară respectiv încălcarea dispozițiilor art. 948, art. 953 C.

civ. cu referire la art. 55 din Statutul asociației potrivit cu care numai

A.G.A. era în drept să decidă contractarea unui împrumut și nu

Consiliul director.

Sub un prim aspect, se impune a sublinia

că deși recurenta invocă două motive de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în raport de

dezvoltarea lor criticile formulate se înscriu numai în ipoteza pct. 9 din

perspectiva căruia vor fi analizate, deoarece recurenta nu a susținut

că cele două contracte ar avea altă natură juridică,

ceea ce ar atrage incidența pct. 8 ci a susținut constant că au

fost încheiate în absența unui consimțământ valabil exprimat de

către asociație.

Sub un al doilea aspect Curtea amintește

că instanța de apel, în rejudecare, era ținută și de

indicațiile obligatorii ale deciziei de casare care impuneau examinarea

condițiilor în care a fost încheiat actul sub aspectul consimțământului

și din perspectiva dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din

Decretul nr. 31/1954 prin raportare la împrejurările ulterioare încheierii

actului, de asemenea cu relevanță în dezlegarea cauzei.

În acest context faptic și legal, ale cărui

jaloane au fost conturate prin decizia de casare, raționamentul juridic al

instanței de apel în sensul existenței consimțământului

urmare ratificării tacite de asociație a contractului, nu este

susceptibil de critică, din perspectiva dispozițiilor legale a

căror încălcare se impută.

Altfel spus, chiar dacă la data

încheierii contractului de împrumut nu a existat o hotărâre a

adunării generale a asociației în sensul contractării

împrumutului care să fundamenteze aprobarea Consiliului director din 9 februarie

2004, actele ulterioare primirii împrumutului dovedesc incontestabil o

ratificare din partea asociației, deoarece virarea sumei în contul de

capital al societății la care asociația avea calitatea de

acționar, și ulterior restituirea sumei împrumutatului

reprezintă în sensul art. 1546 o ratificare a obligațiilor contractate

de organele asociației cu depășirea limitelor puterilor conferite.

În cauză, deși recurenta

reclamantă invocă depășirea competențelor Consiliului

director în raport de art. 55 din statutul persoanei juridice, sub aspectul ratificării

contractului nu aduce nici un argument care să vizeze aplicarea

greșită sau încălcarea dispozițiilor art. 1546 C. civ.

și pe cale de consecință să impună concluzia lipsei consimțământului

la încheierea actului.

Cu alte cuvinte, în expunerea argumentelor

sale, recurenta se oprește numai asupra încălcării dispozițiilor

art. 55 din Statut, fără ca analiza să se privească și

conduita ulterioară materializată prin demersurile de restituire a

împrumutului la scadență, conduită care exprimă în mod cert

voința de a ratifica contractul în condițiile prevăzute de art. 1546

C. civ.

În sfârșit, susținerile recurentei

referitoare la caracterul fraudulos al modului în care s-a încheiat contractul

prin virarea sumei împrumutate direct în contul de capital al

societății, nu evidențiază niciun element care să

impună concluzia existenței vreunui viciu de consimțământ

așa cum vrea să sugereze recurenta, în condițiile în care

această afirmație nu este suficient explicitată.

Cu privire la recursul declarat de recurentul

pârât.

Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7 se vădește nefondat.

Trimiterea pe care instanța de apel o

face la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 99/1999 se referă la lit.

d) din cuprinsul articolului susmenționat și nu la lit. b) cum

dintr-o eroare materială evidentă s-a tehnoredactat și aceasta

deoarece instanța reproduce in terminis în cadrul raționamentului expres

conținutul lit. d) al art. 104 din Lege.

În al doilea rând, invocarea

dispozițiilor art. 104 lit. d) este pertinentă în raport de susținerea

pârâtului în sensul inadmisibilității contestării

executării speciale a celor 33.002 acțiuni.

Răspunzând acestei apărări,

instanța de apel în mod corect a arătat că, față de dispozițiile

finale și tranzitorii din Legea nr. 99/1999 statuate prin art. 104 lit. d),

în materia garanțiilor reale mobiliare sunt aplicabile dispozițiile

cuprinse în Cartea a V- a C. proc. civ. Despre executarea silită mai

puțin cele referitoare la executarea silită a bunurilor nemișcătoare

(cap.IV din cartea a V- a).

Or, contestația la executare este

cuprinsă în capitolul I secțiunea VI din Cartea a V- a – Despre

executare silită - și în mod evident se aplică și

garanțiilor reale mobiliare.

Invocarea dispozițiilor art. 63 alin.

(1) raportat la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 a constituit un

argument legal susținut de pârât în dezvoltarea motivelor de apel (pct. III

2.8 și III 2.9 – III 2.12), iar instanța, răspunzând motivelor

de apel a examinat și această apărare statuând că luarea în

posesie a bunurilor nu echivalează cu o adjudecare a bunului, în raport de

prevederile art. 73 din Lege.

Cum apărările pârâtului

fundamentate pe aceste texte de lege, au fost găsite neîntemeiate, critica

recurentului în sensul că instanța de apel și-a întemeiat

soluția pe un text de lege neincident în cauză apare pur

formală.

În ce privește interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 se impune în

prealabil câteva precizări.

Potrivit art. 69 din Lege în cazul în care părțile

nu au încheiat un acord prin contractul de garanție asupra modului de

vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligației,

vânzarea se desfășoară după regulile prescrise în alin. (2)

și (3) al art. 69, respectiv vânzare directă către un terț,

vânzare prin licitație făcută publică prin ziar, vânzare pe

piețele publice, creditorul având dreptul să aleagă metoda de vânzare

care să-i asigure cel mai bun preț.

Totodată, potrivit art. 71, înainte de

vânzare sub sancțiunea nulității creditorul trebuie să

facă o notificare către debitor și către ceilalți creditori.

Art. 73 din Lege prevede în mod expres

și imperativ, că, creditorul nu își poate adjudeca bunul afectat

garanției în cadrul vânzării inițiate de el, fără ca în

prealabil să fi dat posibilitatea terților de a participa la vânzare.

Prin urmare, dispozițiile legale sus menționate,

referitoare la,,modul de vânzare a bunurilor grevate” prevăd în mod expres

inițierea și derularea unei proceduri de scoatere la vânzare a

bunurilor grevate, indiferent de metoda de vânzare aleasă de creditor,

procedura care debutează cu notificarea vânzării către creditor.

Așa fiind, dispozițiile art. 73

potrivit cărora creditorul își poate adjudeca bunul afectat garanției,

nu pot impune concluzia susținută de recurent că această

adjudecare poate avea loc în afara procedurii de vânzare inițiate în

conformitate cu art. 69 din Lege și fără ca în prealabil să

fi dat posibilitate terților să participe la vânzare. Sancțiunea

nulității unei astfel de adjudecări, în măsura în care a

avut loc, rezultă incontestabil din termenii imperativi utilizați de

legiuitor și este întărită de dispozițiile art. 87 din

aceiași Lege potrivit cărora creditorul va restitui bunul sau dreptul

ceea ce semnifică o desființare a adjudecării.

Concluzionând argumentele recurentului cu

privire la încălcarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 se

vădesc nefondate.

Și chestiunea admisibilității

radierii, înscrierii în R.A. și în Registrul Comerțului a

mențiunii privind dobândirea calității de acționar a

pârâtului, în condițiile în care nu s-a solicitat anularea executării

silite a fost examinată de instanța de apel, potrivit

indicațiilor deciziei de casare, care a apreciat că în

condițiile în care nu a avut loc o executare silită a garanției,

anularea mențiunilor este pe deplin admisibilă deoarece lipsește

suportul legal al înscrierilor, iar garanția a încetat în momentul

restituirii împrumutului.

Cu privire la încălcarea

dispozițiilor art. 8 din regulamentul B.N.R. din 1994 privind ordinul de

plată.

Susținerile recurentului tind să

demonstreze o altă situație de fapt cu privire la creditarea contului

său cu suma virată de reclamantă, prin ordinul de plată din

30 aprilie 2005, aspecte care scapă controlului de legalitate pe calea

recursului, distinct de faptul că argumentele instanței sunt

fundamentate pe înscrisuri emanând de la banca destinatară care

confirmă că suma menționată în ordinul de plată din 30

aprilie 2005 a fost operată în contul pârâtului.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamanta Asociația P.B. și pârâtul I.N. împotriva deciziei

comerciale nr. 34 A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 martie 2010.