ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1106/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată la data de 5 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Brașov, astfel cum a fost precizată prin cererile formulate la data de 15 septembrie 2004 și 6 octombrie 2004, reclamanta Asociația P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.N., să se dispună următoarele: anularea contractului de împrumut nedatat, încheiat cu pârâtul pentru suma de 1.650.080.000 lei precum și a contractului accesoriu de garanție reală mobiliară înserat în cuprinsul contractului de împrumut; anularea declarației înscrise de pârât în R.A. SC P.B. SA privind transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de 33.002 acțiuni, radierea din R.A.

și din Registrul Comerțului Brașov a mențiunilor ilegal făcute privind calitatea de acționar a pârâtului I.N. la SC P.B. SA. Potrivit reclamantei, sancțiunea nulității contractului de împrumut și a celui accesoriu de garanție reală mobiliară se impune ca urmare a încălcării regulilor și limitelor de competență ale Asociației P.B. în privința actelor care angajează patrimoniul asociației. Cu privire la petitul doi din cerere reclamanta a susținut că admiterea sa este consecința legală și logică a declarării nulității contractului de împrumut și a celui de garanție mobiliară, a lipsei acordului de voință al părților, a neîndeplinirii condiției rambursării în termen a împrumutului și a faptului că declarația de înscriere a pârâtului în R.A.

nu reprezintă rezultatul unei proceduri de executare derulate în condițiile legii. Prin întâmpinarea depusă la data de 10 septembrie 2004 și completată ulterior, pârâtul, a susținut, în esență, că cele două contracte sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale și convenționale incidente. Cu privire la contractul de împrumut pârâtul a arătat că în temeiul dispozițiilor adoptate de organul executiv și de reprezentare al asociației cuprinse în procesul verbal al Consiliului director din 9 februarie 2004, un vicepreședinte al asociației a semnat contractul de împrumut încheiat cu pârâtul, iar contractul de garanție a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 99/1999. În cauză s-a formulat cerere de strămutare ce a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6250/2005.

Prin sentința civilă nr. 753/CA din 30 mai 2007 Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei de obiect a petitelor a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și în consecință a dispus anularea declarației înscrise de pârât în R.A. SC P.B. SA privind transferul dreptului de proprietate de la reclamanta la pârât cu privire la pachetul de 33.002 acțiuni și radierea din R.A. și Registrul Comerțului Brașov a mențiunii privind calitatea de acționar al pârâtului la SC P.B. SA; a respins petitul privind anularea contractului de împrumut încheiat fără dată, pentru suma de 165.008 ron între reclamantă și pârât și a contractului accesoriu de garanție, reală mobiliară înserat în contractul de împrumut.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: Cu privire la excepția lipsei de obiect a petitelor 2 și 3 motivată de pârât pe împrejurarea că urmare transformării acțiunilor emise de SC P.B. SA din acțiuni nominative dematerializate în acțiuni la purtător, calitatea de acționar nu se dobândește prin efectuarea mențiunilor în R.A., ci prin tradițiunea acțiunilor la purtător, tribunalul a apreciat că această modificare nu determină lipsirea de obiect a capetelor de cerere respective deoarece executarea hotărârii A.G.E.A.

din 7 iunie 2006 prin care a fost aprobată transformarea acțiunilor a fost suspendată prin decizia nr. 575 din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov până la soluționarea acțiunii în anularea hotărârii, iar sub un alt aspect chiar și în ipoteza în care hotărârea și-ar produce efecte, interesul reclamantei ca mențiunile existente în registrele publice să reflecte structura reală a acționariatului, în condițiile în care pârâtul figurează ca acționar majoritar, este actual și legitim. Pe fondul cauzei tribunalul reține că la data constituirii SC P.B.

SA, acționarul majoritar, Asociația P.B., nu deținea fonduri financiare suficiente pentru a subscrie acțiunile ce îi reveneau din capitalul social, context în care a apelat la contractarea unui împrumut de la președintele de la acel moment, pârâtul I.N., împrumut aprobat de Consiliul director al Asociației la data de 9 februarie 2004, urmat de vărsarea sumei respective ca aport al asociației la capitalul social al Asociației P.B. Reține tribunalul totodată că, potrivit art. 55 din Statutul asociației, contractarea de împrumuturi este de competența adunării generale, consiliul director neavând atribuții proprii în acest sens, iar adunarea generală nu i-a delegat astfel de competente, situație în care contractele încheiate urmare aprobării Consiliului director din 9 februarie 2004 în lipsa consimțământului valabil exprimat al persoanei care se obligă sunt sancționate cu nulitatea.

Însă, evenimentele ulterioare încheierii contractelor demonstrează asanarea nulității contractelor, prin confirmarea tacită neechivocă și prin executarea voluntară de către reclamantă a obligației de restituire a sumei împrumutate așa cum rezultă din ordinul de plată emis de asociație la data de 30 aprilie 2004 și ulterior, din oferta reală de plată urmată de consemnațiune. Referitor la contractul de garanție reală mobiliară ce face obiectul cauzei înscrise la art. 3 din contractul de împrumut, tribunalul apreciază că reclamanta și-a asumat obligația de a încheia un act de dispoziție juridică, respectiv de cesiune, în cazul în care nu-și execută obligația de restituire a sumei împrumutate, cu alte cuvinte o obligație de a face și nu o obligație de a da, pentru care nu era necesară aprobarea A.G.E.A.

a SC P.B. SA, contractul de garanție astfel încheiat nefiind afectat de vreun motiv de nulitate. Față de executarea la scadență a obligației de restituire a sumei împrumutate, Tribunalul constată în temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 99/1999 - Titlul VI că dreptul de garanție reală asupra pachetului de 80% din acțiunile SC P.R. SA s-a stins, context în care pârâtul a efectuat în mod nelegal, în R.A., mențiunea privind dobândirea calității de acționar majoritar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamanta a criticat soluția prin care, capetele de cerere privind nulitatea contractului de împrumut și a celei de garanție mobiliară au fost respinse, arătând că în lipsa consimțământului său la încheierea contractelor, sancțiunea nulității se impunea, iar restituirea sumei de 165.008 lei nu poate fi calificată ca o restituire a împrumutului ci o restituire a unei sume avansate de pârât în lipsa unui titlu valabil.

Pârâtul a susținut prin cererea de apel că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-a cerut, respectiv a dat mai mult decât s-a cerut cu referire la capetele 2 și 3 din acțiune. Arată pârâtul totodată că, în privința capetelor de cerere admise, ele erau rămase fără obiect întrucât acțiunile emise de societate s-au transformat în acțiuni la purtător. Cu privire la plata făcută de către reclamantă reținută de instanță ca o plată valabilă liberatorie, pârâtul susține că suma a fost virată într-un cont greșit din culpa acesteia. Referitor la excepția netimbrării, invocată la fond, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantei are caracter evaluabil în bani și se impunea a fi timbrată și totodată să se realizeze procedura prealabilă a concilierii prevăzute de art. 7201 C. proc.

civ. pentru capetele 2 și 3 de cerere. Prin decizia nr. 14 din 1 februarie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de părți. Decizia Curții de apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3290 din 6 noiembrie 2008, care soluționând recursurile declarate de părți împotriva acestei decizii și găsindu-le întemeiate a statuat că se impune casarea hotărârii cu următoarele indicații obligatorii pentru instanța de trimitere: -examinarea apelului reclamantei și prin prisma motivelor întemeiate pe art. 35 alin. (1) și 2 din Decretul nr. 31/1954 coroborate cu dispozițiile art. 55 din Statutul Asociației; -referitor la criticile pârâtului instanța supremă a constatat că anularea declarației din R.A.

și radierea mențiunilor din acest registru și de la O.R.C. Brașov în privința calității de acționar al pârâtului nu au caracterul unor cereri evaluabile în bani, dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. nefiind incidente; -analizarea pe fond a cererii trebuie făcută exclusiv prin prisma motivelor subsumate petitelor formulate conform ultimei precizări din 6 octombrie 2004, fiind necesar să se verifice în ce măsură anularea declarației era posibilă în condițiile în care nu s-a solicitat și anularea executării silite a contractului de garanție; -în raport de hotărârile judecătorești conform cărora pe parcursul litigiului acțiunile societății au fost transformate în acțiuni la purtător se impunea verificarea situației reale actuale a acțiunilor și a mențiunilor existente în R.A.

și în O.R.C. În rejudecare Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 34/A din data de 16 aprilie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârât. Examinând motivele de apel formulate de cele două părți în raport de actele dosarului și de dezlegările și indicațiile statuate prin decizia de casare nr. 3290 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție instanța de control devolutiv a reținut în sinteză următoarele: Cu privire la încheierea valabilă a contractului de împrumut și a celui de garanție, față de dispozițiile art. 55 din Statutul Asociației care prevăd că doar A.G.A.

poate hotărî asupra contractării de împrumuturi, și de prevederile art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor, instanța apreciază că, în speță, chiar dacă Consiliul director al asociației și-a depășit competențele statutare prin procesul verbal din 9 februarie 2004, nu se poate reține o lipsă totală a consimțământului în sensul art. 948 pct. 2 C. proc. civ. de natură să împiedice nașterea raportului juridic. Sub un alt aspect, instanța observă că reclamanta nu a făcut dovada anulării hotărârii Consiliului director din 9 februarie 2004, iar potrivit dispozițiilor art. 1546 alin. (2) C. civ.

privitoare la mandat, dispoziții care guvernează raporturile juridice dintre asociație și Consiliul director, mandantul, asociația, este îndatorat pentru actele pe care mandatarul le face cu depășirea împuternicirii sale, dacă ulterior le ratifică în mod expres sau tacit. Or, actele dosarului relevă o ratificare tacită a contractului de împrumut de către reclamanta prin aceea că suma împrumutată a fost vărsată la data de 10 februarie 2004 în contul de capital social al SC P.B. SA Brașov, iar garanția a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la 12 februarie 2004. Raportat la aceste considerente, instanța constată că apelul reclamantei este nefondat. Cu privire la criticile formulate de pârâtul I.N., vizând nevalabilitatea plății efectuate de reclamanta la 30 aprilie 2004, din culpa exclusivă a acesteia și neaplicarea prevederilor pct. 8.3 din regulamentul B.N.R.

din 1994 privind ordinul de plată, instanța constată că restituirea sumei de către bancă din dispoziția pârâtului la data de 5 mai 2004 nu este de natură să înlăture efectul liberator al plății efectuată de reclamantă. Și motivul de apel privind lipsa de obiect a petitelor 2 și 3 din acțiune ca urmare a transformării acțiunilor nominative în acțiune la purtător, a fost apreciat de instanță ca nefondat cu motivarea că această operațiune nu poate avea efecte asupra unei înscrieri nelegale de mențiuni în R.A. Cu privire la lipsa de interes a reclamantei în formularea petitului nr. 3 instanța constată că interesul acesteia subzistă față de neînregistrarea la Registrul Comerțului a transferului proprietății asupra acțiunilor la purtător, întrucât, prin sentința atacată, s-a dispus anularea din Registrul Comerțului a mențiunii privind calitatea de acționar a pârâtului I.N.

la SC P.B. SA, fără să se dispună asupra înregistrărilor privind acțiunile la purtător. Critica pârâtului potrivit căreia în baza art. 63 alin. (1) raportat la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 a fost executată garanția de creditare, a fost înlăturată de instanță cu motivarea că luarea în posesie a bunului afectat garanției, nu echivalează cu o adjudecare a bunului, față de dispoziția din art. 73 – Titlul VI din Legea nr. 99/1999. În sfârșit, instanța apreciază că anularea înscrierii calității de acționar a pârâtului este admisibilă chiar dacă nu s-a solicitat anularea executării silite a contractului de garanție mobiliară, în condițiile în care nu a existat o executare silită, ci doar mențiunea în R.A.

Împotriva acestei decizii pronunțate de instanța de apel în rejudecare, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta Asociația P.B. cât și pârâtul I.N. Recurenta reclamantă a solicitat prin cererea de recurs modificarea parțială a deciziei recurate în sensul admiterii apelului promovat de asociație cu consecința admiterii integrale a cererii introductive precizate, respectiv și a petitului 1 din cerere, și menținerea deciziei în ce privește respingerea integrală a apelului formulat de pârât. Recurenta reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a făcut o interpretare vădit greșită a actelor deduse judecății (art. 304 pct. 8) și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale privitoare la modul de formare a voinței în cazul persoanelor juridice.

În argumentarea criticilor invocate recurenta a arătat că nu corespunde realității faptul că asociația a fost reprezentată de Consiliul director la încheierea contractului de împrumut cu garanție reală mobiliară, contract care a fost semnat în mod nestatutar de dl F.T., vicepreședinte al asociației, deși potrivit statutului (art. 5.1) pentru încheierea valabilă a actelor care angajează asociația se cere semnătura simultană a două persoane, directorul executiv și președintele sau în locul acestuia din urmă un primvicepreședinte, context în care instanța a făcut o greșită aplicare a normelor incidente în speță (art. 948 și art. 953 C. civ.) când a conchis că, în speță, consimțământul asociației nu lipsește cu desăvârșire și nu a fost afectat de vicii.

Susține recurenta în sprijinul criticii sale că necontestarea în justiție a hotărârii Comitetului director din 9 februarie 2004 nu echivalează în niciun caz, cu o ratificare a contractului nul relativ. Sub un alt aspect, recurenta arată că modul fraudulos în care s-a aprobat contractul de împrumut în Comitetul director rezultă și din maniera ocultă în care a fost executat contractul, pârâtul nevirând suma în contul asociației ci depunând-o în numerar ca aport al asociației la capitalul social al SC P.B. SA. Potrivit recurentei, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor din apel referitoare la pretinsa asanare a nulității relative prin încheierea unor acte ulterioare încheierii contractului acte lovite ale initio de nulitate.

Recurentul pârât I.N. a solicitat prin recursul său modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său și pe fond respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată promovată de Asociația P.B., ca neîntemeiată. Recurentul pârât a invocat în susținerea recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: Decizia instanței de apel cuprinde motivele de drept străine de natura pricinii dispozițiile art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/1999 pe care instanța și-a fundamentat hotărârea sunt străine de cauză, deoarece dispozițiile Legii nr. 242/1947 la care face trimitere art. 104 lit. b) din Legea nr. 99/1999 nu au fost invocate și nu sunt incidente, contest în care motivarea instanței cu referire la capătul 2 de cerere, atrage modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7. Sub un al doilea motiv (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) recurentul invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 99/1999. Susține recurentul că instanța face o gravă confuzie între intrarea pașnică în posesia bunurilor afectate de garanție [ art. 63 alin. (1) – (4)] și executarea silită a bunurilor afectate de garanție [art. 70 alin. (2) și art. 73 ] din Legea nr. 99/1999 noțiuni juridice cu reglementări și efecte diferite. În acest sens, recurentul arată că a intrat în posesia celor 33.002 acțiuni prin executarea silită a pachetului de acțiuni și nu prin posesia acestora, executare ce a avut loc în temeiul art. 70 alin. (2) din Legea nr. 99/1999.

Referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 recurentul susține că textul de lege instituie o adjudecare directă săvârșite de creditor fără obligația de notificare, așa încât instanța nu putea reține că adjudecarea bunurilor în cauză s-a făcut fără ca în prealabil să se dea posibilitatea terților de a participa la vânzare. Totodată recurentul subliniază subsumat acestei critici că deși prin decizia de casare s-a dispus și o verificare de către instanța investită cu rejudecarea apelului a posibilității radierii înscrierii în R.A. și în Registrul Comerțului a mențiunii privind dobândirea de către pârât a calității de acționar câtă vreme asociația nu a solicitat anularea actului de adjudecare, instanța ignoră argumentele evocate de pârât pe acest aspect și își canalizează analiza pe fapte ce nu au produs efecte juridice.

Sub un ultim aspect recurentul pârât critică decizia instanței de apel cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 din regulamentul B.N.R. din 1994, arătând că decizia de neexecutarea ordinului de plată emis de asociație a fost luată exclusiv de către B.C.R., banca destinatoare, care a constatat neconcordanța dintre înregistrarea contabilă a băncii și documentul care a stat la baza operațiunii și a returnat suma în contul plătitorului, potrivit art. 7 pct. 7.2 și 7.3 din regulamentul din 1994, ceea ce impune concluzia că nu a avut loc o creditare efectivă a contului pârâtului cu suma transferată de asociație. În cauză ambele recurente au formulat întâmpinări cu privire la recursul formulat de cealaltă parte.

Recurenta intimată Asociația P.B. a solicitat prin întâmpinarea depusă la data de 9 noiembrie 2009 respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârât. Recurentul intimat I.N. a invocat prin întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2009, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. excepția nulității recursului declarat de recurenta reclamantă susținând că toate argumentele recurentei nu se circumscriu exigențelor impuse de ipoteza motivelor de nelegalitate pe care le invocă respectiv art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În subsidiar recurentul intimat a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat față de caracterul formal al motivului întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și de lipsa de relevanță a argumentelor aduse care reprezintă o critică total paralelă față de aspectele de fapt și de drept la care s-a raportat instanța de apel.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată următoarele: Cu privire la recursul declarat de recurenta reclamantă Asociația P.B. Excepția nulității recursului invocată de intimatul pârât nu subzistă. Dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. sancționează cu nulitatea, recursul care nu a fost motivat în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ. Cerința motivării recursului prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs printr-un memoriu separat trebuie examinată și din perspectiva dispozițiilor art. 3021 C. proc. civ. cuprinse tot în secțiunea I – capitolul I din actuala reglementare a recursului, secțiune, care vizează, „termenul și formele recursului”, dispoziții prin care se sancționează cu nulitatea cererea de recurs care nu cuprinde motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin urmare, legiuitorul a condiționat exercitarea acestei căi extraordinare de atac de respectarea unor condiții de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recurs și sub aspectul motivării în sensul indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază. În cauză, cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă îndeplinește cerințele formale sub aspectul indicării motivelor de recurs și dezvoltării lor, iar măsura în care argumentele recurentei impun concluzia existenței sau inexistența nelegalității invocate, este o chestiune ce ține de judecata și analiza pe fond a recursului și nu semnifică o nemotivare de natură să atragă sancțiunea nulității recursului din punctul de vedere al respectării formelor prevăzute de lege pentru admisibilitatea căii de atac.

Examinând criticile de nelegalitate invocate Curtea constată că susținerile recurentului sunt nefondate. În esență, argumentele recurentei vizează modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privitoare la consimțământul persoanei juridice, al asociației, la încheierea contractului de împrumut și de garanție reală mobiliară respectiv încălcarea dispozițiilor art. 948, art. 953 C. civ. cu referire la art. 55 din Statutul asociației potrivit cu care numai A.G.A. era în drept să decidă contractarea unui împrumut și nu Consiliul director. Sub un prim aspect, se impune a sublinia că deși recurenta invocă două motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în raport de dezvoltarea lor criticile formulate se înscriu numai în ipoteza pct. 9 din perspectiva căruia vor fi analizate, deoarece recurenta nu a susținut că cele două contracte ar avea altă natură juridică, ceea ce ar atrage incidența pct. 8 ci a susținut constant că au fost încheiate în absența unui consimțământ valabil exprimat de către asociație. Sub un al doilea aspect Curtea amintește că instanța de apel, în rejudecare, era ținută și de indicațiile obligatorii ale deciziei de casare care impuneau examinarea condițiilor în care a fost încheiat actul sub aspectul consimțământului și din perspectiva dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954 prin raportare la împrejurările ulterioare încheierii actului, de asemenea cu relevanță în dezlegarea cauzei.

În acest context faptic și legal, ale cărui jaloane au fost conturate prin decizia de casare, raționamentul juridic al instanței de apel în sensul existenței consimțământului urmare ratificării tacite de asociație a contractului, nu este susceptibil de critică, din perspectiva dispozițiilor legale a căror încălcare se impută. Altfel spus, chiar dacă la data încheierii contractului de împrumut nu a existat o hotărâre a adunării generale a asociației în sensul contractării împrumutului care să fundamenteze aprobarea Consiliului director din 9 februarie 2004, actele ulterioare primirii împrumutului dovedesc incontestabil o ratificare din partea asociației, deoarece virarea sumei în contul de capital al societății la care asociația avea calitatea de acționar, și ulterior restituirea sumei împrumutatului reprezintă în sensul art. 1546 o ratificare a obligațiilor contractate de organele asociației cu depășirea limitelor puterilor conferite.

În cauză, deși recurenta reclamantă invocă depășirea competențelor Consiliului director în raport de art. 55 din statutul persoanei juridice, sub aspectul ratificării contractului nu aduce nici un argument care să vizeze aplicarea greșită sau încălcarea dispozițiilor art. 1546 C. civ. și pe cale de consecință să impună concluzia lipsei consimțământului la încheierea actului. Cu alte cuvinte, în expunerea argumentelor sale, recurenta se oprește numai asupra încălcării dispozițiilor art. 55 din Statut, fără ca analiza să se privească și conduita ulterioară materializată prin demersurile de restituire a împrumutului la scadență, conduită care exprimă în mod cert voința de a ratifica contractul în condițiile prevăzute de art. 1546 C. civ.

În sfârșit, susținerile recurentei referitoare la caracterul fraudulos al modului în care s-a încheiat contractul prin virarea sumei împrumutate direct în contul de capital al societății, nu evidențiază niciun element care să impună concluzia existenței vreunui viciu de consimțământ așa cum vrea să sugereze recurenta, în condițiile în care această afirmație nu este suficient explicitată. Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât. Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 se vădește nefondat. Trimiterea pe care instanța de apel o face la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 99/1999 se referă la lit. d) din cuprinsul articolului susmenționat și nu la lit. b) cum dintr-o eroare materială evidentă s-a tehnoredactat și aceasta deoarece instanța reproduce in terminis în cadrul raționamentului expres conținutul lit. d) al art. 104 din Lege.

În al doilea rând, invocarea dispozițiilor art. 104 lit. d) este pertinentă în raport de susținerea pârâtului în sensul inadmisibilității contestării executării speciale a celor 33.002 acțiuni. Răspunzând acestei apărări, instanța de apel în mod corect a arătat că, față de dispozițiile finale și tranzitorii din Legea nr. 99/1999 statuate prin art. 104 lit. d), în materia garanțiilor reale mobiliare sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Cartea a V- a C. proc. civ. Despre executarea silită mai puțin cele referitoare la executarea silită a bunurilor nemișcătoare (cap.IV din cartea a V- a). Or, contestația la executare este cuprinsă în capitolul I secțiunea VI din Cartea a V- a – Despre executare silită - și în mod evident se aplică și garanțiilor reale mobiliare.

Invocarea dispozițiilor art. 63 alin. (1) raportat la art. 63 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 a constituit un argument legal susținut de pârât în dezvoltarea motivelor de apel (pct. III 2.8 și III 2.9 – III 2.12), iar instanța, răspunzând motivelor de apel a examinat și această apărare statuând că luarea în posesie a bunurilor nu echivalează cu o adjudecare a bunului, în raport de prevederile art. 73 din Lege. Cum apărările pârâtului fundamentate pe aceste texte de lege, au fost găsite neîntemeiate, critica recurentului în sensul că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe un text de lege neincident în cauză apare pur formală. În ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 se impune în prealabil câteva precizări.

Potrivit art. 69 din Lege în cazul în care părțile nu au încheiat un acord prin contractul de garanție asupra modului de vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligației, vânzarea se desfășoară după regulile prescrise în alin. (2) și (3) al art. 69, respectiv vânzare directă către un terț, vânzare prin licitație făcută publică prin ziar, vânzare pe piețele publice, creditorul având dreptul să aleagă metoda de vânzare care să-i asigure cel mai bun preț. Totodată, potrivit art. 71, înainte de vânzare sub sancțiunea nulității creditorul trebuie să facă o notificare către debitor și către ceilalți creditori. Art. 73 din Lege prevede în mod expres și imperativ, că, creditorul nu își poate adjudeca bunul afectat garanției în cadrul vânzării inițiate de el, fără ca în prealabil să fi dat posibilitatea terților de a participa la vânzare.

Prin urmare, dispozițiile legale sus menționate, referitoare la,,modul de vânzare a bunurilor grevate” prevăd în mod expres inițierea și derularea unei proceduri de scoatere la vânzare a bunurilor grevate, indiferent de metoda de vânzare aleasă de creditor, procedura care debutează cu notificarea vânzării către creditor. Așa fiind, dispozițiile art. 73 potrivit cărora creditorul își poate adjudeca bunul afectat garanției, nu pot impune concluzia susținută de recurent că această adjudecare poate avea loc în afara procedurii de vânzare inițiate în conformitate cu art. 69 din Lege și fără ca în prealabil să fi dat posibilitate terților să participe la vânzare. Sancțiunea nulității unei astfel de adjudecări, în măsura în care a avut loc, rezultă incontestabil din termenii imperativi utilizați de legiuitor și este întărită de dispozițiile art. 87 din aceiași Lege potrivit cărora creditorul va restitui bunul sau dreptul ceea ce semnifică o desființare a adjudecării.

Concluzionând argumentele recurentului cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 99/1999 se vădesc nefondate. Și chestiunea admisibilității radierii, înscrierii în R.A. și în Registrul Comerțului a mențiunii privind dobândirea calității de acționar a pârâtului, în condițiile în care nu s-a solicitat anularea executării silite a fost examinată de instanța de apel, potrivit indicațiilor deciziei de casare, care a apreciat că în condițiile în care nu a avut loc o executare silită a garanției, anularea mențiunilor este pe deplin admisibilă deoarece lipsește suportul legal al înscrierilor, iar garanția a încetat în momentul restituirii împrumutului. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 8 din regulamentul B.N.R.

din 1994 privind ordinul de plată. Susținerile recurentului tind să demonstreze o altă situație de fapt cu privire la creditarea contului său cu suma virată de reclamantă, prin ordinul de plată din 30 aprilie 2005, aspecte care scapă controlului de legalitate pe calea recursului, distinct de faptul că argumentele instanței sunt fundamentate pe înscrisuri emanând de la banca destinatară care confirmă că suma menționată în ordinul de plată din 30 aprilie 2005 a fost operată în contul pârâtului. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Asociația P.B. și pârâtul I.N. împotriva deciziei comerciale nr. 34 A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.