ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1254/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

acțiunea introductivă de instanță reclamantul S.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul N.P.E.S.M., să se constate stins dreptul de creanță

al pârâtului împotriva reclamantului, pentru suma de 3.500.000 euro, născută

prin contractul de împrumut legalizat din 23 ianuarie 2007 și să se constate

încetată garanția reală asupra unui număr de 3.613 acțiuni emise de SC N. SA și

care aparțin reclamantului.

Prin sentința nr. 2257/ C din 17

noiembrie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că,

pârâtul N.P.E.S.M. a dat cu titlu de împrumut reclamantului suma de 3.500.000 euro,

potrivit contractului de împrumut legalizat din 23 ianuarie 2007, reclamantul

obligându-se să garanteze restituirea împrumutului cu un gaj ce purta asupra

unui număr de 3.613 acțiuni emise de SC N. SA. S-a mai reținut că reclamantul a

pretins că și-a executat obligația restituirii împrumutului, conform chitanței

sub semnătură privată depusă la dosarul cauzei, înscris redactat în limba

italiană, tradus în limba română, însă nelegalizat.

În ceea ce privește cel de-al doilea

petit al acțiunii, având ca obiect constatarea încetării garanției reale asupra

unui număr de 3.613 acțiuni, instanța a constatat că este inadmisibil în raport

de caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de cea în realizare,

reclamantul având deschisă calea acțiunii în realizare.

Împotriva sentinței instanței de fond

a declarat apel reclamantul S.G., iar prin Decizia nr. 105/ Ap din 29 octombrie

2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis în parte apelul

reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în

parte a acțiunii și a constatat stins dreptul de creanță al pârâtului împotriva

reclamantului pentru suma de 3.500.000 euro.

În argumentarea soluției pronunțate,

urmare a analizării materialului probator administrat în cauză, instanța de

control judiciar a dat eficiență conținutului înscrisului sub semnătură privată

prin care pârâtul a recunoscut stingerea datoriei, astfel încât a admis primul

petit al acțiunii reclamantului, menținând soluția instanței de fond în ceea ce

privește cel de-al doilea capăt de cerere.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs atât reclamantul S.G., cât și pârâtul N.P.E.S.M.

Prin recursul declarat reclamantul S.G.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a

acțiunii introductive de instanță.

Pârâtul N.P.E.S.M. a solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică

și legală. Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:

În speță, instanța de fond a fost

învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect constatarea stingerii

unui drept de creanță născut între reclamant și pârât și constatarea încetării

garanției reale asupra unui număr de 3.613 acțiuni aparținând reclamantului, în

temeiul dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.

Față de obiectul cauzei, înalta Curte

va lua în examinare, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale a instanței comerciale.

Așa fiind, este de reținut că art. 3 C.

com. stabilește faptele obiective de comerț, iar potrivit art. 4 același cod,

pe lângă faptele de comerț obiective menționate anterior, sunt calificate ca

fapte de comerț, celelate contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu

sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul,

prezumția de comercialitate fiind înlăturată dacă obligația are caracter civil

ori necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant. Cu alte

cuvinte, stabilirea naturii comerciale a unui contract presupune existența unui

act de comerț, prin care iau naștere raporturi juridice comerciale și din care

izvorăsc obligații comerciale între comercianți, calitatea de comerciant fiind

dată, potrivit art. 7 C. com. de săvârșirea de fapte de comerț ca profesiune

obișnuită.

În speță, contractul de împrumut

încheiat între părți nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului,

având în vedere lipsa calității de comerciant a părților și natura obiectivă a

contractului care nu are în vedere acte obiective de comerț, potrivit art. 3 C.

com.

Drept urmare, cum litigiul dedus

judecății este de natură civilă, se constată că în mod greșit atât instanța de

fond, cât și cea de control judiciar au procedat la soluționarea cauzei fără

a-și verifica în prealabil competența, motiv pentru care, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția

necompetenței materiale a instanțelor comerciale, va admite ambele recursuri,

va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

Brașov, ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței

materiale a instanțelor comerciale.

Admite recursul declarat de

reclamantul S.G., împotriva Deciziei nr. 105/ AP din 29 octombrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Admite recursul declarat de pârâtul N.P.E.S.M.,

declarat împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și sentința

nr. 2257/ C din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

Brașov, ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 aprilie 2010.