ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1254/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul N.P.E.S.M., să se constate stins dreptul de creanță al pârâtului împotriva reclamantului, pentru suma de 3.500.000 euro, născută prin contractul de împrumut legalizat din 23 ianuarie 2007 și să se constate încetată garanția reală asupra unui număr de 3.613 acțiuni emise de SC N. SA și care aparțin reclamantului. Prin sentința nr. 2257/ C din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că, pârâtul N.P.E.S.M.

a dat cu titlu de împrumut reclamantului suma de 3.500.000 euro, potrivit contractului de împrumut legalizat din 23 ianuarie 2007, reclamantul obligându-se să garanteze restituirea împrumutului cu un gaj ce purta asupra unui număr de 3.613 acțiuni emise de SC N. SA. S-a mai reținut că reclamantul a pretins că și-a executat obligația restituirii împrumutului, conform chitanței sub semnătură privată depusă la dosarul cauzei, înscris redactat în limba italiană, tradus în limba română, însă nelegalizat. În ceea ce privește cel de-al doilea petit al acțiunii, având ca obiect constatarea încetării garanției reale asupra unui număr de 3.613 acțiuni, instanța a constatat că este inadmisibil în raport de caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de cea în realizare, reclamantul având deschisă calea acțiunii în realizare.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul S.G., iar prin Decizia nr. 105/ Ap din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis în parte apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și a constatat stins dreptul de creanță al pârâtului împotriva reclamantului pentru suma de 3.500.000 euro. În argumentarea soluției pronunțate, urmare a analizării materialului probator administrat în cauză, instanța de control judiciar a dat eficiență conținutului înscrisului sub semnătură privată prin care pârâtul a recunoscut stingerea datoriei, astfel încât a admis primul petit al acțiunii reclamantului, menținând soluția instanței de fond în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul S.G., cât și pârâtul N.P.E.S.M. Prin recursul declarat reclamantul S.G. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță. Pârâtul N.P.E.S.M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează: În speță, instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect constatarea stingerii unui drept de creanță născut între reclamant și pârât și constatarea încetării garanției reale asupra unui număr de 3.613 acțiuni aparținând reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. Față de obiectul cauzei, înalta Curte va lua în examinare, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței comerciale. Așa fiind, este de reținut că art. 3 C. com. stabilește faptele obiective de comerț, iar potrivit art. 4 același cod, pe lângă faptele de comerț obiective menționate anterior, sunt calificate ca fapte de comerț, celelate contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul, prezumția de comercialitate fiind înlăturată dacă obligația are caracter civil ori necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant. Cu alte cuvinte, stabilirea naturii comerciale a unui contract presupune existența unui act de comerț, prin care iau naștere raporturi juridice comerciale și din care izvorăsc obligații comerciale între comercianți, calitatea de comerciant fiind dată, potrivit art. 7 C. com.

de săvârșirea de fapte de comerț ca profesiune obișnuită. În speță, contractul de împrumut încheiat între părți nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului, având în vedere lipsa calității de comerciant a părților și natura obiectivă a contractului care nu are în vedere acte obiective de comerț, potrivit art. 3 C. com. Drept urmare, cum litigiul dedus judecății este de natură civilă, se constată că în mod greșit atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar au procedat la soluționarea cauzei fără a-și verifica în prealabil competența, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, va admite ambele recursuri, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamantul S.G., împotriva Deciziei nr. 105/ AP din 29 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Admite recursul declarat de pârâtul N.P.E.S.M., declarat împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și sentința nr. 2257/ C din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, ca instanță civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.