ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2008/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

reclamantul B.I., a chemat în judecată pe pârâtul F.M.S.A.M. și a

solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune

de acțiuni, prin care a vândut pârâtului 11.648 de acțiuni

deținute la SC N. SA la prețul de 100.000 lei fiecare și

părțile să fie repuse în situația anterioară.

Tribunalul București, prin sentința

comercială nr. 2853 din 28 februarie 2008 a admis excepția

necompetenței teritoriale a tribunalului și a declinat

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Galați,

făcând aplicația dispozițiilor art. 5 teza a II-a C. proc. civ.

și art. 149 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.

Curtea de Apel București prin decizia

comercială nr. 722 din 16 iunie 2008, a admis recursul reclamantului a

casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare

Tribunalului București, considerând că excepția

necompetenței teritoriale invocată de pârât a fost ridicată

tardiv iar dispozițiile art. 5 C. proc. civ. reglementează

competența teritorială relativă.

În rejudecare, reclamantul și-a completat

acțiunea solicitând și constatarea nulității absolute a

hotărârii A.G.A. din 6 martie 2003 a SC N. SA, prin care și-a

schimbat forma juridică în societate cu răspundere limitată.

Prin sentința comercială nr. 9345 din 18

septembrie 2008, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea,

considerând că excepția autorității de lucru judecat este

nefondată nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.

1201 C. civ., iar cererea completatoare a fost depusă în termenul prevăzut

de art. 132 C. proc. civ.

Pe fond tribunalul a reținut că vânzarea

acțiunilor la prețul de 100.000 lei fiecare nu poate constitui un

motiv de nulitate absolută a cesiunii, întrucât la stabilirea

prețului s-a avut în vedere datoriile de 4.482.000.000 lei pe care le avea

societatea.

Curtea de Apel București, prin decizia

comercială nr. 334 din 28 septembrie 2009, a respins ca nefondat apelul

reclamantului considerând că în mod corect instanța de fond a avut în

vedere valoarea acțiunilor cesionate în raport cu datoriile

societății la acel moment, iar nepronunțarea asupra cererilor

privind repunerea în situația anterioară și constatarea

nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 6 iunie 2003 nu poate

atrage admiterea apelului, partea având deschisă calea procedurală

pentru completarea hotărârii.

Împotriva deciziei astfel pronunțate reclamantul

a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Recurentul susține că hotărârea

instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii,

invocând viciul de consimțământ care niciodată nu a reprezentat

motiv de nulitate și cu un raționament neexplicat a considerat

că prețul acțiunilor nu e derizoriu.

Mai susține recurentul că instanța a

interpretat greșit dispozițiile art. 295 și art. 297 C. proc.

civ., nepronunțarea asupra unui capăt de cerere fiind motive de ordine

publică. Cu toate acestea instanța de apel, încălcând principiul

disponibilității nu a analizat sentința atacată în raport

de motivele invocate și prevederile legale citate.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele

ce se vor expune.

Prevederile art. 295 C. proc. civ. obligă

instanța de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță.

Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc.

civ. obligă instanțele să arate motivele de fapt și de

drept pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Nejustificat instanța de apel a considerat,

împotriva principiului disponibilității – care recunoaște numai

părții dreptul de a hotărî asupra pornirii procesului civil de a

dispune asupra obiectului acestuia și de a formula cereri – că

apelantul are deschise mijloace procedurale pentru completarea hotărârii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât competența instanței de control

judiciar este aceea de a verifica temeinicia și legalitatea hotărârii

atacate și chiar de a încuviința refacerea sau completarea probelor

dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 334 din 28

septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București pe care o

va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.I.

împotriva deciziei nr. 334 din 28 septembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI - a comercială.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.