ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5407/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5407/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea

înregistrată la data de 9 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Brașov,

reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâtul N.P.E.S.M. și a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate stins dreptul

de creanță al pârâtului pentru suma de 3.500.000 euro, născută prin contractul

de împrumut legalizat sub nr. 254 la 23 ianuarie 2007 la notatul public C.C. și

să constate încetată garanția reală asupra unui număr de 3613 acțiuni emise de

S.C. N. S.A. și care aparțin reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins cererea, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

Brașov, secția comercială, prin Decizia nr. 105/Ap din 29 octombrie 2009, a

admis în parte apelul declarat de reclamantul S.G. împotriva Sentinței civile

nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov, a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a constatat dreptul de creanță al pârâtului

împotriva reclamantului pentru suma de 3.500.000 euro, drept născut în baza

contractului de împrumut legalizat sub nr. 254 la 23 ianuarie 2007 la notatul

public C.C. și a menținut dispozițiile sentinței privind respingerea petitului

privind constatarea încetării creanței reale asupra unui număr de 3613 acțiuni

emise de S.C. N. S.A. și care aparțin reclamantului.

Prin Decizia nr. 1254

din 15 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamantul S.G. și de pârâtul N.P.E.S.M. împotriva Deciziei nr.

105/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, a

casat decizia recurată și Sentința civilă nr. 2257/C din 17 noiembrie 2008 a

Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, ca

instanță civilă.

Rejudecând cauza,

prin Sentința civilă nr. 301/S din 15 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov a admis

cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și, în consecință: a

constatat stins dreptul de creanță al pârâtului împotriva reclamantului pentru

suma de 3.500.000 euro, drept născut în baza contractului de împrumut legalizat

sub nr. 254 la 23 ianuarie 2007 de Biroul Notarului Public C.C. din Brașov și

dreptul de garanție al acestuia, fără deposedare, asupra unui număr de 3613

acțiuni emise de S.C. N. S.A. pentru suma de mai sus, drept constituit prin

„Contractul de gaj mobiliar fără deposedare”, autentificat sub nr. 120 la 23

ianuarie 2007 de același notar public. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Între pârât, în

calitate de creditor și reclamant, în calitate de debitor, s-a încheiat, la

data de 23 ianuarie 2007, un contract de împrumut, cu semnătură legalizată de

notarul public C.C., pentru suma de 3.500.000 euro, sumă ce urma să fie

restituită integral, în aceeași monedă, până la data de 23 ianuarie 2012.

Pentru garantarea

restituirii împrumutului s-a încheiat un contract de gaj fără deposedare asupra

unui număr de 3613 acțiuni nominale de 10 lei fiecare, pe care debitorul le

deține la capitalul social al societății S.C. N. S.A., contractul fiind legalizat

la același birou notarial.

Reclamantul a depus

la dosar o chitanță descărcătoare, în traducere legalizată, prin care pârâtul

confirma restituirea sumei de 3.500.000 euro și autoriza anularea sechestrului

corespunzător acestei sume pe acțiunile din societatea S.C. N. S.A .

În fața instanței de

apel, pârâtul a recunoscut că a scris și semnat această chitanță, cu excepția

mențiunilor „Brașov, 27 noiembrie 2007” și „testimone G.V.”, reclamantul prin

apărător declarând că înțelege să se folosească de acest înscris, fără luarea

în considerare a mențiunilor contestate.

Și prin nota de

ședință depusă la dosar la data de 5 mai 2009 intimatul recunoaște că i-a

semnat apelantului un document de scutire a datoriei doar cu scopul de a-l

ajuta să acceseze un credit de la bancă, însă împrumutul nu a fost restituit.

Mențiunile contestate

de pârât nu sunt esențiale, esențială fiind relatarea operațiunii juridice

privind restituirea împrumutului, astfel că acest înscris sub semnătură privată

are forța probantă a unui înscris autentic în privința conținutului său și a

semnăturii, determinată de recunoașterea de către partea căreia i se opune, din

perspectiva art. 1176 C. civ.

Instanța a mai

reținut că, față de forța probantă a chitanței eliberatoare depusă de

reclamant, nu se mai impun a fi analizate celelalte aspecte legate de

transferul sumei de 3.500.000 de euro din contul pârâtului în cel al

reclamantului ori de faptul că împrumutul a fost constituit din bilete la ordin

în valoare de 3.500.000 euro, nevalorificate de reclamant și restituite în

forma în care au fost primite, cum susține acesta.

Contractul de gaj

încheiat între părți este un contract accesoriu care garantează împrumutul

acordat de pârât reclamantului și se stinge pe cale accesorie, ca efect al

stingerii obligației principale pe care o însoțește și garantează .

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul N.P.E.S.M., iar prin Decizia nr. 85/Ap din 4 iulie 2011,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Instanța de apel a

avut în vedere următoarele considerente:

Apelul formulat de

pârât vizează în exclusivitate aspecte de procedură privind încălcarea

dreptului la apărare, la un proces echitabil și lipsa contradictorialității

ședinței de judecată.

Pârâtul a fost

reprezentat în cauză de avocatul V.V. încă din primul ciclu procesual (din data

de 18 iunie 2009, când dosarul se afla în apel la Curtea de Apel Brașov, secția

comercială), până la data de 25 octombrie 2010, când a fost reziliat contractul

de asistență juridică nr. 039 din 29 mai 2009.

Prin nota de ședință

depusă la dosarul cauzei la data de 26 octombrie 2010, avocatul V.V. a adus la

cunoștința instanței încetarea mandatului acordat de pârât.

La data de 28

octombrie 2010 (anterior termenului de judecată stabilit pentru data de 1

noiembrie 2010), pârâtul a înaintat la dosarul cauzei o cerere, solicitând

„comunicarea noului termen de judecată prin citare”, la domiciliul său din

Italia, motivat de rezilierea contractului de asistență juridică.

Această cerere a fost

respinsă de Tribunalul Brașov în ședința publică din 1 noiembrie 2010, motivat

de faptul că nu există nici o cauză de amânare fără discuție, dosarul fiind

lăsat la a doua strigare pentru a da posibilitatea pârâtului de a se prezenta

în instanță.

Potrivit materialului

probator administrat în cauză, contractul de asistență juridică nr. 039 din 29

mai 2009 a fost reziliat cu 5 zile înainte de termenul de judecată din 1

noiembrie 2010 din inițiativa avocatului V.V., în urma neachitării onorariului

convenit de părți.

În această perioadă

scurtă de timp, pârâtul, care domiciliază în Italia, nu a avut posibilitatea

obiectivă de angajare a altui avocat, care până la termenul de judecată

stabilit să studieze întreg dosarul.

Ca urmare, prin

măsura luată de Tribunalul Brașov, pârâtul a fost lipsit de dreptul de apărare

și de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, iar nu în

ultimul rând a fost încălcat principiul contradictorialității.

Nu se poate susține

faptul că pârâtul, care a fost reprezentat în cauză de avocat a fost prezumat

că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare, întrucât Legea nr. 202

din 25 noiembrie 2010, care a modificat art. 88 alin. (1) punctul 5

1

C. proc. civ., a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, ulterior

pronunțării Sentinței Tribunalului Brașov nr. 301/S din 15 noiembrie 2010.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul S.G.

Prin motivele de

recurs, se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile art. 297 C. proc. civ. deoarece aceste prevederi

legale reglementează posibilitatea instanțelor de a trimite dosarul cauzei o

singură dată spre rejudecare.

ciclu procesual, prin Decizia nr. 1254 din 15 aprilie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a mai fost pronunțată o soluție de trimitere a cauzei spre

rejudecare primei instanțe. Față de această împrejurare, Curtea de Apel Brașov

avea obligația de a reține cauza pentru rejudecare în fond.

art. 297 C. proc. civ., cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, se cer

a fi îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ: prima instanță s-a

pronunțat pe fondul pricinii, judecata părții s-a făcut în lipsa părții care nu

a fost legal citată, partea a solicitat expres trimiterea cauzei spre

rejudecare prin însăși cererea de apel.

Cea de-a doua

condiție, respectiv lipsa părții care nu a fost legal citată, nu este

îndeplinită.

Nicăieri în cuprinsul

deciziei instanței de apel nu se statuează în mod clar și neechivoc faptul că

procedura de citare cu intimatul pârât ar fi fost viciată în fața primei

instanțe.

Considerentele avute

în vedere de Curtea de Apel Brașov vizează în mod expres împrejurarea că prin

modul de desfășurare al judecății, nu s-a respectat dreptul la apărare,

principiul echității, respectiv principiul contradictorialității prevăzute în

art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului.

Legea civilă română,

prin reglementarea cuprinsă în art. 297 C. proc. civ. nu intră în conflict cu

prevederile Convenției atâta timp cât prin rejudecarea unei cauze sub toate

aspectele în fața instanței de apel se asigura tuturor părților garantarea

drepturilor prevăzute de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Pe de altă parte,

art. 6 din Convenție protejează în egală măsură toate părțile, indiferent de

poziția lor procesuală. Or, trimițând spre rejudecare o cauză care a parcurs

deja un ciclu procesual complet și prima etapă a unui al doilea ciclu procesual

se aduce atingere dreptului reclamantului de a-i fi soluționată cauza într-un

termen rezonabil.

apreciat în mod corect cu privire la valabilitatea procedurii de citare a

intimatului pârât.

Împrejurarea că

avocatul ales decide să rezilieze contractul de asistență juridică cu cinci

zile înaintea termenului acordat nu interesează din cel puțin două motive:

raporturile contractuale dintre părți (avocat-client) nu interesează instanța

și nu invalidează o procedură de citare efectuată la sediul avocatului, atât

timp cât partea nu a solicitat, cu respectarea art. 98 C. proc. civ. schimbarea

domiciliului procesual; scopul citării este încunoștințarea părților despre

existența procesului civil, locul și data judecății. Raportat la această

împrejurare, partea care și-a ales domiciliul trebuia să dea dovada de

diligență și să verifice periodic dacă a primit acte de procedură la domiciliul

ales.

Pe de altă parte,

admițând că există și o obligație a celui la care partea și-a stabilit

domiciliul procedural de a înștiința partea cu privire la primirea de citații și/sau

alte acte de procedură, cu atât mai mult cu cât persoana aleasă este avocat, nu

poate subzista nici un motiv pentru care, partea să nu fi luat cunoștință de

termen, citația fiind transmisă și recepționată valabil cu mult timp înaintea

datei stabilite ca prim termen al procesului.

Prin urmare,

împrejurarea invocată de avocat - rezilierea contractului cu 5 zile înaintea

termenului de judecată - nu poate fi opusă părții și instanței de judecată

drept cauză care să conducă la invalidarea procedurii de citare. Scopul citării

a fost atins, respectiv partea a fost înștiințată de existența termenului,

aceasta rezultând din împrejurarea că partea s-a adresat direct instanței cu o

cerere prin care solicita ca procedurile de citare ulterioare să se desfășoare

la adresa indicată din Italia.

În concluzie,

întrucât intimatul-pârât nu a putut demonstra în fața instanței de apel lipsa

citării la termenul la care a avut loc judecata pe fondul cauzei, soluția

instanței de apel ar fi trebuit să fie în sensul reținerii cauzei și

pronunțării unei decizii pe fondul cauzei și nu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Este indiscutabilă

aplicarea în cauză a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în forma

modificată prin art. 27 din Legea nr. 202/2010, față de conținutul

dispozițiilor art. XXII alin. (2) din acest act normativ și de împrejurarea că

apelul formulat de pârât a fost promovat după intrarea în vigoare a Legii nr.

202/2010.

În forma modificată

prin art. 27 din Legea 202/2010, art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

are următorul conținut: „(…) instanța de apel va anula hotărârea atacată și va

trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe (…), în cazul în

care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal

citată, iar partea a cerut în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel”.

Contrar celor

susținute de reclamant prin cererea de recurs, instanța de apel a făcut o

corectă interpretare și aplicare a condițiilor impuse de textul de lege

enunțat, atunci când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe.

în acest litigiu a mai fost parcurs un ciclu procesual finalizat prin Decizia

nr. 1254 din 15 aprilie 2010, prin care, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursurile declarate de reclamantul S.G. și de pârâtul N.P.E.S.M.

împotriva Deciziei nr. 105/Ap din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov,

secția comercială, a casat decizia recurată și Sentința civilă nr. 2257/C din

17 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Brașov, ca instanță civilă.

Însă, textul art. 297

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., atunci când prevede că măsura de trimitere

a cauzei spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată de instanța de apel,

are în vedere, așa cum în mod expres rezultă din conținutul său, eventualele

dispoziții anterioare, de trimitere a cauzei spre rejudecare, adoptate de

instanța de apel. Prin urmare, interesează, pentru legala aplicare a

prevederilor art. 297 C. proc. civ., dacă instanța de apel a mai dispus sau nu

anterior trimiterea cauzei spre rejudecare, această verificare urmând a se

efectua exclusiv asupra măsurilor pronunțate de instanța de apel.

În consecință, este

lipsit de relevanță, pentru aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., faptul că, anterior, într-un alt ciclu procesual, instanța

de recurs, casând hotărârile pronunțate, a trimis cauza spre rejudecare în

primă instanță Tribunalului Brașov.

instanța de apel a reținut în considerentele sale încălcarea de către

Tribunalul Brașov a prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului. Însă, nu este mai puțin adevărat că, în considerentele deciziei

pronunțate, Curtea de Apel face referire și la procedura de citare a pârâtului

la judecarea cauzei în primă instanță, reținând că la data de 28 octombrie

2010, pârâtul a înaintat o cerere prin care a solicitat comunicarea noului

termen de judecată prin citare, la domiciliul său din străinătate, cerere

căreia instanța nu i-a dat curs, deși pârâtul nu putea fi prezumat a cunoaște

termenele de judecată în condițiile art. 88 alin. (1) pct. 5

1

C.

proc. civ.

citare a pârâtului nu a fost legal îndeplinită în fața primei instanțe.

Prin cererea depusă la data de 28 octombrie 2010,

pârâtul a solicitat să fie citat la domiciliul său din Italia, și anume: strada

C. nr. 4, 14010 Dusino San Michele (Asti) Italia. Cererea formulată de pârât

îndeplinește condițiile reglementate de prevederile art. 98 C. proc. civ.

pentru a fi considerată o schimbare de domiciliu în timpul judecății și a atrage

obligația instanței de a comunica actele de procedură la noua adresă indicată

de parte.

Această obligație nu

ar putea fi înlăturată de prezumția cunoașterii de către pârât a termenelor

ulterioare de judecată, așa cum se susține prin motivele de recurs, nici o

dispoziție legală neputând susține o astfel de concluzie.

În consecință,

judecarea litigiului în primă instanță, în situația în care pârâtul nu a fost

legal citată la domiciliul indicat, produce părții o vătămare ce nu poate fi

înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 297

C. proc. civ., așa cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul S.G. împotriva Deciziei nr. 85/Ap din 4 iulie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2012.

Procesat de GGC - DG