ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4307/2013

Decizia nr. 4307/2013

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1630/2012, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat contractul de vânzare - cumpărare acțiuni încheiat la data de 9 iunie 2009 între pârâtul B. și reclamantul A., și a obligat pe pârâtul B. să-i restituie reclamantului suma de 165.400 euro Ia cursul de schimb de la data rămânerii definitive a hotărâri. Totodată Tribunalul a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului C. la predarea celor 827 de acțiuni emise de SC D. SA, ce au făcut obiectul contraclui de vânzare cumpărare mai sus menționat, către prim-pârâtul B.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 9 iunie 2009, pârâtul B. a vândut reclamantului A. un număr de  827 acțiuni, reprezentând 9.22% din capitalul social al SC D. SA Câmpulung, prețul convenit fiind de 165.400 euro. Prin sentința nr. 2025 din 21 martie 2011, Tribunalul Suceavam a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 2009 încheiat între C. și B., prin care au fost vândute 827 acțiuni de către C., pârâtului B., instanța reținând că nu au fost respectate anumite prevederi, precum drept de pronunțare al celorlalți acționari și că nu există ofertă de cumpărare a cumpărătorului B.

Ca atare, a apreciat prima instanță de fond, întrucât a fost anulată convenția prin care pârâtul B. devenea vânzător al acțiunilor, rezultă că acesta i-a vândut reclamantului acțiuni pe care nu le are, astfel încât se impune anularea actului de vânzare-cumpărare ce face obiectul convenției ca act subsecvent și repunerea părților în situația anterioară.

Tribunalul a mai reținut că, urmare a pronunțării sentinței nr. 2025 din 21 martie 2011, a fost modificat actul constitutiv al pârâtei SC D. SA, în sensul că cele 827 de acțiuni ce au făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare, au fost înregistrate în registrul acționarilor pe numele pârâtului C., vânzătorul inițial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâtul B., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 14 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Suceva, secția a II-a civilă, a admis apelul pârâtului B., și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Obligând reclamantul la 12.533,5 RON către pârâtul B.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că excepția insuficientei timbrări și excepția prematurității invocată direct în apel de către apelantul-pârât sunt nefondate, întrucât, în ceea ce privește prima excepție, prin încheierea din 7 mai 2012, tribunalul a admis cererea reclamantului de ajutor public judiciar și, în consecință, a dispus reducerea cuantumului taxei de timbru la suma de 5651 RON, obligație îndeplinită de reclamant.

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile a concilierii, instanța de apel a reținut că o atare excepție nu poate fi invocată în faza apelului, întrucât obiectiva și practica au stabilit că această excepție poate fi invocată doar în fața instanței de fond, până Ia închiderea dezbaterilor.

Curtea de apel a respins și motivul de apel relativ Ia încălcarea dreptului la

apărare al pârâtului-apelant, întrucât prin încheierea din 3 aprilie 2012, instanța de apel i-a acordat pârâtului un termen pentru lipsă de apărare, prevăzut art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că apelul declarat de apelantul-pârât este întemeiat întrucât reclamantul a invocat ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 2021 din 21 martie 2011, nerespectarea de către apelantul-pârât a obligației de

garanție pentru evicțiune prevăzute de art. 4 lit b) din contract și a dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată. Or, conform art. 1341 C. civ., recurentul-cumpărător nu poate să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare, ci doar restituirea prețului, în condițiile în care dovedește că împotriva sa s-a formulat o acțiune în justiție privind predarea celor 827 de acțiuni pe care a declarat că le are în gestiune. Simpla temere a reclamantului că va fi evins, întrucât la data încheierii contractului, reclamantul nu era acționar la SC D. SA, care este o sentință de tip închis, nu este suficientă pentru promovarea unei acțiuni în răspundere pentru evicțiune.

În plus, în speța, nu s-a făcut dovada plății prețului de 165.400 euro, în cuprinsul contractului prevăzându-se ca plata se va face în numerar la data semnării contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a pronunțat o decizie legală, motivată, formulată pe lipsa dovezii plății prețului și recuperarea în speță garanției pentru evicțiune deși acțiunea a fost demarată pe anularea actului subsecvent și repunerea părților în situația anterioară, aspect reținut și de prima instanță de fond.

Recurentul-reclamant a arătat că susținerile intimatului-pârât în sensul că nu deține acțiunile și nu cuprinde prețul, nu au nicio justificare atâta timp cât în art. 5 din contract se prevede că plata s-a făcut Ia data semnării contractului, iar din actele dosarului reiese că în anul 2009 a votat cu aceste acțiuni.

Cât privește garanția pentru evicțiune recurentul-reclamant a arătat

că a indicat art. 4 lit. b) din contract pentru a susține afirmația că pârâtul nu este proprietar al acțiunilor aspect reținut de către prima instanță.

Recurentul a mai arătat că pârâtul a invocat în speță, simulația actului dedus judecății fără să probeze acest aspect.

Față de motivele de nelegalitate încălcate de recurent-reclamant și față de încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. va respinge excepția nulității recursului invocată Ia acest termen de judecată.

Examinând motivele de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat este fondat, pe următoarele considerente:

Potrivit art. 84 C. proc. civ. raportat la art. 129 C. proc. civ., instanța fondului este obligată să califice în drept cererea, cererea fiind valabilă chiar dacă poartă o denumire greșită.

Pornind de la acest principiu de drept procesual, Înalta Curte reține că recursul reclamantului a înțeles să învestească instanța de iudecată cu o acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 2025/2009, acțiune întemeiată și motivată pe subsecvența actului juridic ce face obiectul cauzei, respectiv: resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Astfel, întreaga motivare a demersului său judicar se fundamentează pe anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care pârâtul B. a devenit acționar al celor 827 acțiuni ce au fost ulterior vândute către reclamant, acesta din urmă fiind invocat ca act subsecvent primului contract de vânzare-cumpărare. Invocarea clauzei din art. 4 lit. b) a contractului de vânzare-cumpărare, de către reclamant în finalul acțiunii nu a fost făcută în sensul fundamentării acțiunii pe nerespectarea dispoziției de garanție contra evicțiunii, de către pârâtul B., ci pentru susținerea absenței calității de proprietar al acțiunilor vândute a intimatului-pârât. De altfel, această calificare a fost făcută de către prima instanță de fond care a analizat art. 4 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare din perspectiva lipsei calității de proprietar a pârâtului-vânzător, iar nu ca o nerespectare a garanției pentru evicțiune și, respectiv, un motiv de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, pornind și de la conținutul motivelor de apel, instanța de apel avea obligația în calitate de instanță devolutivă, sa pună în discuția părților calificarea acțiunii prin raportare la motivele de apel invocate și, implicit la temeiul de drept.

Înalta Curte reține că instanța de apel a schimbat în apel cauza actului juridic dedus judecății, reținând că acțiunea în justiție a reclamantului se fundamentează pe nerespectarea obligației de garanție contra evicțiunii de câtre pârâtul-vânzător contrar modului în care a fost soluționată acțiunea în prima instanță și modului în care a fost motivată acțiunea de fond, fără a pune acest aspect în discuția părților.

Ca atare, Înalta Curte reține ca întemeiat primul motiv de recurs relativ la motivarea soluției instanței de apel prin trimitere la neoperarea garanției contra evicțiunii, deși în speță s-a invocat principiul subsecvenței actului juridic dedus judecății, în raport cu primul act de vânzare-cumpărare ce a fost anulat de către instanța de judecată, aspect ce echivalează, în fața instanței supreme, cu necercetarea fondului dedus judecării, ca urmare a schimbării cauzei actului juridic dedus judecății.

Față de reținerea acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte reține că

se impune casarea deciziei instanței de apel, conform art. 304 pct. 7 raportat la art. 312 C. proc. civ., instanța de apel urmând să analizeze criticile din apel prin raportare Ia motivele invocate în acțiunea introductivă de instanță și analizată de prima instanță de fond.

În baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte pune în vedere instanței de apel ca în rejudecare să analizeze incidența în speță a principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, principiul subsecvenței actului juridic având în vedere că în speță se invocă încheierea succesivă a unor contracte de vânzare-cumpărare având același obiect și implicit, să analizeze excepțiile pe care le comportă această regulă de drept. De asemenea, vor fi avute în vedere, Ia rejudecare, și motivele de recurs relative Ia piața prețului și posesia acțiunilor pornind de la clauzele contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la art. 989 C. civ., la natura obiectului vânzării acțiunilor la purtător, la probele administrate privind reconfigurarea structurii acționarilor pârâtei SC D. SA și nu în ultimul rând, la natura probei conform art. 1169.

În ceea ce privește motivul de recurs relativ la invocarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare, de către intimatul-pârât B., Înalta Curte reține că acesta este nefondat, întrucât nici una dintre instanțele de fond nu au analizat acest aspect, soluțiile pronunțate nefiind fundamentate pe teoria simulației actului juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de recurs invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 14 din 19 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.