ÎCCJ, decizie (scj.ro #82873)

Acțiune în anularea unui contract de vânzare-cumpărare întemeiată pe principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Schimbarea de către instanța de apel a cauzei actului juridic. Consecințe Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac Index alfabetic : acțiune în anulare - contract de vânzare-cumpărare acțiuni - resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis C. proc.

civ., art. 84, art. 129, art. 304 pct. 7 Sunt îndeplinite condițiile procedurale pentru casarea deciziei instanței de apel în cazul în care aceasta a schimbat în apel cauza actului juridic dedus judecății, reținând că acțiunea în justiție a reclamantului se fundamentează pe nerespectarea obligației de garanție contra evicțiunii de către pârâtul-vânzător, deși acțiunea viza anularea unui contract de vânzare-cumpărare, fiind întemeiată pe principiul subsecvenței actului juridic dedus judecății, în raport cu primul act de vânzare-cumpărare ce a fost anulat de către instanța de judecată. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4307 din 4 decembrie 2013 Prin sentința civilă nr. 1630/2012, Tribunalul Suceava, Secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul F.I., a anulat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat la data de 9 iunie 2009 între pârâtul F.G.

și reclamantul F.I. și a obligat pe pârâtul F.G. să-i restituie reclamantului suma de 165.400 Euro la cursul de schimb de la data rămânerii definitive a hotărârii. Totodată, tribunalul a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului M.V. la predarea celor 827 de acțiuni emise de SC „R.T.” SA, ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, către prim – pârâtul F.G. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 9 iunie 2009, pârâtul F.G. a vândut reclamantului F.I. un număr de 827 acțiuni, reprezentând 9,22% din capitalul social al SC R.T. SA Câmpulung, prețul convenit fiind de 165.400 Euro.

Prin sentința nr. 2025 din 21 martie 2011, Tribunalul Suceava a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 2009 încheiat între M.V. și F.G., prin care au fost vândute 827 acțiuni de către M.V., pârâtului F.G., instanța reținând că nu au fost respectate anumite prevederi, precum dreptul de pronunțare al celorlalți acționari și că nu există ofertă de cumpărare a cumpărătorului F.G. Ca atare, a apreciat prima instanță de fond, întrucât a fost anulată convenția prin care pârâtul F.G. devenea vânzător al acțiunilor, rezultă că acesta i-a vândut reclamantului acțiuni pe care nu le are, astfel încât se impune anularea actului de vânzare-cumpărare ce face obiectul convenției ca act subsecvent și repunerea părților în situația anterioară.

Tribunalul a mai reținut că, urmare a pronunțării sentinței nr. 2025 din 21 martie 2011, a fost modificat actul constitutiv al pârâtei SC R.T. SA în sensul că cele 827 de acțiuni ce au făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare au fost înregistrate în registrul acționarilor pe numele pârâtului M.V., vânzătorul inițial. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul F.G., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 14 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, a admis apelul pârâtului F.G. și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, obligând reclamantul la 12.533,5 lei către pârâtul F.G.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că excepția insuficientei timbrări și excepția prematurității invocată direct în apel de către apelantul-pârât sunt nefondate, întrucât, în ceea ce privește prima excepție, prin încheierea din 7 mai 2012, tribunalul a admis cererea reclamantului de ajutor public judiciar și, în consecință, a dispus reducerea cuantumului taxei de timbru la suma de 5.651 lei, obligație îndeplinită de reclamant. În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile a concilierii, instanța de apel a reținut că o atare excepție nu poate fi invocată în faza apelului, întrucât doctrina și practica au stabilit că această excepție poate fi invocată doar în fața instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor.

Curtea de apel a respins și motivul de apel relativ la încălcarea dreptului la apărare al pârâtului-apelant, întrucât, prin încheierea din 3 aprilie 2012, instanța de apel i-a acordat pârâtului un termen pentru lipsă de apărare, prevăzut art. 156 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că apelul declarat de apelantul-pârât este întemeiat întrucât reclamantul a invocat ca motiv de nulitate a contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 2025 din 21 martie 2011, nerespectarea de către apelantul-pârât a obligației de garanție pentru evicțiune prevăzute de art. 4 lit. b) din contract și a dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Or, conform art. 1341 C. civ., recurentul-cumpărător nu poate să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare, ci doar restituirea prețului, în condițiile în care dovedește că împotriva sa s-a formulat o acțiune în justiție privind predarea celor 827 de acțiuni pe care a declarat că le are în gestiune. Simpla temere a reclamantului că va fi evins întrucât la data încheierii contractului reclamantul nu era acționar la SC R.T. SA, care este o societate de tip închis, nu este suficientă pentru promovarea unei acțiuni în răspundere pentru evicțiune. În plus, în speță, nu s-a făcut dovada plății prețului de 165.400 Euro, în cuprinsul contractului prevăzându-se ca plata se va face în numerar la data semnării contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând decizia atacată pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a pronunțat o decizie legală, motivată, formulată pe lipsa dovezii plății prețului și recuperarea, în speță, a garanției pentru evicțiune, deși acțiunea a fost demarată pe anularea actului subsecvent și repunerea părților în situația anterioară, aspect reținut și de prima instanță de fond. Recurentul-reclamant a arătat că susținerile intimatului-pârât în sensul că nu deține acțiunile și nu cuprinde prețul nu au nicio justificare atâta timp cât în art. 5 din contract se prevede că plata s-a făcut la data semnării contractului, iar din actele dosarului reiese că în anul 2009 a votat cu aceste acțiuni.

Cât privește garanția pentru evicțiune, recurentul-reclamant a arătat că a indicat art. 4 lit. b) din contract pentru a susține afirmația că pârâtul nu este proprietar al acțiunilor, aspect reținut de către prima instanță. Recurentul a mai arătat că pârâtul a invocat în speță simulația actului dedus judecății, fără să probeze acest aspect. Față de motivele de nelegalitate încălcate de recurentul-reclamant și față de încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., a respins excepția nulității recursului invocată la acest termen de judecată. Examinând motivele de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte a reținut că recursul declarat este fondat, pe următoarele considerente: Potrivit art. 84 C. proc. civ. raportat la art. 129 C. proc. civ., instanța fondului este obligată să califice în drept cererea, cererea fiind valabilă chiar dacă poartă o denumire greșită. Pornind de la acest principiu de drept procesual, Înalta Curte a reținut că recursul reclamantului a înțeles să învestească instanța de judecată cu o acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 2025/2009, acțiune întemeiată și motivată pe subsecvența actului juridic ce face obiectul cauzei, respectiv: resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis . Astfel, întreaga motivare a demersului său judiciar se fundamentează pe anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care pârâtul F.G.

a devenit acționar al celor 827 acțiuni ce au fost ulterior vândute către reclamant, acesta din urmă fiind invocat ca act subsecvent primului contract de vânzare-cumpărare. Invocarea clauzei din art. 4 lit. b) a contractului de vânzare-cumpărare de către reclamant în finalul acțiunii nu a fost făcută în sensul fundamentării acțiunii pe nerespectarea dispoziției de garanție contra evicțiunii, de către pârâtul F.G., ci pentru susținerea absenței calității de proprietar al acțiunilor vândute a intimatului-pârât. De altfel, această calificare a fost făcută de către prima instanță de fond, care a analizat art. 4 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare din perspectiva lipsei calității de proprietar a pârâtului-vânzător, iar nu ca o nerespectare a garanției pentru evicțiune și, respectiv, un motiv de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, pornind și de la conținutul motivelor de apel, instanța de apel avea obligația, în calitate de instanță devolutivă, să pună în discuția părților calificarea acțiunii prin raportare la motivele de apel invocate și, implicit, la temeiul de drept. Înalta Curte a reținut că instanța de apel a schimbat în apel cauza actului juridic dedus judecății, reținând că acțiunea în justiție a reclamantului se fundamentează pe nerespectarea obligației de garanție contra evicțiunii de către pârâtul-vânzător contrar modului în care a fost soluționată acțiunea în primă instanță și modului în care a fost motivată acțiunea de fond, fără a pune acest aspect în discuția părților.

Ca atare, Înalta Curte a reținut ca întemeiat primul motiv de recurs relativ la motivarea soluției instanței de apel prin trimitere la neoperarea garanției contra evicțiunii, deși în speță s-a invocat principiul subsecvenței actului juridic dedus judecății, în raport cu primul act de vânzare-cumpărare ce a fost anulat de către instanța de judecată, aspect ce echivalează, în fața instanței supreme, cu necercetarea fondului dedus judecării, ca urmare a schimbării cauzei actului juridic dedus judecății. Față de reținerea acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte a reținut că se impune casarea deciziei instanței de apel, conform art. 304 pct. 7 raportat la art. 312 C. proc. civ., instanța de apel urmând să analizeze criticile din apel prin raportare la motivele invocate în acțiunea introductivă de instanță și analizată de prima instanță de fond.

În baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere instanței de apel ca în rejudecare să analizeze incidența în speță a principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis , principiul subsecvenței actului juridic având în vedere că în speță se invocă încheierea succesivă a unor contracte de vânzare-cumpărare având același obiect și, implicit, să analizeze excepțiile pe care le comportă această regulă de drept. De asemenea, vor fi avute în vedere, la rejudecare, și motivele de recurs relative la plata prețului și posesia acțiunilor pornind de la clauzele contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la art. 969 C. civ., la natura obiectului vânzării acțiunilor la purtător, la probele administrate privind reconfigurarea structurii acționarilor pârâtei SC R.SA și, nu în ultimul rând, la natura probei conform art.1169 C. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs relativ la invocarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare de către intimatul-pârât F.G., Înalta Curte a reținut că acesta este nefondat, întrucât nici una dintre instanțele de fond nu au analizat acest aspect, soluțiile pronunțate nefiind fundamentate pe teoria simulației actului juridic.