ÎCCJ, decizie (scj.ro #82873)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82873) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în anularea
unui contract de vânzare-cumpărare întemeiată pe principiul
resoluto
jure dantis resolvitur jus accipientis.
Schimbarea de către
instanța de apel a cauzei actului juridic. Consecințe
Cuprins
pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac
Index alfabetic : acțiune în
anulare
-
contract de vânzare-cumpărare acțiuni
-
resoluto
jure dantis resolvitur jus accipientis
C.
proc. civ., art. 84, art. 129, art. 304 pct. 7
Sunt
îndeplinite condițiile procedurale pentru casarea deciziei instanței
de apel în cazul în care aceasta a schimbat în apel cauza actului juridic dedus
judecății, reținând că acțiunea în justiție a
reclamantului se fundamentează pe nerespectarea obligației de
garanție contra evicțiunii de către pârâtul-vânzător,
deși acțiunea viza anularea unui contract de vânzare-cumpărare,
fiind întemeiată pe principiul subsecvenței actului juridic dedus
judecății, în raport cu primul act de vânzare-cumpărare ce a
fost anulat de către instanța de judecată.
Secția a II-a
civilă, Decizia nr. 4307
din 4 decembrie 2013
Prin
sentința civilă nr. 1630/2012, Tribunalul Suceava, Secția
civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul
F.I.,
a anulat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni
încheiat la data de 9 iunie 2009 între pârâtul F.G. și reclamantul F.I.
și a obligat pe pârâtul F.G. să-i restituie reclamantului suma de
165.400 Euro la cursul de schimb de la data rămânerii definitive a
hotărârii. Totodată, tribunalul a respins ca nefondat capătul de
cerere privind obligarea pârâtului M.V. la predarea celor 827 de acțiuni
emise de SC „R.T.”
SA, ce au făcut obiectul contractului
de vânzare-cumpărare mai sus menționat, către prim – pârâtul
F.G.
Pentru a
pronunța această sentință, tribunalul a reținut
că prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 9 iunie
2009, pârâtul F.G. a vândut reclamantului F.I. un număr de 827
acțiuni, reprezentând 9,22% din capitalul social al SC R.T. SA Câmpulung,
prețul convenit fiind de 165.400 Euro. Prin sentința nr. 2025 din 21
martie 2011, Tribunalul Suceava a dispus anularea contractului de
vânzare-cumpărare din 15 august 2009 încheiat între M.V. și F.G., prin
care au fost vândute 827 acțiuni de către M.V., pârâtului F.G.,
instanța reținând că nu au fost respectate anumite prevederi,
precum dreptul de pronunțare al celorlalți acționari și
că nu există ofertă de cumpărare a cumpărătorului
F.G.
Ca atare, a
apreciat prima instanță de fond, întrucât a fost anulată
convenția prin care pârâtul F.G. devenea vânzător al acțiunilor,
rezultă că acesta i-a vândut reclamantului acțiuni pe care nu le
are, astfel încât se impune anularea actului de vânzare-cumpărare ce face
obiectul convenției ca act subsecvent și repunerea părților
în situația anterioară.
Tribunalul a
mai reținut că, urmare a pronunțării sentinței nr.
2025 din 21 martie 2011, a fost modificat actul constitutiv al pârâtei SC R.T.
SA în sensul că cele 827 de acțiuni ce au făcut obiectul celor
două contracte de vânzare-cumpărare au fost înregistrate în registrul
acționarilor pe numele pârâtului M.V., vânzătorul inițial.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâtul F.G., criticând sentința
atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin
decizia nr. 14 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a
civilă, a admis apelul pârâtului F.G. și a schimbat în tot
sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea
reclamantului ca nefondată, obligând reclamantul la 12.533,5 lei
către pârâtul F.G.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a reținut că excepția
insuficientei timbrări și excepția prematurității
invocată direct în apel de către apelantul-pârât sunt nefondate,
întrucât, în ceea ce privește prima excepție, prin încheierea din 7
mai 2012, tribunalul a admis cererea reclamantului de ajutor public judiciar
și, în consecință, a dispus reducerea cuantumului taxei de
timbru la suma de 5.651 lei, obligație îndeplinită de reclamant.
În
ceea ce privește excepția prematurității acțiunii ca
urmare a neparcurgerii procedurii prealabile a concilierii, instanța de
apel a reținut că o atare excepție nu poate fi invocată în
faza apelului, întrucât doctrina și practica au stabilit că
această excepție poate fi invocată doar în fața
instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor.
Curtea
de apel a respins și motivul de apel relativ la încălcarea dreptului
la apărare al pârâtului-apelant, întrucât, prin încheierea din 3 aprilie
2012, instanța de apel i-a acordat pârâtului un termen pentru lipsă
de apărare, prevăzut art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
Pe
fondul cauzei, instanța de apel a reținut că apelul declarat de
apelantul-pârât este întemeiat întrucât reclamantul a invocat ca motiv de
nulitate a contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 2025 din 21
martie 2011, nerespectarea de către apelantul-pârât a obligației de
garanție pentru evicțiune prevăzute de art. 4 lit. b) din
contract și a dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,
republicată. Or, conform art. 1341 C. civ., recurentul-cumpărător nu poate să solicite anularea contractului de vânzare-cumpărare,
ci doar restituirea prețului, în condițiile în care dovedește
că împotriva sa s-a formulat o acțiune în justiție privind
predarea celor 827 de acțiuni pe care a declarat că le are în
gestiune. Simpla temere a reclamantului că va fi evins întrucât la data
încheierii contractului reclamantul nu era acționar la SC R.T. SA, care este o societate de tip închis, nu este suficientă pentru promovarea
unei acțiuni în răspundere pentru evicțiune.
În
plus, în speță, nu s-a făcut dovada plății
prețului de 165.400 Euro, în cuprinsul contractului prevăzându-se ca
plata se va face în numerar la data semnării contractului.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând decizia atacată
pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304
pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În
dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat
că instanța de apel a pronunțat o decizie legală,
motivată, formulată pe lipsa dovezii plății prețului
și recuperarea, în speță, a garanției pentru
evicțiune, deși acțiunea a fost demarată pe anularea actului
subsecvent și repunerea părților în situația
anterioară, aspect reținut și de prima instanță de
fond.
Recurentul-reclamant
a arătat că susținerile intimatului-pârât în sensul că nu
deține acțiunile și nu cuprinde prețul nu au nicio
justificare atâta timp cât în art. 5 din contract se prevede că plata s-a
făcut la data semnării contractului, iar din actele dosarului reiese
că în anul 2009 a votat cu aceste acțiuni.
Cât
privește garanția pentru evicțiune, recurentul-reclamant a
arătat că a indicat art. 4 lit. b) din contract pentru a susține
afirmația că pârâtul nu este proprietar al acțiunilor, aspect
reținut de către prima instanță.
Recurentul
a mai arătat că pârâtul a invocat în speță simulația
actului dedus judecății, fără să probeze acest aspect.
Față
de motivele de nelegalitate încălcate de recurentul-reclamant și față
de încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302
1
lit. c) C. proc. civ., a respins excepția nulității recursului
invocată la acest termen de judecată.
Examinând
motivele de nelegalitate formulate, văzând și dispozițiile art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că
recursul declarat este fondat, pe următoarele considerente:
Potrivit
art. 84 C. proc. civ. raportat la art. 129 C. proc. civ., instanța fondului este obligată să califice în drept cererea, cererea fiind
valabilă chiar dacă poartă o denumire greșită.
Pornind
de la acest principiu de drept procesual, Înalta Curte a reținut că
recursul reclamantului a înțeles să învestească instanța
de judecată cu o acțiune în anularea contractului de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 2025/2009, acțiune
întemeiată și motivată pe subsecvența actului juridic ce
face obiectul cauzei, respectiv:
resoluto jure dantis resolvitur jus
accipientis
. Astfel, întreaga motivare a demersului său judiciar se
fundamentează pe anularea contractului de vânzare-cumpărare
acțiuni, prin care pârâtul F.G. a devenit acționar al celor 827
acțiuni ce au fost ulterior vândute către reclamant, acesta din
urmă fiind invocat ca act subsecvent primului contract de
vânzare-cumpărare. Invocarea clauzei din art. 4 lit. b) a contractului de
vânzare-cumpărare de către reclamant în finalul acțiunii nu a
fost făcută în sensul fundamentării acțiunii pe
nerespectarea dispoziției de garanție contra evicțiunii, de
către pârâtul F.G., ci pentru susținerea absenței
calității de proprietar al acțiunilor vândute a
intimatului-pârât. De altfel, această calificare a fost făcută
de către prima instanță de fond, care a analizat art. 4 lit. b)
din contractul de vânzare-cumpărare din perspectiva lipsei
calității de proprietar a pârâtului-vânzător, iar nu ca o
nerespectare a garanției pentru evicțiune și, respectiv, un
motiv de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpărare.
De
altfel, pornind și de la conținutul motivelor de apel, instanța
de apel avea obligația, în calitate de instanță devolutivă,
să pună în discuția părților calificarea acțiunii
prin raportare la motivele de apel invocate și, implicit, la temeiul de
drept.
Înalta
Curte a reținut că instanța de apel a schimbat în apel cauza
actului juridic dedus judecății, reținând că acțiunea
în justiție a reclamantului se fundamentează pe nerespectarea
obligației de garanție contra evicțiunii de către
pârâtul-vânzător contrar modului în care a fost soluționată
acțiunea în primă instanță și modului în care a fost
motivată acțiunea de fond, fără a pune acest aspect în
discuția părților.
Ca
atare, Înalta Curte a reținut ca întemeiat primul motiv de recurs relativ
la motivarea soluției instanței de apel prin trimitere la neoperarea
garanției contra evicțiunii, deși în speță s-a invocat
principiul subsecvenței actului juridic dedus judecății, în
raport cu primul act de vânzare-cumpărare ce a fost anulat de către
instanța de judecată, aspect ce echivalează, în fața
instanței supreme, cu necercetarea fondului dedus judecării, ca
urmare a schimbării cauzei actului juridic dedus judecății.
Față
de reținerea acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte a reținut
că se impune casarea deciziei instanței de apel, conform art. 304
pct. 7 raportat la art. 312 C. proc. civ., instanța de apel urmând să
analizeze criticile din apel prin raportare la motivele invocate în
acțiunea introductivă de instanță și analizată de
prima instanță de fond.
În
baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere instanței de
apel ca în rejudecare să analizeze incidența în speță a
principiului
resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis
,
principiul subsecvenței actului juridic având în vedere că în
speță se invocă încheierea succesivă a unor contracte de
vânzare-cumpărare având același obiect și, implicit, să
analizeze excepțiile pe care le comportă această regulă de
drept. De asemenea, vor fi avute în vedere, la rejudecare, și motivele de
recurs relative la plata prețului și posesia acțiunilor pornind
de la clauzele contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la art. 969 C. civ., la natura obiectului vânzării acțiunilor la purtător, la probele
administrate privind reconfigurarea structurii acționarilor pârâtei SC
R.SA și, nu în ultimul rând, la natura probei conform art.1169 C. civ.
În
ceea ce privește motivul de recurs relativ la invocarea caracterului
simulat al contractului de vânzare-cumpărare de către intimatul-pârât
F.G., Înalta Curte a reținut că acesta este nefondat, întrucât nici
una dintre instanțele de fond nu au analizat acest aspect, soluțiile
pronunțate nefiind fundamentate pe teoria simulației actului juridic.