ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2221/2015

Decizia nr. 2221/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr de Dosar x/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC A. SA, societate în faliment, reprezentată de lichidator judiciar SC B. SPRL, a chemat în judecată pe pârâtele C. și D. solicitând instanței:

1) să constate că reclamanta este titulara creanțelor în valoare de 392.355.788,6975 RON, menționate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004, încheiat între reclamantă și SC E. SA;

2) să constate desființat parțial numai în ceea ce privește creanțele menționate la punctul 1, cu efect retroactiv, contractul de cumpărare de acțiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 între pârâta C. în calitate de vânzător și pârâta D. în calitate de cumpărător, respective, în subsidiar să pronunțe inopozabilitatea acestui contract față de reclamantă sub aspectul creanțelor;

3) să dispună obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procedura prezentă.

La termenul din data de 27 aprilie 2009 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând:

1) desființarea, parțială, numai în ceea ce privește creanțele în valoare de 3.923.557.886.975 ROL, respectiv 392.355.788,6975 RON, cu efect retroactiv a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 între pârâta C. și pârâta D.;

2) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 6 iunie 2011 reclamanta a formulat alte precizări ale acțiunii, solicitând instanței:

1) desființarea parțială, cu efect retroactiv, a contractului de cumpărare de acțiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 între pârâta C. și pârâta D., numai în ce privește creanțele proprietatea A. menționate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 încheiat între reclamanta și SC E. SA și

2) să se constate că reclamanta este titulara creanțelor în valoare totală de 392.355.788,69 RON menționate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 încheiat cu SC E. SA, pe care reclamanta înțelege să o denumească "creanța".

În subsidiar, în situația în care constatarea calității de titular al creanței nu mai este posibilă, reclamanta a solicitat:

1) obligarea pârâtei D. la plata sumei de 392.355.788,7 RON reprezentând c/v creanței, sau

2) constatarea calității reclamantei de proprietar al unui număr de 156.942.315 acțiuni cu o valoare nominală totală de 392.355.788,7 RON deținute de către pârâta D. la societatea comercială SC E. SA.

Prin Încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2011 au fost admise excepțiile inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea calității A. SA de titulară a creanțelor în valoare de 392.355.788,7 RON și a inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect cererea de constatare a calității A. SA de proprietar al unui număr de 156.942.315 acțiuni emise de E. SA, și ca atare a respins aceste două capete de cerere, ca inadmisibile.

Prin aceeași încheiere, instanța a respins excepția inadmisibilității/prematurității cererii privind obligarea D. la plata sumei de 392.355,7 RON, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Prin Încheierea din data de 16 ianuarie 2012, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. ridicată de către aceasta.

Prin Sentința civilă nr. 673 din 26 martie 2012 Tribunalul Bacău a respins atât excepția lipsei de interes a acțiunii, cât și ambele capete de cerere ale acesteia.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes a SC A. SA, pentru lipsa motivării acesteia, reținând, totodată, că reclamanta are un interes evident în recuperarea creanței pe care a deținut-o la SC E. SA și că, anterior, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că între SC E. SA și SC A. SA s-a încheiat Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 din care a rezultat că SC E. SA are de achitat către SC A. SA suma de 3.923.557.886.975 ROL, procesul-verbal fiind însoțit de o anexă în care sunt enumerate facturile neachitate de SC E. SA și valoarea lor.

S-a constatat că tot la data de 28 iunie 2004, s-a încheiat între SC A. și C. contractul de cesiune de creanță prin care reclamanta a cesionat creanța în valoare de 392.355.788,7 RON, debitor cedat fiind SC E. SA, titlul de creanță fiind Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004. La punctul 2.3. din contract s-a prevăzut că prețul cesiunii se achită prin dare în plată cesionarului urmând a achita suma de 392.355.788,7 RON în termen de 24 luni. La punctul 6 al contractului la titlul "Intrarea în vigoare a contractului" s-a menționat că dreptul de creanță care face obiectul contractului este transferat din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului de la data semnării contractului, respectiv de la 28 iunie 2004. Cesiunea a fost înscrisă în A.E.G.R.M. la data de 13 iunie 2004 la descrierea opțională fiind înscris "cesiunea creanței deținută de SC A. SA asupra debitorului cedat SC E. SA, către cesionarul C.", fără nici o condiție.

S-a arătat că la dosarul cauzei este depus un Protocol nenumerotat, fără dată, semnat și ștampilat de SC A. SA, SC E. SA și C.

Prin acest protocol se stipulează la art. 6 că în cazul în care până la data de 28 iunie 2004 sumele prevăzute în contractul de cesiune nu sunt achitate, atunci părțile revin la situația inițială, Contractul din 2004 fiind desființat de drept. Nu se menționează nimic de prevederea de la art. 6 al contractului de cesiune care prevede că transferul de proprietate s-a făcut la data semnării acestui contract.

La data de 28 martie 2004 SC E. SA a intrat în procedura insolvenței.

La data de 12 iunie 2005, C. în calitate de vânzător a încheiat un contract cu D. în care s-a prevăzut la art. 3.1. "pentru prețul prevăzut în prezentul contract, vânzătorul vinde, cesionează și transmite cumpărătorului toate acțiunile sale în E. și toate drepturile și obligațiile decurgând din acestea."

În ceea ce privește prețul, acesta a fost stabilit prin art. 4 la suma 80.160.000 dolar SUA, iar la art. 5.1. s-a stabilit plata unui preț suplimentar în sumă finală și totală de 10.000.000 dolar SUA.

La data de 4 septembrie 2006, SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SRL a formulat o cerere de chemare în judecată, la Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău, prin care a solicitat: 1) rezoluțiunea Contractului de cesiune din 28 iunie 2004, precizând ulterior ce solicită și a mai solicitat 2) anularea contractului de vânzare acțiuni încheiat între C. și D.

Prin Sentința nr. 807 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău în Dosar x/2006 s-a dispus menținerea procedurii de închidere a acțiunii arbitrale cu privire la pct. 2 din acțiunea principală, admiterea acțiunii cu privire la pct. 1 din principală și în consecință rezoluțiunea de drept a Contractului de cesiune de creanță din 28 iunie 2004. Pârâta C. a fost obligată la plata taxelor și a cheltuielilor arbitrale.

La data de 2 iunie 2008 reclamanta a formulat cererea care face obiectul prezentei cauze, instanța rămânând învestită în urma soluționării excepțiilor inadmisibilității acțiunilor în anulare cu:

1) desființarea parțială, cu efect retroactiv a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între cele două pârâte la data de 12 iulie 2005 numai în ceea ce privește creanțele proprietatea A. menționate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 încheiat cu SC E. SA Onești;

2) constatarea că reclamanta este titulara creanțelor în valoare de 392.355.788,7 RON, iar în subsidiar cu obligarea D. la plata sumei de 392.355.788,7 RON reprezentând c/v creanței și cu excepția lipsei de interes a reclamantei.

S-a constatat că reclamanta nu a solicitat nici în prezenta acțiune, nici în acțiunea arbitrală obligarea C. la plata sumei de 392.355.788,7 RON, cu toate că motivul pentru care Contractul din 2004 a fost rezoluționat a fost acela al neachitării prețului cesiunii. De asemenea, nu a solicitat Curții de Arbitraj punerea părților în situația anterioară, drept pentru care Curtea nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

S-a reținut că reclamanta invocă în cerere principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, susținând că prin efectul hotărârii arbitrale, care a decis rezoluțiunea Contractului din 2004 încheiat între SC A. SA și C., se impune și desființare contractului de vânzare acțiuni încheiat între aceasta din urmă și D. numai în ceea ce privește creanțele proprietatea A. menționate în Procesul-verbal de punctaj încheiat la data de 28 iunie 2004 cu SC E. SA.

S-a arătat că acest principiu nu se aplică dacă terțul cumpărător, respectiv D. în speță, este cumpărător de bună credință (art. 1909, art. 972 C. civ.).

Or, conform art. 6 din Contractul din 2004, transmiterea proprietății către C. a avut loc la data semnării acestui contract.

Protocolul nu are efecte juridice, așa cum a reținut și instanța arbitrală, nu este datat, nu este numerotat și nu face nici o referire cu privire la modificarea art. 6 din Contractul din 2004 care stabilește data de la care s-a transmis proprietatea creanțelor către cesionar. Mai mult, în înregistrarea în A.E.G.R.M. nu este trecută nicio condiție, orice terț aflând că la data înregistrării C. a devenit proprietarul creanțelor.

SC A. SA nu a acționat în nici un fel pentru a preveni o vânzare a creanței către un terț, nu a publicat faptul că ar exista o condiție rezolutorie a Contractului de cesiune din 2004, așa cum susține invocând protocolul nedatat și nenumerotat, asumându-și riscul ca C. să poată înstrăina creanța, transformată în acțiuni la SC E., unui terț.

În ceea ce privește reaua-credință invocată de către reclamantă pe motivul că vânzarea către D. s-a făcut la un preț inferior celui cu care s-a convenit cesiunea creanței către C. aceasta nu are relevanță la data vânzării acțiunilor, SC E. SA era în procedura falimentului și reorganizării judiciare din data de 28 martie 2004, capitolul 3.3 din 12 iulie 2005 stipulând că cumpărătorul (D.) își va asuma în locul vânzătorului (C.) întreaga responsabilitate pentru demersurile de Planul de reorganizare (a SC E. SA).

S-a apreciat că diferența de preț de la 115.388.580 dolar SUA cu care a fost cesionată creanța către SC A. SA la 80.160.000 dolar SUA cu care a cumpărat D. acțiunile prin Amendamentul nr. 1 la contract la 91.166.300 dolar SUA, nu este de natură a dovedi reaua-credință dacă se ține cont că s-au cumpărat acțiuni de la o societate aflată în reorganizare judiciară. Mai mult, a fost achitat de D. și oricum nu s-a invocat neplata prețului și mai mult, contractul din 2004 a fost reziliat pentru neplata prețului de către C. în condițiile în care D. și-a achitat obligațiile contractuale.

Pentru aceste considerente, cererea privind desființarea contractului de vânzare acțiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 în valoare de 392.355.788,7 RON, între C. în calitate de vânzător și D. în calitate de cumpărător a fost respinsă.

În ceea ce privește cererea prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei D. la plata sumei 392.355.788,7 RON, instanța a respins-o, deoarece nu există niciun titlu, nicio relație comercială, nicio probă care să dovedească existența unei creanțe, a unei datorii a pârâtei către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar a declarat apel.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes alăturat apelantei, SC F. SRL, cerere admisă în principiu prin Încheierea din 13 februarie 2015.

În motivarea cererii sale, intervenienta a arătat că este creditor chirografar al SC A. SA și că recuperarea creanței din prezentul litigiu ar avea ca efect creșterea șanselor de îndestulare a propriei creanțe.

Prin Decizia nr. 41/2015 din 13 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL, împotriva Sentinței civile nr. 673 din 26 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu intervenienta SC F. SRL prin reprezentant administrator G. și pârâții D. și SC C. și cererea de intervenție în interes alăturat apelantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar, a constatat că majoritatea criticilor apelantei s-au axat pe ideea că, urmare a Sentinței arbitrale nr. 80 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Alimentară Bacău, Contractul de cesiune de creanță din 28 iunie 2004 a fost rezoluționat și părțile au fost repuse în situația anterioară, aspect față de care, câtă vreme creanța cedată către D. a revenit în patrimoniul SC A. SA transmiterea acesteia către intimata C. nu mai era posibilă.

Apelanta a descris detaliat efectele rezoluțiunii Contractului de cesiune din 28 iunie 2004 fără a intra însă în contradicție cu considerentele instanței de fond care a analizat efectele hotărârii arbitrale și i-a dat eficiență consemnând expres în motivare că rezoluțiunea a apărut ca urmare a neplății prețului. Argumentele apelantei nu se întâlnesc cu cele ale instanței de fond când fac referire la repunerea părților în starea anterioară, care după cum rezultă din dispozitivul hotărârii nu a fost dispusă de instanța arbitrară.

S-a mai arătat că prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe inexistența acestei dispoziții, ci pe faptul că intimata C. a fost de bună-credință la momentul încheierii contractului de vânzare de acțiuni astfel că principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis nu i se aplică. Constatările instanței de fond sub acest aspect sunt corecte și nu sunt răsturnate de argumentele apelantei.

Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare de acțiuni dreptul de creanță se afla în patrimoniul intimatei C. el fiind transmis, încă de la momentul încheierii contractului. Condiția rezolutorie, subînțeleasă în orice contract sinalagmatic, nu poate, prin ea însăși, să inducă concluzia relei credințe a intimatei D., o astfel de interpretare având ca rezultat în fapt, înlocuirea prezumției bunei credințe cu cea a relei credințe, în astfel de contracte.

Totodată, instanța de apel a arătat că nici înscrierea garanției la A.E.G.R.M. cunoscută de D. nu poate duce la ideea relei credințe a intimatei D.

Dimpotrivă, transcrierea în A.E.G.R.M. este de natură să întărească concluzia terțului dobânditor cu privire la legalitatea titlului înfățișat de D. apărările apelantei referitoare la faptul că înscrierea garanției ar fi fost de natură să arate posibilitatea intervenirii rezoluțiunii neputând fi primite în condițiile în care existența condiției rezolutorii subînțelese în contractele sinalagmatice nu este suficientă pentru dovedirea relei credințe.

Au fost înlăturate susținerile apelantei vizând lipsa de obiect a contractului de vânzare de acțiuni, rezoluțiunea contractului fiind dispusă, chiar dacă efectele ei sunt retroactive, după încheierea contractului dintre cele două intimate.

Pe cale de consecință, față de considerentele evocate, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Cererea de intervenție accesorie a fost respinsă ca nefondată, dată fiind soluția adoptată în apel cât și lipsa de motivare cu privire la fondul cauzei deduse judecății.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanta critică decizia atacată, susținând, în esență, greșita reținere de către instanța de apel în ceea ce privește buna-credință a intimatei C. la încheierea contractului de vânzare de acțiuni și, în consecință, inaplicabilitatea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Apreciază că intimata C. nu a fost niciun moment de bună-credință, ci din contră, în conivență cu intimata D. au încheiat acte juridice în vederea prejudicierii SC A. SA, în ceea ce privește creanța în cuantum de 392.355.788,7 RON.

Sentința arbitrală nr. 80 din 25 aprilie 2007 este definitivă și executorie, iar principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, ce ia naștere odată cu cele statuate prin sentința arbitrală, determină desființarea contractului dintre C. și D. în ceea ce privește creanțele A. ce au făcut obiectul controlului de cesiune.

Astfel, efectele nulității contractului dintre A. și C. presupun: desființarea actului executat (conform sentinței arbitrale); restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului anulat; desființarea actului subsecvent.

În virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, arată recurenta-reclamantă, prin desființarea titlului autorului lor, se desființează și titlul prin care terții au dobândit bunurile în cauză, ei fiind astfel obligați a le restitui.

În opinia recurentei, instanța de apel a reținut în mod greșit că nici înscrierea garanției la A.E.G.R.M., cunoscută de D., nu poate duce la ideea relei credințe a acestei intimate.

Contractul de cesiune de creanță din 28 iunie 2004 încheiat între A. și C. a fost înregistrat la Arhiva Electronic de Garanții Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.) în 13 iulie 2004, emițându-se Avizul inițial.

În dispozițiile art. 29 din Legea nr. 90/1999, se prevede că "prin înscrierea garanției reale creditorii pentru care se înscrie ulterior o garanție reală asupra aceluiași bun sunt prezumați că au cunoștință despre existența garanției reale, proba contrarie nefiind admisibilă".

În momentul încheierii contractului dintre C. și D., în data de 12 iulie 2005, creanța A. era înscrisă în mod valabil la A.E.R.G.M., opozabilă erga omnes, iar D. nu poate produce niciun argument care să justifice ignorarea înscrierii.

Odată cu încheierea Contractului din 28 iunie 2004, între recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă C. s-a încheiat și un protocol care, la art. 6. aliniatul 1 condiționează transferul dreptului de creanță de 392.355.788,7 RON din patrimoniul reclamantei în patrimoniul lui C., sub sancțiunea condiției rezolutorii a plății prețului.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și ulterior precizată.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile intimatei-interveniente, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed:

În speță, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL, în calitate de cedent și pârâta C., în calitate de cesionar, au încheiat Contractul din 28 iunie 2006, având ca obiect transmiterea creanțelor pe care reclamanta le deținea la SC E. SA la data de 28 aprilie 2004 în valoare de 3.923.557.886.975 ROL (392.355.788,7 RON), conform Procesului-verbal de punctaj din 28 iunie 2004.

La data de 12 iunie 2005 între pârâta C. în calitate de vânzător și pârâta D., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare de acțiuni, în baza acestui contract, C. transmițând pârâtei D. printre altele și creanțele în valoare de 3.923.557.886.975 ROL.

La data de 4 septembrie 2006 SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL a formulat o cerere de chemare în judecată, la Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău, prin care a solicitat 1) rezoluțiunea Contractului de cesiune din 28 iunie 2004, precizând ulterior că solicită și 2) anularea Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între C. și D.

Prin Sentința nr. 80 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău în Dosar x/2006 s-a dispus menținerea procedurii de închidere a acțiunii arbitrale cu privire la pct. 2 din acțiunea principală, admiterea acțiunii cu privire la pct. 1 din acțiunea principală și, în consecință, rezoluțiunea de drept a Contractului de cesiune de creanță din 28 iunie 2004 pentru neachitarea prețului cesiunii.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis), invocat de recurenta-reclamantă, reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Regula de drept menționată nu are însă aplicabilitate în cazul în care actul subsecvent a fost încheiat cu titlu oneros, iar terțul dobânditor a fost de bună-credință, această excepție fiind întemeiată pe principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros și pe necesitatea asigurării stabilității circuitului civil.

Este de necontestat că la momentul încheierii contractului de vânzare de acțiuni, dreptul de creanță se află în patrimoniul intimatei C. el fiind transmis, încă de la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță (conform art. 6 din Contractual din 2004, transmiterea proprietății către C. a avut loc la data semnării acestui contract).

Cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar, condiția rezolutorie, subînțeleasă în orice contract sinalagmatic, nu poate, prin ea însăși, să inducă concluzia relei-credințe a intimatei D., iar protocolul invocat de recurentă nu produce efecte juridice, așa cum a reținut și instanța arbitrală, deoarece nu este datat, nu este numerotat și nu face nici o referire cu privire la modificarea art. 6 din Contractul din 2004 ce stabilește data de la care s-a transmis proprietatea creanțelor către cesionar.

În cauză, prezumția legală de bună-credință a terțului dobânditor (intimata D.) nu a fost infirmată, acesta perfectând contractul în condițiile în care în înregistrarea la Arhiva Electronic de Garanții Reale Mobiliare nu era trecută nicio condiție, orice terț având certitudinea că la data înregistrării C. a devenit proprietarul creanțelor, și, prin urmare, intimata D. nu poate fi sancționată conform principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, astfel cum în mod greșit pretinde recurenta.

Aceasta deoarece, ne aflăm în situația de excepție de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis când anularea actului juridic inițial nu atrage și anularea actului juridic subsecvent, ci acesta din urmă este menținut, deși se află în strânsă legătură cu actul juridic desființat.

În altă ordine de idei, în speță nu există niciun titlu, nicio relație contractuală care să dovedească existența unei creanțe, a unei datorii a pârâtei D. către reclamantă, pentru ca acesta din urmă să fie îndreptățită la restituirea vreunei sume de bani.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor legale și principiilor de drept incidente speței.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva Deciziei nr. 41/2015 din 13 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva Deciziei nr. 41/2015 din 13 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - MI