ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1997/2019

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr x/2015, așa cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. și D. ADMINISTRATOR SPECIAL AL S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor-interese compensatorii, potrivit ratei inflației aferente perioadei 20.07.2011-31.03.2017, în sumă de 46.486,89 RON și a daunelor-interese moratorii, respectiv dobânda legală aferentă perioadei 20.07.2011-25.04.2017, în sumă de 479.958,04 RON, iar în subsidiar, în condițiile în care se apreciază că data de la care curg dobânzile, este ziua introducerii cererii de chemare în judecată pe cale separată - respectiv data de 24.08.2015, s-a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor-interese compensatorii de 864,87 RON, aferente perioadei 24.08.2015-31.10.2016 și a daunelor-interese moratorii (dobânda legală) colaterală pentru perioada 24.08.2015-25.04.2017, în sumă de 117.246,49 RON și actualizarea cuantumului total al daunelor până la data plății efective în funcție de data inflației.

Pârâtul C. a formulat cererea reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei estimate provizoriu la 682.383 RON, reprezentând consecința repunerii ambelor părți în situația anterioară contractului de cesiune autentificat sub nr x/19.10.2009, cu dobânda legală calculată la suma de 682.383 RON pentru perioada cuprinsă între data anulării contractului de cesiune și data plății efective a debitului datorat, iar în subsidiar obligarea reclamantei la plata sumei de 720.727 RON, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat de către S.C. A. S.R.L., cu dobânda legală menționată anterior, iar în al doilea subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că S.C. A. S.R.L. ar avea o creanță împotriva sa, să se constate compensarea judiciară a sumelor datorate reciproc, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 5.10.2016, instanța a respins excepția necompetenței materiale funcționale, iar prin încheierea din 14.12.2016, instanța a respins excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., în baza art. 139 alin. (5) C. proc. civ., iar în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea cererii reconvenționale până la soluționarea definitivă a dosarului de faliment nr. x/2011 (conform încheierii din data de 6.03.2017 de îndreptare a omisiunii strecurată în dispozitivul încheierii pronunțate la data de 14.12.2017) motivarea instanței fiind conformă încheierilor menționate.

Prin sentința nr. 565/2017 din 14 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului D. - administrator special al S.C. A. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte acțiunea.

A fost obligat pârâtul C. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. I.P.UR.L. daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii ce se vor calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 20.07.2011 și până la data de 28.01.2015.

A fost respinsă cererea reclamantei privind actualizarea daunelor-interese până la data plății.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtului D. suma de 372 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Prin decizia nr. 362/2018 din 04 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant C. împotriva sentinței nr. 565/2017 din 14 iunie 2017.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că:

A obligat pârâtul să achite reclamantei daune-interese moratorii și daune- interese compensatorii ce se vor calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 24.10.2014 și până la data de 28.01.2015.

Reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. și pârâtul-reclamant C. au declarat recurs împotriva acestei decizii.

Motivele recursului declarat de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. sunt, în esență, următoarele:

La data de 19 octombrie 2009, prin contractul de cesiune de acțiuni autentificat sub nr. x de B.N.P. E., pârâtul C., în nume propriu, proprietar ai unui număr de 8.043 de acțiuni la purtător ale S.C. F. S.A. (reprezentând 75% din totalul acțiunilor societății), a căror valoare o declara ca fiind 932.000 EURO, a transmis acest pachet de acțiuni cesionarei A. S.R.L.

Cesionara A. S.R.L. a solicitat anularea acestui contract, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011

Prin sentința civilă nr. 204 din 27 februarie 2014, Tribunalul Bacău a respins acțiunea.

Prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 3512 din 24 octombrie 2014 s-au admis recursurile formulate, s-a admis acțiunea, s-a dispus anularea contractului de cesiune acțiuni mai sus arătat și s-au repus părțile în situația anterioară.

Suma achitată în temeiul contractului de cesiune, în valoare de 720.727 RON, a fost restituită cu întârziere, prin executare silită.

Prin cererea de ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata către reclamantă a daunelor-interese moratorii și a daune-interese compensatorii, ce urmau a se calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 20.07.2011 și până la data de 28.01.2015.

Instanța de fond a stabilit în mod temeinic și legal data de început pentru calcularea daunelor ca fiind data de 20.07.2011 - reprezentând data punerii în întârziere a debitorului prin cererea de chemare în judecată, vizând obligația principală în aplicarea dispozițiilor art. 1088 alin. (2) teza a doua C. civ. de la 1864, potrivit cărora daunele interese "nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept", iar data de 28.01.2015 - stabilită ca fiind data de sfârșit a calculului daunelor, reprezentând data până la care s-a realizat restituirea obligației principale.

Instanța de apel nu a ținut însă seama de dispozițiile legale din dreptul comun incidente - art. 1088 alin. (2) teza a doua din C. civ. de la 1864, stabilind în mod eronat data de început pentru calcularea daunelor, ca fiind data de 24.10.2014, de la care se naște obligația intimatului de restituire a debitului principal și a fructelor percepute, ceea ce ar însemna că pentru perioada anterioară, respectiv de la data punerii în întârziere a intimatului prin cererea de chemare în judecată, acesta ar putea beneficia de o îmbogățire fără justă cauză, echivalentă cu valoarea daunelor produse recurentei A., prin lipsirea de folosință a sumei de 720.727 RON.

Mai mult, dacă instanța de apel consideră că în speță sunt aplicabile principiile răspunderii civile delictuale și că data comiterii delictului de către intimat este data de 24.10.2014 și nu data punerii sale în întârziere prin cererea de chemare în judecată, înseamnă că răspunderea civilă delictuală amendată cu nulitatea contractului îi profită intimatului pe toată perioada în care acesta s-a folosit de suma primită și că sancțiunile prevăzute de lege în cadrul răspunderii civile delictuale sunt mai puțin grave decât cele prevăzute în cadrul răspunderii civile contractuale.

Sub aspectul răspunderii civile delictuale, referitor la validitatea contractului de cesiune, în cauză, ne aflăm în prezența unui caz tipic de cauză ilicită și imorală.

În raport cu aceste aspect, instanța de recurs care a soluționat acțiunea în anularea contractului a reținut că, la momentul încheierii contractului, intimatul, prin manopere dolosive, a urmărit un obiect și o cauză ilicită, impunându-se aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului juridic, anularea transferului fraudulos încheiat și repunerea părților în situația anterioară.

Față de doctrina și jurisprudența relevantă în materia nulității actului juridic, existentă prin aplicarea C. civ. de la 1864, în noul C. civ. s-a statuat la art. 1.254 alin. (1): " contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat".

În privința retroactivității efectelor nulității, acestea se produc chiar din momentul încheierii actului juridic, atât pentru trecut - ex tunc, respectiv înlăturarea efectelor deja produse, cât și pentru viitor - ex nunc, respectiv împiedicarea producerii efectelor actului pentru viitor.

Restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite justifică principiul reparării integrale a prejudiciului, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

În privința finalității urmărite de reclamanta societate falită S.C. A. S.R.L., prin promovarea acestei acțiuni, aceasta a vizat restabilirea echilibrului șanselor reclamantei, în sensul reîntregirii averii cu valoarea reală a prestației sale, constând în daunele produse prin lipsirea de folosință a sumei plătite, respectiv beneficiul nerealizat (lucrum cessans), reprezentând dobânda legală aferentă perioadei de aproximativ 5 ani, cât și pierderea efectiv suferită ca efect al denominării sumei, reprezentând coeficientul de inflație al perioadei de 5 ani.

Mai mult, în cadrul răspunderii civile delictuale, pârâtul este de drept în întârziere, fără a fi necesară efectuarea unei formalități în acest sens, cu atât mai mult cu cât recurenta în prezenta cauză era o persoană juridică/societate comercială care desfășura o activitate economică, oneroasă, prin natura sa.

Condiția impusă de lege pentru dovedirea caracterului fraudulos al actului al cărui anulare se cere în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, este aceea a existenței unei diferențe vădite de valoare în defavoarea debitoarei sub aspectul dovedirii fraudei în dauna masei credale prin prejudiciul produs creditorilor săi.

Din acest punct de vedere, interpretarea susținută de intimatul-apelant și preluată de instanța de apel este nelegală, deoarece se susține fără temei, faptul că anularea contractului de cesiune în baza art. 80 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 nu a presupus nici o culpă, rea-credință sau faptă ilicită din partea sa.

Mai mult, instanța de apel ignoră dispozițiile prevăzute de legea specială, la art. 83 din Legea nr. 85/2006, referitoare la drepturile terțului dobânditor de bună-credință și, respectiv, sancțiunile ce intervin asupra terțului dobânditor în cazul în care acesta este de rea-credință dovedită, cum este cazul în speță.

În cauza privind anularea contractului, intimatul - terț dobânditor de presupusă bună-credință, pe de o parte, nu a solicitat înscrierea sa la masa credală cu vreo creanță sau repunerea în situația anterioară cu o anumită creanță (acest aspect fiind solicitat abia în cadrul acțiunii în despăgubiri, prin cererea reconvențională - acțiune prescrisă la 16.09.2013, care a fost suspendată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006), iar pe de altă parte, reaua-credință a terțului dobânditor a fost în mod clar și fără niciun echivoc dovedită, prin manoperele dolosive, frauduloase destinate a impune în sarcina A. S.R.L. obligații excesiv de oneroase pentru cesionar.

Temeiurile de drept invocate în susținerea cererii sunt prevăzute la Capitolul "Despre efectele obligațiilor", respectiv art. 1073, art. 1082, art. 1084, art. 1088 C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului; temeiurile de drept prevăzute de dreptul comun în materie și invocate au completat dispozițiile imperative prevăzute de legea specială în materie de faliment, respectiv dispozițiile art. 83 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2006, respectiv: " În caz de rea-credință, terțul va restitui în toate cazurile, întreaga valoare, precum și fructele percepute."

Instanța de apel nu a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile cauzei, prevăzute de dreptul comun, coroborate cu dispozițiile legii speciale în materie de faliment, prevăzute de Legea nr. 85/2006, mai sus arătate.

Instanța de apel, prin decizia criticată, încalcă principiul de drept al retroactivității nulității și restabilirii situației anterioare, dispozițiile legii speciale în materie de faliment incidente cauzei, precum și prevederile dreptului comun aplicabile, după cum urmează:

a) -art. 83 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și art. 480 din C. civ. de la 1864, în ceea ce privește neacordarea actualizării sumei, respectiv a daunelor -compensatorii, ce ar fi asigurat restituirea bunului la valoarea reală a transferului, conform contractului de cesiune anulat;

b) - art. 83 alin. (3) din Legea 85/2006 și art. 482, art. 485, art. 486 din C. civ. de la 1864, în ceea ce privește restituirea fructelor, respectiv a daunelor moratorii, respectiv dobânda legală pentru perioada solicitată, din ziua cererii de chemare judecată, conform dispozițiilor art. 1088 alin. (2) teza a doua din vechiul C. civ.

c) - reaua-credință a intimatului-pârât la încheierea contractului de cesiune de acțiuni, ce a fost reținută cu autoritate de lucru judecat, conform art. 432 alin. (2) din C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 3512 din 24 octombrie 2014.

În lipsa actualizării sumei cu rata inflației și cu dobânda legală aferentă perioadei, bunul de gen/suma de bani restituită de intimat în anul 2015 nu poate reprezenta echivalentul real al bunului predat de recurent în perioada anilor 2009-2010 și care reprezintă prejudiciul efectiv suferit de recurenta S.C.A. prin devalorizarea monedei naționale în plină criză financiară, ce a afectat grav mediul economic românesc.

Motivele recursului declarat de pârâtul-reclamant C. sunt, în esență, următoarele:

Curtea de Apel Bacău, în mod corect a reținut faptul că recurentul C. nu datorează daune-interese compensatorii și moratorii cuprinse între data încheierii contractului de cesiune și data pronunțării deciziei prin care s-a dispus anularea acestui contract.

Ceea ce în mod nelegal a reținut instanța de apel este aceea că recurentul ar datora daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii ce se vor calcula asupra sumei de 720.727 RON, începând cu data de 24.10.2014 și până la data de 28.01.2015.

Recurentul a efectuat plăți parțiale în perioada cuprinsă între data de 24.10.2014 (data pronunțării hotărârii prin care s-a dispus anularea contractului de cesiune) și până la data de 28.01.2015 (data plății ultimelor sume de bani ca efect al anulării contractului de cesiune).

Pe cale de consecință, eventualele daune-interese ar trebui să aibă în vedere inclusiv plățile parțiale realizate de către recurentul-pârât și să nu se raporteze direct la întreaga sumă de 720.727 RON.

În plus, recurentul nu poate fi obligat la plata daunelor-interese moratorii, dar și a daunelor-interese compensatorii pe perioada cuprinsă între data de 24.10.2014 și până la data de 28.01.2015.

Daunele moratorii sunt daunele-interese la care creditorul are dreptul ca urmare a întârzierii debitorului de a executa obligația la termen.

Daunele compensatorii sunt daunele care vor fi plătite creditorului atunci când executarea obligației nu mai este posibilă și, prin urmare, creditorul va avea dreptul să primească altceva în schimb, adică în compensarea pierderii suferite.

Ca atare, tot la ce ar putea fi obligat recurentul este de a achita daune-interese moratorii (dobândă penalizatoare) pentru perioada cuprinsă între data la care s-a pronunțat hotărârea de anulare a contractului de cesiune și data până la care s-a achitat tot debitul datorat în temeiul acestei hotărâri, respectiv între data de 24.10.2014 și până la data de 28.01.2015.

În cauză nu ar fi posibilă acordarea de dobânzi compensatorii raportat la situația de fapt dedusă judecății, iar o abordare contrară ar fi total injustă și nelegală.

De altfel, cele de mai sus sunt confirmate inclusiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii) ce a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014.

În cuprinsul acestei decizii se precizează în mod foarte clar că daunele- interese datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată stabilite prin titlul executoriu sunt daunele-interese moratorii.

În drept, recursurile au fost întemeiate pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 06 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus disjungerea recursului declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 362/2018 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. A fost admis în principiu recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva aceleiași decizii.

Recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 362/2018 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a primit număr de dosar x/2019

Analizând recursul declarat de recurentul C. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurentul, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu indică norma de drept material care a fost încălcată sau greșit aplicată de către instanța de apel.

Cu toate acestea, în susținerea acestui motiv de recurs, recurentul expune considerații teoretice cu privire la daunele-interese moratorii și la cele compensatorii, făcând trimiteri la situația de fapt.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentul tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei nr. 362/2018 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2019.