ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3215/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3215/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 29 iulie 2008, reclamanții C.D. și G.T. au chemat în

judecată pârâta SC B.H. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

se dispună în principal, obligarea pârâtei la plata creanțelor în sumă de

3.866.334,28 RON, datorate ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni nr.62 încheiat cu reclamanții în data de 30 martie

2007; în subsidiar, obligarea pârâtei la plata de daune ca urmare a

neexecutării în termen a obligației, daune calculate la nivelul dobânzii

legale, conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data la care obligația de plată a

devenit exigibilă (15 decembrie 2007) și până la data executării obligației, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că între părți s-a născut un diferend legat de

nerespectarea dispozițiilor art. 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 62 din 30 martie 2007, încheiat între C.D., G.T. și I.P., în

calitate de vânzători și B.H.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect

vânzarea-cumpărare unui pachet de 52.581 acțiuni ale SC P. BUCUREȘTI SA, din

care 33.715 acțiuni nominative reprezentând 53,86 % din capitalul social au

fost achiziționate de la reclamanți. Potrivit art. 4.2 lit. b) din acest

contract, părțile au agreat ca reclamanții împreună cu I.P. să încaseze 84 %

din sumele facturate și încasate de SC P. BUCUREȘTI SA pentru lucrările

(enumerate în anexa 8 la contract), care au fost parțial sau total finalizate

până la 31decembrie 2006 și în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 martie 2007, suma

respectivă urmând a fi diminuată cu valoarea cheltuielilor aferente, a taxelor

și impozitelor datorate și a provizioanelor constituite în scopul plății de

eventuale penalități.

Pretențiile

reclamanților se referă la contractul nr. 26.174 din 29 august 2006 încheiat

între ADP Sector 5, în calitate de achizitor și P. București SA, în calitate de

prestator, pentru care s-a încasat suma de 15.893.699,5 lei, dovada încasării

fiind extrasele de cont din 9 octombrie 2007 și 23 octombrie 2007. Scăzând

costurile aferente acestor încasări, conform contractului, pârâta trebuie să

achite celor doi reclamanți suma de 2.421.003,68 lei.

În legătură cu

contractul nr. 26.200/26193 al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății,

reclamanții arată că s-a încasat de către SC P. BUCUREȘTI SA suma de 1.304.148

Euro fără TVA, în baza facturii nr. 1413628/2007, pe parcursul derulării fazei

SPF (studiu de prefezabilitate), mai puțin comisioanele bancare (suma efectiv

încasată fiind de 1.280.308,26 Euro la data de 30 aprilie 2007, reprezentând

doar plata serviciilor). Potrivit calculului realizat de reclamanți, creanța

este în cuantum de 394.274,26 Euro (reprezentând 1.445.330,6 lei).

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 112, art. 274, art. 720

1

și

următoarele C. proc. civ., art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 36 alin.

(1) C. fisc.

Ulterior la data de

18 noiembrie 2008 reclamanții au formulat precizări scrise prin care au

renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de

daune moratorii (dobânda legală).

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 14113 din 11 decembrie 2009 a admis cererea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 3.032.131,10

lei impozabilă prin reținerea la sursă de către plătitor și virarea la bugetul

statului a cotei de 16%.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de fond a reținut că între reclamanții C.D. și G.T. împreună cu

d-l I.P., în calitate de vânzători, și SC B.H.L. în calitate de cumpărător, s-a

încheiat la data de 30 martie 2007 un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni,

având ca obiect cesiunea numărului total de 52.581 acțiuni nominative deținute

la SC P. BUCUREȘTI SA, în schimbul unui preț.

În plus, potrivit art. 4.2 lit. b)

din contract, s-a convenit ca vânzătorii să primească o sumă egală cu 84% din

valoarea încasată a lucrărilor finalizate chiar parțial de SC P. BUCUREȘTI SA

până la data de 31 decembrie 2006 și în perioada 1 ianuarie 2007-30 martie 2007,

conform Anexei 8, valoarea încasărilor din care urma să se calculeze procentul

de 84% fiind diminuată cu valoarea taxelor și impozitelor datorate în legătură

cu aceste încasări. La art. 4.2 lit. c), s-a stabilit exigibilitatea acestor

creanțe, aplicabilă în lipsa unui mecanism de plată convenit de părți prin

încheierea unui document în acest sens.

Prin actul adițional nr.2 la

contract, încheiat la data de 15 august 2007, s-a stipulat că SC B.H.L. a

cesionat drepturile și obligațiile sale din contract către pârâta SC B.H. SRL,

care va fi ținută responsabilă de către vânzători pentru toate obligațiile

asumate anterior de cumpărătoarea inițială, care nu va mai avea nicio obligație

față de vânzători.

Prin același act adițional, a

fost modificat art. 4.2 lit. b) din contract, stabilindu-se că vânzătorii vor

primi o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a lucrărilor menționate la art.

4.2 lit. a), diminuată cu: - valoarea cheltuielilor aferente acestor venituri

(sume datorate terților subcontractanți); - valoarea taxelor (TVA și alte taxe

aferente); - valoarea impozitelor datorate în legătură cu aceste încasări; -

valoarea provizioanelor constituite în scopul plății unor eventuale penalități.

Nu s-a mai făcut referire la stabilirea de către părți a unui mecanism de plată

a sumelor în discuție.

De asemenea, a fost

modificat art. 4.2 lit. c) din contract, indicându-se modul de determinare a

scadenței sumelor datorate vânzătorilor, astfel: pentru sumele încasate în

perioada dintre data semnării contractului și data plății restului din prețul

de achiziție – creanța devenea exigibilă la data plății restului din prețul de

achiziție, sub condiția verificării de către cumpărător a plății tuturor

obligațiilor în legătură cu aceste venituri; pentru sumele încasate după data plății

restului din prețul de achiziție, într-un interval de maxim 30 de zile

calendaristice de la data notificării cumpărătorului de către societate și/sau

oricare din vânzători că veniturile au fost încasate.

La data de 2 noiembrie 2007, s-a

încheiat și semnat de către noile părți contractante un „certificat de

încheiere”, care în fond reprezintă un nou act adițional la contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni, prin care, la art. 5, vânzătorii confirmă

primirea avansului și a restului din prețul de achiziție al acțiunilor și

declară că nu mai au alte pretenții față de cumpărător, cu excepția sumelor

prevăzute la art. 4.2 din contract.

Prin art. 6 din acest

„certificat de încheiere”, a fost modificat art. 4.2 lit. c) din contract,

stabilindu-se că: pentru sumele încasate în perioada dintre data semnării

contractului (30 martie 2007) și data plății restului din prețul de achiziție (2

noiembrie 2007) – creanța devenea exigibilă la data de 15 decembrie 2007,

termen până la care pârâta trebuia să dispună verificarea colectării acestor

sume și a plății tuturor obligațiilor aferente acestora.

Pretențiile reclamanților se

referă la contractul nr. 26.174 din 29 august 2006 încheiat între ADP Sector 5,

în calitate de achizitor și Proiect București SA, în calitate de prestator,

având ca obiect reabilitare infrastructură stradală sector 5, și la contractul

nr. 26.200 al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății (faza SPF), având ca

obiect lucrări la spitale universitare și județene, ambele menționate în Anexa

8 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni.

În baza acestor contracte, SC P. BUCUREȘTI

SA a încasat sume de bani la datele de 30 aprilie 2007, 9 octombrie 2007 și 22

octombrie 2007 (potrivit extraselor de cont de la filele 49, 50 și 52 dosar),

pentru lucrările indicate la art. 4.2 lit. a) și Anexa 8 la contract.

Prin urmare, creanțele afirmate

de reclamanți sunt exigibile, pârâta având obligația achitării acestor sume cel

mai târziu la data de 15 decembrie 2007.

Clauzele contractuale

sunt clare, în sensul că, sumele ce revin vânzătorilor vor fi achitate până la

data de 15 decembrie 2007, pentru situația ce se regăsește în cauză, a

încasării facturilor de lucrări între data semnării contractului și data plății

restului din prețul de achiziție, nefiind condiționate de aprobarea

distribuirii dividendelor de către SC P. BUCUREȘTI SA. Nu există în contract o

clauză care să prevadă sursa din care se plătesc sumele prevăzute la art. 4.2,

ceea ce înseamnă că aceste sume nu se achită obligatoriu din dividendele

încasate de pârâtă de la societatea la care este acționar.

S-a avut în vedere și

expertiza întocmită în cauză prin care expertul a concluzionat, în sensul că,

celor doi reclamanți li se cuvine suma în discuție, impozabilă prin reținere la

sursă.

Împotriva acestei soluții

a promovat apel pârâta SC B.H. SRL, invocându-se cu titlu de excepție, lipsa

calității procesuale pasive instanța de fond neanalizând în prealabil natura

juridică a pretențiilor formulate în temeiul art. 4.2 din contract, contract al

cărui obiect constă în transmiterea unui număr de acțiuni în schimbul prețului

de 27.276.002 Euro care a fost achitat integral, clauza art. 4.2 lit. a)

reprezentând în realitate o convenție între pârât în calitate de viitor acționar

majoritar la SC P. BUCUREȘTI SA prin care acesta s-a angajat să garanteze

transmiterea de către această societate către foștii acționari (reclamanta) a

unei părți din creanțele viitoare ale societății respective.

S-a mai arătat că prevederile

art. 4.2 din contract sunt lovite de nulitate absolută, deoarece obligației

asumate de pârâtă prin clauza respectivă nu îi corespunde în contract nici o

contraprestație din partea reclamanților, astfel că obligația asumată este

lipsită de cauză, fiind nulă absolut atât în cazul încadrării contractului în

categoria contractelor sinalagmatice cât și în cazul încadrării în categoria

contractelor cu titlu gratuit, iar liberalitățile efectuate de o societate

comercială sunt nule pentru că exced obiectului de activitate.

Prevederile art. 4.2

sunt nule și pentru frauda la lege. Astfel, părțile contractante au dispus de

bunuri care aparțineau SC P. BUCUREȘTI SA, ca și când le-ar fi aparținut,

convenția fiind ilicită.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 52 din 3 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat și a admis cererea de intervenție în interesul intimaților

formulată în apel de intervenientul P.I. care a avut calitatea de vânzător, în

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni în aceleași condiții ca reclamanții.

În fundamentarea

soluției instanța de control judiciar a reținut referitor la natura juridică a

pretențiilor formulate de reclamanți, clauza prevăzută de art. 4.2 din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la 30 martie 2007, nu

constituie o convenție distinctă a părților independentă de obiectul

contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor ci are în mod indiscutabil,

legătură cu acesta, ca parte integrantă, fiind rezultatul acordului de voință

al părților în sens de „

negotium iuris

”.

Chiar dacă obligația

asumată de pârâtă în baza clauzei 4.2 nu a fost stabilită de părțile

contractante ca parte din prețul propriu-zis, convenit pentru acțiunile

cumpărate, aceasta constituie totuși o contraprestație tot în raport cu dobândirea

acțiunilor respective, fiind clară voința părților de a se vinde acțiunile de

către reclamanți nu numai în schimbul prețului propriu-zis stabilit ci, în

plus, și în schimbul sumelor prevăzute la art. 4.2 din contract. În acest

context, clauza în discuție nu poate fi reținută drept o convenție prin care

pârâta s-ar fi angajat să garanteze, în calitate de viitor acționar,

transmiterea de către SC P. BUCUREȘTI SA, către reclamanți, a unei părți din

creanțele viitoare ale societății menționate, corelativ dividendelor pe care

aceștia din urmă le-ar fi încasat dacă nu și-ar fi înstrăinat acțiunile.

Menționarea clauzei 4.2 în capitolul privind „Declarațiile și garanțiile

cumpărătorului” nu este în sine de natură să susțină ideea de garanție, putând

oferi certitudine în legătură cu acest aspect doar conținutul manifestării de

voință a părților, în sensul arătat anterior.

De altfel,

dividendele pentru anul 2006 au revenit reclamanților, în raport cu hotărârea

AGA din 16 ianuarie 2010, deși sunt rezultatul activității anterioare

încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, ceea ce poate fi

reținut drept beneficiul obținut în contra prestației, în ceea ce privește

reclamanta, în raport cu dobândirea acțiunilor și plata sumelor prevăzute de

art. 4.2 din contract.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate

fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că

nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive având în

vedere că obligația asumată prin art. 4.2 nu a fost aceea de a plăti sumele de

bani către vânzători ci aceea de a asigura/garanta plata de către SC P.

BUCUREȘTI SA dividendelor aferente contractelor menționate în anexa 8 către

vânzători.

Se mai susține că

instanța de apel a calificat greșit actul dedus judecății schimbând natura și

înțelesul lămurit al acestuia având în vedere că sumele prevăzute în cadrul

art. 4.2 din contract nu au reprezentat preț al acțiunilor, iar obligația

asumată reprezintă o obligație de a face, respectiv ca, în calitate de viitor

acționar majoritar să garanteze primirea de către vânzători (foști acționari) a

sumelor pe care le-ar fi încasat din contractele prevăzute dacă ar fi fost în

continuare acționari.

De asemenea se arată

că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând

nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 4.2 din contract-inexistența

contraprestației – lipsa cauzei convenției – încălcarea principiului

specializării capacității de folosință a persoanei juridice.

Intimații au depus

întâmpinare prin care solicită anularea recursului ca nemotivat în termen.

Se susține că în

lipsa unei distincții reglementate de legea procesuală civilă, alegerea de

domiciliu făcută de parte într-o anume etapă procesuală leagă instanța cu

privire la comunicarea actelor de procedură pe întreg ciclul ordinar al

judecății, atâta timp cât nu intervine o nouă alegere de domiciliu cu

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 98 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Cu privire la

excepția nulității din actele dosarului instanței de apel (fil.4 și 20) rezultă

că recurenta a făcut alegere de domiciliu la sediul societății de avocatură P.N.

sector 1 București, adresă indicată pe tot parcursul judecății acestei căi de

atac.

Rezultă că recurenta

a respectat dispozițiile art. 98 C. proc. civ., în sensul că a notificat

instanței alegerea sediului la apărătorul ales, astfel că nu i se poate imputa

faptul că nu i-a fost comunicată decizia la sediul ales.

În această situație

nu se poate reține ca întemeiată excepția nulității recursului situație în care

termenul de formulare a motivelor de recurs curge de la data de 17 mai 2011

dată la care a luat la cunoștință de conținutul hotărârii la arhiva Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la

criticile soluției instanței de apel se reține că în ședința publică din 28

octombrie 2010 pârâta-recurentă a ridicat excepția lipsei calității procesuale

pasive care a constituit de altfel și motiv de apel.

Instanța de apel a

dispus unirea excepției cu fondul cauzei.

Procedura de

soluționare a excepțiilor procesuale este reglementată de art. 137 C. proc.

civ. care în primul alineat prevede ca instanța se va pronunța mai întâi asupra

excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în

totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Excepțiile nu vor

putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se

administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Rezultă că excepția

procesuală pronunțată se rezolvă înainte de cercetarea fondului pretenției

dedusă judecății. Numai în cazul în care probele necesare rezolvării excepției

sunt comune cu probele, ori numai cu o parte din acestea necesare rezolvării

fondului instanța poate dispune unirea excepției cu fondul. Chiar în ipoteza

unor probe comune unirea excepției cu fondul nu este obligatorie pentru

instanță.

Lipsa calității

procesuale pasive face parte din categoria excepțiilor absolute, peremptorii

care tind la împiedicarea judecății pe fond.

În speță instanța de

apel a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive

care poate fi invocată în orice fază a procesului.

Or, din conținutul

hotărârii criticate nu se regăsește nici soluția dată excepției și nici

argumentele care ar fi format convingerea instanței.

Având în vedere cele

arătate, recursul va fi admis având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., iar cu ocazia rejudecării asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive instanța de apel va avea în vedere calificarea dată de părți

în cuprinsul contractului a obligației asumate, mecanismul de determinare și

plată prevăzută de art. 4.2 din contract cât și calificarea dată de intimați

asupra obligației asumate, prin cererea de chemare în judecată, toate cu

respectarea dispozițiilor art. 1312 C. civ.

Văzând art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

declarării recursului invocată de intimații-reclamanți D.C. și T.G.

Admite recursul declarat de

pârâta SC B.H. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 52A din 3

februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 20 octombrie 2011.