ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3215/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 iulie 2008, reclamanții C.D. și G.T. au chemat în judecată pârâta SC B.H. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în principal, obligarea pârâtei la plata creanțelor în sumă de 3.866.334,28 RON, datorate ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.62 încheiat cu reclamanții în data de 30 martie 2007; în subsidiar, obligarea pârâtei la plata de daune ca urmare a neexecutării în termen a obligației, daune calculate la nivelul dobânzii legale, conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data la care obligația de plată a devenit exigibilă (15 decembrie 2007) și până la data executării obligației, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că între părți s-a născut un diferend legat de nerespectarea dispozițiilor art. 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 62 din 30 martie 2007, încheiat între C.D., G.T. și I.P., în calitate de vânzători și B.H.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect vânzarea-cumpărare unui pachet de 52.581 acțiuni ale SC P. BUCUREȘTI SA, din care 33.715 acțiuni nominative reprezentând 53,86 % din capitalul social au fost achiziționate de la reclamanți. Potrivit art. 4.2 lit. b) din acest contract, părțile au agreat ca reclamanții împreună cu I.P.

să încaseze 84 % din sumele facturate și încasate de SC P. BUCUREȘTI SA pentru lucrările (enumerate în anexa 8 la contract), care au fost parțial sau total finalizate până la 31decembrie 2006 și în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 martie 2007, suma respectivă urmând a fi diminuată cu valoarea cheltuielilor aferente, a taxelor și impozitelor datorate și a provizioanelor constituite în scopul plății de eventuale penalități. Pretențiile reclamanților se referă la contractul nr. 26.174 din 29 august 2006 încheiat între ADP Sector 5, în calitate de achizitor și P. București SA, în calitate de prestator, pentru care s-a încasat suma de 15.893.699,5 lei, dovada încasării fiind extrasele de cont din 9 octombrie 2007 și 23 octombrie 2007. Scăzând costurile aferente acestor încasări, conform contractului, pârâta trebuie să achite celor doi reclamanți suma de 2.421.003,68 lei.

În legătură cu contractul nr. 26.200/26193 al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății, reclamanții arată că s-a încasat de către SC P. BUCUREȘTI SA suma de 1.304.148 Euro fără TVA, în baza facturii nr. 1413628/2007, pe parcursul derulării fazei SPF (studiu de prefezabilitate), mai puțin comisioanele bancare (suma efectiv încasată fiind de 1.280.308,26 Euro la data de 30 aprilie 2007, reprezentând doar plata serviciilor). Potrivit calculului realizat de reclamanți, creanța este în cuantum de 394.274,26 Euro (reprezentând 1.445.330,6 lei). În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112, art. 274, art. 720 1 și următoarele C. proc. civ., art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 36 alin. (1) C. fisc.

Ulterior la data de 18 noiembrie 2008 reclamanții au formulat precizări scrise prin care au renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune moratorii (dobânda legală). Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 14113 din 11 decembrie 2009 a admis cererea precizată și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 3.032.131,10 lei impozabilă prin reținerea la sursă de către plătitor și virarea la bugetul statului a cotei de 16%. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că între reclamanții C.D. și G.T. împreună cu d-l I.P., în calitate de vânzători, și SC B.H.L. în calitate de cumpărător, s-a încheiat la data de 30 martie 2007 un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, având ca obiect cesiunea numărului total de 52.581 acțiuni nominative deținute la SC P. BUCUREȘTI SA, în schimbul unui preț.

În plus, potrivit art. 4.2 lit. b) din contract, s-a convenit ca vânzătorii să primească o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a lucrărilor finalizate chiar parțial de SC P. BUCUREȘTI SA până la data de 31 decembrie 2006 și în perioada 1 ianuarie 2007-30 martie 2007, conform Anexei 8, valoarea încasărilor din care urma să se calculeze procentul de 84% fiind diminuată cu valoarea taxelor și impozitelor datorate în legătură cu aceste încasări. La art. 4.2 lit. c), s-a stabilit exigibilitatea acestor creanțe, aplicabilă în lipsa unui mecanism de plată convenit de părți prin încheierea unui document în acest sens. Prin actul adițional nr.2 la contract, încheiat la data de 15 august 2007, s-a stipulat că SC B.H.L.

a cesionat drepturile și obligațiile sale din contract către pârâta SC B.H. SRL, care va fi ținută responsabilă de către vânzători pentru toate obligațiile asumate anterior de cumpărătoarea inițială, care nu va mai avea nicio obligație față de vânzători. Prin același act adițional, a fost modificat art. 4.2 lit. b) din contract, stabilindu-se că vânzătorii vor primi o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a lucrărilor menționate la art. 4.2 lit. a), diminuată cu: - valoarea cheltuielilor aferente acestor venituri (sume datorate terților subcontractanți); - valoarea taxelor (TVA și alte taxe aferente); - valoarea impozitelor datorate în legătură cu aceste încasări; - valoarea provizioanelor constituite în scopul plății unor eventuale penalități.

Nu s-a mai făcut referire la stabilirea de către părți a unui mecanism de plată a sumelor în discuție. De asemenea, a fost modificat art. 4.2 lit. c) din contract, indicându-se modul de determinare a scadenței sumelor datorate vânzătorilor, astfel: pentru sumele încasate în perioada dintre data semnării contractului și data plății restului din prețul de achiziție – creanța devenea exigibilă la data plății restului din prețul de achiziție, sub condiția verificării de către cumpărător a plății tuturor obligațiilor în legătură cu aceste venituri; pentru sumele încasate după data plății restului din prețul de achiziție, într-un interval de maxim 30 de zile calendaristice de la data notificării cumpărătorului de către societate și/sau oricare din vânzători că veniturile au fost încasate.

La data de 2 noiembrie 2007, s-a încheiat și semnat de către noile părți contractante un „certificat de încheiere”, care în fond reprezintă un nou act adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, prin care, la art. 5, vânzătorii confirmă primirea avansului și a restului din prețul de achiziție al acțiunilor și declară că nu mai au alte pretenții față de cumpărător, cu excepția sumelor prevăzute la art. 4.2 din contract. Prin art. 6 din acest „certificat de încheiere”, a fost modificat art. 4.2 lit. c) din contract, stabilindu-se că: pentru sumele încasate în perioada dintre data semnării contractului (30 martie 2007) și data plății restului din prețul de achiziție (2 noiembrie 2007) – creanța devenea exigibilă la data de 15 decembrie 2007, termen până la care pârâta trebuia să dispună verificarea colectării acestor sume și a plății tuturor obligațiilor aferente acestora.

Pretențiile reclamanților se referă la contractul nr. 26.174 din 29 august 2006 încheiat între ADP Sector 5, în calitate de achizitor și Proiect București SA, în calitate de prestator, având ca obiect reabilitare infrastructură stradală sector 5, și la contractul nr. 26.200 al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății (faza SPF), având ca obiect lucrări la spitale universitare și județene, ambele menționate în Anexa 8 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni. În baza acestor contracte, SC P. BUCUREȘTI SA a încasat sume de bani la datele de 30 aprilie 2007, 9 octombrie 2007 și 22 octombrie 2007 (potrivit extraselor de cont de la filele 49, 50 și 52 dosar), pentru lucrările indicate la art. 4.2 lit. a) și Anexa 8 la contract.

Prin urmare, creanțele afirmate de reclamanți sunt exigibile, pârâta având obligația achitării acestor sume cel mai târziu la data de 15 decembrie 2007. Clauzele contractuale sunt clare, în sensul că, sumele ce revin vânzătorilor vor fi achitate până la data de 15 decembrie 2007, pentru situația ce se regăsește în cauză, a încasării facturilor de lucrări între data semnării contractului și data plății restului din prețul de achiziție, nefiind condiționate de aprobarea distribuirii dividendelor de către SC P. BUCUREȘTI SA. Nu există în contract o clauză care să prevadă sursa din care se plătesc sumele prevăzute la art. 4.2, ceea ce înseamnă că aceste sume nu se achită obligatoriu din dividendele încasate de pârâtă de la societatea la care este acționar.

S-a avut în vedere și expertiza întocmită în cauză prin care expertul a concluzionat, în sensul că, celor doi reclamanți li se cuvine suma în discuție, impozabilă prin reținere la sursă. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta SC B.H. SRL, invocându-se cu titlu de excepție, lipsa calității procesuale pasive instanța de fond neanalizând în prealabil natura juridică a pretențiilor formulate în temeiul art. 4.2 din contract, contract al cărui obiect constă în transmiterea unui număr de acțiuni în schimbul prețului de 27.276.002 Euro care a fost achitat integral, clauza art. 4.2 lit. a) reprezentând în realitate o convenție între pârât în calitate de viitor acționar majoritar la SC P. BUCUREȘTI SA prin care acesta s-a angajat să garanteze transmiterea de către această societate către foștii acționari (reclamanta) a unei părți din creanțele viitoare ale societății respective.

S-a mai arătat că prevederile art. 4.2 din contract sunt lovite de nulitate absolută, deoarece obligației asumate de pârâtă prin clauza respectivă nu îi corespunde în contract nici o contraprestație din partea reclamanților, astfel că obligația asumată este lipsită de cauză, fiind nulă absolut atât în cazul încadrării contractului în categoria contractelor sinalagmatice cât și în cazul încadrării în categoria contractelor cu titlu gratuit, iar liberalitățile efectuate de o societate comercială sunt nule pentru că exced obiectului de activitate. Prevederile art. 4.2 sunt nule și pentru frauda la lege. Astfel, părțile contractante au dispus de bunuri care aparțineau SC P. BUCUREȘTI SA, ca și când le-ar fi aparținut, convenția fiind ilicită.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 52 din 3 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat și a admis cererea de intervenție în interesul intimaților formulată în apel de intervenientul P.I. care a avut calitatea de vânzător, în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni în aceleași condiții ca reclamanții.

În fundamentarea soluției instanța de control judiciar a reținut referitor la natura juridică a pretențiilor formulate de reclamanți, clauza prevăzută de art. 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la 30 martie 2007, nu constituie o convenție distinctă a părților independentă de obiectul contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor ci are în mod indiscutabil, legătură cu acesta, ca parte integrantă, fiind rezultatul acordului de voință al părților în sens de „ negotium iuris ”. Chiar dacă obligația asumată de pârâtă în baza clauzei 4.2 nu a fost stabilită de părțile contractante ca parte din prețul propriu-zis, convenit pentru acțiunile cumpărate, aceasta constituie totuși o contraprestație tot în raport cu dobândirea acțiunilor respective, fiind clară voința părților de a se vinde acțiunile de către reclamanți nu numai în schimbul prețului propriu-zis stabilit ci, în plus, și în schimbul sumelor prevăzute la art. 4.2 din contract.

În acest context, clauza în discuție nu poate fi reținută drept o convenție prin care pârâta s-ar fi angajat să garanteze, în calitate de viitor acționar, transmiterea de către SC P. BUCUREȘTI SA, către reclamanți, a unei părți din creanțele viitoare ale societății menționate, corelativ dividendelor pe care aceștia din urmă le-ar fi încasat dacă nu și-ar fi înstrăinat acțiunile. Menționarea clauzei 4.2 în capitolul privind „Declarațiile și garanțiile cumpărătorului” nu este în sine de natură să susțină ideea de garanție, putând oferi certitudine în legătură cu acest aspect doar conținutul manifestării de voință a părților, în sensul arătat anterior.

De altfel, dividendele pentru anul 2006 au revenit reclamanților, în raport cu hotărârea AGA din 16 ianuarie 2010, deși sunt rezultatul activității anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, ceea ce poate fi reținut drept beneficiul obținut în contra prestației, în ceea ce privește reclamanta, în raport cu dobândirea acțiunilor și plata sumelor prevăzute de art. 4.2 din contract. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive având în vedere că obligația asumată prin art. 4.2 nu a fost aceea de a plăti sumele de bani către vânzători ci aceea de a asigura/garanta plata de către SC P. BUCUREȘTI SA dividendelor aferente contractelor menționate în anexa 8 către vânzători.

Se mai susține că instanța de apel a calificat greșit actul dedus judecății schimbând natura și înțelesul lămurit al acestuia având în vedere că sumele prevăzute în cadrul art. 4.2 din contract nu au reprezentat preț al acțiunilor, iar obligația asumată reprezintă o obligație de a face, respectiv ca, în calitate de viitor acționar majoritar să garanteze primirea de către vânzători (foști acționari) a sumelor pe care le-ar fi încasat din contractele prevăzute dacă ar fi fost în continuare acționari. De asemenea se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 4.2 din contract-inexistența contraprestației – lipsa cauzei convenției – încălcarea principiului specializării capacității de folosință a persoanei juridice.

Intimații au depus întâmpinare prin care solicită anularea recursului ca nemotivat în termen. Se susține că în lipsa unei distincții reglementate de legea procesuală civilă, alegerea de domiciliu făcută de parte într-o anume etapă procesuală leagă instanța cu privire la comunicarea actelor de procedură pe întreg ciclul ordinar al judecății, atâta timp cât nu intervine o nouă alegere de domiciliu cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 98 C. proc. civ. Recursul este fondat. Cu privire la excepția nulității din actele dosarului instanței de apel (fil.4 și 20) rezultă că recurenta a făcut alegere de domiciliu la sediul societății de avocatură P.N. sector 1 București, adresă indicată pe tot parcursul judecății acestei căi de atac.

Rezultă că recurenta a respectat dispozițiile art. 98 C. proc. civ., în sensul că a notificat instanței alegerea sediului la apărătorul ales, astfel că nu i se poate imputa faptul că nu i-a fost comunicată decizia la sediul ales. În această situație nu se poate reține ca întemeiată excepția nulității recursului situație în care termenul de formulare a motivelor de recurs curge de la data de 17 mai 2011 dată la care a luat la cunoștință de conținutul hotărârii la arhiva Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la criticile soluției instanței de apel se reține că în ședința publică din 28 octombrie 2010 pârâta-recurentă a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive care a constituit de altfel și motiv de apel.

Instanța de apel a dispus unirea excepției cu fondul cauzei. Procedura de soluționare a excepțiilor procesuale este reglementată de art. 137 C. proc. civ. care în primul alineat prevede ca instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Rezultă că excepția procesuală pronunțată se rezolvă înainte de cercetarea fondului pretenției dedusă judecății. Numai în cazul în care probele necesare rezolvării excepției sunt comune cu probele, ori numai cu o parte din acestea necesare rezolvării fondului instanța poate dispune unirea excepției cu fondul.

Chiar în ipoteza unor probe comune unirea excepției cu fondul nu este obligatorie pentru instanță. Lipsa calității procesuale pasive face parte din categoria excepțiilor absolute, peremptorii care tind la împiedicarea judecății pe fond. În speță instanța de apel a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive care poate fi invocată în orice fază a procesului. Or, din conținutul hotărârii criticate nu se regăsește nici soluția dată excepției și nici argumentele care ar fi format convingerea instanței. Având în vedere cele arătate, recursul va fi admis având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., iar cu ocazia rejudecării asupra excepției lipsei calității procesuale pasive instanța de apel va avea în vedere calificarea dată de părți în cuprinsul contractului a obligației asumate, mecanismul de determinare și plată prevăzută de art. 4.2 din contract cât și calificarea dată de intimați asupra obligației asumate, prin cererea de chemare în judecată, toate cu respectarea dispozițiilor art. 1312 C. civ. Văzând art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului invocată de intimații-reclamanți D.C. și T.G. Admite recursul declarat de pârâta SC B.H. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 52A din 3 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2011.