ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 297/2013

La 26 iulie 2009, reclamanta S.C. F.U. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B.M., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate vânzarea-cumpărarea unui pachet de 384.945 acțiuni, reprezentând 7,47245% din capitalul social al S.C. A. S.A., hotărârea pronunțată urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prin Sentința nr. 1092 din 29 iunie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea așa cum a fost completată de reclamanta SC F.U. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B.M., SC V. SA, SC A. SA, SC A.C. SRL, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni din 19 iunie 2009, încheiate între pârâta B.M. și pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C.

SRL și a dispus repunerea părților în situația anterioară. Totodată, tribunalul a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare de acțiuni între reclamanta SC F.U. SRL, în calitate de cumpărător și pârâta B.M., în calitate de vânzător, cu privire la un pachet de 384.945 acțiuni SC A. SA, la prețul de 2,5 euro brut/acțiune, conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 153 din 27 mai 2009, încheiat între cele două părți. A respins cererea reconvențională precizată, ca neîntemeiată și Ie-a obligat pe pârâte să-i plătească reclamantei 82.184 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la 27 mai 2009, reclamanta (promitent-cumpărător) a încheiat cu pârâta (promitent-vânzător) B.M.

un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect transferul de proprietate în condițiile legii asupra unui număr de 384.945 acțiuni la SC A.L. SA, proprietatea pârâtei. Părțile au convenit că prețul brut/acțiune este de 2,50 euro/acțiune, plătibil în lei, valoarea totală fiind de 962.362,40 euro. S-a stabilit plata unui avans de 275.000 euro, iar diferența plătibilă în 5 rate egale, la termenele prevăzute la art. 2.3 din antecontract.

Atât la art. 3.1 lit. f), cât și la art. 4.2 lit. c), părțile au prevăzut clauza conform căreia „în cazul în care contractul de cesiune nu se va încheia din culpa exclusivă a promitentului-vânzător, cumpărătorul se obligă, fie de a considera antecontractul desființat de plin drept fără intervenția instanței (pact comisoriu de gradul IV), cu obligația restituirii avansului și a tranșelor plătite, fie să se adreseze instanței pentru constatarea vânzării-cumpărării și pronunțării unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare". La 24 iunie 2009, reclamanta a efectuat ultima plată a contravalorii acțiunilor în contul pârâtei B.M. și în aceeași zi a notificat-o în vederea prezentării la Registrul acționarilor de la SC A.L.

SA în vederea înregistrării cesiunii pachetului de acțiuni convenit în condițiile art. 98 din Legea societăților comerciale. Prin art. 3.1 lit. d) din antecontract, promitentul-vânzător, pârâta B.M., s-a obligat să încheie contracte de cesiune cu promitentul-cumpărător, în condițiile de fond și formă prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990, republicată, și cu respectarea actului constitutiv al societății, la prețul stabilit de 2,50 euro brut/acțiune. Reclamanta a solicitat la Registrul acționarilor al SC A.L. SA și înscrierea unei garanții reale asupra acțiunilor, în condițiile art. 991 din Legea nr. 31/1990, republicată, - prin adresa înregistrată sub nr. 6857 la 9 iunie 2009 la SC A.L. SA, iar la 3 iulie 2009, s-a revenit cu o altă adresă în sensul neînscrierii în registrul acționarilor a unei alte tranzacții a pârâtei B.M.

Prin adresele reclamantei înregistrate la SC A.L. SA, la datele de 25 iunie 2009 și 30 iunie 2009, s-a solicitat a se comunica dacă în Registrul acționarilor s-a operat vreo tranzacție de acțiuni ale pârâtei B.M. și din mențiunile făcute pe aceste înscrisuri a rezultat că la datele respective nu se menționase nicio înregistrare în sensul respectiv. Din conținutul notificării aflate în dosar, instanța de fond a reținut că pârâta a notificat reclamanta la 25 iunie 2009, că prin ordine de plată a restituit avansul și tranșele achitate înainte de termenul convenit, denunțând unilateral antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 153 din 27 mai 2009, deși nu există niciun temei legal ori contractual.

Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a constatat că la 19 iunie 2009, deci anterior notificării, pârâta B.M. a încheiat cu SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra pachetului de 378.200 acțiuni, pe care aceasta îl deținea la SC A.L. SA, la prețul de 10 lei brut/acțiune. Aceste contracte, așa cum reiese din conținutul raportului de expertiză contabilă, au fost operate în voi.27 al Registrului acționarilor de la SC A.L. SA, dar fără a exista semnăturile persoanelor autorizate să opereze în registrul respectiv. Tribunalul a reținut că aceste contracte se regăsesc depuse la dosar și poartă rezoluția președintelui Consiliului de administrație: „Acționariat - Se înregistrează azi 23 iunie 2009 cu respectarea Legii nr. 31/1990 - art. 98, contractul SC A. SA, 24 iunie 2009 contractul cu SC A.C.

SRL și 19 iunie 2009 contractul cu SC V. SA". Din rezoluțiile existente pe adresele mai sus menționate s-a reținut că până la 30 iunie 2009, nu erau înregistrate în Registrul acționarilor transferurile de acțiuni de la pârâta B.M. către societățile comerciale pârâte, fapt confirmat și de martora M.S. și din a cărei depoziție a rezultat că era singura salariată care se ocupa cu înregistrarea tranzacțiilor cu acțiuni în perioada respectivă și până la data de 1 iulie 2009, nu au fost înregistrate contractele cu cele 3 societăți pârâte.

Prima instanță a mai avut în vedere că impozitul pe venitul realizat din vânzarea acțiunilor, potrivit Codului fiscal, trebuia plătit anterior înregistrării transferului acțiunilor în Registrul acționarilor, fiind chiar o condiție a acestui fapt, ori, în cauză, pentru vânzarea a 200.000 acțiuni către SC V. SA, la momentul înregistrării, impozitul nu figura plătit la trezoreria competentă, operațiunea fiind realizată abia la 29 iunie 2009; pentru contractul de 6.705 acțiuni, către aceeași societate s-a plătit un impozit mai mic cu 4,20 lei, conform raportului de expertiză, iar acesta a fost virat la Trezoreria Bacău în loc de Prahova, astfel încât, în momentul înregistrării vânzării acțiunilor în Registru, acesta nu s-a plătit la instituția fiscală competentă, cea de la sediul social al cumpărătorului.

Aceeași situație se regăsește pentru vânzarea celor 78.200 acțiuni către SC A.C. SRL, contractul fiind înregistrat la 24 iunie 2009, iar plata impozitului s-a realizat abia la 16 iulie 2009 (raport de expertiză fila 19). Din raportul de expertiză care a analizat printre altele și înregistrarea cesiunilor de acțiuni în registrele acționarilor s-a constatat că operațiunile respective sunt înregistrate în registrul nr. 27 în condițiile în care registrul nr. 26 se încheie la 3 iulie 2009 (fila 5 raport) și, deci, cu aceeași dată ar fi trebuit să înceapă și nr. 27. Prin acest fapt s-au încălcat prevederile H.G. nr. 885/1995 care prevăd la art. 4 că „se înregistrează în ordine cronologică toate modificările în deținerea proprietății asupra acțiunilor, indiferent de natura juridică a transmiterii proprietății, cesiune, succesiune, altele". Cu privire la motivele pentru care pârâta B.M.

a denunțat unilateral antecontractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu reclamanta, aceasta a susținut că „amânarea plăților și stresul la care a fost supusă" au determinat gestul respectiv. A reținut instanța de fond că dincolo de faptul că ceea ce se invocă nu poate constitui temei juridic pentru denunțarea unilaterală a antecontractului, nici apărarea formulată prin întâmpinare, respectiv existența unei clauze de dezicere, nu poate fi primită, în conținutul contractului neexistând o asemenea clauză - dispozițiile art. 4.2 lit. c) redate întocmai la începutul considerentelor, se referă numai la culpa exclusivă a promitentului-vânzător, deci a pârâtei. Nici apărarea pârâtei B.M.

din întâmpinare, potrivit cu care nu ar mai avea calitate procesuală în prezentul litigiu, motivat pe faptul că ar fi înstrăinat acțiunile și ar fi transferat dreptul de proprietate, nu a fost reținută de prima instanță, întrucât aceasta este parte în antecontract, iar reclamanta, solicitând prin acțiune pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare de acțiuni, a înțeles să de a eficiență deplină antecontractului și clauzelor înscrise în acesta. în plus, prin antecontractul respectiv s-a născut pentru pârâtă obligația de a transfera dreptul de proprietate al acțiunilor către reclamantă, iar culpa nerealizării acestui fapt aparține în exclusivitate acesteia, iar nu reclamantei.

Un alt fapt rezultat din materialul probator administrat în cauză, reținut de prima instanță, l-a constituit și existența a două versiuni de contract de vânzare-cumpărare, din care unul cu preț inferior antecontractului de vânzare-cumpărare, iar altul cu un preț mai mare. În speță, s-a reținut că pârâta B.M. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare de acțiuni cu reclamanta în care s-a prevăzut prețul și modalitățile de plată și deși reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile, pârâta a denunțat unilateral antecontractul și a restituit sumele primite cu titlu de preț fără nicio justificare legală și contractuală. În același timp, pârâta a încheiat cu societățile comerciale pârâte contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, primind întreg prețul, în condițiile în care deja încheiase cu reclamanta un antecontract prin care își asumase obligația transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Dincolo de faptul că prin operațiunile respective s-a încălcat principiul executării cu bună-credință a obligațiilor contractuale, cât și securitatea încheierii actelor juridice, nulitatea absolută a celor 3 contracte dintre pârâte este atrasă de cauza imorală; cauza, componentă a voinței juridice care reflectă scopul pentru care s-a încheiat actul juridic, este în situația concretă contrară bunelor moravuri și conduce inevitabil la constatarea nulității actului juridic încheiat. Din întregul material probatoriu și din cronologia faptelor, instanța de fond și-a format convingerea că societățile cumpărătoare pârâte au acționat de conveniență cu pârâta-vânzătoare B.M. și cunoscând de existența antecontractului încheiat cu reclamanta, ceea ce a condus la concluzia unei acțiuni frauduloase, contrară siguranței circuitului civil, bunei-credințe și bunelor moravuri.

Cât privește pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru cele 384.945 acțiuni, prima instanță a reținut că voința părților exprimată în clauza contractuală de la art. 4.2 lit. c) nu lasă loc niciunei alte interpretări juridice. Prin antecontract pârâta B.M. s-a obligat să transfere dreptul de proprietate asupra acțiunilor către reclamantă, iar instanța are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pe temeiul executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor, principii prevăzute de art. 1077 C. civ. Cu privire la cererea reconvențională precizată și prin care s-a solicitat numai radierea din arhiva electronică de garanții imobiliare a garanției asupra acțiunilor, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a invocat niciun motiv legal de încetare a acesteia.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtele au fost obligate și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 82.184 RON, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert, conform chitanțelor depuse la dosar. Prin Decizia nr. 3/A-C din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtele SC V. SA, S.C. A. SA, S.C. A.C. S.R.L. și de pârâta B.M., împotriva sentinței tribunalului. Le-a obligat pe apelantele - pârâte la plata sumei de 99.126,39 RON cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă. În considerentele acestei decizii, curtea de apel a reținut că: Prima instanță a respectat dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., susținerile părților fiind arătate succint în încheierea de amânare a pronunțării din 22 iunie 2011 (fila 532 dosar fond), instanța nefiind obligată să reia în hotărâre discuțiile privind admiterea și administrarea probelor, care sunt menționate în cauză, în mod detaliat în încheierea din 31 martie 2010 (filele 120 - 122 voi. I), în care a fost admisă proba cu înscrisuri și interogatoriu, coroborat cu încheierea din 26 mai 2010 (filele 195 - 197 voi. I), prin care au fost admise probele cu martori și expertiză, coroborat cu încheierea din 23 iunie 2010 (filele 315-317 voi. II), prin care a fost admisă și proba cu expertiza contabilă. Totodată, prima instanță a arătat care sunt probele pe care se sprijină, motivând pe larg concluzia la care a ajuns, respectiv constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate între B.M.

și pârâtele S.C. V. SA, S.C. A. S.A. și S.C. A.C. S.R.L. De asemenea, nu se poate reține nulitatea hotărârii pentru nepronunțarea în dispozitivul acesteia asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei B.M., de vreme ce în considerentele hotărârii tribunalul a arătat expres că apărarea pârâtei B.M., potrivit cu care nu mai are calitate procesuală în litigiu, deoarece a înstrăinat acțiunile și a transferat dreptul de proprietate, nu va fi primită, deoarece aceasta este parte în antecontract (fila 535 pag. 5 paragraf penultim).

Asupra fondului cererilor formulate, răspunzând în comun motivelor din cele două apeluri, curtea de apel a constatat mai întâi că instanța de fond a fost învestită cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare acțiuni, precizată ulterior (filele 88-90), în sensul constatării nulității contractelor de vânzare acțiuni din 19 iunie 2009 pentru cauză falsă, ilicită și lipsa calității de proprietar. A mai apreciat că nu poate fi reținut argumentul adus în apelul formulat de B.M., potrivit cu care instanța nu s-a pronunțat asupra primului petit al acțiunii, respectiv constatarea vânzării-cumpărării unui pachet de 384.945 acțiuni, reprezentând 7,47% din capitalul social al S.C.

A.L. SA, aspect echivalent cu minus petita (fila 17 dosar apel), deoarece în același capăt de cerere s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a pachetului de acțiuni menționat (fila 1 din cererea de chemare în judecată). Sub aspectul investirii, a constatat totodată că după renunțarea la primul capăt de cerere din reconvențională, la termenul din 31 martie 2010 (filele 119-120 voi. I), instanța a rămas învestită cu soluționarea cererii de radiere din Arhiva Electronică a notării în favoarea reclamantei a unui gaj asupra celor 385.945 acțiuni, înscris la 1 iulie 2009. În acest context reclamanta a susținut că încheierea celor patru contracte de cesiune cu cele trei societăți comerciale pârâte a fost realizată în frauda drepturilor reclamantei, care se vedea îndreptățită să primească executarea antecontractului, de vreme ce își respectase propriile obligații născute din acesta.

Judecătorul fondului a reținut corect că actele de vânzare -cumpărare încheiate între B.M. și pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL sunt nule absolut, reținând convenția frauduloasă a tuturor părților, care au contractat cunoscând existența antecontractului (fila 535 verso). Ca atare, instanța de apel a apreciat că nu se pot reține susținerile din apelurile formulate, potrivit cu care instanța a menționat greșit cauza ilicită și nu s-a limitat să considere că neexecutarea antecontractului dă naștere la despăgubiri.

S-a considerat că particularitatea speței rezultă din faptul că părțile au prevăzut în antecontract clauze de natură să asigure poziția contractuală a promitentului cumpărător, deoarece spre deosebire de consecințele care s-ar produce de plano, în ipoteza fraudei comisă de cocontractant, respectiv dreptul la despăgubiri, în cazul de față s-a stipulat că promitentul cumpărător are opțiune între a solicita daune interese și a cere instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare. Atât art. 3.1. lit. f) cât și art. 3.2 lit. c) se referă la consecințele produse de culpa exclusivă a fiecărei părți, care determină neîncheierea contractului de cesiune, textele referindu-se mai întâi la promitentul vânzător, iar ulterior la promitentul cumpărător.

În cazul de față, se face aplicarea art. 4.2. lit. c) din antecontractul de vânzare - cumpărare, singura care a determinat neîncheierea contractului de cesiune fiind promitenta vânzătoare, aspect care se desprinde din ansamblul probelor administrate. În această situație, dreptul de opțiune între posibilitatea solicitării daunelor interese și sesizarea instanței pentru constatarea vânzării-cumpărării aparține promitentei-cumpărătoare, fără a se putea reține că promitenta-vânzătoare are dreptul de a se dezice numai cu consecința plății daunelor interese stipulate în art. 3.1 lit. f), i) și în art. 4.2 lit. c), i), idee pe care încearcă să o acrediteze, inclusiv în apel. În acest context, a constatat că pârâta B.M.

a primit contravaloarea acțiunilor potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare, conform înscrisurilor atașate antecontractului (filele 7-8), până la 23 iunie 2009. Potrivit antecontractului (art. 2 pct. 2), reclamanta a achitat un avans de 275.000 euro din prețul total prevăzut, în termen de 3 zile de la data semnării antecontractului, iar ultima tranșă a fost achitată la 24 iunie 2009 (filele 7-8). S.C. F.U. S.R.L. a achitat la 24 iunie 2009 impozitul pentru vânzare-cumpărare de acțiuni la S.C. A.L. S.A. către bugetul de stat (fila 10 dosar fond). Promitenta vânzătoare a transmis notificarea din 25 iunie 2009, pentru denunțarea unilaterală numai după ce, cu o zi anterior i-au fost virați banii reprezentând ultima tranșă de preț, conform antecontractului, iar promitenta cumpărătoare a somat-o cu privire la încheierea contractului de cesiune.

Instanța de apel a constatat că probele administrate în cauză determină concluzia că respectivele contracte de cesiune cu terții au fost încheiate după data la care promitentul cumpărător își achitase toate obligațiile decurgând din antecontract și chiar după sesizarea instanței în aplicarea clauzei art. 3.1.f) ii). Astfel, pentru valabilitatea cesiunii de acțiuni, potrivit art. 98 alin. (1) teza II din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Expertul O.B.L. a arătat că acțiunile S.C. A.L. S.A. sunt emise în formă dematerializată (fila 362 vol. II).

Cerințele textului sunt cumulative, astfel că mențiunea în registru trebuie îndeplinită pentru a asigura valabilitatea operațiunii. De asemenea, înscrierea în registru acționarilor nu se putea efectua fără justificarea virării impozitului la bugetul de stat. În cauză, ultimul impozit a fost achitat la 16 iulie 2009 (fila 364 vol.II expertiză), rezultând astfel că mențiunea în registru s-a realizat fără respectarea formelor legale, impozitul nefiind dovedit achitat integral. Ca atare, curtea de apel trecând peste faptul că judecătorul fondului a dispus ca obiectiv al expertizei să se determine dacă s-au respectat prevederile legale și statutare privind transmiterea dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni deținut de către pârâtă (fila 196 obiectivul 4 la expertiza O.B.L.), aspect care nu aparține competenței expertului, ci al instanței de judecată, a constatat că deși contractul încheiat cu S.C.

V. S.A., datat 19 iunie 2009 (filele 274-277 vol.1), a fost menționat ulterior în registrul acționarilor la 19 iunie 2009, menționarea s-a realizat într-un registru paralel (fila 294 și fila 296 și urm. vol. II). Astfel, expertul desemnat a arătat că există două registre 27, în unul dintre acestea fiind înregistrate numai acțiunile în litigiu, restul paginilor fiind albe. Coroborat cu pct. 10 din considerentele lucrării de expertiză a rezultat că în volumul 27 al registrului acționarilor nu mai există nicio altă tranzacție înregistrată, iar coperta nu are semnătură de deschidere din partea persoanei care ține registrele. De asemenea, adresele înaintate de reclamantă către registrul acționarilor societății A.L.

S.A., poartă mențiuni asupra faptului că nu există înregistrare în cele 27 de registre, mențiune semnată de aceeași martoră. Faptul că aceste adrese nu poartă semnătura și ștampila unui reprezentant al societății, nu conferă valoare probatorie în contra societății cu privire la aceste mențiuni, însă pe de o parte, se constată că ele au intrat în registratura S.C. A.L. SA, fără a se întocmi un răspuns, iar pe de altă parte, că aceste mențiuni se regăsesc în declarația de martor și rezultă indirect din concluziile raportului de expertiză. Curtea de apel a concluzionat că datele menționate în contractele de vânzare-cumpărare a acțiunilor nu sunt reale, fiind întocmite cu scopul de a frauda interesele promitentei-cumpărătoare.

De asemenea, a reținut că la 3 iulie 2009, societatea ale cărei acțiuni au fost supuse tranzacționării, cunoștea existența antecontractului de vânzare-cumpărare, Consiliul de administrație stabilind nevalidarea înregistrării în registrul acționarilor a tranzacțiilor încheiate de B.M., ulterior promisiunii de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate cu SC F.U., cu toate consecințele care se impun. Ca atare, instanța de apel a apreciat că față de soluția pronunțată asupra cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu cele trei apelante, capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare - cumpărare a fost corect admis în temeiul clauzei contractuale prevăzută la art. 3.1 lit. f) ii).

A reținut faptul că prețul acțiunilor, achitat de către promitenta cumpărătoare în temeiul antecontractului la termenele stabilite, restituit de către promitenta vânzătoare, nu înlătură posibilitatea instanței de a da eficiență clauzei contractuale din art. 3.1 lit. f) ii), fiind un aspect care ține de executarea contractului. Dacă s-ar aprecia contrariul, ar însemna că obligațiile stipulate în antecontract ar putea rămâne fără efect la simpla manifestare de voință a uneia din părți, ceea ce este însă contrazis de clauzele stabilite. În ce privește cererea de radiere a garanției și susținerea relativă la faptul că la 1 iulie 2009, a fost înregistrată abuziv garanția reală mobiliară asupra acțiunilor, față de cele reținute mai sus și de soluția pronunțată, a arătat că cererea de radiere a garanției înregistrate nu poate fi reținută, ca o consecință a soluției cererii principale.

Garanția a fost notată în temeiul antecontractului potrivit art. 13 alin. (2) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, în vigoare la data în discuție, însă și în cazul în care s-ar reține că lipsește un înscris care să ateste garanția, critica este lipsită de interes, în condițiile în care acțiunile nu puteau fi înstrăinate. Totodată, a arătat că din probele administrate rezultă că aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, de vreme ce anterior nu se dovedise în mod cert existența contractelor de vânzare-cumpărare a acțiunilor cu cele trei societăți comerciale. A mai reținut că motivarea soluției cererii reconvenționale, pronunțată de către prima instanță, a avut în vedere într-adevăr încetarea garanției iar nu înscrierea acesteia, însă față de cele mai sus arătate, critica din apelul formulat nu poate fi primită.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâta B.M. și pârâtele SC V. SA Comarnic, SC A. SA Slatina și SC A.C. SRL Galați. Recurenta - pârâtă B.M. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și, pe fond, respingerea cererii așa cum a fost completată și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost precizată. De asemenea, arată că înțelege să formuleze recurs și împotriva cheltuielilor de judecată în sumă de 99.126,39 RON, acordate netemeinic și nelegal de către instanța de apel. Fără o sistematizare a motivelor de recurs, așa cum s-ar fi impus potrivit legii, recurenta - pârâtă B.M.

formulează împotriva deciziei curții de apel, în esență, următoarele critici: Atât instanța de fond, cât și cea de apel nu s-au pronunțat asupra primului petit al acțiunii, respectiv „să se constate vânzarea -cumpărarea unui pachet de 384.945 acțiuni reprezentând 7,47 % din capitalul social al societății comerciale S.C. A.L. S.A.", acest aspect echivalând cu minus petita, instanța având obligația de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, în speță, instanțele nu s-au pronunțat și nici nu au motivat nimic cu privire la acest aspect. Instanța de apel nu a observat că antecontractul de vânzare -cumpărare încheiat între părțile în cauză nu are ca efect transmiterea proprietății asupra pachetului de acțiuni, ci duce numai la nașterea unui drept de creanță și a unei obligații corelative pentru ambele părți ale antecontractului.

Prin urmare, - susține recurenta -, dacă promitentul vânzător vinde bunul unui terț, încălcându-și astfel obligațiile contractuale, promitentul cumpărător va avea doar un drept la daune - interese, neputând cere încheierea contractului de vânzare - cumpărare și transferul proprietății bunului (adică executarea în natură a obligației de către promitentul vânzător) și mai mult decât atât la data promovării acțiunii (26 iunie 2009) pachetul de acțiuni nu se mai afla în proprietatea recurentei.

De asemenea, nu s-a observat că părțile contractante au inserat o clauză de dezicere sau de renunțare (de răzgândire), adică de desfacere a antecontractului de vânzare - cumpărare prin voința uneia sau alteia dintre părți, în sensul că, oricare dintre părți și-a rezervat dreptul unilateral de a-și retrage ulterior consimțământul dat la încheierea antecontractului, or, instanțele au ignorat cu desăvârșire această clauză de dezicere și, mai mult decât atât, au ignorat faptul că intimata a dat eficiență acesteia, prin primirea sumelor achitate și restituite integral de către recurentă. Instanța de apel a reținut convenția frauduloasă a tuturor pârâtelor și în mod nelegal a dispus anularea contractelor de cesiune, nefăcându-se dovada cauzei ilicite, false sau imorale.

Nu poate fi reținută motivarea instanței de apel cu privire la fraudă, arătând că „atunci când înstrăinarea către un terț a bunului care a format obiectul promisiunii de vânzare - cumpărare a fost realizată tocmai pentru a determina nerespectarea obligațiilor asumate în antecontract, este incidență frauda". Astfel, fără a se aduce o dovadă în sensul relei -credințe a pârâtelor societății comerciale, atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat că se impune anularea contractelor de cesiune, fără vreun argument concret și susținut de probe clare.

De asemenea, recurenta consideră că nu pot fi primite susținerile intimatei, nedovedite, cum că, tranzacțiile din data de 19 iunie 2009, 23 iunie 2009 și 3 iulie 2009 au fost înscrise într-un registru ce nu era ținut în mod legal, deoarece având în vedere dispozițiile art. 1169 C. civ., precum și raportul de expertiză dispus în cauză, se confirmă faptul că societatea prin reprezentanții săi legali, corect a ținut registrele acționarilor și tot corect s-a operat transferul dreptului de proprietate în cauză. În ce privește cererea sa reconvențională privind radierea garanției, arată că înregistrarea în Arhiva electronică s-a făcut la data de 1 iulie 2009, după denunțarea unilaterală a contractului, după restituirea prețului și după încheierea contractelor de cesiune pe care Ie-a încheiat fără a încălca vreo normă juridică sau morală.

Drept urmare, conchide, prin a arăta că respectivele contracte de cesiune au fost executate cu bună - credință de ambele părți, societățile comerciale au achitat integral prețul prin virament bancar, au calculat, reținut și virat impozitul pe venit și s-a semnat în registrele societății pentru a opera transferul dreptului de proprietate. Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, în sumă de 99.126,39 RON, la plata cărora au fost obligate apelantele către intimata - reclamantă arată că în mod nelegal instanța de apel Ie-a acordat după rămânerea în pronunțare și fără a fi puse în discuția părților, în cuantum atât de mare, nejustificându-se prin munca depusă de avocat, respectiv întâmpinare și concluzii scrise.

Recurentele - pârâte SC V. SA Comarnic, SC A. SA Slatina și SC A.C. SRL Galați își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Recurentele - pârâte formulează, în esență, următoarele critici, îndreptate împotriva deciziei curții de apel: În mod nelegal s-a dispus anularea contractelor de cesiune, nefăcându-se dovada cauzei ilicite, false sau imorale. Consideră că, pentru a putea dispune anularea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni pe motiv de fraudă, era necesar să se dovedească atât existența relei - credințe, a fraudei din partea vânzătorului B.M., constând în încălcarea obligațiilor asumate prin antecontractul în cauză, cât și reaua - credință a cumpărătorilor SC V. SA, SC A. SA și SC A.C.

SRL, constând în aceea că au cunoscut existența antecontractului și au perfectat vânzarea tocmai pentru a împiedica realizarea antecontractului. Reclamanta nu poate solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, pentru că, așa cum s-a stabilit în literatura de specialitate, dacă promitentul - vânzător nu își respectă obligația de a vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul -cumpărător nu poate cere predarea lucrului, întrucât nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă persoană este - cu rezerva fraudei - valabilă, beneficiarul - cumpărător neputând cere decât daune - interese. În hotărârea criticată, nu se arată probele din care rezultă ilicitatea sau falsitatea cauzei contractelor de cesiune încheiate de pârâte.

În acest sens, recurentele arată că instanța de apel a apreciat că „judecătorul fondului a reținut corect că actele de vânzare - cumpărare încheiate între B.M. și pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL sunt nule absolut, reținând conivența frauduloasă a tuturor părților, care au contractat cunoscând existența antecontractului". Astfel, instanța de apel pur și simplu afirmă că pârâtele - societăți comerciale au știut de existența antecontractului în cauză, fără însă a arăta de unde rezultă acest aspect, pe ce probe se bazează această afirmație. Hotărârea instanței de apel nu este motivată, astfel cum impune art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța nu a indicat punctual care au fost temeiurile de fapt și de drept care i-au format convingerea, legiuitorul instituind obligația de a expune pe larg împrejurările care au condus la o anumită soluție.

În cuprinsul antecontractului există o clauză de dezicere („de răzgândire"), or, dacă în antecontract s-a prevăzut o astfel de clauză, în favoarea uneia sau ambelor părți, consimțământul poate fi revocat unilateral și instanța nu mai poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract. În legătură cu recursurile pârâtelor, formulate astfel cum s-a arătat mai sus, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente speței, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată următoarele: Intimata - reclamantă SC F.U. SRL Pitești a invocat nulitatea recursurilor declarate, pe de o parte, de către pârâta B.M., iar, pe de altă parte, de către pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C.

SRL, susținând, în esență, că recurentele nu au indicat nici expres și nici implicit motive de nelegalitate ale deciziei recurate, ci, din contră, toate criticile formulate pe calea recursului se referă la modalitatea de stabilire a situației de fapt, la greșita interpretare a fondului cauzei de către instanțele care s-au pronunțat în cauză și nicidecum la modalitatea de aplicare a legii, - împrejurare în care asemenea critici nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, consecința fiind admiterea excepției și aplicarea sancțiunii expres reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului. Recurentele pârâte au solicitat respingerea acestei excepții, susținând că motivele de recurs formulate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Instanța de recurs, examinând excepția invocată de intimata -reclamantă, apreciază că motivele de recurs expuse de pârâte, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, în scris, pot fi încadrate în temeiurile de drept pe care au fost fundamentate, respectiv pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și, în consecință, va respinge această excepție, ca neîntemeiată, procedând la soluționarea pe fond a recursurilor. Asupra fondului cererilor de recurs, instanța se va pronunța, examinând și răspunzând în comun la motivele identice formulate în cele două recursuri și va examina, de asemenea și motivele de recurs suplimentare ce se regăsesc doar în cererea de recurs formulată de pârâta B.M.

Se observă astfel că recurenta - pârâtă exprimă o primă critică adresată hotărârilor date de instanțe în această cauză, în sensul că nu s-au pronunțat asupra primului petit al acțiunii, respectiv constatarea vânzării - cumpărării unui pachet de 384.945 acțiuni reprezentând 7,47 % din capitalul social al S.C. A.L. SA, acest aspect echivalând cu minus petita. Privind această critică, se constată, pe de o parte, că recurenta -pârâtă nu justifică interesul în a invoca pretinsa omisiune a instanțelor fondului de a se pronunța cu privire la unul dintre capetele de cerere formulat de reclamantă, interesul procesual în a invoca minus petita neputându-l avea decât partea care a formulat cererea, iar pe de altă parte, se constată că instanțele cărora le este adresat acest reproș au interpretat corect cererea dedusă judecății și au pronunțat hotărâri conforme cu învestirea făcută de către reclamantă.

Se mai observă că în ambele recursuri se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de apel nu este motivată astfel cum impun dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel nu a indicat punctual care au fost temeiurile de fapt și de drept ce i-au format convingerea, dar această critică este inacceptabilă atât timp cât, contrar afirmațiilor recurentelor, se constată că hotărârea, criticată din această perspectivă, este amplu motivată, neexistând obligația instanței de a răspunde punctual tuturor apărărilor formulate de părți, a analizat probele și argumentele părților aflate în litigiu, arătând atât motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților, -toate aceste motive conducând în final la soluția adoptată în prezenta cauză.

În ceea ce privește criticile comune formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se rețin următoarele: O primă critică susținută în ambele recursuri este aceea potrivit căreia în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantei, ignorându-se faptul că aceasta nu putea solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, singura opțiune posibilă a acesteia fiind aceea ca, în împrejurarea în care aprecia că promitentul vânzător nu și-a respectat obligația prevăzută în antecontractul de vânzare - cumpărare și a vândut lucrul unei alte persoane, să pretindă daune - interese. În formularea acestor susțineri recurentele pleacă de la premisa că nu erau îndeplinite toate cerințele pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri și anume cele privind calitatea pârâtei B.M.

de proprietar al acțiunilor și achitarea prețului acțiunilor convenit de părți. Această critică nu este întemeiată. Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile, iar pârâta B.M. care s-a obligat prin antecontract să transfere dreptul de proprietate asupra acțiunilor către reclamantă nu numai că nu a făcut acest lucru, dar, a denunțat unilateral antecontractul, a restituit sumele primite cu titlu de preț fără nicio justificare legală ori contractuală și, în același timp, a încheiat cu pârâtele societăți comerciale contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni, primind prețul întreg. Așa cum au reținut corect ambele instanțe, pârâta B.M.

are calitate procesuală pasivă, în prezentul litigiu, neputând fi primită apărarea ei motivată de faptul că ar fi transferat dreptul de proprietate prin înstrăinarea acțiunilor, deoarece aceasta este parte în antecontract, iar reclamanta solicitând prin acțiunea de față pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare de acțiuni a înțeles să dea eficiență deplină antecontractului, respectiv a clauzelor înscrise în acesta, potrivit voinței părților liber exprimate.

Într-adevăr, promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare nu transmite proprietatea, dar obligă părțile la încheierea contractului, în situația în care nerespectarea obligațiilor asumate prin antecontract este determinată de frauda survenită prin înstrăinarea către terți a bunului ce constituie obiect al promisiunii de vânzare - cumpărare, iar în caz de refuz, există posibilitatea obligării în justiție la încheierea contractului, cu atât mai mult cu cât în antecontract, s-a prevăzut o clauză în acest sens. Astfel fiind, se reține că, în speță, instanțele au apreciat corect că sunt îndeplinite cerințele contractuale și legale pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare -cumpărare.

O altă critică a recurentelor se referă la existența clauzei de dezicere în antecontract, neluată în considerare de instanțe, în sensul că dacă în cuprinsul antecontractului există o clauză de dezicere („de răzgândire") în favoarea uneia sau ambelor părți, consimțământul poate fi revocat unilateral și instanța nu mai poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract. Nici această critică nu este întemeiată. Sub acest aspect, se reține că în antecontract, - contrar susținerilor recurentelor - nu există o clauză de dezicere care să-i permită promitentei - vânzătoare să nu-și execute obligația de transfer a dreptului de proprietate, ci, dimpotrivă, există clauzele 3.1 lit. f)) și 4.2 lit. c)), din a căror coroborare rezultă că părțile au stabilit potrivit voinței lor consecințele neîncheierii contractului, datorită culpei exclusive a promitentei - vânzătoare, care prin atitudinea sa exclusivă a determinat neîncheierea contractului.

Aceste clauze sunt clare și precise, fără a necesita vreo interpretare din partea instanțelor și instituie un drept exclusiv al promitentei - cumpărătoare de a opta între rezoluțiunea convențională (pact comisoriu) cu daune interese și sesizarea instanței cu o cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract.

Recurentele critică decizia curții de apel susținând și că în hotărâre nu se arată probele din care rezultă ilicitatea sau falsitatea cauzei contractelor de cesiune încheiate între pârâte, or, se constată că nici această critică nu poate fi primită, atâta vreme cât în hotărârea instanței de apel s-a reținut că nicio probă nu a relevat că cesiunea nu a fost posibilă din culpa reclamantei, în timp ce poziția exprimată de pârâtă arată că aceasta a intenționat să înstrăineze acțiunile către terțe persoane pentru a nu se încheia contractul de cesiune, singura care a determinat neîncheierea contractului de concesiune fiind promitenta - vânzătoare și acest aspect se desprinde din întregul probatoriu administrat.

Rezultă, prin urmare, pe de-o parte, că prin natura ei, stabilirea existenței ilicității sau falsității cauzei contractelor de cesiune încheiate de pârâtă cu terții este în primul rând o chestiune ce ține de netemeinicie, dar dacă totuși se pune problema nelegalității, se constată că stabilirea situației de fapt s-a făcut ca urmare a unei ample analize a probatoriului administrat și cu respectarea dispozițiilor art. 966 și art. 968 C. civ. 1864, apreciindu-se corect în sensul existenței unei cauze ilicite cu participarea tuturor pârâtelor pentru fraudarea drepturilor legale și contractuale ale reclamantei, astfel cum decurg, acestea din urmă, din antecontractul încheiat cu pârâta, care a condus în mod legal la anularea contractelor de cesiune încheiate de către pârâtă cu terții.

Cât privește critica conform căreia recurentele consideră că nu poate fi reținută motivarea instanței de apel cu privire la fraudă, atunci când a apreciat că se impune anularea contractelor de cesiune fără vreun argument concret și susținut de probe clare, se constată că nu poate fi primită, atâta vreme cât din actele dosarului reiese incontestabil că instanțele au stabilit conivența frauduloasă a pârâtelor în baza unui complex de elemente de fapt, așa cum au rezultat acestea din ansamblul probatoriului administrat. În ce privește afirmațiile recurentei B.M.

conținute în motivul suplimentar de recurs, privind greșita reținere de către instanța de apel a susținerilor nedovedite ale intimatei potrivit cărora tranzacțiile din data de 19 iunie 2009, 23 iunie 2009 și 3 iulie 2009 au fost înscrise într-un registru ce nu era ținut în mod legal, se constată că nu sunt întemeiate, întrucât, din actele dosarului rezultă că recurentele - pârâte au antedatat contractele de vânzare - cumpărare, așa cum reiese din registrul paralel cu cele ținute regulat de societate, iar data reală a semnării contractelor se situează după data la care s-a înscris garanția în Arhiva Garanțiilor Reale Mobiliare și anume, după data de 1 iulie 2009. Referitor la susținerile, formulate suplimentar de aceeași recurentă - pârâtă, privind greșita respingere a cererii sale reconvenționale, având ca obiect radierea garanției în condițiile în care înregistrarea în Arhiva electronică s-a făcut la data de 1 iulie 2009, după denunțarea unilaterală a contractului, după restituirea prețului și după încheierea contractelor de cesiune pe care Ie-a încheiat fără a încălca vreo normă juridică sau morală, se constată că nu este întemeiată.

Se reține astfel că soluția de respingere a acestei cereri, pronunțată de instanțe este corectă, având în vedere dezlegarea dată acțiunii principale și anume de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate de pârâta B.M. cu pârâtele societăți comerciale și de repunere a părților în situația anterioară, precum și de pronunțarea hotărârii care ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare de acțiuni între reclamantă și pârâta B.M. Este de asemenea corectă și aprecierea instanțelor că, în condițiile în care acțiunile nu puteau fi înstrăinate, critica recurentei privind înregistrarea abuzivă a garanției apare ca fiind lipsită de interes, nefiind invocat, de altfel, niciun motiv legal de încetare a acesteia.

Critica recurentei - pârâte B.M. legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei de către instanța de apel, precum și a modului nelegal în care aceste cheltuieli au fost acordate, după rămânerea în pronunțare și fără a fi puse în discuția părților - așa cum susține recurenta, nu este întemeiată.

Se reține astfel că nu se justifică modificarea deciziei curții de apel numai sub acest aspect, întrucât neexistând un criteriu unitar de cuantificare a serviciilor avocațiale, criteriul ce poate fi luat în considerare nu poate fi reprezentat numai de numărul termenelor de judecată, ci trebuie avut în vedere și gradul de complexitate a cauzei, problemele deduse judecății, precum și amplitudinea probatoriului supus analizei -toate aceste elemente reflectând munca depusă de avocat, or, în speță, înalta Curte consideră că la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat, instanța de apel a avut în vedere elementele de apreciere a cuantumului acestor cheltuieli și oricum, asupra acestor cheltuieli, ca și asupra tuturor aspectelor privind fondul cauzei aprecierea aparține instanței care pronunță soluția, în cazul de față, curții de apel.

În ce privește lipsa dezbaterilor privind cheltuielile de judecată, se constată că o astfel de critică nu poate fi primită, de vreme ce așa cum rezultă din încheierea din 13 ianuarie 2012 a curții de apel, ambele părți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și nu a existat vreo cerere de lămurire sau cenzurare a cuantumului acestora. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, constatând că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurente și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta B.M., ca nefondat și, de asemenea, se va respinge recursul declarat de pârâtele SC A. SA Slatina, SC A.C.

SRL Galați și SC V. SA Comarnic, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta B.M. împotriva Deciziei nr. 3/A-C din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâtele SC A. SA SLATINA, SC A.C. SRL Galați și SC V. SA Comarnic împotriva Deciziei nr. 3/A-C din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG