ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 297/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 297/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

La 26 iulie 2009,

reclamanta S.C. F.U. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B.M., solicitând

ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate vânzarea-cumpărarea unui

pachet de 384.945 acțiuni, reprezentând 7,47245% din capitalul social al S.C.

A. S.A., hotărârea pronunțată urmând a ține loc de act autentic de

vânzare-cumpărare.

Prin Sentința nr.

1092 din 29 iunie 2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea așa cum a

fost completată de reclamanta SC F.U. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B.M.,

SC V. SA, SC A. SA, SC A.C. SRL, a constatat nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare acțiuni din 19 iunie 2009, încheiate între pârâta B.M. și

pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL și a dispus repunerea părților în

situația anterioară.

Totodată, tribunalul

a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare de

acțiuni între reclamanta SC F.U. SRL, în calitate de cumpărător și pârâta B.M.,

în calitate de vânzător, cu privire la un pachet de 384.945 acțiuni SC A. SA,

la prețul de 2,5 euro brut/acțiune, conform antecontractului de

vânzare-cumpărare nr. 153 din 27 mai 2009, încheiat între cele două părți.

A respins cererea

reconvențională precizată, ca neîntemeiată și Ie-a obligat pe pârâte să-i

plătească reclamantei 82.184 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că la 27 mai 2009, reclamanta

(promitent-cumpărător) a încheiat cu pârâta (promitent-vânzător) B.M. un

antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect transferul de proprietate în

condițiile legii asupra unui număr de 384.945 acțiuni la SC A.L. SA, proprietatea

pârâtei.

Părțile au convenit

că prețul brut/acțiune este de 2,50 euro/acțiune, plătibil în lei, valoarea

totală fiind de 962.362,40 euro. S-a stabilit plata unui avans de 275.000 euro,

iar diferența plătibilă în 5 rate egale, la termenele prevăzute la art. 2.3 din

antecontract.

Atât la art. 3.1 lit.

f), cât și la art. 4.2 lit. c), părțile au prevăzut clauza conform căreia „în

cazul în care contractul de cesiune nu se va încheia din culpa exclusivă a

promitentului-vânzător, cumpărătorul se obligă, fie de a considera

antecontractul desființat de plin drept fără intervenția instanței (pact

comisoriu de gradul IV), cu obligația restituirii avansului și a tranșelor

plătite, fie să se adreseze instanței pentru constatarea vânzării-cumpărării și

pronunțării unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare".

La 24 iunie 2009,

reclamanta a efectuat ultima plată a contravalorii acțiunilor în contul pârâtei

B.M. și în aceeași zi a notificat-o în vederea prezentării la Registrul

acționarilor de la SC A.L. SA în vederea înregistrării cesiunii pachetului de

acțiuni convenit în condițiile art. 98 din Legea societăților comerciale.

Prin art. 3.1 lit. d)

din antecontract, promitentul-vânzător, pârâta B.M., s-a obligat să încheie

contracte de cesiune cu promitentul-cumpărător, în condițiile de fond și formă

prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990, republicată, și cu respectarea

actului constitutiv al societății, la prețul stabilit de 2,50 euro

brut/acțiune.

Reclamanta a

solicitat la Registrul acționarilor al SC A.L. SA și înscrierea unei garanții

reale asupra acțiunilor, în condițiile art. 991 din Legea nr. 31/1990,

republicată, - prin adresa înregistrată sub nr. 6857 la 9 iunie 2009 la SC A.L.

SA, iar la 3 iulie 2009, s-a revenit cu o altă adresă în sensul neînscrierii în

registrul acționarilor a unei alte tranzacții a pârâtei B.M.

Prin adresele

reclamantei înregistrate la SC A.L. SA, la datele de 25 iunie 2009 și 30 iunie

2009, s-a solicitat a se comunica dacă în Registrul acționarilor s-a operat

vreo tranzacție de acțiuni ale pârâtei B.M. și din mențiunile făcute pe aceste

înscrisuri a rezultat că la datele respective nu se menționase nicio

înregistrare în sensul respectiv.

Din conținutul

notificării aflate în dosar, instanța de fond a reținut că pârâta a notificat

reclamanta la 25 iunie 2009, că prin ordine de plată a restituit avansul și

tranșele achitate înainte de termenul convenit, denunțând unilateral

antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 153 din 27 mai 2009, deși nu există

niciun temei legal ori contractual.

Din înscrisurile

depuse la dosar, tribunalul a constatat că la 19 iunie 2009, deci anterior

notificării, pârâta B.M. a încheiat cu SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL

contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect transmiterea dreptului de

proprietate asupra pachetului de 378.200 acțiuni, pe care aceasta îl deținea la

SC A.L. SA, la prețul de 10 lei brut/acțiune. Aceste contracte, așa cum reiese

din conținutul raportului de expertiză contabilă, au fost operate în voi.27 al

Registrului acționarilor de la SC A.L. SA, dar fără a exista semnăturile

persoanelor autorizate să opereze în registrul respectiv.

Tribunalul a reținut

că aceste contracte se regăsesc depuse la dosar și poartă rezoluția

președintelui Consiliului de administrație: „Acționariat - Se înregistrează azi

23 iunie 2009 cu respectarea Legii nr. 31/1990 - art. 98, contractul SC A. SA,

24 iunie 2009 contractul cu SC A.C. SRL și 19 iunie 2009 contractul cu SC V.

SA".

Din rezoluțiile

existente pe adresele mai sus menționate s-a reținut că până la 30 iunie 2009,

nu erau înregistrate în Registrul acționarilor transferurile de acțiuni de la

pârâta B.M. către societățile comerciale pârâte, fapt confirmat și de martora

M.S. și din a cărei depoziție a rezultat că era singura salariată care se ocupa

cu înregistrarea tranzacțiilor cu acțiuni în perioada respectivă și până la

data de 1 iulie 2009, nu au fost înregistrate contractele cu cele 3 societăți

pârâte.

Prima instanță a mai

avut în vedere că impozitul pe venitul realizat din vânzarea acțiunilor,

potrivit Codului fiscal, trebuia plătit anterior înregistrării transferului

acțiunilor în Registrul acționarilor, fiind chiar o condiție a acestui fapt,

ori, în cauză, pentru vânzarea a 200.000 acțiuni către SC V. SA, la momentul

înregistrării, impozitul nu figura plătit la trezoreria competentă, operațiunea

fiind realizată abia la 29 iunie 2009; pentru contractul de 6.705 acțiuni,

către aceeași societate s-a plătit un impozit mai mic cu 4,20 lei, conform

raportului de expertiză, iar acesta a fost virat la Trezoreria Bacău în loc de

Prahova, astfel încât, în momentul înregistrării vânzării acțiunilor în

Registru, acesta nu s-a plătit la instituția fiscală competentă, cea de la

sediul social al cumpărătorului.

Aceeași situație se

regăsește pentru vânzarea celor 78.200 acțiuni către SC A.C. SRL, contractul

fiind înregistrat la 24 iunie 2009, iar plata impozitului s-a realizat abia la

16 iulie 2009 (raport de expertiză fila 19).

Din raportul de

expertiză care a analizat printre altele și înregistrarea cesiunilor de acțiuni

în registrele acționarilor s-a constatat că operațiunile respective sunt

înregistrate în registrul nr. 27 în condițiile în care registrul nr. 26 se

încheie la 3 iulie 2009 (fila 5 raport) și, deci, cu aceeași dată ar fi trebuit

să înceapă și nr. 27.

Prin acest fapt s-au

încălcat prevederile H.G. nr. 885/1995 care prevăd la art. 4 că „se

înregistrează în ordine cronologică toate modificările în deținerea

proprietății asupra acțiunilor, indiferent de natura juridică a transmiterii

proprietății, cesiune, succesiune, altele".

Cu privire la

motivele pentru care pârâta B.M. a denunțat unilateral antecontractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu reclamanta, aceasta a susținut că

„amânarea plăților și stresul la care a fost supusă" au determinat gestul

respectiv. A reținut instanța de fond că dincolo de faptul că ceea ce se invocă

nu poate constitui temei juridic pentru denunțarea unilaterală a

antecontractului, nici apărarea formulată prin întâmpinare, respectiv existența

unei clauze de dezicere, nu poate fi primită, în conținutul contractului

neexistând o asemenea clauză - dispozițiile art. 4.2 lit. c) redate întocmai la

începutul considerentelor, se referă numai la culpa exclusivă a

promitentului-vânzător, deci a pârâtei.

Nici apărarea pârâtei

B.M. din întâmpinare, potrivit cu care nu ar mai avea calitate procesuală în

prezentul litigiu, motivat pe faptul că ar fi înstrăinat acțiunile și ar fi

transferat dreptul de proprietate, nu a fost reținută de prima instanță,

întrucât aceasta este parte în antecontract, iar reclamanta, solicitând prin

acțiune pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

de acțiuni, a înțeles să de a eficiență deplină antecontractului și clauzelor

înscrise în acesta. în plus, prin antecontractul respectiv s-a născut pentru

pârâtă obligația de a transfera dreptul de proprietate al acțiunilor către

reclamantă, iar culpa nerealizării acestui fapt aparține în exclusivitate

acesteia, iar nu reclamantei.

Un alt fapt rezultat

din materialul probator administrat în cauză, reținut de prima instanță, l-a

constituit și existența a două versiuni de contract de vânzare-cumpărare, din

care unul cu preț inferior antecontractului de vânzare-cumpărare, iar altul cu

un preț mai mare.

În speță, s-a reținut

că pârâta B.M. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare de acțiuni cu

reclamanta în care s-a prevăzut prețul și modalitățile de plată și deși

reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile, pârâta a denunțat unilateral

antecontractul și a restituit sumele primite cu titlu de preț fără nicio

justificare legală și contractuală.

În același timp,

pârâta a încheiat cu societățile comerciale pârâte contracte de

vânzare-cumpărare de acțiuni, primind întreg prețul, în condițiile în care deja

încheiase cu reclamanta un antecontract prin care își asumase obligația

transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Dincolo de faptul că

prin operațiunile respective s-a încălcat principiul executării cu

bună-credință a obligațiilor contractuale, cât și securitatea încheierii actelor

juridice, nulitatea absolută a celor 3 contracte dintre pârâte este atrasă de

cauza imorală; cauza, componentă a voinței juridice care reflectă scopul pentru

care s-a încheiat actul juridic, este în situația concretă contrară bunelor

moravuri și conduce inevitabil la constatarea nulității actului juridic

încheiat.

Din întregul material

probatoriu și din cronologia faptelor, instanța de fond și-a format convingerea

că societățile cumpărătoare pârâte au acționat de conveniență cu

pârâta-vânzătoare B.M. și cunoscând de existența antecontractului încheiat cu

reclamanta, ceea ce a condus la concluzia unei acțiuni frauduloase, contrară

siguranței circuitului civil, bunei-credințe și bunelor moravuri.

Cât privește

pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de

vânzare-cumpărare pentru cele 384.945 acțiuni, prima instanță a reținut că

voința părților exprimată în clauza contractuală de la art. 4.2 lit. c) nu lasă

loc niciunei alte interpretări juridice.

Prin antecontract

pârâta B.M. s-a obligat să transfere dreptul de proprietate asupra acțiunilor

către reclamantă, iar instanța are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să

țină loc de act de vânzare-cumpărare pe temeiul executării în natură a

obligațiilor și reparării în natură a prejudiciilor, principii prevăzute de

art. 1077 C. civ.

Cu privire la cererea

reconvențională precizată și prin care s-a solicitat numai radierea din arhiva

electronică de garanții imobiliare a garanției asupra acțiunilor, s-a reținut

că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a invocat niciun motiv legal de

încetare a acesteia.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., pârâtele au fost obligate și la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 82.184 RON, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert, conform

chitanțelor depuse la dosar.

Prin Decizia nr.

3/A-C din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile

formulate de pârâtele SC V. SA, S.C. A. SA, S.C. A.C. S.R.L. și de pârâta B.M.,

împotriva sentinței tribunalului.

Le-a obligat pe

apelantele - pârâte la plata sumei de 99.126,39 RON cheltuieli de judecată

către intimata - reclamantă.

În considerentele

acestei decizii, curtea de apel a reținut că:

Prima instanță a

respectat dispozițiile art. 261 C. proc. civ., susținerile părților fiind

arătate succint în încheierea de amânare a pronunțării din 22 iunie 2011 (fila

532 dosar fond), instanța nefiind obligată să reia în hotărâre discuțiile

privind admiterea și administrarea probelor, care sunt menționate în cauză, în

mod detaliat în încheierea din 31 martie 2010 (filele 120 - 122 voi. I), în

care a fost admisă proba cu înscrisuri și interogatoriu, coroborat cu

încheierea din 26 mai 2010 (filele 195 - 197 voi. I), prin care au fost admise

probele cu martori și expertiză, coroborat cu încheierea din 23 iunie 2010

(filele 315-317 voi. II), prin care a fost admisă și proba cu expertiza

contabilă.

Totodată, prima

instanță a arătat care sunt probele pe care se sprijină, motivând pe larg

concluzia la care a ajuns, respectiv constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate între B.M. și pârâtele S.C.

V. SA, S.C. A. S.A. și S.C. A.C. S.R.L.

De asemenea, nu se

poate reține nulitatea hotărârii pentru nepronunțarea în dispozitivul acesteia

asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei B.M., de vreme

ce în considerentele hotărârii tribunalul a arătat expres că apărarea pârâtei

B.M., potrivit cu care nu mai are calitate procesuală în litigiu, deoarece a

înstrăinat acțiunile și a transferat dreptul de proprietate, nu va fi primită,

deoarece aceasta este parte în antecontract (fila 535 pag. 5 paragraf

penultim).

Asupra fondului

cererilor formulate, răspunzând în comun motivelor din cele două apeluri,

curtea de apel a constatat mai întâi că instanța de fond a fost învestită cu o

cerere de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare -

cumpărare acțiuni, precizată ulterior (filele 88-90), în sensul constatării

nulității contractelor de vânzare acțiuni din 19 iunie 2009 pentru cauză falsă,

ilicită și lipsa calității de proprietar.

A mai apreciat că nu

poate fi reținut argumentul adus în apelul formulat de B.M., potrivit cu care

instanța nu s-a pronunțat asupra primului petit al acțiunii, respectiv

constatarea vânzării-cumpărării unui pachet de 384.945 acțiuni, reprezentând

7,47% din capitalul social al S.C. A.L. SA, aspect echivalent cu minus petita

(fila 17 dosar apel), deoarece în același capăt de cerere s-a solicitat pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a

pachetului de acțiuni menționat (fila 1 din cererea de chemare în judecată).

Sub aspectul

investirii, a constatat totodată că după renunțarea la primul capăt de cerere

din reconvențională, la termenul din 31 martie 2010 (filele 119-120 voi. I),

instanța a rămas învestită cu soluționarea cererii de radiere din Arhiva

Electronică a notării în favoarea reclamantei a unui gaj asupra celor 385.945

acțiuni, înscris la 1 iulie 2009.

În acest context

reclamanta a susținut că încheierea celor patru contracte de cesiune cu cele

trei societăți comerciale pârâte a fost realizată în frauda drepturilor

reclamantei, care se vedea îndreptățită să primească executarea

antecontractului, de vreme ce își respectase propriile obligații născute din

acesta.

Judecătorul fondului

a reținut corect că actele de vânzare -cumpărare încheiate între B.M. și

pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL sunt nule absolut, reținând

convenția frauduloasă a tuturor părților, care au contractat cunoscând

existența antecontractului (fila 535 verso). Ca atare, instanța de apel a

apreciat  că nu se pot reține susținerile din apelurile formulate, potrivit cu

care instanța a menționat greșit cauza ilicită și nu s-a limitat să considere

că neexecutarea antecontractului dă naștere la despăgubiri.

S-a considerat că

particularitatea speței rezultă din faptul că părțile au prevăzut în

antecontract clauze de natură să asigure poziția contractuală a promitentului

cumpărător, deoarece spre deosebire de consecințele care s-ar produce de plano,

în ipoteza fraudei comisă de cocontractant, respectiv dreptul la despăgubiri,

în cazul de față s-a stipulat că promitentul cumpărător are opțiune între a

solicita daune interese și a cere instanței pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de contract de vânzare - cumpărare.

Atât art. 3.1. lit.

f) cât și art. 3.2 lit. c) se referă la consecințele produse de culpa exclusivă

a fiecărei părți, care determină neîncheierea contractului de cesiune, textele

referindu-se mai întâi la promitentul vânzător, iar ulterior la promitentul

cumpărător.

În cazul de față, se

face aplicarea art. 4.2. lit. c) din antecontractul de vânzare - cumpărare,

singura care a determinat neîncheierea contractului de cesiune fiind promitenta

vânzătoare, aspect care se desprinde din ansamblul probelor administrate.

În această situație,

dreptul de opțiune între posibilitatea solicitării daunelor interese și

sesizarea instanței pentru constatarea vânzării-cumpărării aparține

promitentei-cumpărătoare, fără a se putea reține că promitenta-vânzătoare are

dreptul de a se dezice numai cu consecința plății daunelor interese stipulate

în art. 3.1 lit. f), i) și în art. 4.2 lit. c), i), idee pe care încearcă să o

acrediteze, inclusiv în apel.

În acest context, a

constatat că pârâta B.M. a primit contravaloarea acțiunilor potrivit

antecontractului de vânzare-cumpărare, conform înscrisurilor atașate

antecontractului (filele 7-8), până la 23 iunie 2009.

Potrivit

antecontractului (art. 2 pct. 2), reclamanta a achitat un avans de 275.000 euro

din prețul total prevăzut, în termen de 3 zile de la data semnării

antecontractului, iar ultima tranșă a fost achitată la 24 iunie 2009 (filele

7-8).

S.C. F.U. S.R.L. a

achitat la 24 iunie 2009 impozitul pentru vânzare-cumpărare de acțiuni la S.C.

A.L. S.A. către bugetul de stat (fila 10 dosar fond).

Promitenta vânzătoare

a transmis notificarea din 25 iunie 2009, pentru denunțarea unilaterală numai

după ce, cu o zi anterior i-au fost virați banii reprezentând ultima tranșă de

preț, conform antecontractului, iar promitenta cumpărătoare a somat-o cu

privire la încheierea contractului de cesiune.

Instanța de apel a

constatat că probele administrate în cauză determină concluzia că respectivele

contracte de cesiune cu terții au fost încheiate după data la care promitentul

cumpărător își achitase toate obligațiile decurgând din antecontract și chiar

după sesizarea instanței în aplicarea clauzei art. 3.1.f) ii).

Astfel, pentru

valabilitatea cesiunii de acțiuni, potrivit art. 98 alin. (1) teza II din Legea

nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă

dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor,

semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Expertul O.B.L. a

arătat că acțiunile S.C. A.L. S.A. sunt emise în formă dematerializată (fila

362 vol. II).

Cerințele textului

sunt cumulative, astfel că mențiunea în registru trebuie îndeplinită pentru a

asigura valabilitatea operațiunii.

De asemenea,

înscrierea în registru acționarilor nu se putea efectua fără justificarea

virării impozitului la bugetul de stat.

În cauză, ultimul

impozit a fost achitat la 16 iulie 2009 (fila 364 vol.II expertiză), rezultând

astfel că mențiunea în registru s-a realizat fără respectarea formelor legale,

impozitul nefiind dovedit achitat integral.

Ca atare, curtea de

apel trecând peste faptul că judecătorul fondului a dispus ca obiectiv al

expertizei să se determine dacă s-au respectat prevederile legale și statutare

privind transmiterea dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni

deținut de către pârâtă (fila 196 obiectivul 4 la expertiza O.B.L.), aspect

care nu aparține competenței expertului, ci al instanței de judecată, a

constatat că deși contractul încheiat cu S.C. V. S.A., datat 19 iunie 2009

(filele 274-277 vol.1), a fost menționat ulterior în registrul acționarilor la

19 iunie 2009, menționarea s-a realizat într-un registru paralel (fila 294 și

fila 296 și urm. vol. II).

Astfel, expertul

desemnat a arătat că există două registre 27, în unul dintre acestea fiind

înregistrate numai acțiunile în litigiu, restul paginilor fiind albe. Coroborat

cu pct. 10 din considerentele lucrării de expertiză a rezultat că în volumul 27

al registrului acționarilor nu mai există nicio altă tranzacție înregistrată,

iar coperta nu are semnătură de deschidere din partea persoanei care ține

registrele.

De asemenea, adresele

înaintate de reclamantă către registrul acționarilor societății A.L. S.A.,

poartă mențiuni asupra faptului că nu există înregistrare în cele 27 de

registre, mențiune semnată de aceeași martoră.

Faptul că aceste

adrese nu poartă semnătura și ștampila unui reprezentant al societății, nu

conferă valoare probatorie în contra societății cu privire la aceste mențiuni,

însă pe de o parte, se constată că ele au intrat în registratura S.C. A.L. SA,

fără a se întocmi un răspuns, iar pe de altă parte, că aceste mențiuni se

regăsesc în declarația de martor și rezultă indirect din concluziile raportului

de expertiză.

Curtea de apel a concluzionat

că datele menționate în contractele de vânzare-cumpărare a acțiunilor nu sunt

reale, fiind întocmite cu scopul de a frauda interesele

promitentei-cumpărătoare.

De asemenea, a

reținut că la 3 iulie 2009, societatea ale cărei acțiuni au fost supuse tranzacționării,

cunoștea existența antecontractului de vânzare-cumpărare, Consiliul de

administrație stabilind nevalidarea înregistrării în registrul acționarilor a

tranzacțiilor încheiate de B.M., ulterior promisiunii de vânzare-cumpărare

acțiuni încheiate cu SC F.U., cu toate consecințele care se impun.

Ca atare, instanța de

apel a apreciat că față de soluția pronunțată asupra cererii de constatare a

nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu cele trei

apelante, capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc

de vânzare - cumpărare a fost corect admis în temeiul clauzei contractuale

prevăzută la art. 3.1 lit. f) ii).

A reținut faptul că

prețul acțiunilor, achitat de către promitenta cumpărătoare în temeiul antecontractului

la termenele stabilite, restituit de către promitenta vânzătoare, nu înlătură

posibilitatea instanței de a da eficiență clauzei contractuale din art. 3.1

lit. f) ii), fiind un aspect care ține de executarea contractului. Dacă s-ar

aprecia contrariul, ar însemna că obligațiile stipulate în antecontract ar

putea rămâne fără efect la simpla manifestare de voință a uneia din părți, ceea

ce este însă contrazis de clauzele stabilite.

În ce privește

cererea de radiere a garanției și susținerea relativă la faptul că la 1 iulie

2009, a fost înregistrată abuziv garanția reală mobiliară asupra acțiunilor,

față de cele reținute mai sus și de soluția pronunțată, a arătat că cererea de

radiere a garanției înregistrate nu poate fi reținută, ca o consecință a

soluției cererii principale.

Garanția a fost

notată în temeiul antecontractului potrivit art. 13 alin. (2) din Titlul VI al

Legii nr. 99/1999, în vigoare la data în discuție, însă și în cazul în care

s-ar reține că lipsește un înscris care să ateste garanția, critica este

lipsită de interes, în condițiile în care acțiunile nu puteau fi înstrăinate.

Totodată, a arătat că

din probele administrate rezultă că aceasta s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor legale, de vreme ce anterior nu se dovedise în mod cert existența

contractelor de vânzare-cumpărare a acțiunilor cu cele trei societăți

comerciale.

A mai reținut că

motivarea soluției cererii reconvenționale, pronunțată de către prima instanță,

a avut în vedere într-adevăr încetarea garanției iar nu înscrierea acesteia,

însă față de cele mai sus arătate, critica din apelul formulat nu poate fi

primită.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs pârâta B.M. și pârâtele SC V. SA Comarnic, SC

A. SA Slatina și SC A.C. SRL Galați.

Recurenta - pârâtă

B.M. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii apelului și, pe fond, respingerea cererii așa cum a fost completată

și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost precizată.

De asemenea, arată că

înțelege să formuleze recurs și împotriva cheltuielilor de judecată în sumă de

99.126,39 RON, acordate netemeinic și nelegal de către instanța de apel.

Fără o sistematizare

a motivelor de recurs, așa cum s-ar fi impus potrivit legii, recurenta - pârâtă

B.M. formulează împotriva deciziei curții de apel, în esență, următoarele

critici:

Atât instanța de

fond, cât și cea de apel nu s-au pronunțat asupra primului petit al acțiunii,

respectiv „să se constate vânzarea -cumpărarea unui pachet de 384.945 acțiuni

reprezentând 7,47 % din capitalul social al societății comerciale S.C. A.L.

S.A.", acest aspect echivalând cu minus petita, instanța având obligația

de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, în speță,

instanțele nu s-au pronunțat și nici nu au motivat nimic cu privire la acest

aspect.

Instanța de apel nu a

observat că antecontractul de vânzare -cumpărare încheiat între părțile în

cauză nu are ca efect transmiterea proprietății asupra pachetului de acțiuni,

ci duce numai la nașterea unui drept de creanță și a unei obligații corelative

pentru ambele părți ale antecontractului.

Prin urmare, -

susține recurenta -, dacă promitentul vânzător vinde bunul unui terț,

încălcându-și astfel obligațiile contractuale, promitentul cumpărător va avea

doar un drept la daune - interese, neputând cere încheierea contractului de

vânzare - cumpărare și transferul proprietății bunului (adică executarea în

natură a obligației de către promitentul vânzător) și mai mult decât atât la

data promovării acțiunii (26 iunie 2009) pachetul de acțiuni nu se mai afla în

proprietatea recurentei.

De asemenea, nu s-a

observat că părțile contractante au inserat o clauză de dezicere sau de

renunțare (de răzgândire), adică de desfacere a antecontractului de vânzare -

cumpărare prin voința uneia sau alteia dintre părți, în sensul că, oricare

dintre părți și-a rezervat dreptul unilateral de a-și retrage ulterior

consimțământul dat la încheierea antecontractului, or, instanțele au ignorat cu

desăvârșire această clauză de dezicere și, mai mult decât atât, au ignorat

faptul că intimata a dat eficiență acesteia, prin primirea  sumelor achitate și

restituite integral de către recurentă.

Instanța de apel a

reținut convenția frauduloasă a tuturor pârâtelor și în mod nelegal a dispus

anularea contractelor de cesiune, nefăcându-se dovada cauzei ilicite, false sau

imorale.

Nu poate fi reținută

motivarea instanței de apel cu privire la fraudă, arătând că „atunci când

înstrăinarea către un terț a bunului care a format obiectul promisiunii de

vânzare - cumpărare a fost realizată tocmai pentru a determina nerespectarea

obligațiilor asumate în antecontract, este incidență frauda". Astfel, fără

a se aduce o dovadă în sensul relei -credințe a pârâtelor societății

comerciale, atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat că se impune

anularea contractelor de cesiune, fără vreun argument concret și susținut de

probe clare.

De asemenea,

recurenta consideră că nu pot fi primite susținerile intimatei, nedovedite, cum

că, tranzacțiile din data de 19 iunie 2009, 23 iunie 2009 și 3 iulie 2009 au

fost înscrise într-un registru ce nu era ținut în mod legal, deoarece având în

vedere dispozițiile art. 1169 C. civ., precum și raportul de expertiză dispus

în cauză, se confirmă faptul că societatea prin reprezentanții săi legali,

corect a ținut registrele acționarilor și tot corect s-a operat transferul

dreptului de proprietate în cauză.

În ce privește

cererea sa reconvențională privind radierea garanției, arată că înregistrarea

în Arhiva electronică s-a făcut la data de 1 iulie 2009, după denunțarea

unilaterală a contractului, după restituirea prețului și după încheierea

contractelor de cesiune pe care Ie-a încheiat fără a încălca vreo normă

juridică sau morală.

Drept urmare,

conchide, prin a arăta că respectivele contracte de cesiune au fost executate

cu bună - credință de ambele părți, societățile comerciale au achitat integral

prețul prin virament bancar, au calculat, reținut și virat impozitul pe venit și

s-a semnat în registrele societății pentru a opera transferul dreptului de

proprietate.

Cu privire la capătul

de cerere privind cheltuielile de judecată, în sumă de 99.126,39 RON, la plata

cărora au fost obligate apelantele către intimata - reclamantă arată că în mod

nelegal instanța de apel Ie-a acordat după rămânerea în pronunțare și fără a fi

puse în discuția părților, în cuantum atât de mare, nejustificându-se prin

munca depusă de avocat, respectiv întâmpinare și concluzii scrise.

Recurentele - pârâte

SC V. SA Comarnic, SC A. SA Slatina și SC A.C. SRL Galați își întemeiază

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicită

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de

chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentele - pârâte

formulează, în esență, următoarele critici, îndreptate împotriva deciziei

curții de apel:

În mod nelegal s-a

dispus anularea contractelor de cesiune, nefăcându-se dovada cauzei ilicite, false

sau imorale.

Consideră că, pentru

a putea dispune anularea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni pe

motiv de fraudă, era necesar să se dovedească atât existența relei - credințe,

a fraudei din partea vânzătorului B.M., constând în încălcarea obligațiilor

asumate prin antecontractul în cauză, cât și reaua - credință a cumpărătorilor

SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL, constând în aceea că au cunoscut existența

antecontractului și au perfectat vânzarea tocmai pentru a împiedica realizarea

antecontractului.

Reclamanta nu poate

solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare

- cumpărare, pentru că, așa cum s-a stabilit în literatura de specialitate,

dacă promitentul - vânzător nu își respectă obligația de a vinde lucrul unei

alte persoane, beneficiarul -cumpărător nu poate cere predarea lucrului,

întrucât nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă persoană

este - cu rezerva fraudei - valabilă, beneficiarul - cumpărător neputând cere

decât daune - interese.

În hotărârea

criticată, nu se arată probele din care rezultă ilicitatea sau falsitatea

cauzei contractelor de cesiune încheiate de pârâte.

În acest sens,

recurentele arată că instanța de apel a apreciat că „judecătorul fondului a

reținut corect că actele de vânzare - cumpărare încheiate între B.M. și

pârâtele SC V. SA, SC A. SA și SC A.C. SRL sunt nule absolut, reținând

conivența frauduloasă a tuturor părților, care au contractat cunoscând

existența antecontractului". Astfel, instanța de apel pur și simplu afirmă

că pârâtele - societăți comerciale au știut de existența antecontractului în

cauză, fără însă a arăta de unde rezultă acest aspect, pe ce probe se bazează

această afirmație.

Hotărârea instanței

de apel nu este motivată, astfel cum impune art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., deoarece instanța nu a indicat punctual care au fost temeiurile de fapt

și de drept care i-au format convingerea, legiuitorul instituind obligația de a

expune pe larg împrejurările care au condus la o anumită soluție.

În cuprinsul

antecontractului există o clauză de dezicere („de răzgândire"), or, dacă

în antecontract s-a prevăzut o astfel de clauză, în favoarea uneia sau ambelor

părți, consimțământul poate fi revocat unilateral și instanța nu mai poate

pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

În legătură cu

recursurile pârâtelor, formulate astfel cum s-a arătat mai sus, în raport de

actele dosarului, de dispozițiile legale incidente speței, precum și de

hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, se constată următoarele:

Intimata - reclamantă

SC F.U. SRL Pitești a invocat nulitatea recursurilor declarate, pe de o parte,

de către pârâta B.M., iar, pe de altă parte, de către pârâtele SC V. SA, SC A.

SA și SC A.C. SRL, susținând, în esență, că recurentele nu au indicat nici

expres și nici implicit motive de nelegalitate ale deciziei recurate, ci, din

contră, toate criticile formulate pe calea recursului se referă la modalitatea

de stabilire a situației de fapt, la greșita interpretare a fondului cauzei de

către instanțele care s-au pronunțat în cauză și nicidecum la modalitatea de

aplicare a legii, - împrejurare în care asemenea critici nu pot face obiectul

controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, consecința fiind

admiterea excepției și aplicarea sancțiunii expres reglementate de dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., respectiv nulitatea

recursului.

Recurentele pârâte au

solicitat respingerea acestei excepții, susținând că motivele de recurs

formulate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Instanța de recurs,

examinând excepția invocată de intimata -reclamantă, apreciază că motivele de

recurs expuse de pârâte, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, în scris,

pot fi încadrate în temeiurile de drept pe care au fost fundamentate, respectiv

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și, în consecință, va

respinge această excepție, ca neîntemeiată, procedând la soluționarea pe fond a

recursurilor.

Asupra fondului

cererilor de recurs, instanța se va pronunța, examinând și răspunzând în comun

la motivele identice formulate în cele două recursuri și va examina, de

asemenea și motivele de recurs suplimentare ce se regăsesc doar în cererea de

recurs formulată de pârâta B.M.

Se observă astfel că

recurenta - pârâtă exprimă o primă critică adresată hotărârilor date de

instanțe în această cauză, în sensul că nu s-au pronunțat asupra primului petit

al acțiunii, respectiv constatarea vânzării - cumpărării unui pachet de 384.945

acțiuni reprezentând 7,47 % din capitalul social al S.C. A.L. SA, acest aspect

echivalând cu minus petita.

Privind această

critică, se constată, pe de o parte, că recurenta -pârâtă nu justifică

interesul în a invoca pretinsa omisiune a instanțelor fondului de a se pronunța

cu privire la unul dintre capetele de cerere formulat de reclamantă, interesul

procesual în a invoca minus petita neputându-l avea decât partea care a

formulat cererea, iar pe de altă parte, se constată că instanțele cărora le

este adresat acest reproș au interpretat corect cererea dedusă judecății și au

pronunțat hotărâri conforme cu învestirea făcută de către reclamantă.

Se mai observă că în

ambele recursuri se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în

sensul că hotărârea instanței de apel nu este motivată astfel cum impun

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că

instanța de apel nu a indicat punctual care au fost temeiurile de fapt și de

drept ce i-au format convingerea, dar această critică este inacceptabilă atât

timp cât, contrar afirmațiilor recurentelor, se constată că hotărârea,

criticată din această perspectivă, este amplu motivată, neexistând obligația

instanței de a răspunde punctual tuturor apărărilor formulate de părți, a

analizat probele și argumentele părților aflate în litigiu, arătând atât

motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea

instanței, cât și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților,

-toate aceste motive conducând în final la soluția adoptată în prezenta cauză.

În ceea ce privește

criticile comune formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se rețin următoarele:

O primă critică

susținută în ambele recursuri este aceea potrivit căreia în mod greșit a fost

admisă acțiunea reclamantei, ignorându-se faptul că aceasta nu putea solicita

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare -

cumpărare, singura opțiune posibilă a acesteia fiind aceea ca, în împrejurarea

în care aprecia că promitentul vânzător nu și-a respectat obligația prevăzută

în antecontractul de vânzare - cumpărare și a vândut lucrul unei alte persoane,

să pretindă daune - interese.

În formularea acestor

susțineri recurentele pleacă de la premisa că nu erau îndeplinite toate

cerințele pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri și anume cele privind

calitatea pârâtei B.M. de proprietar al acțiunilor și achitarea prețului

acțiunilor convenit de părți.

Această critică nu

este întemeiată.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile, iar pârâta B.M. care

s-a obligat prin antecontract să transfere dreptul de proprietate asupra

acțiunilor către reclamantă nu numai că nu a făcut acest lucru, dar, a denunțat

unilateral antecontractul, a restituit sumele primite cu titlu de preț fără

nicio justificare legală ori contractuală și, în același timp, a încheiat cu

pârâtele societăți comerciale contractele de vânzare - cumpărare de acțiuni,

primind prețul întreg.

Așa cum au reținut

corect ambele instanțe, pârâta B.M. are calitate procesuală pasivă, în prezentul

litigiu, neputând fi primită apărarea ei motivată de faptul că ar fi transferat

dreptul de proprietate prin înstrăinarea acțiunilor, deoarece aceasta este

parte în antecontract, iar reclamanta solicitând prin acțiunea de față

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare -

cumpărare de acțiuni a înțeles să dea eficiență deplină antecontractului,

respectiv a clauzelor înscrise în acesta, potrivit voinței părților liber

exprimate.

Într-adevăr,

promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare nu transmite proprietatea, dar

obligă părțile la încheierea contractului, în situația în care nerespectarea

obligațiilor asumate prin antecontract este determinată de frauda survenită

prin înstrăinarea către terți a bunului ce constituie obiect al promisiunii de

vânzare - cumpărare, iar în caz de refuz, există posibilitatea obligării în

justiție la încheierea contractului, cu atât mai mult cu cât în antecontract,

s-a prevăzut o clauză în acest sens.

Astfel fiind, se

reține că, în speță, instanțele au apreciat corect că sunt îndeplinite

cerințele contractuale și legale pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care

să țină loc de contract de vânzare -cumpărare.

O altă critică a

recurentelor se referă la existența clauzei de dezicere în antecontract,

neluată în considerare de instanțe, în sensul că dacă în cuprinsul

antecontractului există o clauză de dezicere („de răzgândire") în favoarea

uneia sau ambelor părți, consimțământul poate fi revocat unilateral și instanța

nu mai poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Nici această critică

nu este întemeiată.

Sub acest aspect, se

reține că în antecontract, - contrar susținerilor recurentelor - nu există o

clauză de dezicere care să-i permită promitentei - vânzătoare să nu-și execute

obligația de transfer a dreptului de proprietate, ci, dimpotrivă, există

clauzele 3.1 lit. f)) și 4.2 lit. c)), din a căror coroborare rezultă că

părțile au stabilit potrivit voinței lor consecințele neîncheierii

contractului, datorită culpei exclusive a promitentei - vânzătoare, care prin

atitudinea sa exclusivă a determinat neîncheierea contractului.

Aceste clauze sunt

clare și precise, fără a necesita vreo interpretare din partea instanțelor și

instituie un drept exclusiv al promitentei - cumpărătoare de a opta între

rezoluțiunea convențională (pact comisoriu) cu daune interese și sesizarea

instanței cu o cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de

contract.

Recurentele critică

decizia curții de apel susținând și că în hotărâre nu se arată probele din care

rezultă ilicitatea sau falsitatea cauzei contractelor de cesiune încheiate

între pârâte, or, se constată că nici această critică nu poate fi primită,

atâta vreme cât în hotărârea instanței de apel s-a reținut că nicio probă nu a

relevat că cesiunea nu a fost posibilă din culpa reclamantei, în timp ce

poziția exprimată de pârâtă arată că aceasta a intenționat să înstrăineze

acțiunile către terțe persoane pentru a nu se încheia contractul de cesiune,

singura care a determinat neîncheierea contractului de concesiune fiind

promitenta - vânzătoare și acest aspect se desprinde din întregul probatoriu

administrat.

Rezultă, prin urmare,

pe de-o parte, că prin natura ei, stabilirea existenței ilicității sau

falsității cauzei contractelor de cesiune încheiate de pârâtă cu terții este în

primul rând o chestiune ce ține de netemeinicie, dar dacă totuși se pune

problema nelegalității, se constată că stabilirea situației de fapt s-a făcut

ca urmare a unei ample analize a probatoriului administrat și cu respectarea

dispozițiilor art. 966 și art. 968 C. civ. 1864, apreciindu-se corect în sensul

existenței unei cauze ilicite cu participarea tuturor pârâtelor pentru

fraudarea drepturilor legale și contractuale ale reclamantei, astfel cum

decurg, acestea din urmă, din antecontractul încheiat cu pârâta, care a condus

în mod legal la anularea contractelor de cesiune încheiate de către pârâtă cu

terții.

Cât privește critica

conform căreia recurentele consideră că nu poate fi reținută motivarea

instanței de apel cu privire la fraudă, atunci când a apreciat că se impune

anularea contractelor de cesiune fără vreun argument concret și susținut de

probe clare, se constată că nu poate fi primită, atâta vreme cât din actele

dosarului reiese incontestabil că instanțele au stabilit conivența frauduloasă

a pârâtelor în baza unui complex de elemente de fapt, așa cum au rezultat

acestea din ansamblul probatoriului administrat.

În ce privește

afirmațiile recurentei B.M. conținute în motivul suplimentar de recurs, privind

greșita reținere de către instanța de apel a susținerilor nedovedite ale

intimatei potrivit cărora tranzacțiile din data de 19 iunie 2009, 23 iunie 2009

și 3 iulie 2009 au fost înscrise într-un registru ce nu era ținut în mod legal,

se constată că nu sunt întemeiate, întrucât, din actele dosarului rezultă că

recurentele - pârâte au antedatat contractele de vânzare - cumpărare, așa cum

reiese din registrul paralel cu cele ținute regulat de societate, iar data

reală a semnării contractelor se situează după data la care s-a înscris

garanția în Arhiva Garanțiilor Reale Mobiliare și anume, după data de 1 iulie

2009.

Referitor la

susținerile, formulate suplimentar de aceeași recurentă - pârâtă, privind

greșita respingere a cererii sale reconvenționale, având ca obiect radierea

garanției în condițiile în care înregistrarea în Arhiva electronică s-a făcut

la data de 1 iulie 2009, după denunțarea unilaterală a contractului, după

restituirea prețului și după încheierea contractelor de cesiune pe care Ie-a

încheiat fără a încălca vreo normă juridică sau morală, se constată că nu este

întemeiată.

Se reține astfel că

soluția de respingere a acestei cereri, pronunțată de instanțe este corectă,

având în vedere dezlegarea dată acțiunii principale și anume de constatare a

nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare de acțiuni încheiate

de pârâta B.M. cu pârâtele societăți comerciale și de repunere a părților în

situația anterioară, precum și de pronunțarea hotărârii care ține loc de act

autentic de vânzare - cumpărare de acțiuni între reclamantă și pârâta B.M.

Este de asemenea

corectă și aprecierea instanțelor că, în condițiile în care acțiunile nu puteau

fi înstrăinate, critica recurentei privind înregistrarea abuzivă a garanției

apare ca fiind lipsită de interes, nefiind invocat, de altfel, niciun motiv

legal de încetare a acesteia.

Critica recurentei -

pârâte B.M. legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei

de către instanța de apel, precum și a modului nelegal în care aceste

cheltuieli au fost acordate, după rămânerea în pronunțare și fără a fi puse în

discuția părților - așa cum susține recurenta, nu este întemeiată.

Se reține astfel că

nu se justifică modificarea deciziei curții de apel numai sub acest aspect,

întrucât neexistând un criteriu unitar de cuantificare a serviciilor

avocațiale, criteriul ce poate fi luat în considerare nu poate fi reprezentat

numai de numărul termenelor de judecată, ci trebuie avut în vedere și gradul de

complexitate a cauzei, problemele deduse judecății, precum și amplitudinea

probatoriului supus analizei -toate aceste elemente reflectând munca depusă de

avocat, or, în speță, înalta Curte consideră că la acordarea cheltuielilor de

judecată în cuantumul solicitat, instanța de apel a avut în vedere elementele

de apreciere a cuantumului acestor cheltuieli și oricum, asupra acestor

cheltuieli, ca și asupra tuturor aspectelor privind fondul cauzei aprecierea

aparține instanței care pronunță soluția, în cazul de față, curții de apel.

În ce privește lipsa

dezbaterilor privind cheltuielile de judecată, se constată că o astfel de

critică nu poate fi primită, de vreme ce așa cum rezultă din încheierea din 13

ianuarie 2012 a curții de apel, ambele părți au solicitat acordarea

cheltuielilor de judecată și nu a existat vreo cerere de lămurire sau cenzurare

a cuantumului acestora.

În consecință, pentru

considerentele mai sus arătate, constatând că nu sunt întrunite cerințele

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurente și

având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul declarat de pârâta B.M., ca nefondat și, de asemenea, se va respinge

recursul declarat de pârâtele SC A. SA Slatina, SC A.C. SRL Galați și SC V. SA

Comarnic, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta B.M. împotriva Deciziei nr. 3/A-C din 18 ianuarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de pârâtele SC A. SA SLATINA, SC A.C. SRL Galați și SC V. SA Comarnic

împotriva Deciziei nr. 3/A-C din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG