ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3036/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 31

martie 2006 reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC G.O. SRL solicitând

ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de

1274,86 lei reprezentând penalități pentru nerespectarea obligațiilor asumate

prin clauzele 7.4, 7.11.6, 7.12.1 și 7.13.8 din contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. CBV 19 din 19 septembrie 2002.

Pârâta a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni și restabilirea situației anterioare, cerere

precizată ulterior în sensul obligării reclamantei la plata contravalorii

pachetului de acțiuni și completată în sensul că s-a solicitat și constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni pentru fraudă

la lege. Ulterior pârâta a renunțat la capătul de cerere privind rezoluțiunea

contractului.

Tribunalul București, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1420 din 30 iunie 2008 a respins excepția prematurității privind pretențiile reclamantei A.V.A.S. întemeiate pe

dispozițiile art. 7.11.16 din contract și excepția prescripției dreptului la

acțiune privitoare la pretențiile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 7.13.8

din contract și în consecință a respins pretențiile reclamantei întemeiate pe

acest articol ca prescrise.

A admis în parte cererea reclamantei

obligând pârâta la plata sumei de 18.002 Euro echivalent în lei la data plății

efective.

Totodată a respins cererea

reconvențională ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a avut în vedere clauzele contractului încheiat, dispozițiile

O.G. nr. 25/2002 și Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Împotriva acestei soluții a promovat apel

ambele părți.

Criticile reclamantei fac referire la

modul eronat în care s-a soluționat excepția prescripției dreptului material la

acțiune cu privire la penalitățile în cuantum de 1.274,86 lei calculate în

conformitate cu dispozițiile clauzei 7.13.8 din contract, aplicând normele de

drept comun și nu pe cele derogatorii care reglementează privatizarea.

Sunt invocate în acest sens, dispozițiile

art. 1 din H.G. nr. 489/2003 privind normele de aplicare a O.G. nr. 25/2002 în

conformitate cu care contractele încheiate anterior, sau ulterior intrării în

vigoare a ordonanței sunt considerate ca aflate în perioada de derulare până

când acestea încetează să mai producă efecte, înțelegându-se prin aceasta

stingerea obligațiilor și valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din

respectivele contracte inclusiv până la rămânerea definitivă și irevocabilă a

unor hotărâri judecătorești cu privire la litigiile născute din neexecutarea

parțială a contractelor.

Apelanta-reclamantă a mai făcut referire

și la dispozițiile art.4 din O.G. nr. 25/2002 în temeiul cărora A.V.A.S. are

obligația d ea urmări derularea și modul de respectare a obligațiilor contractuale

asumate prin contractele privatizate.

Pârâta, prin criticile formulate susține

că instanța în mod eronat a respins excepția prematurității formulării

pretențiilor întemeiate pe clauza prevăzută la art. 7.4 din contract, conform

căreia avea obligația să realizeze o cifră de afaceri din care 70% să fie

realizată din obiectul principal de activitate. Din această formulare reiese

că, perioada de raportare este cuprinsă între 19 septembrie 2002 și 19

septembrie 2007 fiind lipsit de relevanță respectarea procentului pe fiecare

an.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru suma de 3000 Euro izvorâtă din nerespectarea

clauzei 7.11.6 apelanta susține că această obligație trebuia îndeplinită până

la data de 31 martie 2003. Ca urmare dreptul reclamantei la acțiune a luat

naștere la data de 1 aprilie 2003 astfel că termenul de prescripție s-a

împlinit la data de 1 aprilie 2006.

De asemenea apelanta-pârâtă consideră că

a reușit săvârșirea fraudei la lege de către reclamantă, aceasta fiind

sancționată de către legiuitor cu nulitatea absolută.

Prin decizia Curții de Apel Brașov, secția

comercială, nr. 147 din 4 decembrie 2008 a respins apelurile ca nefondate.

În fundamentarea soluției pronunțate

instanța de control judiciar a arătat că dispozițiile legale invocate de

apelanta-reclamantă nu prezintă nicio relevanță asupra datei la care începe să

curgă termenul de prescripție al acțiunilor izvorâte din nerespectarea

obligațiilor asumate prin contractele de privatizare. Aceste dispoziții nu

conțin nicio derogare de la dreptul comun cu privire la acest aspect.

În lipsa unor norme derogatorii, în mod

corect prima instanță a considerat că termenul de prescripție începe să curgă,

potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, de la data nașterii

dreptului la acțiune.

Cu privire la apelul pârâtei, instanța de

apel a apreciat că sunt improprii criticile referitoare la modul de soluționare

a excepției prematurității.

S-a precizat că motivul pentru care

instanța a respins această excepție nu este analiza detaliată a obligației d ea

efectua investiția pe ani, ci faptul că această excepție a fost invocată

ulterior datei de 19 septembrie 2007, dată până la care pârâta era obligată să

realizeze cifra de afaceri stipulată.

Cu privire la excepția dreptului la

acțiune pentru pretențiile izvorând din clauza 7.11.6 se reține că și în

situația în care data împlinirii termenului de prescripție este cea calculată

de apelantă respectiv 1 aprilie 2006, acțiunea este introdusă în termen, fiind

trimisă prin poștă la data de 31 martie 2006.

S-a mai reținut că folosirea de manopere dolosive

pentru inducerea în eroare a unei persoane în vederea determinării acesteia să

încheie un contract constituie un caz de viciere a consimțământului, prin dol,

ceea ce atrage nulitatea relativă a contractului și nu nulitatea absolută așa

cum pretinde apelanta.

Reclamanta a declarat recurs împotriva

sentinței instanței de apel criticile făcând referire la modul de interpretare

a dispozițiilor O.G. nr. 25/2002 față de excepția prescripției dreptului

material la acțiune cu privire la penalitățile în cuantum de 1.274,86 lei

calculate în conformitate cu dispozițiile clauzei 7.13.8.

Potrivit O.G. nr. 25/2002 A.V.A.S., are

nu numai dreptul, dar și obligația de a urmări derularea și modul de respectare

a obligațiilor contractuale asumate prin contractele de privatizare și de a

aplica sancțiunile considerate necesare.

Criticile pârâtei-recurente au făcut

referire la modul de interpretare a incidenței dreptului material la acțiune

privind plata sumei de 3000 Euro aferentă clauzei 7.11.6.

S-a considerat că acțiunea înregistrată

în data de 4 aprilie 2006, este ulterioară împlinirii termenului de prescripție

general, motiv pentru care instanța era obligată să constate că dreptul

material la acțiune era prescris.

Cu privire la motivele invocate și

probele administrate în susținerea cererii reconvenționale recurenta-pârâtă apreciază

că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

S-a arătat că dosarul de prezentare

întocmit de către A.V.A.S. în vederea scoaterii la licitație a vânzării

pachetului de acțiuni din cadrul SC A.W.E. H.D. SA cuprinde informații false

care au făcut o prezentare neconformă cu realitatea, solicitând să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

În continuare, se prezintă aspecte

privind bunurile menționate în dosarul de prezentare întocmit de reclamantă.

Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului la acțiune a pretențiilor izvorâte din nerespectarea clauzei 7.11.6

din contractul de privatizare se reține că potrivit articolului amintit,

obligația efectuării investiției de 20.000 Euro făcută până la data de 31

martie 2003 dreptul la acțiune al reclamantei-recurente născându-se cel mai

devreme la data de 1 aprilie 2006, termenul de prescripție de 3 ani

împlinindu-se la data de 7 aprilie 2006.

Or, așa cum au reținut instanțele

anterioare acțiunea recurentei-reclamante a fost trimisă prin poștă la data de

31 martie 2006, astfel că justificat s-a procedat la respingerea acestei

excepții.

De reținut este și faptul că potrivit

art. 7.11.7 din contractul de privatizare dovada realizării investițiilor de

mediu trebuie transmisă vânzătorului de către cumpărător în termen de cel mult

30 de zile de la data scadenței, 31 martie 2006, adică până la 30 aprilie 2006

abia anterior acestui moment născându-se dreptul la acțiune al reclamantei

astfel încât și din această perspectivă acțiunea a fost formulată în cadrul

termenului general de prescripție.

În privința excepției dreptului la

acțiune al reclamantei față de pretențiile izvorâte din nerespectarea clauzei

7.13.8 din contract, justificat s-a reținut că reclamanta a luat la cunoștință

de data eliberării confirmării de plată a acțiunilor la data de 1 noiembrie

2002, în termen de 15 zile de la acest moment cumpărătorul fiind obligat să-i

prezinte dovada înregistrării garanției reale mobiliare la Registrul Acționarilor Societății dreptul la acțiune privind plata penalităților de 0,15% pe

zi și întârzierea născându-se la 17 noiembrie 2002, acțiunea fiind trimisă la

instanță, așa cum s-a mai arătat la data de 31 martie 2006, cu depășirea

termenului de prescripție de 3 ani, criticile privind admiterea excepției

urmând a fi înlăturate.

Trimiterile recurentei-reclamante la

dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 483/2003 și art. 4 din OG nr. 25/2002

sunt lipsite de relevanță cu atât mai mult cu cât contractul se supune

dispozițiilor Legii nr. 137/2002,se arată că „ cererilor privind executarea

obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale

societăților comerciale privatizate li se aplică termenul general de

prescripție”.

Se va înlătura și critica privind modul

de realizare a notificării prevăzute de art. 7.11.10 din contract cu atât mai

mult cu cât motivul pentru care s-a respins această excepție nu este analiza

defalcată a obligației de a efectua investiția pe ani, ci faptul că această

excepție a fost invocată ulterior datei de 19 septembrie 2007, dată până la

care pârâta era obligată să realizeze cifra de afaceri stipulată.

Nu se pot reține nici criticile privind

respectarea art. 7.4, art. 7.11.6 și art. 7.12.1 din contractul de privatizare față

de valoarea investiției realizată pe perioada 30 septembrie 2002 – 30

septembrie 2003 și 30 septembrie 2003 -30 septembrie 2004.

În adevăr, instanțele au procedat corect

reținând că în speță nu este operantă frauda la lege, înlăturând susținerea

recurentei-pârâte în sensul că ar fi existat fraudă la lege datorită

prezentării situației juridice eronate a societății privatizate, prin

nedepunerea diligentelor menționate atât în contractul de privatizare cât și în

H.G. nr. 450/1999 aceasta nefăcând altceva decât să-și invoce propria culpă.

Celelalte critici formulate de

pârâta-recurentă nu pot fi examinate întrucât fac referire la aspecte de

netemeinicie, ce țin de caracterul devolutiv al apelului.

Având în vedere considerentele

menționate, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta A.V.A.S. București și de pârâta SC G.O. SRL Brașov

împotriva deciziei 147/Ap. din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2009.