ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3036/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 31 martie 2006 reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC G.O. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1274,86 lei reprezentând penalități pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin clauzele 7.4, 7.11.6, 7.12.1 și 7.13.8 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. CBV 19 din 19 septembrie 2002. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și restabilirea situației anterioare, cerere precizată ulterior în sensul obligării reclamantei la plata contravalorii pachetului de acțiuni și completată în sensul că s-a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni pentru fraudă la lege.

Ulterior pârâta a renunțat la capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului. Tribunalul București, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1420 din 30 iunie 2008 a respins excepția prematurității privind pretențiile reclamantei A.V.A.S. întemeiate pe dispozițiile art. 7.11.16 din contract și excepția prescripției dreptului la acțiune privitoare la pretențiile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 7.13.8 din contract și în consecință a respins pretențiile reclamantei întemeiate pe acest articol ca prescrise. A admis în parte cererea reclamantei obligând pârâta la plata sumei de 18.002 Euro echivalent în lei la data plății efective. Totodată a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere clauzele contractului încheiat, dispozițiile O.G. nr. 25/2002 și Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Împotriva acestei soluții a promovat apel ambele părți. Criticile reclamantei fac referire la modul eronat în care s-a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la penalitățile în cuantum de 1.274,86 lei calculate în conformitate cu dispozițiile clauzei 7.13.8 din contract, aplicând normele de drept comun și nu pe cele derogatorii care reglementează privatizarea. Sunt invocate în acest sens, dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 489/2003 privind normele de aplicare a O.G.

nr. 25/2002 în conformitate cu care contractele încheiate anterior, sau ulterior intrării în vigoare a ordonanței sunt considerate ca aflate în perioada de derulare până când acestea încetează să mai producă efecte, înțelegându-se prin aceasta stingerea obligațiilor și valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din respectivele contracte inclusiv până la rămânerea definitivă și irevocabilă a unor hotărâri judecătorești cu privire la litigiile născute din neexecutarea parțială a contractelor. Apelanta-reclamantă a mai făcut referire și la dispozițiile art.4 din O.G. nr. 25/2002 în temeiul cărora A.V.A.S. are obligația d ea urmări derularea și modul de respectare a obligațiilor contractuale asumate prin contractele privatizate.

Pârâta, prin criticile formulate susține că instanța în mod eronat a respins excepția prematurității formulării pretențiilor întemeiate pe clauza prevăzută la art. 7.4 din contract, conform căreia avea obligația să realizeze o cifră de afaceri din care 70% să fie realizată din obiectul principal de activitate. Din această formulare reiese că, perioada de raportare este cuprinsă între 19 septembrie 2002 și 19 septembrie 2007 fiind lipsit de relevanță respectarea procentului pe fiecare an.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 3000 Euro izvorâtă din nerespectarea clauzei 7.11.6 apelanta susține că această obligație trebuia îndeplinită până la data de 31 martie 2003. Ca urmare dreptul reclamantei la acțiune a luat naștere la data de 1 aprilie 2003 astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 1 aprilie 2006. De asemenea apelanta-pârâtă consideră că a reușit săvârșirea fraudei la lege de către reclamantă, aceasta fiind sancționată de către legiuitor cu nulitatea absolută. Prin decizia Curții de Apel Brașov, secția comercială, nr. 147 din 4 decembrie 2008 a respins apelurile ca nefondate. În fundamentarea soluției pronunțate instanța de control judiciar a arătat că dispozițiile legale invocate de apelanta-reclamantă nu prezintă nicio relevanță asupra datei la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunilor izvorâte din nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de privatizare.

Aceste dispoziții nu conțin nicio derogare de la dreptul comun cu privire la acest aspect. În lipsa unor norme derogatorii, în mod corect prima instanță a considerat că termenul de prescripție începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, de la data nașterii dreptului la acțiune. Cu privire la apelul pârâtei, instanța de apel a apreciat că sunt improprii criticile referitoare la modul de soluționare a excepției prematurității. S-a precizat că motivul pentru care instanța a respins această excepție nu este analiza detaliată a obligației d ea efectua investiția pe ani, ci faptul că această excepție a fost invocată ulterior datei de 19 septembrie 2007, dată până la care pârâta era obligată să realizeze cifra de afaceri stipulată.

Cu privire la excepția dreptului la acțiune pentru pretențiile izvorând din clauza 7.11.6 se reține că și în situația în care data împlinirii termenului de prescripție este cea calculată de apelantă respectiv 1 aprilie 2006, acțiunea este introdusă în termen, fiind trimisă prin poștă la data de 31 martie 2006. S-a mai reținut că folosirea de manopere dolosive pentru inducerea în eroare a unei persoane în vederea determinării acesteia să încheie un contract constituie un caz de viciere a consimțământului, prin dol, ceea ce atrage nulitatea relativă a contractului și nu nulitatea absolută așa cum pretinde apelanta. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței instanței de apel criticile făcând referire la modul de interpretare a dispozițiilor O.G.

nr. 25/2002 față de excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la penalitățile în cuantum de 1.274,86 lei calculate în conformitate cu dispozițiile clauzei 7.13.8. Potrivit O.G. nr. 25/2002 A.V.A.S., are nu numai dreptul, dar și obligația de a urmări derularea și modul de respectare a obligațiilor contractuale asumate prin contractele de privatizare și de a aplica sancțiunile considerate necesare. Criticile pârâtei-recurente au făcut referire la modul de interpretare a incidenței dreptului material la acțiune privind plata sumei de 3000 Euro aferentă clauzei 7.11.6. S-a considerat că acțiunea înregistrată în data de 4 aprilie 2006, este ulterioară împlinirii termenului de prescripție general, motiv pentru care instanța era obligată să constate că dreptul material la acțiune era prescris.

Cu privire la motivele invocate și probele administrate în susținerea cererii reconvenționale recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. S-a arătat că dosarul de prezentare întocmit de către A.V.A.S. în vederea scoaterii la licitație a vânzării pachetului de acțiuni din cadrul SC A.W.E. H.D. SA cuprinde informații false care au făcut o prezentare neconformă cu realitatea, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. În continuare, se prezintă aspecte privind bunurile menționate în dosarul de prezentare întocmit de reclamantă. Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune a pretențiilor izvorâte din nerespectarea clauzei 7.11.6 din contractul de privatizare se reține că potrivit articolului amintit, obligația efectuării investiției de 20.000 Euro făcută până la data de 31 martie 2003 dreptul la acțiune al reclamantei-recurente născându-se cel mai devreme la data de 1 aprilie 2006, termenul de prescripție de 3 ani împlinindu-se la data de 7 aprilie 2006. Or, așa cum au reținut instanțele anterioare acțiunea recurentei-reclamante a fost trimisă prin poștă la data de 31 martie 2006, astfel că justificat s-a procedat la respingerea acestei excepții.

De reținut este și faptul că potrivit art. 7.11.7 din contractul de privatizare dovada realizării investițiilor de mediu trebuie transmisă vânzătorului de către cumpărător în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenței, 31 martie 2006, adică până la 30 aprilie 2006 abia anterior acestui moment născându-se dreptul la acțiune al reclamantei astfel încât și din această perspectivă acțiunea a fost formulată în cadrul termenului general de prescripție.

În privința excepției dreptului la acțiune al reclamantei față de pretențiile izvorâte din nerespectarea clauzei 7.13.8 din contract, justificat s-a reținut că reclamanta a luat la cunoștință de data eliberării confirmării de plată a acțiunilor la data de 1 noiembrie 2002, în termen de 15 zile de la acest moment cumpărătorul fiind obligat să-i prezinte dovada înregistrării garanției reale mobiliare la Registrul Acționarilor Societății dreptul la acțiune privind plata penalităților de 0,15% pe zi și întârzierea născându-se la 17 noiembrie 2002, acțiunea fiind trimisă la instanță, așa cum s-a mai arătat la data de 31 martie 2006, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, criticile privind admiterea excepției urmând a fi înlăturate.

Trimiterile recurentei-reclamante la dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 483/2003 și art. 4 din OG nr. 25/2002 sunt lipsite de relevanță cu atât mai mult cu cât contractul se supune dispozițiilor Legii nr. 137/2002,se arată că „ cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripție”. Se va înlătura și critica privind modul de realizare a notificării prevăzute de art. 7.11.10 din contract cu atât mai mult cu cât motivul pentru care s-a respins această excepție nu este analiza defalcată a obligației de a efectua investiția pe ani, ci faptul că această excepție a fost invocată ulterior datei de 19 septembrie 2007, dată până la care pârâta era obligată să realizeze cifra de afaceri stipulată.

Nu se pot reține nici criticile privind respectarea art. 7.4, art. 7.11.6 și art. 7.12.1 din contractul de privatizare față de valoarea investiției realizată pe perioada 30 septembrie 2002 – 30 septembrie 2003 și 30 septembrie 2003 -30 septembrie 2004. În adevăr, instanțele au procedat corect reținând că în speță nu este operantă frauda la lege, înlăturând susținerea recurentei-pârâte în sensul că ar fi existat fraudă la lege datorită prezentării situației juridice eronate a societății privatizate, prin nedepunerea diligentelor menționate atât în contractul de privatizare cât și în H.G. nr. 450/1999 aceasta nefăcând altceva decât să-și invoce propria culpă. Celelalte critici formulate de pârâta-recurentă nu pot fi examinate întrucât fac referire la aspecte de netemeinicie, ce țin de caracterul devolutiv al apelului.

Având în vedere considerentele menționate, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și de pârâta SC G.O. SRL Brașov împotriva deciziei 147/Ap. din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.