ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 877/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 august 2006 pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul A.V. a chemat în

judecată pârâta A.V.A.S., solicitând să se constate, în temeiul art. 111 C.

proc. civ. și art. 1143 și urm. C. civ., existența compensației de drept și

judiciare între creanța sa asupra pârâtei, în sumă de 451.715,28 lei - urmare

desființării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 3 octombrie 1996 –

și suma de 53.969,62 lei, datorată pârâtei, conform titlului executoriu,

sentința Tribunalului Suceava nr. 289 din 5 aprilie 2001, rămasă definitivă.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 13525 din 16 noiembrie 2007 a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut, în pronunțarea

acestei hotărâri, că nu sunt îndeplinite condițiile compensării creanțelor,

prevăzute de art. 1145 C. civ., creanța pretinsă de reclamant, de 451.715,28

lei nefiind certă.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 136 din 13 martie 2008.

S-a reținut de către

instanța de apel că, întemeiat instanța de fond a reținut neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 1143 – art. 1153 C. civ., pentru aplicarea

instituției compensației, creanța reclamantului pentru suma de 401.715,27 lei,

fiind stinsă prin prescripție și nefiind certă.

Reclamantul nu și-a

valorificat drepturile de creanță pretinse, pe calea unei acțiuni de drept

comun, acțiunea întemeiată pe O.G. nr. 5/2001 fiind respinsă, tocmai pe motiv

că suma solicitată nu rezultă cu certitudine.

S-a mai reținut că pârâta nu

a recunoscut creanța reclamantului, prin răspunsul la interogator, în cadrul

altui dosar (6195/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială), A.V.A.S.,

recunoscând doar că a încasat de la reclamant suma de 401.715,27 (în cadrul

contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 1996) dar nu că datorează

această sumă.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

invocând și art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României,

formulând următoarele critici:

- greșit s-au interpretat

probele dosarului și s-a reținut că nu este certă creanța de 401.715,28 lei

față de pârâtă, întrucât prin sentința Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

nr. 17419 din 20 decembrie 2002 irevocabilă prin decizia Curții de Apel

București nr. 990 din 9 iunie 2003, se confirmă desființarea contractului de

vânzare - cumpărare de acțiuni, în executarea căruia a achitat pârâtei până la

data rezilierii suma menționată, după cum recunoaște și pârâta prin pct. 9 -

răspuns la interogatoriu din dosar nr. 6195/2004 a Tribunalului București;

- față de recunoașterea

pârâtei debitoare, nu este prescrisă creanța față de aceasta, prin întreruperea

termenului de prescripție;

- instanța a soluționat

cauza pe criterii de discriminare – ce contravin prevederilor constituționale –

dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României –

întrucât în aplicarea principiului egalității părților, trebuia să se rețină

termenul de prescripție de 5 ani, Codul de procedură fiscală, aplicabil

A.V.A.S., și în cazul pretențiilor sale, iar nu termenul de prescripție de 3

ani;

- sunt îndeplinite toate

condițiile pentru compensarea creanțelor, întrucât certitudinea creanței

rezultă din chiar recunoașterea debitorului A.V.A.S. că a încasat suma de

401.715,28 lei în temeiul contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, or,

urmare rezoluțiunii, datorează restituirea acesteia.

Recursul este nefondat și

urmează să fie respins pentru următoarele considerente:

Prin acțiune s-a solicitat

constatarea, pe cale judecătorească, a compensării a două creanțe reciproce, a

reclamantului și a pârâtei.

Pentru a opera compensarea

creanțelor în condițiile art. 1143 și urm. C. civ., acestea trebuie să fie

certe, lichide și exigibile.

Instanțele de fond și apel

au reținut întemeiat neîndeplinirea acestor condiții în ce privește creanța de

401.715,28 lei, invocată de reclamant, întrucât aceasta nu este certă.

Caracterul cert al creanței

nu a rezultat dintr-un titlu executor, ca în cazul creanței pârâtei A.V.A.S.

(sentința Tribunalului Suceava nr. 289 din 5 aprilie 2001).

Reclamanta a încercat, după

rezilierea contractului de vânzare - cumpărare din 1996, să recupereze suma de

401.715,28 lei, - pe care A.V.A.S. a recunoscut că a încasat-o dar nu că o

datorează – prin somație de plată, în temeiul O.G. nr. 5/2001, acțiunea sa

fiind respinsă prin sentința Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nr.

3153/2005, instanța reținând că pretențiile nefiind recunoscute de debitoarea

A.V.A.S., stabilirea certitudinii acestora, pe bază de probatorii, trebuie să

urmeze calea acțiunii dreptului comun.

Ca urmare, creanța pretinsă

nu este certă și stabilirea acesteia nu se poate face în cadrul prezentei

acțiuni, compensarea constituind o adevărată plată, a cărei temeinicie se poate

stabili printr-o acțiune în realizare.

Față de cele de mai sus,

sunt neîntemeiate și de respins, susținerile recurentei în sensul recunoașterii

datoriei de către debitoarea pârâtă, și întreruperea prescripției și a

certitudinii creanței.

Faptul că, în cadrul altui

dosar, în răspunsul la interogator, A.V.A.S., recunoaște încasarea, în executarea

contractului de vânzare - cumpărare acțiuni a unei sume de 401.715,27 lei, dar

fără să fie de acord cu restituirea acesteia, nu are efectele unei recunoașteri

a creanței.

Sunt fără temei și

susținerile recurentei privind discriminarea părților sub aspectul aplicării

unor termene de prescripție diferite, întrucât, nu s-a pus problema decât a

stabilirii condițiilor compensării, a existenței unei creanțe certe. Instanța

de apel a conchis că nu este îndeplinită această condiție și că în cadrul unei

acțiuni, termenul de prescripție este depășit.

Așa fiind, atât timp cât

reclamantul nu a făcut dovada deținerii unei creanțe certe față de pârâtă,

întemeiat s-a reținut că nu operează compensarea.

Hotărârea atacată fiind

legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei comerciale nr. 136 din

13 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2009.