ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 877/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 august 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâta A.V.A.S., solicitând să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ. și art. 1143 și urm. C. civ., existența compensației de drept și judiciare între creanța sa asupra pârâtei, în sumă de 451.715,28 lei - urmare desființării contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 3 octombrie 1996 – și suma de 53.969,62 lei, datorată pârâtei, conform titlului executoriu, sentința Tribunalului Suceava nr. 289 din 5 aprilie 2001, rămasă definitivă. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 13525 din 16 noiembrie 2007 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că nu sunt îndeplinite condițiile compensării creanțelor, prevăzute de art. 1145 C. civ., creanța pretinsă de reclamant, de 451.715,28 lei nefiind certă. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 136 din 13 martie 2008. S-a reținut de către instanța de apel că, întemeiat instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1143 – art. 1153 C. civ., pentru aplicarea instituției compensației, creanța reclamantului pentru suma de 401.715,27 lei, fiind stinsă prin prescripție și nefiind certă. Reclamantul nu și-a valorificat drepturile de creanță pretinse, pe calea unei acțiuni de drept comun, acțiunea întemeiată pe O.G.

nr. 5/2001 fiind respinsă, tocmai pe motiv că suma solicitată nu rezultă cu certitudine. S-a mai reținut că pârâta nu a recunoscut creanța reclamantului, prin răspunsul la interogator, în cadrul altui dosar (6195/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială), A.V.A.S., recunoscând doar că a încasat de la reclamant suma de 401.715,27 (în cadrul contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 1996) dar nu că datorează această sumă. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., invocând și art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, formulând următoarele critici: - greșit s-au interpretat probele dosarului și s-a reținut că nu este certă creanța de 401.715,28 lei față de pârâtă, întrucât prin sentința Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nr. 17419 din 20 decembrie 2002 irevocabilă prin decizia Curții de Apel București nr. 990 din 9 iunie 2003, se confirmă desființarea contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni, în executarea căruia a achitat pârâtei până la data rezilierii suma menționată, după cum recunoaște și pârâta prin pct. 9 - răspuns la interogatoriu din dosar nr. 6195/2004 a Tribunalului București; - față de recunoașterea pârâtei debitoare, nu este prescrisă creanța față de aceasta, prin întreruperea termenului de prescripție; - instanța a soluționat cauza pe criterii de discriminare – ce contravin prevederilor constituționale – dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituția României – întrucât în aplicarea principiului egalității părților, trebuia să se rețină termenul de prescripție de 5 ani, Codul de procedură fiscală, aplicabil A.V.A.S., și în cazul pretențiilor sale, iar nu termenul de prescripție de 3 ani; - sunt îndeplinite toate condițiile pentru compensarea creanțelor, întrucât certitudinea creanței rezultă din chiar recunoașterea debitorului A.V.A.S.

că a încasat suma de 401.715,28 lei în temeiul contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, or, urmare rezoluțiunii, datorează restituirea acesteia. Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente: Prin acțiune s-a solicitat constatarea, pe cale judecătorească, a compensării a două creanțe reciproce, a reclamantului și a pârâtei. Pentru a opera compensarea creanțelor în condițiile art. 1143 și urm. C. civ., acestea trebuie să fie certe, lichide și exigibile. Instanțele de fond și apel au reținut întemeiat neîndeplinirea acestor condiții în ce privește creanța de 401.715,28 lei, invocată de reclamant, întrucât aceasta nu este certă. Caracterul cert al creanței nu a rezultat dintr-un titlu executor, ca în cazul creanței pârâtei A.V.A.S.

(sentința Tribunalului Suceava nr. 289 din 5 aprilie 2001). Reclamanta a încercat, după rezilierea contractului de vânzare - cumpărare din 1996, să recupereze suma de 401.715,28 lei, - pe care A.V.A.S. a recunoscut că a încasat-o dar nu că o datorează – prin somație de plată, în temeiul O.G. nr. 5/2001, acțiunea sa fiind respinsă prin sentința Tribunalului București, secția a VI-a comercială, nr. 3153/2005, instanța reținând că pretențiile nefiind recunoscute de debitoarea A.V.A.S., stabilirea certitudinii acestora, pe bază de probatorii, trebuie să urmeze calea acțiunii dreptului comun. Ca urmare, creanța pretinsă nu este certă și stabilirea acesteia nu se poate face în cadrul prezentei acțiuni, compensarea constituind o adevărată plată, a cărei temeinicie se poate stabili printr-o acțiune în realizare.

Față de cele de mai sus, sunt neîntemeiate și de respins, susținerile recurentei în sensul recunoașterii datoriei de către debitoarea pârâtă, și întreruperea prescripției și a certitudinii creanței. Faptul că, în cadrul altui dosar, în răspunsul la interogator, A.V.A.S., recunoaște încasarea, în executarea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni a unei sume de 401.715,27 lei, dar fără să fie de acord cu restituirea acesteia, nu are efectele unei recunoașteri a creanței. Sunt fără temei și susținerile recurentei privind discriminarea părților sub aspectul aplicării unor termene de prescripție diferite, întrucât, nu s-a pus problema decât a stabilirii condițiilor compensării, a existenței unei creanțe certe.

Instanța de apel a conchis că nu este îndeplinită această condiție și că în cadrul unei acțiuni, termenul de prescripție este depășit. Așa fiind, atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada deținerii unei creanțe certe față de pârâtă, întemeiat s-a reținut că nu operează compensarea. Hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei comerciale nr. 136 din 13 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.