ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6715/2009

Asupra recursului civil de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3038 din 02 decembrie 2003

Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților C.R., C.D., C.N.

și C.G. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 157 din 26 martie 1998 și 163 din 21 mai 1998 încheiate

între R.A. G. Roman în calitate de vânzătoare și pârâții R.S., R.L.I. și V.C.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că o acțiune în revendicare nu a fost niciodată

introdusă de reclamanți și că cele două contracte de vânzare-cumpărare,

contestate în cauză, având ca obiect imobilele preluate în temeiul Decretului de

expropriere nr. 181/1952 ce cad sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001

republicată sunt valabile, întrucât la data perfectării lor, părțile

contractante au fost de bună credință, prezumție legală consacrată de art. 1899

alin. (2) C. civ., neînlăturată prin proba contrarie.

Prin Decizia civilă nr. 982

din 14 iunie 2004 de confirmare a sentinței civile nr. 3038/2003 a Tribunalului

Neamț s-a reținut în sprijinul soluției de respingere a acțiunii în anularea

celor două contracte – în afara bunei conduite și principiul aparenței în drept,

legat de eroarea comună, invincibilă și insurmontabilă în care s-au aflat

pârâții cumpărători, referitoare la legitimarea statului de proprietar al

imobilului, diligențele manifestate de pârâți fiind circumscrise noțiunii de

„verus dominus”.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin încheierea nr. 8935/2006 a trimis recursul declarat de reclamanții

C. spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, având în vedere

modificările procedurale ale art. 2 pct. 2 b C. proc. civ., intervenite prin art.

1 pct. 1 din Decretul nr. 138/2000, modificat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005.

Prin Decizia nr. 282/2007,

Curtea de Apel Bacău a admis recursul reclamanților C., a casat Decizia nr. 982/2004

a Curții de Apel Bacău, a admis apelurile, a desființat sentința civilă nr. 3038

din 2 decembrie 2003 a Judecătoriei Roman și a trimis cauza Tribunalului Neamț.

S-a reținut din

interpretarea art. 4, 5 și 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 că nulitatea

actelor de înstrăinare a imobilelor constituie o chestiune prejudicială, a

cărei soluție are o înrâurire determinantă asupra dreptului dedus procedurii

administrative de restituire a bunurilor preluate abuziv și a procedurii

judiciare, astfel că, acțiunea de contestare a dispoziției prin care li s-a

refuzat reclamantelor C. restituirea în natură a bunului, de competența în

primă instanță a tribunalului trebuie soluționată împreună cu acțiunea în

anulare, în ordinea anterior menționată, de aceeași instanță, jurisdicția de

fond pornind de la tribunal.

Prin sentința nr. 56/C din

22 ianuarie 2008 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamanților C. având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr.

157 din 26 martie 1998 și 163 din 21 mai 1998 încheiate între R.A. G. Roman în

calitate de vânzătoare și pârâții R.S., R.L.I. și V.C.

S-a reținut că cele două

acte de înstrăinare contestate în cauză având ca obiect imobilele ce cad sub

incidența Legii nr. 10/2001 sunt valabile, întrucât la data încheierii lor,

părțile contractante au fost de bună credință, prezumția prevăzută de art. 1899

alin. (2) C. civ. nefiind răsturnată.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia

nr. 106 din 30 iunie 2008 – a respins ca nefondat apelul reclamanților

împotriva sentinței nr. 56 din 22 ianuarie 2008 – pentru aceleași considerente

reținute de tribunal, că instanță de fond.

Împotriva Deciziei nr. 106/2008

au declarat recurs reclamanții C.R., C.D., C.N. și C.G., criticile de

nelegalitate vizând aspectele de ineficacitate ale celor două contracte de

vânzare-cumpărare, privind imobilul preluat abuziv, încheiate între SC G. –

neproprietar și pârâții R. și V.C., care au fost de rea credință, deoarece au

avut cunoștință de toate demersurile reclamantelor în vederea recuperării

imobilului.

Examinând recursul, în

raport de motivul de ordine publică, întemeiat pe dispozițiunile art. 304 pct. 3

C. proc. civ. invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. privind necompetența în primă instanță a tribunalului în soluționarea

cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Acțiunea formulată de

reclamanți vizează nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC G. cu

pârâții R. și V.C. – pretins încheiate prin violarea art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Este adevărat că în

exercitarea controlului jurisdicției administrative speciale prevăzută de Legea

nr. 10/2001 se dă prioritate cererilor privind valabilitatea contractelor de

vânzare-cumpărare, ca chestiuni prejudiciale, al căror mod de soluționare are o

influență determinantă asupra măsurilor reparatorii și garantarea prioritară a

restituirii în natură a imobilelor. Aceasta nu presupune însă, așa cum s-a

reținut prin Decizia nr. 282 din 26 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, că

acțiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare trebuie să fie

soluționată împreună și de aceeași instanță, respectiv tribunalul competent să

soluționeze contestația împotriva dispoziției prin care li s-a refuzat

reclamanților restituirea imobilelor, deoarece nu orice acțiune ce derivă din

prevederile Legii nr. 10/2001 este de competența în primă instanță a

tribunalului.

Acțiunea în anularea

contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiată pe art. 45 din Legea nr. 10/2001

are natura juridică a unei acțiuni de drept comun și nu se încadrează în

dispozițiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că aceasta este de

competența judecătoriei, ca instanță de drept comun, în a cărei circumscripție

se află imobilele potrivit art. 13 C. proc. civ.

În speță, instanțele de fond

și apel au calificat corect natura acțiunii, ca fiind de drept comun, însă

tribunalul a soluționat cauza, deși aceasta nu se încadra în dispozițiunile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 – republicată, cu încălcarea plenitudinii de

competență a judecătoriei, prevăzută de art. 1 alin. (1) C. proc. civ. în a

cărei circumscripție se află imobilul, respectiv Judecătoria Roman, iar

instanța de apel în mod greșit a păstrat sentința pronunțat cu încălcarea

competenței altei instanțe.

Pentru aceste considerente

în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi admis,

casându-se Decizia nr. 196/2008 a Curții de Apel Bacău și sentința nr. 56/2008

a Tribunalului Neamț, secția civilă, cauza va fi trimisă pentru competentă

soluționare Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții C.R., C.D., C.N. și K.C. – succesoarea defunctului C.G., împotriva Deciziei

nr. 106/30 iunie  2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Casează decizia atacată

precum și sentința nr. 56 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului Neamț, secția

civilă și trimite cauza pentru soluționare pe fond la Judecătoria Roman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2009.