ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6715/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin sentința civilă nr. 3038 din 02 decembrie 2003 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților C.R., C.D., C.N. și C.G. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 157 din 26 martie 1998 și 163 din 21 mai 1998 încheiate între R.A. G. Roman în calitate de vânzătoare și pârâții R.S., R.L.I. și V.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că o acțiune în revendicare nu a fost niciodată introdusă de reclamanți și că cele două contracte de vânzare-cumpărare, contestate în cauză, având ca obiect imobilele preluate în temeiul Decretului de expropriere nr. 181/1952 ce cad sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată sunt valabile, întrucât la data perfectării lor, părțile contractante au fost de bună credință, prezumție legală consacrată de art. 1899 alin. (2) C. civ., neînlăturată prin proba contrarie.

Prin Decizia civilă nr. 982 din 14 iunie 2004 de confirmare a sentinței civile nr. 3038/2003 a Tribunalului Neamț s-a reținut în sprijinul soluției de respingere a acțiunii în anularea celor două contracte – în afara bunei conduite și principiul aparenței în drept, legat de eroarea comună, invincibilă și insurmontabilă în care s-au aflat pârâții cumpărători, referitoare la legitimarea statului de proprietar al imobilului, diligențele manifestate de pârâți fiind circumscrise noțiunii de „verus dominus”. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 8935/2006 a trimis recursul declarat de reclamanții C. spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău, având în vedere modificările procedurale ale art. 2 pct. 2 b C. proc.

civ., intervenite prin art. 1 pct. 1 din Decretul nr. 138/2000, modificat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005. Prin Decizia nr. 282/2007, Curtea de Apel Bacău a admis recursul reclamanților C., a casat Decizia nr. 982/2004 a Curții de Apel Bacău, a admis apelurile, a desființat sentința civilă nr. 3038 din 2 decembrie 2003 a Judecătoriei Roman și a trimis cauza Tribunalului Neamț.

S-a reținut din interpretarea art. 4, 5 și 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor constituie o chestiune prejudicială, a cărei soluție are o înrâurire determinantă asupra dreptului dedus procedurii administrative de restituire a bunurilor preluate abuziv și a procedurii judiciare, astfel că, acțiunea de contestare a dispoziției prin care li s-a refuzat reclamantelor C. restituirea în natură a bunului, de competența în primă instanță a tribunalului trebuie soluționată împreună cu acțiunea în anulare, în ordinea anterior menționată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal. Prin sentința nr. 56/C din 22 ianuarie 2008 Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților C. având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 157 din 26 martie 1998 și 163 din 21 mai 1998 încheiate între R.A.

G. Roman în calitate de vânzătoare și pârâții R.S., R.L.I. și V.C. S-a reținut că cele două acte de înstrăinare contestate în cauză având ca obiect imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001 sunt valabile, întrucât la data încheierii lor, părțile contractante au fost de bună credință, prezumția prevăzută de art. 1899 alin. (2) C. civ. nefiind răsturnată. Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 106 din 30 iunie 2008 – a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva sentinței nr. 56 din 22 ianuarie 2008 – pentru aceleași considerente reținute de tribunal, că instanță de fond. Împotriva Deciziei nr. 106/2008 au declarat recurs reclamanții C.R., C.D., C.N.

și C.G., criticile de nelegalitate vizând aspectele de ineficacitate ale celor două contracte de vânzare-cumpărare, privind imobilul preluat abuziv, încheiate între SC G. – neproprietar și pârâții R. și V.C., care au fost de rea credință, deoarece au avut cunoștință de toate demersurile reclamantelor în vederea recuperării imobilului. Examinând recursul, în raport de motivul de ordine publică, întemeiat pe dispozițiunile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. privind necompetența în primă instanță a tribunalului în soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Acțiunea formulată de reclamanți vizează nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC G. cu pârâții R. și V.C.

– pretins încheiate prin violarea art. 45 din Legea nr. 10/2001. Este adevărat că în exercitarea controlului jurisdicției administrative speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001 se dă prioritate cererilor privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, ca chestiuni prejudiciale, al căror mod de soluționare are o influență determinantă asupra măsurilor reparatorii și garantarea prioritară a restituirii în natură a imobilelor. Aceasta nu presupune însă, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 282 din 26 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, că acțiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare trebuie să fie soluționată împreună și de aceeași instanță, respectiv tribunalul competent să soluționeze contestația împotriva dispoziției prin care li s-a refuzat reclamanților restituirea imobilelor, deoarece nu orice acțiune ce derivă din prevederile Legii nr. 10/2001 este de competența în primă instanță a tribunalului.

Acțiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiată pe art. 45 din Legea nr. 10/2001 are natura juridică a unei acțiuni de drept comun și nu se încadrează în dispozițiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că aceasta este de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun, în a cărei circumscripție se află imobilele potrivit art. 13 C. proc. civ. În speță, instanțele de fond și apel au calificat corect natura acțiunii, ca fiind de drept comun, însă tribunalul a soluționat cauza, deși aceasta nu se încadra în dispozițiunile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 – republicată, cu încălcarea plenitudinii de competență a judecătoriei, prevăzută de art. 1 alin. (1) C. proc.

civ. în a cărei circumscripție se află imobilul, respectiv Judecătoria Roman, iar instanța de apel în mod greșit a păstrat sentința pronunțat cu încălcarea competenței altei instanțe. Pentru aceste considerente în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanților va fi admis, casându-se Decizia nr. 196/2008 a Curții de Apel Bacău și sentința nr. 56/2008 a Tribunalului Neamț, secția civilă, cauza va fi trimisă pentru competentă soluționare Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.R., C.D., C.N. și K.C. – succesoarea defunctului C.G., împotriva Deciziei nr. 106/30 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 56 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului Neamț, secția civilă și trimite cauza pentru soluționare pe fond la Judecătoria Roman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2009.