ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6687/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2005, reclamantul B.M.D. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1 din 23 iunie 2005, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Băile Olănești, prin care s-a respins cererea de restituire în natură și oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent. Reclamantul a solicitat desființarea acestei decizii și restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1352 mp situat în punctul Săsliștea, magazie din cărămidă acoperită cu țiglă și anexe gospodărești, iar, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent la valoarea reală a bunului imobil.

În motivarea contestației, reclamantul a arătat că imobilul solicitat s-a transmis pe calea devoluțiunii succesorale prin actul de partaj de ascendent din anul 1931, dobândit ulterior de autoarea O.A., care a întocmit reclamantului un testament, la data de 5 septembrie 1995, cu privire la acest imobil; că imobilul este proprietatea sa și a fost preluat de stat cu titlu abuziv, ca urmare a aplicării măsurii confiscării averii autorului său, O.C., pentru infracțiuni de natură politică prin sentința nr. 624 din 9 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova; că autorul reclamantului a fost ulterior achitat de Tribunalul Suprem, prin decizia nr. 56 din 8 iunie 1969 și că imobilul a cărui restituire în natură o solicită intră sub incidența dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 1058 din 21 noiembrie 2006, a respins excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei orașului Băile Olănești, excepția lipsei calității procesuale pasive a orașului Băile Olănești, cererea de chemare în garanție, precum și contestația formulată de reclamantul B.M.D., cu consecința obligării contestatorului la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL Băile Olănești.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepțiile lipsei capacității de folosință a Primăriei orașului Băile Olănești și lipsei calității procesuale pasive a orașului Băile Olănești sunt neîntemeiate, întrucât Primăria orașului Băile Olănești, precum și orașul Băile Olănești, sunt persoane juridice care succed fostei Cooperative Agricole de producție Olănești în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, și care au preluat activul și pasivul CAP-ului desființat, iar, pe de altă parte, potrivit legii, orașul este cel care stă în judecată ca parte, motiv pentru care are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut ca fiind neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei nr. 1 din 23 iunie 2005, având în vedere faptul că într-un alt proces civil, ce a format obiectul dosarului nr. 94458/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul a cerut instanței constatarea „nulității absolute emise în cadrul licitației publice prin care pârâta a dobândit imobilul supus restituirii”, iar acțiunea a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 1722 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, și că vânzarea la licitație a bunurilor s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 18/1991.

S-a mai reținut, că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, nefiind întrunite toate condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., chiar dacă finalitatea cererii formulată de reclamant este aceeași, respectiv restituirea imobilului dobândit de pârâtă cu respectarea legii, însă obiectul cererii de chemare în judecată este formulat în termeni diferiți.

Prin decizia civilă nr. 356/A din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul B.M.D.; a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a admis contestația, a desființat decizia nr. 1/2005 și a obligat intimata să restituie în natură reclamantului terenul în suprafață de 820,96 mp, identificat în schița de la fila 223 cu roșu, cu vecinătățile: Nord – B.M.D., Sud – proprietate intimată, Est – zona de protecție, Vest – drumul județean, cât și a construcțiilor aflate pe teren, respectiv magazie cu anexe, și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate, reținând, în esență, următoarele: Trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului s-a făcut în baza sentinței penale nr. 624 din 9 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, prin care autorul reclamantului a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen.

și la pedeapsa complementară a confiscării averii. Ulterior, prin decizia penală nr. 56 din 8 aprilie 1969 pronunțată de fostul Tribunal Suprem, a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general, a fost casată sentința penală susmenționată și s-a dispus achitarea lui O.C., înlăturându-se pedeapsa complementară a confiscării averii. Prin imobile preluate în mod abuziv în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se înțelege imobile preluate prin confiscarea averii ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist și, prin urmare, s-a concluzionat că nu se poate reține că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „imobilele-terenuri și construcții „preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, și care sunt deținute la data intrării în vigoare de… ori altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil”. Intimata SC C. SRL Băile Olănești este o persoană juridică și are calitatea de unitate deținătoare a imobilului preluat abuziv, iar evidențierea imobilului în patrimoniul recurentei nu prezintă, însă, nici o relevanță în cauză, deoarece una din condiții, esențială pentru aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, care limitează dreptul reclamantului intimat la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent, este ca bunul să fi fost preluat de stat cu titlu valabil.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă despăgubiri. Terenul ce a aparținut autorilor reclamantului în suprafață de 820,96 mp, care a fost cumpărat de pârâtă, are o destinație agrozootehnică, însă la data efectuării expertizei nu s-a constatat nici o activitate agrozootehnică pe terenul revendicat, iar intimata nu a fost în măsură să producă o probă contrară. Pentru terenurile preluate de la autorii săi, apelantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991, însă nu i-a fost restituit și terenul în litigiu. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 169/1997.

Ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea „și nerestituite” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din lege, domeniul de reglementare al Legii nr.10/2001 are și caracter de complinire în raport de celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv în materia fondului funciar, în sensul că sfera de aplicare a acesteia acoperă și aceste terenuri din intravilanul localităților, care, până la intrarea sa vigoare, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

S-a mai reținut, că, în speță, sunt aplicabile și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care enunță principiul general al respectării dreptului de proprietate, instanța europeană statuând că normele cuprinse în art. 1 din Protocolul 1, determină conținutul protecției dreptului de proprietate în cadrul sistemului european de apărare a drepturilor omului, și că acestea au un caracter general prin aceea că enunță principiul respectării dreptului de proprietate. S-a concluzionat, că în interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este de reținut că scopul și rațiunea acesteia nu pot fi decât acelea de a restabili situația anterioară preluării abuzive a imobilelor sau de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință prevăzută de acest act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SRL Băile Olănești, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta SC C. SRL Băile Olănești arată că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu conform dispozițiilor art. 27 alin. (6), art. 28 și art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată prevede un mod special prin care se dobândește dreptul de proprietatea supra unor bunuri ale fostelor cooperative de producție, respectiv prin vânzare la licitație publică. În baza acestei prevederi legale, la data de 13 mai 1991, recurenta pârâtă a cumpărat de la Comisia de lichidare a fostului CAP, mai multe bunuri și a transmis pârâtei și dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului aferent, prețul total al vânzării fiind de 1.340.000 lei.

Actul de vânzare-cumpărare a imobilelor a fost încheiat sub incidența Legii nr. 18/1991, în care problema restituirii imobilelor către foștii proprietari era exclusă, iar prezumția bunei credințe a ambelor părți contractante nu a fost înlăturată. Vânzătoarea și cumpărătoarea au fost de bună credință la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, iar art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că „actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință”. Mai mult, reclamantul B.M.D.

a formulat împotriva pârâtei recurente un alt proces civil, care a format obiectul dosarului nr. 9458/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și a cerut constatarea nulității absolute a înscrisurilor emise în cadrul licitației publice, precum și revendicarea acestor bunuri, soluționat prin sentința civilă nr. 358 din 30 ianuarie 2003, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea reclamantului B.M.D. S-a concluzionat, că jurisprudența CEDO este favorabilă protecției dreptului de proprietate al subdobânditorului de bună credință, constituit în baza legii și validat în dreptul intern printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Examinând decizia civilă recurată, în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul fondat. Astfel, obiectul prezentului litigiu îl constituie contestația formulată de intimatul B.M.D. împotriva dispoziției nr. 1 din 23 iunie 2005, „de respingere a cererii de restituire în natură și oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent”, emisă de pârâta SC C. SRL Băile Olănești, urmare a notificării nr. 151 din 8 august 2001 formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001. Verificarea dreptului intimatului reclamant la restituirea în natură a imobilului – teren în suprafață de 820,96 mp și construcții, se va face în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, ca lege specială care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ambele instanțe, atât cea de fond, cât și cea de apel, au constatat că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă și că intimatul reclamant are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Pe lângă condițiile mai sus arătate, o altă condiție esențială pentru restituirea în natură a imobilului, ce trebuie îndeplinită, este și aceea ca la data intrării în vigoare a acestui act normativ bunul să fi fost deținut de una din entitățile prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată [art. 20 alin. (1)] în forma inițială, care, astfel, dobândește calitatea de unitate deținătoare.

Or, în speță, imobilul în litigiu nu era deținut de una din entitățile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, la data intrării sale în vigoare, la 14 februarie 2001, ci de o societate cu capital integral privat, care la rândul său îl dobândise prin vânzare la licitația publică în anul 1991, în temeiul art. 29 din Legea nr. 18/1991, și deci aceasta nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul textului de lege mai sus indicat. Prin urmare, recurenta pârâtă, neavând calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată [art. 20 alin. (1) din lege în forma inițială], nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului către intimatul reclamant.

Mai mult, actele emise în cadrul licitației publice, în baza cărora s-a transmis dreptul de proprietate către recurenta pârâtă asupra imobilului în litigiu, au fost supuse cenzurii instanțelor de judecată, urmare a promovării acțiunii în nulitate absolută formulată de intimatul reclamant. Prin sentința civilă nr. 358 din 30 ianuarie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă și irevocabilă, acțiunea reclamantului a fost respinsă, reținându-se că „vânzarea la licitație a terenului situat în localitatea Băile Olănești, pct. „Săsliștea Casei” în suprafață de 1107 mp și a magaziei și a altor anexe aflate pe acesta a avut loc în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 18/1991”.

În această situație, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevedea că „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent … când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale”, intimatul reclamant este îndreptățit numai la măsuri reparatorii prin echivalent în baza acestui act normativ, care, însă, nu pot fi propuse de către recurenta pârâtă, deoarece aceasta nu are calitate de unitate deținătoare. Față de cele expuse și constatând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ale art. 27 alin. (1) în forma inițială, deoarece recurenta-pârâtă nu este o societate comercială, privatizată, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL Băile Olănești, va casa decizia recurată și, rejudecând apelul declarat de reclamantul B.M.D. împotriva sentinței primei instanțe, îl va respinge. Deși, recurenta-pârâtă, prin apărătorul ales, a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, iar intimatul reclamant a căzut în pretenții în condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge cererea formulată de recurentă pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, deoarece aceasta nu a depus la dosar nici o dovadă privind suportarea cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC C. SRL Băile Olănești împotriva deciziei nr. 356/A din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamantul B.M.D. împotriva sentinței civile nr. 1058 din 21 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.