ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6687/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6687/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

29 iulie 2005, reclamantul B.M.D. a formulat contestație împotriva deciziei nr.

1 din 23 iunie 2005, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Băile Olănești, prin

care s-a respins cererea de restituire în natură și oferta privind acordarea

altor măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamantul a solicitat desființarea

acestei decizii și restituirea în natură a imobilului compus din teren în

suprafață de 1352 mp situat în punctul Săsliștea, magazie din cărămidă

acoperită cu țiglă și anexe gospodărești, iar, în subsidiar, acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent la valoarea reală a bunului imobil.

În motivarea contestației,

reclamantul a arătat că imobilul solicitat s-a transmis pe calea devoluțiunii

succesorale prin actul de partaj de ascendent din anul 1931, dobândit ulterior

de autoarea O.A., care a întocmit reclamantului un testament, la data de 5

septembrie 1995, cu privire la acest imobil; că imobilul este proprietatea sa

și a fost preluat de stat cu titlu abuziv, ca urmare a aplicării măsurii

confiscării averii autorului său, O.C., pentru infracțiuni de natură politică

prin sentința nr. 624 din 9 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova; că

autorul reclamantului a fost ulterior achitat de Tribunalul Suprem, prin

decizia nr. 56 din 8 iunie 1969 și că imobilul a cărui restituire în natură o

solicită intră sub incidența dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr.

10/2001.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr. 1058 din 21 noiembrie 2006, a respins excepția lipsei capacității de

folosință a Primăriei orașului Băile Olănești, excepția lipsei calității

procesuale pasive a orașului Băile Olănești, cererea de chemare în garanție,

precum și contestația formulată de reclamantul B.M.D., cu consecința obligării

contestatorului la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către

intimata SC C. SRL Băile Olănești.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că excepțiile lipsei capacității de folosință a Primăriei

orașului Băile Olănești și lipsei calității procesuale pasive a orașului Băile

Olănești sunt neîntemeiate, întrucât Primăria orașului Băile Olănești, precum

și orașul Băile Olănești, sunt persoane juridice care succed fostei Cooperative

Agricole de producție Olănești în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr.

18/1991, și care au preluat activul și pasivul CAP-ului desființat, iar, pe de

altă parte, potrivit legii, orașul este cel care stă în judecată ca parte,

motiv pentru care are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul cauzei,

s-a reținut ca fiind neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei nr.

1 din 23 iunie 2005, având în vedere faptul că într-un alt proces civil, ce a

format obiectul dosarului nr. 94458/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea,

reclamantul a cerut instanței constatarea „nulității absolute emise în cadrul

licitației publice prin care pârâta a dobândit imobilul supus restituirii”, iar

acțiunea a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 1722 din 15

octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, și că vânzarea la licitație a

bunurilor s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea

nr. 18/1991.

S-a mai reținut, că în cauză nu

operează autoritatea de lucru judecat, nefiind întrunite toate condițiile

prevăzute de art. 1201 C. civ., chiar dacă finalitatea cererii formulată de

reclamant este aceeași, respectiv restituirea imobilului dobândit de pârâtă cu

respectarea legii, însă obiectul cererii de chemare în judecată este formulat

în termeni diferiți.

Prin decizia civilă nr. 356/A din 11

octombrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul declarat de reclamantul B.M.D.; a schimbat sentința

civilă apelată în sensul că a admis contestația, a desființat decizia nr.

1/2005 și a obligat intimata să restituie în natură reclamantului terenul în

suprafață de 820,96 mp, identificat în schița de la fila 223 cu roșu, cu

vecinătățile: Nord – B.M.D., Sud – proprietate intimată, Est – zona de

protecție, Vest – drumul județean, cât și a construcțiilor aflate pe teren,

respectiv magazie cu anexe, și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței

atacate, reținând, în esență, următoarele:

Trecerea imobilului în litigiu în

proprietatea statului s-a făcut în baza sentinței penale nr. 624 din 9

octombrie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, prin care autorul reclamantului

a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale

prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. și la pedeapsa complementară a confiscării

averii.

Ulterior, prin decizia penală nr. 56

din 8 aprilie 1969 pronunțată de fostul Tribunal Suprem, a fost admis recursul

extraordinar declarat de procurorul general, a fost casată sentința penală

susmenționată și s-a dispus achitarea lui O.C., înlăturându-se pedeapsa

complementară a confiscării averii.

Prin imobile preluate în mod abuziv

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, se înțelege imobile

preluate prin confiscarea averii ca urmare a unei hotărâri judecătorești de

condamnare pentru infracțiuni de natură politică prevăzute de legislația

penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar

comunist și, prin urmare, s-a concluzionat că nu se poate reține că imobilul a

fost preluat de stat cu titlu valabil.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, „imobilele-terenuri și construcții „preluate în mod abuziv,

indiferent de destinație, și care sunt deținute la data intrării în vigoare de…

ori altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în

natură, dacă imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil”.

Intimata SC C. SRL Băile Olănești

este o persoană juridică și are calitatea de unitate deținătoare a imobilului

preluat abuziv, iar evidențierea imobilului în patrimoniul recurentei nu

prezintă, însă, nici o relevanță în cauză, deoarece una din condiții, esențială

pentru aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, care limitează dreptul

reclamantului intimat la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent, este ca bunul

să fi fost preluat de stat cu titlu valabil.

Art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv

de stat și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă

despăgubiri.

Terenul ce a aparținut autorilor

reclamantului în suprafață de 820,96 mp, care a fost cumpărat de pârâtă, are o

destinație agrozootehnică, însă la data efectuării expertizei nu s-a constatat

nici o activitate agrozootehnică pe terenul revendicat, iar intimata nu a fost

în măsură să producă o probă contrară.

Pentru terenurile preluate de la

autorii săi, apelantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991, însă nu

i-a fost restituit și terenul în litigiu.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim

juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, Legea nr. 1/2000

și Legea nr. 169/1997.

Ținând seama că legiuitorul a avut

în vedere și acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea „și

nerestituite” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din lege, domeniul de reglementare

al Legii nr.10/2001 are și caracter de complinire în raport de celelalte acte

normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv în materia fondului

funciar, în sensul că sfera de aplicare a acesteia acoperă și aceste terenuri

din intravilanul localităților, care, până la intrarea sa vigoare, nu au fost

restituite integral persoanelor îndreptățite. S-a mai reținut, că, în speță,

sunt aplicabile și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

care enunță principiul general al respectării dreptului de proprietate,

instanța europeană statuând că normele cuprinse în art. 1 din Protocolul 1,

determină conținutul protecției dreptului de proprietate în cadrul sistemului

european de apărare a drepturilor omului, și că acestea au un caracter general

prin aceea că enunță principiul respectării dreptului de proprietate.

S-a concluzionat, că în interpretarea

corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este de reținut că scopul și rațiunea

acesteia nu pot fi decât acelea de a restabili situația anterioară preluării

abuzive a imobilelor sau de a se acorda măsuri reparatorii foștilor proprietari

ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință prevăzută de

acest act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC C. SRL Băile Olănești, criticând-o pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, pârâta SC C. SRL Băile Olănești arată că a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilelor în litigiu conform dispozițiilor art. 27 alin.

(6), art. 28 și art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr.

18/1991, republicată prevede un mod special prin care se dobândește dreptul de

proprietatea supra unor bunuri ale fostelor cooperative de producție, respectiv

prin vânzare la licitație publică.

În baza acestei prevederi legale, la

data de 13 mai 1991, recurenta pârâtă a cumpărat de la Comisia de lichidare a

fostului CAP, mai multe bunuri și a transmis pârâtei și dreptul de proprietate

asupra construcțiilor și terenului aferent, prețul total al vânzării fiind de

1.340.000 lei. Actul de vânzare-cumpărare a imobilelor a fost încheiat sub

incidența Legii nr. 18/1991, în care problema restituirii imobilelor către

foștii proprietari era exclusă, iar prezumția bunei credințe a ambelor părți

contractante nu a fost înlăturată.

Vânzătoarea și cumpărătoarea au fost

de bună credință la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, iar art. 45

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că „actele juridice de înstrăinare

având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate

absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință”.

Mai mult, reclamantul B.M.D. a

formulat împotriva pârâtei recurente un alt proces civil, care a format

obiectul dosarului nr. 9458/2002 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și a cerut

constatarea nulității absolute a înscrisurilor emise în cadrul licitației

publice, precum și revendicarea acestor bunuri, soluționat prin sentința civilă

nr. 358 din 30 ianuarie 2003, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins

acțiunea reclamantului B.M.D.

S-a concluzionat, că jurisprudența

CEDO este favorabilă protecției dreptului de proprietate al subdobânditorului

de bună credință, constituit în baza legii și validat în dreptul intern

printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Examinând decizia civilă recurată,

în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul fondat.

Astfel, obiectul prezentului litigiu

îl constituie contestația formulată de intimatul B.M.D. împotriva dispoziției

nr. 1 din 23 iunie 2005, „de respingere a cererii de restituire în natură și

oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent”, emisă de

pârâta SC C. SRL Băile Olănești, urmare a notificării nr. 151 din 8 august 2001

formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.

Verificarea dreptului intimatului

reclamant la restituirea în natură a imobilului – teren în suprafață de 820,96

mp și construcții, se va face în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, ca

lege specială care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv

de către stat.

Ambele instanțe, atât cea de fond,

cât și cea de apel, au constatat că preluarea imobilului de către stat a fost

abuzivă și că intimatul reclamant are calitatea de persoană îndreptățită la

restituire, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe lângă condițiile mai sus arătate,

o altă condiție esențială pentru restituirea în natură a imobilului, ce trebuie

îndeplinită, este și aceea ca la data intrării în vigoare a acestui act

normativ bunul să fi fost deținut de una din entitățile prevăzute la art. 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată [art. 20 alin. (1)] în forma

inițială, care, astfel, dobândește calitatea de unitate deținătoare.

Or, în speță, imobilul în litigiu nu

era deținut de una din entitățile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, la data intrării sale în vigoare, la 14 februarie 2001,

ci de o societate cu capital integral privat, care la rândul său îl dobândise

prin vânzare la licitația publică în anul 1991, în temeiul art. 29 din Legea

nr. 18/1991, și deci aceasta nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul

textului de lege mai sus indicat.

Prin urmare, recurenta pârâtă,

neavând calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată [art. 20 alin. (1) din lege în forma inițială], nu

poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului către intimatul

reclamant.

Mai mult, actele emise în cadrul

licitației publice, în baza cărora s-a transmis dreptul de proprietate către

recurenta pârâtă asupra imobilului în litigiu, au fost supuse cenzurii

instanțelor de judecată, urmare a promovării acțiunii în nulitate absolută

formulată de intimatul reclamant. Prin sentința civilă nr. 358 din 30 ianuarie

2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă și irevocabilă, acțiunea

reclamantului a fost respinsă, reținându-se că „vânzarea la licitație a

terenului situat în localitatea Băile Olănești, pct. „Săsliștea Casei” în

suprafață de 1107 mp și a magaziei și a altor anexe aflate pe acesta a avut loc

în condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 18/1991”.

În această situație, potrivit art.

18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevedea că „măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent … când imobilul a fost înstrăinat

cu respectarea dispozițiilor legale”, intimatul reclamant este îndreptățit

numai la măsuri reparatorii prin echivalent în baza acestui act normativ, care,

însă, nu pot fi propuse de către recurenta pârâtă, deoarece aceasta nu are

calitate de unitate deținătoare.

Față de cele expuse și constatând că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ale art. 27 alin. (1) în forma

inițială, deoarece recurenta-pârâtă nu este o societate comercială,

privatizată, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite

recursul declarat de pârâta SC C. SRL Băile Olănești, va casa decizia recurată

și, rejudecând apelul declarat de reclamantul B.M.D. împotriva sentinței primei

instanțe, îl va respinge.

Deși, recurenta-pârâtă, prin

apărătorul ales, a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, iar intimatul

reclamant a căzut în pretenții în condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța va respinge cererea formulată de recurentă pentru acordarea

cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, deoarece aceasta nu a depus la dosar

nici o dovadă privind suportarea cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC C. SRL Băile Olănești împotriva deciziei nr. 356/A din 11 octombrie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o

casează.

Respinge apelul declarat de reclamantul

B.M.D. împotriva sentinței civile nr. 1058 din 21 noiembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul Vâlcea.

Respinge cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.