ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3998/2013

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea s-a admis contestația formulată de P.M.E. în contradictoriu cu Primăria Orașului Băile Olănești, s-a anulat dispoziția din 18 februarie 2007 emis de primar și s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în suprafață de 1180 m.p. identificat în raportul de expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 RON. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că respingerea notificării reclamantei, conform dispoziției atacate, s-a făcut greșit, întrucât prin certificatul de moștenitor depus la dosar, s-a demonstrat vocația de succesor a reclamantei de pe urma fostului proprietar al imobilului.

Având în vedere că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, deoarece conform raportului de expertiză întocmit în cauză, acesta este ocupat în întregime, instanța a făcut aplicarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea urmând să se facă prin echivalent bănesc, reprezentând valoarea terenului, potrivit evaluării făcute de expert. La data de 25 septembrie 2012, petenții Primăria Orașului Băile Olănești prin Primar, Primarul Orașului Băile Olănești și Orașul Băile Olănești - prin Primar au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, considerând că hotărârea trebuie lămurită sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului.

În motivarea cererii, petenții au arătat că urmare a rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, intimata P.M.E. a declanșat procedura executării silite împotriva lor, solicitând obligarea la plata sumei de 186.546,20 RON în mod nejustificat, ca urmare a interpretării eronate a dispozitivului sentinței. Prin dispoziția nr. 69 din 16 februarie 2012, Primăria Orașului Băile Olănești a dispus acordarea de despăgubiri echivalente în valoare de 186.546,20 RON intimatei P.M.E., despăgubiri pe care însă urmează a le plăti Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu procedura stabilită de Legea nr. 10/2001. Au arătat petenții, că din eroare executorul judecătoresc s-a îndreptat împotriva lor cu solicitarea acestei sume de la bugetul local, în condițiile în care prin dispozitivul sentinței s-a stabilit doar restituirea în echivalent a terenului în suprafață de 1180 m.p.

identificat în raportul de expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 RON, fără a menționa care este exact obligația Primăriei Orașului Băile Olănești. Așa fiind, se impune lămurirea dispozitivului sentinței în sensul că obligația instituției ar consta în emiterea dispoziției prin care să stabilească faptul că notificatoarea este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Tribunalul Vâlcea, Secția I civilă a pronunțat încheierea din data de 28 noiembrie 2012 prin care a respins cererea, reținând că, în realitate, prin pretenția formulată se tinde la modificarea dispozitivului, iar nu la o lămurire a acestuia în sensul art. 281 1 C. proc.

civ. Aceasta, întrucât calea procedurală reglementată prin prevederile art. 281 1 C. proc. civ. este menită să clarifice anumite nelămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești ori să înlăture eventuale dispoziții potrivnice. În aplicarea acestor prevederi legale nu se poate modifica soluția de fond pronunțată de instanță, situație ce putea deveni incidentă doar în urma exercitării eventualelor căi de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii al cărei dispozitiv necesită lămuriri. Tribunalul a reținut că prin sentința menționată, s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în suprafață de 1180 m.p. identificat în raportul de expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 RON, iar modul de soluționare a acestui capăt de cerere nu a fost infirmat de instanța superioară, dimpotrivă, soluția a fost menținută în recurs, potrivit deciziei nr. 7433 din 26 noiembrie 2008 a Î.C.C.J.

În acest context, s-a apreciat că cererea prin care se solicită lămurirea dispozitivului sentinței, în sensul că obligația instituției ar consta în emiterea dispoziției prin care să stabilească îndreptățirea notificatoarei la acordarea măsurilor reparatorii, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, depășește limitele fixate de art. 281 1 din C. proc. civ. Apelul declarat de petentă împotriva acestei încheieri a fost respins conform deciziei civile nr. 78 din 7 mai 2013 a Curții de Apel Pitești. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ. de către tribunal.

Aceasta, întrucât dispozitivul sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în suprafață de 1180 m.p., identificat în raportul de expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 RON este clar, iar instanța s-a pronunțat respectând principiul disponibilității părților în procesul civil. A apreciat instanța că a lămuri dispozitivul sentinței, în sensul solicitat de către apelanți, înseamnă a depăși limitele învestirii, ceea ce ar conduce implicit la o modificare a sentinței, excedând astfel dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. Or, nemulțumirea în legătură cu modalitatea în care a fost soluționată cauza putea fi invocată numai prin exercitarea căilor de atac, dar în speță, sentința a fost confirmată atât prin decizia pronunțată în apel (nr. 90/A din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești) cât și prin decizia civilă nr. 7433 din 26 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei au declarat recurs petenții, care au susținut următoarele aspecte de nelegalitate: - În mod greșit instanțele de fond au apreciat că prin cererea formulată s-ar tinde la modificarea pe fond a soluției, demersul judiciar al petenților fiind ocazionat de exprimarea lacunară din dispozitivul sentinței, care a condus la interpretarea eronată în ce privește întinderea și aplicarea acestuia. Esențial este faptul că dispozitivul sentinței se interpretează prin prisma considerentelor care constituie argumentația juridică pe care și-a fundamentat instanța soluția de admitere a contestației. Or, din conținutul considerentelor rezultă că instanța a făcut aprecieri în legătură cu calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și imposibilitatea restituirii în natură a terenului, context în care, aplicând dispozițiile Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii trebuie acordate în echivalent.

Raportând datele speței la dispozițiile aplicabile din Legea nr. 10/2001, rezultă că în sarcina autorității publice locale este reglementată obligația de soluționare a notificării și efectuare a propunerii de acordare a despăgubirilor, întocmirea dosarului și înaintarea lui către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Nicăieri în cuprinsul hotărârii nu se menționează că primăria va plăti din bugetul local aceste despăgubiri, aspect care ar fi fost vădit ilegal întrucât obligarea la acordarea despăgubirilor se realizează în conformitate cu prevederile Cap. VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează obligația altei entități de a suporta despăgubirile.

- Potrivit dispozitivului sentinței de lămurit, se menționează doar „restituirea în echivalent a terenului în suprafață de 1180 m.p., identificat în raportul de expertiză și evaluat la 186.546,20 RON”, fără a se menționa exact obligația primăriei, așa încât se impune lămurirea dispozitivului, prin menționarea faptului că această obligație constă în emiterea dispoziției prin care să stabilească îndreptățirea notificatoarei la măsuri reparatorii, dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei Centrale, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că dispozitivul este neclar, susceptibil de interpretări eronate decurge și din aceea că executorul judecătoresc s-a îndreptat cu executarea silită asupra unei persoane care nu are calitatea și posibilitatea plății despăgubirilor din bugetul local.

Prin respingerea cererii de lămurire a întinderii și aplicării dispozitivului, instanțele de fond au menținut aspectul neclar referitor la întinderea obligațiilor stabilite în sarcina instituției recurente, ceea ce a permis executorului judecătoresc să se îndrepte direct asupra patrimoniului instituției recurente, fără nicio justificare legală. Intimata a depus întâmpinare, solicitând în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat întrucât dispozitivul sentinței a cărui lămurire s-a cerut este clar, nesusceptibil de interpretare, instanța obligând petenta la restituirea în echivalent a terenului de 1180 mp, evaluat la 186.546,20 RON, nicidecum la emiterea unei dispoziții.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - În primul rând, sub aspect formal, este neîntemeiată susținerea intimatei conform căreia criticile deduse judecății nu ar fi unele de nelegalitate, susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., câtă vreme prin motivele formulate se pretinde, pe baza dezvoltării unor argumente justificative, încălcarea dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ., cu referire și la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Așadar, este vorba despre invocarea unor aspecte de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că memoriul de recurs este fundamentat din punct de vedere juridic, făcând posibil controlul de legalitate.

- În privința criticilor formulate de către recurenți, se constată că au caracter fondat. Astfel, potrivit art. 281 1 C. proc. civ., se poate cere lămurirea dispozitivului unei hotărâri, „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice”. Contrar aprecierii instanțelor de fond, dispozitivul sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, a cărui lămurire s-a solicitat, nu este unul clar, nesusceptibil de interpretare. Potrivit conținutului acestui dispozitiv, urmare a admiterii contestației formulate de către P.M.E., s-a anulat dispoziția din 18 februarie 2007 a primarului și s-a dispus restituirea în echivalent a terenului de 1180 m.p., identificat în raportul de expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 RON, fără să se arate cui incumbă obligația de restituire.

Imprecizia dispozitivului sub aspectul debitorului obligației și neclaritatea soluției sub acest aspect rezultă și din aceea că fiecare parte a ales o altă modalitate de executare a acestuia. Astfel, Primarul orașului Băile Olănești a emis, pe baza hotărârii judecătorești, dispoziția nr. 69 din 16 februarie 2012 prin care „a propus acordarea de despăgubiri în cuantumul menționat în sentință, urmând ca dispoziția, împreună cu dosarul aferent notificării, să se înainteze Instituției Prefectului spre a fi comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilire Despăgubirilor”.

Pe de altă parte, intimata, procedând la executare, a solicitat plata sumei de 186.546,20 RON de către primărie, în acest sens fiind emisă somație de către executorul judecătoresc la 25 ianuarie 2012. Această neconcordanță de interpretare a conținutului dispozitivului este determinată de caracterul lacunar al acestuia, de imprecizia termenilor folosiți, potrivit cărora se dispune restituirea terenului în echivalent, fără să se indice în sarcina cui se află această obligație. Susținerea intimatei, formulată inclusiv prin întâmpinarea din recurs, în sensul că „prin dispozitiv instanța a obligat pe recurentă la restituirea în echivalent a terenului” este nereală și ignoră de fapt conținutul dispozitivului redactat în termenii anterior menționați.

În același timp, caracterul confuz, neclar al soluției din dispozitiv nu este întregit de niște considerente lămuritoare, justificative care să poată conduce la concluzia pretinsă de către intimată în legătură cu debitorul obligației de restituit. Astfel, în considerentele sentinței nu există nicio argumentare pe acest aspect, instanța limitându-se la a arăta de ce notificatoarea și-a legitimat calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 și de ce nu este posibilă restituirea în natură a terenului, ceea ce impune, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași lege, restituirea prin echivalent. Susținerea că în căile de atac nu a fost modificată această modalitate de restituire nu poate duce la concluzia pretinsă de intimată.

Aceasta întrucât, nici în apel și nici în recurs, nu au fost formulate critici pe aspectul menționat, pentru a se putea afirma că prin soluțiile adoptate instanțele de control judiciar ar fi validat, din acest punct de vedere, soluția fondului. Totodată, este lipsită de fundament aprecierea intimatei potrivit căreia recurenții ar fi trebuit să exercite căile de atac pentru a obține o schimbare a debitorului obligației. Așa cum s-a arătat, din dispozitivul sentinței nu rezultă că cei care ar fi trebuit să execute obligația de plată a despăgubirilor ar fi fost recurenții, pentru ca aceștia să-și legitimeze interesul în exercițiul căilor de atac din acest punct de vedere. Dimpotrivă, creditorul acestei obligații, care avea de valorificat o creanță și ar fi trebuit să aibă clar subiectul pasiv al raportului obligațional, ar fi fost îndreptățit în efectuarea acestui demers.

Cum în speță, niciuna dintre părți nu a declanșat un control judiciar pe acest aspect - pentru a se putea opune dezlegările jurisdicționale și autoritatea de lucru judecat a acestora - a rămas în ființă un dispozitiv neclar, care nu poate fi întregit, lămurit nici prin considerente explicative ale sentinței (cum s-a arătat, pe acest aspect lipsind motivarea soluției). În acest context, dispozitivul hotărârii trebuie lămurit în condițiile permise de art. 281 1 C. proc. civ., cu observarea cadrului legal în care s-a desfășurat judecata anterioară și stabilirea astfel, față de conținutul deficitar al dispozițiilor din dispozitivul hotărârii, a entității căreia îi revine obligația de plată a măsurilor reparatorii în echivalent.

Sub acest aspect, se reține că judecata anterioară s-a desfășurat în cadrul oferit de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Or, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie/dispoziție motivată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Legea specială în materie, la care face trimitere textul menționat, este reprezentată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care, potrivit art. 16, reglementează obligația predării acestor dispoziții Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așadar, ceea ce în speță trebuie reținut ca fiind în sarcina unității deținătoare nu poate fi obligația de plată a despăgubirilor de 186.546,20 RON, ci aceea de înaintare a propunerii de despăgubiri pentru respectiva sumă, Secretariatului Comisiei Centrale. În acest sens se impune a fi lămurit dispozitivul sentinței, fără ca aceasta să însemne, cum s-a pretins, o modificare a soluției, ci doar explicitarea înțelesului și întinderii sale care, în absența unor elemente suficiente a condus la un început al executării silite în afara cadrului legal. Nu este vorba, cum a susținut intimata, despre o modificare a conținutului obligației, care rămâne aceeași, de plată a măsurilor reparatorii în echivalent, ci doar de precizarea cadrului legal în care se face plata (în condițiile statuării generice, impersonale - „dispune restituirea prin echivalent” - a instanței anterioare).

În consecință, găsind criticile întemeiate și constatând caracterul nelegal al soluțiilor instanțelor de fond, Înalta Curte va admite recursul și va modifica decizia, în sensul admiterii apelului. Va fi schimbată în tot încheierea din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, astfel încât va fi admisă cererea și lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că restituirea în echivalent a terenului de 1180 m.p., evaluat la suma de 186.546,20 RON, se realizează conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Primăria orașului Băile Olănești, Primarul orașului Băile Olănești și Orașul Băile Olănești împotriva deciziei nr. 78 din 7 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă . Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat împotriva încheierii din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, pe care o schimbă în tot. Admite cererea formulată și lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea în sensul că restituirea în echivalent a terenului de 1180 mp evaluat la 186.546,20 RON se realizează conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.