ÎCCJ, decizie (scj.ro #81676)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81676) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație formulată împotriva dispoziției

primarului. Omisiunea instanței de a menționa în dispozitivul

hotărârii titularul obligației de plată a măsurilor

reparatorii prin echivalent. Cerere de lămurire a dispozitivului.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil.

Hotărârea judecătorească. Lămurirea dispozitivului.

Index alfabetic :

hotărâre

judecătorească

-

lămurirea

dispozitivului

Vechiul

Cod de procedură civilă, art. 281

1

În contextul în care instanța,

ca urmare a admiterii contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001

împotriva dispoziției primarului, a dispus restituirea în echivalent a

terenului solicitat, fără însă a arăta cui incumbă

obligația de restituire, se impune lămurirea dispozitivului

hotărârii, în condițiile permise de art. 281

1

C.proc.civ.,

cu stabilirea astfel, față de conținutul deficitar al

dispozițiilor din dispozitivul hotărârii, a entității

căreia îi revine obligația de plată a măsurilor reparatorii

în echivalent, cu atât mai mult cu cât  caracterul confuz și neclar

al soluției din dispozitiv nu este întregit de niște considerente

lămuritoare, justificative care să poată identifica debitorul

obligației.

În atare situație, nu

este vorba despre o modificare a conținutului obligației, care

rămâne aceeași, de plată a măsurilor reparatorii în

echivalent, ci doar de precizarea cadrului legal în care se face plata (în

condițiile statuării generice, impersonale - „dispune restituirea

prin echivalent" - a instanței).

Secția I civilă, decizia nr.3998

din 25 septembrie 2013

Prin sentința civilă nr.46

din 29.01.2008 a Tribunalului Vâlcea,

s-a admis contestația

formulată de P.M.E. în contradictoriu cu Primăria orașului

Băile Olănești, s-a anulat dispoziția nr.1321 din

18.02.1007 emisă de primar și s-a dispus restituirea în echivalent a

terenului în suprafață de 1.180 m.p. identificat în raportul de

expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că respingerea notificării

reclamantei, conform dispoziției atacate, s-a făcut greșit,

întrucât prin certificatul de moștenitor depus la dosar, s-a demonstrat

vocația de succesor a reclamantei de pe urma fostului proprietar al

imobilului. Având în vedere că restituirea în natură a terenului nu

este posibilă deoarece, conform raportului de expertiză, acesta este

ocupat în întregime, instanța a făcut aplicarea art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, restituirea urmând să se facă prin echivalent

bănesc, reprezentând valoarea terenului, potrivit evaluării

făcute de expert.

La data de 25.09.2012, petenții

Primăria orașului Băile Olănești prin Primar,

Primarul orașului Băile Olănești și Orașul

Băile Olănești prin Primar au formulat cerere de lămurire a

dispozitivului sentinței

civile nr. 46 din 29.01.2008

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, considerând că hotărârea

trebuie lămurită sub aspectul înțelesului, întinderii sau

aplicării dispozitivului.

În motivarea cererii, petenții

au arătat că urmare a rămânerii definitive și irevocabile a

sentinței, intimata P.M.E. a declanșat procedura executării

silite împotriva lor, solicitând obligarea la plata sumei de 186.546,20 lei în

mod nejustificat, ca urmare a interpretării eronate a dispozitivului

sentinței.

Prin dispoziția nr.69 din

16.02.2012, Primăria orașului Băile Olănești a dispus

acordarea de despăgubiri echivalente în valoare de 186.546,20 lei

intimatei P.M.E., despăgubiri pe care însă urmează a le plăti

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu

procedura stabilită de Legea nr.10/2001.

Au arătat petenții,

că din eroare executorul judecătoresc s-a îndreptat împotriva lor cu

solicitarea acestei sume de la bugetul local, în condițiile în care prin

dispozitivul sentinței s-a stabilit doar restituirea în echivalent a

terenului în suprafață de 1.180 m.p. identificat în raportul de

expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 lei, fără a

menționa care este exact obligația Primăriei orașului

Băile Olănești. Așa fiind, se impune lămurirea

dispozitivului sentinței în sensul că obligația instituției

ar consta în emiterea dispoziției prin care să stabilească

faptul că notificatoarea este îndreptățită la acordarea

măsurilor reparatorii, dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Tribunalul Vâlcea, Secția I

civilă a pronunțat încheierea din data de 28 noiembrie 2012,

prin

care a respins cererea, reținând că, în realitate, prin

pretenția formulată se tinde la modificarea dispozitivului,

iar nu la o lămurire a acestuia în sensul

art.281

1

C.proc.civ.

Aceasta, întrucât calea

procedurală reglementată prin prevederile

art.281

1

C.proc.civ. este menită să clarifice

anumite nelămuriri

cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești ori să

înlăture eventuale dispoziții potrivnice. În aplicarea acestor

prevederi legale nu se poate modifica soluția de fond pronunțată

de instanță, situație ce putea deveni incidentă doar în

urma exercitării eventualelor căi de atac prevăzute de lege

împotriva hotărârii al cărei dispozitiv necesită lămuriri.

Tribunalul a reținut că

prin sentința menționată, s-a dispus restituirea în echivalent a

terenului în suprafață de 1.180 m.p. identificat în raportul de

expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 lei, iar modul de

soluționare a acestui capăt de cerere nu a fost infirmat de

instanța superioară, dimpotrivă, soluția a fost

menținută în recurs, potrivit deciziei nr.7433 din 26.11.2008 a

Î.C.C.J.

În acest context, s-a apreciat

că cererea prin care se solicită lămurirea dispozitivului

sentinței, în sensul că obligația instituției ar consta în

emiterea dispoziției prin care să stabilească îndreptățirea

notificatoarei la acordarea măsurilor reparatorii, de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, depășește

limitele fixate de art.281

1

C.proc.civ.

Apelul declarat de petentă

împotriva acestei încheieri a fost respins prin decizia civilă nr. 78 din

7.05.2013 a Curții de Apel Pitești.

Instanța de apel a reținut

că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art.281

1

C.proc.civ. de către tribunal,

întrucât dispozitivul sentinței civile nr.46 din 29.01.2008 a Tribunalului

Vâlcea, prin care s-a dispus restituirea în echivalent a terenului în

suprafață de 1.180 m.p., identificat în raportul de expertiză

și evaluat la suma de 186.546,20 lei este clar, iar instanța s-a

pronunțat respectând principiul disponibilității pârtilor în

procesul civil.

A apreciat instanța că a

lămuri dispozitivul sentinței, în sensul solicitat de către

apelanți, înseamnă a depăși limitele învestirii, ceea ce ar

conduce implicit la o modificare a sentinței, excedând astfel

dispozițiile art.281

1

C.proc.civ. Or, nemulțumirea în

legătură cu modalitatea în care a fost soluționată cauza

putea fi invocată numai prin exercitarea căilor de atac, dar în

speță, sentința a fost confirmată atât prin decizia

pronunțată în apel (nr.90/A din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel

Pitești) cât și prin decizia civilă nr.7433 din 26 noiembrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei au declarat

recurs petenții, care au susținut următoarele aspecte de

nelegalitate:

În mod greșit instanțele

de fond au apreciat că prin cererea formulată s-ar tinde la

modificarea pe fond a soluției, demersul judiciar al petenților fiind

ocazionat de exprimarea lacunară din dispozitivul sentinței, care a

condus la interpretarea eronată în ce privește întinderea și

aplicarea acestuia.

Esențial este faptul că

dispozitivul sentinței se interpretează prin prisma considerentelor

care constituie argumentația juridică pe care și-a fundamentat

instanța soluția de admitere a contestației.

Or, din conținutul

considerentelor rezultă că instanța a făcut

aprecieri în legătură cu calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantei și

imposibilitatea

restituirii în natură a terenului, context în care, aplicând

dispozițiile Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii trebuie acordate

în echivalent.

Raportând datele speței la

dispozițiile aplicabile din Legea nr. 10/2001, rezultă că în

sarcina autorității publice locale a fost reglementată

obligația de soluționare a

notificării și efectuare a propunerii de acordare

a

despăgubirilor, întocmirea dosarului și înaintarea lui către

C.C.S.D.

Nicăieri în cuprinsul

hotărârii nu se menționează că primăria va plăti

din bugetul local aceste despăgubiri, aspect care ar fi fost vădit

ilegal întrucât obligarea la acordarea despăgubirilor se realizează

în conformitate cu prevederile Cap. VII din Legea nr. 247/2005, care

reglementează obligația altei entități de a suporta

despăgubirile.

Potrivit dispozitivului

sentinței de lămurit, se menționează doar „restituirea în

echivalent a terenului în suprafață de 1180 m.p., identificat în

raportul de expertiză și evaluat la 186.546,20 lei", fără

a se menționa exact obligația primăriei, așa încât se

impune lămurirea dispozitivului, prin menționarea faptului că

această obligație constă în emiterea dispoziției prin care

să stabilească îndreptățirea notificatoarei la măsuri

reparatorii, dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei Centrale,

conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că dispozitivul

este neclar, susceptibil de interpretări eronate decurge și din aceea

că executorul judecătoresc s-a îndreptat cu executarea silită

asupra unei persoane care nu are calitatea și posibilitatea

plății despăgubirilor din bugetul local.

Prin respingerea cererii de

lămurire a întinderii și aplicării dispozitivului,

instanțele de fond au menținut aspectul neclar referitor la

întinderea obligațiilor stabilite în sarcina instituției recurente,

ceea ce a permis executorului judecătoresc să se îndrepte direct

asupra patrimoniului instituției recurente, fără nicio

justificare legală.

Intimata a depus întâmpinare,

solicitând

în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea

criticilor în dispozițiile art. 304 C.pr.civ. și în subsidiar,

respingerea acestuia ca nefondat întrucât dispozitivul sentinței a

cărui lămurire s-a cerut este clar, nesusceptibil de interpretare,

instanța obligând petenta la restituirea în echivalent a terenului de 1180

mp, evaluat la 186.546,20 lei, nicidecum la emiterea unei dispoziții.

Analizând aspectele deduse

judecății, Înalta Curte a constatat următoarele:

În primul rând, sub aspect formal,

este neîntemeiată susținerea intimatei conform căreia criticile

deduse judecății nu ar fi unele de nelegalitate, susceptibile de

încadrare în dispozițiile art. 304 C.

proc.civ.,

câtă vreme prin motivele formulate se pretinde, pe baza

dezvoltării

unor argumente justificative, încălcarea dispozițiilor art. 281

C.proc.civ., cu referire și la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Așadar, este vorba despre

invocarea unor aspecte de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

ceea ce înseamnă că memoriul de recurs este fundamentat din punct de

vedere juridic, făcând posibil controlul de legalitate.

În privința criticilor

formulate de către recurenți, s-a constatat că au caracter

fondat.

Astfel, potrivit art. 281

1

C.proc.civ., se poate cere lămurirea dispozitivului unei hotărâri,

„în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde

dispoziții potrivnice".

Contrar aprecierii instanțelor

de fond, dispozitivul sentinței civile nr. 46 din 29.01.2008 a

Tribunalului Vâlcea, a cărui lămurire s-a solicitat, nu este unul

clar, nesusceptibil de interpretare.

Potrivit conținutului acestui

dispozitiv, urmare a admiterii contestației formulate de către P.M.E.,

s-a anulat dispoziția nr. 1321 din 18.02.2007 a primarului și s-a

dispus restituirea în echivalent a terenului de 1.180 m.p., identificat în

raportul de expertiză și evaluat la suma de 186.546,20 lei,

fără să se arate cui incumbă obligația de restituire.

Imprecizia dispozitivului sub

aspectul debitorului obligației și neclaritatea soluției sub

acest aspect rezultă și din aceea că fiecare parte a ales o

altă modalitate de executare a acestuia.

Astfel, Primarul orașului

Băile Olănești a emis, pe baza hotărârii

judecătorești, dispoziția nr. 69 din 16.02.2012 prin care „a

propus acordarea

de despăgubiri în

cuantumul menționat în sentință, urmând ca dispoziția,

împreună

cu dosarul aferent notificării, să se înainteze Instituției

Prefectului spre a fi comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilire

Despăgubirilor".

Pe de altă parte, intimata,

procedând la executare, a solicitat plata sumei de 186.546,20 lei de către

primărie, în acest sens fiind emisă somație de către

executorul judecătoresc la 25.01.2012.

Această

neconcordanță de interpretare a conținutului dispozitivului

este determinată de caracterul lacunar al

acestuia, de imprecizia termenilor folosiți, potrivit cărora se

dispune restituirea terenului în echivalent, fără să se indice

în sarcina cui se află această obligație.

Susținerea intimatei,

formulată inclusiv prin întâmpinarea din recurs, în sensul că „prin

dispozitiv instanța a obligat pe recurentă la restituirea în

echivalent a terenului" este nereală și ignoră de fapt conținutul

dispozitivului redactat în termenii anterior menționați.

În același timp, caracterul

confuz, neclar al soluției din dispozitiv nu este întregit de niște

considerente lămuritoare, justificative care să poată conduce la

concluzia pretinsă de către intimată în legătură cu

debitorul obligației de restituit.

Astfel, în considerentele

sentinței nu există nicio argumentare pe acest aspect, instanța

limitându-se la a arăta de ce notificatoarea și-a legitimat calitatea

de persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr.

10/2001 și de ce nu este posibilă restituirea în natură a

terenului, ceea ce impune, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași lege,

restituirea prin echivalent.

Susținerea că în

căile de atac nu a fost modificată această modalitate de

restituire nu poate duce la concluzia pretinsă de intimată.

Aceasta întrucât, nici în apel

și nici în recurs, nu au fost formulate critici pe aspectul

menționat, pentru a se putea afirma că prin soluțiile adoptate

instanțele de control judiciar ar fi validat, din acest punct de vedere,

soluția fondului.

Totodată, este lipsită de

fundament aprecierea intimatei potrivit căreia recurenții ar fi

trebuit să exercite căile de atac pentru a obține o schimbare a

debitorului obligației.

Așa cum s-a arătat, din

dispozitivul sentinței nu rezultă că cei care ar fi trebuit

să execute obligația de plată a despăgubirilor ar fi fost

recurenții, pentru ca aceștia să-și legitimeze interesul în

exercițiul căilor de atac din acest punct de vedere.

Dimpotrivă, creditorul acestei

obligații, care avea de valorificat o creanță și ar fi

trebuit să aibă clar subiectul pasiv al raportului obligațional,

ar fi fost îndreptățit în efectuarea acestui demers.

Cum în speță, niciuna

dintre părți nu a declanșat un control judiciar pe acest aspect

- pentru a se putea opune dezlegările jurisdicționale și

autoritatea de lucru judecat a acestora - a rămas în ființă un

dispozitiv neclar, care nu poate fi întregit, lămurit nici prin

considerente explicative ale sentinței (cum s-a arătat, pe acest

aspect lipsind motivarea soluției).

În acest context, dispozitivul

hotărârii trebuie lămurit în condițiile permise de art. 281

1

C.proc.civ., cu observarea cadrului legal în care s-a desfășurat

judecata anterioară și stabilirea astfel, față de

conținutul deficitar al dispozițiilor din dispozitivul

hotărârii, a entității căreia îi revine obligația de

plată a măsurilor reparatorii în echivalent.

Sub acest aspect, s-a reținut

că judecata anterioară s-a desfășurat în cadrul oferit de

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Or, potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă,

entitatea învestită cu soluționarea notificării este

obligată ca prin decizie/dispoziție motivată

să

propună acordarea de despăgubiri

în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv.

Legea specială în materie, la

care face trimitere textul menționat,

este

reprezentată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care, potrivit art. 16,

reglementează

obligația predării acestor dispoziții Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așadar, ceea ce în

speță trebuie reținut ca fiind în sarcina unității

deținătoare nu poate fi obligația de plată a

despăgubirilor de 186.546,20 lei, ci aceea de înaintare a propunerii de

despăgubiri pentru respectiva sumă, Secretariatului Comisiei

Centrale.

În acest sens se impune a fi

lămurit dispozitivul sentinței, fără ca aceasta să

însemne, cum s-a pretins, o modificare a soluției, ci doar explicitarea

înțelesului și întinderii sale care, în absența unor elemente

suficiente a condus la un început al executării silite în afara cadrului

legal.

Nu este vorba, cum a susținut

intimata, despre o modificare a conținutului obligației, care

rămâne aceeași, de plată a măsurilor reparatorii în

echivalent, ci doar de precizarea cadrului legal în care se face plata (în

condițiile statuării generice, impersonale - „dispune restituirea

prin echivalent" - a instanței anterioare),

În consecință, găsind

criticile întemeiate și constatând caracterul nelegal al soluțiilor

instanțelor de fond, Înalta Curte a admis recursul și a modificat

decizia, în sensul admiterii apelului. A fost schimbată în tot încheierea

din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, astfel încât a fost admisă

cererea și lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 46 din

29.01.2008 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că restituirea în echivalent a

terenului de 1.180 m.p., evaluat la suma de 186.546,20 lei, se realizează

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.