ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5667/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: La data de 04 mai 2007 s-a înregistrat contestația formulată de B.V., B.G.S. și M.M. împotriva dispoziției nr. 1362/2007 a Primarului orașului Băile Olănești, solicitându-se anularea acesteia și obligarea Orașului Băile Olănești, prin Primar, să le restituie în natură un teren în suprafață de 450 m.p. situat în Băile Olănești, jud. Vâlcea. Prin sentința nr. 838 din 05 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins contestația formulată. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Prin dispoziția din 2007 a Primarului Orașului Băile Olănești a fost admisă notificarea din 2001, înregistrată la Primăria orașului Băile Olănești, formulată de B.S.

(decedat la 13 ianuarie 2007), pentru moștenitorii B.V., B.G.S. și M.M., privind imobilul teren în suprafață de 450 m.p., aceștia având calitatea de persoane îndreptățite, potrivit actelor de stare civilă anexate la dosar. S-a propus acordarea de despăgubiri potrivit legii pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură întrucât este afectat de amenajare de utilitate publică, respectiv este ocupat de parc public și face parte din domeniul public al Orașului Băile Olănești, atestat prin H.G. nr. 1362/2001. Reclamanții contestă dispoziția cu privire la măsura propusă de acordare despăgubiri în condițiile legii, fiind nemulțumiți de faptul că acest bun nu s-a restituit în natură și susținând că, în mod eronat, s-a stipulat în actul adrninistrativ că acest teren face parte din domeniul public.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert tehnic S.G., reiese că terenul în discuție face parte din parcul P., constituind domeniu public al Orașului Băile Olănești. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din actele aflate la dosar reiese că terenul solicitat de contestatori face parte din domeniul public al Orașului Băile Olănești, parc public, fiind amenajare de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituit în natură. Mai mult, terenul a cărui restituire se solicită a fost inventariat în patrimoniul public al Orașului Băile Olănești potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii B.V., M.M.

și B.G.S., care, prin decizia civilă nr. 71A din 17 martie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis, a fost schimbată sentința și, pe fond, s-a admis contestația, în sensul că s-a desființat dispoziția Primarului Orașului Băile Olănești și s-a dispus restituirea în natură, contestatorilor, a suprafeței de 450 m.p., situată pe raza acestei localități, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică. A fost obligat intimatul să plătească suma de 800 RON cheltuieli de judecată contestatorilor. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin dispoziția emisă de Primarul Orașului Băile Olănești a fost respinsă notificarea contestatorilor prin care au solicitat să li se restituie în natură o suprafață de 450 m.p.

teren pentru motivul că imobilul face parte din domeniul public și este afectat de o amenajare de interes public, fiind, astfel, exceptat de la regula restituirii în natură. Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificată suprafața de teren de 450 m.p. ce a aparținut autorului contestatorilor, B.S. La cercetarea efectuata la fața locului s-a constatat că pe această suprafață de teren se află vegetație, intimatul apărându-se în sensul că aceasta ar constitui un parc în interiorul comunității. Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie foștilor proprietari în natură, măsura acordării de despăgubiri fiind reglementată în mod excepțional pentru acele ipoteze în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Una dintre situațiile în care nu se aplică regula restituirii în natură este aceea a destinației imobilului, de interes public, în sensul că este afectat de o amenajare în folosul comunității, făcând parte, datorită utilității, din domeniul public. Într-o asemenea ipoteză, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să identifice imobilul, dar și destinația acestuia, destinație care să nu se încadreze în sintagma de „amenajare de utilitate publică”, folosită de legiuitor, în dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Înscrierea suprafeței de 450 m.p. în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Orașului Băile Olănești nu este suficientă fără dovedirea amenajării de utilitate publică ce afectează imobilul.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, cuprinse în H.G. nr. 250/2007, sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” se referă la acele utilități publice, respectiv la suprafețele de teren supuse unor amenajări ce deservesc interesul comunității, precum căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, parcuri și grădini publice, precum și altele asemănătoare acestora. Intimatul nu a făcut dovada că suprafața de teren este afectată de un parc în înțelesul de „amenajare de interes public”, inventarierea terenului cu această destinație nefiind suficientă, motiv pentru care restituirea imobilului se poate face numai în natură, potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Orașul Băile Olănești, prin Primar, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: În mod greșit, instanța de apel, chiar și după cercetarea efectuată la fața locului, a reținut că pe terenul solicitat se află vegetație. Și din fotografiile anexate, rezultă că acesta este „parc” și este amenajare de utilitate publică. Sintagma „amenajări de utilitate publică”, regăsită în cuprinsul prevederilor legale, are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, printre care și parcuri și grădini publice. Prin urmare, ipoteza terenurilor evidențiate în domeniul public al unităților administrativ teritoriale - categoria parcuri și grădini publice se regăsește printre ipotezele avute în vedere de legiuitor, de natură a atrage măsura imposibilității restituirii în natură, cu consecința acordării măsurilor reparatorii prevăzute de lege.

De asemenea, în susținerea celor de mai sus, sunt de menționat și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/1995, modificată prin O.G. nr. 5 91/2002 și Legea nr. 294/2003 privind protecția mediului, din care rezultă că terenurile care, în prezent, constituie suprafețe verzi, parcuri, grădini publice beneficiază de o protecție sporită, fiind considerate necesare asigurării unei calități ambientale și de mediu. Mai mult decât atât, dispozițiile Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 dispun că: „Terenurile pe care sunt amplasate rețele stradale și parcuri publice, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepție pentru lucrări de interes național”.

Din elementele de identificare pe care contesta torul le-a arătat în notificare, s-a stabilit că terenul solicitat face parte din domeniul public al Orașului Băile Olănești, parc public, fiind amenajare de utilitate publică, exceptat de la restituire. Terenul solicitat, de 500 m.p., face parte din proprietatea publică a localității, atestată prin H.G. nr. 1362/2001, un teren mai mare de 4.800 m.p., având un regim special și aparține, potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al orașului. În consecință, în cazul afectării imobilelor terenuri, solicitate a fi restituite, de grădini și parcuri publice, Legea nr. 10/2001, republicată, nu a prevăzut altă modalitate de restituire decât cea în echivalent.

Modalitatea restituirii în echivalent este atributul entității învestite cu soluționarea notificării, legiuitorul neimpunând imperativ soluția măsurii reparatorii, mai ales că autorul reclamanților a solicitat despăgubiri pentru acest teren, făcând notificarea, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001 nemodificată, către Prefectură. În expertiza întocmită de expert tehnic S.G., amplasamentul are următoarele vecinătăți: la N - râul Olănești, S - Restaurantul C., E - S.M., V - Aleea C., iar în urma măsurătorilor suprafața rezultată din schiță are următoarele vecinătăți: la N- pârâul Olănești, S - alee de acces spre Poștă, E - Poștă, V - Aleea C. Așa cum rezultă din Tabelul cu locuitorii revizuiți și rămași definitiv, cu loturi de casă din comuna Băile Olănești, din terenul expropriat de Societatea Băile Olănești, lotul nr. x este în vecinătatea lotului nr. y, cu proprietar I.M.C., lotul z aparținându-i lui S.M.

(pentru care nu există plan parcelar sau un plan de amplasament al terenurilor). În consecință, la emiterea dispoziției motivate cu propunerea de acordare despăgubiri s-au respectat prevederile art. 1 alin. (2) și urm., art. 10, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată. Recurentul a solicitat modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 71/A din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și menținerea sentinței civile nr. 838 din 05 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Prin decizia civilă nr. 4949 din 28 aprilie 2009, prezenta instanță a respins recursul formulat de pârâtul Orașul Băile Olănești, ca tardiv, hotărâre anulată prin decizia nr. 139 din 15 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în urma admiterii contestației în anulare declarate de pârât.

În rejudecarea recursului, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: În esență, recurentul a arătat că, în mod greșit, Curtea de apel a reținut că terenul poate fi restituit în natură deoarece nu este afectat de amenajări de utilitate publică, deși acesta este ocupat de un parc, care, în accepțiunea legiuitorului, reprezintă o asemenea amenajare. În consecință, bunul ar fi exclus de la o asemenea formă de reparație, față de dispozițiile legale enunțate în cererea de recurs. Pentru a verifica, însă, în ce măsură Curtea a aplicat sau nu, în mod corect, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, în fundamentarea soluției pronunțate, ar fi trebuit ca instanța să procedeze la o completă stabilire a situației de fapt în legătură cu amenajările existente pe teren și natura lor, sens în care nu s-a procedat.

Astfel, Curtea menționează în considerentele deciziei că, în urma cercetării de la fața locului, s-a constatat că pe suprafața de teren în discuție se află vegetație, dar nu a arătat de ce aceasta nu reprezintă „un parc” și, în consecință, „o amenajare de utilitate publică”, în sensul art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, așa cum a susținut intimatul. Instanța s-a rezumat doar să arate că pârâtul nu a dovedit că terenul este afectat de parc, fără să prezinte argumentele pentru care apărările pârâtului în acest sens sunt nefondate, prin raportare la probele existente. Deși s-a referit la raportul de expertiză întocmit în dosarul instanței de fond, Curtea nu a ținut seama că, în cuprinsul lucrării, se menționează că terenul în litigiu face parte din „parcul P.”.

De asemenea, în însuși procesul-verbal întocmit la data de 06 februarie 2008, ca urmare a cercetării la fața locului efectuată în apel, se arată că „terenul aparținând numitului S. și cel al contestatorilor formează un corp comun și este acoperit cu vegetație specifică amenajărilor de parc, cu alei, având o vechime de 15-20 de ani”. În plus, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că terenul face parte din domeniul public, fiind afectat de parc. În mod clar, nu este suficientă evidențierea bunului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, ca acesta să fie exclus de la restituirea în natură către persoana îndreptățită, această formă de reparație fiind prioritară reparației în echivalent.

Ceea ce prezintă relevanță vizează motivul pentru care terenul este evidențiat în domeniul public, și anume acela că ar constitui „un parc”, iar nu înscrierea formală cu acest titlu în documentele arătate, precum și coroborarea acestui aspect cu celelalte mijloace de probă. Cum instanța de apel nu a făcut referire la aceste probe, menționând sumar că terenul este ocupat de vegetație, dar fără să prezinte argumentele pentru care această vegetație nu ar constitui „un parc”, în consecință, „o amenajare de utilitate publică”, în realitate nu a stabilit situația de fapt și nici nu a procedat, astfel, la o reală verificare a fondului cauzei. Ca atare, în absența unei complete stabiliri a situației de fapt, în cauză, instanța de control judiciar nu poate verifica aplicarea dispozițiilor legale în materie și forma de reparație la care sunt îndreptățiți contestatorii.

În concluzie, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru o completă stabilire a situației de fapt în legătură cu afectațiunea imobilului, prin raportare la probele administrate, inclusiv, dacă este cazul, prin suplimentarea probatoriului în legătură cu natura vegetației care se află pe teren, dacă aceasta constituie sau nu „un parc” sau are caracter spontan, neputând fi considerată ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Orașul Băile Olănești, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 71/A din 17 martie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2010.