ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5667/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5667/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

La

data de 04 mai 2007 s-a înregistrat contestația formulată de B.V., B.G.S. și M.M.

împotriva dispoziției nr. 1362/2007 a Primarului orașului Băile Olănești,

solicitându-se anularea acesteia și obligarea Orașului Băile Olănești, prin

Primar, să le restituie în natură un teren în suprafață de 450 m.p. situat în Băile

Olănești, jud. Vâlcea.

Prin sentința nr. 838 din 05 octombrie

2007, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins contestația formulată.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția din 2007 a Primarului

Orașului Băile Olănești a fost admisă notificarea din 2001, înregistrată la

Primăria orașului Băile Olănești, formulată de B.S. (decedat la 13 ianuarie

2007), pentru moștenitorii B.V., B.G.S. și M.M., privind imobilul teren în

suprafață de 450 m.p., aceștia având calitatea de persoane îndreptățite,

potrivit actelor de stare civilă anexate la dosar.

S-a propus acordarea de despăgubiri

potrivit legii pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură întrucât

este afectat de amenajare de utilitate publică, respectiv este ocupat de parc

public și face parte din domeniul public al Orașului Băile Olănești, atestat

prin H.G. nr. 1362/2001.

Reclamanții contestă dispoziția cu privire

la măsura propusă de acordare despăgubiri în condițiile legii, fiind nemulțumiți

de faptul că acest bun nu s-a restituit în natură și susținând că, în mod eronat,

s-a stipulat în actul adrninistrativ că acest teren face parte din domeniul public.

Din concluziile raportului de expertiză

efectuat de expert tehnic S.G., reiese că terenul în discuție face parte din parcul

P., constituind domeniu public al Orașului Băile Olănești.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu

este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii

prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Din actele aflate la dosar reiese că terenul

solicitat de contestatori face parte din domeniul public al Orașului Băile Olănești,

parc public, fiind amenajare de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituit

în natură.

Mai mult, terenul a cărui restituire se

solicită a fost inventariat în patrimoniul public al Orașului Băile Olănești potrivit

prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel contestatorii B.V., M.M. și B.G.S., care, prin decizia civilă nr. 71A din 17

martie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis,

a fost schimbată sentința și, pe fond, s-a admis contestația, în sensul că s-a desființat

dispoziția Primarului Orașului Băile Olănești și s-a dispus restituirea în natură,

contestatorilor, a suprafeței de 450 m.p., situată pe raza acestei localități, așa

cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică.

A fost obligat intimatul să plătească suma

de 800 RON cheltuieli de judecată contestatorilor.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea

a reținut următoarele:

Prin dispoziția emisă de Primarul Orașului

Băile Olănești a fost respinsă notificarea contestatorilor prin care au solicitat

să li se restituie în natură o suprafață de 450 m.p. teren pentru motivul că imobilul

face parte din domeniul public și este afectat de o amenajare de interes public,

fiind, astfel, exceptat de la regula restituirii în natură.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat

în cauză a fost identificată suprafața de teren de 450 m.p. ce a aparținut autorului

contestatorilor, B.S.

La cercetarea efectuata la fața locului

s-a constatat că pe această suprafață de teren se află vegetație, intimatul apărându-se

în sensul că aceasta ar constitui un parc în interiorul comunității.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001,

imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie foștilor proprietari

în natură, măsura acordării de despăgubiri fiind reglementată în mod excepțional

pentru acele ipoteze în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Una dintre situațiile în care nu se aplică

regula restituirii în natură este aceea a destinației imobilului, de interes public,

în sensul că este afectat de o amenajare în folosul comunității, făcând parte, datorită

utilității, din domeniul public.

Într-o asemenea ipoteză, entitatea învestită

cu soluționarea notificării este obligată să identifice imobilul, dar și destinația

acestuia, destinație care să nu se încadreze în sintagma de „amenajare de utilitate

publică”, folosită de legiuitor, în dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

Înscrierea suprafeței de 450 m.p. în inventarul

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Orașului Băile Olănești nu este suficientă

fără dovedirea amenajării de utilitate publică ce afectează imobilul.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, cuprinse în H.G. nr. 250/2007, sintagma „amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale” se referă la acele utilități publice,

respectiv la suprafețele de teren supuse unor amenajări ce deservesc interesul comunității,

precum căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, parcuri și grădini

publice, precum și altele asemănătoare acestora.

Intimatul nu a făcut dovada că suprafața

de teren este afectată de un parc în înțelesul de „amenajare de interes public”,

inventarierea terenului cu această destinație nefiind suficientă, motiv pentru care

restituirea imobilului se poate face numai în natură, potrivit art. 7 din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Orașul Băile Olănești, prin Primar, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., pentru următoarele motive:

În mod greșit, instanța de apel, chiar

și după cercetarea efectuată la fața locului, a reținut că pe terenul solicitat

se află vegetație. Și din fotografiile anexate, rezultă că acesta este „parc” și

este amenajare de utilitate publică.

Sintagma „amenajări de utilitate publică”,

regăsită în cuprinsul prevederilor legale, are în vedere acele suprafețe de teren

supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, printre care și parcuri

și grădini publice. Prin urmare, ipoteza terenurilor evidențiate în domeniul public

al unităților administrativ teritoriale - categoria parcuri și grădini publice se

regăsește printre ipotezele avute în vedere de legiuitor, de natură a atrage măsura

imposibilității restituirii în natură, cu consecința acordării măsurilor reparatorii

prevăzute de lege.

De asemenea, în susținerea celor de mai

sus, sunt de menționat și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/1995,

modificată prin O.G. nr.

5

91/2002 și Legea nr. 294/2003 privind protecția

mediului, din care rezultă că terenurile care, în prezent, constituie suprafețe

verzi, parcuri, grădini publice beneficiază de o protecție sporită, fiind considerate

necesare asigurării unei calități ambientale și de mediu.

Mai mult decât atât, dispozițiile Legii

nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 dispun

că: „Terenurile pe care sunt amplasate rețele stradale și parcuri publice, terenurile

pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile

arheologice și istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul

public decât în cazuri de excepție pentru lucrări de interes național”.

Din elementele de identificare pe care

contesta torul le-a arătat în notificare, s-a stabilit că terenul solicitat face

parte din domeniul public al Orașului Băile Olănești, parc public, fiind amenajare

de utilitate publică, exceptat de la restituire. Terenul solicitat, de 500 m.p.,

face parte din proprietatea publică a localității, atestată prin H.G. nr. 1362/2001,

un teren mai mare de 4.800 m.p., având un regim special și aparține, potrivit prevederilor

art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al orașului.

În consecință, în cazul afectării imobilelor

terenuri, solicitate a fi restituite, de grădini și parcuri publice, Legea nr. 10/2001,

republicată, nu a prevăzut altă modalitate de restituire decât cea în echivalent.

Modalitatea restituirii în echivalent este

atributul entității învestite cu soluționarea notificării, legiuitorul neimpunând

imperativ soluția măsurii reparatorii, mai ales că autorul reclamanților a solicitat

despăgubiri pentru acest teren, făcând notificarea, în temeiul art. 36 din

Legea nr. 10/2001 nemodificată, către Prefectură.

În expertiza întocmită de expert tehnic

S.G., amplasamentul are următoarele vecinătăți: la N - râul Olănești, S - Restaurantul

C., E - S.M., V - Aleea C., iar în urma măsurătorilor suprafața rezultată din schiță

are următoarele vecinătăți: la N- pârâul Olănești, S - alee de acces spre Poștă,

E - Poștă, V - Aleea C.

Așa cum rezultă din Tabelul cu locuitorii

revizuiți și rămași definitiv, cu loturi de casă din comuna Băile Olănești, din

terenul expropriat de Societatea Băile Olănești, lotul nr. x este în vecinătatea

lotului nr. y, cu proprietar I.M.C., lotul z aparținându-i lui S.M. (pentru care

nu există plan parcelar sau un plan de amplasament al terenurilor).

În consecință, la emiterea dispoziției

motivate cu propunerea de acordare despăgubiri s-au respectat prevederile art. 1

alin. (2) și urm., art. 10, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Recurentul a solicitat modificarea în totalitate

a deciziei civile nr. 71/A din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești

și menținerea sentinței civile nr. 838 din 05 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Vâlcea.

Prin decizia civilă nr. 4949 din 28

aprilie 2009, prezenta instanță a respins recursul formulat de pârâtul Orașul Băile

Olănești, ca tardiv, hotărâre anulată prin decizia nr. 139 din 15 ianuarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

în urma admiterii contestației în anulare declarate de pârât.

În rejudecarea recursului, analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este fondat,

pentru următoarele considerente:

În esență, recurentul a arătat că, în mod

greșit, Curtea de apel a reținut că terenul poate fi restituit în natură deoarece

nu este afectat de amenajări de utilitate publică, deși acesta este ocupat de un

parc, care, în accepțiunea legiuitorului, reprezintă o asemenea amenajare.

În consecință, bunul ar fi exclus de la

o asemenea formă de reparație, față de dispozițiile legale enunțate în cererea de

recurs.

Pentru a verifica, însă, în ce măsură Curtea

a aplicat sau nu, în mod corect, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, în fundamentarea

soluției pronunțate, ar fi trebuit ca instanța să procedeze la o completă stabilire

a situației de fapt în legătură cu amenajările existente pe teren și natura lor,

sens în care nu s-a procedat.

Astfel, Curtea menționează în considerentele

deciziei că, în urma cercetării de la fața locului, s-a constatat că pe suprafața

de teren în discuție se află vegetație, dar nu a arătat de ce aceasta nu reprezintă

„un parc” și, în consecință, „o amenajare de utilitate publică”, în sensul art.

10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007, așa cum a susținut intimatul.

Instanța s-a rezumat doar să arate că pârâtul

nu a dovedit că terenul este afectat de parc, fără să prezinte argumentele pentru

care apărările pârâtului în acest sens sunt nefondate, prin raportare la probele

existente.

Deși s-a referit la raportul de expertiză

întocmit în dosarul instanței de fond, Curtea nu a ținut seama că, în cuprinsul

lucrării, se menționează că terenul în litigiu face parte din „parcul P.”.

De asemenea, în însuși procesul-verbal

întocmit la data de 06 februarie 2008, ca urmare a cercetării la fața locului efectuată

în apel, se arată că „terenul aparținând numitului S. și cel al contestatorilor

formează un corp comun și este acoperit cu vegetație specifică amenajărilor de parc,

cu alei, având o vechime de 15-20 de ani”.

În plus, din înscrisurile depuse la dosar

rezultă că terenul face parte din domeniul public, fiind afectat de parc. În mod

clar, nu este suficientă evidențierea bunului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale,

ca acesta să fie exclus de la restituirea în natură către persoana îndreptățită,

această formă de reparație fiind prioritară reparației în echivalent. Ceea ce prezintă

relevanță vizează motivul pentru care terenul este evidențiat în domeniul public,

și anume acela că ar constitui „un parc”, iar nu înscrierea formală cu acest titlu

în documentele arătate, precum și coroborarea acestui aspect cu celelalte mijloace

de probă.

Cum instanța de apel nu a făcut referire

la aceste probe, menționând sumar că terenul este ocupat de vegetație, dar fără

să prezinte argumentele pentru care această vegetație nu ar constitui „un parc”,

în consecință, „o amenajare de utilitate publică”, în realitate nu a stabilit situația

de fapt și nici nu a procedat, astfel, la o reală verificare a fondului cauzei.

Ca atare, în absența unei complete stabiliri

a situației de fapt, în cauză, instanța de control judiciar nu poate verifica aplicarea

dispozițiilor legale în materie și forma de reparație la care sunt îndreptățiți

contestatorii.

În concluzie, în baza art. 312 alin.

(1)-(3) și art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de pârât, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare,

la aceeași instanță, pentru o completă stabilire a situației de fapt în legătură

cu afectațiunea imobilului, prin raportare la probele administrate, inclusiv, dacă

este cazul, prin suplimentarea probatoriului în legătură cu natura vegetației care

se află pe teren, dacă aceasta constituie sau nu „un parc” sau are caracter spontan,

neputând fi considerată ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Orașul

Băile Olănești, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 71/A din 17 martie 2008

a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

29 octombrie 2010.