ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: În cauza dedusă judecății, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 127 ha, situat în Localitatea Băile Olănești. Prin Dispoziția nr. 184 din 15 iunie 2006 Primăria Orașului Olănești a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de teren notificate. Prin sentința civilă nr. 935/2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost anulată Dispoziția nr. 184/2006. Astfel, s-a dispus restituirea în natură a terenurilor de 228 mp și 389 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză și acordarea de despăgubiri, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 57.282 mp situat în raza localității Băile Olănești, ce nu poate fi restituit în natură.

Ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 935/2007 a Tribunalului Vâlcea, Primăria Orașului Băile Olănești a emis Dispoziția nr. 410 din 7 septembrie 2009 prin care s-au propus despăgubiri pentru suprafața de 57.282 mp teren intravilan. Dosarul aferent Dispoziției nr. 410/2009 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin sentința nr. 276/F-CONT din 11 mai 2011, Curtea de Apel Pitești, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.A., D.L., H.A. și S.M., a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților titlul de despăgubire după efectuarea evaluării și a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat referitor la primului capăt de acțiune că este nefondat, reținând că titlul VII din Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 1095/2005 stabilesc o procedură specială și o anumită categorie de experți evaluatori abilitată să determine întinderea măsurilor reparatorii. Astfel, potrivit art. 16 din lege și pct. 16.10 – 16.14 din Normele de aplicare, raportul de evaluare se întocmește cu parcurgerea unor etape obligatorii diferite de procedura judiciară la care se referă art. 201-214 C. proc. civ. și lucrarea astfel elaborată constituie temeiul deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

De altfel, aceleași norme de aplicare, referindu-se la expertizele judiciare și extrajudiciare efectuate pentru identificarea și evaluarea imobilelor pentru care se solicită despăgubiri, stabilesc în art. 16.6 lit. b) posibilitatea atașării lor la dispoziția emisă de autoritatea administrativă și înaintarea întregii documentații la Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor. A reținut Curtea că față de dispozițiile legale precizate, susținerea reclamanților apare ca fiind întemeiată numai sub aspectul obligării autorității administrative abilitate la emiterea titlului de despăgubire, emitere care însă trebuie să aibă la bază un raport de evaluare întocmit de aceasta cu respectarea normelor speciale.

În această ordine de idei s-a reținut însă că nu se impune obligarea pârâtei la înaintarea dosarului către experții autorizați, ci numai la emiterea titlului de despăgubire, parcurgerea etapelor preparatorii unui astfel de act decurgând din lege. În ceea ce privește solicitarea de plată a penalităților de întârziere aceasta a fost respinsă, atâta vreme cât Legea nr. 247/2005 nu a stabilit termene de îndeplinire de către pârâtă a obligațiilor astfel statuate. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Pitești, au declarat recurs reclamanții M.A., D.L., H.A. și S.M. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recursul declarat reclamanții M.A., D.L., H.A. și S.M.

În motivarea căii de atac se arată că în mod nelegal și netemeinic a reținut instanța fondului că nu poate fi obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire făr efectuarea raportului de evaluare, în condițiile Legii nr. 247/2005, deși exista un raport de expertiză judiciară efectuat anterior în cauza ce a avut ca obiect obligarea unității deținătoare la emiterea Dispoziției pentru terenul notificat. Se mai arată că sentința recurată este nelegală inclusiv sub aspectul motivării respingerii parțiale a capătului de cerere având ca obiect obligarea C.C.S.D. la trimiterea dosarului la evaluator în vederea evaluării terenului. O altă critică adusă sentinței recuratăe se referă la faptul că instanța de fond în mod eronat și cu încălcarea prevederilor art. 6 C.E.D.O.

cu privire la un proces echitabil a respins capătul de cerere privind obligarea C.C.S.D. la plata unor penalități pe zi de întârziere în caz de neexecutare a obligațiilor stabilite în mod irevocabil de către instanța de judecată. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că instanța de fond în mod greșit a reținut că au fost încălcate dispozițiile privind termenul rezonabil de soluționare a cauzei. S-a susținut că instanța de fond nu a luat în considerare că ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale se face potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și va modifica sentința atacată în sensul că Decizia titlului de despăgubire urmează să fie emisă în termen de 6 luni de la data prezentei Decizii, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile din titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, care include în cuprinsul titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul 5, Secțiunea 1 intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. Înalta Curte apreciază că emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru imobilul în discuție, trebuie emis cu respectarea dispozițiilor din titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat pârâtei manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor lor, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți prezentul litigiu nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul că dosarul reclamanților nu a urmat procedura de evaluare este de natură a le crea o vătămare într-un drept prevăzut de lege, drept la care reclamanții privesc cu speranță legitimă. Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 la nesfârșit, ci urmează a fi respectat termenul rezonabil de 6 luni consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și a Libertăților Fundamentale.

Interpretarea instanței de control judiciar cu privire la termenul de 6 luni, rezonabil pentru parcurgerea procedurii administrative prevăzute de lege, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională”. Pentru aceste considerente, văzând că sunt motive de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și va modifica sentința atacată în sensul că decizia titlului de despăgubire urmează să fie emisă în termen de 6 luni de la data prezentei Decizii. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții se apreciază că acesta este nefondat în considerarea următoarelor argumente. Procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privința emiterii Deciziei, atât timp cât o astfel de Decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Totodată, trebuie menționat faptul că dispozițiile titlului VII din actul normativ menționat stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei. Față de dispozițiile legale amintite, s-a reținut corect că susținerea reclamanților apare ca fiind întemeiată numai sub aspectul obligării autorității pârâte la emiterea titlului de despăgubire, emitere care însă trebuie să aibă la bază un raport de evaluare întocmit cu respectarea normelor speciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de și M.A., D.L., H.A. și S.M. împotriva sentinței nr. 276/F-CONT din 11 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința recurată în sensul că Decizia titlului de despăgubire urmează să fie emisă în termen de 6 luni de la data prezentei Decizii Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.