ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1584/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios

Administrativ și Fiscal la 28 octombrie 2009, reclamanta S.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Prefectura Județului Vâlcea, prin Prefect, obligarea pârâtului de a emite

decizii reprezentând titlul de despăgubire, pentru lotul 45 si pentru lotul 46,

obligarea la plata de daune morale, la dobândă în cuantum de 10% pe an, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat ca prin Dispoziția nr. 40 din 24 februarie 2002 Primăria Băile Olănești

a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și a respins

retrocedarea in natura, în acest interval de 7 ani pârâtele neemițând decizia

care să conțină titlul de despăgubiri.

La termenul de

judecată de la 20 aprilie 2010 reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând

obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziilor care să conțină titlul de despăgubiri

pentru lotul 45, respectiv 46, iar in subsidiar obligarea acesteia la

transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluare în vederea

întocmirii raportului de evaluare.

Prin întâmpinare

pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată, arătând ca Primăria Băile Olănești a respins cererea

de restituire în natura formulata de numita R.M. fără a propune acordarea de

masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul imposibil de restituit în

natură.

Prin Sentința civilă nr.

2594, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefectului

Județului Vâlcea și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta.

Totodată, a respins

cererea formulată de reclamanta S.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de către Instituția Prefectului Vâlcea este

întemeiată, având în vedere emitentul Dispoziției nr. 40/2002, obiectul cererii

de chemare în judecată și dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

fondul cauzei, a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din Titlul

VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005 rezultă că procedura prevăzută de legea

reparatorie invocată se derulează doar în situația în care există o decizie sau

o dispoziție în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca

despăgubire în situația în care nu este posibilă retrocedarea imobilelor în

natură.

A concluzionat

instanța de fond în sensul că în cauză nu poate fi reținut refuzul autorității

publice de emitere a deciziei conținând titlul de despăgubiri, întrucât nu

exista o dispoziție care să conțină acordarea unor măsuri reparatorii, în

sensul dispozițiilor legale menționate, întrucât reclamanta nu este titulara

vreunui drept de restituire prin echivalent în sensul acestei legi.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta S.V., care a invocat generic dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 554/2004, fără a se raporta la vreunul dintre motivele de

recurs prevăzute la art. 304 C. proc. civ., solicitând fie casarea hotărârii și

trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru reluarea judecății, fie

modificarea „în tot” a acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată

și modificată.

Într-o primă critică,

recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că

Instituția Prefectului Vâlcea nu ar avea calitate procesuală pasivă, deși

măsurile reparatorii pot fi acordate de către Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor doar cu avizul prefectului.

Într-o a doua

critică, recurenta-reclamantă, referindu-se la soluția de respingere ca

neîntemeiată a acțiunii, susține că instanța de fond a ignorat faptul că, prin

Dispoziția nr. 40 din 24 februarie 2002 emisă de primarul Orașului Băile

Olănești s-a recunoscut că mama sa este îndreptățită la măsuri reparatorii,

precum și că nu este posibilă restituirea în natură a terenului intravilan în

suprafață de 1.120 m.p.

Comisia Centrală de

Stabilire a Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care, în esență, a susținut

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând menținerea

acesteia și respingerea recursului.

de recurs.

Așa cum s-a reținut

și în expunerea rezumativă prezentată mai sus, recurenta-reclamantă a

solicitat, prin acțiunea modificată, ca Statul Român (C.C.S.D.) să fie obligat,

fie să emită decizii – titlu de despăgubiri pentru Lotul nr. 45 și, respectiv,

Lotul nr. 46, sub sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

fie, în subsidiar, să fie obligat să transmită dosarul la evaluator, sub

amenințarea aceleiași sancțiuni.

Din prevederile

generale ale Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că

autoritatea publică intimată – C.C.S.D. are competența să emită decizii – titlu

de despăgubire, în baza deciziilor/ dispozițiilor emise de entitățile învestite

cu soluționarea notificărilor, cererilor de retrocedare sau, după caz, a

ordinelor conducătorilor administrației publice centrale, în care s-au

consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, emise în condițiile

prevederilor Legii nr. 10/2001.

În litigiul de față,

reclamanta a susținut în mod constant că temeiul acțiunii sale îl formează

Dispoziția nr. 40 din 24 februarie 2001 emisă de primarul orașului Băile

Olănești.

Or, din conținutul

Dispoziției nr. 40/2002, aflat în fotocopie xerox la dosarul de fond, rezultă

că organul competent nu a stabilit nicio sumă care ar urma să se acorde ca

despăgubire în legătură cu suprafața de 1.120 m.p. notificată sub nr. 291/2001 și, respectiv, nr. 369/2001 de numita R.M.

Din conținutul

actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că Dispoziția nr. 40/2002 nu a fost

anulată, modificată sau completată în urma unei contestații formulate în

condițiile Legii nr. 10/2001, astfel că, așa cum a reținut și instanța de fond,

autoritatea publică pârâtă – C.C.S.D., nu are temei legal să emită o decizie –

titlu de despăgubire, refuzul său fiind justificat în raport cu prevederile

Capitolului V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pe de altă parte,

deși a susținut că numita R.M. ar fi fost autoarea sa, recurenta-reclamantă nu

a produs dovezi în acest sens.

În ceea ce privește

soluția dată de instanța de fond în raport cu Instituția Prefectului Vâlcea,

Înalta Curte constată că această autoritate nu are atribuții legale în ceea ce

privește emiterea deciziei – titlu de despăgubire și, respectiv, transmiterea

dosarului pentru evaluare, cereri care fac obiectul acțiunii formulate și

modificate de recurenta-reclamantă.

Astfel fiind, în mod

legal a reținut instanța de fond că Instituția Prefectului Vâlcea nu are

calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, această autoritate

nefiind/ neputând fi subiect în raportul juridic ce face obiectul judecății în

cauza de față.

În concluzie, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr. 2594 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2011.