ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1584/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la 28 octombrie 2009, reclamanta S.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Prefectura Județului Vâlcea, prin Prefect, obligarea pârâtului de a emite decizii reprezentând titlul de despăgubire, pentru lotul 45 si pentru lotul 46, obligarea la plata de daune morale, la dobândă în cuantum de 10% pe an, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii s-a arătat ca prin Dispoziția nr. 40 din 24 februarie 2002 Primăria Băile Olănești a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și a respins retrocedarea in natura, în acest interval de 7 ani pârâtele neemițând decizia care să conțină titlul de despăgubiri.

La termenul de judecată de la 20 aprilie 2010 reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziilor care să conțină titlul de despăgubiri pentru lotul 45, respectiv 46, iar in subsidiar obligarea acesteia la transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare. Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând ca Primăria Băile Olănești a respins cererea de restituire în natura formulata de numita R.M. fără a propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul imposibil de restituit în natură. Prin Sentința civilă nr. 2594, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefectului Județului Vâlcea și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamanta S.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Instituția Prefectului Vâlcea este întemeiată, având în vedere emitentul Dispoziției nr. 40/2002, obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește fondul cauzei, a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005 rezultă că procedura prevăzută de legea reparatorie invocată se derulează doar în situația în care există o decizie sau o dispoziție în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire în situația în care nu este posibilă retrocedarea imobilelor în natură.

A concluzionat instanța de fond în sensul că în cauză nu poate fi reținut refuzul autorității publice de emitere a deciziei conținând titlul de despăgubiri, întrucât nu exista o dispoziție care să conțină acordarea unor măsuri reparatorii, în sensul dispozițiilor legale menționate, întrucât reclamanta nu este titulara vreunui drept de restituire prin echivalent în sensul acestei legi. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.V., care a invocat generic dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, fără a se raporta la vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 C. proc. civ., solicitând fie casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru reluarea judecății, fie modificarea „în tot” a acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și modificată.

Într-o primă critică, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că Instituția Prefectului Vâlcea nu ar avea calitate procesuală pasivă, deși măsurile reparatorii pot fi acordate de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor doar cu avizul prefectului. Într-o a doua critică, recurenta-reclamantă, referindu-se la soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, susține că instanța de fond a ignorat faptul că, prin Dispoziția nr. 40 din 24 februarie 2002 emisă de primarul Orașului Băile Olănești s-a recunoscut că mama sa este îndreptățită la măsuri reparatorii, precum și că nu este posibilă restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 1.120 m.p.

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând menținerea acesteia și respingerea recursului. 3. Soluția instanței de recurs. Așa cum s-a reținut și în expunerea rezumativă prezentată mai sus, recurenta-reclamantă a solicitat, prin acțiunea modificată, ca Statul Român (C.C.S.D.) să fie obligat, fie să emită decizii – titlu de despăgubiri pentru Lotul nr. 45 și, respectiv, Lotul nr. 46, sub sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fie, în subsidiar, să fie obligat să transmită dosarul la evaluator, sub amenințarea aceleiași sancțiuni. Din prevederile generale ale Capitolului V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că autoritatea publică intimată – C.C.S.D.

are competența să emită decizii – titlu de despăgubire, în baza deciziilor/ dispozițiilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, cererilor de retrocedare sau, după caz, a ordinelor conducătorilor administrației publice centrale, în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, emise în condițiile prevederilor Legii nr. 10/2001. În litigiul de față, reclamanta a susținut în mod constant că temeiul acțiunii sale îl formează Dispoziția nr. 40 din 24 februarie 2001 emisă de primarul orașului Băile Olănești. Or, din conținutul Dispoziției nr. 40/2002, aflat în fotocopie xerox la dosarul de fond, rezultă că organul competent nu a stabilit nicio sumă care ar urma să se acorde ca despăgubire în legătură cu suprafața de 1.120 m.p.

notificată sub nr. 291/2001 și, respectiv, nr. 369/2001 de numita R.M. Din conținutul actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că Dispoziția nr. 40/2002 nu a fost anulată, modificată sau completată în urma unei contestații formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel că, așa cum a reținut și instanța de fond, autoritatea publică pârâtă – C.C.S.D., nu are temei legal să emită o decizie – titlu de despăgubire, refuzul său fiind justificat în raport cu prevederile Capitolului V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Pe de altă parte, deși a susținut că numita R.M. ar fi fost autoarea sa, recurenta-reclamantă nu a produs dovezi în acest sens.

În ceea ce privește soluția dată de instanța de fond în raport cu Instituția Prefectului Vâlcea, Înalta Curte constată că această autoritate nu are atribuții legale în ceea ce privește emiterea deciziei – titlu de despăgubire și, respectiv, transmiterea dosarului pentru evaluare, cereri care fac obiectul acțiunii formulate și modificate de recurenta-reclamantă. Astfel fiind, în mod legal a reținut instanța de fond că Instituția Prefectului Vâlcea nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, această autoritate nefiind/ neputând fi subiect în raportul juridic ce face obiectul judecății în cauza de față. În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinței civile nr. 2594 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.