ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Inițial, prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, S.R.I. (Serviciul Român de Informații) a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și C.G., anularea deciziei de restituire în natură nr. 2496 din 15 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în orașul Călimănești, str. Calea lui Traian, județul Vâlcea în favoarea doamnei Cosma Georgeta și obligarea pârâtei să efectueze operațiunea de convertire a titlurilor de despăgubiri a titlurilor de valoare nominală emise în favoarea numitei C.G.

Ca urmare a casării sentinței civile nr. 2939 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2494 din 8 mai 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5774/2/2009. 2. Soluția instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, după casare, a fost admisă în parte acțiunea formulată, a fost anulată Decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008 de restituire în natură, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la convertirea titlurilor de despăgubire.

În motivarea soluției s-a reținut că din actele dosarului în raport cu motivarea deciziei de casare și susținerile părților, Curtea a arătat că prin decizia nr. 6 din 14 mai 2002 reclamantul, în calitate de unitate deținătoare, a stabilit că pârâta C.G. este îndreptățită la oferta de restituire în echivalent, sub formă de titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni tranzacționale pe piața de capital, în valoare de 5.790,2 milioane lei, reprezentând diferența între valoarea imobilului situat în orașul Călimănești, str. Calea lui Traian, județul Vâlcea, și valoarea despăgubirilor bănești primite în baza Legii nr. 112/1995, actualizate. Decizia a fost emisă în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la oferta de restituire în echivalent.

Prin adresa nr. 37041 din 11 noiembrie 2002 pârâta C.G. a reconfirmat acceptul dat prin adresa din data de 22 iulie 2002, în sensul că est de acord cu oferta consemnată în decizia nr. 6 din 14 mai 2002. Din probele administrate nu reiese că pârâta C.G. ar fi atacat decizia în termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data emiterii actului), situație în care respectiva decizie a devenit definitivă, în temeiul alin. (3) al aceluiași text legal. Prin Decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus restituirea în natură a imobilului, temeiurile de drept fiind art. 7, art. 9, art. 16, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/ 2001, precum și ale art. 29, coroborat cu art. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și pct. 29.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005. Din adresa nr. 8976/ CC din 03 iunie 2008, emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reiese că în favoarea pârâtei C.G. au fost emise titlurile de valoare nominală, anterior emiterii deciziei contestate în prezent. Prin urmare, Curtea a constatat că procedura de soluționare a notificării era finalizată la data emiterii deciziei de restituire în natură, situație în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai putea pune în discuție legalitatea deciziei emise de reclamant. Prevederile art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au în vedere situațiile în care procedura de soluționare a notificărilor a fost finalizată, cu atât mai puțin situațiile în care persoana îndreptățită nu numai că nu a contestat oferta de despăgubiri, dar, așa cum reiese din preambulul decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008, a solicitat convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire.

În caz contrar, s-ar nega finalitatea întregului Capitol VIII din Legea nr. 247/2005. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la convertirea în titluri de despăgubire a titlurilor de valoare nominală, Curtea a constatat că numai persoana îndreptățită poate formula o asemenea solicitare, motiv pentru care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active cu privire la acest aspect. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva Sentinței civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a formulat recurs de către C.G. și C.C.S.D., considerând hotărârea atacată nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs invocate de pârâta C.G. se arată că: 1. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii în anulare a deciziei de restituire în natură, cu încălcarea art. 129 C. proc. civ. procedură civilă și art. 137 C. proc. civ. Se arată că instanța de fond a acordat cuvântul pe excepții în ședința publică din 27 aprilie 2010 când s-a acordat și cuvântul pe fond și cauza a rămas în pronunțare, ce a fost amânată la 4 mai 2010, iar analiza s-a limitat la cea a excepției calității procesuale active vizând cel de-al doilea capăt de cerere, excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea excepției inadmisibilității, recurenta a arătat că actul administrativ atacat este emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care este una distinctă de cea a Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. procedează la verificarea legalității cererii de restituire în natură, iar art. 16 alin. (1) face referiri la dispozițiile emise și în care s-au consemnat sume de bani.

Pentru că reclamanta face parte din sistemul organelor statului nu poate contesta măsura restituirii în natură dispusă de autoritatea statului, în raport de interpretarea sistematică a dispozițiilor Titlului VII (art. 19 face parte din capitolul VI - Căi de atac în justiție, iar art. 21 face parte dintr-un capitol subsecvent, respectiv Cap. VII - Dispoziții tranzitorii și finale) și împotriva acestor decizii neputându-se formula nicio cale de atac. II. Instanța de fond a reținut o situație de fapt incompletă ce a condus la o concluzie eronată. S-a invocat faptul că, din actele dosarului rezultă că fiind declanșată procedura de convertire a titlurilor nominale în titluri de despăgubire, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația de verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură, din oficiu.

În cadrul procedurii de verificare a legalității respingerii, Serviciul Român de Informații a fost invitat pentru a lămuri situația juridică și s-a stabilit că imobilul notificat nu este destinat desfășurării activităților specifice și că, totodată, a fost consemnată la CEC (restituită) suma actualizată ce a fost acordată cu titlu de despăgubire conform Legii nr. 112/1995. III.

Hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece: a) au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziții potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură; b) încălcarea art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este consecința interpretării/ calificării greșite a actului juridic dedus judecății și ale art. 21 din Titlul VII; c) interpretarea greșită a actului contestat a condus la concluzia că finalizarea procedurii de soluționare a notificării prin necotestarea deciziei de soluționare a notificării, exclude de plano, aplicarea prevederilor art. 21 din Titlul VII; d) au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru că niciunde în cuprinsul acesteia nu se condiționează restituirea în natură de neapartenența acestora la domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, iar în art. 18 din Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute expres (limitativ) cazurile în care măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, or, în speță, nu ne aflăm în niciuna dintre aceste situații; e) raționamentul ce constituie motivarea hotărârii este greșit și nu sprijină concluzia că decizia atacată este nelegală deoarece are ca premisă finalizarea procedurii conform Legii nr. 10/2001.

S-a solicitat admiterea recursului și să se modifice sentința atacată în sensul respingerii primului capăt de cerere ca inadmisibil și, în raport de excepția invocată și respingerea primului capăt de recurs prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2496 din 15 iulie 2008 ca neîntemeiat.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică soluția instanței de fond deoarece: - în mod greșit s-a reținut că prevederile art. 21 din Titlul VII nu au în vedere situațiile în care procedura de soluționare a notificărilor a fost finalizată, cu atât mai puțin situațiile în care persoana îndreptățită nu numai că nu a contestat oferta de despăgubiri, chiar a solicitat convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubiri deoarece pentru a aplica dispozițiile titlului VII este imperativa existentă unei dispoziții privind soluționarea unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, indiferent dacă printr-o astfel de dispoziție a fost propusă fie acordarea de titlu de valoare nominală, fie acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale; - în legătură cu susținerile instanței de fond conform cărora prevederile art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au în vedere situațiile în care procedura de soluționare a notificărilor a fost finalizată, se arată că procedura verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură se declanșează ex oficio și nu la cererea persoanei îndreptățite; - susținerile instanței de fond potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai poate pune în discuție legalitatea deciziei emise de reclamant este greșită întrucât,

potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar art. 1 al aceluiași articol se referă la decizii dispoziții emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume și care au fost transmise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se invocă faptul că, potrivit dispozițiilor pct. 29.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. poate stabili că imobilul pentru care au fost emise titlurile de valoare nominală este restituibil în natură, prin decizie motivată.

Această obligație de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a fost instituită pentru a evita prejudicierea statului prin acordarea de despăgubiri chiar și în cazul în care astfel de imobile pot fi restituire în natură. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, urmând să fie menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S.R.I. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. 4. Soluția instanței de recurs. După analiza motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente: Mai întâi, în legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă C.G., se constată că acesta este nefondat.

Într-adevăr, art. 19 care prevede posibilitatea contestării deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este în Cap. VI - căi de atac în justiție, iar art. 21 care reglementează posibilitatea restituirii în natură a unui imobil prin decizia motivată a C.C.S.D. este înscris în Cap. VII - Dispoziții finale și tranzitorii, dar aceasta nu înseamnă că decizia emisă potrivit art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu ar putea fi contestată în fața instanței de contencios administrativ pentru că altfel s-ar încălca principiul accesului la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO. De precizat ar fi că dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 preved că „Deciziile adoptate de către C.C.S.D.

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004…”, textul nefăcând nicio distincție între deciziile adoptate prin care să emită titlu de despăgubiri sau prin care s-a dispus restituirea în natură, iar inadmisibilitatea nu poate fi analizată în raport de modul de „așezare” al textelor în cuprinsul unei legi. Referitor la celelalte critici din motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că și acestea sunt nefondate. Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă deoarece recurenta-pârâtă C.G. a formulat notificare, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Călimănești-Căciulata, str. Calea lui Traian, județul Vâlcea, pe care l-a evaluat la 5 miliarde în luna iunie 2001, făcând precizarea că a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.

Unitatea deținătoare a emis Decizia nr. 6 din 14 mai 2002 prin care au fost acordate despăgubiri în echivalent sub formă de titlu de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare pentru diferența față de despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995, decizie care nu a fost contestată de titulara ei. Ministerul Finanțelor Publice a emis titlurile de valoare nominală, dar pentru că nu au fost valorificate până la modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubiri potrivit art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Problema care se impune a fi soluționată în prezenta cauză este aceea dacă în cadrul procedurii prevăzute de art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D.

poate emite decizie de restituire în natură a imobilului pentru care au fost emise titluri de valoare nominală. Potrivit art. 29 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare, se convertesc și prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire”. Din interpretarea textului rezultă că, așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu s-ar aplica în cazul în care, în baza deciziei/ dispoziției unității deținătoare, au fost emise titluri de valoare nominală.

De altfel, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că însăși Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a avut aceeași interpretare în alte cauze (Decizia nr. 728 din 25 mai 2006 a C.C.S.D. privind pe B.E. prin care s-a respins cererea de restituire în natură a unei cote dintr-un imobil, cotă pentru care au fost acordate despăgubiri, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prin convertirea titlurilor de valoare nominală de către autoritatea publică cu motivarea că titulara deciziei a solicitat convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire).

Ar trebui menționat că Decizia nr. 728 din 25 mai 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost contestată de instanță și unde și-a menținut punctul de vedere, iar contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 215 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 28 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar unitatea deținătoare a fost tot S.R.I. Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în același sens, respectiv în condițiile în care nu a fost contestată decizia/ dispoziția unității deținătoare prin care au fost acordate titluri de valoare nominală, a fost formulată cerere de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, nu se mai poate analiza posibilitatea restituirii în natură de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai mult, în speță, recurenta-pârâtă C.G. nici nu a solicitat expres, în cadrul notificării restituirea în natură, iar referirea că evaluează imobilul la suma de 5 miliarde lei poate conduce la concluzia că s-a solicitat restituirea în echivalent, ceea ce s-a și întâmplat. Faptul că în hotărârea instanței de fond nu s-a precizat cum se va soluționa procedura administrativă, nu este o dovadă de superficialitate a instanței pentru că nu a fost învestită cu o asemenea cerere.

Însă, în condițiile în care s-a anulat decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de restituire în natură a imobilului preluat abuziv și nu s-au făcut referiri la dispozițiile art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nici nu era nevoie ca instanța de fond să precizeze că recurenta-pârâtă va relua procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv va proceda la emiterea unei alte decizii prin care să dispună convertirea titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire, cu respectarea prevederilor art. 29 din același titlu și să remită recurentei-reclamante C.G. sumele de bani restituire de aceasta și care au fost încasate potrivit Legii nr. 112/1995, urmând a fi indexate la data remiterii.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.G. și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.