ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Inițial, prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, S.R.I. (Serviciul Român

de Informații) a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și C.G., anularea deciziei de restituire în natură nr.

2496 din 15 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin

care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în orașul

Călimănești, str. Calea lui Traian, județul Vâlcea în favoarea doamnei Cosma

Georgeta și obligarea pârâtei să efectueze operațiunea de convertire a

titlurilor de despăgubiri a titlurilor de valoare nominală emise în favoarea

numitei C.G.

Ca urmare a casării

sentinței civile nr. 2939 din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, de către Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 2494 din 8 mai 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5774/2/2009.

de fond.

Prin Sentința civilă nr.

2124 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, după casare, a fost admisă în parte acțiunea formulată, a fost

anulată Decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008 de restituire în natură, a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce

privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor la convertirea titlurilor de despăgubire.

În motivarea soluției

s-a reținut că din actele dosarului în raport cu motivarea deciziei de casare

și susținerile părților, Curtea a arătat că prin decizia nr. 6 din 14 mai 2002

reclamantul, în calitate de unitate deținătoare, a stabilit că pârâta C.G. este

îndreptățită la oferta de restituire în echivalent, sub formă de titluri de

valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni tranzacționale

pe piața de capital, în valoare de 5.790,2 milioane lei, reprezentând diferența

între valoarea imobilului situat în orașul Călimănești, str. Calea lui Traian,

județul Vâlcea, și valoarea despăgubirilor bănești primite în baza Legii nr. 112/1995,

actualizate. Decizia a fost emisă în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare

la oferta de restituire în echivalent.

Prin adresa nr. 37041

din 11 noiembrie 2002 pârâta C.G. a reconfirmat acceptul dat prin adresa din

data de 22 iulie 2002, în sensul că est de acord cu oferta consemnată în

decizia nr. 6 din 14 mai 2002.

Din probele

administrate nu reiese că pârâta C.G. ar fi atacat decizia în termenul prevăzut

de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data emiterii

actului), situație în care respectiva decizie a devenit definitivă, în temeiul alin.

(3) al aceluiași text legal.

Prin Decizia nr. 2496

din 15 iulie 2008, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

dispus restituirea în natură a imobilului, temeiurile de drept fiind art. 7, art.

9, art. 16, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/ 2001, precum și ale art. 29,

coroborat cu art. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și pct. 29.5 din

Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

Din adresa nr. 8976/ CC

din 03 iunie 2008, emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, reiese că în favoarea pârâtei C.G. au fost emise titlurile de

valoare nominală, anterior emiterii deciziei contestate în prezent. Prin

urmare, Curtea a constatat că procedura de soluționare a notificării era

finalizată la data emiterii deciziei de restituire în natură, situație în care Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai putea pune în discuție

legalitatea deciziei emise de reclamant. Prevederile art. 21 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 nu au în vedere situațiile în care procedura de soluționare

a notificărilor a fost finalizată, cu atât mai puțin situațiile în care

persoana îndreptățită nu numai că nu a contestat oferta de despăgubiri, dar,

așa cum reiese din preambulul decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008, a solicitat

convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire. În caz

contrar, s-ar nega finalitatea întregului Capitol VIII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește

cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

la convertirea în titluri de despăgubire a titlurilor de valoare nominală,

Curtea a constatat că numai persoana îndreptățită poate formula o asemenea

solicitare, motiv pentru care a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale active cu privire la acest aspect.

exercitată.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a formulat recurs de către C.G. și C.C.S.D., considerând

hotărârea atacată nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs

invocate de pârâta C.G. se arată că:

nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii în anulare a

deciziei de restituire în natură, cu încălcarea art. 129 C. proc. civ.

procedură civilă și art. 137 C. proc. civ.

Se arată că instanța

de fond a acordat cuvântul pe excepții în ședința publică din 27 aprilie 2010

când s-a acordat și cuvântul pe fond și cauza a rămas în pronunțare, ce a fost

amânată la 4 mai 2010, iar analiza s-a limitat la cea a excepției calității

procesuale active vizând cel de-al doilea capăt de cerere, excepția invocată de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea

excepției inadmisibilității, recurenta a arătat că actul administrativ atacat

este emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura de

verificare a legalității respingerii cererii de restituire în natură prevăzută

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care este una distinctă de cea a Legii nr.

10/2001.

Potrivit art. 16 alin.

(4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. procedează la verificarea

legalității cererii de restituire în natură, iar art. 16 alin. (1) face

referiri la dispozițiile emise și în care s-au consemnat sume de bani.

Pentru că reclamanta

face parte din sistemul organelor statului nu poate contesta măsura restituirii

în natură dispusă de autoritatea statului, în raport de interpretarea

sistematică a dispozițiilor Titlului VII (art. 19 face parte din capitolul VI -

Căi de atac în justiție, iar art. 21 face parte dintr-un capitol subsecvent,

respectiv Cap. VII - Dispoziții tranzitorii și finale) și împotriva acestor

decizii neputându-se formula nicio cale de atac.

II. Instanța de fond

a reținut o situație de fapt incompletă ce a condus la o concluzie eronată.

S-a invocat faptul

că, din actele dosarului rezultă că fiind declanșată procedura de convertire a

titlurilor nominale în titluri de despăgubire, Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligația de verificare a legalității

respingerii cererii de restituire în natură, din oficiu.

În cadrul procedurii

de verificare a legalității respingerii, Serviciul Român de Informații a fost invitat

pentru a lămuri situația juridică și s-a stabilit că imobilul notificat nu este

destinat desfășurării activităților specifice și că, totodată, a fost

consemnată la CEC (restituită) suma actualizată ce a fost acordată cu titlu de

despăgubire conform Legii nr. 112/1995.

III. Hotărârea

instanței de fond este nelegală deoarece:

a) au fost încălcate

dispozițiile art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziții

potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea

obligația de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în

natură;

b) încălcarea art. 16

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este consecința interpretării/

calificării greșite a actului juridic dedus judecății și ale art. 21 din Titlul

VII;

c) interpretarea

greșită a actului contestat a condus la concluzia că finalizarea procedurii de soluționare

a notificării prin necotestarea deciziei de soluționare a notificării, exclude

de plano, aplicarea prevederilor art. 21 din Titlul VII;

d) au fost încălcate

dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru că niciunde în cuprinsul acesteia nu se

condiționează restituirea în natură de neapartenența acestora la domeniul

public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, iar în art. 18

din Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute expres (limitativ) cazurile în care măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent, or, în speță, nu ne aflăm în

niciuna dintre aceste situații;

e) raționamentul ce

constituie motivarea hotărârii este greșit și nu sprijină concluzia că decizia

atacată este nelegală deoarece are ca premisă finalizarea procedurii conform

Legii nr. 10/2001.

S-a solicitat

admiterea recursului și să se modifice sentința atacată în sensul respingerii

primului capăt de cerere ca inadmisibil și, în raport de excepția invocată și

respingerea primului capăt de recurs prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr.

2496 din 15 iulie 2008 ca neîntemeiat.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor critică soluția instanței de fond deoarece:

- în mod greșit s-a

reținut că prevederile art. 21 din Titlul VII nu au în vedere situațiile în

care procedura de soluționare a notificărilor a fost finalizată, cu atât mai

puțin situațiile în care persoana îndreptățită nu numai că nu a contestat

oferta de despăgubiri, chiar a solicitat convertirea titlurilor de valoare

nominală în titluri de despăgubiri deoarece pentru a aplica dispozițiile

titlului VII este imperativa existentă unei dispoziții privind soluționarea unei

notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, indiferent dacă printr-o astfel

de dispoziție a fost propusă fie acordarea de titlu de valoare nominală, fie

acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale;

- în legătură cu

susținerile instanței de fond conform cărora prevederile art. 21 din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 nu au în vedere situațiile în care procedura de

soluționare a notificărilor a fost finalizată, se arată că procedura

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură se declanșează

ex oficio și nu la cererea persoanei îndreptățite;

- susținerile

instanței de fond potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu mai poate pune în discuție legalitatea deciziei emise de

reclamant este greșită întrucât, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură, iar art. 1 al aceluiași articol se referă la

decizii dispoziții emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor

și în care s-au consemnat sume și care au fost transmise Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Se invocă faptul că,

potrivit dispozițiilor pct. 29.5 din Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. poate stabili că imobilul pentru

care au fost emise titlurile de valoare nominală este restituibil în natură,

prin decizie motivată.

Această obligație de

a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a fost

instituită pentru a evita prejudicierea statului prin acordarea de despăgubiri

chiar și în cazul în care astfel de imobile pot fi restituire în natură.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, urmând să fie menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S.R.I. a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

de recurs.

După analiza

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursurile declarate pentru următoarele

considerente:

Mai întâi, în

legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, motiv de recurs

invocat de recurenta-pârâtă C.G., se constată că acesta este nefondat.

Într-adevăr, art. 19

care prevede posibilitatea contestării deciziilor emise de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor este în Cap. VI - căi de atac în justiție, iar

art. 21 care reglementează posibilitatea restituirii în natură a unui imobil

prin decizia motivată a C.C.S.D. este înscris în Cap. VII - Dispoziții finale

și tranzitorii, dar aceasta nu înseamnă că decizia emisă potrivit art. 21 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu ar putea fi contestată în fața instanței de

contencios administrativ pentru că altfel s-ar încălca principiul accesului la

justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO.

De precizat ar fi că

dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 preved că „Deciziile

adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004…”, textul nefăcând nicio distincție între deciziile

adoptate prin care să emită titlu de despăgubiri sau prin care s-a dispus

restituirea în natură, iar inadmisibilitatea nu poate fi analizată în raport de

modul de „așezare” al textelor în cuprinsul unei legi.

Referitor la

celelalte critici din motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că și acestea

sunt nefondate.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond este corectă deoarece recurenta-pârâtă C.G. a

formulat notificare, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în

Călimănești-Căciulata, str. Calea lui Traian, județul Vâlcea, pe care l-a

evaluat la 5 miliarde în luna iunie 2001, făcând precizarea că a primit

despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.

Unitatea deținătoare

a emis Decizia nr. 6 din 14 mai 2002 prin care au fost acordate despăgubiri în

echivalent sub formă de titlu de valoare folosite exclusiv în procesul de

privatizare pentru diferența față de despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995,

decizie care nu a fost contestată de titulara ei.

Ministerul Finanțelor

Publice a emis titlurile de valoare nominală, dar pentru că nu au fost

valorificate până la modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,

dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubiri potrivit

art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Problema care se

impune a fi soluționată în prezenta cauză este aceea dacă în cadrul procedurii

prevăzute de art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. poate emite

decizie de restituire în natură a imobilului pentru care au fost emise titluri

de valoare nominală.

Potrivit art. 29 alin.

(1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Titlurile de

valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din

Legea nr. 10/2001, republicată, până la data

intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de

capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările și completările

ulterioare, se convertesc și prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în titlu de despăgubire”.

Din interpretarea

textului rezultă că, așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu s-ar aplica în cazul în care, în baza

deciziei/ dispoziției unității deținătoare, au fost emise titluri de valoare

nominală.

De altfel, la dosarul

cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că însăși Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a avut aceeași interpretare în alte cauze

(Decizia nr. 728 din 25 mai 2006 a C.C.S.D. privind pe B.E. prin care s-a

respins cererea de restituire în natură a unei cote dintr-un imobil, cotă

pentru care au fost acordate despăgubiri, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005

prin convertirea titlurilor de valoare nominală de către autoritatea publică cu

motivarea că titulara deciziei a solicitat convertirea titlurilor de valoare

nominală în titluri de despăgubire).

Ar trebui menționat

că Decizia nr. 728 din 25 mai 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor a fost contestată de instanță și unde și-a menținut punctul de

vedere, iar contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 215 din 18

aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 28 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, iar unitatea deținătoare a fost tot S.R.I.

Practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție este în același sens, respectiv în condițiile în

care nu a fost contestată decizia/ dispoziția unității deținătoare prin care au

fost acordate titluri de valoare nominală, a fost formulată cerere de

convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, nu se

mai poate analiza posibilitatea restituirii în natură de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai mult, în speță,

recurenta-pârâtă C.G. nici nu a solicitat expres, în cadrul notificării

restituirea în natură, iar referirea că evaluează imobilul la suma de 5

miliarde lei poate conduce la concluzia că s-a solicitat restituirea în

echivalent, ceea ce s-a și întâmplat.

Faptul că în

hotărârea instanței de fond nu s-a precizat cum se va soluționa procedura

administrativă, nu este o dovadă de superficialitate a instanței pentru că nu a

fost învestită cu o asemenea cerere.

Însă, în condițiile

în care s-a anulat decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

de restituire în natură a imobilului preluat abuziv și nu s-au făcut referiri

la dispozițiile art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nici nu era

nevoie ca instanța de fond să precizeze că recurenta-pârâtă va relua procedura

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv va proceda la emiterea

unei alte decizii prin care să dispună convertirea titlurilor de valoare

nominală în titlu de despăgubire, cu respectarea prevederilor art. 29 din

același titlu și să remită recurentei-reclamante C.G. sumele de bani restituire

de aceasta și care au fost încasate potrivit Legii nr. 112/1995, urmând a fi

indexate la data remiterii.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de C.G. și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.